Codul muncii comentat 2019 Avocat Marius-Catalin Predut
InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Piatra Neamt

Clauze abuzive

(Hotarare nr. 0 din data de 04.07.2017 pronuntata de Judecatoria Piatra Neamt)

Domeniu Banci. Operatiuni bancare. Institutii (sparte); Contracte | Dosare Judecatoria Piatra Neamt | Jurisprudenta Judecatoria Piatra Neamt

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de …, sub nr. .., reclamantii AA si BBau chemat-o in judecata pe parata CC., solicitand constatarea clauzelor abuzive prevazute in contractul de credit nr. 20091312506 din 19.06.2006 (cu anexa 10) si in contractul de credit nr. 20091551789 din 20.10.2009 (cu actul aditional nr. 1/07.10.2010), respectiv comision de acordare credit 3,00% flat, comision de urmarire riscuri de 45 lei/lunar, comision de rambursare anticipata si comision de administrare de 168 lei/lunar si constatarea nulitatii acestor clauze.
Reclamantii au solicitat si restituirea sumelor achitate conform clauzelor abuzive din contractele de credit, respectiv: in ce priveste contractul de credit nr. 20091312506/19.06.2009, restituirea comisionului de acordare, a comisionului de urmarire riscuri de 45,06 lei/lunar si a comisionului de rambursare anticipata; in ce priveste contractul de credit nr. 20091551789/20.10.2009, restituirea comisionului de acordare credit de 3%, a comisionului de administrare de 168 lei/lunar si a comisionului de rambursare anticipata.
Au solicitat obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
La solicitarea instantei, la data de 24.09.2015, reclamantii au precizat sumele solicitate, respectiv: pentru contractul nr. 20091312506 din 19.06.2009: comision de acordare credit de 3% flat = 375 RON, comision de risc 4 luni×45 RON = 180 RON; contract de refinantare nr. 20091551789/20.10.2009: comision de acordare credit 3% flat = 1440 RON, comision de administrare 11 luni × 168 RON = 1848 RON. La data de 07.10.2010 are loc rescadentarea creditului, conform actului aditional nr. 1/07.10.2010 (rescadentare datorata micsorarilor salariale din domeniul bugetar, beneficiarii creditului lucrand in invatamant): comision rescadentare 30 euro sau echivalentul lor la data de 07.10.2010, comision de administrare 57 luni × 168 RON = 9576 RON, comision de rambursare anticipata de 354,92 RON. Suma totala de plata 13.773,92 RON + 30 euro, la care se adauga dobanda aferenta sumei.  
In motivarea in fapt a cererii, reclamantii au aratat ca, in data de 19.06.2009, au solicitat bancii CC acordarea unui credit pentru nevoi personale de 12.875 lei pe o perioada de 120 de luni, fiind calculata o rata de 578 lei/lunar. In data de 19.06.2009, a semnat contractul de credit nr. 20091312506, contract care era un formular, neavand posibilitatea de a negocia nicio clauza. In contract se precizeaza ca dobanda efectiva este de 26,95% pe an, insa banca mai percepe si comisioane. Comisionul de acordare credit de 3% a fost oprit obligatoriu la data acordarii creditului, primind efectiv numai suma de 12.500 lei, in loc de 12.875 lei, comisionul de acordare fiind de 375 lei. S-a prevazut si un comision de urmarire riscuri, in suma de 45 lei lunar, comision cu privire la care nu au avut posibilitatea negocierii, neintelegand rostul acestuia atata timp cat au fost obligati sa incheie o asigurare de viata tot la CC unde beneficiarul asigurarii era banca. Nici comisionul de rambursare anticipata nu a putut fi negociat, fiind retinut la data de 12.06.2015, in suma de 354,92 lei.
Au aratat ca, la data de 20.10.2009, au incheiat cu parata un alt contract de credit pentru suma de 48.000 lei, respectiv contractul de credit bancar nr. 20091551789. In continutul acestuia s-a inserat comisionul de acordare credit de 3% (efectiv luat de banca, in cuma de 1440 lei), fara a putea negocia acest aspect, primind efectiv suma de 48.000 lei redusa cu cei 1440 lei. In acest contract, pe langa dobanda efectiva anuala se mentioneaza si un comision de administrare de 168 lei. Au sustinut ca acest comision reprezinta o clauza abuziva deoarece valoarea sumei pe care o restituie practic se dubleaza prin acest comision deoarece rata de credit este de 205 lei, iar comisionul de administrare este de 168 lei/lunar. In opinia lor, comisionul de administrare reprezinta o dobanda ascunsa. A invocat jurisprudenta Inaltei Curti de Justitie din decizia nr. 302 din 2014. Cu privire la comisionul de acordare credit, au sustinut ca acesta este o clauza abuziva deoarece nu a putut fi negociat cu banca, fiind impus de aceasta. Acest comision nu reprezinta un cost al bancii pentru intocmirea dosarului de credit, suma fiind in procent si nu o suma fixa. Reclamantii au afirmat ca instantele romanesti s-au pronuntat in sensul ca acest comision nu reflecta munca depusa de banca pentru intocmirea unui dosar de credit.
In drept, au invocat Legea 193/2000.
In dovedire, reclamantii au solicitat administrarea pobei cu inscrisuri si cu expertiza contabila.
Au anexat, in copie, urmatoarele inscrisuri: contract de credit bancar pentru persoane fizice nr. 20091551789, certificat de asigurare, grafic rambursare credit din 21.10.2009, act aditional nr. 1/07.10.2010 la contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 20091551789, grafic rambursare credit din 08.10.2010, de credit bancar pentru persoane fizice nr. 20091312506, certificat de asigurare, grafic de rambursare din 23.06.2009.
Cererea este scutita de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 alin. 1 lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.
La data de 03.11.2015, parata CC. a formulat intampinare, depusa la filele 45-61, solicitand, pe cale de exceptie, respingerea ca lipsita de interes a solicitarii de anulare a clauzei privind comisionul de rambursare anticipata si respingerea cererii de chemare in judecata ca inadmisibila.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata, cu obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata.
Cu privire la situatia de fapt, parata a detaliat premisele contractuale ale spetei.
La data de 19 iunie 2009, intre Banca, in calitate de creditor, domnul AA, in calitate de imprumutat si dna. BB, in calitate de coplatitor a fost semnat Contractul de credit nr. … care prevedea obligatia subscrisei de a pune la dispozitie acestuia din urma suma de 12.875,00 RON pentru o perioada de 10 ani, respectiv 120 de luni (un imprumut pentru nevoi personale). Pretul perceput in schimbul oferirii acestui credit consta in dobanda si comisioanele percepute, asa cum au fost acestea stabilite in Contractul de credit, la momentul semnarii acestuia. In acest sens, dobanda anuala efectiva la data semnarii Contractului de credit a fost de 26,95 % pe an. Astfel, dobanda initiala a fost calculata ca fiind 18,25% pe an si este fixa pe toata perioada. Aceasta prevedere se afla la pct. 5 din Contractul de credit semnat de reclamant. Cuantumul comisioanelor percepute de Banca pentru acordarea creditului a fost clar explicat in Contractul de credit, la pct. 9, din conditiile speciale. Astfel, exista (i) un comision de acordare credit de 3, 000 % flat (platit o singura data), (ii) comision de urmarire riscuri de 45,06 lunar, reprezentand un procent de 0,35% din valoarea creditului si (iii) comision de rambursare anticipata: in primele 60 de luni de creditare -4,50 %, minim 30.000 EURO sau echivalent si peste 61 luni de creditare - 4,00 % minim 30.000 EURO sau echivalent.
