Litigii de munca
(Sentinta civila nr. 1690/D din data de 02.12.2009 pronuntata de Tribunalul Bacau)Prin contestatia formulata de C.A.L.din data de 27.02.2009 s-a solicitat in contradictoriu cu parata S.C. C. S.R.L. anularea deciziei nr. 51/14.04.2008.
La termenul din data de 04.11.2009 instanta a pus in discutie exceptia tardivitatii formularii contestatiei, iar la termenul din data 02.12.2009 a ramas in pronuntare asupra exceptiei.
Analizand actele si lucrarile dosarului rezulta urmatoarele: Potrivit art. 243 alin. (1) din Codul muncii, cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate:
a) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca;
Potrivit art. 291 alin. (1) din Codul muncii, dispozitiile prezentului titlu se completeaza cu prevederile Codului de procedura civila.
Potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedura civila, neexercitarea oricarei cai de atac si neindeplinirea oricarui alt act de procedura in termenul legal atrage decaderea, afara de cazul cand legea dispune altfel sau cand partea dovedeste ca a fost impiedicata printr-o imprejurare mai sus de vointa ei.
Potrivit art. 82 alin. (1) din Codul de procedura civila, orice cerere adresata instantelor judecatoresti trebuie sa fie facuta in scris si sa cuprinda aratarea instantei, numele, domiciliul sau resedinta partilor ori, dupa caz, denumirea si sediul lor si ale reprezentantului, obiectul cererii si semnatura.
(2) In cazul in care, din orice motive , cererea nu poate fi semnata, judecatorul va stabili mai intai identitatea partii si ii va citi acesteia continutul cererii. Despre toate acestea judecatorul va face mentiune pe cerere. Potrivit art. 83 alin. (1), cand cererea este facuta prin mandatar, se va alatura procura in original sau copie legalizata, iar potrivit alin. (2), mandatarul avocat certifica el insusi copia de pe procura sa. Potrivit art. 114 alin.(2), in cazul in care cererea a fost primita prin posta, reclamantului i se vor comunica in scris lipsurile ei, cu mentiunea ca, pana la termenul acordat, urmeaza sa faca completarile sau modificarile necesare.
Potrivit art. 245 pct. 1 judecata reincepe prin cererea de redeschidere facuta de una din parti, cand ea s-a suspendat prin invoirea partilor sau prin lipsa lor;
In fine, potrivit art. 86 alin. (1) , comunicarea cererilor si a tuturor actelor de procedura se va face, din oficiu, prin agentii procedurali ai instantei sau prin orice salariat al acesteia, precum si prin agenti ori salariati ai altor instante, in ale caror circumscriptii se afla cel caruia i se comunica actul, iar potrivit alin. (3), in cazul in care comunicarea potrivit alin.(1) nu este posibila, aceasta se va face prin posta, cu scrisoare recomandata cu dovada de primire sau prin alte mijloace ce asigura transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia.
Din interpretarea coroborata a acestor texte de lege se desprind urmatoarele concluzii: - orice cale de atac (cerere, contestatie, plangere, etc.) adresata unei instante sau orice alt act de procedura este lovit de sanctiunea decaderii( tardivitatii) in cazul in care nu se formuleaza sau efectueaza in termenul legal imperativ prevazut de lege;
- comunicarea actelor de procedura incumba numai instantei de judecata care poate comunica cererile si celelalte acte de procedura agenti procedurali, posta si numai in ultim subsidiar( daca nu se poate efectua prin agenti ori prin intermediul postei) prin alte mijloace tehnice ce atesta confirmarea primirii si transmiterea continutului textului, insa nu rezulta de nicaieri ca si partile pot utiliza aceste mijloace tehnice, pentru ele fiind obligatoriu ca orice cerere( inclusiv cea de redeschidere a judecatii) sa fie facuta in conditiile art. 82-83 si 114 Cod procedura civila; dealtfel art. 86 obliga instantele sa comunice cererile deja depuse in conformitate cu art. aratate mai sus, adica cele depuse la sediul acesteia in scris, personal sau prin mandatar ori primite in scris prin posta, pentru ca inainte de a putea fi comunicate cererile trebuie mai intai ca acestea sa fie primite in conditiile aratate;
- in concluzie, depunerea oricarei cereri adresata unei instante este guvernata de regulile de la art. 82,83,114,115 Cod procedura civila in timp ce comunicarea actelor de procedura in modurile permise de art. 86 incumba si sunt permise numai instantei de judecata, partile neavand posibilitatea de a investi legal instanta de judecata prin alte mijloace tehnice, singurele variante permise de legiuitor fiind cererea scrisa depusa personal ori prin mandatar sau trimisa prin intermediul postei.
Fata de aceste considerente in drept instanta constata in fapt ca reclamanta sustine ca a atacat decizia unilaterala de concediere in data de 16.06.2008 prin trimiterea contestatiei prin fax si recunoaste ca i s-a comunicat decizia de concediere la data de 16.05.2008.
Avand in vedere ca depunerea unei cai de atac(sau a unei contestatii de concediere) nu este totuna cu comunicarea actului de procedura, instanta apreciaza ca instanta nu putea fi legal investita prin intermediul acestui mijloc tehnic care poate fi folosit numai de catre instanta de judecata si numai in subsidiar( daca comunicarea nu se poate face prin posta) si prin urmare de la data comunicarii deciziei atacate si pana la investirea legala a instantei au trecut peste 9 luni.
Pentru aceste motive singura contestatie care a investit legal instanta a fost cea inregistrata la data 27.02.2009, adica cu mult peste termenul legal peremptoriu si din aceasta cauza aceasta este tardiv introdusa si va fi respinsa ca atare.
Mai mult, inexistenta continutului corespondentei prin fax face ca posibila ocolirea acestei sanctiuni procedurale, din moment ce orice corespondenta, fara a i se atesta continutul, ar putea fi considerata, dupa caz, cerere de chemare in judecata, contestatie, raspuns la intampinare, etc, ceea ce ar introduce o nota de neseriozitate legislativa; pe de alta parte, chiar daca am interpreta dincolo de posibilitatea de exceptie permisa instantei, de a comunica actele de procedura prin intermediul faxului, si l-am extinde nepermis si la partile din pricinile deduse judecatii se observa ca contestatoarea nu a facut dovada imposibilitatii inaintarii contestatiei prin posta, utilizarea altor mijloace tehnice fiind permisa chiar instantei de judecata numai in subsidiar, adica numai daca actul ori cererea nu putea fi comunicat prin intermediul serviciilor postale, motive in plus care dovedesc temeinicia exceptiei invocate.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Contracte de munca
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1417 din data de 17.10.2017
Anulare act administrativ - Hotarare nr. 867 din data de 02.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Anulare act - Hotarare nr. 721 din data de 04.05.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Faliment - Hotarare nr. 669 din data de 21.12.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Nulitate act juridic - Hotarare nr. 615 din data de 19.09.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Pretentii - Lititgii cu profesionistii - Hotarare nr. 537 din data de 27.06.2017
Faliment - Hotarare nr. 484 din data de 28.09.2017
Debite intre societati comerciale - Hotarare nr. 403 din data de 14.07.2017
Reziliere contract - Hotarare nr. 262 din data de 23.03.2018
Contestatie la executare - Hotarare nr. 220 din data de 30.01.2018
Litigiu Curtea de Conturi - Hotarare nr. 176 din data de 01.03.2018
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018