InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Mangalia

Rezolutiune contract

(Sentinta civila nr. 2245 din data de 18.08.2010 pronuntata de Judecatoria Mangalia)

Domeniu Contracte | Dosare Judecatoria Mangalia | Jurisprudenta Judecatoria Mangalia

DOSAR NR. 4110/254/2009
ROMANIA
JUDECATORIA MANGALIA
INCHEIERE
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 18.08.2010
PRESEDINTE : C.T.
GREFIER : S.E.

Pe rol, solutionarea cauzei civile avand ca obiect rezolutiune contract formulata de reclamanta H.E. in contradictoriu cu parata R.C..
La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta reclamanta si  aparatorul reclamantei, avocat C.E. in baza imputernicirii avocatiale nr. 15/2010, parata si aparatorul paratei, avocat S.D., in baza imputernicirii avocatiale nr. 66338/2010, prezenti si martorii - propusi de reclamanta precum si -, propusi de parata.
Procedura este legal indeplinita.
Actiunea este legal timbrata cu suma de 20 lei taxa judiciara de timbru conform chitantei nr. 1127 - 023 din data de 27.11.2009 si timbru judiciar in valoare de 0,50 lei, intrucat, pentru diferenta de taxa judiciara de timbru in valoare de 1291 lei datorata de reclamanta, aceasta a fost scutita prin incheierea interlocutorie nr. 601/C pronuntata la data de 27.05.2010, in acelasi dosar.
S-a facut referatul cauzei, dupa care:
Instanta dispune ca martorii din prezenta cauza sa paraseasca sala de judecata si le pune totodata in vedere sa nu se indeparteze fara incuviintare.
Instanta constata ca s-au depus la dosarul cauzei de catre parata, inscrisuri in doua exemplare, din care un exemplar a fost comunicat reclamantei.
Aparatorul reclamantei depune la dosarul cauzei inscrisuri medicale, in doua exemplare, din care un exemplar se inmaneaza  aparatorului paratei.
Partile depun la dosar interogatoriile.
In temeiul disp. art. 218 C. pr. civ. instanta administreaza proba cu interogatoriul paratei, propusa de reclamanta.
In temeiul disp. art. 218 C. pr. civ. instanta administreaza proba cu interogatoriul reclamantei, propusa de parata.
Aparatorul paratei, avocat S.D., avand in vedere intrebarea numarul 15 din interogatoriul propus de parata pentru reclamanta, precum si fata de raspunsul dat de reclamanta la intrebare, depune la dosarul cauzei un set de fotografii cu privire la interiorul apartamentului in care locuieste reclamanta.
Intrebata fiind de instanta, reclamanta arata ca fotografiile prezentate reprezinta intr-adevar imagini din apartamentul in care a locuit, de pe strada -, si, ca, inca de cand s-a mutat acolo, au fost montate gresie in baie, parchet melaminat in camere, insa, parchetul a fost montat peste cel initial si este de proasta calitate.
Raspunsurile date de parti la interogatorii, au fost consemnate.
In temeiul disp. art. 196 si urm. C. pr. civ. instanta procedeaza la ascultarea martorelor - propuse de reclamanta in sustinerea actiunii  precum si a martorilor -, propusi de parata, in combaterea actiunii reclamantei, depozitiile acestora fiind consemnate in procesele verbale depuse la dosarul cauzei.
Partile precizeaza ca nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanta acorda cuvantul pentru dezbateri pe fond.
Aparatorul reclamantei solicita instantei admiterea cererii astfel cum a fost formulata si amanarea pronuntarii pentru a depune la dosar concluzii scrise.
Aparatorul paratei solicita instantei respingerea cererii formulata de reclamanta si amanarea pronuntarii pentru a depune la dosar concluzii scrise, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.
Instanta declara inchise dezbaterile si ramane in pronuntare.

 INSTANTA:

Pentru a da posibilitatea partilor sa depuna la dosarul cauzei concluzii scrise,
DISPUNE:

Amana pronuntarea la data de 25.08.2010.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 18.08.2010.

     PRESEDINTE                       GREFIER
                       C.T.                                                                     S.E. INSTANTA:

Avand nevoie de timp pentru a delibera,

DISPUNE:

Amana pronuntarea la data de 01.09.2010.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 25.08.2010.

     PRESEDINTE            GREFIER
             C.T.                                                                   S.E. DOSAR NR. 4110/254/2009
ROMANIA
JUDECATORIA MANGALIA
SENTINTA CIVILA NR. 2245/C
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 01.09.2010
PRESEDINTE : C.T.
GREFIER : S.E.

Pe rol, solutionarea cauzei civile avand ca obiect rezolutiune contract formulata de reclamanta H.E. in contradictoriu cu parata R.C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in sedinta publica din data de 18.08.2010 si au fost consemnate in incheierea de amanare a pronuntarii din acea data care face parte integranta din prezenta hotarare cand instanta, pentru a da posibilitatea partilor sa depuna la dosar concluzii scrise, a amanat pronuntarea la data de 25.08.2010 si, avand nevoie de timp pentru a delibera, la data de 01.09.2010, data la care s-a pronuntat.

