InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Slatina

CONDAMNARE. AUDIEREA UNUI MAGISTRAT CA MARTOR

(Sentinta penala nr. 1664 din data de 28.10.2004 pronuntata de Judecatoria Slatina)

Domeniu Circulatie rutiera | Dosare Judecatoria Slatina | Jurisprudenta Judecatoria Slatina

CONDAMNARE. AUDIEREA UNUI MAGISTRAT CA MARTOR
Sentinta penala nr. 1664/28.10.2004 Prin rechizitoriul nr. 391/P/23.01.2004 al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Craiova, inregistrat pe rolul acestei instante sub nr. 1524/02.02.2004, s-a dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatului V.I., pentru savarsirea infractiunilor prevazute si pedepsite de art. 79 alin. 1, 79 alin. 4 si 81 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal.
In considerentele rechizitoriului s-a aratat ca, in ziua de 10.11.2003, incepand cu ora 15,30, inculpatul a inceput sa consume bauturi alcoolice la un bar din municipiul Slatina, dupa care, in jurul orelor 18,30 s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personala Dacia 1300, inmatriculat sub nr. OT-97-YSY, cu intentia de a-l transporta la domiciliu pe martorul C.O., cu care se intretinuse la bar. Dupa ce a rulat pe strada Primaverii si apoi pe strada Crisan, spre Spitalul Judetean Olt, la o distanta de circa 100 m de intersectia cu strazile Cornisei si Libertatii, din cauza starii avansate de ebrietate, inculpatul a lovit cu autoturismul sau partea din spate a autoturismului taxi inmatriculat sub nr. OT-70-TCM, condus de martorul G.M.. Desi a produs avarierea ambelor autovehicule, inculpatul, pentru a se sustrage raspunderii, nu a oprit si a parasit locul accidentului, continuandu-si drumul inca 1,5 km, urmarit de martorul G.M., care a incercat sa-l determine sa opreasca folosind luminile masinii si facand semne din maini. Acesta a solicitat sprijin prin statia radio colegilor din parcarea taxi de la Catedrala, respectiv intersectia B-dului Nicolae Titulescu cu Str. Tudor Vladimirescu, inculpatul fiind blocat de martorii S.I., D.M. si F.M., precum si de alti taximetristi si oprind. A ajuns acolo si martorul G.M., care l-a blocat pe inculpat in partea din fata. Incercand si in aceasta situatie sa fuga, martorii i-au luat cheia din contactul masinii si l-au scos cu forta din autoturism. In scurt timp a aparut la fata locului si un echipaj al politiei rutiere. Initial, inculpatul a refuzat sa prezinte actele la control, dupa care a fost condus la sediul politiei, unde a fost testat cu aparatul alcotest, prezentand o concentratie de 0,85 mg/l alcool pur in aerul expirat. Inculpatul a recunoscut rezultatul testului, semnand diagrama alcotest nr. APRJ-0131 (filele  12-13 d.u.p.). I s-a cerut apoi sa accepte conducerea la spital pentru recoltarea probelor biologice, in vederea stabilirii imbibatiei alcoolice in sange, insa, desi s-a insistat in mod repetat, acesta a refuzat categoric. In urma coliziunii, autoturismul taxi inmatriculat sub nr. OT-70-TCM, condus de martorul G.M. a fost avariat, fiind rupta bara de protectie spate, infundat panoul portbagajului si aripa stanga spate, iar autoturismul inculpatului a prezentat bara din fata rupta, capota indoita, farul lampa semnalizare stanga si masca sparte. In faza urmaririi penale, inculpatul V.I. a recunoscut primele doua fapte, apreciind ca nu i se poate retine si infractiunea prevazuta de art. 81 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, nerezultand vatamari corporale sau pagube materiale insemnate, aparare inlaturata, fapta referindu-se la parasirea locului accidentului produs ca urmare a savarsirii altei infractiuni, in cauza infractiunea prevazuta de art. 79 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice.     