La data de 20 octombrie 2009 intre Banca, in calitate de creditor, domnul, in calitate de imprumutat si dna. BB, in calitate de coplatitor a mai fost semnat un alt contract de credit, Contractul de credit nr. 20091551789 care prevedea obligatia de a pune la dispozitie acestuia din urma suma de 48.000,00 RON pentru o perioada de 10 ani, respectiv 120 de luni (un imprumut pentru nevoi personale). Pretul perceput de subscrisa in schimbul oferirii acestui credit consta in dobanda si comisioanele percepute, asa cum au fost acestea stabilite in Contractul de credit, la momentul semnarii acestuia. In acest sens, dobanda anuala efectiva  la data semnarii Contractului de credit a fost de 22,74 % pe an. Astfel, dobanda initiala a fost calculata ca ftind 14,25% pe an si este fixa pe toata perioada. Aceasta prevedere se afla la pct. 5 din Contractul de credit semnat de reclamant. Cuantumul comisioanelor percepute de Banca pentru acordarea creditului a fost clar explicat in Contractul de credit, la pct. 9, din conditiile speciale. Astfel, exista (i) un comision de acordare credit de 3, 000 % flat (platit o singura data), (ii) comision de administrare de168 lei lunar, reprezentand 0,35 % din valoarea creditului si (iii) comision de rambursare anticipata: in primele 60 de luni de creditare - 4,50 %, minim 30.000 EURO sau echivalent si peste 61 luni de creditare - 4,00 % minim 30.000 EURO sau echivalent.
La data de 07 octombrie 2010, intre partile mentionate mai sus, a fost semnat actul aditional nr. 1 („Actul aditional 1" - Anexa 1) la Contractul de credit nr. 20091551789, prin care au fost agreate urmatoarele:
- rescadentarea creditului contractat prin Contractul de credit nr. 20091551789,
cu o rata lunara de 920,51 RON;
- diminuarea ratei lunare totale de plata la 461 RON, pe o perioda de 12 luni.
Privitor la exceptia lipsei de interes a solicitarii de anulare a clauzei privind comisionul de rambursare anticipata, a aratat ca, potrivit art. 9 lit. f din Contracte, pentru creditul acordat se percepea un comision de rambursare anticipata perceput in cuantum intre 4,5% si 2% in functie de perioada in care urma sa intervina rambursarea anticipata. Nu reiese din niciun document depus de la dosarul cauzei faptul ca reclamantii ar fi procedat la rambursarea anticipata partiala sau totala a creditului acordat astfel incat subscrisa sa fi perceput aceste comisioane.
Referitor la inadmisibilitatea cererii de analiza a comisioanelor, a invocat art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 potrivit caruia „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.” Conditiile cumulative ce trebuie indeplinite pentru a atrage aplicarea art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 si, pe cale de consecinta, exceptarea unei clauze de la aprecierea caracterului sau abuziv, sunt: (i) clauza sa se refere la elemente care fac parte din obiectul principal al Contractului si (ii) clauza sa fie exprimata intr-un limbaj usor inteligibil.
In ceea ce priveste prima dintre conditii, a precizat ca prevederile privind dobanda si comisioanele reprezinta in fapt clauzele prin care se stabileste pretul contractului. In sprijinul celor mentionate, a amintit dispozitiile art. 3 litera g) din Directiva 2008/48/CE transpuse ulterior in legislatia noastra prin OUG 50/2010, potrivit carora prin cost total al creditului pentru consumatori intelegem „toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale (...)”. De asemenea, Inalta Curte de Casatie si Justitie (Decizia nr. 2450/2011) a retinut faptul ca pretul contractului de credit este compus din dobanda si comisioane: „Pe de alta parte, clauzele referitoare la dobanda sunt elemente care determina costul total al creditului si impreuna cu marja de profit a bancii formeaza pretul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu pot privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil - asa cum rezulta in cauza in acest sens fiind dispozitiile Legii nr. 193/2000 (art. 4 alin. 6) care au transpus Directiva nr. 93/13/CEE”.
 
Cea de-a doua conditie ce trebuie indeplinita pentru a se aplica excluderea prevazuta de catre art. 4 alin. (6) din Legea 193/2000 este ca acea clauza sa fie exprimata intr-un limbaj usor inteligibil. A considerat ca limbajul utilizat este usor inteligibil si usor accesibil pentru orice consumator cu aptitudini medii de informare, dupa cum se poate observa din analizarea acestora. De asemenea, clauzele referitoare la perceperea comisioanelor sunt fara indoiala redactate intr-un mod clar si inteligibil, fiind folositi termeni nesusceptibili de interpretare. Acestea contin modalitatea in care comisioanelor vor fi calculate, periodicitatea cu care acestea vor fi percepute si momentul la care trebuie platite, neimpunandu-se niciun fel de clarificari suplimentare. Comisionul de administrare a fost agreat a fi perceput lunar, in cuantum de 1,75 RON. Comisionul de urmarire riscuri a fost prevazut lunar in cuantum de 0,35%, de 45,06 RON/ lunar si respectiv de 168 RON/lunar. Comisionul de acordare credit a fost perceput o singura data, la semnarea Contractului de credit, si era in cuantum de 3,0% flat. Comisionul de rambursare anticipata urma a fi perceput in mod diferit, variind intre 4.5% si 4%. Totodata, imprumutatul a luat la cunostinta si si-a asumat clauzele mai sus aratate, dupa cum rezulta si din declaratia cuprinsa la finalul acestuia: „Prin semnarea prezentului contract, declar ca am citit, inteles si mi-au fost explicate clauzele acestuia, pe care mi le insusesc in intregime.” Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut in legatura cu aceasta problema urmatoarele: „Cat priveste sustinerea recurentei reclamante, in sensul ca aceasta prevedere contractuala stipulata la art. 10 nu a fost negociata in mod direct, aceste contracte fiind preformulate, standard, este de observat ca, la art. 21 din contractul de credit bancar, cu titlu de „Clauze speciale”, s-a stipulat: „Prin semnarea prezentului contract, declar ca am citit, inteles si mi-au fost explicate clauzele acestuia, pe care mi le insusesc in intregime”, astfel incat, fata de continutul acestei clauze, Inalta Curte apreciaza critica recurentei drept nefondata, cu atat mai mult urmare incheierii contractului, care presupune o reala negociere a acestuia si care exclude abuzul de drept al partii determinante in pretinsul raport de adeziune creat.”
Ca atare, intrucat prevederile referitoare la dobanda si comisioane reprezinta parte din „obiectul principal al contractului”, fiind totodata redactate intr-un limbaj clar inteligibil, este incontestabil faptul ca instanta nu are dreptul de a interveni in redactarea acestora.
Cu privire la inadmisibilitatea cererii de restituire a sumelor incasate cu titlu de comisioane, parata a aratat ca reclamantii solicita instantei aplicarea principiului restitutio in integrum, iar, in consecinta, ca urmare a eventualei constatari de catre instanta a respectivelor clauze ca fiind abuzive, sa oblige parata la restituirea sumelor de bani percepute urmare a aplicarii acelor clauze contractuale. Se retine in doctrina faptul ca unul dintre principiile efectelor nulitatii il constituie repunerea partilor in situatia anterioara care s-ar putea realiza prin restituirea prestatiilor efectuate in temeiul actului juridic anulat. Cu toate acestea, doctrina apreciaza ca de la principiul restitutio in integrum exista si anumite exceptii, printre care s-ar numara si mentinerea pana la data anularii a efectelor produse de un contract cu executare succesiva. Este de notorietate incadrarea contractelor de credit in categoria contractelor cu executare succesiva, avand in vedere obligatiile imprumutatului, de a rambursa lunar principal, dobanda precum si comisioanele stipulate contractual. In acest sens, chiar Inalta Curte de Casatie si Justitie retine urmatoarele: „Contractul de Credit reprezinta contract cu executare succesiva, iar in cazul imprumutului de consumatie intervine rezilierea, specifica contractelor cu executare succesiva si nu rezolutiunea specifica contractelor cu executare dintr-o data, deoarece obligatia imprumutatului se executa in timp, prin rate succesive, iar obligatia imprumutatorului de a lasa la dispozitia celui dintai suma de bani se intinde pe durata contractuala. Astfel, prestatiile ambelor parti, respectiv atat cele ale imprumutatului, cat si cele ale imprumutatorului se executa in timp. in mod succesiv.” Anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesiva nu poate produce efecte retroactive. Acest fapt se explica prin imposibilitatea uneia dintre parti de a returna folosinta asigurata de cealalta parte. Aceasta exceptie de la principiul restitutio in integrum este pe deplin aplicabila si in cazul contractului de credit incheiat de banca. Astfel cum un chirias nu poate restitui folosinta de care s-a bucurat a unui bun, tot asa, nici debitorul nu poate restitui echivalentul folosintei sumelor de bani puse la dispozitie de catre creditor.”
