InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Bacau

Obligatia de a face

(Sentinta civila nr. 1311 din data de 27.09.2012 pronuntata de Tribunalul Bacau)

Domeniu Invatamant | Dosare Tribunalul Bacau | Jurisprudenta Tribunalul Bacau

OBIECT:
Prin cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul A.C. in contradictoriu cu parata Universitatea S.H. si Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului la data de 14.04.2011 sub nr de dosar 214/32/2011 s-a solicitat obligarea paratei la eliberarea diplomei de licenta.
MOTIVE:
 In motivarea actiunii, reclamanta a aratat faptul ca in anul 2006 s-a inscris la Facultatea de Drept si Administratie Publica din Bucuresti absolvind cursurile in anul 2009, promovand examenul de licenta cu nota 8.80. A mai precizat faptul ca dupa eliberarea adeverintei nr 4109/9.07.2009 s-a solicitat rectorului eliberarea diplomei de licenta, solicitare care a ramas fara raspuns. Reclamanta a mai aratat faptul ca prin adresa nr 345/F/DGIS/30.12.2010 Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului i-a comunicat faptul ca Facultatea de Drept si Administratie Publica din Bucuresti a fost autorizata sa functioneze provizoriu, prin HG 916/11.08.2005 Centru Teritorial pentru Invatamant la Distanta Bacau nu este autorizat.
Reclamanta a mai invocat faptul ca refuzul este abuziv atat timp cat Universitatea se bucura de autonomie academica, prin HG 916/11.08.2005 fiind autorizate provizoriu mai multe facultati din cadrul Universitatii S.H. printre care si Facultatea de Drept si Administratie Publica.
Reclamanta a apreciat faptul ca Centrul Teritorial nu are statutul unei unitati distincte, tematica, bibliografia si subiectele de examen fiind stabilite de Facultatea de Drept Bucuresti.
SUSTINERILE PARATILOR:
Paratul Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a formulat intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesual pasive, avand in vedere faptul ca nu are atributii privind eliberarea diplomelor pentru invatamantul superior, acestea revenind institutiilor de invatamant superior acreditate.
Parata Universitatea S.H. a formulat intampinare si cerere de chemare in garantie, aratand faptul ca exceptia invocata de paratul Ministerul Educatiei nu este intemeiata, in raport de prevederile Regulamentului privind regimul actelor de studii aprobat prin Ordinul 2284/2007. A mai aratat faptul ca potrivit HG 940/2004 si HG 916/2005 avea acreditare pentru forma de zi, si-a indeplinit obligatiile legale de a emite adeverinta de studii si a facut demersuri la Minister in vederea comunicarii necesarului de materiale tipizate pentru actele de studii, solicitare aprobata doar in parte. Prin cererea de chemare in garantie a solicitat obligarea Ministerului la aprobarea tiparirii formularelor tipizate.
ANALIZA INSTANTEI:
Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Ministerului Educatiei Cercetarii Tineretului si Sportului (MECTS in continuare)
Una din conditiile prevazute de lege pentru promovarea unei actiuni civile o reprezinta calitatea procesuala (art 41 C.pr cv).
Ca notiune juridica, calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si cel care este titularul dreptului pretins ( calitate procesuala activa ), precum si intre persoana chemata in judecata ( parat ) si cel care este subiect pasiv in raportul juridic dedus judecatii ( calitate procesuala pasiva).
Intr-un litigiu de  contencios  administrativ, pentru a avea calitatea  de parat sau intimat  este  suficient  sa se  faca dovada  ca acea  autoritate  publica este  emitenta actului  administrativ, astfel cum este  definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv actul unilateral cu caracter individual sau  normativ, emis  de o autoritate  publica in vederea executarii  si a organizarii executarii legii, dand nastere, modificand sau stingand  raporturi juridice”. Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se asimileaza actelor administrative unilaterale si refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, dupa caz, faptul de a nu raspunde solicitatului in termenul legal.
Obligatia de eliberare a actului de studii din sistemul national de invatamant superior, revine institutiei de invatamant superior care a organizat examenul si nu conducatorului sistemului national de educatie. Instanta apreciaza faptul ca exceptia este intemeiata,  intre reclamanta si parata MECTS neexistand niciun raport juridic direct, nascut din exercitarea dreptului celui in cauza de a cere sa i se elibereze documentul care atesta promovarea examenului de licenta.
Cu privire la fondul cauzei:
SITUATIE DE FAPT:
Prin adeverinta nr 4109/9.07.2009 (fila 7) eliberata de Universitatea S.H., Facultatea de Drept si Administratie Publica Bucuresti s-a atestat faptul ca reclamanta a absolvit cursurile universitare de licenta a Facultatii de Drept si Administratie Publica, specializarea Drept din cadrul Universitatii S.H., promotia 2009, sustinand si promovand examenul de licenta in sesiunea iulie 2009 cu nota 8.80.
