Contravaloare folosinta spatiu. Prescriptia dreptului material la actiune.

Tribunalul Bucuresti
Sectia a VI a Civila

Decizie relevanta trimestrul III 2013

Contravaloare folosinta spatiu. Prescriptia dreptului material la actiune.
Recurs
Decretul 167/1958 art. 3 alin. l OG 92/2003 - art. 1 alin. 2 - art. 1 alin. 4
Pentru determinarea termenului de prescriptie aplicabil in speta trebuie avute in vedere prevederile art. 9 alin. 1 din OG 92/2003. intrucat veniturile realizate din incheieri nu se incadreaza in sfera creantelor fiscale, astfel cum sunt acestea definite de art. 21 Cod de procedura fiscala, sunt aplicabile dispozitiile Decretului 167/1958 in privinta stabilirii termenului de prescriptiei a dreptului material la actiune.

TRIBUNALUL BUCURESTI - SECTIA A VI A CIVILA, DECIZIA CIVILA NR. 2617din 21.06.2013 Prin sentinta civila nr. 15695/08.11.2011, pronuntata de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti in dosarul nr.48557/301/2010, a fost admisa exceptia prescriptiei dreptului material la actiune in privinta contravalorii folosintei spatiu aferenta lunilor septembrie 2007 - noiembrie 2007 in cuantum de 3363,18 lei, a TVA-ului aferent in cuantum de 663,24 lei, a majorarilor de intarziere in cuantum de 1729,32 lei si a majorarilor de intarziere aferente TVA-ului restant in cuantum de 85,46 lei, a fost respinsa cererea in privinta acestor creante, ca prescrisa, a fost admisa in parte cererea, astfel cum a fost precizata, formulata de reclamanta CGMB -in contradictoriu cu parata SC A SRL, a fost obligata parata la plata catre reclamanta a sumei de 15157,26 lei reprezentand contravaloare folosinta spatiu aferenta perioadei decembrie 2007 - iunie 2008 si a sumei de 7272,58 euro aferenta perioadei iulie 2008 - august 2009, a sumei de 2879,88 lei TVA aferent, calculat in perioada decembrie 2007 - iunie 2008 si a sumei de 1381,80 euro TVA aferent perioadei iulie 2008 - august 2009, a sumei de 3925,55 lei reprezentand majorari de intarziere aferente folosintei spatiului pentru perioada decembrie 2007 - iunie 2008, a sumei de 3076,61 euro reprezentand majorari de intarziere aferente folosintei spatiului pentru perioada iulie 2008 - august 2009 si a sumei de 189,81 lei reprezentand majorari de intarziere aferente TVA restant, pentru perioada decembrie 2007 - iunie 2008 si
293,56 euro reprezentand majorari de intarziere aferente TVA restant, pentru perioada iulie 2008 - august 2009, plata sumelor exprimate in euro urmand a se face in lei la cursul BNR din data platii, si s-a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut, cu privire la exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune, ca, fata‘ de data inceperii cursului prescriptiei, in prezenta cauza sunt aplicabile dispozitiile Decretului nr. 167/1958 conform art. 6 alin. 4 Legea 287/2009 (Noul Cod civil).
Prin conventia - fisa de calcul nr. 2550/06.06.2007 parata si-a asumat obligatia de a achita contravaloarea folosintei spatiului pana cel mai tarziu pe data de 30 ale lunii, pentru luna in curs, de unde rezulta ca scadenta obligatiei de plata a contravalorii folosintei spatiului pentru luna septembrie 2007 era 30.09.2007, pentru luna octombrie 2007 era 30.10.2007, iar pentru luna noiembrie 2007 era 30.11.2007.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul 167/1958, dispozitie ce constituie dreptul comun in materie, prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul de actiune.
Potrivit dispozitiilor art. 3 Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescriptie aplicabil drepturilor de creanta este de 3 ani.
Parata a sustinut ca in cauza nu este aplicabil termenul general de prescriptie de 3 ani, ci termenul de 5 ani prevazut de art. 91 OG nr.92/2003 pentru creantele bugetare.
Potrivit art.1 OG nr.92/2003, prezentul Cod reglementeaza drepturile si obligatiile partilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat si bugetelor locale, prevazute de Codul fiscal.
Avand in vedere dispozitiile legale mai sus citate, instanta constata ca drepturile de creanta a caror valorificare se solicita prin intermediul acestei actiuni nu sunt supuse dispozitiilor OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, in conditiile in care nu privesc obligatii de plata ale impozitelor si taxelor catre bugetul local, ci obligatii de plata ale contravalorii folosintei unui spatiu. Astfel, faptul ca sumele incasate de reclamanta cu titlu de contravaloare a folosintei unor spatii se varsa in bugetul local nu determina calificarea creantelor izvorate din aceste raporturi juridice ca fiind creante bugetare, aceasta calificare fiind conditionata de caracterul de impozit sau de taxa datorata bugetului local a sumelor urmarite.
