Revendicare imobiliara

Prin impotriva sentinta civila nr. 307/01.10.2014, pronuntata de  Judecatoria P.T. a fost admisa in parte cererea formulata de reclamantii B.N. si SC B.V. SRL Constanta in contradictoriu cu paratul G.G..
A fost obligat paratul G.G. sa restituie reclamantului B.N. urmatoarele bunuri mobile: Masina V.   , Masina V.  , Masina P., Masina  M., Semiremorca  , Semiremorca  , Semiremorca  , grapa cu discuri Q., autovehicul, 640 oi si capre.
A fost obligat paratul G.G. sa restituie reclamantei SC B.V. SRL urmatoarele bunuri: Plug  Agricol,  Plug Agricol, Tractor Agricol .
A fost admisa in parte cererea reconventionala formulata de G.G. in contradictoriu cu B.N..
A fost obligat reclamantul B.N. sa plateasca lui G.G. suma de 441.483 lei, reprezentand costurile de intretinere a celor 640 oi si capre.
A fost admisa cererea de constituire in favoarea paratului-reconventional G.G. a unui drept de retentie cu privire la cele 640 oi si capre pana la plata efectiva a sumei de 441.483 lei.
S-au compensat cheltuielile de judecata, urmand ca B.N. sa achite lui G.G. suma de 6213 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut urmatoarele:
In anul 2008 persoanele fizice G.G. si B.N. s-au asociat si au infiintat SC B.G. SRL, o societate cu raspundere limitata avand ca principal obiect de activitate cresterea ovinelor si caprinelor, cu sediul social in sat P.T., comuna P.T., judetul Bacau. In acelasi timp B.N. era si actionar majoritar al unei societati din Constanta, SC B.V. SRL, cu principal obiect de activitate cultivarea legumelor, a specialitatilor horticole si a produselor de sera.
Referitor la capatul de cerere privind restituirea unor bunuri mobile – masini si utilaje agricole – instanta a retinut ca in perioada ce a urmat infiintarii SC B.G. SRL si pana in luna noiembrie 2010 cand intre cei doi asociati au intervenit neintelegeri ce au condus la parasirea fermei de catre B.N., in incinta punctul de lucru al societatii din sat B. reclamantul B.N. a adus mai multe bunuri mobile, masini si utilaje agricole, bunuri cu privire la care afirma ca nu ii sunt inapoiate de buna voie si cu privire la care a notificat paratul sa le restituie.
Asupra titlului cu care aceste bunuri au fost aduse in incinta societatii chiar si sustinerile reclamantilor (B.N. si SC B.V. SRL) sunt contradictorii. Astfel, in cererea inregistrata sub nr. 585/829/2011 B.N. a afirmat ca a adus aceste bunuri proprietate personala intelegand sa se foloseasca personal de ele, in cererea completatoare aflata la fila 25 vol. I a sustinut ca a fost de acord ca paratul sa se foloseasca de utilajele agricole cu conditia sa le restituie in buna stare la cerere, pe cand in motivarea cererii ce s-a inregistrat la Tribunalul Bacau sub nr. 56/110/2012 reclamantii au sustinut ca bunurile respective au fost aduse in vederea constituirii unei asocieri in participatiune, asociere care nu s-a mai realizat.
Si temeiul juridic al cererilor principale a fost indicat diferit pentru fiecare cerere, respectiv art. 1909 alin. 2 Cod civil 1865 pentru cererea introductiva inregistrata sub nr. 585/829/2011, art. 998-999 Cod civil 1865 pentru cererea completatoare si art. 1346 Nou cod civil pentru cererea inregistrata sub nr. 56/110/2012.
Spre deosebire de obiectul actiunii care nu poate fi schimbat, temeiul ei juridic nu leaga instanta, care este indreptatita, in exercitarea rolului activ, sa dea actiunii calificarea juridica exacta, chiar alta decat cea data de reclamant prin cererea sa de chemare in judecata. Mai mult, pentru a caracteriza o actiune, instanta nu trebuie sa se orienteze dupa sensul literar sau juridic al termenilor folositi, ci dupa sensul pe care reclamantul a inteles sa-l atribuie acestor termeni, dupa natura dreptului si scopul urmarit, prin exercitarea actiunii in justitie.
Astfel, in cazul in care bunul in discutie exista in materialitatea sa si este in posesia paratului la momentul investirii instantei cu solutionarea cauzei, restituirea deriva din chiar actiunea in revendicare, a carei cauza juridica o reprezinta detinerea abuziva a bunului.
In situatia bunurilor mobile sunt incidente prevederile art. 1909 Cod civil: lucrurile miscatoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fara sa fie trebuinta de vreo curgere de timp. Acest text de lege instituie o prezumtie de existenta a dreptului de proprietate ce se exercita in persoana posesorului. Totusi, pentru ca prezumtia sa fie absoluta, trebuie ca tertul dobanditor al unui bun corporal mobil sa fi fost de buna – credinta.
