InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Bacau

Ucidere din culpa

(Decizie nr. 228/A din data de 14.05.2009 pronuntata de Tribunalul Bacau)

Domeniu Uciderea din culpa | Dosare Tribunalul Bacau | Jurisprudenta Tribunalul Bacau

Prin sentinta penala nr.2572/29.12.2008, pronuntata de Judecatoria Bacau in dosarul nr.4779/180/2007, s-a dispus in temeiul art.178 al.2 C.p. condamnarea inculpatului M.I.S., la pedeapsa inchisorii in cuantum de 2 ani pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa.
In temeiul art.184 al.2 si 4 C.p. a fost  condamnat acelasi inculpat la pedeapsa inchisorii in cuantum de 6 luni pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa.
In temeiul art.33 lit.a C.p. si art.34 lit.b C.p. au fost contopite pedepsele
astfel cum au fost stabilite la pct.I si II.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai mare.
Pedeapsa de executat - inchisoare in cuantum de 2 ani.
In temeiul art.81 C.p. s-a dispus suspendarea conditionata a executarii
pedepsei.
In temeiul art.82 C.p. s-a stabilit termenul de incercare pe o durata de 4 ani.
          S-a atras atentia inculpatului asupra prev.de art.83 C.p.
          S-a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prevazute de art.64 lit.a teza II si b C.p. in conditiile prevazute de art.71 al.5 C.p.
          In temeiul art.14 C.p.p., art.346 C.p.p, art.45-50 din Legea 136/1995 a fost obligat asiguratorul de raspundere civila SC O. SA BACAU sa plateasca partilor civile T.C. sumele de 10.000 lei cu titlu de daune materiale si 70.000 lei cu titlu de daune morale, T.I.M. si T.B.E. cate 500 lei cu titlu de prestatie periodica lunara de intretinere incepand cu data de 03.10.2005 si pana la majoratul acestora.
           In temeiul art.14 C.p.p., art.346 C.p.p., art.45-50 din Legea 136/1995 a fost obligat asiguratorul de raspundere civila SC O. SA BACAU sa plateasca partii civile T.D. sumele de 5.000 lei cu titlu de daune materiale si 20.000 lei cu titlu de daune morale.
           In temeiul art.14 C.p.p. si art.346 C.p.p. s-au respins pretentiile partii civile T.D. referitoare la obligarea asiguratorului de raspundere civila la plata unei prestatii periodice lunare de intretinere.
           In temeiul art.14 C.p.p., art.346 C.p.p., art.45-50 din Legea 136/1995 a fost obligat asiguratorul de raspundere civila SC O. BACAU sa plateasca partii civile SERVICIUL DE AMBULANTA BACAU suma de 128,86 lei reprezentand pretul serviciilor medicale efectuate.
            In temeiul art.14 C.p.p. si art.346 C.p.p. s-a luat act de neconstituirea partii vatamate SPITALUL JUDETEAN BACAU ca parte civila.
           In temeiul art.191 al.1 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de catre stat.
           In temeiul art.193 C.p.p. a fost obligat inculpatul sa plateasca partii civile T.C. suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune astfel, prima instanta a retinut ca la data de 03.10.2005 inculpatul a plecat cu autoturismul apartinand SC E. SA CRAIOVA unde era angajat ,spre Vaslui, cu scopul de a rezolva o problema personala.
         Ajungand pe raza comunei Traian, satul Zapodea, jud.Bacau, a intrat intr-o portiune cu ceata densa, ocazie cu care a observat ca in fata sa se afla un autoturism in fata caruia circula o autoutilitara . Fara a se asigura, inculpatul s-a angajat in depasirea celor doua autovehicule, conditii in care vizibilitatea era redusa si manevra nu avea cum sa o faca in conditii de siguranta. Ignorand aceste conditii de trafic si incalcand normele legale  in aceasta materie, inculpatul a depasit autoturismul din fata sa, continuand sa depaseasca autoutilitara. In momentul in care se afla in depasire, paralel cu cabina autoutilitarei, din sens opus a aparut autoturismul cu condus regulamentar de catre T.D., care se deplasa spre Bacau.
Continuandu-si fiecare mersul, intrucat timpul avut la dispozitie era insuficient pentru inculpatul M.I.S. de a evita accidentul, a intervenit impactul intre cele doua autoturisme cu partile stanga fata. In momentul impactului, cele doua autoturisme au suferit avarii, dupa care autoturismul,condus de T.D., se roteste si iese in afara partii carosabile, iar autoturismul condus de inculpat s-a rotit spre dreapta, patrunzand in fata autoutilitarei care circula regulamentar.
In urma celor doua impacturi, respectiv prima data cu autoturismul si apoi cu autoutilitara, autoturismul condus de catre inculpat a fost rotit si aruncat in afara partii carosabile, sensul de mers Secuieni-Bacau.
