Drept civil. Minori ?i familie. Ordonanta presedintiala - exercitare autoritate parinteasca si stabilire domiciliu minora.

Prin sentinta civila nr. 3920 pronuntata la data de 18.11.2014 de Judecatoria Piatra Neamt a fost admisa exceptia de necompetenta a instantelor romane, invocata de instanta din oficiu si s-a respins ca inadmisibila actiunea avand ca obiect ordonanta presedintiala - exercitare autoritate parinteasca si stabilire domiciliu minora, formulata de reclamanta J.E.D. in contradictoriu cu paratul J.A..
A fost admis in parte capatul de cerere formulat de parat, avand ca obiect cheltuieli de judecata si, in consecinta, a fost obligata reclamanta sa-i plateasca paratului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari acestea, prima instanta a retinut ca prin actiunea inregistrata in urma declinarii competentei de catre Judecatoria Ramnicu Valcea – prin sentinta civila nr. 3659 bis/20.08.2014, reclamanta J.E.D. l-a chemat in judecata pe paratul J.A., solicitand, pe calea ordonantei presedintiale, exercitarea autoritatii parintesti de catre ea in mod exclusiv, cu privire la minora J. E.-S., nascuta la data de 25.07.2005 si stabilirea domiciliului minorei la mama, cu obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.
  In motivare, reclamanta a precizat ca partile se afla in proces de divort, aflat pe rolul Judecatoriei Ramnicu Valcea– dosar nr. 4221/288/2014. In anul 2007, relatiile dinte parti s-au deteriorat, acestia convenind sa se desparta in fapt, iar in urma acestei decizii paratul a plecat la Piatra Neamt.
In anul 2010, mama paratului a venit in vizita la minora si, la insistenta acesteia, reclamanta si minora au mers impreuna cu bunica paterna in vacanta in Italia, unde aceasta locuia. La propunerea mamei paratului, reclamanta a ramas o perioada de timp in Italia unde si-a si gasit un loc temporar de munca, inscriind minora la gradinita. Dupa aproximativ trei luni, reclamanta s-a reintors in tara deoarece ii expirase perioada pentru care fusese angajata, convenind cu mama paratului, bunica paterna a minorei ca, in momentul in care ii va gasi un loc de munca, sa revina in Italia.
Dupa circa trei ani de asteptare ca soacra sa sa o cheme in Italia, interval de timp inlauntrul caruia reclamanta si-a vizitat copilul si a tinut legatura cu acesta, reclamanta sustine ca a hotarat sa divorteze de parat si sa aduca minora acasa. In momentul in care a anuntat-o pe bunica paterna de decizia sa, acesta a refuzat categoric sa-i dea copilul si a intrerupt orice legatura a reclamantei cu minora.
Sustine reclamanta ca paratul a fost condamnat la inchisoare pentru trafic de droguri, ulterior fiind internat intr-o sectie de psihiatrie, urmare a consumului excesiv de droguri. Apreciaza ca prezenta minorei in preajma paratului in astfel de conditii este nociva, iar stabilirea domiciliului acesteia la bunica paterna poate fi dispusa numai in situatii exceptionale.
In drept, au fost invocate disp. art. 495 Cod civil, art. 996 si urm. Cod de procedura civila.
Prin intampinare, paratul a solicitat respingerea ca nefondata a actiunii si a invocat exceptia necompetentei teritoriale absolute, precum si exceptia necompetentei generale, fata de imprejurarea ca minora are domiciliul in Italia.
In drept, paratul a invocat disp. art. 205, 996 si urm., 223 al. 3 Cod de procedura civila, precum si ale Regulamentului Consiliului Uniunii Europene nr. 2201/2003.
La termenul din 18.11.2014, prima instanta a invocat din oficiu exceptia de necompetenta a instantelor romane, in legatura cu care a retinut urmatoarele:
  Minora J. E.-S., nascuta la data de 25.07.2005, este fiica partilor litigante. Disp. art. 997 Cod de procedura civila prevad ca cererea de ordonanta presedintiala se va introduce la instanta competenta sa se pronunte in prima instanta asupra fondului dreptului.
Capatul de cerere privind stabilirea domiciliului minorei reprezinta un aspect ce tine tot de exercitarea autoritatii parintesti, raportat la disp. art. 1 lit. b din Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 2201/2003 privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materie matrimoniala si in materia raspunderii parintesti.
