CONTRACT ADMINISTRATIV. CAI DE ATAC. PROCEDURA PREALABILA. NEINDEPLINIREA OBLIGATIILOR CONTRACTUALE. CONSECINTE.
(Decizie nr. 782 din data de 22.01.2006 pronuntata de Curtea de Apel Bacau)5.CONTRACT ADMINISTRATIV. CAI DE ATAC. PROCEDURA PREALABILA. NEINDEPLINIREA OBLIGATIILOR CONTRACTUALE. CONSECINTE. LIMITELE INVESTIRII INSTANTEI DE RECURS.
Prin decizia 782/2006 s-a respins ca nefundat recursul paratei S.C. D. S.R.L. formulat in contradictoriu cu Consiliul Local Bacau. Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de recurs a retinut ca S.C. D. SRL a formulat actiune impotriva Primariei Bacau, prin care a solicitat anularea rezilierii unilaterale a contractului de inchiriere nr. 15358 din 15.05.2001, incheiat intre Consiliul Local Bacau si S.C. D. SRL Bacau si anularea notificarii nr.294483/15.03.2005. emisa de Primaria Bacau.
La data de 11 mai 2005, conform incheierii de sedinta, a fost introdus in cauza Consiliu Local Bacau (pag.80 dosar).
La data de 11 mai 2005, Primarul Municipiului Bacau a formulat cerere reconventionala, prin care a solicitat rezilierea contractului de inchiriere si obligarea societatii la restituirea bunului inchiriat, in starea in care l-a primit (pag.72 dosar).
Prin incheierea din data de 15.06.2005 (pag.82), in temeiul art.246 Cod pr. civila, s-a luat act de renuntarea la judecata a S.C. D. SRL Bacau.
Instanta a ramas sesizata cu cererea reconventionala formulata de Primarul Municipiului Bacau, impotriva S.C. D. SRL Bacau.
In motivarea cererii (reconventionale), reclamantul arata ca, la data de 15.05.2001, intre Consiliul Local Bacau, reprezentat de primar si S.C. D. SRL Bacau, s-a incheiat contractul de inchiriere nr. 15385, avand ca obiect amplasamentul din Parcul "Mircea Cancicov" in suprafata de 155 mp, in vederea desfasurarii de alimentatie publica.
Chiriasul nu si-a indeplinit obligatiile contractuale, respectiv, si-a achitat chiria la termene stabilite, si nu si-a efectuat lucrarile de intretinere si reparatii.
In concluziile scrise, reclamantul arata ca societatea chiriasa avea obligatia de a efectua lucrari de imbunatatire si estetizare a bunului in valoare de 3.300.000.000 lei ROL, care nu au fost efectuate.
A notificat societatea cu adresa nr.294483 din 15.03.2005, aratand ca reziliaza contractul pentru motivele invocate mai sus.
S.C. D.SRL Bacau solicita respingerea actiunii, aratand ca aceasta este nefondata, deoarece intarzierea la plata chiriei este imputabila primariei, care nu a emis factura si nu a primit contravaloarea chiriei aferenta anului 2004, afirmand ca aceasta nu este stabilita, a achitat chiria cand a aflat care este cuantumul acesteia, la data de 17.03.2005 cand a incercat sa achite la casierie, dar au fost refuzati, asa incat au efectuat plata prin virament.
Referitor la investitiile in valoare de 3.300.000.000 ROL, aratand
in contract nu s-a specificat data la care trebuie efectuate
investitiile. Investitia este exagerat de mare, dar cu toate acestea, in cursul anului 2004, au intocmit documentatia cadastrala in vederea realizarii constructiei, au intocmit proiect, dar le-a fost respins in anul 2005 avizul primariei, invocandu-se rezilierea contractului.
Prin sentinta civila nr. 81/17 martie 2006 pronuntata de Tribunalul Bacau in dosar nr. 2723/2005 a fost admisa actiunea, a dispus rezilierea contractului de inchiriere nr. 15358/15 mai 2001 incheiat intre Consiliul local al municipiului Bacau si S.C. D. SRL si obligarea paratei sa predea bunul in starea in care l-a primit conform prevederilor contractuale.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut urmatoarele :
Intre Consiliul Local Bacau, reprezentat de primar D. S. si S.C. D. SRL Bacau, s-a incheiat contractul de inchiriere nr. 15358/15.05.2001. Pe semnatura primarului este pusa stampila „Primar”. Termenul inchirierii a fost stabilit de la data de 15.05.2001. pana la data de 31.08.2001.
Ulterior s-a incheiat actul aditional nr.3, nedatat, marind termenul de inchiriere pana la data de 31.12.2013, se modifica pretul inchirierii si se completeaza art.9, adaugand obligatia S.C. D. SRL Bacau de a efectua lucrari de imbunatatire si estetizare a bunului inchiriat in valoare de 3.300.000.000 lei. La art.5 al actului aditional, se mentioneaza „prezentul act aditional intra in vigoare incepand cu data de 01.01.2004.
Prin actul aditional nr.4 la contract (nedatat), s-a stabilit ca pretul chiriei va fi stabilit anual, va fi achitat doar pentru perioada cat chiriasul desfasoara activitate, iar pentru sezonul 2004, chiria va avea valoare de 8.414.648 lei/luna + TVA.
Fata de apararile partilor, din analiza contractului de inchiriere si a actelor aditionale (depuse la dosar), instanta a retinut ca in fapt, s-a incheiat un contract de inchiriere initial pe o perioada de 3 luni, ulterior prelungit.
Actele aditionale nu sunt datate, dat atata timp cat nici una din parti nu a ridicat exceptia unei nulitati relative, instanta le va considera legal incheiate, exprimand vointa partilor.
Prin actul aditional nr.3, termenul de inchiriere este stabilit pana la data de 31.12.2013, stabilindu-se ca pretul va fi cuantificat in fiecare an in functie de valoarea tarifelor stabilite prin hotarari de consiliu, dar pentru anul 2004 contravaloarea chiriei este fixata la 7.254.000 lei/lunar.
Prin actul aditional nr.4 (pag.9 dosar), tot nedatat, se modifica
cuantumul chiriei lunare la valoarea de 8.414.648 lei, cu mentiunea ca va fi achitata doar pentru perioada in care locatarul desfasoara activitate. Se
desprinde clar vointa partilor ca plata chiriei sa fie periodica – lunara, si nu anuala, si nu in urna facturarii, pretul chiriei fiind stabilit. Cu certitudine, chiriasul cunostea pretul chiriei si faptul ca acesta se achita lunar.
Apararea societatii, privitoare la faptul ca pretul chiriei trebuia
platit anual, dupa ce s-ar fi emis factura si ca nu a cunoscut valoarea
chiriei pentru anul 2004, este speculativa si in afara prevederilor
contractuale. Parata in cauza recunoaste ca nu a platit chiria pe tot
parcursul anului 2004, si dupa cum rezulta din analiza prevederilor
contractuale si-a incalcat obligatiile convenite. Acesta este un motiv de reziliere a contractului.
In ceea ce priveste obligatia asumata de a efectua lucrari de imbunatatire si estetizare a bunului inchiriat, in valoare de 3.300.000.000 lei, nici aceasta nu a fost indeplinita, in actul aditional nr.3, la art.5, se stipuleaza „prevederile prezentului act aditional intra in vigoare incepand cu data de 01.01.2004.
Parata in cauza, incepand cu 1.01.2004 (se poate deduce ca actul aditional a fost incheiat ia finele anului 2003), nu a facut nici un demers pentru a demara lucrarile. Nu a prezentat nici un aviz premergator pentru obtinerea certificatului de urbanism, cu atat mai putin a autorizatiei de constructie in cursul anului 2004, cu toate ca la data de 26.04.2004 avea planul de amplasament si delimitare a corpului de proprietate (pag.26 dosar) emis de Oficiul National de Cadastru, Geodezie si Cartografie.
