Functionari publici cu statut special. Ofiteri de politie judiciara. Actiune avand ca obiect pretentii salariale. Pretinsa discriminare, cu referire la sporul de 30% din indemnizatia de incadrare lunara bruta de care beneficiaza ofiterii de politie j...

Curtea de Apel Cluj, Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal, decizia nr. 1105 din 29 Aprilie 2010

I. Prin sentinta civila nr. 2982 din 30.10.2009, a Tribunalului Cluj,  s-a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada 1.09.2002-22.01.2005
S-a  respins exceptia lipsei calitatii procesual active .
S-a  admis exceptia lipsei calitatii procesual pasive a IPJ Cluj in ceea ce priveste cererea in contencios administrativ formulata de reclamantii din tabelele depuse la f. 246-248.
S-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si de inadmisibilitate invocate de Minister Economiei si Finantelor.
S-a  respins actiunea formulata de reclamanti in contradictoriu cu paratii MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMANE,  INSPECTORATUL DE POLITIE JUDETEAN CLUJ, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR, ca urmare a admiterii exceptiilor sus indicate si ca neintemeiata.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca actiunea ce face obiectul prezentului dosar a fost initial solutionata prin sentinta nr. 990/2008 pronuntata de Tribunalul Cluj .
Aceasta sentinta a fost casata prin decizia civila nr.2385/2008 pronuntata de Curtea de Apel Cluj, iar cauza a fost trimisa spre rejudecare.
Prin decizia de casare s-a arata ca in cadrul rejudecarii cauzei instanta de fond "va analiza exceptiile invocate in cauza, va proceda la solutionarea lor cu respectarea prevederilor art. 137 alin. 1 C.pr.civ., iar daca va constata ca urmare a solutionarii lor se impune solutionarea fondului litigiului intre parti, va proceda in consecinta. Cu aceeasi ocazie, vor fi analizate si cele invocate in cadrul sedintei publice de astazi de catre reprezentanta IPJ C, referitoare la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a acestui parat, in raport cu reclamantii cuprinsi in tabelele depuse la filele 246 - 248, aratandu-se ca persoanele cuprinse in tabelele indicate fac parte din Directia Generala de Combatere a D. Organizate - E. C N, fiind subordonati direct Inspectoratului General al Politiei Romane, iar nu si Inspectoratului de Politie al Judetului C. De asemenea, cu aceeasi ocazie, s-a relevat ca sunt discutabile inscrisurile care atesta calitatea de ofiteri de politie judiciara a reclamantilor, in conditiile in care acestea sunt semnate de catre superiorii lor ierarhici, care, la randul lor, au calitatea de reclamanti in prezenta cauza".
In urma rejudecarii in sedinta publica din data de 30.10.2009 tribunalul a pus in discutia partilor exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada 1.09.2002-24.01.2005, exceptie pe care in temeiul art. 3 si 8 din decretul Lege 167/1958 admis-o pentru perioada 1.09.2002-22.01.2005 .Astfel pretentiile aferente acestei perioade nu au fost solicitate in termenul de 3 ani de la data scadentei lor .Motivele invocate de catre reclamanti ca justificand formularea cererii doar in data de 23.01.2008 nu se incadreaza in situatiile limitativ prevazute de lege ca fiind cauze de suspendare sau intrerupere a cursului prescriptiei extinctive .Totodata aceste motive nu reprezinta motive temeinice de repunere in termenul de prescriptie oricum in speta nefiind intrunite nici cerintele procedurale prevazute de art. 19 din Decretul 167/1958 pentru a se putea discuta in fond o asemenea repunere in termen .