Fata de cele mai sus expuse, instanta a retinut ca in cauza este aplicabil termenul general de prescriptie de 3 ani, reglementat de art. 3 Decretul nr. 167/1958.
in cauza, prescriptia dreptului la actiune privind contravaloarea lipsei de folosinta pentru lunile septembrie 2007 - noiembrie 2007, a inceput sa curga de data de 30.09.2007, 30.10.2007 si respectiv 30.11.2011 Cererea de chemare in judecata a fost formulata, la data de 28.12.2010, data postei. Astfel, raportat la momentul inceperii cursului prescriptiei respectiv 30.09.2007, 30.10.2007 si 30.11.2007 si la data formularii cererii de chemare in judecata, respectiv 28.12.2010, instanta constata ca termenul de prescriptie al dreptului la actiune privind contravaloarea folosintei spatiului pentru lunile septembrie 2007 - noiembrie 2007 s-a implinit anterior datei promovarii cererii de chemare in judecata.
Avand in vedere caracterul accesoriu al creantelor avand ca obiect TVA aferent contravalorii folosintei, majorari de intarziere aferente contravalorii folosintei si majorari aferente TVA restant, instanta constata in baza art. 1 alin. 2 Decretul nr.167/1958 ca si in privinta acestor creante termenul de prescriptie al dreptului la actiune s-a implinit anterior datei promovarii cererii de chemare in judecata.
In temeiul art. 274 Cod procedura civila, instanta, avand in vedere principiul disponibilitatii care guverneaza desfasurarea procesului‘civil, a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
impotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamanta AF I, la data de 23.01.2012, cauza fiind inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - sectia a Vl-a civila la data de 30.05.2012 sub nr.48557/301/2010, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea in parte a sentintei civile recurate in sensul admiterii actiunii si plata sumelor aferente si pentru perioada septembrie 2007 - noiembrie 2007.
in motivarea cererii de recurs, recurenta a aratat ca, prin cererea de chemare in judecata ce face obiectul prezentului dosar, a solicitat instantei obligarea paratei la plata sumei de 27.993,70 lei aferenta perioadei IX. 2007 - VI.2008 si la plata sumei de 12.024,65 euro aferenta perioadei VII. 2008 - VIII. 2009. in cuprinsul cererii a aratat ca imobilul din str. B nr. , sector, corespondent cu str. B nr. , s-a aflat initial in totalitate in administrarea institutiei reclamante.
Conform Dispozitiei Primarului General nr. 2500/17.02.2004, emisa in baza prevederilor Legii nr. 10/2001 si a procesului-verbal de predare-primire nr.5125/22.04.2004, incheiat de A.F.I. - Serviciul Fond Locativ, s-a restituit in natura doamnei C S o cota de 1/4 din imobil. Restul de 1/2 din imobil a ramas in administrarea reclamantei.
Pentru partea din imobil ramasa in administrarea sa a fost incheiata fisa de calcul nr. 2550/06.06.2007, conform careia SC A SRL primea dreptul de folosinta a spatiului in schimbul platii sumei de 519,47 Euro pe luna plus TVA. Aceasta suma este stabilita conform H.C.G.M.B. nr. 32/2007 iar plata trebuia facuta in lei la cursul BNR din data platii.
Conform fisei de calcul mentionata mai sus (si insusita de catre parata), in cazul depasirii termenului de plata urmau sa fie calculate majorari de 0,2 % pentru fiecare zi de intarziere, incepand cu ziua imediat urmatoare scadentei obligatiei de plata, pana la achitarea integrala a debitului datorat. Pentru neplata in termen a cotei de TVA urmau (conform fisei de calcul) sa fie achitate majorari de intarziere conform prevederilor legale in vigoare.
Prin sentinta civila atacata instanta de fond a admis in parte solicitarea reclamantei, respingand ca prescrisa contravaloarea folosintei spatiului aferenta lunilor septembrie 2007 - noiembrie 2007, a T.V.A.-ului aferent acestei perioade si a majorarilor de intarziere pentru perioada mentionata mai sus.
Argumentul instantei potrivit caruia doar sumele provenite din taxe si impozite au caracter de creanta bugetara nu poate fi acceptat atat timp cat art. 1 alin. 2 din O.G. nr.92/2003 arata in mod clar faptul ca "Prezentul cod se aplica si pentru alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, in masura in care prin lege nu se prevede altfel".