Parata sustine ca in anul 2005 a prezentat documentatia pentru emiterea autorizatiei de constructie, dar cererea a fost respinsa, deoarece contractul de inchiriere a fost reziliat unilateral de catre reclamanta.
Implicit, parata recunoaste ca a incercat sa isi indeplineasca
obligatiile contractuale, dupa ce proprietarul a intervenit, solicitand rezilierea.
Instanta nu a fost sesizata pentru a solutiona conditiile de validitate a contractului. Este evident, insa. Ca acest contract – cu modificarile ulterioare – este o concesionare, fata de termenul pentru care este incheiat (pana in anul 2013) si o inchiriere fata de dreptul chiriasului de a-si pastra proprietatea constructiei.
Modificarile in timp, nedatate, cu semnaturi indescifrabile, fara a se mentiona in clar numele semnatarilor, sunt din ce in ce mai favorabile chiriasului, clauza din Actul aditional nr. 4, la art. 1, fiind relevanta in acest sens „chiria . . . va fi achitata doar pentru perioada in care locatarul desfasoara activitate”. Cu toate acestea, locatarul nu si-a indeplinit obligatiile contractuale, solicitarea reclamantului de a rezilia contractul fiind motivata si intemeiata.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata pentru urmatoarele motive :
-instanta a solutionat cauza dupa procedura de contencios administrativ, desi cauza era de natura comerciala, bunul inchiriat facand parte din domeniul privat;
- in situatia in care se retine ca natura cauzei este de contencios administrativ, invoca inadmisibilitatea cererii reconventionale pentru considerentul lipsei procedurii prealabile prevazuta de art. 7 alin. 6 din Legea nr. 554/2004;
-actiunea a fost introdusa cu nerespectarea termenului prevazut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 ;
-instanta a dat o gresita apreciere probelor, nu s-a pronuntat asupra unor probe esentiale; s-a invocat si s-a dovedit ca autoritatea locala a ingreunat in mod deliberat indeplinirea formalitatilor de care depindeau utilizarea bunului si efectuarea investitiei;
-hotararea cuprinde motive contradictorii si straine de motivul pricinii si hotararea este lipsita de temei legal; initial s-a solicitat rezilierea contractului de inchiriere, insa in conformitate cu ultimele precizari intimata a solicitat sa se constate ca fiind legala rezilierea contractului de inchiriere. Instanta nu a facut referire la aceasta precizare care in realitate este o modificare a actiunii si a dispus rezilierea contractului de inchiriere, incalcand principiul disponibilitatii ;
-instanta a analizat conditiile de validitate ale contractului, aspecte cu care nu a fost investita ;
-in contract nu este prevazut un pact comisoriu de gradul IV, asa incat nu se putea constata reziliat de drept contractul ;
-nu se poate imputa neplata lunara a chiriei, intrucat nu avea o asemenea obligatie contractuala, chiria trebuia achitata doar in perioada in care desfasura activitate si nu a putut demara investitia si desfasura activitate din culpa intimatei;
-pentru obligatia de a efectua investitia de 3.300.000.000 lei nu s-a prevazut un termen ; eventualele intarzieri se datoreaza intimatei.
Intimata a formulat intampinare prin care solicita respingerea recursului pentru urmatoarele considerente :
Obiectul cererii reconventionale este rezilierea unui contract administrativ si prin urmare competenta revine instantei de contencios administrativ. Precizeaza ca aceasta exceptie a fost solutionata prin incheierea din 15 iunie 2005, iar recurenta nu a declarat recurs impotriva acestei incheieri.
Intimata, ca autoritate publica, nu se considera vatamata, drept pentru care nu trebuia sa se adreseze cu o plangere prealabila recurentei. Recurenta a fost invitata de mai multe ori la conciliere, insa nu a dat curs acestor invitatii.
Mai precizeaza ca prin cererea reconventionala s-a solicitat rezilierea contractului de inchiriere, iar instanta s-a pronuntat cu privire la aceasta cerere.
In contract s-a prevazut posibilitatea rezilierii unilaterale a contractului.
Intimata invoca exceptia nulitatii absolute a contractului de inchiriere nr. 15358/15 mai 2001 si a actelor aditionale, motivat de faptul ca inchirierea s-a realizat cu incalcarea dispozitiilor Legii nr. 69/1991 in vigoare la data incheierii contractului; nu exista o hotarare a consiliului local prin care se hotaraste inchirierea.
Curtea, analizand actele si lucrarile din dosar, sentinta recurata, prin prisma motivelor de recurs invocate si din oficiu constata ca recursul este nefondat.
Bunul care a facut obiectul contractului de inchiriere a carui reziliere s-a solicitat prin cererea reconventionala formulata de Primaria municipiului Bacau este un teren situat in Parcul Cancicov. Acest teren face parte din domeniul public al municipiului Bacau, conform H.G. nr. 1347/2001 anexa 2.
Potrivit art. 2 lit. „c” din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate actelor administrative si contractele incheiate de autoritatile publice care au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica.
Din cele de mai sus rezulta ca contractul de inchiriere incheiat de parti este un act administrativ, iar competenta de solutionare a litigiilor care deriva din executarea acestui contract revine instantei de contencios administrativ.
In ceea ce priveste exceptiile inadmisibilitatii si tardivitatii formularii cererii invocate de recurenta, curtea constata ca sunt nefondate, intrucat plangerea prealabila in cazul actiunilor care au ca obiect contractele administrative are semnificatia concilierii in cazul litigiilor comerciale, dispozitiile Codului de procedura civila fiind aplicabile in mod corespunzator, potrivit art. 7 alin. 6 din Legea nr. 554/1964, iar potrivit art. 7205 alin 1 Cod procedura civila daca paratul are pretentii impotriva reclamantului derivand din acelasi raport juridic, el poate face cerere reconventionala pentru care nu este necesara o alta incercare de conciliere.
In primul rand intimatei nu ii revenea obligatia de a incerca concilierea, iar in al doilea rand intimata a invitat-o pe recurenta la conciliere, invitatia fiindu-i trimisa recurentei la adresa indicata de recurent in actiune, insa recurenta nu s-a prezentat pentru a ridica corespondenta.
Contractul fiind in executare succesiva, nu se pune problema incalcarii dispozitiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, recurenta avea de indeplinit obligatii si in momentul promovarii cererii, asa incat cererea este formulata in termen.
In ceea ce priveste obiectul cererii, curtea constata ca intr-adevar intimata a oscilat in alegerea terminologiei adecvate.
Initial a solicitat ca instanta sa dispuna rezilierea contractului.
La data de 13 iulie 2005 si-a precizat obiectul cererii , solicitand sa se constate ca fiind legala rezilierea contractului de inchiriere, insa in modificarile scrise reclamanta a solicitat „sa constatati rezilierea ca legala, sa reziliati totodata contractul si pe cale judecatoreasca”, iar instanta s-a pronuntat in aceste limite fixate de parti. Recurenta nu a invocat vreo vatamare, motivele cererii au fost aceleasi si au fost cunoscute de recurenta si aceasta si-a facut apararile pe care le-a considerat necesare.
In ceea ce priveste fondul cauzei, curtea constata urmatoarele :
Instanta de fond a retinut in mod corect ca recurenta nu si-a indeplinit obligatia de a achita chiria in conformitate cu clauzele contractuale si obligatia de a efectua o investitie in valoare de 3.300.000.000 lei.
Recurenta prin actiune a recunoscut ca nu si-a indeplinit aceasta obligatie, insa a motivat ca intarzierea la plata se datoreaza intimatei care nu a emis factura. Motivarea este neserioasa. Primaria nu avea o obligatie contractuala de a emite factura, in schimb recurenta avea obligatia de a achita chiria lunar conform art. 5 din contract, nemodificat prin actele aditionale incheiate ulterior. Recurenta nu a facut dovada ca a solicitat emiterea unei facturi, intrucat ar fi imposibil de efectuat plata in lipsa acesteia. Recurenta a achitat chiria in martie 2005, dupa ce intimata si-a anuntat intentia de a rezilia contractul.