Chiar si in situatia in care contractul nu ar fi un contract cu executare succesiva, ci cu executare uno ictu, a aratat ca aceasta caracterizare nu s-ar aplica in nici un caz componentei costurilor care consta in comisionul de administrare. Astfel, exista contraprestatii din partea CC in schimbul carora se percep aceste comisioane.
Parata a sustinut ca cererea reclamantilor este netemeinica deoarece nu sunt indeplinite conditiile pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor criticate. Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauza va putea fi considerata abuziva numai daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: i. asupra acelei clauze sa nu se fi purtat negocieri; ii. Acea clauza, prin ea insasi sau impreuna cu altele din contract, sa creeze in detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor: iii. Dezechilibrul semnificativ astfel creat sa fie contrar cerintelor bunei-credinte.
Clauzele privitoare la comisioane nu pot fi criticate sub aspectul lipsei de negociere. Conditia lipsei caracterului negociat trebuie analizata din perspectiva dispozitiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 care stabileste ca „o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei”. Rezulta ca lipsa caracterului negociat ar putea fi constatata doar in cazul in care reclamantii ar fi dovedit faptul ca au incercat/intentionat negocierea, iar banca nu a oferit posibilitatea de a negocia o anumita clauza, adica nu a acceptat modificari sau ajustari. Faptul ca nu a existat din partea consumatorului o initiativa in sensul de a solicita sa negocieze anumite clauze contractuale nu este un abuz al bancii din moment ce ar fi fost ilogic ca banca sa faca o oferta si apoi sa aiba tot ea initiativa de a-si contraoferta propria oferta.
In ceea ce priveste afirmatia reclamantului, potrivit careia Contractul de credit nu permite negocierea prevederilor sale, chiar daca permite intelegerea acestora de catre aderent, se impun doua precizari. Astfel, in primul rand, reclamantul recunoaste ca a inteles ceea ce contracteaza, aspect care este de natura a confirma faptul ca prevederile contractuale sunt redactate in termeni clari si inteligibili, accesibili pentru orice consumator mediu. Cu alte cuvinte, reclamantii au ales dintre toate ofertele de pe piata oferta propusa de banca. Aceasta alegere nu a fost una din pura sansa, ci un rezultat al unei analize facute de un consumator diligent, care intelege faptul ca pentru o suma imprumutata va trebui sa achite un pret. In al doilea rand, referitor la sustinerea potrivit careia nu ar fi permisa negocierea prevederilor contractului de credit aceasta este neintemeiata. Astfel, a aratat ca, la nivelul bancii exista o reglementare interna care stabileste atat procedura de negociere, cat si responsabilitatile salariatilor bancii in ceea ce priveste desfasurarea acestei proceduri. Art. 1.2.1 din procedura mai sus amintita prevede urmatoarele, „pot beneficia de un nivel negociat al comisioanelor/marjei produs din structura dobanzilor/dobanzii fixe practicate la credite persoane fizice/persoane fizice autorizate care au cont deschis/nu au cont deschis la CC si care solicita negocierea dobanzii/comisioanelor pentru produsele tip credit pe care intentioneaza sa le cumpere”. Cu alte cuvinte procedura mai sus mentionata devine aplicabila de la data la care se solicita negocierea de catre un consumator, inclusiv pe chestiunea comisioanelor.
Cat priveste produsele bancare ce pot fi negociate, art. 1.2.2 din procedura de negociere stabileste ca „produsele pentru care se pot negocia comisioanele, dobanda fixa sau marja de produs din structura dobanzii sunt toate produsele de creditare clienti retail cu exceptia facilitatii de descoperit de cont acordare prin intermediul cardului de debit”.
Totodata, in ceea ce priveste etapele procesului de negociere, la art. 3.1 din procedura se prevede faptul ca „initierea analizei pentru avizarea/aprobarea unui nivel negociat al comisioanelor/dobanzii fixe/marjei de produs din structura dobanzilor, incepe cu solicitarea scrisa a clientului retail..” Asadar, din prevederile mai sus citate se desprinde cu usurinta concluzia potrivit careia orice consumator poate negocia cu banca nivelul dobanzii si al comisioanelor. Ceea ce este insa important de retinut este faptul ca aceasta procedura de negociere trebuie sa fie initiata de consumator, si nu de banca, intrucat ar fi absurd ca banca sa propuna oferta de creditare si sa si demareze o negociere cu consumatorul pentru modificarea propriei oferte.
Pe de alta parte, in masura in care nu ar fi existat nicio informare a consumatorilor cu privire la ofertele existente in portofoliul subscrisei, cu siguranta consumatorii nu ar mai fi contractat un nou credit tot la CC. Astfel, fata de existenta a doua contracte de credit incheiate intre reclamanti si CC, se poate aprecia ca acestia au fost niste consumatori diligenti, care au studiat ofertele de pe piata bancara a produselor puse la dispozitie si le-au ales pe acelea care se pliau cel mai bine pe nevoile acestora.
In concluzie, desi toate informatiile referitoare la pretul Contractelor (pret in care sunt incluse, astfel cum am aratat deja, toate comisioanele percepute de Banca) erau cunoscute inca inainte de a contracta, desi reclamantii recunosc ei insisi ca au inteles continutul contractelor, desi reclamantii nu au ales sa isi exercite dreptul de negociere cu privire la clauzele contestate nici anterior incheierii Contractelor si nici ulterior, pe tot parcursul derularii acestora, cu toate ca aveau aceasta posibilitate, totusi, aceiasi reclamanti inteleg sa conteste aceste prevederi prin prisma unei asa-zise lipse de negociere, la 6 ani de la data incheierii Contractului de credit, si respectiv dupa rambursarea in integralitate a imprumutului.
Parata a sustinut ca este evident ca nu este vorba despre un consumator „abuzat”, ci doar despre unul care incearca in mod nejudicios completarea disponibilului banesc prin solicitarea unor sume de bani.
Clauzele privitoare la comisioanele percepute de banca nu pot fi criticate sub aspectul crearii unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorilor. In ceea ce priveste critica reclamantului potrivit careia contractul de credit nu ar cuprinde detalierea motivelor pentru care au fost percepute comisioanele, a invederat ca nu exista nicio prevedere legala care sa oblige banca la detalierea motivelor perceperii unor costuri, banca fiind obligata doar la exprimarea termenilor contractuali de o maniera clara, accesibila nivelului de intelegere si de informare al unui consumator mediu. Or, banca si-a respectat aceasta obligatie, prevederile contractuale contestate de reclamanti fiind redactate intr-un limbaj usor inteligibil.
Pe de alta parte, lipsa detalierii in contractul de credit a motivelor pentru care banca percepe anumite comisioane nu echivaleaza cu inexistenta acestor motive. Astfel, toate comisioanele percepute de banca au la baza o contraprestatie, sumele achitate de consumator cu titlu de comision reprezentand un cost al creditului, pe care banca trebuie sa il suporte.
