Probe
(Decizie nr. 753/R din data de 10.09.2009 pronuntata de Tribunalul Bacau)Prin sentinta civila nr. 6358/16.10.2007 Judecatoria Bacau a admis cererea formulata de U.J.C.C.Bacau (fosta Federalcoop Bacau) in contradictoriu cu paratii C.V. , C.B. si S.A.I.
A anulat inscrisul intitulat � chitanta� datat din 05.02.1980 in cuprinsul caruia se arata ca S.A. a vandut lui C.V. o casa si terenul aferent din Bacau, contra sumei de 80.000 lei, inscris aflat in copie la fila 14 dosar.
A obligat paratii C.V. si C.B. sa plateasca reclamantei U.J.C.C. Bacau suma de 17,15 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele :
Potrivit art. 184 C.proc.civ. falsul privitor la actele juridice se va cerceta de catre instanta civila in cazul in care a operat prescriptia raspunderii penale; de asemenea, in cazul constatarii falsului, fraudei la lege, dolului si violentei, dovada existentei acestor cazuri de nulitate se face prin orice mijloc de proba, instanta avand puterea sa-si formeze convingerea existentei falsului unui act juridic prin intermediul oricarui mijloc de proba, inclusiv proba materiala si prezumtii simple. Falsul unui act juridic (frauda) se sanctioneaza cu nulitatea absoluta.
Analizand inscrisul defaimat in fals in prezenta cauza, instanta constata in primul rand ca acest inscris, denumit �chitanta�, a stat la baza perfectarii unei vanzari-cumparari, fiind considerat un antecontract, deci un act juridic bilateral si cu titlu oneros.
De asemenea, din dosarele atasate la prezentul dosar se observa ca paratul C.V. a refuzat ( sau nu avea cum ) sa prezinte la vreun termen de judecata originalul inscrisului denumit �chitanta�; or de aici se poate trage concluzia ( prezumtie simpla) ca paratul nu are nici un inscris original care ar putea fi cercetat pe calea expertizei si a carui datare in timp ar putea fi apreciata pe aceasta cale; aceasta banuiala se transforma in indiciu puternic de frauda daca se analizeaza cele doua copii (aflata la fila 25 din dosarul 22220/1993 al Judecatoriei Bacau): primul martor este denumit �C. S.�, iar in a doua copie (aflata la fila 28 din dosarul amintit) numele martorului este �C. S.�, fapt ce denota (chiar admitand buna-credinta a paratului) ca exista (sau au existat) cel putin doua chitante originale, din moment ce paratii au invocat in perfectare 2 copii diferite de chitanta, iar pentru acest motiv apare de neinteles de ce refuza sa prezinte macar una in original pentru a putea fi expertizata si a i se stabili autenticitatea, dar devine plauzibil faptul ca in fapt nu a existat nici o chitanta in original semnata de paratul vanzator: or forta actului sub semnatura privata se trage tocmai din existenta semnaturii celui de la care se pretinde ca acesta exista, in lipsa semnaturii in original actul neputand exista si deci produce fapte juridice. Tocmai de aceea Codul de procedura civila atribuie putere doveditoare copiilor numai daca se prezinta originalul, sub pedeapsa neluarii in seama (iar in procedura civila, aceasta sarcina de a prezenta si de a produce originalul actului alaturi de copii de pe acesta revine reclamantului care pretinde drepturi izvorate din respectivul act juridic) deoarece legiuitorul a vrut sa evite situatia de fraudare pe calea producerii copiilor de pe originale care nu exista prezumandu-le ca intocmite in fals (si inexistente), daca originalul nu este prezentat in instanta pentru a fi verificat si deci acestea nu pot produce efecte juridice.
Avand in vedere aceste elemente de fapt, instanta apreciaza, pe baza acestor indicii grave, precise si pertinente, ca inscrisul original numit �chitanta� nu a putut fi identificat pentru a-i fi verificata semnatura si in concluzie apreciaza ca nu exista nici o �chitanta� originala( care sa provina de la pretinsul vanzator si sa fie incheiata la data indicata in acesta), iar copiile prezentate instantei (in numar de doua, lucru inexplicabil, intrucat o copie ar fi trebuit sa fie la pretinsul vanzator) nu sunt decat niste falsuri, fiind contrafacute pentru a-i asigura paratului dobandirea imobilului pentru care este in litigiu cu reclamanta.
Pentru toate aceste motive:
-existenta a doua copii diferite, situatie care nu a fost explicata de parat;
-neprezentarea nici macar a uneia dintre cele doua originale, desi in mod logic ar trebui sa fie cel putin doua la numar, iar acestea se afla in posesia paratului;
-atitudinea paratului fata de reclamanta pana la obtinerea perfectarii vanzarii-cumpararii, motive care se constituie in tot atatea indicii precise, pertinente si grave si care impreuna formeaza o proba concludenta si convingatoare dincolo de orice banuiala rezonabila (criteriu folosit de C.E.D.O.) si care arata ca inscrisurile in copie numite �chitante� sunt niste falsuri, se impune anularea lor si lipsirea, pe aceasta cale, de producerea oricaror efecte juridice, inca de la data intocmirii si folosirii acestora, de indata ce prezenta sentinta civila va ramane irevocabila.