Sub acest aspect instanta a retinut ca paratul G.G., prin intampinarile formulate in cauzele conexe a aratat ca „nu i-a interzis reclamantului sa isi ia masinile si utilajele din ferma”, ca de la data plecarii sale din ferma „reclamantul nu a venit niciodata sa ia bunurile, astfel incat refuzul de a le restitui nu este real”. Prin aceste sustineri, coroborat cu probele administrate, instanta a retinut ca paratul nu poate justifica o eventuala calitate de dobanditor de buna credinta cu privire la bunurile revendicate. Chiar daca paratul a incercat sa convinga cu privire la faptul ca a participat cu sume de bani la achizitionarea unora din aceste bunuri, probele nu sunt de natura a rasturna dovada proprietatii facuta de reclamanti.
Cu toate acestea, instanta a retinut ca actiunea reclamantilor nu este intemeiata in tot. Astfel, fata de obiectul cererii de chemare in judecata, este necesar a se dovedi atat calitatea de proprietar a reclamantilor, cat si faptul posesiei fara drept a paratului.    
Sub primul aspect, cu inscrisurile aflate la dosar reclamantii B.N. si SC B.V. SRL fac dovada dreptului de proprietate cu acte de provenienta a bunurilor (facturi, contracte de vanzare cumparare – chiar daca reclamantii nu au prezentat si chitantele ce atesta plata pretului, nu este de natura a crea dubii asupra calitatii de proprietar, deoarece transmiterea dreptului de proprietate nu este conditionata de achitarea pretului, vanzarea fiind perfecta de indata ce partile s-au inteles asupra lucrului si asupra pretului, conform art. 1295 vechiul Cod civil) doar in parte fata de totalul bunurilor solicitate, respectiv cu privire la bunurile aratate in cererea initiala inregistrata sub nr. 585/829/2011, bunurile de la capatul II al cererii completatoare pct. 1, 2 3 si 4, bunurile indicate in Anexa 3 a cererii inregistrate sub nr. 56/110/2012 la pct. I nr. 1 – 12, 21, si bunurile indicate in Anexa 3 a cererii inregistrate sub nr. 56/110/2012 la pct. II nr. 1 – 4 si 10. Au fost avute in vedere inscrisurile aflate la filele 33 – 66 din dosarul 56/110/2012 inregistrat la Judecatoria P.T., filele 78 – 80, 98 – 102 dosar 585/829/2011 vol. I. Cu privire la restul bunurilor nu s-a depus nici un minim de proba care sa conduca la ideea proprietatii. Instanta nu a putut retine apararile paratului cu privire la propria contributie pe care a avut-o la achizitionarea unor astfel de bunuri, in conditiile in care nu a precizat punctual care bunuri ar fi fost achizitionate in coproprietate sau exclusiv de catre parat pentru ca acestea sa poata fi inlaturate. Din declaratiile martorului M.I. rezulta ca acesta s-a deplasat in anul 2009 in Franta pentru a efectua doua transporturi, insa instanta nu a retinut de aici fara nici un dubiu peste inscrisurile aflate la dosar ca achizitia s-a facut cu banii paratului, faptul ca respectiva achizitie s-ar fi facut cu banii obtinuti din vanzarea unui numar de oi fiind simpla supozitie nesustinuta de alte probe.   Pe de alta parte, instanta a retinut, din inscrisuri, ca masinile si utilajele au date de achizitie din diversi ani, intre 2006 si 2010. Nu s-a facut dovada faptului ca respectivele bunuri au fost aduse aport la societatea SC B.G. SRL
Cat priveste necesitatea ca aceste bunuri sa se afle si in posesia paratului, instanta a avut in vedere procesul verbal de inventariere intocmit de executorul judecatoresc P.N. la 29.04.2011 (fila 76 dosar 585/829/2011 vol. I). Din coroborarea tuturor acestor inscrisuri instanta a apreciat ca actiune de restituire a bunurilor masini si utilaje agricole promovata de B.N. si SC B.V. SRL este intemeiata doar in parte. Pe cale de consecinta, l-a obligat pe paratul G.G. sa restituie reclamantului B.N. urmatoarele bunuri: Masina V, Masina V.  , Masina P. G, Masina  , Semiremorca  F., Semiremorca  T., Semiremorca  N., grapa cu discuri Q., autovehicul TRR marca V. Va fi obligat paratul G.G. sa restituie reclamantei SC B.V. SRL bunurile .
Cat priveste cererea reclamantului B.N. de obligare a paratului sa restituie un numar de 640 capete oi si capre, instanta a retinut ca aceste bunuri au fost solicitate prin cererea completatoare aflata la fila 25 vol. I ds. 585/829/2011. Prin cererea reconventionala paratul invedereaza ca respectivele animale au fost aduse in tara in doua randuri, iunie 2007 si august 2009, pentru a fi comercializate, dar pentru ca nu au putut fi vandute au fost lasate in grija sa. Prin raspunsul la cererea reconventionala reclamantul sustine insa ca si aceste animale au fost aduse tot in ideea unei asociatii in participatiune. Prin urmare, intre parti nu sunt neintelegeri sub aspectul calitatii de proprietar al acestor animale, discutiile vizand doar sub ce titlu aceste bunuri au ajuns in posesia paratului. 
S-a retinut ca parte din aceste animale, respectiv 340, au fost aduse in iunie 2007, cu mult inainte de infiintarea SC B.G. SRL, iar celelalte dupa 2 ani, iar asocierea in participatiune  a celor doi nu s-a mai realizat.
