InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Tg-Carbunesti

anulare acte de vanzare - cumparare

(Sentinta civila nr. 3044 din data de 16.10.2012 pronuntata de Judecatoria Tg-Carbunesti)

Domeniu Contracte | Dosare Judecatoria Tg-Carbunesti | Jurisprudenta Judecatoria Tg-Carbunesti

Dosar nr. _.. Cod operator 3924
               R O M A N I A
JUDECATORIA TARGU-CARBUNESTI
TG-CARBUNESTI

Sentinta civila Nr. 3044/2012
Sedinta publica de la 16 Octombrie 2012
Completul compus din:
PRESEDINTE L.M.P
Grefier E.I.

Pe rol fiind judecarea actiunii civile formulata de reclamanta P.E., domiciliata in ..., in contradictoriu cu paratele C.L. si  T.V., ambele domiciliate in _, avand ca obiect anulare act.
La apelul nominal facut in sedinta publica s-a prezentat reclamanta, lipsa fiind paratele.
Procedura de citare legal indeplinita.
S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, care a invederat ca, prin serviciul registratura al instantei, a fost inaintat dosarul nr.2617/P/2004 al Parchetului de pe langa Judecatoria _, dupa care, nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat, instanta a constatat cauza in stare de judecata si a acordat cuvantul pe fond:
Reclamanta a solicitat admiterea actiunii asa cum a fost formulata si obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de desfasurarea acestui litigiu.

