Aprecierea daunelor morale . Criterii . Majorarea cuantumului in apel
(Decizie nr. 65 din data de 22.03.2010 pronuntata de Tribunalul Sibiu)Constata ca prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Avrig, , s-a dispus trimiterea in judecata in stare de libertate a inculpatului B I, pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa, prev. si ped. de art. 178 alin.1 si 2 C.pen.
In fapt, s-a retinut ca la data de 22.11.2008, orele 1030 inculpatul a condus ansamblul tir format din capul tractor si semiremorca pe DN 7 si in localitatea T nu a adaptat viteza la carosabilul ud, astfel ca semiremorca a derapat patrunzand pe contrasens lovind mai multe autoturisme, printre care si cel condus regulamentar de catre victima B N-M care in urma impactului a suferit rani grave fiind astfel transportat mai intai la Spitalul Clinic Judetean si apoi transferat la Spitalul Clinic de Urgenta Militar Bucuresti, unde a decedat la data de 30.11.2008.
Prin sentinta penala nr. 132/.2009, Judecatoria Avrig, in baza art. 178 alin. 1 si 2 C.pen., a condamnat inculpatul B I, la pedeapsa de 2 ani si 7 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa.
In baza art. 357 alin. 3 C.pr.pen. coroborat cu art. 71 alin. 2 C.pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza II si b C.pen., pe durata executarii pedepsei principale, ca pedeapsa accesorie.
In baza art. 81 C.pen., a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei inchisorii aplicate inculpatului, pe o durata de 4 ani si 7 luni, care constituie termen de incercare, potrivit art. 82 alin. 1 C.pen.
In baza art. 71 alin. 5 C.pen., a dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.
In baza art. 359 C.pr.pen., a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 si 84 C.pen., a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.
In baza art. 14 si 346 C.pr.pen. raportat la art. art. 998-999 C.civ., coroborat cu art. 1000 alin. 3 C.civ., a admis in parte, pretentiile civile formulate de partile civile si obliga inculpatul in solidar cu partea responsabila civilmente S.C. D S S.R.L., la plata sumelor de:
- 15.000 euro sau contravaloarea in lei, conform cursului BNR al zilei de la data platii efective, cu titlu de daune morale catre partea civila B E;
- 10.000 euro sau contravaloarea in lei, conform cursului BNR al zilei de la data platii efective, cu titlu de daune morale catre partea civila B D-A;
- 10.000 euro sau contravaloarea in lei, conform cursului BNR al zilei de la data platii efective, cu titlu de daune morale catre partea civila A M-L
In baza art. 14 si 346 C.pr.pen., coroborat cu art. 998-999 C.civ., art. 2 din O.G. nr. 9/2000 cu modificarile si completarile ulterioare, art. 110-111 din O.G. nr. 92/2003, republicata cu modificarile si completarile ulterioare, cu aplicarea art. 313 din Legea nr. 95/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, a obligat inculpatul in solidar cu partea responsabila civilmente S.C. D S S.R.L. la plata sumei de 21.621,24 lei, cu dobanda legala si penalitatile de intarziere aferente pana la data stingerii sumei datorate, catre partea civila SPITALUL CLINIC DE URGENTA MILITAR BUCURESTI - cheltuieli asistenta medicala acordate victimei B N-M.
A constatat faptul ca, SOCIETATEA DE ASIGURARE U A S.A are calitatea de asigurator in cauza.
A constatat faptul ca partile civile B E, B D-A si A M-L au primit integral despagubirile materiale (contravaloarea autoturismului distrus – 11.462 lei si celelalte cheltuieli efectuate inclusiv transportul cu avionul – 55.638,92 lei) de la asiguratorul - SOCIETATEA DE ASIGURARE U A S.A.
A respins actiunea civila formulata de partile civile in contradictoriu cu asiguratorul ., ca nefondata.