Tinand cont de faptul ca paratul G.G. nu a invocat faptul ca prin acte succesive a dobandit proprietatea celor 640 capete de animale, fiind de acord sa le restituie si solicitand sa i se achite contravaloarea costurilor de intretinere a acestor animale, instanta a retinut ca paratul nu a rasturnat in nici un fel prezumtia de proprietate a reclamantului asupra acestor animale ci s-a comportat ca un detentor precar, si a admis acest capat de cerere asa cum a fost formulat. Chiar si in ideea in care asocierea in participatiune pe care cele doua parti au intentionat sa o creeze s-ar fi realizat, bunurile aportate nu ar fi format patrimoniul societatii, ci ar fi ramas in proprietatea asociatilor, deoarece prin asociere nu s-ar fi creat o entitate juridica.
Pe cale reconventionala G.G. a solicitat obligarea lui B.N. la plata sumei de 211.376 lei reprezentand costurile de intretinere a unui numar de 347 ovine si caprine in perioada iunie 2007 – august 2011 si la plata sumei de 207.764 lei reprezentand costurile de intretinere a uni numar de 280 ovine si caprine in perioada august 2009 – august 2011, precum si constatarea in favoarea sa a unui drept de retentie asupra animalelor mentionate pana la plata respectivelor sume.
Prin intampinare la cererea reconventionala B.N. a sustinut ca a suportat exclusiv toate cheltuielile legate de intretinerea efectivului de animale, a platit pentru arendarea terenurilor necesare pentru pasunat, infiintare si intretinere culturi, sustinere care nu a fost intarita de nici o proba administrata in cauza de aceasta parte.
Instanta a admis cererea de restituire catre B.N. a celor 640 capete de animale, si pe cale de consecinta se naste obligatia celui caruia i s-au restituit bunurile la achitarea cheltuielilor necesare efectuate cu intretinerea animalelor.  Potrivit prevederilor art.997 cod civil "acela carui se face restitutiunea, trebuie sa despagubeasca pe posesorul chiar de rea-credinta de toate cheltuielile facute pentru conservarea lucrului, sau care au crescut pretul lui". Prin urmare nici macar o rea-credinta a posesorului nu absolva pe proprietar de la plata cheltuielilor efectuate cu intretinerea animalelor.
Pornind de la prevederile art.997 Cod civil, coroborate cu prevederile art.1169 Cod civil, instanta a apreciat ca numai cheltuielile necesare si utile pot fi acordate reclamantului reconventional, iar cheltuielile solicitate au fost cele efectuate cu hrana, paza si tratamentul medical. In ceea ce priveste cheltuielile necesare, acestea sunt cele care trebuie facute neaparat, pentru insasi conservarea lucrului. Posesorul, fie de buna sau rea credinta are dreptul sa ceara de la proprietar restituirea lor integrala, deoarece si acesta din urma ar fi trebuit sa le faca daca ar fi fost in posesia lucrului, pentru ca numai in acest fel ar fi putut sa il conserve.
In dovedirea acestei cereri instanta a incuviintat proba cu expertiza zootehnica, lucrare conform careia aceste cheltuieli s-ar fi ridicat la o suma de peste 700.000 lei, suma la care au fost majorate pretentiile. Instanta nu a luat in seama aceste valori motivat de faptul ca impreuna cu cererea reconventionala G.G. a depus doua anexe in care a detaliat cheltuielile pe care a sustinut ca le-a facut cu intretinerea animalelor, asa cum stia ca le-a efectuat. In cuprinsul acestor anexe a precizat inclusiv care a fost ratia de hrana zilnica a animalelor, aspecte pe care le cunoaste mai ales avand in vedere calificarea sa de medic veterinar. Prin urmare instanta nu poate lua in seama alte valori stabilite de expert, in conditiile in care la hranirea animalelor nu s-a afirmat ca s-au folosit exact produsele calculate de expert (ca de exemplu morcovul furajer sau hrana suplimentara pentru berbeci in perioada de monta). Cert este ca cele 640 ovine si caprine au fost identificate de expert ca si numar, deci se naste prezumtia rezonabila ca au fost hranite, ingrijite,  tratate din punct de vedere medical. Nici cheltuielile cu paza animalelor  nu au fost retinute de instanta ca fiind cele aratate de expert, care a facut un calcul teoretic raportat la venitul pe economie, ci se vor acorda doar sumele cerute de reclamant care a indicat in cunostinta de cauza cu ce sume a platit ciobanii angajati in acest scop. Din expertiza instanta a retinut sumele calculate pentru tratamentul medical al animalelor, aceste costuri fiind solicitate de reclamant dar necuantificate in cererea reconventionala.   
In consecinta instanta a admis in parte cererea reconventionala si a obligat paratul B.N. sa plateasca reclamantului G.G. suma de 441.483 lei din care 211.376 lei reprezentand costurile de intretinere a uni numar de 347 ovine si caprine in perioada iunie 2007 – august 2011, 207.764 lei reprezentand costurile de intretinere a uni numar de 280 ovine si caprine in perioada august 2009 – august 2011, 22.343 lei tratamente medicale.