In ce priveste exceptia lispei calitatii procesual active a reclamantilor tribunalul a respins-o avind in vedere urmatoarele :
Reclamantii isi intemeiaza actiunea pe prevederile OG 137/2000 aratand ca in calitatea lor de ofiteri de politie judiciara (aspect necontestat de catre parati )au fost discriminati in raport cu alti ofiteri de politie judiciara respectiv cei detasati la DNA.In aceasta situatie este evident ca in speta calitatea procesual activa apartine persoanei care reclama o discriminare respectiv reclamantilor. In acelasi context tribunalul a apreciat ca atata vreme cit nici unul dintre parati nu a contestat calitatea de ofiter de politie judicara a vreunuia dintre reclamanti actele depuse sunt suficiente pentru verificarea acestei calitati chiar daca sunt semnate de catre unii reclamanti ,neexistand posibilitatea dovedirii acestei calitati in alta modalitate decit aceasta respectiv o adresa emisa de la locul de munca si semnata de seful ierarhic superior .
In ce priveste calitatea procesual pasiva a paratului de randul 3 raportat la pretentiile reclamantilor, aspect indicat de catre instanta de recurs tribunalul a admis aceasta exceptie raportat si la precizarile verbale facute de catre reclamanti la termenul de judecata din data de 30.10.2009 si din care rezulta ca intr-adevar acesti reclamanti fac parte din Directia Generala de Combatere a D. Organizate - E. C N, fiind subordonati direct Inspectoratului General al Politiei Romane, iar nu si Inspectoratului de Politie al Judetului. Admiterea acestei exceptii nu inseamna insa respingerea actiunii acestor reclamanti in intregime pe exceptie intrucit petitele 1 si 3 sunt formulate si fata de paratul de randul 2.
In ce priveste exceptiile invocate de paratul Ministerul Economiei si Finantelor tribunalul le-a respins apreciind ca in baza Legii 500/2002 acest parat are calitate procesual pasiva in petitul 4 formulat fata de el iar acest petit nu este unul de sine stator ci accesoriu petitelor 1-3 si astfel admisibil in conditiile existentei unei hotarari judecatoresti irevocabile pe care trebuie sa o respecte si sa o puna in aplicare intr-un stat de drept orice alte putere . 
Pe fond asa cum s-a aratat mai sus reclamantii, au calitatea de functionari publici cu statut special fiind ofiteri de politie judiciara in cadrul paratelor de randul 2 si 3 .
Discriminarea reclamata in speta porneste de la prevederile art. 28 din OUG 43/2002.Potrivit art.28 din OUG 43/2002, pot beneficia de un spor de 30% din indemnizatia de incadrare lunara bruta ofiterii de politie judiciara detasati la DNA. Acest articol care prevedea acordarea sporului a fost abrogat in mod expres potrivit art.41 lit.e din OUG 27/2006 incepind cu luna aprilie 2006 astfel ca incepind cu aceasta luna esta evident ca nu se poate vorbi de o disciminare a reclamantilor cita vreme nici ofiterii de politie judiciara din cadrul DNA nu mai beneficiaza de sporul pretins in speta .
Discriminarea invocata a fost analizata prin Hotararea 419/27.11.2007 de catre  Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii care a apreciat ca nu exista un tratament discriminatoriu potrivit art.2 din OG 137/2000, intre ofiterii de politie mutati in cadrul D.G.A. si ceilalti ofiteri din cadrul  politiei judiciare, deoarece exista o justificare obiectiva a diferentierii salariale ca urmare a specificului activitatii.Tribunalul achieseaza la aceasta concluzie si apreciaza si el ca diferentierea salariala intre reclamanti si ofiterii de politie judiciara detasati in cadrul DNA are o justificarea obiectiva in specificul activitatii desfasurate si ca atare nu exista in cauza o discriminare a reclamantilor sub acest aspect .
    Acordarea sporului in speta ar reprezenta totodata o nesocotire a Deciziilor Curtii Constitutionale nr.818,819,821/2008, in cuprinsul carora s-a retinut expresis verbis ca "instantele judecatoresti nu au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.
Prin urmare, pentru considerentele expuse anterior, tribunalul a constatat ca cererea reclamantilor este si nefondata motiv pentru care  a respins-o atat pe exceptiile anterior indicate si care au fost admise cat si ca neintemeiata .
II. Impotriva acestei hotarari a declarat recurs, in termen legal, reclamantii  solicitand admiterea acestuia, casarea sentintei atacate, retinerea cauzei spre rejudecare si modificarea sentintei civile atacate in sensul admiterii actiunii formulate de catre recurentii reclamanti si intervenienti.