In ceea ce priveste obligatia de a efectua investitia, recurenta se prevaleaza de faptul ca in contract nu a fost stabilit un termen in care sa se execute aceasta obligatie si invoca faptul ca intimata a ingreunat indeplinirea acestei obligatii. E adevarat ca in contract nu s-a prevazut un termen, insa tot atat de adevarat este ca obligatia si-a asumat-o incepand cu 01.01.2004, ori recurenta pentru indeplinirea acestei obligatii nu a facut decat sa incheie un contract pentru proiectarea obiectivului extindere si etajare terasa. Nici o alta dovada nu exista la dosar, nici ca ar fi facut si alt demers in vederea indeplinirii obligatiei, nici in sensul ca a fost impiedicata de intimata sa-si indeplineasca obligatia.
Intimata, prin intampinare, a invocat exceptia nulitatii contractului de inchiriere, curtea nu va analiza insa aceasta exceptie, intrucat nu este o exceptie de procedura care sa poata fi invocata oricand este de fapt o actiune in constatarea nulitatii care trebuie formulata in fata instantei de fond.
Decizia 782/ 15.11.2006
III. CONTENCIOS ADMINISTRATIV FISCAL
1. ANULARE ACT ADMINISTRATIV FISCAL. CALCUL ACCESORII. LEGALITATE.
Prin Decizia 756/2006 s-a respins ca nefundat recursul promovat de parata D.G.F.P. Neamt. Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de recurs a retinut ca prin sentinta civila 34/CF/21.07.2006 pronuntata de Tribunalul Neamt in dosarul 3291/CF/2006 a fost admisa actiunea formulata de reclamanta S.C. U SA Roman prin administratori judiciari S.C. R. SRL Roman si S.C. Cont Deri SRL Piatra Neamt, in contradictoriu cu D.G.F.P Neamt si a fost anulata decizia nr. 60 din 21.02.2006 emisa de D.G.F.P Neamt.
Totodata a fost admisa contestatia nr. 5224/16.01.2006 formulata de reclamanta S.C. „U” SA Roman, prin administratori judiciari, impotriva deciziei de impunere nr. 1253/22.12.2006 a D.G.F.PNeamt, titlu fiscal pe care l-a anulat.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut urmatoarele :
SC U SA Roman se afla in procedura reorganizarii judiciare sub incidenta Legii nr.64/1995, in forma nemodificata, cauza formand obiectul dosar. nr.429/F/1996 aflat pe rolul Tribunalului Neamt - Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ.
Urmare raportului de inspectie fiscala, prin Decizia de impunere nr.l253/22.12.2005, referitoare la obligatiile de plata accesorii aferente obligatiilor fiscale din anii precedenti, organul fiscal teritorial a calculat dobanzi si penalitati de intarziere in suma de 152.364 lei pentru perioada 10.10.2003 - 31.12.2003 aferente taxei pe valoare adaugata, impozitului pe profit, impozitului pe salarii si pe veniturile din salarii si fondurilor speciale.
Dupa deschiderea procedurii prevazuta de Legea nr.64/1995, tuturor participantilor la aceasta procedura, le sunt aplicabile dispozitiilor prevazute de Legea nr.64/1995, alte dispozitii legale putand fi aplicabile doar in conditiile in care acest act normativ o dispune. SC „U” SA aflandu-se sub vechea procedura, inainte de modificarea Legii nr.64/1995.
Potrivit dispozitiilor art.37 din Legea nr.64/1995, aplicabila reclamantei, „nici o dobanda ori cheltuiala nu va putea fi adaugata creantelor negarantate sau partii negarantate din creantele garantate de la data deschiderii procedurii", sistandu-se astfel calcularea dobanzilor si a oricaror cheltuieli. Legiuitorul nu face nici o diferenta asupra naturii juridice a accesoriilor, toate incadrandu-se in mentiunea: „nici o dobanda sau cheltuiala" , de asemenea nu se face nici o diferentiere intre creantele statului si cele ale celorlalti creditori chirografari, textul art.37 din Legea nr.64/1995 interzicand printr-o dispozitie imperativa, adaugarea de dobanzi sau cheltuieli la creantele chirografare. Nefiind garantate cu garantii reale, creanta D.G.F.P. NEAMT, este o creanta chirografara „bugetara". Se retine totodata ca prin IV din O.G. nr.38/2002 pentru modificarea si completarea Legii nr.64/1995 s-a stabilit ca procedurile deschise pana la data intrarii in vigoare a acestui act normativ vor continua sa fie administrate si lichidate conform prevederilor legale in vigoare anterioare modificarilor aduse Legii nr.64/1995 prin aceasta ordonanta.
De la dispozitiile art.37 din Legea nr.64/1995 legiuitorul face o exceptie, in sensul ca dobanzile si cheltuielile curg daca prin planul de plata a creantelor, cuprins in planul de reorganizare se deroga de la aceasta prevedere. Din probele administrate nu s-a facut dovada ca prin planul de reorganizare al SC „U” SA Roman s-ar fi derogat de la regula neadaugirii de dobanzi si penalitati.
Practica judiciara in materie s-a pronuntat asupra faptului ca majorarile si penalitatile de intarziere au aceleasi ratiuni ca si dobanzile respectiv despagubirea creditorului si sanctionarea debitorului. D.G.F.P. Neamt a calculat prin Decizia de impunere nr. 1253/22.11.2005 dobanzi si penalitati pentru obligatii fiscale negarantate, nascute dupa deschiderea procedurii.
Aflata in procedura reorganizarii judiciare, sub vechea procedura a Legii 64/1995, reclamantei ii sunt aplicabile aceste reglementari, astfel ca obligatiile fiscale accesorii in suma de 152.364 lei RON calculate pentru perioada 10.10.2003 – 31.12.2003 sunt nedatorate.
Pentru aceste considerente, instanta a admis actiunea reclamantei si a anulat decizia nr. 60/21.02.2006 a D.G.F.P. Neamt, admitand contestatia nr. 5524/16.01.2006 si anuland titlul fiscal – decizia de impunere nr. 1253/22.12.2006.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs in termen legal parata D.G.F.P. Neamt, scutit de plata taxei de timbru, conform dispozitiilor art. 17 din Legea 146/1997.
In motivarea recursului s-a sustinut netemeinicia si nelegalitatea sentintei recurate, intrucat a fost data cu aplicarea gresita a legii, in sensul ca prevederile art. 37 din legea 64/1995 se refera si la majorarile de intarziere/dobanzi si penalitatile de intarziere datorate in baza legilor speciale pentru neplata la termen, a creantelor bugetare.
S-a sustinut ca dispozitiile art. 37 din Legea 64/1995 nu se refera si la accesoriile calculate pentru neplata la termen a creantelor bugetare, tinand seama si de Ordinul 1365/2004 pentru aprobarea deciziei nr. 5/22.07.2004 a Comisiei fiscale centrale pentru aprobarea solutiilor pentru aplicarea unitara a unor prevederi referitoare la taxa pe valoarea adaugata si de procedura fiscala. In conditiile in care O.G. 38/2002 de modificare si completare a Legii 64/1995 a modificat si completat art. 60 alin.7 din Legea 64/1995 prevazand majorarile de intarziere si penalitatile de intarziere potrivit legii speciale in materie, datorate de debitor pentru neachitarea obligatiilor bugetare datorate atat inainte, cat si dupa deschiderea procedurii de reorganizare, pana la data achitarii sau pana la data intrarii in faliment, recurenta a sustinut ca dispozitiile art. 60 al. 7 modificat reprezinta o derogare de la regula generala consacrata de art. 37 din Legea 64/1995.
