InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Sighisoara

Dobandire prin contributie exclusiva a imobilului de natura apartament

(Hotarare nr. 1682 din data de 12.12.2011 pronuntata de Judecatoria Sighisoara)

Domeniu Partaj | Dosare Judecatoria Sighisoara | Jurisprudenta Judecatoria Sighisoara

Dosar nr. 2810/308/2009
Operator de date cu caracter personal 3192

R O M A N I A
JUDECATORIA S.   CIVIL

SENTINTA CIVILA Nr. 1682
Sedinta publica din 12 decembrie 2011
Completul compus din:
PRESEDINTE Cornelia Pop
Grefier Laura Iancu

Pe rol fiind pronuntarea cauzei civile privind pe reclamanta T.V., si pe paratele M.D., M.E.A., T.M., avand ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal facut in sedinta publica la pronuntare, nu se prezinta nimeni.
Procedura legal indeplinita.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 6 decembrie 2011, iar sustinerile si concluziile partilor au fost consemnate in incheierea din acea data, care face parte integranta din prezenta sentinta, cand Judecatoria avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru azi, 12 decembrie 2011, cand s-a pronuntat urmatoarea sentinta:
     

INSTANTA

Prin actiunea inregistrata la aceasta instanta sub nr. 2810/308/2009 din 9 noiembrie 2009 reclamanta T.V. a solicitat in contradictoriu cu paratul T.D. constatarea faptului ca 98,5% din imobilul din S., str. Mihai Viteazu, nr. 8, ap. 1, jud. Mures, inscris in CF 50836 C1-U6 top. 3321/1/I a fost dobandit prin contributia exclusiva a reclamantei, in tem. art. 31 lit. b) C.fam., sistarea starii de codevalmasie asupra cotei comune de 1,5% din imobilul situat in S., str. M. Viteazu, nr. 8, ap. 1, constatarea faptului ca aportul reclamantei la dobandirea cotei de 1,5% din imobilul mentionat mai sus este de 50%, atribuirea imobilului in intregime catre reclamanta, cu obligarea acesteia la plata unei sulte catre parat conform cotei sale de proprietate, intabularea dreptului de proprietate exclusiv al reclamantei asupra imobilului, cu cheltuieli de judecata.
In considerentele actiunii reclamanta a aratat ca s-a casatorit cu paratul la 13.07.1991, iar la data de 21.02.1992 au cumparat imobilul in litigiu incheind contract de vanzare-cumparare cu RAGCLTU S., nr. 2709/1992, la semnarea contractului achitandu-se suma de 13.043 lei avans, restul sumei aferente pretului fiind achitat in rate de catre reclamanta pana in vara anului 1994, ca ulterior, in 1996, prin sentinta din 8.06.1996 a Judecatoriei S. s-a admis actiunea reclamantei si s-a dispus desfacerea casatoriei partilor.
Reclamanta a mai aratat ca avansul pentru apartament de 13.043 lei a fost achitat de reclamanta din banii primiti de la mama ei cu titlu de dar si care a contractat un imprumut bancar, paratul neavand nicio contributie de plata a avansului, iar ratele au fost achitate tot de reclamanta pana in vara anului 1994 si pana la concurenta sumei de 107.020 lei, aceasta suma primind-o de la fostul sau sot, Stanciu Nicolae cu care reclamanta a incheiat la 10.02.1994 o tranzactie pentru bunurile dobandite in timpul casatoriei, respectiv pentru un imobil situat in Mateias, comuna Racos si pentru diferite bunuri mobile, suma pe care reclamanta a afectat-o exclusiv pentru achitarea apartamentului, reclamanta dobandind 98,5 % din imobil ca bun propriu ca efect al subrogatiei reale aparute ca urmare a incorporarii in imobilul dobandit de parti a valorii unui bun propriu al reclamantei, iar in ce priveste partea de 1,5% din imobil, sotii au avut o contributie egala, respectiv cate 0,75%.
Reclamanta a apreciat valoarea apartamentului la suma de 30.000 lei.
In drept s-au invocat disp. art. 31 lit. b si art. 36 alin. 1 C.fam., art. 8 al.3 din OUG nr. 51/2008.
Au fost anexate: extras CF, proces verbal de predare primire a locuintei, contract de vanzare-cumparare, contract de rate, certificat de casatorie, SC nr. 2101/ 8 octombrie 1996 a Judecatoriei S., extras Sentinta civila nr. 44/11.01.1991, Tranzactia din 10 februarie 1994, mandate postale, cupon pensie.
Paratul T.D. a decedat la 11 decembrie 2009 (f.26 din dosar), in cauza fiind introduse, in calitate de mostenitoare M.D., M.E.A. si T.M. (f.31 din dosar).
Prin intampinare, certificata ca fiind si o actiune reconventionala, paratele avand pretentii proprii, paratele reclamante reconventionale au solicitat respingerea actiunii in ce priveste constatarea dobandirii de catre reclamanta T.V. a 98,5% din apartament, sa se dispuna sistarea starii de codevalmasie asupra cotei comune reprezentand intregul imobil din S., str. Mihai Viteazu, nr. 8, ap. 1, inscris in CF 5836 S., nr. top. 3321/1/1 prin atribuirea lui paratelor, cu obligarea la plata sultei catre reclamanta reprezentand 1 parte valoarea imobilului, sa se dispuna intabularea dreptului de proprietate asupra apartamentului pe numele paratelor, cu cheltuieli de judecata.
In considerente paratele reclamante reconventionale au aratat ca apartamentul in litigiu a fost ocupat cu contract de inchiriere in 1986 de catre defunct impreuna cu sotia sa, ca dupa decesul sotiei in septembrie octombrie 1989, reclamanta T.V. a intrat in relatie de concubinaj cu tatal lor, care lucra in calitate de controlor sef la CFR S., unde realiza un venit de 2800 lei lunar, la 1.08.1991 Dumitru Tudor s-a pensionat cu o pensie integrala, reclamanta T.V. fiind pensionata de boala si realizand din pensie venituri de circa 700-800 lei lunar.
