Infractiuni privind circulatia pe drumurile publice
(Hotarare nr. 17 din data de 31.01.2012 pronuntata de Judecatoria Toplita)Ministerul Public - Parchetul de pe langa Judecatoria Toplita - a fost reprezentat de procuror, C.E.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe inculpatul C.V.B., avand ca obiect infractiuni la legea circulatiei.
La apelul nominal facut in sedinta publica de astazi s-a prezentat inculpatul asistat de avocat O.M., cu delegatie de reprezentare la dosar.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta dupa care:
Instanta intreaba inculpatul prin avocat daca stie de ce este chemat in judecata.
Inculpatul arata ca are cunostinta de rechizitoriu, recunoaste fapta si regreta sincer.
Conform dispozitiilor art. 320/1 Cod procedura penala, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 202/2010, instanta intreaba inculpatul daca solicita ca judecarea cauzei sa aiba loc in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, daca cunoaste aceste probe si daca si le insuseste, raspunsul fiind pozitiv.
Instanta intreaba partile daca mai au alte cereri.
Reprezentantul Parchetului de pe langa Judecatoria Toplita, arata ca nu mai are alte cereri.
Avocatul inculpatului arata ca nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri, instanta incheie cercetarea judecatoreasca si acorda partilor cuvantul in fond, in odinea prevazuta de art. 340 Cod procedura penala.
Reprezentantul Parchetului de pe langa Judecatoria Toplita, expune starea de fapt si de drept retinuta in rechizitoriu, solicita condamnarea inculpatului la o pedeapsa prevazuta de lege in materie dupa procedura simplificata.
Avocatul inculpatului cere sa se aiba in vedere faptul ca inculpatul si-a recunoscut sincer fapta, ca a avut un comportament adecvat, sa se retina circumstante atenuante, regreta sincer savarsirea infractiunii, solicita o pedeapsa apropiata de minimum, reducerea cu 1/3 dupa procedura noua, nu solicita onorariu, fiind angajat.
Inculpatul avand ultimul cuvant conform art. 341 Cod procedura penala, arata ca regreta fapta si lasa la aprecierea instantei.
Instanta retine cauza spre solutionare.
INSTANTA
Deliberand constata:
Asupra cauzei penale de fata:
Prin Rechizitoriul din data de 2011 in dosar nr. _/P/2010, Parchetul de pe langa Judecatoria Toplita a dispus trimiterea in judecata a inculpatului C.V.B., pentru comiterea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere, prevazuta si pedepsita de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 modificata si conducere cu alcoolemie, art. 87 alin. 1 din aceeasi lege - retinandu-se in sarcina acestuia ca la data de 2010 s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personala si fiind supus controlului s-a constatat ca inculpatul nu are permis si era sub influenta bauturilor alcoolice.
Situatia de fapt descrisa in cuprinsul actului de sesizare a instantei s-a intemeiat pe urmatoarele mijloace de proba: proces-verbal de constatare a infractiunii, fisa de cazier judiciar, proces-verbal de prezentare a materialului de urmarire penala, declaratii de martori si declaratiile invinuitului.
Din examinarea coroborata a probelor administrate in cauza, raportat la invinuirea care face obiectul sesizarii instantei si persoana cu privire la care s-a facut sesizarea, instanta retine in fapt urmatoarele:
La data de 2010 inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personala si fiind supus controlului s-a constatat ca inculpatul nu are permis si era sub influenta bauturilor alcoolice.
In urma verificarilor efectuate s-a constatat ca inculpatul nu figura in baza de date informatizata ca posesor de permis de conducere si din buletinul de analiza toxicologica a rezultat ca in momentul conducerii autoturismului avea o imbibatie de 1,26 gr/1000 alcool la prima proba si 1,20 gr/1000 la cea de-a doua proba.
Inculpatul a recunoscut in mod sincer fapta, atat la urmarirea penala, cat si in fata instantei, in faza de judecata.
In drept, fapta inculpatului intruneste elementele constitutive ale infractiunilor pentru care a fost trimis in judecata.
La individualizarea judiciara a pedepsei care urmeaza a fi aplicata inculpatului pentru infractiunea comisa, instanta va avea in vedere criteriile generale de individualizare ale pedepsei prevazute de art. 72 Cod penal, urmand sa se raporteze astfel la limitele speciale de pedeapsa, gradul de pericol social concret al faptei care va fi retinut prin aprecierea conditiilor concrete in care fapta a fost comisa, urmarea efectiva produsa, a recunoscut si regretat in mod sincer comiterea faptei, contribuind astfel la stabilirea adevarului judiciar in cauza, a manifestat o atitudine de regret fata de consecintele pe care fapta sa le-a produs, astfel ca se va aplica inculpatului, pentru infractiunea retinuta in sarcina sa pedeapsa inchisorii apreciata ca fiind apta sa realizeze exigentele de reeducare a inculpatului si de restabilire a valorilor sociale lezate prin fapta acestuia, ca si prevenirea comiterii de noi infractiuni, sub aspectul functiei de preventie generala, conform dispozitiilor art. 52 Cod penal.
Instanta va face aplicarea dispozitiilor art. 322 ind. 1 alin. 7 din Codul de Procedura Penala, astfel, limitele speciale ale pedepsei reducandu-se cu o treime.
In ceea ce priveste pedeapsa accesorie, pe linia principiului fundamental al individualizarii sanctiunilor de drept penal si al principiului constitutional inscris in prevederile art. 53 alin. 2 din Constitutie - potrivit cu care restrangerea unor drepturi sau libertati trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o - se va examina in raport de natura si gravitatea pedepsei principale, proportionalitatea restrangerii drepturilor in cadrul pedepsei accesorii care insoteste de drept pedeapsa principala.