Impotriva sentintei au declarat recurs paratii C.V. si C.B. pentru urmatoarele considerente :
reclamanta nu avea calitate procesuala activa deoarece nu a fost
niciodata proprietara imobilului in litigiu;
in cauza exista autoritate de lucru judecat intrucat intre parti a mai
existat un litigiu cu aceasta cauza solutionat in dosarul Curtii de Apel Bacau nr. 997/2006;
dreptul la actiune al reclamantei s-a prescris, actiunea fiind
promovata la 17.05.2006, mult peste termenul de 3 ani prevazut de Decretul nr.167/1958;
din anul 1994 intre parti au fost mai multe procese iar problema
proprietatii si a chitantei a fost solutionata prin hotarari definitive si irevocabile si in acele dosare au depus acte pentru a dovedi veridicitatea inscrisului si netemeinicia apararii Federalcoopului;
solicita ca toate aceste probe sa fie avute in vedere in prezenta cauza;
de-a lungul timpului chitanta in original a fost depusa la dosar iar la
parchet au fost 3 � 4 sesizari pentru fals, toate solutionate prin neinceperea urmaririi penale
in toate aceste dosare s-au administrat probe suficiente pentru a stabili
daca chitanta este un fals sau nu iar in anul 2004 Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau a stabilit o alta situatie de fapt decat cele stabilite anterior fara a se face vreo investigatie.
Prin intampinare intimata-reclamanta U.J.C.C. Bacau (fosta Federalcoop Bacau) a solicitat mentinerea hotararii pronuntata de instanta de fond.
Analizand actele si lucrarile dosarului retine urmatoarele :
Reclamanta fiind cea care a primit actiunea avea obligatia de a justifica indreptatirea de a introduce cererea, deci calitatea procesuala activa. In litigiul dedus judecatii reclamanta a solicitat sa se dispuna anularea inscrisului denumit � chitanta � , actiunea fiind intemeiata pe dispozitiile art.184 cod procedura civila si formulata in conditiile in care in dosarul nr.160/P/2001 al Parchetului de pe langa Tribunalul Bacau prin rezolutia din 28.11.2003 s-a dispus incetarea urmaririi penale fata de C.V. si C.B., parati in prezenta cauza, intrucat a intervenit prescriptia raspunderii penale. Fata de dreptul pretins in cauza legitimarea procesuala activa este justificata de calitatea de parte in dosarul penal in care s-a cercetat infractiunea de fals, nefiind conditionata de dovedirea dreptului de proprietate asupra bunului la care se refera inscrisul, astfel cum sustin recurentii � parati. Atata vreme cat reclamanta a avut calitate de parte vatamata in dosarul nr. 160/P/2001 al Parchetului de pe langa Tribunalul Bacau, obiectul sesizarii privind savarsirea infractiunii prevazuta de art.290 cod penal fiind inscrisul a carui anulare s-a solicitat in prezenta cauza, in mod corect a retinut prima instanta prin incheierea din 04.09.2007 ca acesta a facut dovada calitatii procesuale active.
Potrivit art.1201 cod civil pentru a exista autoritate de lucru judecat trebuie sa existe tripla identitate de parati, de obiect si de cauza, fiind necesar ca prima hotarare ramasa definitiva sa fi rezolvat in fond procesul dintre parti. In speta, raportat la cauza solutionata in dosarul Curtii de Apel Bacau nr. 997/2006, nu se poate retine existenta autoritatii de lucru judecat astfel cum sustin recurentii � parati, nefiind indeplinite conditiile prevazute de art.1201 cod civil. Intr-adevar prin decizia civila nr. 485/14.04.2004 pronuntata in dosarul nr. 997/2006 Curtea de Apel Bacau a solutionat irevocabil un litigiu avand ca obiect tot anularea inscrisului denumit � chitanta � avand trecuta ca data 05.02.1980 insa nu este indeplinita cerinta privind existenta identitatii de parti, in acest dosar actiunea fiind formulata de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau care nu este parte si in prezenta cauza. Pe de alta parte prin decizia civila nr. 485/14.04.2004 Curtea de Apel Bacau nu a solutionat fondul litigiului deoarece a mentinut in recurs decizia civila nr.948/09.06.2004, prin care Tribunalul Bacau a respins actiunea pentru lipsa calitatii procesuale active a Parchetului de pe langa Tribunalul Bacau.
