Raporturi de munca

Prin cererea inregistrata la Tribunalul  Bacau sub nr.284/110/2007, reclamanta SC F. S.R.L. Slanic Moldova a chemat in judecata pe paratul S.C., solicitand obligarea paratului la plata sumei de  26.965 lei, c/valoare prejudiciu. A solicitat reclamanta si cheltuieli de judecata.
Actiunea este scutita de plata taxei de timbru conform art.285 Codul muncii.
In motivarea actiunii reclamanta a aratat ca paratul a fost angajat in calitate de  contabil sef la societatea reclamanta. Neglijenta in indeplinirea atributiilor de serviciu a dus la emiterea unei decizii de impunere, nr.1742/22/09.02.2006, prin care societatea reclamanta a fost obligata la plata unor diferente de impozit si totodata la accesoriile aferente acestei plati ulterioare.
In sustinerea actiunii s-au depus inscrisuri.
Prin intampinare, paratul a solicitat respingerea actiunii ca nefondata intrucat administratorul societatii a cunoscut la angajarea sa faptul ca nu este contabil autorizat si ca administratorul trebuie sa-si asume raspunderea in legatura cu actele incheiate.
S-a mai aratat ca administratorul a fost cel care a hotarat sa includa ca si cheltuiala deductibila dobanzile si penalitatile, fara sa tina cont de opozitia paratului.
Paratul a mai aratat ca procesul/verbal prin care s-a stabilit impozitul nu a fost atacat de societate si ca administratorul a chemat organele de control intrucat acesta a solicitat restituirea TVA-ului.
Prin sentinta  civila  nr. 1159/D/11.07.2007 Tribunalul Bacau a admis in parte actiunea si l-a obligat pe parat sa plateasca reclamantului suma de 26.965 lei.
Prin sentinta civila nr. 23/16.01.2008, Curtea de Apel Bacau a casat sentinta civila cu motivarea ca este necesar completarea probatoriului pentru a se stabili care este cuantumul TVA/ului datorat de societate cu consecinta asupra penalitatilor si dobanzilor si legatura de cauzalitate intre activitatea desfasurata de parat si greselile constatate de catre organele fiscale.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bacau sub nr. 732/110/2008.
Conform recomandarilor instantei de casare, tribunalul a pus in discutia partilor necesitatea efectuarii unei expertize contabile. La termenul din 5.09.2009 instanta a dispus din oficiu efectuarea unei astfel de expertize si a pus in sarcina paratului sarcina de a achita onorariu expert, acesta aratand ca nu poate achita onorariul si ca nu a solicitat aceasta proba.
Pozitia reclamantei vis/a/vis de proba cu expertiza a fost constanta pe parcursul procesului, aceasta aratand ca nu solicita in dovedirea pretentiilor sale proba cu expertiza iar la termenul din 13.03.2009a aratat ca  refuza sa achite onorariul de expert.
In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
Paratul a fost angajat la societatea reclamanta in functia de contabil sef, fara ca acesta sa aiba studii superioare de specialitate astfel cum impunea art. 11 din Lg. 82/1991 inca de la data intrarii in vigoare.
Potrivit deciziei de impunere nr. 1742/22.03.2006, pentru anii 2002 si 2003 societatea a calculat impozitul pe profit tinand cont de pierderea contabila, si nu de cea fiscala, cu nerespectarea dispozitiilor Lg. 414/2002. Ca urmare a acestui fapt, s/a constatat o diferenta de impozit pe profit pentru perioada 1.01.2002/30.09.2005 de 18.081 lei.
Ca urmare a neplatii la termen a sumei de 18.081 lei, s-a calculat, conform art.13 din OG nr.11/1996 modificata, art.12 din OG 61/2002 si OG 92/2003 si accesoriile reprezentand dobanda 7212 lei si penalitati de intarziere 2058 lei.
De asemenea, s-a constatat ca datora o diferenta suplimentara de TVA pentru perioada 01.01.2002 � 31.10.2005 de 42122 lei, la care, de asemenea s-au calculat accesorii: dobanda 13.342 lei si penalitati de intarziere de 3550 lei. Gresit nu a fost constituit si virat fondul special pentru promovarea si dezvoltarea turismului pentru perioada 01.06.2002 � 31.12.2002, calculandu-se un fond datorat de 2126 lei la care se adauga 1688 lei dobanda si 441 lei penalitati de intarziere.