In ceea ce priveste dreptul de retentie solicitat de G.G., acesta este un mijloc de garantare a obligatiilor constand in dreptul creditorului de a refuza sa restituie un bun al debitorului aflat in posesia sa pana cand debitorul nu-i plateste tot ce-i datoreaza in legatura cu acel bun. In cauza, dat fiind ca s-a recunoscut reclamantului reconventional un drept de creanta constand in valoarea cheltuielilor necesare si utile efectuate cu intretinerea animalelor proprietatea paratului reconventional, dat fiind ca este vorba de o suma considerabila solicitarea de instituire a unui drept de retentie este justificata si a fost admisa. Sub aspectul cheltuielilor de judecata instanta a constatat ca ambele parti au facut astfel de cheltuieli constand in taxa judiciara de timbru, onorarii experti si onorarii aparatori, astfel incat le-a  compensat, in final ramanand ca B.N. sa achite lui G.G. suma de 6.213 lei cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei hotarari, in termen legal au declarat apel reclamantii.
Apelantii au criticat hotararea instantei de fond pentru urmatoarele motive:
-raportat la probatoriul administrat in cauza, prima instanta trebuia sa dispuna obligarea paratului la restituirea tuturor masinilor si utilajelor solicitate prin cererea conexa; prin intampinarea formulata, paratul nu a contestat nici existenta si nici faptul ca toate masinile si utilajele, sunt in posesia sa, contestandu-se doar valoarea acestora.
-prima instanta a ignorat incheierea din data de 27.03.2013 a Judecatoriei P.T., care desi desfiintata, are totusi valoarea unei constatari judecatoresti.
- in ceea ce priveste solutia data cererii reconventionale, hotararea este lipsita de temei legal si de orice suport probatoriu; temeiul legal invocat de instanta de fond pentru admiterea actiunii este art.997 C.civil 1864, insa a fost gresit retinut intrucat acesta este aplicabil in cazul cvasicontractelor, care sunt fapte licite si voluntare, pe cand, izgonirea reclamantului din incinta fermei, in care adusese toate bunurile si animalele, nu poate fi considerata fapt licit, ci unul ilicit; din probatoriul administrat in cauza rezulta ca paratul a retinut in mod samavolnic toate bunurile si animalele reclamantului, pe care le-a folosit exclusiv in folosul sau, iar nu ca au fost lasate in intretinerea sa.
-in cauza s-a efectuat o expertiza zootehnica, care a stabilit ca valoarea beneficiilor este mai mare decat cea a intretinerii, insa, in mod inexplicabil, fara a exista obiectiuni ale partilor sau din partea instantei, se depune la dosar un raport refacut, din care rezulta ca valoarea intretinerii este mai mare decat cea a fructelor culese; fata de aceasta situatie, s-a efectuat un nou raport de expertiza, care a ajuns la concluzia ilogica ca valoarea intretinerii este mai mare decat cea a fructelor culese, iar instanta, constatand ca nu pot fi avute in vedere valorile stabilite de expert, intrucat nici chiar paratul nu a invocat ca a facut cheltuielile rezultate din expertiza, acorda acestuia suma pe care a solicitat-o prin cererea reconventionala; aceasta solutie este nelegala pentru ca la dosarul cauzei nu exista nicio proba, care sa duca la concluzia ca paratul a efectuat cheltuielile pe care le-a solicitat, cererea fiind admisa doar in temeiul solicitarii paratului-reclamant, singura proba administrata in cauza este depozitia unui martor, care nu a lucrat la ferma niciodata, dar care a afirmat ca este prieten cu paratul si ca acesta achizitiona furaje de la el; nu exista nici un inscris la dosar din care sa rezulte achizitii de furaje, contracte de arenda pentru pasunat, state de plata pentru paza sau acte sanitare pentru vaccinari. 
-solutia data cererii reconventionale este nelegala si netemeinica si raportat la perioada de calcul, avuta in vedere de instanta, la stabilirea cheltuielilor de intretinere a animalelor; din moment ce s-a facut dovada notificarii prin executor judecatoresc a intimatului, perioada de calcul ar fi trebuit sa fie de la data alungarii reclamantului din ferma si pana la data de formularii notificarii de restituire a bunurilor, iar nu pana la data efectuarii raportului de expertiza.
-obligarea reclamantului B.N. la plata sumei de 6.213 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata este nelegala, intrucat, fata de admiterea in parte a tuturor cererilor formulate in cauza, se impunea compensarea cheltuielilor de judecata.
In aparare, a formulat intampinare intimatul-parat G.G., prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
In motivarea intampinarii se arata, in esenta, urmatoarele:
-desi reclamantii au indicat ca temei juridic art. 998-999 C.civil, prima instanta a retinut ca obiectul cauzei il constituie actiunea in revendicare, iar nu raspunderea civila delictuala si a dispus restituirea doar bunurilor pentru care s-a facut dovada ca sunt proprietatea reclamantilor si se afla in posesia intimatului; in mod eronat sustin apelantii ca paratul a recunoscut existenta tuturor bunurilor, intrucat, prin intampinarea depusa in dosar 56/110/2012 a aratat ca o parte din aceste bunuri nu exista.
-cat priveste cererea reconventionala, se arata ca animalele au fost aduse de reclamant pentru a fi comercializate, insa pentru ca nu au putut fi vandute, au ramas la parat, caruia i s-a promis ca i se vor  plati cheltuielile de intretinere, cu sumele provenite din vanzarea animalelor; reclamantul nu si-a respectat angajamentul, astfel ca paratul a suportat toate cheltuielile determinate de intretinerea animalelor.