INSTANTA:

Asupra cauzei civile de fata, constata:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Mangalia sub nr. 4110/254 din data de 02.12.2009 reclamanta H.E. a chemat-o in judecata pe parata R.C. pentru ca instanta, prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispuna rezolutiunea contractului de vanzare cumparare cu clauza de intretinere autentificat sub nr. - din 12.03.1998 de BNP -, repunerea partilor in situatia anterioara incheierii acestui contract si obligarea paratei la asigurarea dreptului de abitatie viagera asupra unei camere de locuit in imobilul situat in municipiul -, strada -, nr. -, bloc -, sc. -, ap. -, judetul - ori in imobilul situat in municipiul -, str. - nr. -, bloc -, ap. -, jud. -, sau, in subsidiar, in situatia respingerii primului capat de cerere, transformarea obligatiei de intretinere in natura intr-o suma de bani periodica ce urmeaza a fi stabilita de instanta ca dezdaunare pentru neexecutarea intretinerii in natura, in toate cazurile cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca, prin contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. - din 12.03.1998 de BNP -, a vandut fiului si nurorii sale, -, apartamentul proprietatea sa situat in municipiul -, strada -, bloc -, sc. -, ap. -, judetul -, cu obligatia acestora din urma de a-i asigura intretinerea si dreptul de a locui in imobil pe toata durata vietii sale; fiul sau s-a casatorit cu parata in anul 1995 si au locuit impreuna in imobilul proprietatea sa, acesta fiind si motivul pentru care au convenit sa le faca act de vanzare cumparare cu clauza de intretinere si abitatie viagera, iar, in timpul in care acestia erau plecati la serviciu, ea se ocupa de menajul casei si de ingrijirea nepoatei sale.
Ulterior incheierii acestui contract, a sustinut reclamanta, fiul si nora sa au decis sa cumpere un alt apartament pe strada -, unde locuieste parata si in prezent; acestia au achitat un avans si, intrucat nu mai aveau posibilitati financiare sa achite pretul integral, au decis sa vanda apartamentul sau si sa-i asigure dreptul de abitatie viagera si intretinere in apartamentul cumparat, respectiv cel situat in strada -, nr. -, bloc -, sc. -, ap. -, judetul -.
Reclamanta a precizat ca o ducea la scoala pe nepoata sa, o aducea de la scoala si facea menajul in casa pana cand s-a imbolnavit de plamani si, de asemenea, a suferit o paralizie, insa totul a fost bine pana cand fiul sau a decedat in anul 2007, la varsta de 39 de ani, in urma unui accident de munca (prin electrocutare). Timp de un an dupa decesul fiului sau, a continuat sa locuiasca in imobilul situat in -, strada - nr.-, bloc -, sc. -, ap. -, judetul -, dar nu exista nicio comunicare intre ea si parata, iar aceasta din urma nu ii permitea nici chiar nepoatei sa mai vorbeasca cu ea.
Dupa pomana de un an, a aratat reclamanta, parata i-a spus ca trebuie sa se mute in alt apartament pe care i l-a cumparat si, cu toate ca a refuzat acest lucru, dupa doua saptamani s-a trezit aruncata in garsoniera situata in municipiul -, str. - nr. -, bloc -, ap.-, jud. -, fara caldura, unde dormea imbracata si se invelea cu doua plapumi, deoarece contractul la lumina nu fusese platit, aceasta fiindu-i taiata; in momentul in care a cerut explicatii angajatilor de la -, acestia i-au spus ca nu exista contract si, cand au vazut-o in ce situatie precara se afla, i-au lasat 30 de lei pentru paine.
Reclamanta a mai aratat ca, deoarece parata a schimbat yala de la apartamentul din strada -, nu avea voie sa intre si ca, timp de trei luni, nu a venit nimeni pe la ea, stand singura, fara lumina, caldura, mancare si medicamente; intr-un tarziu, a venit fiica sa cea mare si, gasind-o plangand si inghetata de frig, a anuntat-o pe parata, care a trimis o masina pentru a o duce la domiciliul fiicei sale in satul -, insa aceasta are patru copii, dintre care doi sunt casatoriti si au la randul lor cu copii, ce locuiesc in trei camere, astfel ca locuirea cu aceasta este aproape imposibila.
Referitor la primul capat de cerere, reclamanta a precizat ca solicita rezolutiunea contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 914 din data de 12.03.1998 de - intrucat parata nu si-a respectat obligatia de intretinere stipulata in cuprinsul acestuia si la care nu a renuntat, chiar daca a semnat pentru vinderea apartamentului proprietatea sa. In sens larg, prin notiunea de intretinere se intelege obligatia debitorului de a asigura creditorului intretinerii alimente, imbracaminte, lenjerie - pat, lenjerie - corp, incaltaminte, medicamente, ingrijiri medicale, ajutor la treburile gospodaresti, prepararea si procurarea hranei, iar in imobilul ce reprezinta locul prestarii intretinerii sa efectueze plata unor servicii cum ar fi consumul de electricitate, apa, canal, combustibil precum si asigurarea curateniei locuintei; or, pana la decesul fiului sau, totul a fost bine, insa, din luna septembrie 2008, parata nu si-a mai indeplinit obligatiile de intretinere fata de ea si a aruncat-o efectiv intr-o garsoniera fara caldura si lumina si fara a-i asigura hrana.
In privinta celui de-al doilea capat de cerere, reclamanta a aratat ca solicita ca parata sa fie obligata sa-i asigure un drept de abitatie viagera intr-unul din apartamentele proprietatea acesteia, insa cu toate utilitatile necesare unui trai decent, intrucat, chiar daca apartamentul proprietatea sa, in care avea dreptul de a locui pana la sfarsitul vietii, s-a vandut, ea nu a renuntat la dreptul de abitatie viagera, ce reprezinta o varietate a dreptului de uzufruct care are ca obiect o constructie cu destinatia de locuinta.
