Omor

Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Tribunalul Bacau nr.964/P/2004                               
  Din 02.02.2005 inregistrat pe rolul Tribunalului Bacau sub nr. 71/110/2005                 s-a dispus trimiterea in judecata in stare de arest preventiv a inculpatului B.V. pentru savarsirea infractiunii de omor, fapta prevazuta de art. 174 cp 
In fapt, prin actul de sesizare, s-a retinut ca in seara zilei de 20.11.2004 pe fondul consumului de alcool, in timp ce victima D.M.A.se afla la locuinta sa din jud. Bacau a intretinut relatii sexuale homosexuale cu acesta, imprejurare in care a strans-o cu mainile de gat provocandu-i astfel decesul.                                                                             
Prin sent. pen. nr.103/D/15.02.2007 pronuntata de Tribunalul Bacau s-a dispus in baza art. 11 pct. 2 lit. a cpp rap. la art. 10 lit. c cpp achitarea inculpatului si punerea de indata in libertate.
Prin dec. pen. 236/18.12.2007 pronuntata de Curtea de Apel Bacau in dos. 71/110/2005 s-a respins ca nefundat apelul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau impotriva sent. pen. nr.103/D/15.02.2007 pronuntata de Tribunalul Bacau.
Prin dec. pen nr.1397/D/15.04.2007 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a dispus casarea in totalitate a dec. pen. 236/18.12.2007 pronuntata de Curtea de Apel Bacau si in parte sent. pen nr.103/D/15.02.2007 pronuntata de Tribunalul Bacau si trimiterea spre rejudecare la aceeasi instanta.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalul Bacau sub nr.4631/110/2008.
Avand in vedere disp. instantei de recurs s-a dispus exhumarea victimei D.M.A.( filele 22-27)si efectuarea unui supliment la  raportul de expertiza medico-legala - examen ADN-  de catre Institutul de Medicina Legala � Mina Minovici� Bucuresti ( filele 91-95 ).
Analizand intregul material probator administrat in cursul urmaririi penale si cercetarii judecatoresti, instanta retine urmatoarele:
In codul de procedura penal roman, astfel cum a fost modificat prin Legea 281/2003, prezumtia de nevinovatie este inscrisa intre regulile de baza ale procesului penal, in art. 5 ind. 2 statuandu-se ca �orice persoana este considerata nevinovata pana la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarare penala definitiva�.
Prin adoptarea prezumtiei de vinovatie ca principiu de baza, distinct de celelalte drepturi care garanteaza si ele libertatea persoanei � dreptul la aparare, respectarea demnitatii umane - , s-au produs o serie de restructurari ale procesului penal si ale conceptiei organelor judiciare, care trebuie sa corespunda urmatoarelor cerinte:
- vinovatia se stabileste in cadrul unui proces, cu respectarea garantiilor procesuale, deoarece simpla invinuire nu inseamna si stabilirea vinovatiei;
- sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face in fiecare etapa a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii si definitive pentru urmatoare faza a procesului;
- la adoptarea unei hotarari de condamnare, pana la ramanerea definitiva, inculpatul are statutul de persoana nevinovata; la adoptarea unei hotarari de condamnare definitive, prezumtia de nevinovatie este rasturnata cu efecte erga omnes.
- hotararea de condamnare trebuie sa se bazeze pe probe certe de vinovatie, iar in caz de indoiala, ce nu poate fi inlaturata prin probe, trebiue sa se pronunte o solutie de achitare.
Toate aceste cerinte sunt argumente pentru transformarea conceptiei asupra prezumtiei de nevinovatie, dintr-o simpla regula, garantie a unor drepturi fundamentale, intr-un drept distinct al fiecarei persoane, de a fi tratata ca nevinovata pana la stabilirea vinovatiei printr-o hotarare penala definitiva
Singura proba in dovedirea vinovatiei inculpatului consta in recunoasterea acestuia manifestata cu ocazii diferite:in doua declaratii date in faza de urmarire penala ( filele 44-48 d.u.p. ), cu ocazia audierii sale la solutionarea propunerii de arestare preventiva ( fila 8 dos 8318/2004 ), si cu ocazia activitatii de � conducere in teren� efectuata tot in cursul urmaririi penale( filele 5-6 d.u.p. )
Aceasta recunoastere nu a existat de la inceput, fiind de necontestat ca la debutul cercetarilor cu privire la persoana sa, inculpatul a negat comiterea faptei. Ca este asa o dovedeste in primul rand imprejurarea ca prin rezolutia din 23.11.2004 s-a dispus examinarea sa tehnica poligraf si apoi raspunsurile date de inculpat la intrebarile puse in cadrul examinarii, cand a negat ca este autorul faptei ( fila 7 d.u.p. )                             
In cursul judecatii inculpatul a revenit la atitudinea initiala de nerecunoastere a faptei.