S-a aratat ca la data calcularii accesoriilor contestate in cauza erau in vigoare prevederile Codului de procedura fiscala, iar prin decizia de impunere nr. 765/25.11.2005 mentionata de reclamanta au fost calculate accesorii pentru perioada 01.01.2003 – 10.10.2003 aferente creantelor fiscale contestate de contribuabil reprezentand debite care nu au fost stranse prin aplicarea H.G. 871/2000.
Prin decizia de impunere nr. 1253/22.12.2005 organul fiscal teritorial a calculat dobanzi si penalitati de intarziere pentru perioada 10.10.2003 – 31.12.2003 aferente unor obligatii bugetare neachitate la termen.
In consecinta s-a solicitat admiterea recursului, modificarea in totalitate a sentintei atacate in sensul respingerii ca neintemeiate a actiunii formulate impotriva deciziei 60/21.02.2006 si a deciziei de impunere nr. 1253/22.12.2005.
Pentru sustinerea recursului au fost depuse inscrisuri.
Legal citata, intimata – reclamanta S.C. „U” SA Roman, a fost reprezentata in fata instantei si, prin intampinarea formulata a solicitat respingerea recursului, ca neintemeiat.
S-a sustinut ca instanta de fond a facut o justa aplicare a prevederilor legale, recursul fiind nefondat, tinand seama de data deschiderii procedurii reorganizarii in cazul S.C. „U” S.A. – anul 1996 si dispozitiile aplicabile in cauza.
Astfel, intimatei – reclamantei ii sunt aplicabile dispozitiile Legii 64/1995 in forma avuta anterior modificarii prin O.G. 38/2002 tinand seama de dispozitiile art. IV al. 1 din O.G. 38/2002.
Privitor la prevalenta O.G. 61/2002 si a Codului de procedura fiscala in raport cu Legea 64/1995 s-a sustinut ca actele normative de procedura fiscala reprezinta dreptul comun in materie fiscala, dar S.C. „U” SA este supusa Legii 64/1995 ce reprezinta dispozitii speciale in materie de reorganizare judiciara si faliment si, in consecinta, tuturor participantilor la aceasta procedura le sunt aplicabile dispozitiile legii speciale ce reglementeaza regulile procedurii concursuale.
S-a sustinut ca dispozitiile art. 60 al. 7 din legea speciala nr. 64/1995 modificata prin O.G. 38/2002 reprezinta o exceptie de la regula prevazuta de art. 37 din Legea 64/1995 in forma modificata prin O.G. 38/2002, cu atat mai mult cu cat potrivit dispozitiile art. IV din O.G. 38/2002, prevederile O.G. 38/2002 se aplica numai in cazul procedurilor deschise dupa intrarea in vigoare a actului normativ modificata.
Examinand recursul promovat pentru motivele aratate, in conditiile art. 3041 Cod procedura civila, instanta il apreciaza ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arata in continuare :
Din cuprinsul deciziei de impunere nr. 1253/22.12.2005 si al deciziei nr. 60/21.02,2006, ambele emise de Directia Generala a Finantelor Publice a judetului Neamt, rezulta ca au fost stabilite accesoriile pentru perioada 10.10.2003 – 31.12.2003 aferente taxei pe valoarea adaugata, impozitului pe salariu si pe veniturile din salarii si fondurilor speciale, in suma totala de 152.364 lei, dupa ce prin decizia de impunere 765/25.11.1005 au fost calculate accesorii pentru perioada 01.01.2003 – 10.10.2003, aferente creantelor fiscale reprezentand debite care nu au fost stinse prin aplicarea H.G. 871/2000 cuvenite D.G.F. P. Neamt dupa emiterea Deciziei 122/14 iunie 2005 emise de Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
Reprezentand accesorii pentru debite nascute anterior, cu titlu de datorii bugetare supuse reglementarii H.G. 871/2000 instanta de recurs apreciaza ca dispozitiile legale aplicabile in cauza sunt cele ale Legii 64/1995, legea speciala in materia reorganizarii judiciare si a falimentului, cu modificarile ulterioare, dupa cum urmeaza :
La data deschiderii procedurii reorganizarii judiciare a intimatei – reclamante S.C. „U” SA Roman, prin sentinta civila 197/F/07.04.1997 pronuntata de judecatorul sindic in dosarul 429/F/1996, nu exista o reglementare referitoare la adaugarea accesoriilor creantelor negarantate, de la data deschiderii procedurii. Prin Legea 99/1999, intrata in vigoare la 27 iunie 1999 s-a introdus art. 321 – devenit dupa republicarea Legii 64/1995 in Monitorul Oficial 608/13.12.1999 – art. 37, potrivit caruia nici o dobanda sau cheltuiala nu va putea fi adaugata creantelor negarantate sau partilor negarantate din creantele garantate de la data deschiderii procedurii, in afara de cazul in care, prin programul de plata al creantelor cuprins in planul de reorganizare, se deroga de la aceste prevederi. Efectul acestor dispozitii consta in aceea ca, daca pana la data intrarii in vigoare a Legii 99/1999 intimata – reclamanta datora accesoriile reglementate prin dispozitiile cuprinse in legi speciale in materie fiscala, dupa intrarea in vigoare a Legii 99/1999 reclamanta nu mai datoreaza dobanzi ori alte cheltuieli conform art. 321.
In conditiile in care accesoriile au fost stabilite prin deciziile contestate pentru perioada 10.10.2003 – 31.12.2003, trebuie analizate dispozitiile aplicabile pentru acest interval. De aceea, instanta constata ca modificarile ulterioare ale Legii 64/1995 aduse prin O.G. 38/2002 nu sunt aplicabile litigiului, potrivit dispozitiilor art. IV al O.G. 38/2002 care prevad, in consacrarea principiului neretroactivitatii, ca procedurile deschise pana la data intrarii in vigoare a acestei ordonante – 02.08.2002 – vor continua sa fie administrate si lichidate conform prevederilor legale in vigoare anterioare modificarilor si completarilor aduse Legii 64/1995 prin aceasta ordonanta. In consecinta, nici dispozitiile art. 60 al. 7 din Legea 64/1995 astfel cum a fost modificat prin O.G. 38/2002 nu sunt aplicabile, reprezentand dispozitii de drept material supuse regimului juridic indicat prin art. IV mentionat anterior.
Tinand seama de caracterul special al reglementarii in materia reorganizarii judiciare si falimentului continute de Legea 64/1995 cu modificarile si completarile ulterioare, instanta apreciaza ca in cazul procedurii executarii colective ce face obiectul Legii 64/1995 sunt aplicabile dispozitiile in materie fiscala doar in masura in care completeaza reglementarea Legii 64/1995, nu si in situatia cand exista deja dispozitii legale.
Concluzia se desprinde inclusiv din tehnica legislativa relevata de modificarile ulterioare, cand O.G. 38/2002 a modificat Legea 64/1995 cu privire la art. 60 al. 7, raportat la accesoriile obligatiilor bugetare neachitate de debitori aflati in procedura Legii 64/1995. Aplicarea Ordinului 1365/2004 pentru aprobarea deciziei nr. 5/22 iulie 2004 a Comisiei fiscale centrale privind modul de aplicare a dispozitiilor art. 117 al. 4 din O.G. 92/2003 art. 15 al. 2 din O.G. 61/2002, art. 13, 131 din O.G. 11/1996, coroborate cu art. 37, 60 al. 7 din Legea 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, republicata, cu modificarile ulterioare se realizeaza, cu respectarea dispozitiilor art. IV din O.G. 38/2000 si a principiului constitutional al neretroactivitatii legii civile, in limitele stabilite cu caracter obligatoriu de dispozitiile Legii 64/1995 aplicabile obligatiilor debitorilor aflati in procedura prevazuta de Legea 64/1995.