La termenul din data de 26.01.2015, apelantii au adus precizari apelului formulat, indicand in mod detaliat bunurile pentru care considera ca in mod gresit nu a fost admisa cererea de restituire, apelanta S.C. B. S.R.L. indicand bunurile prin cererea de la fila 33 dosar apel, iar apelantul B.N., prin cererea de la fila 34 dosar apel.
La acelasi termen, apelantul B.N. a dezvoltat motivul de apel referitor la schimbarea de catre prima instanta a temeiului de drept pe care a fost intemeiata actiunea principala si cea conexa, aratand ca acesta si-a intemeiat corect actiunea pe dispozitiile art. 998-999 C.civil, iar prima instanta fara a indica alt temei de drept al actiunii reclamantului, ceea ce dovedeste ca a retinut temeiul de drept invocat, a dispus restituirea bunurilor, situatie in care, obligarea sa la plata unei sumei nedovedite, ca o contraprestatie a restituirii animalelor, in temeiul art. 997 C.civil, este inacceptabila, intrucat cele doua institutii nu pot coexista, cu privire la acelasi bun; aplicarea dispozitilor art. 997 nu a fost pusa in discutia partilor, intrucat s-a trecut peste temeiul indicat in cererea reconventionala, care a fost imbogatirea fara just temei.
Prin aceeasi cerere a invocat si noi motive de apel aratand faptul ca cererea reconventionala nu poate fi admisa nici pe  temeiul imbogatirii fara justa cauza, intrucat, nu exista o majorare a patrimoniului reclamantului, in dauna paratului, in conditiile in care a refuzat sa-i restituie animalele, iar prin obligarea reclamantului la plata sumei de 441.483, nu s-a avut in vedere profitul pe care intimatul l-a realizat in dauna sa, pe toata perioada cat a detinut abuziv animalele, aceste motive fiind formulate la prima zi de infatisare, conform art.287 alin.2 C.pr.civ.
Prin cererea depusa la termenul din data de 23.02.2015, apelantul B.N. a reiterat si dezvoltat motivele precizate prin cererea de la termenul din data de 26.01.2015 si a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada 2007-14.09.2011.
Prin incheierea de la termenul din data de 31.03.2015, a fost respinsa exceptia decaderii din dreptul de a invoca noi motive de apel, prin raportare la cererea precizatoare din data de 23.02.2015 si a fost respinsa si cererea de administrare a probei cu expertiza tehnica specialitatea zootehnie, pentru considerentele aratate in cuprinsul acestei incheieri.
Examinand actele si lucrarile dosarului, prin raportare la motivele de apel invocate, constata ca acesta este intemeiat, in parte, pentru urmatoarele considerente:
Ca temei de nelegalitate a sentintei apelate, s-a invocat de catre apelantul B.N., in esenta, faptul ca prima instanta a schimbat, in mod gresit, temeiul actiunii sale, prin care a solicitat restituirea celor 640 de animale, desi reclamantul s-a intemeiat pe dispozitiile art. 998-999 C.civil, care reglementeaza raspunderea civila delictuala.
Din aceasta perspectiva, tribunalul constata ca prima instanta  a schimbat doar temeiul juridic al actiunii, precizat in mod expres prin cererea de la data de 12.10 2011, ca fiind art. 998-999 C.civil, insa obligatia calificarii juridice corecte a cererii, apartine instantei, aceasta nefiind tinuta de temeiul juridic indicat de parte.
Principiul disponibilitatii este incalcat atunci cand instanta schimba obiectul actiunii, care consta in pretentia concreta dedusa judecatii si cauza actiunii, ca fundament direct si imediat al dreptului reclamat.
Or, in cauza, prima instanta s-a pronuntat asupra obiectului solicitat de reclamanti, respectiv restituirea bunurilor mobile si avand in vedere fundamentul actiunii invocate de acestia: detinerea abuziva a bunurilor de catre parat.
De altfel, instanta retine ca invocarea acestui motiv de nelegalitate a sentintei este lipsita de interes pentru apelanti, intrucat, daca s-ar considera ca reclamantii au formulat o actiune in raspundere civila delictuala, intemeiata pe faptul ilicit cauzator de prejudicii, solutia ar fi fost aceea de respingere a actiunii, astfel cum a sustinut si intimatul prin intampinarea pe care a depus-o la cererea apelantilor, din data de 26.01.2015.
Astfel, este adevarat ca detinerea unui bun si refuzul restituirii acestuia adevaratului proprietar pot fi caracterizate ca fapte ilicite, intrucat aduc atingere dreptului de proprietate, insa instrumentul specific de aparare a acestui drept real si care urmareste readucerea bunului in posesia proprietarului este actiunea in revendicare, iar nu actiunea personala, in raspundere civila delictuala.   
Tribunalul mai retine, contrar sustinerilor apelantului, in sensul ca prima instanta nu a indicat dispozitiile legale in temeiul carora a admis actiunea reclamantilor, ca acestea au fost aratate in considerentele hotararii, ca fiind dispozitiile art.1909 alin.2 C.civil 1865, calificand juridic actiunea, ca fiind o actiune in revendicare mobiliara si analizand-o ca atare, neexistand nicio contradictie intre temeiurile pentru care a fost admisa actiunea si cele pentru care a fost admisa cererea reconventionala.
