Contracte

JUDECATORIA AGNITA
SENTINTA CIVILA Nr. 322/14 Septembrie 2010
DOMENIU ASOCIAT: CONTRACTE

Deliberand, asupra cauzei comerciale de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata la Judecatoria .. sub nr. .., creditoarea SC … SA a chemat in judecata pe debitorul .., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna, pe calea somatiei de plata, obligarea debitorului la plata sumei de 920,5 lei reprezentand pret servicii telefonie mobila precum si a penalitatilor conventionale in cuantum procentual de 0,5% pentru fiecare zi de intarziere pentru perioada cuprinsa intre scadenta fiecarei facturi anexate si data platii, a dobanzilor comerciale legale aferente pretului neachitat pentru perioada cuprinsa intre scadenta fiecarei sume ce compune debitul principal si data platii integrale precum ?i a sumei de 639,83 lei reprezentand taxa pentru rezilierea contractului inainte de termen.. S-au mai solicitat  cheltuieli de judecata in suma de 98,8 lei reprezentand taxa de timbru, timbru judiciar si onorariu avocat.
In motivarea actiunii sale, reclamanta a aratat ca a prestat servicii de telefonie mobila debitorului in baza contractului incheiat la data de 11.09.2008, emi?and subsecvent facturi fiscale in valoare totala de 920,5 lei, suma neachitata pana la momentul formularii cererii de chemare in judecata.
S-a sus?inut ca, potrivit art. 6.1 din contractul incheiat intre par?i, pentru sumele neplatite la termen clientul datoreaza penalita?i de 0,5% pentru fiecare zi de intarziere ?i ca atat pre?ul serviciilor cat ?i scaden?a au fost insu?ite de catre debitor prin semnarea contractului ?i prin faptul acceptarii la plata a facturilor emise.
A mai aratat creditoarea ca potrivit conven?iei par?ilor contractul de telefonie mobila a fost incheiat pe durata de un an iar nerespectarea acestei durate se sanc?ioneaza cu plata unei taxe. Rezilierea contractului a intervenit ca urmare a nepla?ii pre?ului de catre debitor, in condi?iile art. 9.2 din contractul par?ilor care prevede un pact comisoriu de gradul 4, iar taxa de reziliere a fost facturata prin factura 35678847/17.01.2009.
In drept s-au invocat prevederile OG 5/2001, OG 9/2000, art. 969, 1066 C.civ..
Cererea a fost legal timbrata, potrivit dovezilor anulate si atasate la dosar (f. 4, 5 dos. Jud. Constan?a, f. 9).
In probatiune, reclamanta a depus la dosarul cauzei: fi?a personala, contract ?i anexe, facturi, notificare.
Prin Sentinta civila nr. …., Judecatoria … a admis exceptia necompetentei teritoriale, invocata din oficiu, declinand in favoarea Judecatoriei … competenta de solutionare a cauzei.
Debitorul nu a formulat intampinare ?i, de?i legal citat, nu s-a prezentat inaintea instan?ei pentru a formula aparari sau a propune probe.
Instanta a incuviintat pentru creditoare proba cu inscrisurile depuse la dosarul cauzei
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma probelor administrate, instanta retine ca:
In fapt, intre creditoarea SC … SA si debitorul …., s-a incheiat un contract avand ca obiect prestarea de catre creditoare in beneficiul debitorului de servicii de telefonie mobila (f. 8-14 dos. Jud. …).
Potrivit prevederilor contractuale, creditoarea s-a obligat sa presteze servicii de comunicatii electronice (art. 1), iar debitorul s-a obligat sa plateasca tariful pentru aceste servicii, in termen de cel mult 14 zile de la emiterea facturilor de catre creditoare (art. 5), iar in caz de intarziere in efectuarea platii, sa plateasca penalitati in cuantum de 0,5 % pe zi de intarziere care pot depasi cuantumul debitului principal (art. 6).