                             J U D E C A T O R I A

Prin actiunea civila inregistrata pe rolul Judecatoriei T-J., la data de 21.06.2012, sub nr. 2492/317/2012, precizata pentru primul termen de judecata (fila 4 dosarul cauzei), reclamanta P.E. le-a chemat in judecata pe paratele C.L. si T.V., solicitand ca, prin sentinta ce se va pronunta, sa se dispuna anularea actelor de vanzare -cumparare incheiate intre C.C.P. si C.P.P., in calitate de vanzatori, si I.A.C., in calitate de cumparator.
In motivarea actiunii a aratat ca cei doi vanzatori sunt sotul sau si tatal acestuia, ambii decedati, iar semnatura pretinsa a fi a sotului sau, defunctul P.C.P., este falsa, imprejurare care a fost constatata in urma cercetarilor penale facute in dosarul nr.2617/P/2004 al Parchetului de pe langa Judecatoria T-J si a expertizei grafologice efectuate in dosarul respectiv.
A sustinut petenta ca in actele de vanzare-cumparare au fost inscrise urmatoarele terenuri: teren lung din raul S. pana in drumul bisericii, cu vecini la N - T.T. si la S - P.I. si teren cu vecini la E - calea ferata, la S - P.I., la N - T.T., la V - drumul comunal, iar anularea actelor de vanzare-cumparare se impune doar pentru latimea de 12 m din terenurile inscrise in aceste acte, latimea de 12 m reprezentand mostenirea sotului sau de la mama sa.
          A solicitat anularea actelor de vanzare cumparare, intrucat semnatura sotului sau este falsa, iar paratele stapanesc in continuare terenurile inscrise in actele de vanzare cumparare.
         Nu a fost indicat temeiul in drept al actiunii.
In dovedire, reclamanta a depus la dosar, in copie: actul de vanzare din data de 10 noiembrie 1949, actul de vanzare cumparare din data de 20 decembrie 1949, adresa nr.74235/30.12.2004 emisa de Politia T-J., rezolutia de confirmare a propunerii de neincepere  a  urmaririi penale pronuntata de Parchetul de pe langa Judecatoria T-J in dosarul nr.2617/P/2004 (filele 5-7, 12-14 dosarul cauzei).
Pentru termenul de judecata din data de 18.09.2012 parata C.L. a inaintat la dosarul cauzei, in copie, titlul de proprietate nr.1353541/25.06.1999 si inscrisul sub semnatura privata intitulat "Chitanta" datat 25.04.1952 (filele 19-21).
La interpelarea instantei, in sedinta publica din 01.10.2012, reclamanta a precizat ca tatal sotului sau a mai avut copii, dar acestia sunt frati vitregi cu sotul sau, ca solicita anularea contractelor doar in limita terenului dobandit de sotul sau de la mama sa, ca defunctul sau sot are si copii, dar nu intelege sa ii cheme in judecata, precizare consemnata si atasata la dosarul cauzei (fila 24).
Din oficiu, in virtutea rolului sau activ, instanta a dispus emiterea unei adrese catre Parchetul de pe langa Judecatoria T.-J. pentru a comunica dosarul de urmarire penala nr.2617/P/2004, dosarul fiind inaintat  cu adresa nr.2617/P/2004/01.10.2012.
Analizand  actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
Prin actul de vanzare datat 10.11.1949 (fila 5 dosarul cauzei) C.C.P. si fiul acestuia, C.P.P., in calitate de vanzatori, au vandut lui I.A.C., in calitate de cumparator, terenul siliste de casa situat in P., judetul Gorj, cu vecinii: la E calea ferata, V soseaua comunala P. - C., S A.L. si N N.T., cu latime 23 m, in schimbul pretului de 5000 lei. S-a facut mentiunea in cuprinsul actului ca terenul provine din mostenire si cumparatura.
Prin actul de vanzare-cumparare nr.654/24.12.1949 (fila 6 dosarul cauzei) C.P.C. si fiul acestuia, P.C.P, in calitate de vanzatori, au vandut lui I.C., in calitate de cumparator, terenul delnita, in hotarul comunei P., G., lung dinspre rasarit din apa S. pana in soseaua drumul bisericii si lata de 22 m, in schimbul pretului de 5000 lei. S-a facut mentiunea in cuprinsul actului ca terenul provine jumatate mostenire, jumatate cumparatura din proprietatea O., vecina la S cu A. L., la N cu most. N. T..
Reclamanta a solicitat anularea celor doua acte de vanzare-cumparare pentru latimea de 12 m din terenurile   inscrise in aceste acte, cu motivarea ca semnatura unuia dintre vanzatori, respectiv a sotului sau defunct P. C. P., este falsa, precizand ca latimea de 12 m reprezinta mostenirea lui P. C. P. de la mama sa.
 Instanta apreciaza ca actiunea este neintemeiata, urmand a fi respinsa pentru urmatoarele considerente:
Cele doua acte de vanzare-cumparare au fost incheiate de doi vanzatori, respectiv C.C.P. si fiul acestuia, P. C. P., acesta din urma fiind sotul reclamantei, facandu-se mentiunea in cele doua acte ca terenurile sunt proprietatea vanzatorilor, dobandite prin mostenire si cumparatura.
Este evident ca cei doi vanzatori se aflau in stare de indiviziune asupra terenurilor in litigiu, de altfel, reclamanta invederand ca solicita anularea actelor de vanzare doar pentru latimea de 12 m din terenurile tranzactionate, apreciind ca aceasta era partea din mostenire care revenea sotului sau, def. P. C. P., din partea mamei sale.
Este adevarat ca prin expertiza grafologica efectuata in dosarul de urmarire penala nr.2617/P/2004 al Parchetului de pe langa Judecatoria T-J s-a concluzionat ca semnatura de la pozitia 2, rubrica "vanzator" de pe actul nr.654/20.12.1949 nu apartine lui P.C.P., insa dat fiind regimul juridic al terenului care face obiectul actului mentionat de a fi proprietatea indiviza a vanzatorilor, instanta retine urmatoarele:
In cazul vanzarii avand ca obiect un bun indiviz se aplica regulile proprii starii de indiviziune desprinse din continutul dispozitiilor art. 785 si art. 786 Cod civil, in vigoare la data incheierii actului, ceea ce inseamna ca in cazul in care in timpul starii de indiviziune unul dintre copartasi instraineaza prin vanzare bunul indiviz, vanzarea nu este nula, ci doar supusa conditiei rezolutorii, daca bunul instrainat cade in lotul altui coproprietar. In consecinta, intr-o atare situatie, ceilalti copartasi nu au calea unei actiuni in anularea vanzarii si nici revendicarea bunului, ci o actiune in sistarea starii de indiviziune.
In speta, imprejurarea ca semnatura unuia dintre vanzatori, respectiv lui P.C.P., de pe actul de vanzare-cumparare este falsa semnifica lipsa totala a consimtamantului acestuia la incheierea actului juridic, ceea ce inseamna ca si-a dat consimtamantul la incheierea contractului doar celalalt vanzator, C.P.P., aflandu-ne astfel in ipoteza in care unul dintre coindivizari, fara acordul celorlalti, instraineaza in natura, in materialitatea sa, bunul (bunurile) aflate in indiviziune.
Intr-o asemenea situatie, este unanim acceptat ca celalalt coindivizar, in speta P.C.P, avea deschisa calea unei actiuni de iesire din indiviziune, soarta contractului de vanzare-cumparare depinzand de rezultatul partajului, dupa cum urmeaza: daca bunul este atribuit la partaj copartasului instrainator, contractul ramane valabil si dreptul cumparatorului se consolideaza retroactiv, iar daca bunul instrainat este atribuit altui copartas, actul de instrainare va fi ineficace retroactiv pentru lipsa calitatii de proprietar al vanzatorului, aplicandu-se regulile care guverneaza vanzarea lucrului altuia.
Pentru considerentele expuse, instanta va respinge ca neintemeiata actiunea formulata de reclamanta P.E..
Fata de disp. art.274 C.pr.civ., constatand culpa procesuala a reclamantei, instanta va respinge cererea acesteia privind obligarea  paratelor la plata cheltuielilor de judecata.
 
