InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Piatra Neamt

Exercitare autoritate parinteasca

(Sentinta civila nr. 5613 din data de 03.12.2012 pronuntata de Judecatoria Piatra Neamt)

Domeniu Familie (infractiuni si alte probleme in legatura cu familia); Minori; Ordonanta Presedintiala | Dosare Judecatoria Piatra Neamt | Jurisprudenta Judecatoria Piatra Neamt

SC 5613/03.12.2012
- exercitare autoritate parinteasca -
-  ordonanta presedintiala - Pe rol se afla pronuntarea asupra cauzei civile, in domeniul minori si familie, privind pe reclamantul XXin contradictoriu cu parata YY, avand ca obiect exercitare autoritate parinteasca pe cale de ordonanta presedintiala.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 29.11.2012, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, cand instanta a dispus amanarea pronuntarii solutiei, la solicitarea paratei, pentru a-i da posibilitatea sa depuna la dosar concluzii scrise.
 La data de 03.12.2012, parata, prin aparator, avocat BPL avand imputernicirea avocatiala nr. 156048 din 03.12.2012, a depus la dosar concluzii scrise.
Dupa deliberare,

INSTANTA,
 
Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
  Prin actiunea formulata si inregistrata pe rolul Judecatoriei Piatra Neamt la data de 05.11.2012, sub nr. xxx, reclamantul XX, in contradictoriu cu parata YY, a solicitat instantei ca, pe calea ordonantei presedintiale, sa dispuna exercitarea temporara a autoritatii parintesti asupra minorului ZZ, nascut la data de 9.12.2007, de catre tata si stabilirea locuintei minorului la domiciliul acestuia pana la solutionarea  dosarului avand ca obiect desfacerea casatoriei dintre parti.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca s-a casatorit cu parata in anul 2008, iar din relatia lor a rezultat minorul ZZ, nascut la data de 9.12.2007. Deoarece relatiile dintre soti s-au deteriorat, reclamanta a promovat actiune de divort, inregistrata sub nr. xxla Judecatoria Piatra Neamt.
Cererea de exercitare temporara exclusiva a autoritatii parintesti asupra minorului a fost justificata prin faptul ca parata consuma in exces alcool, intretine relatii extraconjugale cu diferiti barbati si nu se ocupa de minor. Mai mult, de nenumarate ori a lovit minorul deoarece sub influenta bauturilor alcoolice devenea agresiva atat fizic, cat si verbal, adresand cuvinte injurioase minorului.
Reclamantul a mai aratat ca, pe data de 12.10.2012, in jurul orelor 16,00, cand a ajuns acasa, a constat ca sunt sparte obiecte vesela si este dezordine motiv pentru care a intrat in panica si a inceput sa-si caute copilul la spital, crezand ca acesta s-a ranit din cauza neglijentei paratei. Ulterior, a aflat ca parata a parasit domiciliul, luand cu ea si copilul pe care tatal nu a mai reusit sa-l viziteze deoarece parata nu-i permite acest lucru.
Reclamantul a apreciat ca sunt indeplinite conditiile ca, pe cale de ordonantei presedintiale, sa se dispuna ca el sa exercite autoritatea parinteasca asupra minorului fata de care manifesta o afectiune deosebita, avand toate conditiile pentru a-i asigura cele necesare unei cresteri normale in timp ce parata ii poate pune in pericol viata.
Actiunea a fost legal timbrata, conform art. 3 lit. b din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
  Parata, prin intampinare, a solicitat respingerea actiunii, cu precizarea ca toate afirmatiile facute de reclamant cu privire la conduita sa sunt neadevarate si sunt facute doar cu scopul luarii copilului.
In al doilea rand, parata a subliniat ca, de la nasterea copilului, sotul i-a interzis cu desavarsire sa-si exercite atributiile de mama in totalitate in sensul ca nu avea voie sa iese cu copilul la cumparaturi, sa mearga in vizita sau sa il inscrie intr-o forma de invatamant prescolara. De asemenea, il influenteaza in mod negativ pe minor, determinandu-l sa nu o recunoasca si sa o iubeasca ca mama. Tatal avea fata de copil o conduita neconforma cu varsta acestuia, total aberanta, in sensul ca ii mesteca mancarea, il invata sa-i vorbeasca urat si sa nu respecte pe nimeni si nimic. In plus, de cate ori incerca sa-i arate ca greseste, reclamantul o batea si o injura de fata cu copilul, astfel ca si acesta cand se enerva isi lovea mama.
Parata a mai afirmat ca nici sustinerile reclamantului potrivit carora el ar fi fost cel care s-a ocupat de copil nu corespund realitatii. In acest sens a precizat ca minorul a contactat mai multe afectiuni datorita neglijentei tatalui, respectiv anemie si malnutritie proteino - energetica (intrucat reclamantul nu ii permitea mamei sa ii dea mancare gatita, ci doar hrana foarte slaba din punct de vedere nutritional), faringita si amigdalita acuta (deoarece tatal il ducea dimineata devreme la balta la pescuit si ii dadea lichide reci si nu ii permitea mamei sa mearga la medic datorita costului consultatiei, astfel ca era tratat acasa), afectiuni ale aparatului urinar, fimoza, parafimoza si hipertrofia preputului, care au generat infectie in conditiile in care reclamantul a refuzat interventia chirurgicala, deficit de stimulare educationala si achizitii cognitive pentru 4 ani posibil in context carential.
Fata de cele relatate, parata a apreciat ca prezenta permanenta a tatalui in viata fiului sau nu poate duce decat la accentuarea negativa a comportamentului social a acestuia.