Faptul ca inculpatul B.V. a fost inconsecvent in declaratiile date in fata organelor judiciare este irelevant, intrucat, conform art. 66 cpp �inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie si nu este obligat sa-si dovedeasca nevinovatia�. Potrivit art. 69 cpp �declaratiile inculpatului facute in cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului, numai in masura in care sunt coroborate cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza.                             
Examinand atat declaratiile in care inculpatul recunoaste fapta cat si pe cele in care o neaga, instanta constata ca cele din prima categorie nu numai ca nu se coroboreaza cu alte probe, dar imprejurari semnificative relatate de inculpat sunt infirmate de imprejurari ce rezulta din alte probe.
Astfel, in prima declaratie, scrisa personal de inculpat, acesta a relatat ca a strans victima in timp ce intretinea raport sexual cu aceasta, inculpatul fiind activ. Descriind acest aspect, inculpatul a precizat ca victima s-a dezbracat de pantaloni, si-a dat indispensabilii jos pana la genunchi, s-a asezat cu fata in jos (probabil pe pat), picioarele ramanand pe pardoseala (filele 44-45 d.u.p.). Victima a fost gasita intr-o alta pozitie, respectiv intinsa pe pat, cu fata in jos, imbracat cu indispensabili, pulovarul cu care era imbracata fiind tras peste indispensabili. Aceasta situatie de fapt rezulta din procesul verbal incheiat cu ocazia primei cercetari la fata locului efectuata de agentul de politie din cadrul Postului de Politie F. la data de 21.11.2004 (fila 7 d.u.p.).                             
Probele administrate in cauza dovedesc ca pozitia victimei nu a fost schimbata pana la sosirea lucratorului de politie, martorii J.A. si P.M., primele persoane care au gasit victima, indicand aceeasi pozitie ca si cea constatata de lucratorul de politie ( filele 57,59 d.u.p., fl. 66,67 dos. 71/110/2005).                             
De asemenea si martora C.M. � sora victimei � a declarat ca a gasit victima in pat, cu fata in jos ( fila 62 d.u.p.),  in cursul judecatii precizand ca a vazut acest lucru uitandu-se pe geam ( fila 33 dos. 71/110/2005).                             
Aceste contradictii conduc la concluzia ca inculpatul a relatat aspectele mentionate altfel decat in realitate.                             
Mai exista o alta imprejurare relatata de inculpat si infirmata de o alta proba. Astfel el a declarat ca a plecat de la bar impreuna cu victima dar martorul C.I. a afirmat ca in seara zilei de 20.11.2004 a vazut victima care �se chinuia sa bage caruta cu un cal in curte� si ca aceasta era singura.
In fine, in ambele declaratii inculpatul a precizat ca pentru a intretine actul sexual, victima s-a dezbracat de pantaloni, dar expertiza medico-legala de examen ADN  pus in evidenta urme de sperma pe pantalonii ei, ceea ce duce la concluzia ca cel putin actul sexual intretinut de acesta a avut loc in alte conditii decat cea descrisa de inculpat cu ocazia recunoasterii.
In ceea ce priveste examinarea cu tehnica poligraf, instanta constata ca au fost evidentiate modificari ale stresului emotional al inculpatului, caracteristice ale comportamentului simulat, dar aceasta examinare nu este reglementata de codul de procedura penala ca fiind mijloc de proba, un comportament simulat neconstituind singura cauza a modificarilor emotional, verificat fiind ca sunt persoane care traiesc un stres emotional chiar si atunci cand sunt audiate doar in calitate de martor, si cu atat mai mult cand sunt banite de comiterea unei infractiuni.
 Din celelalte probe administrate in prezentul procesul penal rezulta cu certitudine doar faptul ca in ziua cand se retine a fi savarsita infractunea inculpatul s-a intalnit cu victima D.M.A. intr-un bar situat pe raza comunei F., jud. Bacau. Probele administrate nu reusesc insa sa releve imprejurarea ca inculpatul si victima s-au deplasat impreuna la locuinta acesteia din urma.                            