In aceste conditii, invocandu-se calitatea de posesor neproprietar a paratului, acesta a inteles sa formuleze cerere reconventionala, prin care a solicitat obligarea reclamantului B.N. la plata sumei de 441.483 lei, reprezentand cheltuielile pe care a pretins ca le-a facut cu intretinerea animalelor proprietatea reclamantului, iar in drept a invocat principiul imbogatirii fara justa cauza.
Tribunalul constata ca cererea reconventionala a fost solutionata in temeiul imbogatirii fara justa cauza, astfel cum s-a solicitat, de catre paratul-reclamant, nefiind deci necesara punerea in discutie a schimbarii calificarii juridice.
Faptul ca prima instanta a mentionat ca temei de drept dispozitiile art.997 C.civil nu inseamna ca a retinut existenta unei plati nedatorate, ci ca aceste dispozitii reglementeaza un caz de aplicare a principiului neconsacrat expres de Codul civil de la 1865, acela al faptului licit ca izvor de obligatii, al imbogatirii fara justa cauza, invocat chiar de parat ca fundament al cererii sale.
Tribunalul retine ca fundamentul cererii paratului rezida intr-adevar in imbogatirea fara justa cauza, intrucat chiar daca paratul este de rea credinta, invocandu-se efectuarea unor cheltuieli cu intretinerea bunurilor proprietatea reclamantului, patrimoniul acestuia s-ar mari in mod inechitabil, evitand efectuarea acestor cheltuielile, care, pe perioada detinerii bunurilor de catre parat, sunt suportate de catre acesta.
Asadar, fata de aspectele expuse pe larg anterior, tribunalul retine ca prima instanta a facut o corecta calificare juridica a cererilor deduse judecatii atat de reclamanti, cat si de parat, cu respectarea principiului disponibilitatii si al dreptului la aparare, motivele de nelegalitate a sentintei, fiind neintemeiate.
De altfel, chiar apelantii, prin precizarile depuse la data de 23.02.2015 au aratat, in contradictie cu tot ceea ce au sustinut anterior, ca actiunea principala a fost corect calificata ca o actiune in revendicare, iar cererii reconventionale ii este aplicabil principiul imbogatirii fara justa cauza, astfel cum a invocat paratul( fila 60 ds.apel).
Cat priveste motivele de netemeinicie a sentintei, invocate de apelanti si referitoare la aprecierea gresita a probatoriului, in ceea ce priveste revendicarea masinilor si utilajelor, tribunalul retine ca sunt intemeiate, insa nu pentru toate bunurile.
Din bunurile solicitate de reclamantul B.N., pentru care nu a fost admisa actiunea si enumerate in cererea de la fila 34 dosar apel consideram ca se impunea a fi admisa actiunea si pentru: automobilul F., combina A. si semanatoarea B., iar in ceea ce o priveste pe reclamanta S.C. B. S.R.L si pentru bunurile enumerate la punctele 1-5 si 7, in cererea de la fila 33 dosar apel. 
Astfel, din cuprinsul procesului-verbal de inventariere, intocmit de B.E.J. P.N.D., fila 19 ds.56/110/2012 al Tribunalului Bacau rezulta ca la data de 29.04.2011, la punctul de lucru al S.C. B. S.R.L., a fost identificata combina A., in posesia paratului, iar dreptul de proprietate al reclamantului rezulta din cuprinsul inscrisului de la fila 57 dosar ds.56/110/2012 si de asemenea a fost identificata si semanatoare S., care este incorporata in combina de semanat de 4 metri L., care este proprietatea reclamantei S.C. B. S.R.L, conform facturii aflate la fila 60 din acelasi dosar.
Cat priveste urmatoarele bunuri: plug agricol, tractor, tractor, balotiera si grapa rotativa, dreptul de proprietate al reclamantei S.C. B. S.R.L, rezulta din cuprinsul facturilor de la filele 64,59 si 56 din dosar ds.56/110/2012, iar pentru autoturismul F. si semanatoare B., din cuprinsul inscrisurilor de la filele 33-34.  
Faptul ca aceste bunuri se afla in posesia paratului, chiar daca nu au fost inventariate la data de 29.04.2011 rezulta din coroborarea intampinarii depuse in ds. 585/829/2011, in care nu se contesta detinerea bunurilor enumerate chiar de catre parat in cuprinsul intampinarii, ci doar valoarea in vederea stabilirii taxei judiciare de timbru, cu intampinarea depusa in dosarul conex nr.56/110/2012, in care se recunoaste ca paratul este in posesia unor bunuri, care au fost achizitionate pe numele reclamantilor, desi se arata ca aceasta mentiune in actele de achizitionare a fost facuta fraudulos, fara stirea paratului, care ar fi contribuit si el la dobandirea bunurilor, aspect nedovedit insa.
Pentru celelalte bunuri, enumerate la punctele 2-11, in cererea de la fila 34 dosar apel, tribunalul retine ca niciunul dintre acestea nu a fost indicat de catre parat prin intampinarea de la filele 39-41din vol.1 al dosarului primei instante, pentru a se putea retine ca s-a recunoscut posesia, iar alte dovezi referitoare la posesia acestora de catre parat nu au fost administrate, astfel incat chiar daca pentru unele dintre aceste bunuri exista inscrisuri, care fac dovada proprietatii, actiunea in revendicare a fost in mod judicios respinsa de catre prima instanta.