In anul 1994 reclamanta avea intr-adevar cunostinta de existenta inscrisului si in acelasi an, la data de 02.06., s-a adresat Politiei Municipiului Bacau cu o sesizare privind savarsirea infractiunii de fals prevazuta de art. 290 cod penal de catre paratii din prezenta cauza.
Cum litigiul dedus judecatii a fost inregistrat pe rolul Judecatoriei Bacau la data de 19.05.2006, ca urmare a solutiei pronuntata de Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau in dosarul nr. 160/P/2001 la data de 29.11.2003 asupra laturii penale, in mod corect prima instanta a retinut ca au fost respectate dispozitiile Decretului nr. 167/1958 referitoare la prescriptie si a respins exceptia invocata de parati privind prescriptia dreptului la actiune.
Intre parti au existat mai multe litigii. Din dosarele atasate la prezenta cauza rezulta ca nici in actiunea in revendicare ( solutionata de Judecatoria Bacau prin sentinta civila nr.2230/12.03.1997 definitiva si irevocabila in urma exercitarii cailor de atac), nici in actiunea avand ca obiect perfectarea conventiei de vanzare �cumparare ( solutionata de Judecatoria Bacau prin sentinta civila nr. 6071/27.04.1994, definitiva prin decizia Tribunalului Bacau nr.722/31.05.1995 si irevocabila prin decizia Curtii de Apel Bacau nr. 1471/13.12.1995) instanta nu s-a pronuntat cu privire la validitatea inscrisului sub semnatura privata prin prisma motivelor invocate in sustinerea actiunii in prezenta cauza.
De asemenea, verificand actele aflate in dosarele atasate la prezenta cauza se constata ca nu exista mentiuni privind depunerea originalului chitantei la dosarul instantei astfel cu pretind recurentii � parati.
Chiar daca au existat sesizari pentru fals iar sub aspectul laturii penale Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau a dispus in dosarul nr. 160/P/2001 incetarea urmaririi penale fata de recurentii �parati din prezenta cauza cercetati pentru savarsirea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata, intrucat a intervenit prescriptia raspunderii penale, sub aspectul laturii civile constand in anularea chitantei nu s-a pronuntat o solutie in dosarul de urmarire penala.
In acest sens a fost sesizata instanta civila care potrivit dispozitiilor exprese ale art. 184 cod procedura civila avea obligatia de a cerceta falsul prin orice mijloace de proba.
Din considerentele sentintei recurate rezulta ca pentru a ajunge la concluzia privind existenta falsului instanta si-a format aceasta convingere prin intermediul probei materiale si al prezumtiei simple care este o proba indirecta.
La judecata in prima instanta nu s-au administrat cu respectarea principiului nemijlocirii, probe care sa sustina concluziile privind existenta a doua copii diferite si neexplicarea de catre parat a acestei situatii, neprezentarea macar a unuia din originale, atitudinea paratului fata de reclamanta pana la perfectarea vanzarii � cumpararii.
De altfel aceste aspecte nu au fost puse in discutia contradictorie a partilor, in legatura cu ele nefiind respectate nici prevederile art.129 alin.5 cod procedura civila privind rolul activ al instantei in materie probatorie.
Raportat la obiectul litigiului, avand in vedere apararile formulate de parti in prima instanta si reiterate in recurs, este necesara completarea probatoriului cu interogatoriul partilor din inscrisul denumit � chitanta � si cu proba testimoniala ( martorii din acelasi inscris) pentru a se stabili � data si locul incheierii actului denumit � chitanta�, cine l-a redactat, in ce forma si in cate exemplare, prezenta vanzatorului la incheierea actului, situatia originalului ulterior redactarii si semnarii si daca partile din act au purtat discutii cu privire la calitatea de proprietar a vanzatorului.
Aceste neregularitati nu pot fi indreptate in calea de atac a recursului pentru stabilirea situatiei de fapt fiind necesare probe a caror administrare nu este posibila in recurs, astfel cum se prevede la art. 305 cod procedura civila.
In consecinta, vazand si prevederile art.312 alin.5 cod procedura civila, va admite recursul, va casa in tot sentinta recurata si va trimite cauza spre rejudecare la aceiasi instanta.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Probe, dovezi
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1417 din data de 17.10.2017
Anulare act administrativ - Hotarare nr. 867 din data de 02.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Anulare act - Hotarare nr. 721 din data de 04.05.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Faliment - Hotarare nr. 669 din data de 21.12.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Nulitate act juridic - Hotarare nr. 615 din data de 19.09.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Pretentii - Lititgii cu profesionistii - Hotarare nr. 537 din data de 27.06.2017
Faliment - Hotarare nr. 484 din data de 28.09.2017
Debite intre societati comerciale - Hotarare nr. 403 din data de 14.07.2017
Reziliere contract - Hotarare nr. 262 din data de 23.03.2018
Contestatie la executare - Hotarare nr. 220 din data de 30.01.2018
Litigiu Curtea de Conturi - Hotarare nr. 176 din data de 01.03.2018
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018