Reclamantele reconventionale mai arata ca la 13.07.1991, reclamanta s-a casatorit cu T.D. si au divortat in octombrie 1996, divortul lor pronuntandu-se prin SC nr. 2801/8.10.1996, in februarie 1992, in timpul casatoriei partile achizitionand imobilul apartament din S., str. Mihai Viteazu, nr.8, ap. 1, avansul fiind achitat de ambii soti, conform contractului de vanzare-cumparare, afirmatiile reclamantei nefiind reale referitor la calitatea de bun propriu a cotei de 98,5% din imobil, intrucat mama reclamantei era o femeie in varsta de aproximativ 80 de ani si nu a adus bani in familia reclamantei si cu atat mai mult nu putea contracta un imprumut bancar, iar pe de alta parte defunctul avea un salariu bun si apoi o pensie consistenta, ca din adresa eliberata de SC ATT SA S. rezulta ca in perioada februarie 1992-august 1994 s-a achitat de cei doi soti 23580 lei rate si dobanzi, ceea ce infirma sustinerile reclamantei ca a achitat doar ea, ca in aceea perioada reclamanta a avut cheltuieli cu procesul de divort si cu partajul cu fostul sot Stanciu Nicolae si defunctul  T.D. o ajuta din pensia lui, ca nici sustinerea reclamantei ca suma de 107.020 lei primita de la fostul sot a afectat-o exclusiv achitarii ratelor apartamentului, intrucat ultima rata reprezentand diferenta de pret de 95.645 lei a fost achitata in septembrie 1994 de catre ambii soti.
Reclamanta avea din prima casatorie copii, Stanciu Nicolae si Stanciu Mihai, acesta din urma in perioada 1992-1995 a contractat imprumuturi bancare  iar reclamanta l-a ajutat cu diverse sume de bani pentru a nu fi evacuat din locuinta pentru ca nu isi platea ratele, intretinerea, si mai apoi nepotul reclamantei a facut o scoala de muzica la Iasi si reclamanta il intretinea, ca defunctul T.D. in perioada 1991-1994 a lucrat ca muncitor, cu conventie civila la SC NOVAMECANICA SRL, unde realiza venituri, ca in 1991 defunctul si-a ajutat pe fiica M.D. Maria cu 20.000 lei  pentru nunta, bani pe care aceasta i-a restituit dupa nunta.
Paratele reclamante reconventionale au mai aratat ca ultima rata s-a platit in septembrie 1994 de catre ambii soti, ca dupa desfacerea casatoriei fosti soti au continuat sa convietuiasca in apartament pana in august 2009 cand s-au despartit, ca in toata aceasta perioada reclamanta nu a sustinut in fata fostului sot ca a avut o contributie mai mare la dobandirea apartamentului, si, mai mult, in 2005 ambii fosti soti s-au hotarat sa instraineze apartamentul si sa imparta pretul in cote de cate 1 pentru fiecare, reclamanta recunoscand caracterul de bun comun al apartamentului.
In drept s-au invocat disp. art. 115-118 C.p.c..
Au fost anexate: adeverinta nr. 2938/20.11.2009, certificat de calitate de mostenitor, certificat de deces.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine si constata urmatoarele:
Reclamanta T.V. si defunctul T.D. au avut calitate de soti, casatoria lor fiind desfacuta prin divort prin SC nr. 2101 din 8 octombrie 1996 pronuntata in dosarul nr. 2250/1996 al Judecatoriei S. (fila 14 din dosar), insa fostii soti au convietuit si dupa divort, pana in vara anului 2009.
In timpul casatoriei, in februarie 1992 prin contractul de vanzare cumparare 2709/1992 sotii Tudor au dobandit apartamentul situat in S., str. M.Viteazu nr. 8 ap.1 cu titlu de bun comun, in baza DL nr. 61/1990 aspect confirmat de inscrisurile de la dosarul cauzei cat si de reclamanta parata reconventionala insasi la interogatoriu (f.9-12 din dosar).  
Pretul locuintei a fost stabilit la 122.043 lei, din care, la 25.11.1991 cu chitanta nr. 6341/91, s-a achitat avansul de 13.043 lei.
In actiunea introductiva reclamanta a aratat in considerente ca a platit avansul doar ea, din banii primiti de la mama ei, care ar fi contractat un imprumut bancar, pentru ca apoi, in cursul procesului sa sustina ca a primit banii cu titlu de mostenire, iar martora Adam Rodica sa arate ca banii de avans erau de la mama reclamantei care crestea animale, astfel ca sustinerea reclamantei nu este pe deplin probata. Mai mult, martora Rotar Violeta (f. 88 din dosar), a aratat ca defunctul a avut in permanenta economii, avea venituri bune, din pensie si din munca la o firma privata in perioada cumpararii apartamentului, iar reclamanta, care avea pensia mai mica, isi ajuta cu bani baiatul din prima casatorie de la Brasov si pe nepot.
Nici sustinerea reclamantei ca restul pretului a fost platit in totalitate de ea, dupa partajul cu fostul ei sot Stanciu Nicolae, nu s-a confirmat, din adeverinta eliberata de SC ATT SA S. nr. 2938/20.11.2009 (f.46 din dosar), rezultand ca avansul a fost achitat la 25.11.1991 cu chitanta nr. 6341 pe numele celor doi proprietari, ca in perioada februarie 1992-august 1994 s-a achitat de amandoi sotii 23.580 lei rate si dobanzi, iar in septembrie 1994, a fost achitata diferenta ramasa de 95.645 lei pe numele ambilor proprietari.
Din declaratia martorelor Rohan Simona Floarea, Rotar Violeta si Adam Rodica (filele 87,88, 158 din dosar), rezulta ca intre fostii soti, prin anul 2005, in timp ce inca cei doi convietuiau, a existat o intelegere pentru a vinde apartamentul si a imparti pretul, ca fiecare din ei sa cumpere cate o garsoniera, aspect confirmat de insasi reclamanta la interogatoriu, ceea ce denota ca, in timpul convietuirii cu defunctul, reclamanta nu a sustinut niciodata contributia ei considerabila de 98,5%, la dobandirea apartamentului.