In motivare acestia reitereaza practic aceleasi aparari si argumente ca si cele relevate in fata instantei de fond.
In esenta, reiau teze potrivit careia actiunea nu este prescrisa pe considerentul ca actiunea ce face obiectul cauzei are ca obiect repararea prejudiciului pretins conform OUG nr. 137/2000, ca prejudiciul pretins nu poate fi evaluat decat dupa ce se constata existenta discriminarii, ca momentul de la care curge termenul de prescriptie  este dat de imprejurarea constatarii faptului ca exista discriminare, ca reclamantii au luat la cunostinta de existenta discriminarii create doar in urma publicarii in Monitorul Oficial  a Decizie nr. VI din 15.01.2007 pronuntata de ICCJ-SU in recurs in interesul legii intr-o cauza privind magistrati aflati intr-o situatie similara.
Pe fond, in ceea ce priveste temeinicia actiunii reclamantii recurenti reitereaza practic aceleasi consideratii expuse si in fata instantei de fond in principal in ceea ce priveste existenta discriminarii si a tratamentului juridic al acesteia.
III. Prin intampinarea inregistrata la data de 9 martie 2010, paratul Inspectoratul General al Politiei Romane a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanti ca nefundat.
IV. Prin intampinarea inregistrata la data de 27 aprilie 2010 Inspectoratul de Politie al Judetului Cluj a solicitat respingerea recursului formulat de recurenti; mentinerea sentintei civile nr.2982/2009 in sensul respingerii actiunii reclamantilor si intervenientilor ca neintemeiata, pentru motivele prevazute de art.304 pct.7 si pct.9 din C.prov.civ., considerand sentinta recurata ca fiind temeinica si legala.  
V. Prin intampinarea inregistrata la data de 30 aprilie 2010, paratul Ministerul Administratiei si Internelor a solicitat sa se dispuna obligarea Ministerului Administratiei si Internelor, a Inspectoratului General al Politiei Romane si a Inspectoratului de Politie al Judetului Cluj la plata unor "despagubiri reprezentand drepturi salariale neacordate, constand in sporul de 30% din salariul de baza lunar" prevazute de art. 28 din O.U.G. 43/2002 privind fostul Parchet National Anticoruptie, cu modificarile si completari le ulterioare si, de asemenea sa se anuleze situatia creata prin discriminare si sa oblige paratii sa efectueze retroactiv mentiunile corespunzatoare in documentele de salarizare ale recurentilor-reclamanti, in sensul acordarii sporului solicitat.
Fata de motivele recursului declarat de recurenti impotriva sentintei civile pronuntate de Tribunalul Cluj, aceleasi ca si cele prezentate in sustinerea cererii in fata instantei de fond, invedereaza instante de judecata urmatoarele aspecte:
Recurentii-reclamanti sunt ofiteri de politie judiciara si isi desfasoara activitatea in cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Cluj.
In raport de calitatea pe care o au, salarizarea acestora s-a facut potrivit normelor cuprinse in O.G. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale politistilor, cu modificarile si completari le ulterioare (act normativ in vigoare in perioada de referinta) si nicidecum prin aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, cu modificarile si completarile ulterioare, asa cum in mod gresit apreciaza acestia.
Potrivit dispozitiilor legale invocate in sustinerea prezentei cereri (art. 28 alin. 5 din O.U.G. 43/2002, in vigoare pana la data de 29.03.2006), ofiterii si agentii de politie detasati in cadrul Directiei Nationale Anticoruptie beneficiau de un spor la salariu de 30% "pentru activitatea specializata de combatere a infractiunilor de coruptie".
Asa cum in mod temeinic si legal a apreciat si instanta de fond, desfasurandu-si activitatea in cadrul IPJ Cluj, chiar si ca agenti/ofiteri de politie judiciara, salarizarea recurentilor-reclamanti nu se putea face decat potrivit O.G. nr. 38/2003, act normativ care nu prevedea acordarea dreptului solicitat.