Angajatorul a emis decizia nr. 166/1.10.2006 prin care arata ca paratul este dator a achita societatii suma de 26.965 lei reprezentand accesoriile pe care societatea ar fi trebuit sa le plateasca ca urmare a deficientelor de calcul, considerand ca paratul si/a recunoscut culpa prin adresa nr. 312/22.09.2005. Instanta constata ca prin aceasta adresa, paratul aducea la cunostinta administratorului ca din eroare s/a luat in calcul pierderea contabila si nu cea fiscala, nereferindu-se si la celelalte aspecte cu privire la care organul fiscal a stabilit ca s-au efectuat incalcari ale legii.
Conform art. 270 Codul muncii, salariatii raspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagube materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor.
Pentru a se declansa raspunderea patrimoniala, este necesar sa fie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
- calitatea de salariat la angajatorul pagubit;
- fapta ilicita si personala a salariatului, savarsita in legatura cu munca sa;
- prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului;
- raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu;
- vinovatia salariatului.
In ceea ce priveste prima conditie, instanta constata ca aceasta este intrunita, paratul fiind, asa cum s-a aratat, angajat pe functia de contabil sef la societatea reclamanta in perioada in care s-au efectuat erorile contabile.
In ceea ce priveste cea de-a doua conditie instanta constata ca desi angajatorul nu a depus la dosarul cauzei fisa postului, este de natura functiei ocupate de catre parat ca acesta sa intocmeasca actele prevazute de legea contabilitatii nr. 82/1991.
In speta, insa, instanta constata ca opereaza o cauza care inlatura caracterul ilicit al faptei, si anume acordul angajatorului.
Astfel, din analiza actelor contabile depuse la dosarul cauzei si pe baza carora s-a calculat gresit impozitul pe profit si TVA-ul datorat de societate rezulta ca aceste acte au fost semnate, alaturi de parat si de catre administratorul societatii iar aplicarea acestei semnaturi trebuie privita din prisma dispozitiilor conform carora administratorul societatii era cel careia ii revenea intreaga responsabilitate in ceea ce priveste organizarea si conducerea contabilitatii societatii. In conditiile in care administratorul reclamant cunostea faptul ca paratul nu indeplinea conditiile legale privind efectuarea studiilor economice superioare (cunoasterea acestuia aspect nefiind contestata de catre societatea reclamanta) exista posibilitatea savarsirii de catre acesta a unor erori in intocmirea actelor contabile.
In ceea ce priveste cea de-a treia conditie necesara pentru declansarea raspunderii, instanta constata ca desi era in sarcina reclamantului sa faca dovada prejudiciului cauzat prin fapta angajatului, cuantumul acestui prejudiciu nu a fost dovedit.
Astfel, in conditiile in care paratul a contestat faptul ca declaratia de impunere nr. 1742/22.03.2006 emisa de DGFP Bacau ar contine date exacte sub aspectul cuantumului obligatiilor fiscale neachitate la termen si al dobanzilor si penalitatilor de intarziere, si in conditiile in care aceasta declaratie nu a facut obiectul unui control judiciar, societatea reclamanta fiind singura in masura sa atace acest act pe calea contenciosului fiscal, in cauza se impunea efectuarea unei expertize care, conform art. 1169 Cod civil si art. 287 Codul muncii, era in sarcina societatii reclamante. Aceasta, insa, si-a exprimat in mod constant opinia ca in cauza nu este necesara administrarea unei astfel de probe si ca nu intelege sa achite onorariul de expert.
Tot sub aspectul prejudiciului, instanta constata ca reclamanta nu poate sustine ca a dovedit cuantumul acestuia prin continutul deciziei de imputare deoarece suma solicitata, de 26965 lei, nu corespunde oricum cu cuantumul rezultat din insumarea dobanzilor si a penalitatilor de intarziere mentionate in cuprinsul deciziei.
In ceea ce priveste raportul de cauzalitate, instanta constata ca acest element al raspunderii rezulta in cauza, fiind necontestat de catre parat faptul ca stabilirea dobanzilor si penalitatilor prin decizia de impunere a fost consecinta erorilor contabile savarsite de catre parat (cu acordul administratorului reclamantei).
De asemenea, instanta constata ca vinovatia paratului rezulta in speta din faptul ca acesta nu si-a indeplinit in mod corespunzator sarcinile de serviciu, raspunderea patrimoniala a angajatului putandu-se declansa chiar in conditiile existentei unei culpe usoare.
Fata de cele aratate, instanta constata ca nu sunt intrunite cumulativ toate conditiile de declansare a raspunderii patrimoniale a paratului, urmand sa respinga actiunea ca nefondata.
In baza art. 274 Cod procedura civila instanta va obliga societatea reclamanta sa-i plateasca paratului cheltuieli de judecata constand in onorariu de avocat.