 
Referitor la comisionul de acordare credit, a aratat ca acesta se percepe pentru activitati de punere la dispozitia clientului a creditului, in concret, comisionul de acordare cuprinde costurile bancii cu deschiderea contului de credit, punerea la dispozitia clientului in contul curent a sumei de bani provenind din credit, punerea la dispozitia clientului a graficului de rambursare. Mai mult, acest comision este perceput o singura data, la momentul acordarii creditului, pentru servicii necesare punerii sumei de bani la dispozitia clientului. Asadar, comisionul de acordare este un cost justificat, pe care banca l-a invederat imprumutatului de la momentul solicitarii creditului, deci inainte de semnarea contractului de credit, acesta fiind reluat si mentionat clar si inteligibil chiar pe prima pagina a contractului de credit. In lumina acestor argumente, parata a sustinut ca perceperea acestui comision nu poate fi contestata prin prisma lipsei contraprestatiei, pentru ca banca a suportat aceste costuri la randul sau. In acest sens s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie, intr-o speta similara, stabilind faptul ca „acordarea creditului se face in baza analizei documentelor puse la dispozitie de client, analiza ce presupune existenta unor costuri in legatura cu verificarile impuse de respectiva situatie. In consecinta, nu exista un dezechilibru semnificativ intre drepturi si obligatii, deoarece este la latitudinea bancii stabilirea comisionului de acordare a creditului intr-o anumita forma, respectiv un procent din valoarea creditului sau o suma fixa.”
In ceea ce priveste comisionul de urmarire riscuri, parata a precizat ca acest comision este perceput exclusiv pentru creditele acordate fara garantii reale mobiliare/imobiliare sau personale. In contextul inexistentei unor elemente suplimentare (garantii) care sa confere imprumutatorului confortul unei satisfaceri cat mai cuprinzatoare a creantei sale, scopul perceperii acestui comision apare ca fiind evident si anume prevenirea unor riscuri de colectare cu intarziere/necolectare a sumelor ce trebuie platite bancii de catre titularul de credit. Potrivit practicilor comune din sectorul financiar- bancar in perioada 2005-2007, pentru astfel de credite de nevoi personale, negarantate, Banca si-a asigurat pe piata asigurarilor impotriva riscului de neplata intreg portofoliul de credite fara garantii, costul asigurarii, respectiv costul cu riscul de neplata fiind reflectat corespunzator in pretul creditelor. Odata ce pe piata asigurarilor s-a renuntat la astfel de produse de asigurare, Banca a intemalizat riscul de neplata aferent portofoliilor de credite, costul cu riscul de neplata fiind reflectat in continuare in pretul creditelor. Contraprestatia Bancii in schimbul careia se percepe comisionul de urmarire riscuri este reprezentata de efectuarea operatiunilor care implica gestiunea riscului de credit, cum ar fi cele de colectare realizate de catre Banca sau societati specializate asupra portofoliului de credite care inregistreaza intarzieri la plata creditelor. in acelasi timp, acest comision reflecta si costul cu riscul de neplata in integralitate pentru intregul portofoliu de credite de acest tip.
Mai mult decat atat, cu privire la comisionul de risc, Banca a procedat in permanenta in conformitate cu reglementarile BNR. Astfel, Norma nr. 17/2003 privind organizarea si controlul intem al activitatii institutiilor de credit si administrarea riscurilor semnificative, precum si organizarea si desfasurarea activitatii de audit intem a institutiilor de credit obliga institutiile de credit sa ia masuri in vederea administrarii si gestionarii riscurilor de credit (riscul de credit este definit la art. 3 lit. g din aceasta norma, ca reprezentand riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor estimate, ca urmare a neindeplinirii de catre contrapartida a obligatiilor contractuale). Totodata, art. 50 din aceeasi norma obliga institutiile de credit ca la elaborarea politicilor privind gestionarea riscului de credit sa aiba in vedere „toate activitatile acestora si trebuie sa aiba in vedere atat creditele la nivel individual, cat si intregul portofoliu.” Mai mult decat atat, in ceea ce priveste modalitatea de stabilire a cuantumului acestui comision, aceasta s-a realizat tot in conformitate cu prevederile normei BNR mai sus amintite. Astfel, art. 51 alin. (2) din aceasta norma prevede faptul ca „in ceea ce priveste cadrul contractual, institutiile de credit trebuie sa aiba in vedere cel putin urmatoarele: a) natura specifica a creditului; b) clauzele contractuale aferente creditului; c) profilul expunerii pana la scadenta prin prisma evolutiilor potentiale ale pietei; d) existenta garantiilor reale sau personale; e) probabilitatea nerespectarii obligatiilor contractuale, stabilita pe baza unui sistem intern de rating.” Asadar, cuantumul comisionului de risc este stabilit in baza unui sistem intern de rating, sistem care este influentat de o serie de factori impusi de Banca Nationala. Cu titlu de exemplu, printre acesti factori se numara existenta sau inexistenta garantiilor acordate de imprumutat. Cu privire la acest aspect, Banca percepe comisionul de risc exclusiv pentru creditele acordate fara garantii reale mobiliare/imobiliare sau personale. Totodata, ca parte a politicii pentru gestionarea si administrarea riscului de credit, Banca constituie provizioane specifice de risc de credit, obligatia de constituire a unor astfel de provizioane fiind impusa de art. 11 din Regulamentul BNR nr. 5/2002. Provizioanele specifice de risc de credit reprezinta cheltuieli ale Bancii in legatura cu creditul acordat imprumutatului, cheltuieli ce sunt incluse in costul total al creditului. Fata de toate aspectele mentionate se impune o singura concluzie, si anume aceea ca perceperea comisionului de risc nu creeaza un dezechilibru semnificativ in detrimentul consumatorului, cata vreme acest comision (i) are o justificare si (ii) face parte din politica Bancii de administrare si gestionare a riscului de credit, politica impusa chiar prin normele BNR.
Referitor la comisionul de administrare, acesta este perceput de Banca indiferent de tipul de credit acordat consumatorului si este prevazut in cuantum fix, constant pe toata perioada de creditare. Contraprestatiile Bancii care justifica in mod neindoielnic necesitatea perceperii comisionului de administrare sunt urmatoarele: intretinerea aplicatiilor informatice de gestiune a creditului; informari client cu privire la modificarile costurilor creditului atat la initiativa bancii, cat si impuse de legislatia romaneasca; inchidere cont de credit si informare client; informari client cu privire la inregistrarea de credite restante. Asadar, in cadrul comisionului de administrare se regasesc costurile suportate de banca pentru diligentele cu care aceasta se ingrijeste ca rambursarea creditului sa aiba loc in mod corect, in conformitate cu prevederile contractuale - ratele sa fie calculate corect, scadentele sa fie respectate, notificarile si raportarile catre cei abilitati si catre institutiile de reglementare competente in domeniu sa fie efectuate la timp. Toate aceste operatiuni sunt constante si trebuie efectuate intr-un anumit interval de timp, astfel incat sa nu genereze sincope in procesul de rambursare a creditului acordat.
Totodata, parata a precizat ca OUG 50/2010, al carei scop a fost acela de a clarifica modul de calcul al dobanzii si tipurile comisioanelor ce pot fi percepute de Banca, permite perceperea comisionului de administrare, stabilind totodata care este ratiunea acestuia. Astfel, potrivit art. 36, „comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/inregistrarea/efectuarea de operatiuni de catre creditor in scopul utilizarii/rambursarii creditului acordat consumatorului.”
Cu alte cuvinte, acest comision, a carui ratiune rezulta chiar din lege, se percepe pentru activitati de administrare a contului de credit, cum ar fi intretinerea aplicatiilor informatice de gestiune a creditelor, informarea clientului cu privire la modificarile costurilor creditului atat la initiativa Bancii (in cazul creditelor cu dobanda variabila), cat si impuse de legislatia romaneasca.
Cat priveste modul de stabilire, comisionul de administrare este perceput intr-un cuantum fix, indicat expres in Contractul de credit. De altfel, intrucat comisionul de administrare reprezinta un cost determinat de o activitate constanta ca volum si intensitate pe intreaga perioada de derulare a creditului, este firesc ca acest comision sa aiba aceeasi valoare, constanta, pe toata perioada creditarii, indiferent de valoarea sumei ramase de rambursat.