Cele doua capete de cerere privind exercitarea autoritatii parintesti sunt de competenta instantei italiene, potrivit art. 8 al. 1 din Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 2201/2003 privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materie matrimoniala si in materia raspunderii parintesti, care prevede ca instantele judecatoresti dintr-un stat membru sunt competente in materia raspunderii parintesti privind un copil care are resedinta obisnuita in acest stat membru la momentul la care instanta este sesizata. Asa cum reiese din cererea de chemare in judecata, care se coroboreaza perfect cu intampinarea depusa de parat, minora J. E.-S. locuieste in Italia impreuna cu bunica paterna, avand deci, resedinta obisnuita in Italia, la data sesizarii instantei.
  S-a mai retinut ca, potrivit art. 5 Cod civil, „in materiile reglementate de prezentul cod, normele dreptului Uniunii Europene se aplica in mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul partilor”, iar regulamentele adoptate de Consiliul Uniunii Europene au caracter obligatoriu si se aplica direct in statele membre, fara a fi necesare alte masuri de implementare.
In consecinta, prima instanta a admis exceptia de necompetenta a instantelor romane, invocata din oficiu si a respins ca inadmisibila actiunea avand ca obiect ordonanta presedintiala - exercitare  autoritate parinteasca si stabilire domiciliu minor.
In baza disp. art. 451 al. 2 Cod de procedura civila, a admis in parte capatul de cerere formulat de parat, avand ca obiect cheltuieli de judecata, si a obligat reclamanta sa-i plateasca paratului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, fata de complexitatea prezentei cauze, precum si fata de activitatea desfasurata de avocatul ales, retinand ca prezentul dosar a fost solutionat la al doilea termen de judecata, amanarea initiala fiind cauzata de un viciu de procedura.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal a declarat apel reclamanta, solicitand respingerea exceptiei competentei teritoriale ca neintemeiata si trimiterea cauzei catre Judecatoria Piatra Neamt, in vederea solutionarii fondului.
Paratul a invocat exceptia necompetentei teritoriale, in sensul ca instanta din Romania nu este competenta sa solutioneze prezenta cauza, insa Judecatoria Ramnicu Valcea a considerat ca instanta competenta este Judecatoria Piatra Neamt, unde sotii, impreuna cu minora, au avut ultimul domiciliu, aceasta cerere izvorand din cererea principala de divort inregistrata pe rolul Judecatoriei Ramnicu Valcea, sub nr. 4221/288/2014, unde competenta teritoriala revine instantelor romane. Judecatoria Piatra Neamt a considerat ca sunt incidente prevederile art. 8 al. 1 din Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 2201/2003.
Minora se afla in grija bunicii paterne care locuieste in Italia, fara acordul apelantei, paratul nu locuieste cu minora, iar prin intampinare acesta nu solicita ca fetita sa ramana in grija lui, ci in grija bunicii paterne. Considera absurd ca minora sa ramana in grija bunicii, cat timp apelanta este mama ei si isi doreste ca fetita sa creasca langa dansa.
In privinta cheltuielilor de judecata efectuate de parat, respectiv onorariu avocat, a aratat ca sunt extrem de ridicate, avand in vedere ca avocatul s-a prezentat o singura data in instanta, pentru a sustine o exceptie, motiv pentru care a solicitat cenzurarea onorariului.
Intimatul-parat a depus intampinare, solicitand urmatoarele:
- respingerea apelului ca tardiv, intrucat potrivit art. 999 al. 1 Cod de procedura civila, termenul de apel la ordonanta presedintiala este de 5 zile de la pronuntare sau comunicare, dupa caz.
- conform art. 470 al. 3 Cod de procedura civila, cererea de apel trebuie sa fie semnata, sub sanctiunea nulitatii, daca lipsa nu va fi complinita potrivit art. 196 al. 2 Cod de procedura civila, iar exemplarul depus nu este semnat de apelanta.
- pe fond a solicitat respingerea apelului ca nefondat, intrucat minora se afla in Italia, in grija bunicii paterne, inca din anul 2010, ceea ce nu atrage competenta instantelor romane.
In cazul recalificarii cererii ca fiind una de recurs pe care apelanta si-o insuseste, a invocat urmatoarele:
- lipsa semnaturii atrage sanctiunea nulitatii, potrivit art. 486 al. 3 Cod de procedura civila.
- conform art. 83 al. 3 Cod de procedura civila, pentru redactarea cererii si motivelor de recurs si pentru exercitarea si sustinerea recursului, persoanele fizice trebuie asistate sau reprezentate, sub sanctiunea nulitatii, de catre un avocat, iar cererea depusa nu este semnata nici macar de reclamanta.