Debitorul nu a probat achitarea in termenul de plata prevazut in contract a facturilor seria VDF nr. 29983893/17.10.2008, seria VDF nr. 31876588/17.11.2008 ?i seria VDF nr. 35678847/17.12.2008 (f. 16-18 dos. Jud. ….) emise de creditoare. Instanta retine aceasta pentru ca, odata dovedita creanta, sarcina probei platii revine debitorului.
Suma solicitata de creditoare cu titlul de servicii telefonie neachitate – 920,5 lei – se incadreaza in suma mentionata in facturile susu-identificate.
Debitorul nu a probat achitarea sumei datorate.
Creditoarea a incetat raportul juridic contractual cu debitorul pentru neplata serviciilor prestate, conform art. 9 din contractul incheiat de par?i, iar in acest caz, in baza art. 10 din acela?i contract, debitorul datoreaza creditoarei o taxa de reziliere a contractului inainte de termen in valoare de 150 Euro echivalent in lei la cursul valabil la data emiterii facturii.
In drept, potrivit art.1 din OG nr.5/2001, pentru a se obtine realizarea, de buna voie sau prin executare silita, pe calea procedurii somatiei de plata, a unei creante certe, lichide si exigibile ce are ca obiect plata unei sume de bani, trebuie indeplinite urmatoarele conditii: pe de o parte, obligatia sa fie constatata printr-un inscris sau determinata potrivit unui statut, regulament sau altui inscris insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege, iar pe de alta parte, drepturile si obligatiile partilor sa priveasca executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii.
Fata de aceasta reglementare legala, instanta apreciaza ca sunt indeplinite conditiile cerute de lege intrucat facturile au fost emise in baza unui inscris asumat de catre parti, respectiv contractul de telefonie mobila care este semnat de ambele parti.
1. Cu privire la debitul reprezentand pret al serviciilor de telefonie prestate ?i taxa de reziliere a contractului inainte de termen:
Creditoarea detine o creanta contra debitorului in valoare de 920,5 lei, reprezentand contravaloarea serviciilor de telefonie mobila prestate si neachitate, potrivit facturilor depuse la dosar si necontestate de debitor ?i una in valoare de 639,83 lei reprezentand taxa pentru rezilierea contractului de telefonie inainte de termen
Creantele sunt certe, in sensul art. 379 al. 3  C.p.c., intrucat existenta lor rezulta din contractul incheiat intre parti coroborat cu facturile emise si necontestate.
Creantele sunt lichide, potrivit art. 379 al. 4  C.p.c., deoarece cuantumul acestora este determinat prin contractul semnat ?i prin facturile emise de creditoare conform contractului dintre parti, facturi necontestate de catre debitor si prin urmare opozabile acestuia in baza stipulatiilor continute in actul de creanta.
Creantele sunt, de asemenea, exigibile, scadenta obligatiei de plata fiind stabilita expres de catre parti in art. 5.3 din contract si anume a 14-a zi de la data emiterii facturii.
2. In privinta penalitatilor de intarziere conven?ionale:
Instanta retine in primul rand ca, in cererea formulata, creditoarea a pretins si calculat penalitati in cuantum de 0,5% pe zi de intarziere.
Stipularea unei penalitati de 0,5% pe zi de intarziere in conditiile in care valoarea penalitatilor de intarziere poate depasi valoarea debitului, echivaleaza cu o penalitate cumulata de 182,50 % pe an si contravine dispozitiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 65/2002.
Potrivit art. 4 din aceasta lege, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Potrivit literei i) din anexa, este considerata clauza abuziva clauza care obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, ipoteza pe care instanta apreciaza ca se regaseste in cauza.
Penalitatile calculate de creditoare depasesc cuantumul dobanzii legale si se afla intr-o disproportie vadita cu orice prejudiciu ce ar putea fi in mod rezonabil presupus, incluzand costurile pentru recuperarea creantei. Aceasta disproportie creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, contrar cerintelor bunei-credinte si in detrimentul consumatorului.