Cu privire la comisionul de rambursare anticipata, parata a precizat ca acesta este perceput exclusiv pentru creditele cu dobanda fixa si este prevazut in valoare procentuala calculata la valoarea creditului rambursata anticipat, cuantumul acestuia fiind diferentiat in functie de perioada de creditare ramasa. Contraprestatiile CC care explica necesitatea perceperii acestui comision de rambursare anticipata constau in demersurile intreprinse cu acoperirea costurilor legate de rambursarea anticipata a creditului. Astfel, in situatia in care consumatorul uzeaza de dreptul sau de a rambursa creditul anticipat, CC sufera un prejudiciu constand in neincasarea dobanzii conform graficului initial de rambursare.
De asemenea, lichiditatile necesare acordarii creditelor cu dobanda fixa sunt obtinute din sumele constituite cu titlu de depozit, sume pentru care CC plateste, la randul sau, o dobanda fixa catre deponenti. Or, in cazul unei rambursari anticipate, intervenite intr-o perioada in care rata dobanzii este sub nivelul ratei fixe pe care o achita imprumutatul, CC va continua sa plateasca aceeasi dobanda fixa la depozite, pe de o parte, dar este fortata sa foloseasca sumele incasate anticipat la dobanzi mai mici (aplicabile la data rambursarii) decat cele pe care le-ar fi incasat din creditul platit in avans. Asadar, in situatia rambursarii anticipate, CC este lipsita de o sursa de venit (dobanda), dar este in continuare tinuta sa suporte costul sumelor preluate de la deponenti. Asadar, rezulta fara indoiala faptul ca perceperea comisioanelor nu creeaza un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, din moment ce acestea reprezinta costul unor operatiuni efectuate de Banca, indispensabile pentru acordarea, administrarea si restituirea sumei acordare cu titlu de imprumut. In acest context, apare ca evident eronata sustinerea reclamantului, potrivit careia aceste comisioane ar reprezenta o dobanda mascata.
Intentia Bancii nu a fost niciodata in sensul ascunderii costurilor care urmau a fi percepute in baza contractului de credit sau a mascarii acestora in vreun fel, dovada clara in acest sens fiind dispozitiile contractuale care reglementeaza in clauze diferite toate obligatiile de plata. Totodata, reclamantul cunostea inca de la momentul semnarii contractului de credit totalitatea obligatiilor impuse in sarcina sa (deci inclusiv obligatia de plata a comisioanelor), acestea fiind reflectate in DAE. In realitate, comisioanele transpun cheltuielile Bancii, pe care aceasta fie putea sa le includa in dobanda, fie sa le detalieze separat de aceasta. Daca exista consumatori care critica faptul ca nu inteleg din ce este format pretul creditului, reclamantul, din contra, fiind in cunostinta de cauza si in fata unei transparente maxime dovedite de banca, considera ca nu trebuie sa fie incluse in costul creditului acordat cheltuielile suportate de Banca. Daca am accepta admisibila o astfel de ipoteza, am deschide calea oricarei persoane sa negocieze orice componenta a pretului, indiferent de costul efectiv pe care il suporta un profesionist. Cu titlu de exemplu, urmand acelasi rationament, reclamantii ar putea solicita instantei sa oblige banca sa elimine din pretul total al creditului partea de costuri aferenta chiriei spatiului sucursalei unde a contractat acesta sau, si mai elocvent, partea de costuri ce acopera cheltuielile cu salariile analistului de credit care se ocupa si in acest moment de dosarul clientului. Este evident ca reclamantii nu pot solicita instantei sa aprecieze asupra cheltuielilor bancii ce intra in pretul contractului si nu poate sa elimine aceste cheltuieli doar la nivel scriptic. Daca instanta ar interveni asupra acestor clauze, nu numai ca nu ar aduce un echilibru contractual, dar ar produce un dezechilibru in prezenta caruia banca nu ar mai fi oferit suma creditata.
In concluzie, parata a sustinut ca este exclusa existenta unui dezechilibru contractual, din moment ce (i) comisioanele sunt percepute in schimbul unor contraprestatii precis determinate ale Bancii, iar (ii) cuantumul comisioanelor a fost stabilit in mod clar si de comun acord in Contractul de credit.
Parata a solicitat mentinerea prezumtiei bunei – credinte. Desi a expus pe larg motivele care atesta inexistenta unui dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului, totusi, in cazul in care instanta ar retine contrariul, aceasta va trebui sa analizeze, in conformitate cu prevederile Legii 193/2000, daca presupusul dezechilibru invocat de reclamant ar fi contrar bunei-credinte, conditie necesar a fi intrunita pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor. Ca sa poata aprecia asupra acestui caracter al „dezechilibrului semnificativ” trebuie identificat ce poate sa semnifice buna-credinta in contractele de credit. Sub acest aspect trebuie sa se constate ca banca aplica aceste categorii de comisioane pentru toti clientii cu acest tip de contract de credit, iar cuantumul acestor comisioane este unul la nivel competitiv (in avantajul consumatorilor) pe o piata foarte bine dezvoltata din punct de vedere al concurentei. Mai mult, clauzele privind perceperea comisioanelor sunt redactate intr-un limbaj extrem de clar si inteligibil, modalitatea de calcul a acestora fiind redata astfel incat sa nu necesite o pregatire prealabila/de specialitate in vederea intelegerii acesteia. Relatia contractuala dintre Banca si imprumutat a fost caracterizata in intregime de o transparenta totala a costurilor implicate de acordarea creditului, o dovada in plus in acest sens fiind achitarea tuturor costurilor de catre imprumutat, pe toata perioada de desfasurare a relatiilor contractuale, fara ca acesta sa indice vreo nelamurire cu privire la orice element component al costului total al Contractului de credit.
Sub un alt aspect, parata a invederat disponibilitatea si receptivitatea Bancii la propunerile consumatorilor, concretizate prin incheierea Actului aditional la al doilea contract, prin care se prevedea rescadentarea creditului contractat prin Contractul de credit nr. 20091551789, cu o rata lunara de 920,51 RON si diminuarea ratei lunare totale de plata la 461 RON, pe o perioda de 12 luni.
Pe de alta parte, buna-credinta se prezuma pana la proba contrara. Astfel, nu este suficient ca reclamantii sa invoce, pur formal, un pretins comportament contrar exigentelor bunei-credinte, ci ar fi fost necesar sa si probeze o astfel de sustinere, or, reclamantii nu au probat in vreun fel o astfel de sustinere.
In concluzie, nici aceasta conditie impusa de Legea 193/2000 in vederea calificarii unei clauze drept abuziva nu a fost indeplinita, banca bucurandu-se in continuare de prezumtia bunei-credinte.
Parata, avand in vedere considerentele expuse, a considerat ca se impune respingerea ca neintemeiata a criticilor aduse clauzelor privind comisioanele intrucat: (a)    aceste clauze au o formulare clara si transparenta; (b) clauzele nu pot fi criticate din perspectiva lipsei negocierii; (c) s-a demonstrat absenta dezechilibrului drepturilor si obligatiilor partilor prin explicitarea contraprestatiei subscrisei; (d) nu a fost rasturnata prezumtia bunei-credinte a bancii.
In drept, a invocat Legea nr. 193/2000.
In dovedire, a solicitat administrarea probei cu inscrisuri, interogatoriul reclamantului.
Parata a anexat intampinarii, in copie, actul aditional nr. 1/07.10.2010 si jurisprudenta.
La data de 23.11.2015, reclamantii au depus raspuns la intampinare, la filele 124-125 din dosar. Cu privire la exceptia lipsei de interes in solicitarea de a se constata nulitatea clauzei privind comisionul de rambursare anticipata, au aratat ca acest comision a fost retinut de parata la data de 12.06.2015, in suma de 354,92 lei. Au precizat ca a fost perceput acest comision cand au platit integral creditul.
Au solicitat respingerea exceptiei inadmisibilitatii analizei comisioanelor, avand in vedere dispozitiile Legii nr. 193/2000.
Reclamantii au solicitat respingerea exceptiei inadmisibilitatii cererii de restituire a sumelor incasate cu titlu de comisioane, nefiind o exceptie, ci o chestiune de fond.