Cu privire la solicitarea reclamantului de stabilire a locuintei minorului la locuinta sa, parata a aratat ca nu sunt conditii civilizate deoarece nu este curent electric, iar reclamantul a scos casa si terenul la vanzare, iar cu banii obtinuti intentioneaza sa paraseasca tara cu tot cu minor si sa plece in Anglia la fosta sotie de care este despartit de 7 ani.
In concluziile scrise parata a mai precizat ca din ancheta sociala efectuata la domiciliul sau rezulta ca poate sa se ocupe in mod corespunzator de fiul sau care are nevoie de prezenta mamei. Pe de alta parte, baiatul a inceput sa se integreze in colectivul de copii de la gradinita la care este inscris dupa ce initial a avut un comportament neadecvat varstei sale si violent in limbaj datorita faptului ca anterior a trait izolat intrucat tatal a refuzat inscrierea copilului la gradinita.
Pe de alta parte, parata a subliniat ca, desi partile au locuit impreuna cu minorul, nu a avut prea multe de spus intrucat, ori de cate ori incerca sa ia decizii contrare ideilor reclamantului, in orice domeniu, nu doar cu privire la copil, era agresata fizic sau verbal astfel ca, de frica, ii accepta dominarea si a considerat ca vina sa consta in faptul ca nu a avut curajul de a pleca mai devreme pentru a-i oferi fiului sau o viata mai buna.
In sustinerea actiunii, reclamantul a solicitat proba cu inscrisuri, depunand la dosar fotocopii ale urmatoarelor acte: certificatul de casatorie inregistrat sub nr. x/6.03.2008 in Registrul de stare civila al comunei Alexandru cel Bun, judetul Neamt, certificatul de nastere al minorului ZZ, un inscris olograf, contractele de vanzare - cumparare autentificate sub nr. 129/2007 si nr. 584/2007 la B.N.P. Samson Grigore si B.N.P.A. Balan Dorina si Balan Oana, autorizatia de construire nr. 38/2008 emisa de Primaria comunei Alexandru cel Bun, o schita topografica, un proces verbal de receptie, mai multe ordine de plata si 10 planse fotografice.  De asemenea, a solicitat audierea in calitate de martor a numitului A C.
Parata, in contraproba, in cadrul probei cu inscrisuri, a depus la dosar, in copie, mai multe acte medicale privind starea de sanatate a minorului, o caracterizare psihopedagogica a minorului, o caracterizare de la locul sau de munca si un inscris olograf, in care figureaza ca emitent P E. Totodata, a solicita administrarea probei testimoniale, propunand in calitate de martor pe numitul T G.
Instanta a admis toate probele propuse in cauza, a audiat martorii nominalizati anterior, ale caror declaratii au fost consemnate si atasate dosarului cauzei. De asemenea, conform dispozitiilor articolului 396 din noul Cod civil, a solicitat opinia serviciilor de autoritate tutelara specializate de la domiciliile partilor, concretizata in rapoartele de ancheta psihosociala anexate la dosar.
  Analizand si coroborand sustinerile partilor si inscrisurile existente la dosarul cauzei, instanta apreciaza ca actiunea formulata pe calea ordonantei presedintiale de reclamantul XXeste neintemeiata pentru urmatoarele considerente:
In fapt, partile s-au casatorit la data de 06.03.2008, astfel cum rezulta din certificatul de casatorie inregistrat sub nr. x/06.03.2008 in Registrul starii civile al Primariei comunei Alexandru cel Bun, judetul Neamt, iar din relatia partilor a rezultat minorul ZZ, nascut anterior incheierii casatoriei la data de 9.12.2007.
In luna octombrie a anului in curs a intervenit despartirea in fapt a sotilor, minorul ramanand in grija mamei, iar la data de 18.10.2012 a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Piatra Neamt sub nr. xx, actiunea de divort promovata de reclamanta YY, care se afla in curs de solutionare (urmatorul termen de judecata fiind fixat la data de 31.01.2012 conform extrasului de pe portalul instantelor de judecata depus la dosar).
In drept, in cererea pendinte, au fost invocate prevederile art. 581 C.proc.civ. care reglementeaza procedura ordonantei presedintiale. Din continutul dispozitiilor legale mentionate anterior rezulta ca instanta va putea sa ordone “masuri vremelnice in cazuri grabnice", fixandu-se astfel doua dintre conditiile de admisibilitate ale ordonantei presedintiale, respectiv urgenta si caracterul vremelnic al masurii care se cere a se lua pe aceasta cale. Din aceasta ultima conditie decurge si a treia cerinta, anume ca prin masura luata sa nu se prejudice fondul cauzei.
         Pe de alta parte, art. 613 ind. 2 Cod procedura civila prevede ca “instanta poate lua, pe tot timpul procesului (de divort), prin ordonanta presedintiala, masuri vremelnice cu privire la incredintarea copiilor minori, la obligatia de intretinere, la alocatia pentru copii si la folosirea locuintei", motivatia unei astfel de reglementari constand in aceea ca procesul de divort dureaza un anumit timp, care, in general, este mai lung cand sunt copii minori, timp in care situatia de drept nu mai corespunde cu situatia de fapt, protejarea intereselor superioare ale copiilor impunand luarea unor masuri provizorii pana la solutionarea pe fond a problemelor enumerate in textul normativ.
Totodata, trebuie precizat ca, dupa intrarea in vigoare a noului Cod civil (la data de 01.10.2011), institutia incredintarii minorului a fost inlocuita cu institutia stabilirii domiciliului minorului, iar, pe de alta parte, a fost reglementata institutia exercitarii autoritatii parintesti.
In consecinta, art. 613 ind. 2 Cod procedura civila trebuie interpretat in sensul ca prin ordonanta presedintiala se pot lua, in cursul procesului de divort, masuri vremelnice cu privire la exercitarea autoritatii parintesti si stabilirea locuintei copiilor minori.