A constatat faptul ca SPITALUL CLINIC JUDETEAN , nu s-a constituit parte civila in cauza.
In baza art. 193 alin. 1, 2 si 6 C.pr.pen. a obligat inculpatul in solidar cu partea responsabila civilmente S.C. D S S.R.L. sa plateasca, in parte, cheltuielile de judecata catre partile civile astfel:
- 1.700 lei catre partea civila B E(500 lei urmarire penala, 1.200 lei instanta);
- 1.700 lei catre partea civila B D-A (500 lei urmarire penala, 1.200 lei instanta;
- 2.474 lei catre partea civila A M-L (500 lei urmarire penala, 1.200 lei instanta si 774 lei contravaloare autopsie).
A respins celelalte cereri, ca nefondate.
S-a retinut prin hotarare ca inculpatul, in varsta de 59 ani, avea calitatea de sofer la partea civila S.C. D S S.R.L. iar la data de 22.11.2008, orele 1030 conducea ansamblul tir format din capul tractor si semiremorca ce era incarcata cu marfa (paleti) pe DN 7 .
In timp ce rula intr-o curba usoara la dreapta despartita de doua linii continue duble pe un carosabil umed, inculpatul nu a adaptat viteza in raport cu conditiile meteo si de drum, astfel ca semiremorca a derapat patrunzand pe contrasens si a lovit mai multe autoturisme (producand pagube materiale), primul frontal, respectiv cel condus regulamentar de catre victima B N-M (de 58 ani), marca Cielo , proiectandu-l in santul de pe partea dreapta a sensului de mers al acestui autoturism.
Datorita acestui impact victima B N-M a suferit rani grave, necesitand transportarea sa mai intai la Spitalul Clinic Judetean si apoi, in incercarea de a-i salva viata, a fost transferat in aceeasi zi la Spitalul Clinic de Urgenta Militar Bucuresti, unde a si decedat la data de 30.11.2008.
Impotriva acestei hotarari au declarat apel partile civile B D A, B E, A M-L fara a-l motiva in scris.
La sustinerea orala a apelului si prin concluziile scrise depuse cu aceasta ocazie, apelantii critica hotararea pe motivul ca nu s-au acordat daunele morale in cuantum rezonabil, dovedite si proportionale cu suferintele produse familiei prin decesul victimei.
Victima a obtinut venituri si din drepturi de autor, redactand lucrari de matematica si era sustinatorul principal al familiei si al sotiei sale bolnave de inima.
Examinand apelurile declarate prin prisma motivelor de apel precum si din oficiu, privind temeinicia si legalitatea lor, tribunalul a constatat apelurile partilor civile B D A, B E, A M-L ca fondate si le-a admis.
Intr-adevar starea de fapt a fost corect retinuta de catre instanta iar incadrarea juridica a fost legala si temeinica.
Critica hotararii s-a referit la actiunea civila alaturata celei penale in sensul ca aprecierea valorilor nu s-a realizat tinand seama de intregul probatoriu administrat in cauza.
Cu privire la aprecierea daunelor morale, trebuie avute in vedere anumite criterii care sunt influentate de fapta ilicita, prejudiciul produs si vinovatia precum si alte elemente care tin de starea materiala si sociala a persoanei care le solicita de la momentul in care nu era produsa infractiunea.
Desigur la stabilirea acestor daune morale care au menirea de a realiza, in masura in care se poate sa o faca, o despagubire in plan material a unor prejudicii cauzate in plan moral, nu se poate avea in vedere starea materiala a inculpatului si nu se au in vedere nici alte criterii legate de salariul minim pe economie in Romania.
Alaturi de criteriile de mai sus, in schimb, a trebuit sa se retina in ce masura consecintele negative suferite de apartinatorii victimei in plan fizic si psihic le cauzeaza acestora prejudicii in plan material, de importanta valorilor morale lezate, masura in care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecinte care la randul lor le-au afectat relatia sociala, familiala si profesionala.