A F l este o institutie publica de interes local, fiind colectoare de creante bugetare reprezentate de sumele provenite din chirii, care se constituie in venituri ale bugetului local. Administrarea creantelor provenite din chirii se incaseaza, se administreaza, se contabilizeaza si se utilizeaza potrivit dispozitiilor Codului de procedura fiscala si a oricaror acte normative ce privesc aceste creante. in aceasta situatie, devin aplicabile dispozitiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala republicat, care prevede la art. 1, alin. 2 ca reglementeaza administrarea creantelor provenind si din sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat. in aceeasi ordine de idei, trebuie observat ca in Legea nr.286/2010 (legea bugetului de stat pe anul 2011) in Anexa 9 (categorii de venituri si cheltuieli aferente bugetelor locale pe anul 2011), Capitolul II, sectiunea A, punctul 10, litera b.
sunt prevazute veniturile din concesiuni si inchirieri. Punctul de vedere conform caruia sumele solicitate sunt incluse in categoria altor "sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat", categorie prevazuta in art. 1 alin. 2 din O.G. nr.92/2003 este sustinut si de catre ME si F in adresele cu nr. 820220/18.03.2008 si 820220/15.05.2008.
in aceste conditii, este neintemeiat argumentul instantei de fond potrivit caruia doar sumele provenite din taxe si impozite au caracter de creanta bugetara.
Conform aceleiasi O.G. nr.92/2003 republicata, respectiv conform dispozitiilor art. 91 alin.1 si 2, dreptul de a stabili obligatii fiscale se prescrie in termen de 5 ani incepand cu data de 01 ianuarie a anului urmator celui in care s-a nascut creanta.
in drept, sunt invocate dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila, ‘ art.1 alin.2 si art.91 alin.1 si 2 din O.G. 92/2003, Legea 286/2010.
Cererea de recurs scutita de la plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, conform art.17 din Legea nr.146/1997.
Recurenta nu a depus inscrisuri noi in sustinerea cererii de recurs.
Legal citata, intimata S.C. A S.R.L. nu a formulat intampinare si nu s-a prezentat in fata instantei de recurs pentru a-si exprima pozitia procesuala sl a solicita probe in aparare.
Examinand hotararea atacata in raport de inscrisurile dosarului si de motivele invocate de recurenta reclamanta A F I, Tribunalul apreciaza ca nefondat recursul declarat impotriva sentintei civile nr. 15695/08.11.2011, pronuntata de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti in dosarul nr.48557/301/2010, pentru urmatoarele considerente:
Prin sentinta civila nr. 15695/08.11.2011, pronuntata de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti in dosarul nr.48557/301/2010, a fost admisa in parte cererea in pretentii, formulata de reclamanta A FI, in contradictoriu cu parata S.C. A S.R.L., fiind respinse ca prescrise pretentiile formulate pentru perioada septembrie 2007 - noiembrie 2007, ca urmare a aplicarii termenului general de prescriptie de 3 ani.
Tribunalul apreciaza ca prima instanta a pronuntat o hotarare legala si temeinica, tinand seama de intregul material probator, efectuand o corecta coroborare si apreciere a probelor, precum si o justa interpretare si aplicare a dispozitiilor legale incidente, cuprinse in Decretul nr. 167/1958. De asemenea, motivarea solutiei in fapt si in drept a fost realizata riguros, complet, oferindu-se raspuns tuturor apararilor partilor, astfel incat instanta de recurs isi insuseste argumentele expuse in considerentele hotararii atacate, urmand a prezenta in continuare considerente suplimentare care justifica solutia de respingere a cererii ca prescrisa, raspunzand astfel motivelor de recurs formulate.
Principalul motiv de recurs are la baza gresita aplicare a termenului general de prescriptie de 3 ani, prevazuta de art.3 alin.1 din Decretul art.167/1958, recurenta reclamanta solicitand aplicarea termenului special de 5 ani in materie fiscala, prevazut de art.91 alin.1 C.pr.fisc.
Instanta de recurs apreciaza ca fiind corecta, legala si temeinica aplicarea in speta de fata a termenului de prescriptie de drept comun de 3 ani, deoarece pretentiile ce formeaza obiectul prezentei judecati nu intra in sfera notiunii de obligatii fiscale. Astfel, asa cum rezulta din cuprinsul cererii de chemare in judecata, pretentiile reclamantei sunt reprezentate de contravaloarea lipsei de folosinta a unui spatiu comercial, iar din motivarea solutiei de admitere rezulta ca acordarea sumelor pretinse s-a dispus pe temeiul raspunderii civile contractuale, in baza fisei de calcul nr.2550/06.06.2007, insusita de ambele parti prin semnatura si stampilare. Cu alte cuvinte, sumele pretinse de reclamanta, inclusiv pentru intervalul septembrie 2007 ¬noiembrie 2007, sunt percepute cu titlu de chirie in schimbul asigurarii folosintei unui imobil, aceste aspecte nefacand obiectul prezentei cai de atac si intrand astfel in puterea lucrului judecat.