Reclamanta a mai aratat ca, referitor la al treilea capat de cerere, acesta a fost formulat in subsidiar, in sensul ca, daca instanta va respinge primul capat de cerere, sa dispuna transformarea obligatiei de intretinere in natura, stipulata in cuprinsul contractului, intr-o suma periodica ce urmeaza a fi stabilita de instanta ca dezdaunare pentru neexecutarea intretinerii in natura.
In drept, s-au invocat dispozitiile art. 1020, art. 1021, art. 1075 si ale art. 969 din Codul civil, precum si dispozitiile art. 274 din Codul de procedura civila.
Cererii i-au fost anexate, in copie, contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. - din data de 12.03.1998 de BNP , actul de identitate al reclamantei, contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. - din 10.02.1999, carnet de sanatate al reclamantei, sentinta civila nr. 546 din data de 17.01.2004 a Judecatoriei - si contractul de vanzare - cumparare nr. 8054 din 07.06.1994, dar si acte medicale, in original.
Parata R.C. a formulat intampinare prin care a invocat, pe cale de exceptie, insuficienta timbrare a cererii introductive (ramasa fara obiect ca urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar formulata de reclamanta, cu consecinta exonerarii acesteia de plata taxei judiciare de timbru), iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata si obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea intampinarii, reclamanta a aratat ca, in anul 1995, s-a stabilit in - impreuna cu familia, respectiv sotul si fetita, locuind in imobilul situat in mun. -, str. - nr. -, bloc -, sc. -, ap. -, jud. -, impreuna cu soacra sa, reclamanta din prezenta cauza, care a dobandit imobilul in baza contractului de vanzare cumparare nr. 8054/1994; la finele anului 1997, a decis impreuna cu sotul ei sa achizitioneze un apartament, fara a purta nicio discutie cu acesta in vederea dobandirii imobilului situat pe strada -, dar cand sotul sai i-a prezentat optiunea de a cumpara imobilul de la reclamanta, s-a conformat deciziei sale.
In anul 1999, a sustinut parata, au achizitionat apartamentul situat in mun. -, str.-, conform contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. - la BNP -. Ulterior acestui moment, sotul sau a interpelat-o pe reclamanta despre optiunea pe care o are de a ramane in apartamentul din strada - sau de a coabita cu ei in imobilul achizitionat recent, aceasta manifestandu-si expres dorinta de a locui in imobilul din strada -; cum reclamanta le-a invederat ca doreste sa instraineze apartamentul de pe strada -, intrucat nu mai intentioneaza sa locuiasca in aceasta locatie, au concretizat aceasta hotarare, sens in care s-a perfectat contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 260 din data de 10.02.1999 la BNP -, pretul achizitionarii apartamentului fiind suportat exclusiv din resursele lor financiare.
Parata a aratat ca, impreuna cu sotul ei si, dupa decesul acestuia, impreuna cu fiica sa, i-au oferit reclamantei toata afectiunea lor, au respectat-o si i-au oferit tot ce a fost posibil pentru a beneficia de un real confort, incercand sa ignore chiar si comportamentul sau de multe ori malitios si sa-l convinga pe sotul sau ca acest comportament este generat de varsta reclamantei; s-a dedicat intru totul familiei sale (acest concept incluzand-o si pe reclamanta), muncind uneori peste putinta sa tocmai pentru a asigura un confort familiei, a tolerat si nu a inteles sa judece nici sustinerile reclamantei, in momentele in care isi aducea un infim aport la menajul casei, ca este sclava sau o servitoare in conditiile in care nu i-a solicitat niciun moment sa se ocupe de menajul casei, considerand ca se implica tocmai pentru ca isi doreste.
In luna noiembrie anul 2002, a precizat parata, reclamanta s-a imbolnavit, afectiunea la plamani fiind determinata de fumatul excesiv, sens in care medicul i-a recomandat sa renunte la acest obicei ostil sanatatii ei, iar, pe acest fond, au existat discutii contradictorii intre aceasta si defunctul ei sot, motivat de refuzul reclamantei de a renunta la fumat; in anul 2003, reclamanta si-a depus dosarul de pensionare, insa perioada care a urmat a fost dominata de atitudinea ostila a acesteia, caracterizata prin permanente reprosuri si jigniri, iar comportamentul a continuat pana la decesul sotului ei, cu toate ca i-a oferit reclamantei tot suportul sau material si moral in momentele dificile, cand a fost internata in spital dar si cand s-a intors acasa.
Dupa accidentul sotului sau, a aratat parata, au urmat doua luni de liniste, ulterior reclamanta revenind la acel temperament coleric, intr-un permanent conflict cu membrii familiei, iar, la un moment dat, si-a manifestat dorinta de a locui singura intr-o garsoniera; desi trecea printr-o perioada nefasta (moral dar si financiar), a decis sa achizitioneze un imobil, tocmai pentru a respecta dorinta ferma a reclamantei, si, dupa cumpararea acestuia, a efectuat imbunatatirile pe care insasi reclamanta le-a dorit si a utilat apartamentul cu cele necesare (aparatura electrocasnica, mobila etc.).