Din examinarea materialului probator administrat atat in faza urmaririi penale, cat si in faza de judecata si anume: declaratiile inculpatului (filele 29-35 d.u.p., fila 14 d.p.i.), ale martorilor G.M., S.I., D.M., F.M., C.O., M.C. si C.M. (filele 14-26 d.u.p., filele 15-18,22-28,39 d.p.i.), procesul-verbal de constatare (filele 10-11 d.u.p.) si diagrama alcootest (filele 12-13 d.u.p.), instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
In ziua de 10.11.2003, incepand cu ora 15,30, inculpatul V.I. a inceput sa consume bauturi alcoolice la un bar din municipiul Slatina, in zona Pietei agroalimentare Zahana, dupa care, in jurul orelor 18,30 s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personala Dacia 1300, inmatriculat sub nr. OT-97-YSY, cu intentia de a-l transporta la domiciliu pe martorul C.O., cu care se intretinuse la bar. Dupa ce a rulat pe strada Primaverii si apoi pe strada Crisan, spre Spitalul Judetean Slatina, la o distanta de circa 100 m de intersectia cu strazile Cornisei si Libertatii, din cauza starii avansate de ebrietate, inculpatul a lovit cu autoturismul sau partea din spate a autoturismului taxi, inmatriculat sub nr. OT-70-TCM, proprietatea numitului M.M.C., condus de martorul G.M., producand avarierea ambelor autovehicule.
 Pentru a se sustrage raspunderii, inculpatul V.I. a parasit locul accidentului, continuandu-si drumul inca 1,5 km, urmarit de martorul G.M., care a incercat sa-l determine sa opreasca folosind luminile masinii si facandu-i semne din maini. Acesta a solicitat sprijin prin statia radio colegilor din parcarea taxi de la Catedrala, respectiv intersectia B-dului Nicolae Titulescu cu Str. Tudor Vladimirescu, inculpatul fiind blocat de martorii S.I., D.M. si F.M., precum si de alti taximetristi si oprind autovehiculul.
A ajuns acolo si martorul G.M., care l-a blocat pe inculpat in partea din fata. Incercand si in aceasta situatie sa fuga, martorii i-au tras cheia din contactul masinii si l-au scos cu forta din autoturism.
In scurt timp a aparut la fata locului si un echipaj al politiei rutiere. Initial, inculpatul a refuzat sa prezinte actele la control, dupa care a fost condus la sediul Politiei. A fost testat cu aparatul alcotest, prezentand o concentratie de 0,85 mg/l alcool pur in aerul expirat. Inculpatul a recunoscut rezultatul testului, semnand diagrama alcotest nr. APRJ-0131 (filele  12-13 d.u.p.). I s-a cerut apoi sa accepte conducerea la spital pentru recoltarea probelor biologice, in vederea stabilirii imbibatiei alcoolice in sange, insa, desi s-a insistat in mod repetat, acesta a refuzat categoric.
In urma coliziunii, autoturismul taxi inmatriculat sub nr. OT-70-TCM, condus de martorul G.M. a fost avariat, fiind rupta bara de protectie spate, infundat panoul portbagajului si aripa stanga spate, iar autoturismul inculpatului a prezentat bara din fata rupta, capota indoita, farul lampa semnalizare stanga si masca sparte. 
Pentru a retine aceasta situatie de fapt, instanta a coroborat declaratiile inculpatului date in cursul urmaririi penale, cand a recunoscut partial savarsirea faptelor, cu declaratiile martorilor S.I., D.M., F.M., audiati in faza urmaririi penale si cercetarii judecatoresti, procesul-verbal de constatare si diagrama alcootest.
Declaratiile martorilor M.C. si C.M. nu se coroboreaza nici macar cu declaratiile inculpatului.
In faza urmaririi penale, acesta din urma a recunoscut primele doua fapte, apreciind ca nu i se poate retine si infractiunea prevazuta de art. 81 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, nerezultand vatamari corporale sau pagube materiale insemnate, aparare inlaturata de procuror, fapta referindu-se la parasirea locului accidentului produs ca urmare a savarsirii altei infractiuni, in cauza infractiunea prevazuta de art. 79 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice.