       In urma acestui eveniment rutier, a rezultat vatamarea corporala a conducatorului auto, in persoana lui T.D., care a suferit leziuni corporale vindecabile in 70-80 zile ingrijiri medicale, fiind internat in Spitalul Judetean Bacau cu diagnosticul „politraumatism prin accident de circulatie” precum si decesul lui T.M.L.. Au fost accidentate usor T.V. si M.I., care au depus plangeri impotriva inculpatului.
          In cauza, s-a efectuat o expertiza tehnica (fl.49-54 dosar) concluzionandu-se ca accidentul putea fi evitat de catre inculpat daca inainte de a efectua manevra de depasire a celor doua autoturisme in conditii de trafic necorespunzatoare (ceata densa) se asigura corespunzator.
          Conducatorul auto T.D. nu putea sa evite accidentul in conditiile in care vizibilitatea fiind redusa, nu a observat autoturismul condus de inculpat, care s-a angajat in depasire neregulamentar si, mai mult, acesta circula in conditii legale.
          Accidentul s-a produs pe durata contractului de asigurare R.C.A incheiat intre proprietarul autovehiculului condus de catre inculpat in calitate de asigurat si SC O. SA in calitate de asigurator.
          In scopul inmormantarii victimei T.M.L. si pentru organizarea si desfasurarea ritualurilor religioase concomitente si ulterioare potrivit obiceiului locului, partea civila T.C. a efectuat cheltuieli estimate la 10.000 lei.
          Pentru vindecarea vatamarilor suferite ca urmare a accidentului ,partea civila T.D. a efectuat cheltuieli apreciate de catre instanta la valoarea de 5.000 lei.
         Pretul serviciilor medicale efectuate de partea civila Serviciul de Ambulanta Bacau au fost estimate in cuantum de 128,86 lei.
        Potrivit deciziei emisa de catre C.J.P.Bacau, minorii T.I.M. si T.B.E. beneficiaza de pensie de urmas, fiecare in cuantum de 75 lei respectiv 76 lei, incepand cu data de 05.10.2005 si pana la data de 01.02.2014, respectiv 01.07.2007.
         Decesul victimei T.M.L. a adus atingere drepturilor personal nepatrimoniale izvorate din raporturile de familie.
         Vatamarile provocate partii vatamate T.D. i-au adus atingere drepturilor personal nepatrimoniale la integritatea fizica, nedeterminand asa cum rezulta din raportul de expertiza efectuat in faza de cercetare judecatoreasca, o invaliditate permanenta.
           Instanta a constatat intrunite conditiile prevazute de art.81 C.p. si a apreciat ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fara executare, si a dispus suspendarea conditionata a executarii acesteia, a stabilit termenul de incercare pe durata prev.de art.82 C.p. si a atras atentia inculpatului asupra prev.art.83 C.p.
           Instanta a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II si b C.p. in conditiile prev.de art.71 al.5 C.p.
           In temeiul art.14 C.p.p. si art.346 C.p.p. avand in vedere ca riscul asigurat s-a produs pe durata contractului de asigurare RCA si intrucat intre eveniment si prejudiciile de natura patrimoniala si extrapatrimonial exista legatura de cauzalitate, instanta a apreciat indeplinite conditiile prev.de art.45-50 din Legea 136/1995 si  a admis in parte pretentiile partilor civile.
          La cuantificarea valorii despagubirilor, instanta a avut in vedere cheltuielile efectuate pentru inmormantarea victimei T.M.L. organizarea si desfasurarea ritualurilor religioase concomitente si ulterioare, suferintele psihice provocate sotului supravietuitor si descendentilor privilegiati minori si suferintele fizice si psihice pricinuite partii vatamate T.D..
           Instanta a obligat asiguratorul de raspundere civila sa plateasca minorilor T.I.M. si T.B.E., din aceleasi considerente expuse mai sus , cate o prestatie periodica lunara de intretinere.
           Intrucat  nu a fost dovedita starea de invaliditate a partii civile T.D.,instanta a respins pretentiile acestuia referitor la obligarea asiguratorului de raspundere civila la plata unei prestatii periodice de intretinere.
          In temeiul art.14 C.p.p., art.346 C.p.p. si art.45-50 din Legea 136/1995, instanta a obligat asiguratorul de raspundere civila sa plateasca partii civile Serviciul de Ambulanta Bacau o suma egala cu valoarea serviciilor medicale efectuate.
          In temeiul art.14 C.p.p. si art.346 C.p.p. instanta a luat act de neconstituirea partii vatamate Spitalul Judetean Bacau ca parte civila.