Cu aceeasi ocazie, a precizat parata, i-a invederat reclamantei ca ii respecta dorinta si ca o va sprijini in continuare moral si material, aceasta exprimandu-si in acele momente multumirea pentru ca sta singura dar si pentru confortul locuintei, insa, intr-una din zile, s-a deplasat impreuna cu fiica si cumnata sa la apartamentul in care locuia reclamanta, pentru a-i pune perdelele la geam, prilej cu care aceasta a generat o reala stare tensionata, adoptand un comportament agresiv verbal si solicitandu-le sa plece si sa nu mai vina in casa ei, pentru ca nu vrea sa le mai vada. Din acel moment, reclamanta a schimbat yala la apartamentul in care locuia si nu le-a mai permis sa intre, astfel ca, intrucat aceasta repudia orice dialog cu ea, i-a trimis banii pentru medicamente prin intermediul fiicei sale.
Sustinerile reclamantei, a aratat parata, in sensul ca nu a beneficiat de energie electrica intrucat nu ar fi platit factura nu sunt reale in conditiile in care acest fapt este urmarea propriului sau comportament. Astfel, pe data de 16.10.2008, la intoarcerea de la munca, a gasit o instiintare de plata si debransare de la ENEL pe numele vechii proprietare a apartamentului, instiintarea fiind adusa de reclamanta cu intarziere; a doua zi, s-a intalnit cu proprietarul anterior la sediul ENEL, a achitat si debransarea si a incheiat contract pe numele sau, bransarea efectuandu-se in urmatoarea zi.
Parata a mai aratat ca, pe data de 08 noiembrie 2008, cu prilejul parastasului de un an al sotului ei, a invitat-o pe reclamanta si aceasta a participat la pomana, iar, in ziua de 5 decembrie, reclamanta a anuntat-o telefonic ca doreste sa plece la fiica sa, P.A., ea respectandu-i dorinta si transportand la domiciliul fiicei acesteia anumite bunuri din apartament.
In aceste conditii, parata a solicitat respingerea actiunii, motivat de imprejurarea ca si-a indeplinit obligatia ce a derivat ex contractu, cu precizarea ca de la epoca in care reclamanta si-a manifestat reticenta de a dialoga cu ea si de a primi suportul sau, culpa ii revine in exclusivitate, or practica a statuat ca rezolutiunea contractului se poate dispune numai daca, din culpa debitorilor, creditorul nu a primit intretinerea cuvenita, nu si in cazul in care obligatia nu s-a executat, in total sau in parte, din culpa beneficiarului intretinerii ce solicita desfiintarea vanzarii.
In sustinerea actiunii, reclamanta a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, a probei cu interogatoriul paratei si a probei testimoniale cu -, probe care, fiind pertinente si utile, au fost admise de instanta, iar pentru administrarea probei cu inscrisuri a mai depus la dosar, prescriptii medicale, bonuri fiscale si adeverinta nr. 3/2010 eliberata de Asociatia de proprietari nr. -.
In combaterea cererii, parata a propus proba cu inscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantei si proba cu martorii -, probe care, de asemenea, fiind pertinente si utile, au fost admise de instanta, iar pentru administrarea probei cu inscrisuri a depus la dosar, in copie, contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. - din 18.01.1999 de BNP -, declaratia data de numitul - autentificata sub nr. 373 din data de 29.01.1999 de BNP -, contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 260 din 10.02.1999 de BNP -, contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 914 din data de 12.03.1998 de BNP -, contract de furnizare a energiei electrice, bon de miscare, facturi, bon fiscal, dispozitie de livrare, chitante, contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 2268 din data de 05.09.2008 de BNP -, grafice de rambursare, carnetul de munca al reclamantei, decizia nr. 1264354 din 17.11.2003 a Casei Judetene de Pensii -, carnetul de munca al defunctului R.G., adeverinte, certificate de inregistrare, fotografii si declaratii olografe sau autentificate la notariat date de diverse persoane fizice.
La termenul de judecata din 18.08.2010, instanta a administrat proba cu interogatoriile partilor  si a procedat la audierea martorilor -
Analizand actiunea dedusa judecatii, prin prisma probelor administrate si a dispozitiilor legale aplicabile, instanta constata urmatoarele:
Intre reclamanta H.E., in calitate de vanzatoare, pe de o parte, si parata R.C. si sotul acesteia, R.G. (fiul reclamantei), in calitate de cumparatori, pe de alta parte, s-a incheiat contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 914 din data de 12.03.1998 de BNP - , prin care reclamanta a vandut cumparatorilor apartamentul proprietatea sa situat in municipiul -, strada -, nr. -, bloc -, sc. -, ap. -, judetul -; pretul vanzarii specificat in contract a fost de 10.000.000 de lei vechi, primit de vanzatoare inainte de autentificarea actului, la care s-a adaugat obligatia cumparatorilor de a o intretine pe toata durata vietii, aceasta rezervandu-si, totodata, si dreptul de a locui in apartament pe tot restul vietii.
Prin contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 186 din data de 18.01.1999 de BNP -, parata R.C. si sotul ei, R.G., au dobandit de - dreptul de proprietate asupra unui apartament situat in mun.-, str. -, nr. -, bloc -, sc. -, ap. -, jud. -; in cuprinsul contractului s-a mentionat ca pretul vanzarii este de 90.000.000 de lei vechi, din care vanzatorii au primit de la cumparatori, la data autentificarii actului, suma de 67.000.000 de lei, diferenta urmand sa fie achitata pana la data de 31.01.1999, iar, prin declaratia autentificata sub nr. 373 din 29.01.1999 de BNP -, vanzatorul P.G. a aratat ca, in ziua respectiva, a primit de la R.G. diferenta de pret.