De aceea, apare ca fiind corecta concluzia la care ajuns instanta de fond in sensul ca obligatia de plata a chiriei, in temeiul unui contract de locatiune incheiat cu o institutie publica, nu reprezinta o obligatie fiscala.
Pentru determinarea termenului de prescriptie aplicabil in speta trebuie avute in vedere prevederile art.91 alin.1 din OG nr.92/2003, in conformitate cu care "dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie in termen de 5 ani, cu exceptia cazului in care legea dispune altfel".
Or, art.1 alin.1 din acelasi act normativ dispune ca "prezentul cod [de procedura fiscala] reglementeaza drepturile si obligatiile partilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat si bugetelor locale, prevazute de Codul fiscal".
in cauza de fata, nu se pune problema incasarii vreunor impozite sau taxe datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, ci exclusiv se urmareste incasarea unor sume de bani rezultate din derularea unor raporturi contractuale civile intre o institutie publica si o persoana juridica de drept privat.
Invocarea de catre recurenta a dispozitiilor art.1 alin.2 din OG nr.92/2003 nu conduce la retinerea unei concluzii contrare, deoarece acest text legal determina aplicabilitatea Codului de procedura civila "pentru administrarea drepturilor vamale, precum si pentru administrarea creantelor provenind din contributii, amenzi si alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, in masura in care prin lege nu se prevede altfel". Or, in materie contractuala, legea civila general aplicabila dispune ca termenul general de prescriptie este de 3 ani, iar nu de 5 ani, ca in materie fiscala. Asadar, in cazul recuperarii sumelor cuvenite cu titlu de chirii, autoritatea locatoare se comporta ca un subiect de drept civil, aflat in pozitie de egalitate cu partea locatara, ceea ce justifica aplicarea normei de drept comun, iar nu a regimului special de drept fiscal.
in plus, art.1 alin.4 din OG nr.92/2003 prevede in mod expres ca "prezentul cod nu se aplica pentru administrarea creantelor datorate bugetului general consolidat rezultate din raporturi juridice contractuale, cu exceptia redeventelor miniere, a redeventelor petroliere si a redeventelor rezultate din contracte de concesiune, arenda si alte contracte de exploatare eficienta a terenurilor cu destinatie agricola, incheiate de A D S".
Asa fiind, aceasta norma exclude in mod expres de la aplicare creantele datorate bugetului general consolidat care rezulta din raporturi juridice contractuale, altele decat cele mentionate in mod expres, cum este cazul in speta.
De aceea, nu prezinta relevanta faptul ca sumele pretinse de recurenta reclamanta se fac venit la bugetul local, atat timp cat acestea sunt rezultate din derularea unor raporturi de inchiriere ce au la baza libertatea contractuala si autonomia de vointa. De asemenea, sumele solicitate nu rezulta din contracte de concesiune, de arenda sau de exploatare incheiate de Agentia Domeniilor Statului, astfel ca teza finala a art.1 alin.4 C.pr.fisc. nu este incidenta.
Fata de cele aratate, instanta de recurs concluzioneaza ca in mod corect sl judicios a retinut prima instanta ca termenul de prescriptie este de 3 ani, motivat de faptul ca raporturile dintre parti sunt stabilite de contractul de locatiune reglementat de legislatia civila si de Decretul nr.167/1958. Trebuie subliniat ca veniturile realizate din inchirieri nu se incadreaza in sfera creantelor fiscale, astfel cum sunt definite acestea de art.21 C.pr.fisc, in conformitate cu care "creantele fiscale reprezinta drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezulta din raporturile de drept material fiscal". Asadar, relatiile contractuale intre partile in litigiu sunt guvernate de legislatia civila, nu de cea fiscala, iar actul incheiat este un act de gestiune incheiat intre reclamant ca locator si parata ca locatar, in timp ce veniturile realizate din aceste activitati economice ale reclamantei nu au natura juridica a taxelor si impozitelor, respectiv a veniturilor fiscale.
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul, in baza art.304 pct.9 si art.312 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta A F I, impotriva sentintei civile nr.15695/08.11.2011, pronuntata de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti in dosarul nr.48557/301/2010, in contradictoriu cu intimata S.C. A S.R.L.
Totodata, in temeiul art.274 C.pr.civ., Tribunalul va lua act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata in recurs.