Au precizat ca, la data incheierii contractului de credit, nu au avut posibilitatea sa negocieze nicio clauza, li s-a spus ca ori semneaza, ori nu iau nici un ban, si ca nu au avut posibilitatea de a lua acasa un exemplar al contractului de credit pentru a-l citi acasa si a se lamuri cu privire la clauze. La banca li s-a pus in fata un contract cadru, nu li s-a explicat nicio clauza si nu au negociat cu banca nici o clauza in cunostinta de cauza.
Prin incheierea de sedinta din data de 16 februarie 2016, instanta a unit cu fondul cauzei exceptia lipsei de interes in formularea cererii de a se constata nulitatea clauzei privind comisionul de rambursare anticipata.
Instanta apreciaza ca nefondata aceasta exceptie. Din calculul depus la dosar chiar de catre parata, la fila 138, rezulta ca a fost perceput un comision de rambursare anticipata in cuantum de 127,18 RON, aferent contractului de credit nr. 20091312506/23.06.2009, si un comision de rambursare anticipata in cuantum de 350,08 RON, aferent contractului de credit nr. 20091551789/21.10.2009. Asadar, sustinerile paratei referitoare la lipsa de interes motivat de faptul ca reclamantii nu au dovedit ca au procedat la rambursarea anticipata a creditului sunt neintemeiate. De altfel, in finalul intampinarii parata mentioneaza ca imprumutul a fost rambursat integral, iar reclamantii de asemenea au precizat in raspunsul la intampinare (fila 124) ca acest comision a fost perceput cand au platit integral debitul. Din extrasul de cont depus la fila 137 rezulta cert ca reclamantii au rambursat integral creditul la data de 25.06.2015.
In consecinta, instanta va respinge ca nefondata exceptia lipsei de interes.
Pe fondul cauzei, instanta a administrat, la cererea partilor, proba cu inscrisurile depuse la dosar.
Instanta a apreciat ca nefiind utila solutionarii cauzei proba cu expertiza contabila, solicitata de reclamanti, avand in vedere inscrisurile depuse la dosar si proba cu interogatoriul reclamantilor, solicitata de parata.
Examinand probele administrate in cauza si apreciindu-le in mod liber, potrivit convingerii sale, in temeiul art. 264 din Codul de procedura civila, instanta retine urmatoarele:
In fapt, la data de 19.06.2009, reclamantii AA, in calitate de imprumutat, si Lazar Dorina-Valentina, in calitate de coplatitor, au incheiat cu parata CC., contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 20091312506/19.06.2009, avand ca obiect acordarea unui credit in cuantum de 12.875 RON, reprezentand credit pentru nevoi personale, pe o perioada de 120 de luni.
Conform art. 9 din contract, „Pentru creditul pus la dispozitie banca percepe urmatoarele comisioane: a. comision de acordare credit de 3,00% flat; … e. comision de urmarire riscuri de 45,06 RON lunar, reprezentand un procent de 0,35 % din valoarea creditului contractat prevazuta la pct. 1; f. comision rambursare anticipata: - in primele 60 de luni de creditare: 4,50%, minim 30,00 EUR sau echivalent; - peste 61 luni: 4,00%, minim 30,00 EUR sau echivalent.”
La data de 07.10.2010, partile au incheiat actul aditional nr. 1/07.10.2010 la contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 20091551789/20.10.2009 potrivit caruia banca a rescadentat creditul imprumutatului prin diminuarea ratei lunare totale de plata in urma negocierii. Pentru rescadentarea creditului, potrivit pct. 7 din actul aditional, „clientul va plati un comision de rescadentare fix de 30 EUR sau echivalent”.
Ulterior, la data de 20.10.2009, reclamantii AA, in calitate de imprumutat, si Lazar Dorina-Valentina, in calitate de coplatitor, au incheiat cu parata CC., contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. ,……, avand ca obiect acordarea unui credit in cuantum de 48.000 RON, reprezentand credit pentru nevoi personale, pe o perioada de 120 de luni.
Potrivit art. 13 si art. 19 din contract, creditul reprezinta in realitate refinantarea creditului anterior.
Conform art. 9 din contract, „Pentru creditul pus la dispozitie banca percepe urmatoarele comisioane: a. comision de acordare credit de 3,00% flat; b. comision de administrare de 168,00 RON lunar, reprezentand un procent de 0,35% din valoarea creditului contractat prevazuta la pct. 1; … f. comision rambursare anticipata: - in primele 60 de luni de creditare: 4,50%, minim 30,00 EUR sau echivalent; - peste 61 luni: 4,00%, minim 30,00 EUR sau echivalent.”
In anul 2015, reclamantii au rambursat anticipat intregul credit.
Prin actiunea de fata, reclamantii au considerat ca fiind abuzive clauzele referitoare la perceperea comisionului de acordare credit, a comisionului de urmarire riscuri, a comisionului de rambursare anticipata si a comisionului de administrare.
In drept, instanta retine ca este incidenta in speta Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori, invocata de parti, intrucat reclamantii au calitatea de consumatori, in sensul art. 2 alin. 1 din lege, iar parata are calitatea de profesionist, in acceptiunea art. 2 alin. 2 din lege, raportul juridic nascut ca urmare a incheierii contractelor de credit supuse analizei in cauza intrand asadar sub incidenta de reglementare a acestui act normative din domeniul protectiei consumatorului.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, „O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. (2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Daca un profesionist pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens. (4) Lista cuprinsa in anexa care face parte integranta din prezenta lege reda, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fara a incalca prevederile prezentei legi, natura abuziva a unei clauze contractuale se evalueaza in functie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia; b) toti factorii care au determinat incheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.”
In primul rand, se impune a fi analizata apararea paratei referitoare la exceptarea clauzelor criticate de reclamanti de la analiza caracterului abuziv, conform art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000. Acest text legal instituie o exceptie de la controlul naturii abuzive a clauzelor cuprinse in contractele incheiate de profesionisti cu consumatorii, fiind inlaturate de la acest control clauzele care definesc obiectul principal al contractului sau care vizeaza raportul calitate/pret al serviciilor furnizate, cu conditia exprimarii lor intr-un limbaj usor inteligibil.
Sub acest aspect, instanta considera ca obligatia reclamantilor de a achita un comision de acordare a creditului, un comision de urmarire riscuri si un comision de rambursare anticipata in baza primului contract din 19.06.2009 si de a achita un comision de acordare a creditului, un comision de administrare si un comision de rambursare anticipata in temeiul celui de al doilea contract din 20.10.2009 este prevazuta in cuprinsul unor clauze care definesc obiectul principal al contractului, fiind exprimate intr-un limbaj clar, motiv pentru care sunt exceptate de la analiza caracterului abuziv.
Jurisprudenta CJUE, respectiv cauza Caja de Ahorros, nu are relevanta in speta deoarece in cauza respectiva legislatia spaniola nu preluase aceasta exceptie permisa de directiva europeana, iar Curtea a avut de hotarat daca acest lucru este permis. In acest context particular, s-a statuat in sensul ca legislatia unui stat poate sa permita controlul jurisdictional al caracterului abuziv si al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al pretului fata de serviciile furnizate, in acest fel stabilindu-se un nivel de protectie efectiva mai ridicat decat cel prevazut la nivel european. Situatia din speta este diferita de aceea din cauza CJUE, deoarece legislatia romaneasca a preluat ca atare exceptia permisa de directiva europeana si nu a acordat un nivel de protectie sporit, asa cum s-a procedat in legislatia spaniola.
Instanta apreciaza in continuare ca prin clauze contractuale „clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate” nu se intelege definirea economica a tuturor elementelor mentionate intr-un contract, fie si unul complex, cum e cel de creditare, ci aceste clauze clare se refera esentialmente la intelegerea naturii si intinderii obligatiei. Or, natura si intinderea obligatiei consumatorilor vizati de astfel de clauze era clara, fiind o obligatie de a da o suma de bani, usor determinabila.