In faza cercetarii judecatoresti, insa, inculpatul V.I. a negat savarsirea faptelor, aratand ca martorul G.M. l-a urmat la solicitarea sa, catre I.P.J. Olt, si ca nu i s-a cerut sa mearga la Spitalul Judetean Slatina, pentru recoltarea probelor biologice. A precizat ca la bar nu a consumat mai mult de 3-4 pahare de sprit, fapt care inlatura orice dubii asupra prezentei alcoolului in organismul sau si asupra inutilitatii aparatului folosit. In aceeasi declaratie (fila 14 d.p.i.), inculpatul a revenit si a aratat ca a refuzat sa mearga la recoltarea probelor biologice din cauza temerii insuflata de prezenta masiva a taximetristilor.
A mai mentionat ca prezenta o stare gripala si rinofaringita cu alterarea starii generale, administrandu-i-se Strepsils si solutie contra aftelor bucale. Potrivit adresei nr. 1810/18.05.2004 emisa de Institutul de Medicina Legala Craiova (fila 44 d.p.i.), unele din aceste medicamente au ca si contraindicatie consumul de bauturi alcoolice in timpul tratamentului, pentru a se evita reactiile adverse, insa, in cauza valoarea alcoolemiei nu a fost influentata de administrarea medicamentelor. Chiar inculpatul, prin prisma ocupatiei sale - medic la Centrul M.A.I. Olt - putea si trebuia sa cunoasca efectele consumului de alcool asociat cu unele medicamente si trebuia sa evite consumarea bauturile alcoolice.
Prin incheierea pronuntata in sedinta publica din 06.09.2004 s-a luat act ca aparatorul ales inculpatului a renuntat la audierea martorului C.R. si ca nu a insistat in repetarea adreselor de la dosar, aspecte consemnate nemijlocit, astfel incat repunerea pe rol a cauzei pentru realizarea unei expertize medico-legale nu se mai justifica, fiind deja primit un raspuns de la unitatea medico-legala,  inclusiv in raport de sustinerile aparatorului inculpatului, care a condus apararea la acel termen.
Acesta nu a fost prezent in sedinta de judecata in care s-au pus concluzii in fond, instanta amanand pronuntarea de doua ori tocmai pentru a respecta garantiile procesuale ale inculpatului.
Nu se poate retine ca inculpatul l-a indemnat pe martorul G.M. sa-l urmeze, stiind ca vor intalni un imaginar echipaj de politie undeva in localitate, altfel fiind injusta reactia acestuia din urma, care si-a chemat colegii in ajutor, tocmai pentru a-l opri pe inculpat. Daca s-ar retine acest aspect, nu ar reiesi temerea, pe care inculpatul o invoca in aparare, contradictia fiind evidenta.
Relatarea martorului C.O., care a sustinut (filele 22-28 d.p.i.) nevinovatia totala a inculpatului este subiectiva, date fiind relatiile de prietenie dintre parti, acestia consumand impreuna bauturi alcoolice, diluate in proportie de 25%, in acea dupa-amiaza. Nici necitirea declaratiei martorului de organele politiei judiciare (fila 26 d.p.i.) nu poate fi retinuta, nefiind de conceput ca un magistrat, profesia martorului, sa semneze un act procesual fara a-i cunoaste cuprinsul.
Declaratia numitului C.R. (filele 60-61 d.p.i.) este extrajudiciara, nefiind administrata in conditiile contradictorialitatii si egalitatii de arme in procesul penal, motiv pentru care nu va putea fi considerata ca proba. Chiar aparatorul ales inculpatului a renuntat la audierea martorului C.R., in fata instantei, potrivit incheierii pronuntata in sedinta publica din 06.09.2004.
Fiind detinator de permis de conducere de aproximativ 20 de ani, inculpatul avea obligatia de a cunoaste toate regulile de circulatie si a se comporta adecvat pe drumurile publice. Nu poate invoca doar obligatia conducatorului implicat intr-un accident de circulatie de pe urma caruia a rezultat moartea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii unei persoane de a lua masuri de anuntare imediata a politiei, a nu modifica sau sterge urmele accidentului si a nu parasi locul faptei, atat timp cat din probe rezulta fara dubii intentia sa de a se sustrage raspunderii, cunoscand ca se afla sub influenta bauturilor alcoolice.