Bunurile dobandite in timpul casatoriei, de oricare dintre soti, sunt, conform art.30 al.1 c.fam., de la data dobandirii lor, bunuri comune ale sotilor.
Prezumtia comunitatii de bunuri isi are temeiul in disp.art.4 al.2 si 16 al.2 din Constitutia Romaniei care consacra egalitatea drepturilor femeii cu cele ale barbatului in domeniul tuturor relatiilor sociale. Prezumtia ca sotii au contribuit in mod egal la dobandirea bunurilor comune este o prezumtie relativa care poate fi rasturnata prin probe certe, verosimile si pertinente, care sa dovedeasca si sa sustina aportul mai mare al unuia din soti la dobandirea bunului. Determinarea cotei se face prin raportarea efortului financiar, material al sotilor la intreaga durata a casatoriei si la toate obligatiile de natura casatoriei in virtutea unicei cote de contributie.
In cauza, instanta retine si constata ca prezumtia contributiei sotilor in mod egal la dobandirea apartamentului nu a fost rasturnata, iar contributia mai mare a reclamantei nu a fost probata in mod cert, nu s-a dovedit in mod inechivoc ca reclamanta a primit de la mama ei o anumita suma de bani si ca aceasta suma a fost folosita pentru achitarea avansului, pe de o parte, si nici ca sumele primite de reclamanta cu titlu de sulta au fost utilizate pentru plata ratelor si a restului de pret, probandu-se ca, dimpotriva, defunctul T.D. avea economii, veniturile sale erau mai mari decat ale reclamantei, iar reclamanta isi ajuta copiii din casatoria anterioara cu bani. Intentia fostilor soti era sa imparta in mod egal apartamentul, prin vanzarea lui, si sa achizitioneze fiecare cate o garsoniera.
Pentru rasturnarea prezumtiei comunitatii de bunuri si contributiei egale a sotilor la dobandirea bunurilor, din probele administrate in cauza trebuie sa rezulte indubitabil aportul efectiv si real al celuilalt sot si nu numai simplele sustineri ale unuia din soti.
Asa fiind, instanta urmeaza sa constate ca reclamanta parata reconventionala T.V. a dobandit impreuna cu defunctul T.D., decedat la 11.12.2009, tatal paratelor reclamante reconventionale, imobilul de natura apartament cu 3 camere si dependinte cu sc=62,76 mp situat in S., str.M.Viteazu nr.8 ap.1 si inscris in CF 50836 S., cu titlu de bun comun si cu contributie legala.
Apartamentul a fost evaluat prin expertiza tehnica in constructii la valoarea actuala de piata de 31.517 Euro, conform expertizei tehnice efectuata in cauza de expertul in specialitatea "constructii", ing. Zajzon Hajnal (f.228-231 din dosar).
In temeiul art.6731 si urmatoarele c.pr.civ., instanta va dispune partajarea imobilului, atribuindu-l reclamantei T.V., tinand seama si de criteriile prevazute la art.6739 c.pr.civ., reclamanta neavand in prezent o locuinta proprie si avand singura o cota de 1 parte din imobil, cata vreme paratele au cote mai mici, fiecare avand locuinta.
Reclamanta va fi obligata sa plateasca paratelor reclamante reconventionale cate 5.252,83 Euro sau contravaloarea in lei la cursul BNR de la data executarii.
In temeiul art.47 din L.nr.7/1996 se va dispune intabularea dreptului de proprietate asupra intregului apartament pe numele reclamantei.
In temeiul art.276 c.pr.civ., instanta va obliga pe reclamanta parata reconventionala la 815 lei cheltuieli de judecata reprezentand contravaloarea a 1 parte din onorariu expert catre paratele reclamante reconventionale, compensand restul cheltuielilor de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite in parte actiunea reclamantei parate reconventionale T.V., cu domiciliul ales la sediul Cabinetului Individual de Avocatura Rusu Dorel din Brasov, str.Dacia, nr.54A,jud.Brasov, in contradictoriu cu paratele M.D., domiciliata in S., str. M.Viteazu nr.48, ap.13, M.E.A., domiciliata in S., str.Lacramioarelor, nr.13, T.M., domiciliata in S., str. Trandafirilor, nr.6 ap.15, jud.Mures, succesoare ale defunctului T.D., precum si in parte actiunea reconventionala a paratelor reclamante reconventionale M.D., M.E.A. si T.M. in contradictoriu cu reclamanta parata reconventionala T.V. si in consecinta:
Constata ca reclamanta parata reconventionala T.V. impreuna cu defunctul T.D., decedat la 11.12.2009, tatal paratelor reclamante reconventionale, au dobandit cu titlu de bun comun, in contributie egala, imobilul de natura apartament situat in S., str. Mihai Viteazul nr.8, ap.1, inscris in CF 50836 S., format din 3 camere si dependinte cu suprafata utila de 62,76 mp., in valoare de 31.517 Euro (la valoarea actuala de circulatie).
Dispune sistarea comunitatii de bunuri prin atribuirea imobilului reclamantei parate reconventionale T.V. pe care o obliga la cate 5252,83 Euro sau contravaloarea in lei la cursul BNR la data executarii, catre paratele reclamante reconventionale, sulta.
Dispune intabularea dreptului de proprietate asupra apartamentului mentionat pe numele reclamantei parate reconventionale T.V..
Respinge restul pretentiilor partilor.
Obliga pe reclamanta parata reconventionala la 815 lei cheltuieli de judecata catre paratele reclamante reconventionale, compensand restul cheltuielilor de judecata.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi 12 decembrie 2011.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Partaj