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:

       Respinge actiunea formulata de reclamanta P.E., domiciliata in _, in contradictoriu cu paratele C.L. si T.V., ambele domiciliate in _.
      Respinge cererea reclamantei privind obligarea  paratelor la plata cheltuielilor de judecata.
Cu  recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 16.10.2012. 

Presedinte,
 Laura Mihaela Pulbere Grefier,
 Elena Iliescu  

Red. L.M.P./09.11.2012
Thred. A.D. 5 ex.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contracte

Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Dobanzi comerciale. Titlu executoriu. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 17/R/2010 din data de 04.01.2010
Prestari servicii apa. Necontorizat. - Decizie nr. 111/R/2010 din data de 01.02.2010
Recurs prest tab - Sentinta civila nr. 05695 din data de 25.01.2010
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 180 din data de 24.02.2016
Cerere cu valoare redusa. Cerere de restituire a unui imprumut, formulata inainte de termenul scadent. - Sentinta civila nr. 429 din data de 09.10.2014
Instrainarea si dobandirea terenurilor prin acte juridice intre vii, doar prin incheierea ad validitatem a actului in forma autentica - Decizie nr. 156 din data de 28.02.2013
Constatare a nulitatii absolute a clauzei privind onorariul de succes din contractul de asistenta juridica - Decizie nr. 755 din data de 27.09.2012
Obligare incheiere contract in forma autentica - Decizie nr. 367 din data de 18.10.2010
Despagubiri contractuale - Sentinta comerciala nr. 791/C din data de 20.04.2010
Contract de vanzare-cumparare - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
Contract de leasing - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
EFECTELE TERMENULUI DE 45 DE ZILE PREVAZUT LA ART.31 ALIN. 3 DIN LEGEA NR. 47/1992 - Decizie nr. 103 din data de 15.02.2010
Perfectare act - Sentinta civila nr. 683 din data de 12.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 688 din data de 13.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 622 din data de 05.07.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 235 din data de 07.03.2012
Revendicare - Sentinta civila nr. 54 din data de 25.01.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 76 din data de 26.01.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 1576 din data de 21.12.2011