Fapta inculpatului V.I. de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, avand o concentratie ce depaseste 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazuta si pedepsita de art. 79 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice
Forma de vinovatie cu care a fost savarsita fapta este intentia directa, in acceptiunea art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a Cod penal, inculpatul prevazand rezultatul faptei sale.
Fapta inculpatului V.I. de a refuza, conducand anterior pe drumurile publice un autovehicul, recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de produse sau substante stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora sau testarii aerului expirat, intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazuta si pedepsita de art. 79 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice.
Forma de vinovatie cu care a fost savarsita fapta este intentia directa, in acceptiunea art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a Cod penal, inculpatul prevazand rezultatul faptei sale.
De asemenea, fapta inculpatului V.I. de a parasi locul accidentului fara incuviintarea politiei ori a procurorului care efectueaza cercetarea locului faptei, accidentul producandu-se ca urmare a infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana ce are o concentratie ce depaseste 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat, intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazuta si pedepsita de art. 81 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice.
Forma de vinovatie cu care a fost savarsita fapta este tot intentia directa, in acceptiunea art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a Cod penal, inculpata prevazand rezultatul faptei sale.
La individualizarea pedepselor, se vor avea in vedere criteriile generale de individualizare prevazute de art. 72 din Codul penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, urmarile produse, atingerea adusa valorilor sociale ocrotite si circumstantele reale de savarsire, faptul ca inculpatul nu are antecedente penale, precum si atitudinea acestuia in cadrul procesului penal.
Instanta nu va putea retine dispozitiile art. 74 raportat la art. 76 din Codul penal, pentru coborarea pedepsei aplicate sub minimul special, neexistand suficiente date in acest sens, iar conduita partial sincera in cursul urmaririi penale fiind urmarea identificarii inculpatului prin mijloacele specifice de cercetare. Existenta uneia din imprejurarile enumerate exemplificativ in art. 74 din Codul penal nu obliga instanta de judecata sa o considere circumstanta atenuanta judiciara si sa coboare pedeapsa aplicata sub minimul prevazut de norma incriminatoare. Recunoasterea imprejurarii invocate drept circumstanta atenuanta este lasata la aprecierea instantei, care tine seama de pericolul social concret al faptelor, de ansamblul imprejurarilor in care s-a savarsit infractiunea, de urmarile produse, precum si de orice alte elemente privitoare la persoana infractorului. In cauza, lipsa antecedentelor penale nu semnifica mai mult decat un comportament normal, de conformare. Instanta va aplica insa pedepse orientate spre minimul special.
Astfel, in baza art. 79 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, va condamna pe inculpatul V.I. la pedeapsa inchisorii de 1 (unu) an, pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana ce are o concentratie ce depaseste 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat.
In temeiul art. 79 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, va condamna pe inculpatul V.I. la pedeapsa inchisorii de 1 (unu) an, pentru savarsirea infractiunii de refuz al unei persoane, ce conduce pe drumurile publice un autovehicul, de a se supune recoltarii probelor biologice, in vederea stabilirii imbibatiei alcoolice in sange.
In baza art. 81 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, va condamna pe inculpatul V.I. la pedeapsa inchisorii de 2 (doi) ani, pentru savarsirea infractiunii de parasire a locului accidentului, fara incuviintarea politiei ori a procurorului care efectueaza cercetarea locului faptei, daca accidentul s-a produs ca urmare a unei infractiuni.
In temeiul art. 33 lit. a si 34 lit. b din Codul penal, va contopi pedepsele aplicate mai sus, astfel incat inculpatul va executa in final pedeapsa de 2 (doi) ani inchisoare.
In ce priveste individualizarea modalitatii de executare a pedepsei, instanta considera indeplinite conditiile prevazute de art. 86 indice 1 din Codul penal si apreciaza ca scopul pedepsei poate fi atins si prin suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei, avand in vedere circumstantele personale ale infractorului, precum si riscul scazut de recidiva pentru viitor, aspect care rezulta din modul de comitere a infractiunilor.
