Contracte de credit bancar. Notiunea de obiect principal al contractului. Jurisprudenta
(Decizie nr. 1352 din data de 24.09.2015 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti)Domeniul: Litigii cu profesionisti. Aspecte de drept material
Contracte de credit bancar. Notiunea de obiect principal al contractului. Jurisprudenta instantelor nationale in considerarea jurisprudentei CJUE cu privire la comisionul de risc/administrare.
Referitor la notiunea de „ obiect principal al contractului” CJUE a stabilit ca prevederile contractuale care se circumscriu acestei notiuni in sensul articolului 4 alin. 2 din Directiva 93/13 trebuie intelese ca fiind cele care stabilesc prestatiile esentiale ale unui contract si care il caracterizeaza, iar clauzele care au un caracter accesoriu nu pot fi circumscrise notiunii de obiect principal al contractului (cauza Matei, C143/13, cauza Kasler si Rabi C 26/13).
In lumina acestor consideratii in cazul unui contract de credit Bancar, Curtea, a apreciat ca perceperea unor comisioane de risc/de administrare nu reprezinta prestatii esentiale in cadrul unui contract de credit bancar intrucat acest tip de conventii pot exista chiar daca nu sunt percepute aceste comisioane.
- Directiva 93/13 CEE articolului 4 alin. 2;
- Legea 93/200:
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A V-A CIVILA,
DECIZIA CIVILA NR.1352 din 24.09.2015)
Prin Sentinta civila nr.451F/24.03.2015 pronuntata de Tribunalul Ialomita – Sec?ia Civila in dosarul nr.2353/98/2014 s-a admis in parte actiunea formulata de catre reclamantii D. I. si D. V. in contradictoriu cu SC V.R.SA, s-a constatat ca fiind abuzive clauzele prevazute de art.5 pct.5.1 lit.a din conventia de credit nr.0162813 din 06.10.2008 – conditii speciale si cele din sectiunea 3 pct.5 si 6 din Conditiile generale ale conventiei, s-a constatat nulitatea absoluta a acestor clauze, s-a respins ca neintemeiata exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru restituirea sumelor incasate cu titlu de comision de risc/administrare, s-a constatat ca reclamantii nu datoreaza bancii suma de 7366.97 euro incasata cu titlu de comision de risc/administrare de la data 21.11.2011 si pana la inregistrarea prezentei actiuni la instanta – 03.11.2014, s-a respins ca neintemeiata actiunea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserata in conventia de credit nr.0162813 din 06.10.2008 – conditii generale ale conventiei la sectiunea 4 „Plati” ?i s-a respins ca neintemeiata cererea de compensare.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele :
„In data de 06.10.2008 reclamantii au incheiat cu parata Conventia de Credit nr.0162813 in baza careia banca le-a acordat un credit de nevoi personale in valoare de 68.000 CHF, pe o perioada de 228 luni, cu o dobanda curenta de 5,95 % pe an (DAE 8,45 %).
In ceea ce priveste plata, conform sectiunii a 4-a din conditiile generale de credit „orice plata efectuata in baza Conventiei se va face in moneda creditului, cu exceptia cazurilor mentionate expres in Conditiile speciale si/sau in conditiile generale, conform scadentarului, stabilind totodata si suportarea riscului valutar.
Conform conditiilor speciale ale conventiei, la pct.5.1 lit.a, pentru acordarea creditului s-a prevazut un comision de risc de 0.165% aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a conventiei de credit, clauze in legatura cu acest comision de risc regasindu-se si in conditiile generale ale conventiei de credit, la sectiunea 3 pct.5 in care se arata ca „pentru punerea la dispozitie a creditului, Imprumutatul datoreaza Bancii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plateste lunar, pe toata perioada creditului; modul de calcul si scadenta/scadentele platii acestuia se stabilesc in Conditiile Speciale.
Ulterior, prin adresa inregistrata sub nr.1147 din 28.09.2010, banca aducea la cunostinta imprumutatilor principalele modificari ce urma sa fie aduse contractului de credit, printre acestea fiind si cea referitoare la comisionul de risc, care in considerarea prevederilor OUG nr.50/2010 urma sa fie redenumit „comision de administrare credit”, urmand a fi datorat in continuare bancii, in aceeasi valoare procentuala. Se mai mentiona ca acest comision reprezinta costul pentru administrarea de catre banca a creditului din perspectiva riscurilor asumate de catre banca prin punerea la dispozitie a imprumutului.
Pct.6 al sectiunii 3 din conditiile generale se refera la comisionul de administrare si arata ca „pentru monitorizarea de catre Banca a utilizarii/rambursarii creditului acordat, precum si a indeplinirii oricaror alte obligatii asumate de parti in baza conventiei, Imprumutatul datoreaza Bancii un comision; modul de clacul si scadenta/scadentele platii acestuia se stabilesc in Conditiile Speciale.”
Contractului i-a fost atasat un grafic de rambursare, in care partile au prevazut suma de plata lunara pe care imprumutatii erau obligati sa o achite catre banca.