Retinand natura faptei comise, rezultatul produs, ansamblul circumstantelor personale ale inculpatului care conduc la concluzia existentei unei nedemnitati in exercitarea drepturilor de natura electorala prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat - instanta va priva pe inculpat de exercitiul acestor drepturi pe durata executarii pedepsei, conform dispozitiilor art. 71 alin. 1 Cod penal.
Deoarece s-a creat convingerea ca inculpatul, fata de atitudinea sincera din cursul procesului penal, regretul manifestat fata de savarsirea faptei si urmarile acesteia, precum si imprejurarea ca este o persoana integrata social- se poate indrepta si fara executarea efectiva a pedepsei, si indeplinite fiind si celelalte cerinte ale art. 81 Cod penal, instanta va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei principale si accesorii pe un termen de incercare calculat conform dispozitiile art. 82 Cod penal.
Se va atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei in cazul comiterii unei noi infractiuni in interiorul termenului de incercare si asupra consecintelor acestei revocari.
Vazand si dispozitiile art. 191 alin. 1 Cod procedura penala - in sensul ca sunt in sarcina inculpatului condamnat cheltuielile judiciare avansate de stat, constatand cuantumul acestor cheltuieli in faza de urmarire penala conform mentiunii din actul de sesizare al instantei si apreciind asupra cuantumului acestor cheltuieli in faza de cercetare judecatoreasca in prima instanta,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
In baza art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002, cu retinerea art. 320/1 ( 7 ) Cod procedura penala si art. 74, 76 lit. d Cod penal, condamna pe inculpatul C.V.B. (cetatean roman, fiul lui G. si D., nascut la data de 1988, in Toplita, judetul Harghita, domiciliat in municipiul Toplita, judetul Harghita, CNP:_, studii: 12 clase, fara antecedente penale, posesor al CI seria HR nr. _ emisa de Politia Toplita, cercetat in stare de libertate) la:
- 4 (patru) luni inchisoare.
In baza art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002, cu retinerea art. 320/1 ( 7 ) Cod procedura penala si art 74, 74 lit. d Cod penal, condamna acelasi inculpat la:
- 4 (patru) luni inchisoare.
Constata comise faptele in conditiile art. 33 lit. a Cod penal, iar in baza art. 34 lit. b Cod penal contopeste pedepsele, urmand ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de:
- 4 (patru) luni inchisoare.
In temeiul art. 81 Cod penal dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate pe durata unui termen de incercare de 2 ani plus durata pedepsei aplicate.
In temeiul art. 359 alin. 1 Cod procedura penala atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 Cod penal cu privire la revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei in cazul comiterii unei noi infractiuni, cu intentie, in interiorul termenului de incercare si asupra consecintelor acestei revocari.
In temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedura penala, obliga inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare catre stat, onorariu pentru avocat numit din oficiu fiind achitat.
Cu drept de recurs in 10 zile de la pronuntare cu procurorul si cu inculpatul.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Circulatie rutiera
conducere a unui vehicul fara permis - Sentinta penala nr. xxx din data de 19.04.2018conducerea sub influenta bauturilor alcoolice - Hotarare nr. 13159 din data de 14.12.2017
Masura blocarii rotilor unui autovehicul. Competenta - Decizie nr. 370/R/2010 din data de 29.03.2010
1 .Contencios administrativ. Plangere contraventionala. Neprecizarea obiectiunilor in mod distinct in procesul - verbal de constatare a contraventiei. - Sentinta comerciala nr. speta 11 din data de 14.01.2008
Vatamare corporala din culpa. Culpa comuna a partii civile si a inculpatului. Respingerea recursului cu privire la majorarea daunelor materiale ?i morale - Decizie nr. 61 din data de 31.12.2013
Aprecierea daunelor morale . Criterii . Majorarea cuantumului in apel - Decizie nr. 65 din data de 22.03.2010
Alcolemie. Analiza toxicologica a probelor de sange la mai mult de trei zile de la recoltare. Sanctiune. - Decizie nr. 30 din data de 15.02.2010
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 658 din data de 02.09.2010
Infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 6 din data de 07.01.2010
Conducerea unui autovehicul sub influenta bauturilor alcoolice - Sentinta penala nr. 58 din data de 20.05.2010
infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 32 din data de 03.03.2010
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 452 din data de 14.10.2009
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 439 din data de 08.10.2009
conducere fara permis - Sentinta penala nr. 1 din data de 07.01.2009
Conducere sub influenta bauturilor alcoolice, parasire a locului accidentului - Sentinta penala nr. 101 din data de 02.10.2007
Ucidere din culpa - Sentinta penala nr. 7 din data de 21.01.2009
Gresita apreciere a probelor administrate cu consecinta achitarii unui inculpat. - Decizie nr. 673 din data de 02.06.2011
Gresita achitare. Aprecierea categoriilor de drumuri publice. - Decizie nr. 727 din data de 16.06.2011
Exceptia de nelegalitate a art.3 din HCL nr.505/2008, precum si a art. 9 si 13 din Regulamentul privind reglementarea activitatii de imobilizare/blocare a rotilor vehiculelor si remorcilor, oprite sau stationate neregulamentar pe drumurile publice s... - Decizie nr. 2050 din data de 27.10.2010
Preschimbare permis de conducere emis de autoritatile straine.Conditii. - Decizie nr. 359 din data de 09.03.2010