Partaj bunuri comune. Lichidarea regimului matrimonial. - Decizie nr. 902 din data de 19.12.2017
Prestatie tabulara. - Decizie nr. 314 din data de 02.11.2012
Sistarea starii de codevalmasie asupra bunurilor sotilor. Drept de creanta. - Decizie nr. 27 din data de 06.02.2012
Drept de proprietate. Partaj de folosinta. Despagubiri. - Decizie nr. 127 din data de 18.02.2010
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 662 din data de 05.09.2012
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 651 din data de 30.08.2012
Partaj succesoral - Sentinta civila nr. 300 din data de 21.03.2012
Pretentii - Sentinta civila nr. 387 din data de 02.02.2010
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 1564 din data de 21.12.2011
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 1340 din data de 27.10.2011
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 674 din data de 08.09.2010
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 809 din data de 30.09.2010
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 390 din data de 13.05.2010
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 194 din data de 07.04.2010
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 170 din data de 15.04.2009
Nulitate titlu proprietate - Sentinta civila nr. 71 din data de 25.02.2010
Iesire din indiviziune - Sentinta civila nr. 625 din data de 02.12.2009
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 619 din data de 02.12.2009
iesire din indiviziune - Sentinta civila nr. 605 din data de 18.11.2009
partaj succesoral - Sentinta civila nr. 587 din data de 11.11.2009