Au mai invocat apelantii ca prima instanta a ignorat constatarile judecatorului, cuprinse in incheierile din data de 13.09.2012 si din data de 27.03.2012, aceasta din urma in ds.1752/829/2012.
Tribunalul retine ca prin cele doua incheieri a fost solutionata cererea de instituire a sechestrului judiciar asupra bunurilor ce fac obiectul revendicarii si ca incheierea din data de 13.09.2012  a fost desfiintata , in recurs, cererea  fiind trimisa spre rejudecare, iar incheierea din data de  27.03.2012, a fost pronuntata in rejudecare, insa a fost desfiintata prin incheierea din data de 17.04.2012, pentru ca reclamantii nu au consemnat cautiunea stabilita de instanta.
Asadar, ambele incheieri sunt desfiintate, astfel incat constatarile judecatorului din cuprinsul acestor hotarari nu pot fi privite separat de actul jurisdictional care le contine, astfel incat apreciem ca nu este intemeiata sustinerea apelantilor referitoare la dovada posesiei bunurilor.
La termenul din data de 23.02.2015, apelantul B.N. a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, in ceea ce priveste cheltuielile pe care paratul pretinde ca le-a facut pentru intretinerea animalelor proprietatea reclamantului, pentru perioada  iunie 2007-14.09.2008.
Tribunalul constata ca exceptia prescriptiei dreptului la actiune este un motiv de ordine publica, astfel ca poate fi invocat de apelant nu doar prin cererea de apel, ci si ulterior, fata de dispozitiile art.295 C.pr.civ. si urmeaza a-l considera intemeiat intrucat, cererea reconventionala, pentru perioada invocata de apelantul-reclamant a fost formulata dupa implinirea termenului general de prescriptie de 3 ani, prevazut de dispozitiile art.3 alin.1 din decretul nr.167/1958, calculat de la data la care se afirma ca s-au facut cheltuielile cu intretinerea animalelor.
Fata de intervenirea prescriptiei, pentru perioada retinuta, urmeaza ca temeinicia sentintei, sub aspectul solutionarii fondului cererii reconventionale sa fie analizata incepand cu data de 14.09.2008.
Solutia primei instante asupra cererii reconventionale a fost criticata, in esenta, de apelant sub doua aspecte: in mod gresit a fost admisa cererea, desi nu s-a facut nicio dovada a efectuarii cheltuielilor de intretinere invocate de parat, iar pe de alta parte l-a obligat pe reclamant la plata sumei de 441.483 lei,  fara a se avea in vedere profitul, pe care intimatul l-a realizat in dauna sa, pe toata perioada cat a detinut abuziv animalele, astfel incat prin admiterea cererii reconventionale, s-a ajuns la situatia in care patrimoniul paratului s-a marit cu o suma considerabila, pentru care nu exista nici un temei.
Tribunalul retine ca prima instanta a dispus obligarea reclamantului B.N. la plata sumei de 441.483 lei, in favoarea paratului, desi acesta nu a dovedit cuantumul pretentiilor solicitate, acordand chiar suma indicata in cererea reconventionala, trecand peste dispozitiile art.1169 C.civil 1865, care impun obligatia ca cel ce are o pretentie dedusa judecatii, sa o dovedeasca.
Prima instanta a considerat ca dovedite pretentiile paratului-reclamant, in baza afirmatiilor pe care acesta le-a facut in cuprinsul cererii si avand in vedere calitatea sa de medic veterinar, care a indicat in cunostinta de cauza ce cheltuieli a facut.
Or, acordarea de valoare probatorie simplelor afirmatii ale paratului-reclamant este nelegala, in conditiile in care acestea nu sunt sustinute de nicio alta proba administrata in cauza.
A fost acordata o suma de bani, reprezentand contravaloarea tratamentelor medicale ce se pretinde ca au fost administrate animalelor, desi nu exista nici un act sanitar-veterinar care sa ateste efectuarea acestora sau vreo depozitie de martor care sa confirme sustinerile paratului, suma calculata de expert fiind ipotetica si reprezinta costul tratamentelor, daca acestea ar fi facute.
De asemenea nu exista la dosar inscrisuri, respectiv contracte de arenda, intrucat s-a sustinut ca au fost arendate terenuri pentru pasunat sau alte inscrisuri care sa ateste ca paratul detine terenuri sau ca a achizitionat furaje pentru animale, sau ca a incheiat contracte de munca sau alte conventii cu persoane, pentru a asigura paza animalelor.
Singura proba din care rezulta ca paratul s-a ocupat de intretinerea animalelor proprietatea reclamantului, este depozitia martorului P.M. aflata la fila 190 din vol.2 al dosarului primei instante.
Insa aceasta depozitie nu este suficienta pentru a acorda paratului suma de 441.483 lei , in conditiile in care nu s-a facut nicio dovada a cuantumului solicitat.
Ceea ce este incontestabil este faptul ca paratul a facut anumite cheltuieli cu intretinerea animalelor, care au reprezentat in acelasi timp si cheltuieli pentru producerea fructelor, produse de bunuri.