In consecinta, apreciaza ca institutia nu poate fi obligata la plata drepturilor solicitate de catre recurentii-reclamanti prin cererea dedusa judecatii Tribunalului Cluj, neexistand temei legal in acest sens.
Cererea recurentilor-reclamanti privind anularea asa-zisei situatii discriminatorii este intemeiata pe dispozitiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, care permit oricarei persoane care se considera discriminata sa se adreseze instantei de judecata pentru acordarea de despagubiri si anularea situatiei create prin discriminare.
Potrivit alin. 4 al articolului mentionat "Persoana interesata are obligatia de a dovedi existenta unor fapte care permit a se presupune existenta unei discriminari directe sau indirecte", insa situatia reclamantilor nu vizeaza un act material, o fapta de discriminare, ci "discriminarea" creata de o anumita prevedere legala (art. 28 alin. 5 din O.U.G. nr. 43/2002).
Un act normativ de nivel superior nu poate crea o situatie de discriminare, asa cum este definita aceasta notiune in cuprinsul art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata potrivit caruia discriminarea reprezinta "orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta ... care are ca scop sau efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege. "
Asadar, discriminarea apare atunci cand unei persoane nu ii este recunoscut un drept fundamental sau un drept prevazut de lege, insa in cazul de fata este vorba de situatia a doua categorii de politisti, din care doar uneia ii este recunoscut un drept printr-un act normativ.
Faptul ca cealalta categorie nu beneficiaza de acelasi drept din cauza ca asa a stabilit legiuitorul nu poate fi considerat discriminatoriu intrucat nu este vorba de nerecunoasterea unui drept fundamental sau instituit de lege, ci de neacordarea unui drept printr-o lege, situatie care nu se circumscrie definitiei discriminarii de la art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, republicata.
Cu alte cuvinte, nu se poate accepta ideea ca legea ar putea constitui un criteriu de discriminare, intrucat existenta unei fapte de discriminare se constata tocmai raportat la drepturile fundamentale sau cele recunoscute prin lege.
Constatarea ca discriminatorie a unei situatii de drept ar duce la situatia absurda in care o persoana care a respectat in totalitate prevederile legale sa poata fi obligata la plata unor despagubiri catre o alta persoana, pe motiv ca, respectand actele normative in vigoare, a comis o fapta de discriminare fata de aceasta din urma.
In situatia de fata, prin acordarea acestui spor si celorlalti politisti din cadrul M.A.I. s-ar fi incalcat atat prevederile legale din cuprinsul O.U.G. nr. 43/2002 (care nu prevedeau acordarea acestui spor decat pentru o categorie restransa, a politistilor din cadrul D.N.A.) cat si prevederile O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale politistilor, care stabileau modul in care se calculeaza salariul celorlalti politisti.
Mai mult, analizand definitia data de legiuitor la art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, republicata, reiese ca pentru stabilirea existentei oricarei fapte de discriminare trebuie avuta in vedere si existenta unui alt element de baza al acesteia, respectiv criteriul de discriminare.
In ceea ce priveste criteriul de discriminare, in cuprinsul alin. 2 al art. 2 din O.G. nr. 137/2000, republicata, se prevede ca nu este discriminatorie deosebirea, excluderea, restrictia sau preferinta atunci cand este bazata pe un criteriu justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare.
Criteriul de selectie in ceea ce priveste acordarea sporului la salariu numai unora dintre ofiterii si agentii de politie judiciara este prevazut chiar in cuprinsul dispozitiilor legale care instituie acest drept, unde se stipuleaza ca se acorda numai ofiterilor si agentilor detasati In cadrul Directiei Nationale Anticoruptie (D.N.A.), fiind justificat obiectiv de un scop legitim.
Diferentierea de tratament aplicata politistilor detasati la D.N.A. are la baza criteriul obiectiv al detasarii acestora in cadrul unei institutii care nu face parte din structura M.A.I., respectiv Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, precum si criterii obiective conexe privind pregatirea profesionala specializata, responsabilitatea diferita datorata complexitatii activitatilor desfasurate de institutia in care sunt detasati, o formare anume pentru activitatea de urmarire a infractiunilor de coruptie, ca si specificul acestor activitati, avand In vedere, printre altele, si tipologiile diferite ale cazurilor de coruptie.