Ulterior, prin contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 260 din 10.02.1999 de BNP -, R.G., R.C. si H.E. au vandut numitei - imobilul situat in municipiul -, strada -, nr. -, bloc-, sc. -, ap. -, jud. -, iar in cuprinsul contractului s-a facut mentiunea ca vanzatoarea H.E. isi mentine dreptul de a fi intretinuta de vanzatorii - pe tot restul vietii sale, fara a se face vreo referire la dreptul de abitatie viagera al reclamantei, prevazut in contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 914 din 12.03.1998 de BNP -.
La data de 26.11.2007, a intervenit decesul debitorului R.G., potrivit mentiunii facute in carnetul sau de munca; pana la acea data, partile au locuit in imobilul situat in mun.-, str. -, nr. -, bloc -, sc. -, ap. -, jud. -, iar reclamanta a beneficiat de un confort optim si de toata atentia si afectiunea fiului ei si a sotiei acestuia, parata R.C., asa cum reiese chiar din considerentele cererii introductive, in care a afirmat ca "totul a fost bine", si din raspunsurile sale la intrebarile nr. 4, nr. 5 si nr. 6 din interogatoriu .
Chiar si dupa decesul fiului sau, reclamanta a continuat sa locuiasca impreuna cu parata si cu fiica acesteia in apartamentul situat in mun. -, str. -, nr. -, bloc -, sc. -, ap. -, jud. -, beneficiind de aceleasi conditii locative, insa, la circa un an dupa acea data, si-a manifestat dorinta de a se muta intrucat venisera in apartament niste colegi de-ai paratei, potrivit raspunsurilor sale la intrebarile nr. 12 si nr. 13 din interogatoriu, care contrazic sustinerile sale din cererea introductiva conform carora parata i-a solicitat sa se mute din acel apartament.
In aceste conditii, in baza contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 2268 din 05.09.2008 de BNP -, parata - a cumparat de la numita - un apartament cu doua camere situat in mun.-, str. - nr. -, bloc -, ap. -, jud. - si, potrivit declaratiei martorului -, a efectuat lucrari de amenajare a acestuia, respectiv a montat gresie si faianta in baie si bucatarie si parchet in ambele camere si a instalat calorifere noi.
Martorul a mai afirmat ca, personal, a achizitionat, cu bani pe care i-a dat parata, mai multe obiecte de uz casnic pentru acest apartament, si anume aragaz, aspirator, frigider si masina de spalat, iar confortul sporit al acestui spatiu locativ este relevat si de fotografiile depuse la dosar de parata , reclamanta recunoscand, cu ocazia prezentarii lor in sedinta publica din 18.08.2010, ca au fost realizate in apartamentul situat in mun.-, str. - nr. -, bloc -, ap. -, jud. -.
La data de 20.10.2008, parata a incheiat contract de furnizare a energiei electrice cu SC - SA  si, in continuare, a achitat contravaloarea tuturor utilitatilor aferente apartamentului, respectiv intretinere, curent electric, cablu TV, potrivit chitantelor depuse la dosar.
Reclamanta a locuit o perioada de timp in acest apartament, insa, dupa circa trei luni, a anuntat-o pe parata ca doreste sa plece si s-a mutat la una dintre fiicele sale in satul -, refuzand apoi orice dialog cu parata, dupa cum a recunoscut ea insasi la interogatoriu (raspunsurile la intrebarile nr. 20 si 23), pe considerentul ca aceasta provoca de fiecare data scandal.
Din examinarea biletului de iesire din spital nr. 10781/4237 din data de 31.07.2009, instanta retine ca reclamanta a fost internata, in perioada 17.07.2009 - 31.07.2009, la Spitalul Militar de Urgenta -, fiind diagnosticata, in principal, cu boala pulmonara obstructiva cronica (BPOC) si, in legatura directa cu diagnosticul principal, cu hipertensiune esentiala, iar celelalte inscrisuri medicale depuse la dosar de catre reclamanta atesta faptul ca afectiunile sale sunt anterioare internarii si ca, pentru tratamentul acestora, reclamanta a achizitionat medicamente specifice.
In acest context, insa, instanta retine ca martorul - a afirmat ca, in calitatea sa de medic de familie al familiei -, a consultat-o in mai multe randuri si pe reclamanta, fie la locuinta partilor, fie la cabinetul sau medical, si a constatat ca aceasta suferea de o afectiune care ii putea pune viata in pericol pe fondul fumatului, motiv pentru care i-a atras atentia cu privire la posibilele consecinte, insa, in ciuda avertizarii sale, reclamanta a continuat sa fumeze.
Totodata, martorul - a declarat ca parata ii cumpara reclamantei medicamentele prescrise, aspect recunoscut si de catre reclamanta la interogatoriu , si ca aceasta din urma beneficia de o grija deosebita din partea paratei atat in perioada de timp in care sotul sau era in viata, cat si dupa decesul acestuia.
Martorul a mai aratat ca, in apartamentul de pe strada -, reclamanta avea propria camera de locuit si conditii locative optime, iar aceste aspecte sunt confirmate si de martorul -, care a mai afirmat ca insasi reclamanta i-a adus la cunostinta despre dorinta sa de a se muta in alta parte, ca parata a cumparat in acest sens apartamentul situat in mun. -, str. -, si ca a efectuat lucrari de amenajare a acestuia.
