Cheltuieli transport solicitate de personalul didactic din mediul rural
(Sentinta civila nr. 1467/D din data de 04.11.2009 pronuntata de Tribunalul Bacau)Prin cererea adresata reclamantul Sindicatul Liber din Invatamantul Judetului Bacau solicita in numele membrilor de sindicat in contradictoriu cu Scoala I-VIII G., Consiliul Local T. obligarea la plata cheltuielilor de transport pe mijloacele de transport in comun, la si de la locul de munca cuvenite personalului didactic de la Scoala din comuna C. incepand cu 2007 si pe viitor.
Solicita ca plata sa se faca de la 01.01.2007 la zi pentru un nr. de 11 persoane, urmand ca plata sa se faca si pe viitor, urmand ca sumele datorate sa se faca si pe viitor, urmand ca sumele datorate sa fie actualizate la data platii efective.
In motivare se arata ca, la dosar sunt depuse acte potrivit carora, cadrele didactice navetiste de la scolile din comuna T. au dovedit faptul ca au suportat din bugetul propriu aceste cheltuieli.
Se arata ca in speta nu s-au respectat dispozitiile art. 104 alin. 3 si ale arat. 138 Lg. 128/1997 privind Statul personalului didactic cu modificarile si completarile ulterioare ale art. 34 alin. 4 lit. �b� si ale art. 51 din Contractul colectiv de munca unic la nivel teritorial ramura invatamant 2003/2004 precum si ale art. 36 alin. 1 si 4 Contractul Colectiv de Munca.
Astfel art. 104 alin. 3 din Lg. 128/97 privind Statul personalului didactic prevede ca �personalul didactic titular din mediul rural care nu dispune de locuinta si caruia nu i se poate oferi locuinta corespunzatoare in localitatea unde are postul didactic, se vor deconta de catre administratia locala cheltuielile pe mijloacele de transport in comun la si de la locul de munca art. 34 alin.(4) lit. �b" din Contractul colectiv de munca se precizeaza, �de prevederile art. 104 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 cu modificarile si completarile ulterioare, beneficiaza personalul didactic calificat conform art. 7 din Legea nr. 128/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, iar in art. 51 alin.(l) se dispune ca �personalului din invatamant care isi desfasoara activitatea in alta localitate decat localitatea de domiciliu i se va deconta lunar, de catre consiliul local in a carui raza teritoriala isi are sediul unitatea de invatamant, cheltuielile de naveta la si de la locul de munca".
in art. 36 alin.(l) din Contractul colectiv de munca se precizeaza, �drepturile banesti cuvenite salariatilor se platesc chenzinal sau lunar, inaintea oricaror alte obligatii ale institutiilor si unitatilor de invatamant", iar la alin.(4), �persoanele care se fac vinovate de intarzierea platii drepturilor banesti cu mai mult de 3 zile lucratoare vot fi sanctionate potrivit legislatiei in vigoare".
Mai mult raspunsul dat de primarie prin care se mentioneaza ca decontarea transportului nu poate fi facuta personalului didactic ce se deplaseaza in cadrul aceleasi comune , nu poate fi luat in considerare pentru urmatoarele motive:
- art 104(3) din Legea 128/1997 prevede: ".... Personalului didactic din unitatile de invatamant de stat, care nu dispune de locuinta si caruia nu i se poate oferi o locuinta corespunzatoare in localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport in comun, din localitatea de resedinta la locul de munca si de la locul de munca in localitatea de resedinta. In cazul in care nu exista mijloace de transport in comun intre localitatea de resedinta si sediul unitatii de invatamant, urmeaza a i se deconta contravaloarea a 7,5 1 benzina Premium la 100 km parcursi, daca transportul se face cu autoturismul proprietate personala. In cazul in care exista mijloc de transport in comun, dar personalul didactic prefera sa circule cu autoturismul proprietate personala, urmeaza a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport in comun. Atunci cand transportul mai multor cadre didactice se face cu un singur autoturism, plata se face numai posesorului autoturismului respectiv. Decontarea sau plata echivalenta costurilor de transport se va efectua de catre autoritatile administratiei publice locale din unitatea administrativ-teritoriala pe raza careia se afla unitatea de invatamant la care isi desfasoara activitatea cadrul didactic, in urma solicitarilor adresate autoritatilor administratiei publice locale..."