Astfel, diferentierea de tratament la acordarea drepturilor salariale este stabilita in raport cu situatia obiectiva diferita in care se afla politistii care isi desfasoara activitatea In cadrul D.N.A. ca urmare a modificarii raporturilor de serviciu (detasare) fata de ceilalti politisti din cadrul M.A.I.
Art. 47 alin. 2 din Codul muncii stabileste ca, in cazul detasarii, angajatul are un drept de optiune pentru drepturile salariale care ii sunt mai favorabile, fie drepturile de la angajatorul care a dispus detasarea, fie drepturile de la angajatorul la care este detasat. Asadar, se recunoaste implicit posibilitatea ca, in cazul detasarii. (care reprezinta, potrivit art. 42 alin. l din Codul muncii, un caz de modificare a raporturilor de serviciu) un salariat sa beneficieze de alte drepturi salariale decat cele avute anterior detasarii.
Principiul nediscriminarii presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor aflati in situatii identice. Acest principiu nu este incalcat daca exista un tratament diferit intre indivizi care nu sunt egali in drepturi, iar dispozitiile Codului muncii, act normativ care reglementeaza totalitatea raporturilor individuale si colective de munca, stabilesc faptul ca poate exista o diferenta de tratament ca urmare a detasarii unei persoane, justificata de modificarea raporturilor de munca.
Egalitatea nu inseamna uniformitate, astfel incat daca la situatii egale trebuie sa corespunda un tratament egal, la situatii diferite tratamentul juridic nu poate fi decat diferit (Decizia Curtii Constitutionale nr.697/20.12.2005).
Problema aplicarii unui tratament discriminatoriu se poate pune numai cu privire la persoane care fac parte din aceeasi categorie, iar politistii din cadrul I.P.J. Cluj sunt o categorie distincta fata de categoria politistilor detasati la D.N.A., care se afla intr-o situatie juridica diferita.
Mai mult, in sustinerea acestei interpretari intelege sa invocam Decizia Curtii Constitutionale nr. 819 din 3 iulie 2008, publicata in Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008, prin care s-a dispus admiterea exceptiei de neconstitutionalitate ridicate de Ministerul Justitiei intr-un dosar aflat pe rolul Curtii de Apel Cluj, constatandu-se ca prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) si art. 27 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 13712000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, sunt neconstitutionale, in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.
In motivarea acestei solutii, Curtea Constitutionala a retinut ca luand in considerare dispozitiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, prin care se instituie dreptul persoanei care se considera discriminata de a cere instantei de judecata, intre altele, restabilirea situatiei anterioare si anularea situatiei create prin discriminare deci si a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanta de judecata poate sa inteleaga - ceea ce s-a si petrecut in unele cauze - ca are competenta sa anuleze o dispozitie legala pe care o considera discriminatorie si, pentru a restabili situatia de echilibru intre subiectele de drept, sa instituie ea insasi o norma juridica nediscriminatorie sau sa aplice dispozitii prevazute in acte normative aplicabile altor subiecte de drept, in raport cu care persoana care s-a adresat instantei se considera discriminata.
Un asemenea inteles al dispozitiilor ordonantei, prin care se confera instantelor judecatoresti competenta de a desfiinta norme juridice instituite prin lege si de a crea in locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, este evident neconstitutional, intrucat incalca principiul separatiei puterilor, consacrat in art. 1 alin. (4) din Constitutie, ca si prevederile art. 61 alin. (1), in conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii.
Conform art. 147 din Constitutia Romaniei, republicata, dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei.
Prin urmare, incepand cu data de 16 iulie 2008, dispozitiile invocate mai sus sunt suspendate de drept, iar incepand cu data de 31 august 2008, nu isi mai produc efectele.