- in mod corect Judecatoria Piatra Neamt a constatat, conform Regulamentului 2201/2003 ca instantele romane nu sunt competente, ci acelea din statul italian, unde domiciliaza minora inca din anul 2010.
In ce priveste dosarul de divort 4221/288/2014 introdus la Judecatoria Ramnicu Valcea, nu sunt adevarate sustinerile apelantei, conform carora s-ar fi stabilit competenta instantelor romane, nici dupa primele trei termene de judecata instanta nepronuntandu-se asupra exceptiei necompetentei invocata de dansul, apelanta tergiversand administrarea probatoriului pe aceasta exceptie.
Nu este adevarata sustinerea apelantei ca minora s-ar afla in Italia fara acordul dansei, apelanta fiind cea care a dus minora in Italia, la mama paratului, incheind mai multe procuri notariale in acest sens, in care se prevedea ca minora va ramane in grija bunicii pana la majorat. Observand comportamentul anormal al minorei, bunica paterna a dus-o la consiliere psihologica de specialitate, lunar, din anul 2010 si pana in prezent. Minora este actualmente in clasa a patra si nu doreste sa se intoarca in tara, la mama sa, ci doreste sa ramana cu bunica, unde se simte in siguranta si iubita.
Reclamanta a promovat actiunea fara a avea in vedere interesul superior al minorei, care abia si-a regasit echilibrul psihologic, iar un transfer in Romania, s-a retinut in fisa psihologica din 11.06.2014 ca i-ar cauza trauma si stres, atat la nivel afectiv, cat si scolar. Apelanta a manifestat indiferenta fata de minora in toti acesti ani, vizitand-o doar de trei ori, si aceasta la insistentele bunicii paterne, care i-a cumparat biletele de avion. Bunica a incercat sa mentina o legatura a mamei cu minora, insa fetita este cea care a refuzat sa revina in tara.
Apelanta a introdus, din comoditate, ambele dosare la Judecatoria Ramnicu Valcea, desi instanta nu este competenta teritorial, si a facut sustineri mincinoase cu privire la ultimul domiciliu comun, partile locuind, de fapt, la Piatra Neamt, asa cum rezulta din adresa ITM Neamt, conform careia apelanta a si lucrat aici, precum si din copia cartii ei de identitate, in care domiciliul era precizat la adresa din Piatra Neamt.
Cat priveste cuantumul cheltuielilor de judecata, aratat a fi excesiv, intimatul a aratat ca la Judecatoria Ramnicu Valcea dosarul a avut doua termene de judecata, la care a depus intampinare si inscrisuri pentru care au fost necesare traduceri din limba italiana, iar la Judecatoria Piatra Neamt au fost tot doua termene de judecata. Pe parcursul procesului s-au facut adrese la mai multe institutii, cheltuielile solicitate instantei de fond au fost mai mari, insa au fost diminuate, astfel ca nu pot fi diminuate si mai mult, pe acest considerent intimatul solicitand respingerea si a acestui motiv de apel si mentinerea hotararii instantei de fond, ca legala si temeinica.
A solicitat obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecata.
In dovedire, intimatul-parat a depus, in copie, bilete de avion pentru apelanta-reclamanta, carte de identitate a minorei J. E.-S. eliberata de autoritatile italiene, certificat de rezidenta si confirmare privitoare la legalitatea sederii cetatenilor Uniunii Europene – acte eliberate de autoritatile italiene in privinta minorei, cartea de identitate a reclamantei, certificat de nastere minora, declaratii date de apelanta-reclamanta autentificate sub nr. 2011/25.08.2011, 2014/25.08.2011, 1882/16.08.2010 de BNP B. C.-M., fisa ambulatoriu de specialitate psihologie clinica din 11.06.2014, adeverinta nr. 1342/18.11.2014 eliberata de Cresa Piatra Neamt, adresa nr. 16826/ISARM/25.09.2014 a Inspectoratului Teritorial de Munca Neamt, extras portalul instantelor judecatoresti privind dosarele nr. 4221/28/2014 si nr. 6652/288/2014 ale Judecatoriei Ramnicu Valcea.
La data de 30.01.2015 (data postei), apelanta a depus la dosar cererea de apel purtand semnatura sa.