In sustinerea actiunii la dosar s-a depus adresa 578/2008 emisa de Consiliul Local T. prin care se arata ca nu toti membrii de sindicat fac naveta conform sustinerilor acestora, in privinta biletelor de transport acestea nu sunt stantate nefiind posibila verificarea datei efectuarii calatoriei, adresa Ministerului Educatiei si Cercetarii nr. 111/2008, acte de stare civila, cererile formulate de cadrele didactice (filele 12-30).
Prin intampinarea depusa se solicita respingerea actiunii intrucat la dosar nu s-au depus acte doveditoare.
Actiunea s-a depus in termen, motivata, legal scutita de plata taxei de timbru.
Instanta verificand actele si lucrarile dosarului constata.
Potrivit dispozitiilor lg. 128/1997 � privind Statutul personalului didactic cu modificarile si completarile ulterioare, art. 104 � personalul didactic din unitatile de invatamantul de stat, care nu dispun de locuinta si caruia nu i se poate oferi o locuinta corespunzatoare in localitatea unde are postul i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport in comun din localitatea de resedinta la locul de munca si de la locul de munca in localitatea de resedinta.
In cazul in care nu exista mijloacele de transport, intre cele doua localitati, i se va deconta contravaloarea a 7,5 litri de benzina Premium la 100 km parcursi daca deplasarea se face cu autoturismul propriu personal.
Decontarea se face de catre unitatea administrativ teritoriala pe raza careia se afla unitatea de invatamant la care isi desfasoara activitatea cadrul didactic urmare a solicitarilor acestora.
Pentru a beneficia de decontarea cheltuielilor de transport, reclamantii trebuiau sa depuna la sfarsitul fiecarei luni de activitate � documentele justificative � bilete de transport, abonamente calatorie, in cazul in ce priveste decontarea contravalorii a 7,5 litri benzina Premium la 100 km parcursi, reclamantii nu au facut dovada mai intai ca intre localitatea de domiciliu si cea unde pretind ca si-au desfasurat activitatea - nu exista mijloace de transport in comun, imprejurare in care erau indreptatiti la decontarea biletelor de transport si numai in situatia in care nu exista mijloace de transport erau indreptatiti la decontarea a 7,5 litri benzina la 100 km parcursi.
Se observa in primul rand ca reclamantii, nu au depus acte justificative, pontajul zilnic efectuat de conducerea unitatii de invatamant, bonuri benzina decontate proprietate autoturism.
De asemenea Consiliul de administratie al unitatii de invatamant nu a propus lunar spre aprobare Consiliului Local drepturile aferente personalului didactic care solicita aceste cheltuieli.
Singurele cereri formulate de membrii de sindicat sunt formulate la 07.03.2008 prin care solicita decontarea cheltuielilor retroactiv, sens in care intimata a precizat prin adresa 578/12.03.2008 ca doar parte din reclamantii care au domiciliul in alta localitate sunt indreptatiti la decontare dar pe baza de acte justificative.
Fata de situatia retinuta, instanta avand in vedere art. 104 alin. 31 lg.128/1997 instanta urmeaza sa respinga actiunea ca fiind nefondata.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Raporturi de munca
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1417 din data de 17.10.2017
Anulare act administrativ - Hotarare nr. 867 din data de 02.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Anulare act - Hotarare nr. 721 din data de 04.05.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Faliment - Hotarare nr. 669 din data de 21.12.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Nulitate act juridic - Hotarare nr. 615 din data de 19.09.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Pretentii - Lititgii cu profesionistii - Hotarare nr. 537 din data de 27.06.2017
Faliment - Hotarare nr. 484 din data de 28.09.2017
Debite intre societati comerciale - Hotarare nr. 403 din data de 14.07.2017
Reziliere contract - Hotarare nr. 262 din data de 23.03.2018
Contestatie la executare - Hotarare nr. 220 din data de 30.01.2018
Litigiu Curtea de Conturi - Hotarare nr. 176 din data de 01.03.2018
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018