Impotriva acestei hotarari au formulat in termen, apel, partea civila T.C. si T.D..
Legal citat si prezent, partea civila T.D. a declarat ca isi retrage apelul formulat, luandu-i-se o declaratie scrisa in acest sens (fila 29 dosar tribunal).
Partea civila T.C. a solicitat, in motivele de apel, majorarea daunelor morale si materiale  in raport cu cele acordate de prima instanta.
Tribunalul, analizand hotararea apelata, sub toate aspectele, in fapt, in drept, si din perspectiva motivelor de apel invocate, constata ca apelul partii civile T.C. este fondat si urmeaza a fi admis pentru urmatoarele considerente :
T.C. in calitate de mostenitor al sotiei sale, decedata in urma accidentului rutier, atat in nume propriu cat si ca reprezentant legal al celor doi copii minori, a fost audiat la prima instanta, a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 12.000 lei cu titlu de daune materiale si 300.000 lei daune morale, precum si o prestatie periodica lunara de 500 lei lunar pentru fiecare copil minor (fila 140). In dovedirea pretentiilor a depus chitante, facturi, bonuri,  atasate dosarului la filele 17-34 din vol.II.
Potrivit Ordinului 3108/2004 (publicat in Monitorul Oficial nr.1214/17.12.2004) act normativ in vigoare la data producerii accidentului, plafonul maxim de acordare a despagubirilor de catre asigurator in asemenea accidente rutiere soldate cu decesul victimei este de 5.000.000.000 lei vechi.
Prin urmare, apreciem ca despagubirile materiale solicitate, sunt dovedite cu inscrisurile depuse deja la dosar, iar in privinta daunelor morale, consideram ca se pot majora, raportat de suferinta deosebit de grea la care au fost supusi sotul supravietuitor si cei doi copii la data procedurii accidentului si ulterior (dovedit de actele medicale depuse in apel, care confirma  durerea psihica ce a avut repercusiuni asupra fizicului, sotul supravietuitor suferind de infarct miocardic acut).
In privinta partii civile T.D., urmeaza sa luam act de manifestarea de vointa liber exprimata in sensul retragerii apelului.
Pentru toate aceste motive;
          In temeiul art.379 pct.2 lit.a C.pr.pen. va admite apelul declarat de apelanta parte-civila T.C. impotriva sentintei penale nr.2572/29.12.2008 pronuntata de Judecatoria Bacau in dosarul nr. 4779/180/2007 .
Va desfiinta sentinta penala apelata in ceea ce priveste cuantumul daunelor materiale si morale ce i-au fost acordate.
          Va retine cauza spre rejudecare si pe fond:
  Va majora sumele la care a fost obligat asiguratorul de raspundere civila SC O. SA Bacau catre partea civila T.C.  de la 10.000 lei  la 12.000 lei cu titlu de daune materiale si de la 70.000 lei, la 200.000 lei cu titlu de daune morale.
Va mentine celelalte dispozitii ale sentintei penale apelate.
          Va constata ca intimatul-inculpat a avut aparator ales.
          In temeiul art.193 C.pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat in apelul acestei parti civile  vor ramane in sarcina acestuia.
In temeiul art.369 Cod procedura penala va lua act ca apelanta-parte civila T.D. si-a retras apelul declarat impotriva sentintei penale nr.2572/29.12.2008 pronuntata de Judecatoria Bacau in dosarul nr. 4779/180/2007.
 In temeiul art. 192 al. 2 Cod procedura penala va obliga apelanta-parte civila T.D. la plata sumei de 50 lei RON catre stat cu titlu de cheltuieli  judiciare.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Uciderea din culpa

Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1417 din data de 17.10.2017
Anulare act administrativ - Hotarare nr. 867 din data de 02.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Anulare act - Hotarare nr. 721 din data de 04.05.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Faliment - Hotarare nr. 669 din data de 21.12.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Nulitate act juridic - Hotarare nr. 615 din data de 19.09.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Pretentii - Lititgii cu profesionistii - Hotarare nr. 537 din data de 27.06.2017
Faliment - Hotarare nr. 484 din data de 28.09.2017
Debite intre societati comerciale - Hotarare nr. 403 din data de 14.07.2017
Reziliere contract - Hotarare nr. 262 din data de 23.03.2018
Contestatie la executare - Hotarare nr. 220 din data de 30.01.2018
Litigiu Curtea de Conturi - Hotarare nr. 176 din data de 01.03.2018
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018