Pentru obtinerea acestui credit reclamantii au garantat cu un imobil, situat in Slobozia, str. Primaverii, nr.14, compus din casa de locuit si teren aferent in suprafata de 246 m.p., intabulat in C.F. nr.12036, avand numar cadastral 2295/1 si terenul in suprafata de 474 m.p., avand numar cadastral 2295/2/2, inscris in cartea funciara nr.12125, banca constituind o ipoteca de prim rang asupra acestor imobile.
Pentru imobilele ipotecate este incheiat un contract de asigurare anual cu societatea de asigurari desemnata de catre banca.
Conventia de credit reprezinta un contract de credit bancar, ale carei clauze intra sub incidenta Legii nr.193/2000, privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, intrucat parata are calitatea de comerciant, iar imprumutatii au calitatea de consumatori.
Dispozitiile Legii nr.193/2000 transpun prevederile Directivei Consiliului European nr.93/13/CEE din 05.04.1993, privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
Potrivit dispozitiilor art.4 din Legea nr.193/2000 „(1) o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerate abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. (2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca acesta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei , cum ar fi contractele standard pre-formulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului activ. (3) Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens. (4) Lista cuprinsa in anexa care face parte integranta din prezenta lege reda , cu titlu de exemplu , clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fara a incalca prevederile prezentei legi, natura abuziva a unei clauze contractuale se evalueaza in functie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia; b) toti factorii care au determinat incheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata , pe de o parte , nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil”.
Pentru a retine existenta unei clauze abuzive, trebuie verificat daca: clauza contractuala nu a fost negociata, clauza prin ea insasi creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor; dezechilibrul creat este in detrimentul consumatorului, nefiind respectata cerinta bunei-credinte.
De asemenea, trebuie sa se aiba in vedere natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia; toti factorii care au determinat incheierea contractului, precum si alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
Cu privire la primul capat de cerere, privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind riscul valutar, instanta retine ca potrivit prevederilor art.1584 cod civil 1864 (aplicabil in temeiul art. 3 si art. 102 din Legea 71/2011), obliga?ia principala a imprumutatului este aceea de a restitui la scaden?a lucruri de acela?i gen, aceea?i cantitate si de aceea?i calitate, indiferent de eventuala sporire sau scadere a valorii lucrurilor dintre momentul incheierii contractului si acela al pla?ii.
Prin urmare, intrucat creditul a fost acordat in moneda euro, la scaden?a trebuie sa fie restituita suma imprumutata indiferent de scaderea sau sporirea valorii monedei (principiul nominalismului monetar consacrat expres de art. 1578 Cod civil vechi ).
Contractul de credit in valuta contine, asadar, un element de risc valutar, insa acesta nu il transforma automat intr-un contract abuziv.
In cazul creditelor acordate in valuta nu suntem in prezenta niciunei clauze abuzive, pentru ca nu banca a instituit printr-o clauza in contract regula nominalismului, ci insusi legiuitorul.
Pe de alta parte, reclamantii invoca faptul ca banca nu i-a informat in mod corect si precis asupra produsului oferit insa aceasta imprejurare nu poate fi retinuta deoarece din probele administrate, prin raspunsurile la interogatoriu date de reclamanti, banca a dovedit ca in ceea ce priveste moneda in care se va acorda imprumutul, avantajele acesteia, dobanda si conditiile de garantie, partile au purtat discutii, banca oferind relatiile necesare pentru ca reclamantii sa-si asume obligatiile contractuale in cunostinta de cauza, sens in care au avut loc mai multe intalniri tocmai pentru a da reclamantilor posibilitatea prospectarii pietei si evaluarea cat mai precisa a produsului oferit.
Astfel, in raport cu momentul incheierii contractului de credit si cu perceptia consumatorului asupra “pretului contractului”, inclusiv din perspectiva posibilitatilor financiare de rambursare, ca urmare a negocierii contractului in aceasta privinta, nu se poate vorbi de un dezechilibru semnificativ in raport cu momentul incheierii contractului, pentru a fi in prezenta unei clauze abuzive.
Pentru considerentele retinute si in raport de motivele invocate, instanta apreciaza ca in speta, clauza privitoare la riscul valutar nu are caracter abuziv.
Analizand in continuare clauzele care reglementeaza comisionul de risc si cel de administrare, instanta retine din nou ca alin.3 al art.4 din Legea nr.193/2000 instituie o prezumtie relativa a caracterului abuziv al clauzelor in cazul contractelor prestabilite ce contin clauze standard, preformulate, prezumtie ce poate fi inlaturata doar prin dovada scrisa, facuta de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia, ceea ce nu este cazul in speta dedusa judecatii.
De altfel, nici legea nationala si nici Directiva nr. 93/13 nu exclud, de principiu, posibilitatea existentei unor clauze abuzive in ipoteza in care anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una din clauze a fost negociata direct cu consumatorul.
In acest sens, se constata ca banca nu a probat ca a negociat efectiv si direct cu consumatorul clauza privind comisionul de risc sau de administrare, a caror nulitate s-a solicitat, desi aceasta proba ii incumba, conform art.4 alin.3 din Lege, prezumtia relativa instituita de lege nefiind rasturnata.