Decizia 756/02.11.2006
2. T.V.A. DOCUMENTE JUSTIFICATIVE. DREPT DE DEDUCERE. CONDITII.
Prin decizia 814/2006 s-a respins ca nefondat recursul promovat de reclamanta S.C.C. S.R.L. in contradictoriu cu D.G.F.P. Bacau. Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de recurs a retinut ca prin raportul de inspectie fiscala din 29.04.2005 intimata a stabilit in sarcina recurentei o obligatie fiscala de 69.354.216 lei - 57.517.180 lei TVA, 9.248.763 lei dobanzi aferente si 2.588.273 lei penalitati. Prin acelasi raport s-a propus spre confiscare suma de 367.591.000 lei. S-a retinut ca facturile fiscale privind cantitatea de 123,56 m.c. cherestea in valoare de 360.239.180 lei din care 57.517.180 lei reprezinta TVA a fost emisa de S.C. O.SRL Piatra Neamt, societate care nu este inregistrata la O.R.C. si nici la D.G.F.P. Neamt nefiind intrunite conditiile prevazute de lege pentru deducerea T.V.A. In baza raportului de inspectie fiscala s-a emis Decizia de impunere 38/29 aprilie 2005 care retine retine obligatiile fiscale precum si suma propusa spre confiscare. Impotriva acestor acte administrativ fiscale, recurentul a formulat contestatie potrivit art. 176 din O.G. 92/2003 iar prin Decizia 128/04.07.2005 contestatia a fost respinsa ca neintemeiata pentru suma reprezentand TVA si accesoriile acestuia, iar pentru suma propusa spre confiscare, s-a retinut ca sunt supuse dreptului comun.
Prin cererea inregistrata sub nr. 6388/2005 pe rolul Tribunalul Bacau reclamanta a solicitat anularea actelor administrativ fiscale si exonerarea sa de plata sumei de 69.354.216 lei. S-a sustinut ca textele de lege retinute de organul fiscal nu sanctioneaza faptul ca societatea emitenta nu este legal inregistrata, ca facturile emise de aceasta nu i-ar apartine. Se arata ca au fost respectate dispozitiile legale, iar raspunderea apartine furnizorului.
La 23.11.2005 reclamanta formuleaza o cerere de chemare in garantie a A.F. "F. M." motivat de faptul ca facturile emise de S.C. "O." SRL au fost achizitionate de aceasta.
Prin incheierea din 14 iunie 2006 s-a disjuns cererea de chemare in garantie.
Prin sentinta civila 397/2006 instanta de fond respinge ca nefondata actiunea, retinand ca furnizoarea si beneficiara pretului achitat nu exista si in consecinta facturile nu indeplinesc conditiile de baza ale raportului juridic in baza caruia urma sa achite pretul.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamanta S.C. C. SRL.
Recursul a fost timbrat cu 19 lei, taxa judiciara de timbru si 0,30 lei timbru judiciar.
In motivarea recursului, recurenta arata ca :
- facturile fiscale apartin unei societati legal constituite ;
- cele trei facturi fiscale nu au fost pierdute, ci fac parte dintr-un top de facturi eliberate unei persoane necunoscute care s-a prezentat ca este delegat al A.F. F.M.;
- gresit s-a disjuns cererea de chemare in garantie, deoarece s-a dorit sa se dovedeasca vinovatia administratorului acestei societati in gestionarea facturilor, existand o legatura de cauzalitate intre sumele stabilite ca obligatii fiscale si persoana juridica responsabila ;
- ca documentele justificative respecta dispozitiile art. 155 pct. 8 din Legea 571/2003, emiterea acestora de catre alte persoane in numele unei societati inexistente nu ii poate fi imputabila.
Curtea, verificand sentinta recurata sub aspectul motivelor invocate, constata nefondat recursul, instanta de fond retinand o situatie de fapt corespunzator probelor administrate si a facut o corecta aplicare a legii, astfel:
Potrivit art. 6 din Legea 82/1991, orice operatiune economica efectuata se consemneaza in momentul efectuarii ei intr-un document care sta la baza inregistrarilor in contabilitate, dobandind calitatea de document justificativ.
Asadar, pentru ca documentele care stau la baza inregistrarilor in contabilitate sa dobandeasca calitatea de document justificativ, acestea trebuiesc emise pentru o operatiune economica efectiva. Or, in cauza, inexistenta societatii emitente a facturilor - S.C. O.SRL, afecteaza calitatea de document justificativ prin fictivitatea, inexistenta operatiunii economice. Chiar daca recurenta ar fi intrat in posesia cantitatii de cherestea mentionata in cele trei facturi, aceasta operatiune economica nu poate fi dovedita cu facturi emise de un subiect de drept inexistent. Este adevarat, ca, in situatia in care emitentul ar fi existat in fapt in circuitul comercial, existenta informala a acesteia nu poate fi imputabila recurentei. In insa cauza exista o prezumtie puternica a faptului ca aceasta societate este fictiva prin lipsa inregistrarilor la O.R.C. si la D.G.F.P. Neamt, prezumtie care nu a fost inlaturata de recurenta, nici prin probele efectuate la prima instanta si nici in recurs.
In consecinta, primul motiv de recurs nu este intemeiat.
Sub aspectul celui de-al doilea motiv de recurs, este lipsit de relevanta, imprejurarea ca cele trei facturi ar fi fost pierdute sau nu de chematul in garantie sau au fost achizitionate de o persoana necunoscuta in numele acesteia.
In cauza, calitatea de document justificativ nu este determinata de aceasta imprejurare ci, cum s-a retinut, de caracterul fictiv al operatiunilor comerciale care se incearca a fi dovedite cu aceste facturi.
In ceea ce priveste critica adusa hotararii instantei de a disjunge cererea de chemare in garantie, aceasta nu este fondata, instanta de fond retinand corect ca raspunderea delictuala a unei persoane juridice de drept privat este in competenta instantei de drept comun si nu a instantei de contencios administrativ, chiar daca situatia de fapt care a influentat sau determinat angajarea unei astfel de raspunderi ar constitui si un element circumstantial care a fost avut in vedere la emiterea unui activ administrativ fiscal.
Referitor la cel de-al patrulea motiv de recurs, asa cum s-a retinut cand s-a analizat primul motiv de recurs, dispozitiile art. 155 pct. 8 din Legea 571/2003 enumera doar elementele de ordin formal ale documentelor justificative, insa acestea nu sunt suficiente in lipsa corespondentului dintre documentele invocate si operatiunea comerciala pe care tind sa o dovedeasca.
Decizia 814/24.11.2006
3.T.V.A. DREPT DE DEDUCERE. REALITATEA PRESTATIILOR. DOVADA.
Prin decizia 864/2006 s-a admis recursul si s-a modificat in parte sentinta recurata in sensul ca s-a anulat in parte actele administrativ fiscale contestate numai cu privire la suma de 174.535.375 lei reprezentand T.V.A. aferent cheltuielilor efectuate cu prestarile de servicii de consultanta comerciala. Au fost mentinute celelalte dispozitii. Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de recurs a retinut ca prin decizia de impunere nr. 5749 din 28 iulie 2005 emisa de A.N.A.F. - D.G.F.P. Bacau s-au stabilit obligatii fiscale suplimentare in sarcina contribuabilului S.C. R.L.SRL Bacau astfel :
1. T.V. A - in total 181.597.000 lei din care T.V.A. aferenta cheltuielilor cu prestari de servicii de consultanta comerciala si control de calitate nedeductibil fiscal in suma de 174.535.375 lei, T.V.A. - aferenta cheltuielilor de protocol nedeductibil fiscal in suma de 4.580.046 lei si T.V.A. fara document justificativ in suma de 2.481.624 lei ;
2. impozit pe profit in suma de 110.520.000 lei reprezentand cheltuieli de deplasare nedeductibile fiscal, cheltuieli de protocol nedeductibil si cheltuieli de servicii de consultanta tot nedeductibil.
Decizia de impunere a fost intocmita in baza raportului de inspectie fiscala din 27 iulie 2005.