In baza art. 86 indice 1 din Codul penal, va suspenda executarea pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de incercare de 4 (patru) ani si 6 (sase) luni, stabilit in conditiile art. 86 indice 2 din Codul penal.
In temeiul art. 86 indice 3 din Codul penal, va pune in vedere inculpatului V.I. sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere si obligatii, care vor fi aduse la indeplinire de Serviciul de Reintegrare Sociala si Supraveghere de pe langa Tribunalul Olt:
a) sa se prezinte la un interval de cel putin 3 (trei) luni la Serviciul de Reintegrare Sociala si Supraveghere de pe langa Tribunalul Olt;
b) sa anunte orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea;
c) sa comunice informatii cu privire la mijloacele sale de existenta;
d) sa nu conduca nici un vehicul.
Va atrage atentia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendarii executarii sub supraveghere, prevazute de art. 86 indice 4 din Codul penal.
Va pune in vedere Serviciului de Reintegrare Sociala si Supraveghere de pe langa Tribunalul Olt sa anunte instanta de executare in caz de sustragere a inculpatului de la masurile de supraveghere si obligatiile dispuse si sa intocmeasca rapoarte anuale de evaluare cu privire la inculpat.
Proprietarul autoturismului avariat, M.M.C., si-a recuperat prejudiciul si nu a formulat pretentii civile in procesul penal.
In baza art. 191 alin. 1 din Codul de procedura penala, va obliga inculpatul la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Circulatie rutiera

conducere a unui vehicul fara permis - Sentinta penala nr. xxx din data de 19.04.2018
conducerea sub influenta bauturilor alcoolice - Hotarare nr. 13159 din data de 14.12.2017
Masura blocarii rotilor unui autovehicul. Competenta - Decizie nr. 370/R/2010 din data de 29.03.2010
1 .Contencios administrativ. Plangere contraventionala. Neprecizarea obiectiunilor in mod distinct in procesul - verbal de constatare a contraventiei. - Sentinta comerciala nr. speta 11 din data de 14.01.2008
Vatamare corporala din culpa. Culpa comuna a partii civile si a inculpatului. Respingerea recursului cu privire la majorarea daunelor materiale ?i morale - Decizie nr. 61 din data de 31.12.2013
Aprecierea daunelor morale . Criterii . Majorarea cuantumului in apel - Decizie nr. 65 din data de 22.03.2010
Alcolemie. Analiza toxicologica a probelor de sange la mai mult de trei zile de la recoltare. Sanctiune. - Decizie nr. 30 din data de 15.02.2010
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 658 din data de 02.09.2010
Infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 6 din data de 07.01.2010
Conducerea unui autovehicul sub influenta bauturilor alcoolice - Sentinta penala nr. 58 din data de 20.05.2010
infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 32 din data de 03.03.2010
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 452 din data de 14.10.2009
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 439 din data de 08.10.2009
conducere fara permis - Sentinta penala nr. 1 din data de 07.01.2009
Conducere sub influenta bauturilor alcoolice, parasire a locului accidentului - Sentinta penala nr. 101 din data de 02.10.2007
Ucidere din culpa - Sentinta penala nr. 7 din data de 21.01.2009
Gresita apreciere a probelor administrate cu consecinta achitarii unui inculpat. - Decizie nr. 673 din data de 02.06.2011
Gresita achitare. Aprecierea categoriilor de drumuri publice. - Decizie nr. 727 din data de 16.06.2011
Exceptia de nelegalitate a art.3 din HCL nr.505/2008, precum si a art. 9 si 13 din Regulamentul privind reglementarea activitatii de imobilizare/blocare a rotilor vehiculelor si remorcilor, oprite sau stationate neregulamentar pe drumurile publice s... - Decizie nr. 2050 din data de 27.10.2010
Preschimbare permis de conducere emis de autoritatile straine.Conditii. - Decizie nr. 359 din data de 09.03.2010