Declaratiile martorelor - nu prezinta relevanta din moment ce martorele nu au perceput, in mod direct si nemijlocit, conditiile locative de care a beneficiat reclamanta ori comportamentul paratei fata de aceasta si, de asemenea, in opinia instantei nu au valoare probatorie, urmand a fi inlaturate din ansamblul probator, nici declaratiile, olografe sau autentificate la notariat, date de diverse persoane fizice si depuse la dosar de catre parata, in conditiile in care aceste persoane nu au fost audiate nemijlocit de instanta.
Rezolutiunea contractului este acea sanctiune a neexecutarii culpabile a contractului sinalagmatic care consta in desfiintarea retroactiva a acestuia si in repunerea partilor in situatia avuta anterior incheierii contractului. Aceasta institutie nu se bucura de o reglementare legala, insa isi gaseste fundamentul in reciprocitatea si interdependenta obligatiilor dintr-un contract sinalagmatic, in imprejurarea ca fiecare dintre obligatiile reciproce este cauza juridica a celeilalte, iar neindeplinirea culpabila a uneia dintre obligatii lipseste de suport juridic obligatia reciproca, astfel ca se impune desfiintarea intregului contract.
Rezolutiunea unei conventii poate fi ceruta de partea care si-a executat obligatia asumata sau se declara gata sa o execute, insa aceasta opereaza numai daca cealalta parte nu si-a executat propria obligatia si neexecutarea ii este imputabila. 
Contractul de intretinere este acel contract cu titlu oneros, aleatoriu, sinalagmatic si translativ de proprietate, in temeiul caruia una dintre parti instraineaza un bun sau plateste o suma de bani, iar cealalta parte se obliga sa ii asigure intretinerea in natura pe timpul vietii si dupa moarte sa o inmormanteze.
In ceea ce priveste natura juridica a contractului incheiat intre parti, instanta constata ca, desi a fost intitulat "contract de vanzare - cumparare" si s-a prevazut, pe langa obligatia de intretinere, si plata unei sume de bani ca pret al bunului instrainat, ne aflam in prezenta unui veritabil contract de intretinere, intrucat, astfel cum reiese din insesi clauzele contractuale, prestarea intretinerii a fost elementul determinant al actului juridic.
Mai mult decat atat, obligatia de intretinere asumata de catre debitori a fost mentinuta si prin contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 260 din 10.02.1999 de BNP -, in baza caruia acestia, impreuna cu creditorul intretinerii (reclamanta -) au vandut numitei - imobilul situat in municipiul -, strada -, nr. -, bloc -, sc. -, ap. -, jud. -.
Din aceasta ultima perspectiva, insa, instanta apreciaza ca, prin vanzarea spatiului locativ care a facut obiectul dreptului de abitatie viagera al reclamantei, instituit prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 914 din data de 12.03.1998 de BNP -, ca urmare a manifestarii de vointa a tuturor partilor acestui contract, dreptul reclamantei s-a stins, situatia fiind echivalenta, din punct de vedere juridic, celei prevazute de dispozitiile art. 557 teza finala din Codul civil referitoare la desfiintarea lucrului asupra caruia era constituit dreptul de abitatie, aplicabile in temeiul art. 565 din acelasi act normativ.
Cum, din probele administrate in cauza, nu reiese ca reclamanta a dobandit un drept de abitatie viagera asupra altui imobil, care sa fie opozabil debitorilor obligatiei corelative, instanta constata ca solicitarea acesteia privind obligarea paratei la asigurarea dreptului de abitatie viagera asupra unei camere de locuit in imobilul situat in municipiul -, str. -, nr. -, bloc -, sc. -, ap. -, jud. - ori in imobilul situat in municipiul -, str. - nr. -, bloc -, ap. -, jud. -, care face obiectul celui de-al treilea capat de cerere al actiunii introductive, este neintemeiata si va fi respinsa.
Desi partile contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 914 din 12.03.1998 de BNP - nu au stabilit si continutul obligatiei de intretinere asumata de catre debitori, instanta retine ca, in concret, o astfel de obligatie implica indatorirea debitorului de a asigura creditorului obligatiei hrana, iluminat, imbracaminte, incalzire, medicamente, ingrijiri medicale si, in caz de deces, suportarea cheltuielilor de inmormantare si pomenirile dupa obiceiul locului; de asemenea, in masura in care creditorul intretinerii nu are o locuinta proprie (locuirea in comun a partilor nefiind de esenta contractului de intretinere), debitorului obligatiei ii revine sarcina de a-i asigura acestuia un spatiu locativ adecvat.
Intrucat contractul de intretinere da nastere unei obligatii indivizibile, in sensul ca, in cazul pluralitatii de debitori, oricare dintre ei este tinut sa execute obligatia, iar decesul unuia dintre acestia nu duce la stingerea ei, instanta retine ca, dupa decesul debitorului R.G., survenit la data de 26.11.2007, obligatia de intretinere incumba exclusiv paratei -.
In considerarea acestor argumente, desi a apreciat ca solicitarea reclamantei privind obligarea paratei la asigurarea dreptului de abitatie viagera intr-un alt imobil decat cel care a facut obiectul contractului initial este neintemeiata, instanta urmeaza sa verifice daca parata, in calitate de debitor al obligatiei de intretinere, si-a indeplinit, dupa decesul sotului sau (dat fiind ca insasi reclamanta a recunoscut, in considerentele actiunii introductive dar si la interogatoriu, ca, pana la acel moment, debitorii si-au executat in mod corespunzator indatorirea asumata), aceasta obligatie, inclusiv prin asigurarea unui spatiu locativ adecvat reclamantei, ca si componenta a obligatiei de intretinere.