La primul termen de judecata stabilit in sedinta publica, tribunalul a pus in discutia partilor corecta calificare a caii de atac, fata de mentiunile cuprinse in sentinta atacata si fata de dispozitiile art. 132 al. 4 Cod de procedura civila, potrivit carora, daca instanta se declara necompetenta si respinge cererea ca inadmisibila intrucat nu este de competenta instantelor romane, hotararea este supusa numai recursului la instanta ierarhic superioara. In consecinta, tribunalul a recalificat calea de atac din apel – astfel cum a fost intitulata de reclamanta – in recurs, constatand ca in mod corect cauza a fost inregistrata pe rolul instantei in calea de atac a recursului, partile fiind legal citate, in calitatile corecte si cu indicarea corecta a stadiului procesual.
Fata de aceasta recalificare, aparatorul intimatului-parat, prezent in instanta, a aratat ca este de acord si ca nu mai sustine exceptiile invocate (a tardivitatii, a nulitatii pentru lipsa semnaturii, pentru neredactare prin avocat), astfel ca dezbaterile urmate au avut in vedere doar solutia pronuntata de prima instanta asupra competentei instantelor romane.  
Analizand recursul formulat, tribunalul constata ca acesta este nefondat, urmand a fi respins, in temeiul art. 488 al. 1 pct. 3 si art. 496 al. 1 Cod de procedura civila, pentru urmatoarele considerente:
In mod legal prima instanta a retinut in cauza incidenta dispozitiilor art. 8 al. 1 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materie matrimoniala si in materia raspunderii parintesti, potrivit carora instantele judecatoresti dintr-un stat membru sunt competente in materia raspunderii parintesti privind un copil care are resedinta obisnuita in acest stat membru la momentul la care instanta este sesizata. Fata de resedinta minorei J. E.-S., recunoscuta de ambele parti a fi in Italia, de mai bine de patru ani, aceasta reprezinta resedinta obisnuita a minorei, ceea ce atrage competenta instantelor din acel stat pentru cauze avand ca obiect raspunderea parinteasca, cum este si cauza de fata, prin care se urmareste stabilirea modului de exercitare a autoritatii parintesti cu privire la minora J. E.-S. si stabilirea domiciliului acesteia.
Recurenta-reclamanta a invocat, in mod nesustinut de probe, ca minora s-ar afla in Italia in grija bunicii paterne, fara ca dansa sa-si fi dat acordul pentru aceasta. Lasand la o parte imprejurarea ca la prima instanta reclamanta nu a invocat acest lucru, declaratiile autentificate notarial, provenind de la recurenta insasi, depuse in copie la filele 11-12 dosarul Judecatoriei Ramnicu Valcea, atesta faptul ca recurenta si-a dat acordul pentru ca fiica sa, J. .S., sa-si stabileasca domiciliul permanent in Italia, la domiciliul bunicii S. V. si sa urmeze forme de invatamant pe teritoriul Italiei. Aceasta nu echivaleaza cu imprejurarea ca acest acord nu poate fi modificat, ori ca o instanta judecatoreasca nu poate dispune, la cerere, schimbarea acestei situatii, daca interesul superior al minorei o cere. Ceea ce se pune la momentul de fata in discutie, este doar imprejurarea daca instanta romana este ori nu competenta a dispune asupra aspectelor ce tin de exercitarea raspunderii parintesti asupra minorei.
Cum parintii au convenit la un moment dat ca resedinta minorei sa fie in Italia, iar notiunea de resedinta obisnuita vizeaza incadrarea in respectivul stat sub aspectul cunoasterii limbii, stabilirea unor relatii de prietenie, frecventarea cursurilor scolare, aspecte care pot fi considerate indeplinite fata de stabilirea resedintei minorei in Italia inca din urma cu patru ani, moment la care minora avea frageda varsta de 5 ani, competenta instantei a fost in mod corect stabilita prin sentinta recurata, ca apartinand instantelor italiene.
Alineatul 2 al art. 8 din Regulamentul 2201/2003 face precizarea ca al. 1 se aplica sub rezerva dispozitiilor articolelor 9, 10 si 12. Situatia prezentei spete nu se incadreaza, insa, nici in dispozitiile speciale reglementate de aceste texte. Astfel, art. 9 se refera la mentinerea competentei fostei resedinte obisnuite a copilului si in cazul in care copilul se muta in mod legal dintr-un stat membru in altul si dobandeste o noua resedinta obisnuita, situatie neincidenta in speta, resedinta minorei fiind aceeasi, art. 10 se refera la competenta judecatoreasca in cazuri de rapire a copilului, situatie de asemenea neincidenta in speta. Desi art. 12 reglementeaza o prorogare de competenta in favoarea instantelor din statul membru care exercita competenta in temeiul articolului 3 cu privire la o cerere de divort, regulamentul le recunoaste acestor instante competenta si in orice chestiune privind raspunderea parinteasca, doar cu indeplinirea cumulativa a doua conditii: cel putin unul dintre soti exercita raspunderea parinteasca fata de copil si competenta instantelor a fost acceptata expres sau in orice alt mod neechivoc de catre soti si de catre titularii raspunderii parintesti, la data sesizarii instantei judecatoresti, iar aceasta este in interesul superior al copilului.