Martorii P.M. si J.A. au fost persoanele care au gasit victima decedata in locuinta acesteia. Acesti martori nu ofera nici un fel de date privitoare la posibilitatea ca inculpatul sa se fi aflat anterior la locuinta victimei, iar martorul C.I. a declarat ca in seara respectiva a vazut victima in fata locuintei acesteia, in drum si era singura ( fila 112 dos. 71/110/2005).                             
Raportul de expertiza medico-legala ADN ( fila 196-200 dos. 71/110/2005), si suplimentele de expertiza ( filele 253-252 dos. 71/110/2005 si filele 91-95) stabilesc cu valoare de certitudine urmatoarele aspecte:                             
 - urmele de sange si sperma identificate pe obiectele de imbracaminte sau in locuinta victimei, apartin acesteia si nu provin de la inculpat.
  - urmele biologice identificate pe obiectele de imbracaminte purtate de inculpat la data faptei, apartin acestuia si nu provin de la victima.                            
Toate aceste probe intaresc incertitudinea vinovatiei inculpatului in raport cu fapta pentru care este acuzat.
La fila 126 dos. 71/110/2005 a Curtii de Apel Bacau se afla un inscris sub semnatura privata, in care este consemnat ca martorul P.M., care s-a sinucis in cursul procesului penal, este autorul infractiunii de omor savarsita impotriva victimei D.M.A.
La judecata in apel, din primul ciclu procesual,. s-a efectuat expertiza criminalistica, in raportul intocmit concluzionandu-se ca acest bilet nu a fost scris de martor, ceea ce nu dovedeste insa ca autor al faptei este inculpatul, indiferent cine a decis realizarea scenariului care rezulta din declaratia martorului S.P., audiat de instanta de apel ( fila 41 ); in orice caz nu este inculpatul, care de la data de 21.11.2004 si pana la data de 15.02.2007 s-a aflat in stare de arest preventiv.
Avand in vedere ca, la pronuntarea unei condamnari, instanta trebuie sa-si intemeieze convingerea privind vinovatia inculpatului pe baza de probe sigure, certe si intrucat in cauza probele in acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lasand loc unei nesigurante in privinta vinovatiei inculpatului, se  impune a se da eficienta regulii potrivit careia � orice indoiala este in favoarea inculpatului� ( in dubio pro reo).
Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumtiei de nevinovatie, un principiu institutional care reflecta modul in care principiul aflarii adevarului, consacrat in art. 3 cpp, se regaseste in materia probatiunii. Ea se explica prin aceea ca, in masura in care dovezile administrate pentru sustinerea vinovatiei celui acuzat contin o informatie indoielnica tocmai cu privire la vinovatia faptuitorului in legatura cu fapta imputata, autoritatile judecatoresti penale nu isi pot forma o convingere care sa se constituie intr-o certitudine si, de aceea ele trebuie sa concluzioneze in sensul nevinovatiei acuzatului si sa-l achite.
Inainte de a fi o problema de drept, regula in dubio pro reo  este o problema de fapt. Infaptuirea justitiei penale cere ca judecatorii sa nu se intemeieze, in hotararile pe care le pronunta, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobandita pe baza de probe decisive, complete, sigure, in masura sa reflecte realitatea obiectiva ( fapta supusa judecatii )
Numai asa se formeaza convingerea, izvorata din dovezi administrate in cauza, ca realitatea obiectiva ( fapta supusa judecatii ) este, fara echivoc, cea pe care o infatiseaza realitatea reconstituita ideologic cu ajutorul probelor.
Chiar daca in fapt s-au administrat probe in sprijinul invinuirii, iar alte probe nu se intrevad ori pur si simplu nu exista si totusi indoiala persista in ceea ce priveste nevinovatia, atunci indoiala este echivalenta cu o proba pozitiva de nevinovatie si deci inculpatul trebuie achitat .                                                             
Fata de considerentele ce preced, tribunalul in baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c cpp va dispune achitarea inculpatului B.V. pentru savarsirea infractiunii de omor prev de art. 174 cp.                                              
In baza art. 14 si 346 cpp va lua act ca partea vatamata C.M. nu s-a constituit parte civila in procesul penal.                                                               
Va constata ca inculpatul a fost asistat de aparator ales.                                                       
In baza art. 192 al. 3 cpp cheltuieli judiciare avansate de stat vor ramane in sarcina acestuia.