Asadar, avand in vedere cele expuse anterior, considera ca prevederile legale aplicabile unor anumite categorii de politisti nu se pot extinde si celorlalte persoane care nu se incadreaza in ipoteza normelor anterior mentionate, astfel incat va paratul solicita sa se constate ca se afla tocmai in situatia analizata de Curtea Constitutionala care, raportat la prevederile O.G. nr. 137/2000, nu mai permite formularea unei actiuni prin care sa se solicite instantei sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.
In concluzie, fata de toate aspectele invederate, solicita instante de judecata sa respinga ca nefondat recursul declarat de catre JURJ Viorel s.a. si, pe cale de consecinta, sa se mentina ca temeinica si legala sentinta civila atacata.
Examinand recursul prin prisma motivelor invocate cat si a apararilor formulate de intimati, Curtea constata ca este nefondat pentru considerentele ce urmeaza:
1. In ceea ce priveste gresita solutionare a exceptiei prescriptiei dreptului la actiune in sens material, Curtea retine urmatoarele:
Teza sustinuta de recurenti privind momentul de la care curge termenul de prescriptie a  dreptului la actiune in sens material incident in cauza este fundamental gresita.
De altfel instanta de fond a facut o analiza pertinenta a acestei exceptii si a fundamentat judicios respingerea acestei aparari.
Curtea retine ca reclamantii si-au fundamentat actiunea in principal prin invocarea art. 21 din OUG nr. 137/2000 privind combaterea tuturor formelor de discriminare textul avand astazi continutul in art. 27 dupa republicarea actului normativ dupa succesive modificari si completari.
Astfel, din economia art. 27 din OUG nr. 137/2000 republicata rezulta fara echivoc ca legea recunoaste persoanei ce se pretinde discriminata dreptul la despagubiri si dreptul de a i se restabili situatia anterioara discriminarii ori dreptul la anularea situatiei survenite prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Alineatul al doilea al textului legal precitat arata in termeni expliciti lipsiti de echivoc ca termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani si curge de la data savarsirii faptei sau de la data la care persoana interesata putea sa ia cunostinta de savarsirea ei.
Din cele ce preced, Curtea observa ca legea speciala instituie un tratament asemanator actiunii in responsabilitate civila delictuala consacrat de regula generala in materie prevazuta la art. 8 alin. 1 corelat cu art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat. De altfel, cu referire la calificarea actiunii in raspundere civila delictuala insasi legea speciala trimite la dreptul comun (art. 27 alin. 1 in fine din OUG nr. 137/2000).
Astfel fiind, momentul de la care curge termenul de prescriptie in astfel de actiuni este fie data la care s-a savarsit fapta cauzatoare de prejudicii, in speta data la care s-a consumat actul sau faptul ilicit din care decurge discriminarea, fie data la care partea ce se pretinde discriminata putea sa ia cunostinta de savarsirea ilicitului ce cauzeaza discriminarea.
Or, in speta, nu se poate trage concluzia ca premisa actiunii in despagubiri este o constatare anterioara, pe cale separata, a discriminarii asa cum eronat sustin recurentii.
Si este asa, deoarece persoanele care se considera discriminate pot in temeiul legii sa actioneze fie la autoritatea administrativa autonoma instituita de legea speciala pentru a constata actele sau faptele izvor al discriminari si a lua masurile care se impun si apoi sa actioneze la instanta pentru tratamentul patrimonial, fie sa actioneze direct la instanta.
In aceasta ultima ipostaza, conform art. 27 alin. 4 din OG nr. 1367/2000  persoana interesata are obligatia de a dovedi existenta unor fapte care permit a se presupune existenta unei discriminari directe sau indirecte, iar persoanei impotriva careia s-a formulat sesizarea ii revine sarcina de a dovedi ca faptele nu constituie discriminare cu orice mijloc de proba, inclusiv inregistrari audio si video sau date statistice.
Asa fiind, din economia dispozitiilor de ansamblu ale art. 27 din OG nr. 137/2000 rezulta ca nu este necesar si obligatoriu parcurgerea unei proceduri de stabilire a faptei ce provoaca discriminarea, prealabil intentarii actiunii in despagubiri ori reparatie pe calea anularii situatiei de discriminare.