Impotriva deciziei de impunere S.C. R.L. S.R.L. a formulat contestatie la organul fiscal, iar prin decizia nr. 263 din 18.10.2005 - A.N.A.F. - D.G.F.P. Bacau a respins contestatia, retinandu-se legalitatea deciziei de impunere, in esenta pe considerentul ca facturile de prestari servicii emise de S.C. T. SRL catre S.C. R.L.nu are la baza documente justificative potrivit pct. 48 din H.G. 44/2004, respectiv situatii de lucrari, rapoarte de lucru, din care sa reiasa prestarea efectiva a serviciilor, asa incat acestea sunt cheltuieli nedeductibile fiscal la calculul impozitului pe profit in conformitate cu prevederile art. 21 al. 4 lit. "m".
Prin cererea adresata Tribunalului Bacau si inregistrata sub nr. 8612/2005, S.C. "R.L." SRL a solicitat anularea deciziei 263/2005 precum si a deciziei de impunere nr. 5749/2005.
Prin sentinta civila nr. 269 din 19 mai 2006, Tribunalul Bacau a respins actiunea, retinand ca potrivit art. 48 cap II, H.G. 44/2004 pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanta, asistenta sau alte prestari servicii trebuie indeplinite cumulativ mai multe conditii, respectiv : serviciile sa fie efectiv prestate, sa fie executate in baza unui contract care trebuie sa cuprinda unele mentiuni obligatorii "contribuabilul trebuie sa dovedeasca necesitatea efectuarii cheltuielilor prin specificul activitatilor desfasurate iar prestarea efectiva a serviciilor se justifica prin situatii de lucrari, procese verbale de receptie, rapoarte de lucrare, studiu de fezabilitate.
A retinut instanta de fond ca desi intre contestator si S.C. T. SRL exista incheiate doua contracte de colaborare, privind prestarea de catre S.C. T. SRL de servicii de asistenta comerciala si de control a calitatii si cantitatii (ce presupune verificarea calitatii si culorii de tiparire, verificarea inscrisurilor constatate, facturile emise de S.C. "T." nu contin documente justificative cerute de lege care sa dovedeasca prestarea efectiva a acestor servicii.
Instanta a apreciat ca serviciile nu au fost prestate ci doar s-au intocmit acte fictive intre parti.
Impotriva acestei hotarari a formulat recurs S.C. "R.L." criticand solutia ca nefiind legala si temeinica, aratand ca serviciile au fost prestate in baza a doua contracte de catre prestatorul S.C. "T." SRL si au ca obiect servicii de asistenta comerciala si economica si servicii de control a calitatii si cantitatii, ca a dovedit necesitatea efectuarii cheltuielilor deduse, ca cele doua contracte indeplinesc conditiile prevazute de lege.
Invoca recurenta ca instanta a concluzionat gresit ca serviciile nu au fost prestate, solicitand admiterea recursului, modificarea sentintei in sensul admiterii contestatiei si constatarii ca suma de 174.535.375 lei TVA deductibili trebuie avuta in vedere la rambursare.
Criticile pe care isi intemeiaza recurenta cererea se refera doar la suma de 174.535.375 lei TVA, necontestand celelalte sume din decizia de impunere (impozit pe profit si T.V.A. reprezentand cheltuieli de protocol), asa incat instanta se va limita la analiza legalitatii actelor administrativ fiscale doar cu privire la T.V.A.
S.C. "T." S.R.L. a formulat cerere de interventie, in interes alaturat, aratand ca cele doua contracte indeplinesc conditiile legale, ca serviciile au fost prestate.
Analizand recursul prin prisma criticilor formulate de recurenta, raportate la dispozitiile legale, instanta apreciaza ca este intemeiat, pentru considerentele ce urmeaza :
Organul fiscal a retinut ca suma de 174.535.375 lei reprezinta TVA aferenta cheltuielilor cu prestari de servicii de consultanta comerciala si control de calitate nedeductibile fiscal, retinand ca recurenta a inregistrat suma de 534.061.692 lei T.V.A. deductibila, insa doar 352.464.647 lei era deductibila. S-a apreciat ca nu sunt deductibile fiscal cheltuielile cu prestari de servicii fiind incidente prevederile art. 21 lit. "m" si art. 145 al. 3 Legea 571/2003, pct. 48, 51 din H.G. 44/2004, retinandu-se in fapt ca desi s-au incheiat contracte de colaborare si s-au emis facturi nu exista alte documente justificative care sa ateste prestarea serviciilor de catre S.C. "T." SRL.
In drept, dreptul de deducere este reglementat de art. 145 din Codul Fiscal. Astfel la al. 3 se prevede "daca bunurile si serviciile achizitionate sunt destinate utilizarii in folosul operatiunilor sale taxabile, orice persoana impozabila inregistrata ca prestator de T.V.A. are dreptul sa deduca TVA datorata sau achitata, aferenta prestarilor de servicii care i-au fost prestate sau urmeaza sa fie prestate de o alta persoana impozabila".
Al. 12 al art. 145 din codul fiscal stabileste si conditiile aplicabile recurentei pentru exercitarea dreptului la deducere. Astfel, bunurile (in speta serviciile) urmeaza a fi folosite pentru operatiuni cu drept de deducere, iar o a doua conditie persoana impozabila trebuie sa detina o factura fiscala sau alt document legal aprobat care justifica suma T.V.A.
Art. 21 al. 4 lit. "m" pct. 4 din H.G. 44/2004 nu sunt incidente in ce priveste taxa pe valoarea adaugata, textele invocate reglementand cheltuielile deductibile pentru determinarea profilului impozabil, al. 4 reglementand cheltuielile ce nu sunt deductibile.
Interpretarea data de instanta de fond in sensul ca dispozitiile referitoare la cheltuielile nedeductibile din capitalul ce reglementeaza „calculul profitului impozabil” ar fi aplicabile pentru deducerea TVA este contrara dispozitiilor legale.
Instanta apreciaza ca suma de 174.535.375 lei (suma contestata de recurenta) reprezinta T.V.A. deductibila aferenta prestarilor de servicii pentru care societatea are incheiate contractele de colaborare nr. 101/2004 si 102/2004 in baza carora S.C. „T.” S.R.L. furnizeaza asistenta comerciala si control de calitate confectionarii etichetelor. Justificarea deducerii s-a facut cu documente legal aprobate , respectiv facturi fiscale. Dat fiind faptul ca sunt indeplinite conditiile prevazute la art. 145 al. 3 - Legea 571/2003 cu art. 145 pct. 12 din aceiasi lege, instanta apreciaza ca se impune reformarea sentintei recurate.
Decizia 864/11.12.2006
IV. COMERCIAL
1. CONTRACT DE ANTREPRIZA. SUBANTREPRENOR. RASPUNDERE.
Prin decizia 838/2006 s-a admis recursul recurentei C.E.C. S.A. in contradictoriu cu intimata S.C. A.G. S.A. P. Neamt, s-a modificat sentinta recurata si s-a admis contestatia recurentei dispunandu-se trecerea pe tabelul creditorilor cu suma de 1.470.714.729 lei in loc de 275.941.271 lei. Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de recurs a retinut ca la data de 22 martie 2005 creditoarea CEC SA Sucursala Piatra Neamt a formulat cerere de admitere a creantei in suma de 1.470.714.729 lei.
A motivat creditoarea ca a incheiat cu debitoarea contractul nr.10710/1998 de executie investitie pentru noul sediu, ca termenul de predare a constructiei a fost de 12 luni de la semnarea contractului, ca debitoarea nu a reusit sa respecte termenul de predare a lucrarii, termenul fiind prelungit ulterior prin acte aditionale pana la 30.10.2004.