In concluzie, prezenta instanta este in acord cu parata ca astfel de clauze privesc obiectul contractului si, fiind clar exprimate, nu intra sub incidenta controlului din perspectiva caracterului abuziv.
In subsidiar, instanta opteaza sa analizeze totusi clauzele criticate de reclamanti, pentru ipoteza in care s-ar considera ca acestea nu sunt exceptate de la evaluarea naturii abuzive, conform art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
Instanta retine ca art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 impune indeplinirea cumulativa a doua conditii pentru a se putea retine caracterul abuziv al unei clauze contractuale si anume: 1) clauza sa nu fi fost negociata direct si 2) sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, contrar cerintei bunei-credinte.
Instanta apreciaza ca este evidenta natura contractului de credit ca fiind un contract de adeziune in sensul definit de doctrina ca fiind acel contract ale carui clauze sunt prestabilite in intregime de catre una din parti, iar cealalta parte nu are posibilitatea sa le discute, fiind libera sa le accepte sau sa nu le accepte, iar daca accepta, atunci adera pur si simplu la contractul prestabilit. Este de subliniat insa ca aceasta varietate de contract este permisa de lege, iar calificarea juridica data unei conventii ca fiind un contract de adeziune nu este suficienta pentru a stabili caracterul abuziv al clauzelor tip. Instan?a apreciaza ca nu exista o prezum?ie legala absoluta referitoare la caracterul abuziv al clauzelor pe care contractele de adeziune le cuprind. In considerarea, insa, a legisla?iei privind protec?ia consumatorilor, este de domeniul eviden?ei ca legiuitorul intern ?i cel european au in vedere existen?a acestor contracte ca premisa in analiza caracterului abuziv al unora dintre clauzele pe care le cuprind, impunand profesioni?tilor dovada caracterului negociat al clauzelor ca garan?ie a exprimarii acordului neconstrans al consumatorilor la inserarea lor in contract.
Sarcina probei referitoare la imprejurarea ca prevederile contractuale standard preformulate au fost negociate revine profesionistului, asa cum rezulta din art. 4 alin. 3 teza ultima din Legea nr. 193/2000, asadar paratei.
In aceasta ordine de idei, instan?a subliniaza ca din economia Legii nr. 193/2000 se desprinde neindoielnic faptul ca legiuitorul a in?eles sa instituie in favoarea consumatorilor un regim special, care sa ii protejeze de un eventual dezechilibru in raporturile contractuale cu profesioni?tii, iar acest regim vizeaza cu precadere momentul incheierii contractului ?i faza negocierilor, de aceea analiza tuturor condi?iilor impuse pentru a verifica natura abuziva a unei clauze trebuie sa se raporteze la aceste doua momente, fiind, in aceasta logica ?i sub aspectul caracterului abuziv al unor clauze, quasi-irelevant faptul ca un contract s-a pus in executare, fa?a de caracterul retroactiv al sanc?iunii nulita?ii, ata?ata acestui caracter abuziv.
Instanta apreciaza ca in spe?a parata nu a facut dovada caracterului negociat al clauzei. Este dincolo de orice indoiala ca, in materia contractelor incheiate intre profesioni?ti ?i consumatori, dispozi?iile art. 4 alin. 3 teza finala din Legea nr. 193/2000 inverseaza sarcina probei, obligandu-l pe profesionist sa faca dovada faptului ca o clauza standard dintr-un contract preformulat a fost negociata direct cu consumatorul, in cazul in care are o sus?inere de acest gen. Este, de asemenea, necontestat faptul ca in spe?a este vorba de contracte de adeziune, preformulate, care nu sunt interzise de lege, dar care cad sub inciden?a regimului legal de protec?ie instituit de Legea nr. 193/2000 ?i de Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului.
In acest context, instan?a constata, raportat la probatoriul administrat sub acest aspect, ca nici un mijloc de dovada nu autorizeaza a se conchide ca vreuna din clauzele denun?ate in cauza de fa?a ar fi fost negociata direct cu imprumuta?ii, a?a cum impune textul legal evocat.
Preliminar, trebuie subliniat faptul ca teza probatorie care ar fi trebuit sa fie urmarita ?i dovedita viza o etapa anterioara celei a realizarii acordului de voin?a, respectiv faza negocierii, din interpretarea logic-gramaticala a textului legal evocat putandu-se deduce indubitabil ca legiuitorul nu acorda preferin?a necondi?ionata aspectului formal legat de semnarea contractului, ci modalita?ii de realizare a acordului de voin?a ?i posibilita?ii reale acordate consumatorului de a discuta clauzele propuse de profesionist, de a le negocia ?i de a le accepta in cuno?tin?a de cauza ?i in acord cu propriul interes.
In aceasta logica, trebuie eviden?iat faptul ca sunt lipsite de relevan?a faptul ca reclaman?ii au semnat contractele de imprumut, precum ?i imprejurarea ca ace?tia au optat pentru un anumit tip de contract preformulat dintr-o serie de alte contracte similare de acela?i gen, cata vreme legiuitorul nu considera suficient faptul aderarii la contract sau al op?iunii intre mai multe tipuri de contracte de adeziune, ci impune ferm dovada negocierii directe a contractului in intregul lui sau a unora dintre clauzele acestuia, respectiv dovada acelor discu?ii prealabile incheierii contractului ?i din care a reie?it ob?inerea acordului imprumutatului cu privire la con?inutul clauzei denun?ate. Ca urmare, apararile formulate de catre parata, intemeiate pe lipsa solicitarii unei negocieri din partea reclamantilor, sunt apreciate ca neintemeiate, intrucat nu se inscriu in teza probatorie deja enun?ata.
Cum, in cauza, parata nu a probat o asemenea negociere directa in legatura cu prevederile contractuale criticate de reclamanti, instanta retine ca fiind indeplinita prima conditie prevazuta de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
Cat priveste cea de-a doua conditie, instanta apreciaza ca aceasta nu este indeplinita in speta de fata intrucat clauzele care impun comisioanele respective au fost redactate de o maniera clara, neechivoca, care nu pune probleme de interpretare si reclamantii nu au dovedit ca au creat dezechilibre semnificative intre drpturile si obligatiile partilor.
Instanta retine in legatura cu comisionul de acordare a creditului ca acesta este perceput de banci pentru amortizarea costurilor pe care le suporta pentru acordarea creditului, cum sunt cheltuielile pentru salarizarea personalului implicat in activitatea de creditare, pentru asigurarea sistemului informatic, a materialelor de birotica ?i servicii interne, pregatirea dosarului de imprumut etc., aceste cheltuieli fiind inerente pentru buna desfa?urare a activita?ii bancii. Faptul ca nu este indicata in mod expres in contract contrapresta?ia bancii pentru perceperea comisionului de acordare nu este de natura sa imprime acestuia caracter abuziv. A pretinde ca banca sa prevada in conventia de credit, in mod explicit si pe intelesul tuturor, ratiunea si finalitatea fiecarui comision aplicat este o sarcina excesiva. Esential este ca acest comision era permis de legislatia in vigoare la data incheierii conventiei si ca a fost indicat in modul cel mai transparent cu putinta in conventia de credit.
Contrar sustinerilor reclamantilor, instanta considera ca nu exista un dezechilibru  intre  drepturi si obligatii  si ca nu sunt incalcate exigentele  bunei-credinte  prin perceperea  acestui  comision, calculat  la valoarea creditului, intrucat acordarea creditului  se face  in baza analizei  documentelor  puse la  dispozitie de client, analiza  ce  presupune  existenta  unor  costuri  in legatura  cu  verificarile  impuse  de respectiva situatie.
Esential de retinut este ca in contract nu s-a prevazut si plata de catre imprumutati a unui alt comision care sa presupuna, din partea bancii, aceleasi operatiuni legate de analiza si solutionarea cererilor, ca atare nu exista  un dezechilibru  semnificativ  intre  drepturi  si obligatii, deoarece  este  la latitudinea bancii  stabilirea  comisionului  de  acordare  a creditului  intr-o anumita forma, respectiv  un procent  din  valoarea  creditului  sau o suma fixa.