Din aceste prevederi se desprinde concluzia ca instantelor romane, competente in temeiul art. 3 din Regulament a solutiona cererea de divort formulata de reclamanta actuala recurenta impotriva paratului actual intimat, li se recunoaste posibilitatea extinderii competentei si asupra unor cereri pe care, in mod obisnuit, in cadrul competentei normale, nu le-ar putea rezolva, respectiv cereri in materia raspunderii parintesti asupra minorei cu resedinta obisnuita in Italia. Conditiile pentru operarea acestei prorogari de competenta nu sunt insa indeplinite, intrucat, pe de o parte, niciunul dintre soti nu exercita in mod efectiv raspunderea parinteasca fata de minora Jitaru Erika-Stefania, parintii minorei aflandu-se in Romania, iar minora in Italia, iar pe de alta parte, competenta instantei romane nu a fost acceptata de catre ambii soti, titulari ai raspunderii parintesti, nici la data sesizarii instantei judecatoresti, nici in prezent. Astfel, inca de la comunicarea, in procedura regularizarii, a cererii de exercitare autoritate parinteasca si stabilire domiciliu minora, paratul, prin intampinarea comunicata Judecatoriei Ramnicu Valcea, in intervalul de timp in care prezentul dosar s-a aflat inregistrat pe rolul acelei instante, a invocat exceptia necompetentei instantelor din Romania, fata de prevederile Regulamentului nr. 2201/2003, ceea ce implica rationamentul evident ca paratul nu a acceptat competenta instantei romane (fila 22 dosar Judecatoria Ramnicu Valcea).
Fata de aceste considerente, solutia primei instante, de admitere a exceptiei de necompetenta a instantelor romane si de respingere ca inadmisibila a actiunii promovate de reclamanta, apare ca perfect legala.
Recurenta-reclamanta a invocat in criticile aduse sentintei si cuantumul nejustificat al cheltuielilor de judecata efectuate de parat, la plata carora dansa a fost obligata. In analiza acestui motiv de recurs, tribunalul retine ca prima instanta a facut deja in cauza aplicarea dispozitiilor art. 451 al. 2 Cod de procedura civila, potrivit carora instanta poate sa reduca, motivat, parte din cheltuielile de judecata reprezentand onorariul avocatilor, atunci cand acesta este vadit disproportionat in raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfasurata de avocat, tinand seama si de circumstantele cauzei, reducand cheltuielile de la 1.350 lei, cuantum pentru care paratul a prezentat dovezi de plata, la suma de 1.000 lei, pe care reclamanta a fost obligata a o plati paratului.  
Nu exista temei pentru a retine ca acest cuantum al onorariului ar fi disproportionat fata de actele procedurale realizate. Intrucat in aprecierea cuantumului onorariului, instanta trebuie sa aiba in vedere atat valoarea pricinii, cat si proportionalitatea onorariului cu volumul de munca presupus de pregatirea apararii in cauza, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea litigiului, iar in speta dosarul a avut acordate cate doua termene de judecata atat la Judecatoria Ramnicu Valcea, cat si la Judecatoria Piatra Neamt, paratul a depus intampinare pe larg redactata, atasand si inscrisuri doveditoare, cuantumul cheltuielilor stabilite nu poate fi apreciat ca fiind exagerat, ci a fi unul real, necesar si de un nivel rezonabil. Astfel, si sub acest motiv invocat, recursul promovat se vadeste a fi nefondat, tribunalul urmand a face in cauza aplicarea dispozitiilor art. 496 al. 1 Cod de procedura civila, respingand ca atare calea de atac promovata. 
 In temeiul art. 453 al. 1 Cod de procedura civila, recurenta, ca parte care a pierdut procesul, va fi obligata a plati intimatului-parat cheltuielile de judecata ocazionate in prezentul stadiu procesual, constand in onorariu aparator, potrivit chitantei depuse la fila 47.