A mai aratat creditoarea ca in baza art.6.7 si 6.8 din anexa 7d la contractul de antrepriza, de la data termenului la care ar fi trebuit predata lucrarea se calculeaza penalitati de intarziere in cuantum de 0,1% pe zi din intreaga valoare a lucrarilor efectuate, ca in aceste conditii debitoarea datoreaza pana la deschiderea procedurii suma de 1.470.714.729 lei.
A solicitat creditoarea inscrierea pe tabelul creditorilor cu suma reprezentand penalitatile de intarziere calculate incepand cu 30.10.2004 si pana la 14.01.2005.
In dovedire, creditoarea a anexat la dosar facturi fiscale, contractul de antrepriza, acte aditionale de prelungire a termenului PIF, contractul de antrepriza, adrese comunicate antreprenorului.
La data de 19 mai 2005 debitoarea a formulat contestatie la creanta creditoarei CEC – SA Sucursala Piatra Neamt.
A motivat debitoarea ca, in calitate de antreprenor general a solicitat creditoarei completarea proiectului cu detaliile necesare continuarii lucrarilor, ca imposibilitatea continuarii lucrarilor s-a datorat creditoarei care nu a comunicat proiectele privind sistematizarea verticala, racordurile apa, canalizare, gaz, instalatiile interioare de antiefractie si antiincendiu si modificarea proiectului la instalatiile electrice, ca in conformitate cu dispozitiile art.1.8 din contract termenul de predare trebuia prelungit corespunzator cu perioada de stagnare datorata acestor cauze.
A aratat debitoarea ca numai constructorul este indreptatit sa calculeze penalitati pentru intreruperea lucrarilor din vina beneficiarului.
Prin sentinta civila nr.966/F/14.04.2006 pronuntata de Tribunalul Neamt in dosarul nr.1384F/2004 a fost admisa in parte contestatia formulata de debitoarea SC A.A. SA la creanta creditoarei CEC – Sucursala Piatra Neamt si a dispus inscrierea creantei creditoarei in tabloul creditorilor cu suma de 27.594 lei (RON).
Pentru a pronunta aceasta sentinta judecatorul sindic a retinut urmatoarele :
Prin sentinta civila nr.537/F din 14 iulie 2005 pronuntata in dosarul de faliment nr.1385/F/2004, s-a admis in principiu contestatia debitoarei la creanta creditoarei CEC SA Sucursala Piatra Neamt si s-a admis in mod provizoriu la masa credala creanta acestei creditoare.
S-a avut in vedere ca pentru solutionarea contestatiei debitoarei si stabilirea certitudinii creantei creditoarei, respectiv a intinderii acesteia, este necesar ca un expert contabil sa stabileasca valoarea penalitatilor de intarziere de la 30.10.2004 la 14.01.2005 potrivit dispozitiilor art.6,8 din Anexa nr.7d, respectiv 0,1% pe zi pentru intreaga valoare a obiectivului pana la limita de 25% din valoarea cumulata a lucrarilor si, un expert tehnic, sa stabileasca daca obiectivele comunicate de debitoare investitorului, respectiv proiectele, planurile si detaliile necesare executarii obiectivului si neemise in timp util de investitor au dus la prelungirea termenului de executie.
In cauza, expertul contabil si expertul tehnic desemnati de instanta au raspuns la obiectivele stabilite.
Asa cum rezulta din raportul de expertiza intocmit de expertul tehnic (f.132 – 133 vol.3 dosar), termenul de executie a constructiei nu a fost afectat de obiectivele comunicate de debitoare investitorului.
In functie de concluziile acestei expertize, instanta a constatat ca apartine debitoarei culpa in neexecutarea la termen a obiectivului contractat, in cauza fiind incidente dispozitiile art.6.7 si 6.8 din anexa 7d la contractul de executie incheiat de parti, sanctiunea platii penalitatilor fiind expres prevazuta. Cum insa partile au prelungit in baza actului aditional nr.3/26.09.2003 pana la 30.10.2004 termenul de executie, la aceasta data a devenit scadenta obligatia debitoarei, penalitatile neputand fi acordate anterior acestei date.
Avandu-se in vedere ca termenul de executie nu a fost prelungit potrivit art.5.8 din anexa nr.7d, respectiv stanjenirea activitatii nu s-a datorat cauzelor generate de investitor, debitoarea datoreaza penalitati de intarziere in executare in suma de 275.941.271 lei, conform raportului de expertiza contabila (f.202 – 208 dosar vol.3).
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea CEC – Sucursala Piatra Neamt pentru urmatoarele motive:
- expertul a decis ca penalitatile trebuie calculate doar la valoarea lucrarilor executate de antreprenor, nu la intreaga valoare a lucrarilor, inclusiv a celor executate de subantreprenori, interpretand eronat contractul de executie a investitiei si contractele de subantrepriza;
- beneficiarul are relatie contractuala doar cu antreprenorul general, iar antreprenorul este raspunzator fata de investitor pentru respectarea de catre subantreprenorii sai a prevederilor si obligatiilor legale si profesionale;
- decontarea unor lucrari s-a facut de beneficiar direct catre subantreprenor, doar in baza situatiilor de lucrari vizate de antreprenorul general.
Curtea, analizand actele si lucrarile din dosar, sentinta recurata, prin prisma motivelor de recurs invocate, si din oficiu, constata ca recursul este fondat.
Intre creditoarea CEC Sucursala Piatra Neamt si debitoarea SC A.A. SA s-a incheiat la data de 4.12.1998 un contract de executie a investitiei prin care debitoarea s-a obligat in calitate de antreprenor general sa execute in totalitate lucrarile de constructii-montaj pentru obiectivul „sediu CEC – Sucursala Piatra Neamt”. Durata de executie era de 12 luni.
In contract, la art.6 pct.6.7 si 6.8 partile au convenit ca antreprenorul sa plateasca penalitati de 0,1% pentru fiecare zi de intarziere calculate la intreaga valoare a obiectivului (situatii decontate anterior cumulate cu situatii in curs de decontare) pentru nefinalizarea lucrarilor la termen.
Prin acte aditionale termenul de predare a lucrarii a fost prelungit pana la 30.10.2004.
Intrucat lucrarea nu a fost predata la termen, creditoarea a calculat penalitati de intarziere de la 30.10.2004 pana la data deschiderii procedurii la valoarea intregului obiectiv si a solicitat sa fie inscrisa cu aceasta suma in tabloul creditorilor debitoarei.
Judecatorul sindic a admis partial creanta, doar pentru valoarea lucrarilor executate efectiv de debitoare, fara TVA.
Solutia pronuntata de judecatorul sindic nu este corecta.
Antreprenorul avea obligatia de a realiza intregul obiectiv. Antreprenorul a incheiat 2 contracte de subantrepriza prin care a incredintat parti din lucrare unor subantreprenori. In aceste 2 contracte parti sunt antreprenorul si subantreprenorul. Creditoarea, ca beneficiar al investitiei nu este parte in contract si nu are un raport juridic direct cu subantreprenorii. Numai antreprenorul este obligat direct catre beneficiar. Imprejurarea ca valoarea lucrarilor efectuate de catre subantreprenori le-a fost decontata direct de catre beneficiar, nu schimba raporturile dintre parti. Beneficiarul nu a facut decat sa ia act de conventia incheiata intre antreprenor si subantreprenor prin care au convenit ca plata sa se faca direct de catre beneficiar.
Pe de o parte, antreprenorul era obligat direct catre beneficiarul investitiei sa-i predea intregul obiectiv, asa cum rezulta din contractul de executare a investitiei si din contractele de subantrepriza, iar pe de alta parte in contract partile au convenit ca penalitatile sa se calculeze la intreaga valoare a obiectivului si nu la partea realizata efectiv de antreprenor, astfel incat valoarea la care se calculeaza penalitatile este valoarea intregului obiectiv, care insumeaza valoarea lucrarilor realizate efectiv de antreprenor si valoarea lucrarilor realizate de subantreprenori.