Instanta mai retine ca, la data incheierii  contractului de credit, nu era  interzisa  stabilirea  comisionului  de acordare  in raport  de valoarea  creditului, numai  prin  prevederi  legale  ulterioare (art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010) stabilindu-se ca pentru analiza dosarului se percepe un comision  in suma fixa.
In ceea ce priveste comisionul de urmarire riscuri, aplicabil in temeiul contractului incheiat la 19.06.2009 pana la semnarea contractului din 20.10.2009, instanta apreciaza ca sc opul acestuia a fost explicat de parata, prin intampinare, fiind in prezenta unui contract ce se derula pe o durata lunga de timp, de 10 ani, si caruia nu ii era afectata nicio garantie reala sau personala. Parata a aratat ca acest comision este de natura a acoperi costul cu asigurarea pentru riscul de neplata, cu operatiunile care implica gestiunea riscului de credit, avand in vedere normele BNR constituirea provizioanelor etc.
Desi nu se enumera intr-o maniera exhaustiva riscurile pe care le suporta creditorul intr-un contract de imprumut de lunga durata, aceasta din cauza ca riscurile punctuale pot fi multiple si sunt aproape imposibil de indicat toate, punctul convergent al acestor riscuri este reprezentat de o situatie, din pacate, foarte intalnita: imposibilitatea debitorului de a-si achita datoria coroborata cu imposibilitatea executarii silite a acestuia. Or, nu se poate considera ca un consumator mediu dintr-o societate deschisa, cu economie de piata, nu-si poate imagina ca creditorul sau dintr-un contract de imprumut nu se teme de convergenta celor doua mari situatii enuntate si ca, pentru a o evita, nu ar trebui sa efectueze niste cheltuieli suplimentare importante ce au drept scop atat studierea evolutiei riscurilor pe piata relevanta in ansamblu, cat si aplicarea acestor riscuri la cazul individual.
Mai mult, in calitate a sa de „imprumutator” profesionist, avand ca principala sursa de profit creditarea (deci urmarind creditarea in urma careia se recupereaza atat capitalul, cat si dobanzile), este logic ca orice banca sa acorde fonduri importante studierii solvabilitatii generale a clientilor sai, precum si a solvabilitatii fiecarui client in parte. Or, este logic ca aceste costuri sa fie recuperate fie din cresterea dobanzilor (pentru ca dobanda sa acopere si profit si cheltuieli de functionare, in general), fie din imputarea separata, sub forma unor comisioane, a diverselor cheltuieli de functionare. Or, dintre toate cheltuielile de functionare, apreciate global si particular, cea mai importanta este reprezentata de urmarirea si pe cat posibil prevenirea riscurilor. Deci, pe langa caracterul inteligibil al clauzei, sumele imputate cu acest titlu nu apar drept creand un dezechilibru semnificativ fata de prestatia Bancii, care este o prestatie fara de care nu se poate (sine-qua-non) cu privire la supravietuirea oricarei entitati de credit.
Faptul ca ulterior incheierii contractului debitorul, fiind solvabil si de buna-credinta, ii creeaza mult mai putine cheltuieli efective bancii decat media celorlalti nu poate da dreptul la rambursarea sumei, nici nu transforma retroactiv clauza in abuziva, din moment ce, la momentul incheierii, niciuna dintre parti nu putea prevedea daca respectivele sume vor acoperi sau nu cheltuielile de urmarire riscuri pentru respectiva persoana.  Este adevarat ca, sub acest aspect, clauza apare ca avand si un caracter aleatoriu, dar ea este aleatorie pentru ambele parti (sunt si contracte in care comisionul de urmarire riscuri platit poate doar de cateva ori pana ca debitorul sa devina insolvabil si imposibil de executat nu va acoperi niciodata cheltuielile efectuate cu preventia riscului din contractul respectiv), ceea ce nu rupe in nici un fel echilibrul contractual. De asemenea, nu este interzisa per se prezenta unui element de alea chiar si intr-un contract comutativ.
Mai trebuie observat si ca exista o logica inerenta a solicitarii unui astfel de comision: inexistenta sau insuficienta garantiilor (in genere a ipotecilor) in respectivele contracte; or, aceasta este o dovada suplimentara ca el nu era perceput cu rea-credinta, ci ca pur si simplu acele contracte prezentau un risc mai mare de nerecuperare a sumelor, deci era necesara alocarea mai multor eforturi pentru urmarirea situatiei lor.
Pe de alta parte, aplicarea in fapt pentru o scurta perioada de timp a acestui comision de urmarire riscuri, pana la refinantarea creditului, practic numai pentru patru luni, cu o valoare de 45 lei lunar, este un factor determinant pentru a constata lipsa unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Comisionul de rambursare anticipata este considerat de instanta ca respectand exigentele bunei-credinte, prin perceperea acestuia nefiind creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, avand in vedere ca acest comision este practicat de banca exclusiv pentru creditele cu dobanda fixa si necesitatea perceperii lui este determinata de faptul ca neincasarea de catre banca a dobanzii pentru toata perioada de creditare stabilita initial in contract este de natura a reconfigura nu numai obligatiile reclamantilor, dar si drepturile bancii.
Instanta apreciaza ca nici incasarea de catre parata a unui comision de administrare stipulat in cel de-al doilea contract incheiat la data de 20.10.2009 nu este de natura sa creeze un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor. Astfel, creditul acordat pe o perioada de 120 de luni, respectiv de 10 ani, implica o serie de costuri legate de urmarirea, verificarea desfasurarii acestui credit, asa cum le-a mentionat si parata prin intampinare, respectiv cele legate de urmarirea ca ratele sa fie calculate corect, scadentele sa fie respectate etc. De altfel, inclusiv legislatia ulterioara care a impus bancilor un comportament mai riguros in raport cu drepturile consumatorului, respectiv OUG nr. 50/2010, a prevazut la art. 36 posibilitatea perceperii unui comision de administrare pentru monitorizarea/inregistrarea/efectuarea de operatiuni de catre creditor in scopul utilizarii/rambursarii cred
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Banci. Operatiuni bancare. Institutii (sparte); Contracte

Validare poprire - Hotarare nr. 1193 din data de 16.03.2017
Uzucapiune - Hotarare nr. 0 din data de 04.07.2017
Suspendare provizorie executare silita - Hotarare nr. 0 din data de 04.07.2017
Pretentii - Hotarare nr. 0 din data de 04.07.2017
Pretentii - Hotarare nr. 4281 din data de 16.11.2016
Plangere contraventionala (rovinieta) - Hotarare nr. 0 din data de 04.07.2017
Pensie intretinere (major) - Hotarare nr. 292 din data de 02.02.2017
Ordonanta presedintiala - Hotarare nr. 1744 din data de 07.04.2017
Ordonanta presedintiala - Hotarare nr. 577 din data de 10.02.2016
Ordin de protectie - Hotarare nr. 2672 din data de 04.07.2017
Fond funciar - Hotarare nr. 0 din data de 04.07.2017
Fond funciar - Hotarare nr. 118 din data de 11.01.2017
Clauze abuzive - Hotarare nr. 0 din data de 04.07.2017
Anulare titlu de proprietate - Hotarare nr. 380 din data de 04.07.2017
Incuviintare proces verbal contraventie - Sentinta civila nr. 7642 din data de 18.02.2014
Interesul - conditiei a exercitiului dreptului la actiune civila - Sentinta civila nr. 7087 din data de 18.02.2014
Plangere contraventionala - Prescriptia dreptului de a executa sanctiunea - Sentinta civila nr. 6145 din data de 18.02.2014
Drept civil - Subsidiaritate actiune imbogatire fara justa cauza - Sentinta civila nr. 4482 din data de 18.02.2014
Contestatie la executare - refuzul executorului judecatoresc de a adjudeca bunul - Sentinta civila nr. 3865 din data de 18.02.2014
Plangere contraventionala - Prescriptia dreptului de a aplica sanctiunea - Sentinta civila nr. 3385 din data de 18.02.2014