Reclamanta a solicitat paratei Universitatea S.H. eliberarea diplomei de licenta, cererea nefiind solutionata.
Urmare a memoriului adresat Ministerului Educatiei, i s-a comunicat acesteia adresa nr 345/F/DGIS  (fila 8) prin care i s-a adus la cunostinta faptul ca a Centrul Teritorial pentru Invatamant la Distanta Bacau si specializarea Drept cu forma de invatamant ID nu sunt prevazute in nicio hotarare de Guvern, iar prin HG 1214/2010 acreditarea programelor ID se face pe baza raportului Consiliului National de Evaluare Academica si Acreditare avizat de Minsiterul Educatiei, situatia persoanelor care au urmat cursuri la specializari neacreditate fiind reglementata de OG 10/2009.
TEXTE DE LEGE APLICABILE IN SPETA
Articolul 5 din Regulamentul privind regimul actelor de studii in sistemul de invatamant superior aprobat prin Ordinul nr 2284/2007:
„Institutiile de invatamant superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate sa functioneze provizoriu potrivit legii, denumite in continuare institutii, pot gestiona, completa si elibera numai acele acte de studii la care au dreptul in conditiile legii.”,
articolul 11
„Activitatea de completare a formularelor actelor de studii - referitoare la studii partiale sau complete - se efectueaza in termen de maximum 12 luni de la finalizarea studiilor,”
articolul 38
„Dupa finalizarea completa a studiilor, la cerere, absolventilor li se elibereaza Adeverinta de absolvire a studiilor, al carei termen de valabilitate este de maximum 12 luni.”
articolul 34 din OUG 75/2005:
„Dupa parcurgerea procedurilor prevazute la alin. (1) si (2), in cazul constatarii neindeplinirii standardelor de calitate, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului dispune:
 a) incetarea inscrierii de studenti in cadrul programului respectiv de studii si incetarea scolarizarii in cadrul programului respectiv de studii al anului universitar urmator datei la care s-a emis raportul definitiv prevazut la alin. (1) si (2). Furnizorul de educatie are obligatia continuarii scolarizarii studentilor inscrisi in anii universitari anteriori emiterii raportului definitiv prevazut la alin. (1) si (2);
b) initierea unei hotarari a Guvernului in vederea inchiderii programului de studii respectiv”
SOLUTIA INSTANTEI:
Din analiza actelor dosarului (adeverinta fila 8, recunoasterile paratei) instanta retine faptul ca reclamanta a fost inscrisa in cadrul Facultatii de Drept si Administratie Publica din cadrul Universitatii S.H. Bucuresti, in anul 2006 si a promovat examenul de licenta in sesiunea iulie 2009. Instanta nu poate avea in vedere la solutionarea cauzei OG 20/2009, fata de data intrarii in vigoare a acesteia (actul a fost publicat in Monitorul Oficial din 20.08.2009) si data sustinerii examenului de licenta (iulie 2009), pentru respectarea principiului legalitatii, partea neputand fi suspusa unei norme juridice ulterioare situatiei juridice invocate.
Unul din principiile fundamentale ale dreptului administrativ il reprezinta principiul legalitatii activitatii desfasurate de organele administratiei publice, principiu care presupune ca autoritatile sa emita acte administrative in conformitate cu prevederile legii. Legalitatea actului administrativ presupune de asemenea conformitatea sa cu principiile generale create si promovate in dreptul comunitar, respectiv principiul predictibilitatii normelor juridice, a securitatii raporturilor juridice, a increderii legitime a cetatenilor in organele administrative, al egalitatii, proportionalitatii, a nediscriminarii.
Consolidat in jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene si a Curtii Europene a Drepturilor Omului principiul securitatii juridice a fost definit ca fiind posibilitatea recunoscuta oricarui cetatean de a evolua intr-un mediu juridic sigur, la adapost de neclaritatea si schimbarile inopinante care afecteaza normele juridice. In cauza Opel Asutria Gmbh c Consiliului Uniunii Europene, Curtea de Justitie a statuat faptul ca „orice act comunitar care produce efecte juridice trebuie sa fie clar, precis si sa fie adus la cunostinta celui interesat astfel incat acesta sa poata cunoaste cu certitudine momentul de la care acel act exista si incepe sa-si produca efecte juridice” .
O alta componenta a legalitatii actului administrativ este reprezentat, asa cum s-a aratat mai sus, de principiul increderii legitime care instituie obligatia autoritatii administrative de a proteja interesele legitime ale particularilor, printr-un comportament consecvent si necontradictoriu.