Cu toate ca, in conditiile art. 56 C.com., contractul din care izvorasc pretentiile creditoarei este un act de comert unilateral, fiind supus in principiu legii comerciale, specificul raporturilor juridice dintre comercianti sau liber profesionisti, pe de-o parte, si consumatori, pe de alta parte, a determinat adoptarea unei legislatii speciale, cu caracter imperativ, menita sa protejeze interesele consumatorilor.
Nerespectarea dispozitiilor imperative, de ordine publica, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absoluta partiala a clauzei penale abuzive, pana la o limita ce poate fi apreciata ca rezonabila in raport cu prejudiciul cauzat. Sanctiunea nulitatii are caracter virtual, dar rezulta in mod neindoielnic din modul in care este redactata dispozitia legala, ca si din ratiunea si scopul acesteia.
 Avand in vedere ca legea a fost adoptata pentru a transpune in dreptul intern Directiva Comunitatii Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive in contractele cu consumatorii, iar Romania si-a asumat obligatia transpunerii si aplicarii efective, in raporturile interindividuale, a legislatiei comunitare, numai o interpretare care sa asigure eficacitatea reala a prohibitiei stipularii unor clauze abuzive in contractele incheiate intre comercianti si consumatori poate asigura atingerea scopului urmarit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, in cuprinsul unor conditii generale impuse acestora.
Nu s-ar putea asadar sustine ca numai pe calea procedurii reglementate de art. 8 si urm. din Legea nr. 193/2000 se poate constata caracterul abuziv al unei clauze inscrise intr-un contract comerciant – consumator. Procedura respectiva constituie un mijloc suplimentar, institutionalizat, de protectie, care prezinta avantajul ca instanta poate obliga comerciantul sa modifice conditiile sale generale de afaceri, cu repercusiuni asupra tuturor raporturilor juridice derulate de acesta. Ea nu inlatura insa sanctiunea civila a nulitatii absolute – caracterul absolut decurgand din interesul de ordine publica ocrotit, respectiv protectia consumatorilor, care poate fi invocata chiar din oficiu de instanta in situatia, mult mai frecventa, in care comerciantul formuleaza actiuni in justitie pentru executarea obligatiilor decurgand din contractele cu consumatorii care cuprind clauze abuzive.
In acest sens, Curtea Europeana de Justitie a decis ca protectia recunoscuta consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive in contractele cu consumatorii presupune ca instanta nationala sa poata verifica din oficiu daca o clauza a contractului dedus judecatii are caracter abuziv (cauza Murciano Quintero, C – 240/98).
Curtea a statuat ca „In ce priveste problema daca o instanta investita cu un litigiu decurgand dintr-un contract incheiat intre un comerciant si un consumator poate verifica din oficiu in ce masura clauzele cuprinse in acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat ca sistemul de protectie introdus prin directiva porneste de la premisa potrivit careia consumatorul se afla, din punctul de vedere al echilibrului contractual si al fortei de a negocia, intr-o pozitie dezavantajoasa fata de comerciant si detine un nivel mai scazut de cunostinte fata de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fara posibilitatea de a influenta continutul acestora.
Scopul art. 6 din Directiva, potrivit caruia statele membre vor prevedea ca clauzele abuzive nu produc efecte fata de consumatori, nu ar putea fi atins, daca consumatorii ar trebui sa invoce ei insisi caracterul abuziv al unor asemenea clauze. In litigiile al caror obiect are o valoare redusa, onorariile avocatiale ar putea fi mai mari decat suma litigioasa, ceea ce ar putea determina consumatorii sa se abtina de la formularea unor aparari impotriva aplicarii unor asemenea clauze abuzive. Este adevarat ca procedurile mai multor state membre permit indivizilor sa se apere ei insisi in astfel de litigii, insa exista pericolul deloc neglijabil ca, din nestiinta, consumatorul sa nu invoce caracterul abuziv al clauzei. Prin urmare, o protectie eficienta a consumatorului poate fi atinsa numai daca se recunoaste posibilitatea instantei nationale de a verifica din oficiu o asemenea clauza” (considerentele 25 si 26).