In cauza apartinatorii sunt sotia supravietuitoare B E, fiica A M-L si fiul D A, conform certificatului de mostenitor , facandu-se dovada ca mama, sotie supravietuitoare, sufera de cardiopatie ischemica cronica si alte complicatii cardiace care desigur au necesitat si necesita o medicamentatie speciala, permanenta, ca intre membrii familiei existau legaturi deosebit de stranse din punct de vedere sentimental fiind o familie respectabila in colectivitate.
Avand in vedere aceste imprejurari tribunalul a apreciat ca se impune majorarea daunelor morale pentru sotia supravietuitoare aflata in nevoie B E de la 15.000 euro la 20.000 Euro si daunele morale acordate partii civile B D-A si A M de la 10.000 Euro la 15.000 Euro fiecaruia, in calitate de copii.
De asemenea,s-au majorat cheltuielile de judecata acordate partilor civile prin sentinta apelata de la 1.700 lei partii civile B E si B D-A la 5.200 lei fiecaruia, si de la 2.474 lei la 5.200 lei in favoarea partii civile A M L, conform dovezilor facute in fata instantei de fond.
Asa fiind, instanta, in baza art. 379 Cod procedura penala, a admis apelurile formulate de partile civile BDA, B E, A M-L, impotriva sentintei penale nr. 132/2009 pronuntata de Judecatoria Avrig, pe care a desfiintat-o in parte sub aspectul laturii civile si judecand in fond, in limitele de mai sus.
A mentinut celelalte dispozitii ale sentintei penale apelate.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Circulatie rutiera
Obligatia aducerii la cunostinta proprietarului plata TVA a terenurilor construibile - Sentinta civila nr. 301 din data de 27.04.2018FALIMENT - Sentinta civila nr. 123 din data de 20.03.2018
ACHIZITII PUBLICE - Sentinta comerciala nr. 16/CA din data de 15.01.2018
Salarizare in sistemul de invatamant. Acordare spor raportat la salariul de baza din ianuarie 2017 - Sentinta civila nr. 533 din data de 26.09.2018
Actiune in regres al angajatorului impotriva angajatului, intemeiata in baza - Sentinta civila nr. 381 din data de 25.05.2018
OMOR - Sentinta penala nr. 24 din data de 14.02.2018
Despagubiri solicitate pentru limitarea dreptului de proprietate. Actiune respinsa - Sentinta civila nr. 715 din data de 08.06.2017
Majorare pensie de intretinere. Venituri obtinute in strainatate - Sentinta civila nr. 159 din data de 21.02.2018
Despagubiri solicitate pentru limitarea dreptului de proprietate. Actiune respinsa - Sentinta civila nr. 715 din data de 08.06.2018
LOVIRI SAU VATAMARI CAUZATOARE DE MOARTE - Sentinta penala nr. 25 din data de 31.03.2017
CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACTIONAL ORGANIZAT - Sentinta penala nr. 37 din data de 27.04.2017
Reziliere contract de inchiriere - Sentinta civila nr. 126 din data de 16.02.2017
SOCIETATI COMERCIALE - Sentinta civila nr. 2593 din data de 20.09.2017
conducere a unui vehicul fara permis - Sentinta penala nr. xxx din data de 19.04.2018
conducerea sub influenta bauturilor alcoolice - Hotarare nr. 13159 din data de 14.12.2017
Masura blocarii rotilor unui autovehicul. Competenta - Decizie nr. 370/R/2010 din data de 29.03.2010
1 .Contencios administrativ. Plangere contraventionala. Neprecizarea obiectiunilor in mod distinct in procesul - verbal de constatare a contraventiei. - Sentinta comerciala nr. speta 11 din data de 14.01.2008
TENTATIVA DE OMOR - Sentinta penala nr. 23 din data de 27.03.2017
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 1003 din data de 23.09.2015
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 180 din data de 24.02.2016