In ceea ce priveste valoarea obiectivului, expertul a retinut un numar de 26 facturi intocmite de antreprenor si cei 2 subantreprenori, in valoare totala de 12.650.565.728, insa la dosar exista un numar de 72 facturi. Prin urmare valoarea intregului obiectiv nu este cea retinuta de expert, ci de 19.351.509.585 lei. La aceasta valoare urmeaza sa fie calculate penalitatile.
Decizia 838/05.12.2006
2. CONCILIERE DIRECTA. DOVADA. LIPSA CONCILIERII. CONSECINTE
Prin decizia 144/2006 s-a admis apelul si s-a schimbat in tot sentinta apelata in sensul ca s-a respins actiunea ca prematur introdusa. Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta a retinut ca prin cererea inregistrata sub nr.5210 din 12.07.2005 pe rolul Tribunalului Bacau reclamanta S.C. „B.” S.A: Bacau a chemat in judecata pe paratii P.T., . si D. Io. pentru ca prin hotarare judecatoreasca sa fie obligati la plata contravalorii lucrarilor de renovare si modernizare la Vila Garofita, imobil situat in localitatea Slanic Moldova, in valoare de 110.000 RON, acordarea unui drept de retentie asupra imobilului pana la achitarea sumei.
Prin sentinta civila nr.648 din 1.06.2006 pronuntata de Tribunalul Bacau s-a admis actiunea si au fost obligati paratii sa plateasca suma de 982.474,067 RON contravaloare lucrari constructii si s-a dispus instituirea unui drept de retentie asupra imobilului fiind obligati paratii la plata sumei de 17.194 RON cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca imobilul in litigiu a fost construit in 1931, a fost trecut in administrarea Consiliului Popular Slanic Moldova, in 1981 a fost dat in folosinta Trustului de Constructii Bacau, prin sentinta 5095/7.10.1999 pronuntata de Judecatoria Suceava reclamanta din prezenta cauza a fost obligata sa lase partilor in deplina proprietate si posesie Vila Garofita, situata in localitatea Slanic Moldova, prin aceeasi sentinta fiind respins capatul de cerere privind nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Instanta de fond a retinut ca lucrarile de imbunatatire si modernizare a imobilului au fost stabilite prin expertiza tehnica.
Impotriva acestei sentinte a formulat au formulat apel paratii solicitand schimbarea sentintei si pe fond respingerea actiunii ca fiind nefondata.
Ca motive de apel se invoca:
- incalcarea art.261 Cod procedura civila in sensul ca in hotararea atacata nu se regaseste nici o motivare din care sa rezulte considerentele pentru care au fost respinse apararile invocate prin intampinare, cu referire la practica judiciara potrivit careia judecatorii sunt datori sa arate motivele de fapt si de drept in temeiul carora si-au format convingerea, cum si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor
- reclamanta-intimata in calitate de detentor precar nu poate pretinde de la apelanti contravaloarea pretinselor lucrari efectuate la imobilul in litigiu, autorul apelantilor fiind deposedat in mod nelegal de proprietate incepand cu data de 12.04.1948 pana in momentul restituirii, respectiv 12 iulie 2005 cand a fost pus in posesie de executorul judecatoresc.
Apelantii au invocat la termenul de astazi faptul ca nu s-a indeplinit procedura concilierii asa incat actiunea trebuia respinsa ca prematur introdusa. Intimata prin aparator a aratat ca aceasta exceptie nu a fost invocata la fond si in consecinta nu ar putea fi invocata in apel nefiind de ordine publica iar in masura in care s-ar trece peste aceasta aparare considera ca procedura concilierii a fost realizata prin procesul verbal de executare.
Avand a se pronunta asupra exceptiei invocate de apelanti prin aparator curtea de apel retine:
In fapt – Actiunea dedusa judecatii este o actiune in pretentii calificata ca fiind comerciala dat fiind faptul ca una din parti are calitatea de comerciant. Obiectul actiunii consta in obligarea paratilor la plata unei sume de bani ce reprezinta contravaloarea imbunatatirilor efectuate de reclamanta la un imobil ce a fost restituit paratilor.
In drept. Potrivit art.7201 Cod procedura civila in litigiile comerciale avand ca obiect plata unei sume de bani, reclamantul este obligat, in prealabil, sa incerce concilierea directa potrivit modalitatii si in termenele prevazute in text, din continutul acestuia rezultand caracterul imperativ al concilierii.
Dat fiind caracterul imperativ al acestei proceduri, neindeplinirea acesteia poate fi invocata oricand, aparand ca o exceptie de ordine publica. Este adevarat ca modalitatea si termenele in care se realizeaza procedura concilierii pot constitui cauze de nulitate relativa in functie de vatamarea adusa partii care o invoca insa in cauza procedura concilierii nu s-a realizat deloc.
Procesul verbal intocmit de executorul judecatoresc, inscris la care face referire intimata, nu contine nici un element referitor la obligatia de plata a sumei de bani (fila 56 dosar fond) ci reprezinta un proces verbal de punere in posesie nefacand dovada concilierii.
Legiuitorul a inteles sa reglementeze procedura concilierii ca o conditie prealabila, asa incat nici partile, nici instanta nu pot trece peste caracterul imperativ al dispozitiilor art.7201 Cod procedura civila.
Decizia 144/12 Decembrie 2006
3.EMITEREA CECULUI. GIR IN ALB. EROAREA OBSTACOL. CAPACITATE PROCESUALA.
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Piatra Neamt sub nr. 3717/28.04.2005, reclamantul C.A.a solicitat, in contradictoriu cu paratii – Directia Silvica Suceava, S.C. „P.A.M” S.R.,L. Poiana Teiului, S.C. G. F. SRL BACAU si Banca „Ion Tiriac” Piatra Neamt, constatarea nulitatii filei cec seria BB nr. 30600030073, invocand – in motivare – faptul ca a fost indus in eroare atunci cand a semnat si a pus stampila la rubrica „girant”.
Prin sentinta civila nr. 2798/11 iulie 2005, Judecatoria Piatra Neamt si-a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Neamt, instanta la care cauza a fost inregistrata sub nr. 1089/2005.
Constatandu-se ca pe rolul instantei se afla o cerere cu acelasi obiect, promovata de Directia Silvica Suceava, tribunalul a dispus conexarea celor doua cereri.
Prin sentinta civila nr. 186/07 ma
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Contracte
Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017Dobanzi comerciale. Titlu executoriu. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 17/R/2010 din data de 04.01.2010
Prestari servicii apa. Necontorizat. - Decizie nr. 111/R/2010 din data de 01.02.2010
Recurs prest tab - Sentinta civila nr. 05695 din data de 25.01.2010
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 180 din data de 24.02.2016
Cerere cu valoare redusa. Cerere de restituire a unui imprumut, formulata inainte de termenul scadent. - Sentinta civila nr. 429 din data de 09.10.2014
Instrainarea si dobandirea terenurilor prin acte juridice intre vii, doar prin incheierea ad validitatem a actului in forma autentica - Decizie nr. 156 din data de 28.02.2013
Constatare a nulitatii absolute a clauzei privind onorariul de succes din contractul de asistenta juridica - Decizie nr. 755 din data de 27.09.2012
Obligare incheiere contract in forma autentica - Decizie nr. 367 din data de 18.10.2010
Despagubiri contractuale - Sentinta comerciala nr. 791/C din data de 20.04.2010
Contract de vanzare-cumparare - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
Contract de leasing - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
EFECTELE TERMENULUI DE 45 DE ZILE PREVAZUT LA ART.31 ALIN. 3 DIN LEGEA NR. 47/1992 - Decizie nr. 103 din data de 15.02.2010
Perfectare act - Sentinta civila nr. 683 din data de 12.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 688 din data de 13.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 622 din data de 05.07.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 235 din data de 07.03.2012
Revendicare - Sentinta civila nr. 54 din data de 25.01.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 76 din data de 26.01.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 1576 din data de 21.12.2011