In ce priveste conditia lipsei negocierii directe a clauzei, optiunea consumatorului de a incheia sau nu contractul cu operatorul de servicii de telefonie mobila nu inlatura in nici un fel realitatea ca, in masura in care doreste sa beneficieze de servicii de telefonie pe o piata dominata de cativa operatori ce practica in esenta conditii generale similare, trebuie sa accepte in bloc conditiile prestabilite de acesta, incheind astfel un contract eminamente de adeziune, fara posibilitatea reala de a negocia vreo clauza. 
Faptul ca nu exista monopol pe piata nu este de natura sa inlature caracterul abuziv al clauzei, intrucat art. 4 din Legea nr. 192/2000 nu impune conditia inexistentei unei optiuni pentru alt comerciant care vinde produse ori presteaza servicii similare, nefiind asadar necesar ca clauzele abuzive cuprinse intr-un contract prestabilit (de adeziune) sa fie intrebuintate de un comerciant care detine un monopol pe piata produsului sau serviciului respectiv.
Ceea ce sanctioneaza legea este ca, in masura in care consumatorul doreste sa beneficieze de produsele sau serviciile unui anumit comerciant, trebuie sa accepte in bloc conditiile generale practicate de acesta, materializate intr-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, sau sa renunte cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii.
Aceasta optiune nu poate fi considerata multumitoare, intrucat legislatia pentru protectia consumatorului urmareste sa-l puna pe consumator in situatia de a beneficia fara restrictii de produsele sau serviciile oferite pe o anumita piata, fara a fi nevoit sa accepte clauze care creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul sau si contrar cerintelor bunei-credinte.
De aceea, luarea la cunostinta a conditiilor generale de prestare a serviciului nu inlatura nici aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 si nici caracterul abuziv al clauzei, motivat in considerentele anterioare.
In concluzie, instanta va limita cuantumul penalitatilor la valoarea creantei (debitul principal). In acest mod se asigura un echilibru just si legal intre drepturile si obligatiile partilor.
Fata de aceste motive, instanta apreciaza ca teza finala a art. 6.1 din contract prin care se prevede ca totalul penalitatilor de intarziere poate depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate este abuziva fiind lovita de sanctiunea nulitatii absolute.
Prin raportare la intreaga clauza penala stipulata sanctiunea apare ca o nulitate partiala, ceea ce respecta principiul salvgardarii actului supus interpretarii (actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat).
In aceste conditii, debitorul va fi obligat la plata unor penalitati de intarziere egale cu suma ramasa neachitata si solicitata de creditoare, respectiv  920,5 lei.
3. In privinta dobanzilor comerciale legale aferente pre?ului serviciilor prestate ?i neachitate:
Instan?a constata ca atat penalita?ile conven?ionale prevazute in contractul par?ilor cat ?i dobanzile comerciale legale solicitate au aceea?i ra?iune ?i, prin urmare, nu pot fi cumulate.
Pentru a da efect liberta?ii contractuale ?i a respecta voin?a par?ilor, instan?a va acorda doar penalita?ile conven?ionale.
Pentru toate aceste considerente, in temeiul art. 1 si 6 din OG nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata si art. 46 C.com., instanta va admite in parte actiunea si va soma debitorul sa plateasca creditoarei: suma de 920,5 lei reprezentand debit principal - contravaloare servicii telefonie, suma de 920,5 lei reprezentand penalitati de intarziere precum si suma de 639,83 lei reprezentand taxa pentru rezilierea contractului de telefonie inainte de termen.
Avand in vedere cuantumul debitului datorat, instanta va stabili un termen pentru plata debitului restant de 20 de zile de la ramanerea definitiva si irevocabila a prezentei ordonante.
In temeiul art. 274 C.pr.civ., retinand culpa procesuala a debitorului, instanta il va obliga pe acesta la plata catre creditoare a cheltuielilor de judecata in cuantum de 42 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar. Instan?a nu va acorda cu titlul de cheltuieli de judecata suma solicitata de creditoare reprezentand onorariu avoca?ial intrucat la dosarul cauzei nu a fost depus niciun inscris din care sa rezulte plata acestui onorariu