Din aceasta perspectiva, dreptul la actiune privind despagubirile pretinse ca urmare a actelor de discriminare afirmate a fi savarsite in perioada 1.09.2002-24.01.2005 a fost corect constata a fi prescris sub aspect extinctiv iar aplicarea si interpretarea normelor legale privitoare la prescriptia extinctiva a fost corect efectuata de instanta de fond.
2. Cat priveste fondul cauzei, Curtea retine urmatoarele: 
Curtea observa ca instanta de fond a facut o corecta si justa interpretare si aplicare a dispozitiilor legale pertinente incidente in materie.
Astfel, instanta de fond a plecat de la premiza ca discriminarea reclamata in speta isi are originea in dispozitiile art. 28 din OUG nr. 43/2002, in temeiul caruia s-a recunoscut un spor 30% din indemnizatia de incadrare lunara pentru ofiterii de politie judiciara detasati la DNA insa acest text legal a fost abrogat expres prin art. 41 lit. e ) din OUG nr. 27/2006, incepand cu luna aprilie 2006. Asa fiind, pretentiile banesti reclamate dupa aceasta data nu mai au justificare legala si ca atare nu pot fi recunoscute reclamantilor.
De asemenea, instanta de fond a mai retinut ca discriminarea pretinsa de reclamanti a fost supusa analizei si in fata autoritatii de profil (Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii) care prin Hotararea nr. 419 din 27.11.2007 a constata ca nu exista un tratament discriminatoriu conform art. 2 din OUG nr. 137/2000 intre ofiterii de politie judiciara detasati la DNA si ceilalti ofiteri din cadrul politiei judiciare intrucat exista o justificare obiectiva a diferentierii salariale ca urmare a specificului activitatii.
In aceasta ambianta, Curtea constata ca reclamantii  nu au dovedit in armonie cu norma procesuala inserata la art. 27 alin. 4 din OG nr. 137/2000 existenta faptelor care presupun discriminarea reclamata, avand in vedere ca analiza CNCD este pertinenta si nu a fost contestata in substanta de catre reclamanti.
De altfel, in jurisprudenta sa Curtea Constitutionala a subliniat in mod constant ca egalitatea nu inseamna uniformitate si ca pentru situatii diferite se impun solutii juridice diferite. Astfel, in Decizia nr.139 din 19 noiembrie 1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.7 din 20 ianuarie 1997, Curtea Constitutionala a aratat ca principiul egalitatii in drepturi nu inseamna eo ipso aplicarea aceluiasi regim juridic unor situatii care, prin specificul lor, sunt diferite. De asemenea, in Decizia nr.256 din 17 iunie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.134 din 2 aprilie 1998, Curtea Constitutionala a statuat ca principiul egalitatii nu presupune uniformitate, asa incat toate situatiile sa fie tratate in acelasi fel, ci presupune ca la situatii egale sa corespunda un tratament egal, iar la situatii diferite sa existe un tratament diferit. Principiul egalitatii nu se opune ca o lege sa stabileasca reguli diferite in raport cu persoane care se afla in situatii diferite.
In fine, Curtea de Apel constata  ca instanta de fond a retinut corect si concluziile ce se degaja din jurisprudenta instantei de contencios constitutional cu referire la constatarea discriminarii si asanarea acesteia  de catre instantele judecatoresti in lipsa unui cadru legal.
Astfel, prin deciziile nr. 818, 819, 820 si 821 din 3 iulie 2008 Curtea Constitutionala a decis cu valoare de principiu ca prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) si art. 27 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, sunt neconstitutionale, in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.
In ceea ce priveste normele internationale in materia drepturilor omului si cele europene in materia discriminarii, Curtea retine ca si acestea au la baza tratamentul diferentiat intre diferite categorii de salariati incat principiul enuntat mai sus nu vine in coliziune cu substanta acestora.
Asa fiind, fata de toate considerentele de fapt si de drept expuse in precedent, Curtea apreciaza ca recursul reclamantilor se vadeste a fi nefondat incat in temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 C.pr.civ. va fi respins ca atare.