In cauza Hamer c Belgiei Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat faptul ca lipsa de reactie a autoritatilor care au tolerat o situatie o perioada lunga de timp, fara a interveni, constituie fundamentul pentru speranta legitima. In opinia instantei europene principiul sperantei legitime (care trebuie sa fie licita, posibila, realizabila si rezonabila) reprezinta posibilitatea prin care particularii isi pot realiza drepturile.
Instanta apreciaza faptul ca prin refuzul Universitatii de eliberare a actului final de studii, in conditiile in care reclamanta a fost inscrisa, a achitat taxele aferente, a urmat cursurile si a promovat examenul de licenta, autoritatea a intervenit nejustificat si imprevizibil in exercitiul drepturilor reclamantei, in raport de increderea acestei in coerenta conduitei puterii publice. Niciuna din parate nu a initiat vreun demers privind reglementarea in modalitatea de mai sus a situatiei create, astfel ca reclamanta se afla in situatia absolvirii unor cursuri de invatamant si a unui examen de licenta ce se bucura de prezumtia de legalitate, din moment ce o situatie contrara nu a fost stabilita in conditiile legii, adeverinta eliberata de Universitatea S.H., Facultatea de Drept si Administratie publica nefiind contestata.
Mai mult decat atat MECTS nu a intervenit sub nicio forma in perioada in care reclamanta a urmat cursurile si a promovat examenul de licenta si nu a sanctionat neregularitatile referitoare la procesul de invatamant, fiind o acceptare tacita a desfasurarii acestora care nu poate fi imputata reclamantei care a fost de buna credinta si s-a increzut in aparenta de legalitate a formei de invatamant.
Disfunctionalitatile existente la nivelul conducerii institutiei de invatamant superior privat, privind formele de invatamant pe care era indreptatita conform legii a le derula, coroborate cu lipsa de diligenta a MECTS, prin institutiile specializate — ARACIP — de a supraveghea corectitudinea procesului de invatamant, nu pot fi opuse absolventului unor cursuri de invatamant superior, ce a parcurs si etapa examenului de licenta.
Fata de prezumtia de legalitate de care s-a bucurat forma de invatamant urmata de reclamanta, fata de atitudinea de tolerare din partea autoritatii centrale, fata de necontestarea adeverintei nr 4109/9.07.2009, instanta apreciaza faptul ca reclamanta a avut o speranta legitima in recunoasterea dreptului de a obtine diploma de licenta, motiv pentru care apreciaza actiunea ca intemeiata, urmand a o admite si a obliga parata la eliberarea in favoarea reclamantei a diplomei de licenta in termen de 30 de zile de la ramanerea irevocabila a prezentei sentintei.
Cu privire la cererea de chemare in garantie:
Potrivit dispozitiilor articolului 7 din Ordinul 2284/2007:
„Formularele actelor de studii sunt tiparite si difuzate, in conditiile legii, de catre unitatea de specialitate desemnata de MECT, unitate care poarta intreaga raspundere pentru aprobarea comenzilor de la institutii si pentru asigurarea securitatii tiparirii si pastrarii formularelor pana la ridicarea acestora de catre institutiile beneficiare.”
Instanta apreciaza faptul ca sunt intrunite cerintele prevazute de art. 60 si urmatoarele din Codul de procedura civila, intre parata si chemata in garantie existand un raport juridic, nascut din refuzul expres al chematului in garantie de a aproba tiparirea formularelor tipizate, care sa poata fi folosite de universitate la completarea si eliberarea diplomei de licenta ce atesta absolvirea de catre reclamanta a cursurilor universitare refuzul chematei in garantie fiind emis cu exces de putere, atata timp cat, in perioada 2006 - 2009, nu au fost ridicate obiectii cu privire la desfasurarea acestei activitati, carora ministerul refuza sa le mai recunoasca valabilitatea. In raport de termenul stabilit pentru indeplinirea obligatiei paratei Universitatea S.H., fata de raportul de dependenta existent intre cele doua obligatii, instanta va stabili termen pentru chemata in garantie pentru indeplinirea obligatiei de 20 de zile.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Invatamant

Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1417 din data de 17.10.2017
Anulare act administrativ - Hotarare nr. 867 din data de 02.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Anulare act - Hotarare nr. 721 din data de 04.05.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Faliment - Hotarare nr. 669 din data de 21.12.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Nulitate act juridic - Hotarare nr. 615 din data de 19.09.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Pretentii - Lititgii cu profesionistii - Hotarare nr. 537 din data de 27.06.2017
Faliment - Hotarare nr. 484 din data de 28.09.2017
Debite intre societati comerciale - Hotarare nr. 403 din data de 14.07.2017
Reziliere contract - Hotarare nr. 262 din data de 23.03.2018
Contestatie la executare - Hotarare nr. 220 din data de 30.01.2018
Litigiu Curtea de Conturi - Hotarare nr. 176 din data de 01.03.2018
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018