Fructele bunurilor au fost culese si au profitat, fara indoiala paratului, aspect care rezulta din depozitia martorei P.O.R., fara a lua in considerare depozitia martorului P.A., care se afla in relatie de dusmanie cu paratul. Depozitia martorei se coroboreaza cu refuzul paratului de a raspunde la interogatoriul depus, pentru a fi administrat la data de 07.12.2011. Insa dincolo de probele mentionate, tribunalul retine ca exista prezumtia ca bunurile au produs fructe, care au fost comercializate si au adus profit paratului, ceea ce inseamna ca valoarea fructelor a depasit valoarea intretinerii, iar acest fapt este intemeiat pe conduita paratului, care dupa alungarea reclamantului in luna noiembrie 2010, nu a facut nici un demers de a-l notifica pe reclamant sa vina sa-si ridice efectivul de animale, daca detinerea acestora era atat de pagubitoare pentru el.
Este greu de crezut ca o persoana, care se ocupa in mod obisnuit cu cresterea animalelor, ar accepte sa intretina un efectiv atat de mare de animale, care nu-i apartine, sa cheltuiasca sume insemnate, din propriul patrimoniu si sa refuze restituirea acestora, fara a avea nici un beneficiu.
A sustinut intimatul prin intampinarea depusa in apel, ca reclamantul a abandonat animalele la el si ca a fost nevoit sa-si vanda propriile animale pentru a face fata costurilor, insa afirmatiile sale sunt contrazise de conduita pe care a avut-o, paratul fiind cel care l-a alungat pe reclamant si tot el cel care a refuzat restituirea bunurilor.
Fata de aceste aspecte, tribunalul retine ca sunt intemeiate sustinerile apelantului, in sensul ca obligandu-l pe reclamant la plata cheltuielilor de intretinere, nu a avut in vedere profitul pe care l-a realizat paratul, pe perioada cat a detinut abuziv bunurile proprietatea sa.
Potrivit art.484 Cod civil 1865, fructele produse de bun, nu se cuvin proprietarului, decat cu obligatia de a-l despagubi pe cel care a facut cheltuielile cu culegerea fructelor.
Dintr-o interpretare per a contrario a acestui text rezulta ca nici proprietarul nu poate fi obligat la plata cheltuielilor facute cu producerea sau culegerea fructelor, daca nu i se acorda fructele bunului.
A invocat intimatul ca nu se poate avea in vedere o asemenea aparare, intrucat, reclamantul nu a facut cerere pentru obligarea paratului la plata contravalorii fructelor produse de bunurile revendicate, astfel incat nu poate fi valorificat acest motiv de apel.
Contrar sustinerilor intimatului, tribunalul apreciaza ca nu era necesara formularea unui capat de cerere accesoriu revendicarii, pentru contravaloarea fructelor, reclamantul avand posibilitatea valorificarii acestor dispozitii, pe cale de aparare, pentru paralizarea cererii reconventionale, in prezenta speta, fiind invocata in mod legal, prin apel si prin completarea motivelor de apel de la termenul din data de 26.01.2015.
Acceptarea opiniei intimatului, in conditiile in care apelantul a invocat pe cale de aparare, nelegalitatea obligarii proprietarului la plata cheltuielilor de intretinere, desi fructele bunului au profitat posesorului neproprietar, ar determina imbogatirea fara justa cauza a intimatului, care a cules toate fructele, iar din prin valorificarea acestora si-a recuperat cheltuielile de intretinere, dar a obtinut si profit, in dauna reclamantului, care ar fi nevoit sa plateasca cheltuieli de intretinere, desi patrimoniul paratului nu a fost diminuat cu contravaloarea acestora, motiv pentru care se impune respingerea cererii reconventionale.
Ca urmare a admiterii apelului va fi schimbata si solutia asupra capatului de cerere referitor la cheltuielile de judecata, fiind de prisos analizarea motivului de apel, referitor la modalitatea de compensare a cheltuielilor, invocat de apelanti.
Astfel, tribunalul constata ca la judecata in prima instanta, reclamantului B.N. i se cuvin cheltuieli de judecata in cuantum de 8.940 lei, reprezentand onorariu avocat si taxa judiciara de timbru, achitata la judecata in prima instanta, in masura admiterii actiunii principale, astfel cum a fost schimbata in apel.
In ceea ce o priveste pe reclamanta S.C. B. S.R.L, constata ca acesteia i se cuvine, cu titlu de cheltuieli de judecata suma de 480 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru, achitata pentru judecata in prima instanta, in masura admiterii actiunii principale, astfel cum a fost schimbata in apel.
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 296, va admite apelul, va schimba, in parte, sentinta apelata, in sensul celor precizate anterior.
In temeiul art. 274 C.pr.civ. va obliga intimatul sa plateasca apelantului B.N. suma de 6.800 lei, reprezentand onorariu avocat in apel (3.500 lei) si taxa judiciara de timbru, pentru judecata apelului, prin raportare la bunurile pentru care a fost admis apelul( 3.300 lei).
De asemenea, va obliga intimatul sa plateasca apelantei S.C. B. S.R.L suma de 5.130 lei, reprezentand onorariu avocat in apel (3.500 lei) si taxa judiciara de timbru, pentru judecata apelului, prin raportare la bunurile pentru care a fost admis apelul( 1.830 lei).