       Referitor la prima conditie enuntata de art. 581 C.proc. civ., se apreciaza ca exista urgenta atunci cand “masura solicitata este necesara pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea unui prejudiciu care s-ar ivi cu prilejul unei executari", aceasta conditie este prezumata din interpretarea art. 613 ind. 2 Cod procedura civila.
      In speta, in ceea ce priveste masura exercitarii autoritatii parintesti si stabilirea locuintei copiilor minori, sunt aplicabile si prevederile art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului in care se stipuleaza ca "reglementarile adoptate in domeniul respectarii si promovarii drepturilor copilului, precum si orice act juridic emis sau, dupa caz, incheiat in acest domeniu se subordoneaza cu prioritate principiului interesului superior al copilului", principiu ce "este impus inclusiv in legatura cu drepturile si obligatiile ce revin parintilor, altor reprezentanti legali ai sai, precum si oricaror persoane carora acesta le-a fost plasat in mod legal". In alineatul 3 al aceluiasi articol se prevede ca " principiul interesului superior al copilului va prevala in toate demersurile si deciziile care privesc copiii, intreprinse de autoritatile publice si de organismele private autorizate, precum si in cauzele solutionare de instantele judecatoresti".
In plus, art. 44 din legea susmentionata prevede ca "orice copil are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala, iar parintilor sau, dupa caz, altor reprezentanti legali le revine in primul rand responsabilitatea de a asigura, in limita posibilitatilor, cele mai bune conditii de viata necesare cresterii si dezvoltarii copiilor; parintii sunt obligati sa le asigure copiilor locuinta, precum si conditiile necesare pentru crestere, educare, invatatura si pregatirea profesionala".
Pornind de la dispozitiile legale invocate mai sus si avand in vedere prevalenta principiului interesului superior al copilului in orice masura care il vizeaza, instanta considera ca nu se impune ca, pe parcursul judecarii procesului de divort dintre parti, sa se stabileasca locuintei minorului ZZ la domiciliul tatalui, iar acesta sa exercite exclusiv autoritatea parinteasca, avand in vedere ca, din probele administrate in cauza, reiese ca: in prezent mama se ocupa in mod corespunzator de ingrijirea si supravegherea minorului, implicandu-se activ in rezolvarea tuturor problemelor pe care le presupune cresterea unui copil, imprejurare confirmata de ancheta psihosociala efectuata la domiciliul actual; parata prezinta garantiile afective si materiale pentru protejarea si realizarea drepturilor copilului pana la solutionarea cererii de desfacere a casatoriei; minorul s-a integrat bine la gradinita la care a fost inscris de la inceputul anului scolar, remarcandu-se un progres evident in comportamentul copilului si din punct de vedere educational, astfel cum rezulta din caracterizarea psihopedagogica existenta la dosar; revenirea minorului la locuinta tatalui ar avea drept consecinta izolarea minorului si renuntarea la frecventarea gradinitei ceea ce contravine interesului copilului, care presupune integrare si adaptare la mediul social si educational.
In acest context, trebuie subliniat faptul ca un rol primordial in      privinta dezvoltarii facilitatilor adaptative ale copilului este frecventarea          gradinitei si desfasurarii unor activitati educativ in mod organizat, in conditiile in care pana la varsta scolara copilul acumuleaza o mare parte a informatiilor necesare evolutiei ulterioare, prin integrarea sa intr-un mediu  educativ organizat invatand sa opereze si sa valorifice aceste informatii. Totodata, frecventarea gradinitei este importanta deoarece intreaga perioada prescolara este dominata de actiunea constituirii personalitatii, invatamantului prescolar revenindu-i un rol fundamental in asigurarea premiselor si deschiderii catre integrarea si reusita scolara.
         Cu alte cuvinte gradinita este primul mediu organizat de maxima valorificare a resurselor multiple ale copilului, de stimulare a aptitudinilor si a talentelor, de educare adecvata a minorului la varsta prescolara, la care este imperios necesara stimularea potentialului creator, necunoscut sau neexprimat inca, prin cunoasterea si stimularea aptitudinilor, prin mobilizarea resurselor latente si prin sustinerea manifestarii lor intr-un cadru social corespunzator nivelului sau de dezvoltare cognitiva si emotionala.
Avand in vedere cele mentionate anterior, instanta apreciaza ca     valorificarea optima a aptitudinilor si potentialului minorului ZZ nu se poate realiza corespunzator decat in cadrul gradinitei si prin  activitati extrascolare, nefiind suficienta doar relationarea cu membrii familiei restranse sau numai cu unul dintre parinti.
In plus, in considerarea exigentelor impuse de principiul interesului superior al copilului, in decizia ce urmeaza a fi dispusa, instanta va tine seama de evaluarea psihopedagogica a minorului din care rezulta, fara echivoc, faptul ca aceasta este interesat de relationarea cu ceilalti copii si ca are nevoie de o mai buna   valorizare a fortelor proprii intr-un cadru social si educational corespunzator.
Fata de considerentele expuse, instanta va respinge actiunea cu a carei solutionare a fost investita ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
 IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:

Respinge ca neintemeiata actiunea formulata de reclamantul XX cu domiciliul in satul Viisoara, nr. 34 B, comuna aaa, jud. Neamt in contradictoriu cu parata YY, cu domiciliul in municipiul Piatra Neamt, xxx, jud. Neamt.
Definitiva.
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.
                Pronuntata in sedinta publica, astazi, 03.12.2012.
Presedinte, Grefier,
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Familie (infractiuni si alte probleme in legatura cu familia); Minori; Ordonanta Presedintiala

Validare poprire - Hotarare nr. 1193 din data de 16.03.2017
Uzucapiune - Hotarare nr. 0 din data de 04.07.2017
Suspendare provizorie executare silita - Hotarare nr. 0 din data de 04.07.2017
Pretentii - Hotarare nr. 0 din data de 04.07.2017
Pretentii - Hotarare nr. 4281 din data de 16.11.2016
Plangere contraventionala (rovinieta) - Hotarare nr. 0 din data de 04.07.2017
Pensie intretinere (major) - Hotarare nr. 292 din data de 02.02.2017
Ordonanta presedintiala - Hotarare nr. 1744 din data de 07.04.2017
Ordonanta presedintiala - Hotarare nr. 577 din data de 10.02.2016
Ordin de protectie - Hotarare nr. 2672 din data de 04.07.2017
Fond funciar - Hotarare nr. 0 din data de 04.07.2017
Fond funciar - Hotarare nr. 118 din data de 11.01.2017
Clauze abuzive - Hotarare nr. 0 din data de 04.07.2017
Anulare titlu de proprietate - Hotarare nr. 380 din data de 04.07.2017
Incuviintare proces verbal contraventie - Sentinta civila nr. 7642 din data de 18.02.2014
Interesul - conditiei a exercitiului dreptului la actiune civila - Sentinta civila nr. 7087 din data de 18.02.2014
Plangere contraventionala - Prescriptia dreptului de a executa sanctiunea - Sentinta civila nr. 6145 din data de 18.02.2014
Drept civil - Subsidiaritate actiune imbogatire fara justa cauza - Sentinta civila nr. 4482 din data de 18.02.2014
Contestatie la executare - refuzul executorului judecatoresc de a adjudeca bunul - Sentinta civila nr. 3865 din data de 18.02.2014
Plangere contraventionala - Prescriptia dreptului de a aplica sanctiunea - Sentinta civila nr. 3385 din data de 18.02.2014