Din aceasta perspectiva, instanta retine ca, si dupa decesul fiului sau, reclamanta a continuat sa locuiasca impreuna cu parata si cu fiica acesteia in apartamentul situat in mun.-, str. -, nr. -, bloc -, sc. -, ap. -, in care locuise si pana la acea data, insa, dupa circa un an, si-a manifestat dorinta de a se muta, iar parata, conformandu-se solicitarii sale, a cumparat un apartament situat in mun. -, str. - nr. -, bloc -, ap. -, si, dupa efectuarea unor lucrari de amenajare si de utilare corespunzatoare a acestuia, a asigurat mutarea reclamantei in noul spatiu locativ.
In considerentele cererii de chemare in judecata, reclamanta a afirmat ca s-a trezit aruncata in garsoniera situata in municipiul -, str. - nr. -, bloc -, ap. -, jud. -, fara caldura, unde dormea imbracata si se invelea cu doua plapumi, insa sustinerile sale referitoare la contextul in care s-a mutat in acest spatiu ori la conditiile locative improprii sunt infirmate de probele administrate in cauza.
Astfel, contrar afirmatiei din cererea introductiva potrivit careia parata a determinat-o sa se mute in acest imobil, reclamanta a recunoscut, la interogatoriu, ca ea insasi si-a manifestat dorinta de a se muta (aspect relatat si de catre martorul -) intrucat, in apartamentul de pe strada -, venisera niste colegi de-ai paratei, iar din inscrisurile depuse la dosar (fotografii, chitante, contract de furnizare a energiei electrice) si din declaratia aceluiasi martor reiese ca imobilul situat in mun. -, str. - nr. -, bloc -, ap. -, nu este o garsoniera, ci un apartament cu doua camere, si are un confort sporit, creat, chiar pe considerentul mutarii reclamantei in acesta, prin lucrarile de amenajare efectuate pe cheltuiala paratei si prin dotarile cu obiecte de uz casnic achizitionate de aceasta.
Imprejurarea ca, pentru o perioada scurta de timp, reclamanta nu ar fi beneficiat de curent electric datorita debransarii de la retea, ca sanctiune pentru neachitarea la scadenta a unei datorii de catre vechiul proprietar, nu poate conduce la concluzia ca parata nu si-a indeplinit in mod corespunzator obligatia de intretinere in conditiile in care a incheiat de indata contract de furnizare a energiei electrice cu SC - SA si, ulterior, a achitat valoarea energiei consumate, dar si a celorlalte utilitati pentru apartament.
De asemenea, sustinerile reclamantei in sensul ca parata nu ii cumpara medicamentele necesare refacerii starii de sanatate sunt, pe de o parte, infirmate de declaratia martorului - si de insasi reclamanta (raspunsul la intrebarea nr. 8 din interogatoriu), iar, pe de alta parte, lipsite de relevanta in conditiile in care, desi avertizata, inclusiv de persoane calificate (martorul -, in calitatea sa de medic) cu privire la consecintele fumatului, reclamanta nu a tinut seama de aceste avertismente, continuand sa fumeze si agravandu-si, prin propria atitudine, starea de sanatate.
Nici afirmatia reclamantei potrivit careia parata provoca scandal ori de cate ori se intalneau, justificand in acest fel refuzul de a discuta cu aceasta, nu poate fi retinuta din moment ce nu este confirmata de probele administrate in cauza, probe care, dimpotriva, fac dovada ca parata si-a indeplinit cu prisosinta obligatia de intretinere asumata fata de reclamanta si ca aceasta din urma, mutandu-se initial in apartamentul situat in mun. -, str. - nr. -, bloc -, ap. - si apoi la locuinta fiicei sale din satul - si refuzand orice dialog cu parata, face imposibila efectuarea prestatiei de catre debitoare.
Intrucat rezolutiunea contractului de intretinere se poate dispune numai daca, din culpa debitorului, creditorul nu a primit intretinerea cuvenita, iar nu si in cazul in care obligatia nu s-a putut executa, in totul sau in parte, din culpa beneficiarului intretinerii, si fata de imprejurarea ca, in cauza, parata si-a indeplinit obligatia asumata prin contract pana in momentul in care reclamanta a inteles sa refuze primirea prestatiei, astfel ca nu se poate retine neexecutarea culpabila a obligatiei de intretinere de catre parata, instanta constata ca atat solicitarea reclamantei avand ca obiect rezolutiunea contractului de vanzare - cumparare cu clauza de intretinere, cat si cea privind repunerea partilor in situatia anterioara, subsidiara capatului de cerere principal, sunt neintemeiate.
In considerarea acelorasi argumente, retinand ca transformarea in bani a obligatiei de intretinere presupune imposibilitatea executarii acesteia in natura datorita atitudinii culpabile a debitorului si ca o astfel de cerere nu poate fi admisa daca insusi creditorul refuza sa primeasca intretinerea in natura, asa cum este cazul in speta, instanta constata ca si petitul actiunii introductive, avand acest obiect, este neintemeiat.
Totodata, fata de dispozitiile art. 274 alin. (1) din Codul de procedura civila, care prevad ca "partea care cade in pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata", si constatand ca reclamanta are calitatea de parte cazuta in pretentii in acceptiunea acestui text de lege, instanta o va obliga pe aceasta sa plateasca paratei suma de 1.400 de lei cheltuieli de judecata reprezentand onorariul aparatorului ales.
Pentru toate considerentele expuse, instanta va respinge ca neintemeiata, in intregul ei, actiunea reclamantei si o va obliga pe aceasta sa plateasca paratei suma de 1.400 de lei cheltuieli de judecata.


PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:



Respinge ca neintemeiata actiunea formulata de reclamanta H.E., cu domiciliul procesual ales in satul -, str.- nr.-, comuna -, judetul -, in contradictoriu cu parata R.C.
Obliga pe reclamanta sa plateasca paratei suma de 1.400 de lei cheltuieli de judecata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 01.09.2010.

           PRESEDINTE   GREFIER
               C.T.                                                                  S.E.
Tehnoredactat jud. CT/10.01.2011
4 ex.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contracte

Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Dobanzi comerciale. Titlu executoriu. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 17/R/2010 din data de 04.01.2010
Prestari servicii apa. Necontorizat. - Decizie nr. 111/R/2010 din data de 01.02.2010
Recurs prest tab - Sentinta civila nr. 05695 din data de 25.01.2010
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 180 din data de 24.02.2016
Cerere cu valoare redusa. Cerere de restituire a unui imprumut, formulata inainte de termenul scadent. - Sentinta civila nr. 429 din data de 09.10.2014
Instrainarea si dobandirea terenurilor prin acte juridice intre vii, doar prin incheierea ad validitatem a actului in forma autentica - Decizie nr. 156 din data de 28.02.2013
Constatare a nulitatii absolute a clauzei privind onorariul de succes din contractul de asistenta juridica - Decizie nr. 755 din data de 27.09.2012
Obligare incheiere contract in forma autentica - Decizie nr. 367 din data de 18.10.2010
Despagubiri contractuale - Sentinta comerciala nr. 791/C din data de 20.04.2010
Contract de vanzare-cumparare - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
Contract de leasing - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
EFECTELE TERMENULUI DE 45 DE ZILE PREVAZUT LA ART.31 ALIN. 3 DIN LEGEA NR. 47/1992 - Decizie nr. 103 din data de 15.02.2010
Perfectare act - Sentinta civila nr. 683 din data de 12.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 688 din data de 13.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 622 din data de 05.07.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 235 din data de 07.03.2012
Revendicare - Sentinta civila nr. 54 din data de 25.01.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 76 din data de 26.01.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 1576 din data de 21.12.2011