In aceste conditii, se retine ca este vorba de un contract de credit preformulat de banca, standardizat, in care consumatorii nu au avut posibilitatea sa intervina, putand doar sa adere sau nu la el.
Prin probele administrate, inclusiv interogatoriul luat reclamantilor, parata a dovedit ca a negociat si a avut discutii cu reclamantii in privinta cuantumului creditului, monedei in care sa se acorde, dobanzii, conditiilor de garantie dar nu si asupra comisionului de risc sau a celui de administrare.
In ceea ce priveste clauza cuprinsa la art.5.1lit.a din Conditiile Speciale ale Conventiei de Credit nr.0162813/06.10.2008, privind comisionul de risc, redenumit ulterior comision de administrare, instanta o apreciaza ca fiind abuziva si pentru ca aceasta clauza este excesiva, creand un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Astfel, se retine ca potrivit art.5.1 lit.a din conditiile speciale comisionul de risc este de 0,165% aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a Conventiei de credit iar in art.3.5 din conditiile generale ale conventiei se arata ca pentru punerea la dispozitie a creditului, imprumutatul datoreaza bancii un comision de risc aplicat la soldul creditului, care se plateste lunar, pe toata perioada creditului, modul de calcul si scadenta/scadentele platii acestuia se stabilesc in conditiile speciale ale conventiei. Pct.6 al sectiunii 3 din conditiile generale se refera la comisionul de administrare si arata ca „pentru monitorizarea de catre Banca a utilizarii/rambursarii creditului acordat, precum si a indeplinirii oricaror alte obligatii asumate de parti in baza conventiei, Imprumutatul datoreaza Bancii un comision; modul de clacul si scadenta/scadentele platii acestuia se stabilesc in Conditiile Speciale.”
Se constata ca prin clauzele mentionate comisionul de risc/administrare nu este definit, consecinta fiind aceea ca nu se poate aprecia asupra motivatiei perceperii acestuia in conditiile in care acest comision se percepe lunar pe toata perioada de derulare a contractului de credit, iar imprumutatii au garantat imprumutul acordat de banca cu doua imobile, banca constituind o ipoteca de prim rang asupra acestor imobile, parata obligandu-i totodata pe imprumutati sa incheie si asigurare cu un asigurator agreat de banca, fiind astfel acoperite toate riscurile de neplata.
Instanta mai retine si ca in conventia de credit sunt prevazute o serie de dobanzi penalizatoare, comisioane, penalitati, garantii si asigurari, toate prevazute in sarcina imprumutatilor, care sunt menite sa acopere riscul de neplata si eventualul prejudiciul adus creditoarei.
In concluzie, avand in vedere ca prin aceste clauze s-a incalcat buna-credinta prin stabilirea unui comision de risc/administrare in conditiile in care creditul acordat este unul cu garantie imobiliara, fiind incheiata si o asigurare, riscurile fiind practic acoperite, precum si faptul ca s-a creat un dezechilibru semnificativ in ceea ce-i priveste pe consumatori, comisionul de risc/administrare ridicandu-se la o suma considerabila, fara o obligatie corelativa din partea bancii, instanta urmeaza sa constate ca clauza cuprinsa la art.5.1 lit.a din Conditiile Speciale ale Conventiei de Credit nr.0162813/06.10.2008 si cea din sectiunea 3 pct.5 si 6 din Conditiile generale ale conventiei reprezinta clauze abuzive, in sensul art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 si, in baza prevederilor art.13 alin.1 din Legea nr.193/2000, va constata nulitatea acestor clauze.
In ceea ce priveste constatarea sumei nedatorate ca urmare a anularii clauzei privind comisionul de risc, instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune, invocata de parata, din analiza probelor administrate retinand urmatoarele:
Cererea reclamantilor are ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze din conventia de credit avand ca temei de drept Legea nr.193/2000. Constatarea caracterului abuziv are drept consecinta juridica constatarea nulitatii absolute a acestora, actiunea fiind imprescriptibila extinctiv, iar capatul de cerere avand ca obiect restituirea sumelor incasate cu titlu de comision de risc este prescriptibila, insa dreptul la actiune conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958 ce se coroboreaza cu art. 2 din Legea nr. 193/2000 se naste de la data constatarii caracterului abuziv al clauzelor si nu de la un moment anterior.
In acest sens este si practica ICCJ care in Decizia nr. 2875/2013, data in dosarul nr.105/99/2012, pronuntandu-se asupra prescriptiei dreptului imprumutatilor de a solicita restituirea sumelor incasate de banca in baza clauzei privind comisionul de risc, declarata abuziva, a retinut ca „Legea nr. 193/2000, care reprezinta transpunerea in legislatia romaneasca a Directivei nr. 93/13/ CEE, nu prevede ca sanctiune anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora in raport cu consumatorul, dar dispozitiile acestei directive sunt de ordine publica, iar regimul juridic al acestei sanctiuni este practic identic cu al nulitatii absolute, acest lucru decurgand din practica Curtii de Justitie a Uniunii Europene.
Consecinta constatarii caracterului abuziv al unor clauze este echivalenta cu constatarea nulitatii absolute a acestora, nefiind aplicabila sanctiunea existenta in cazul nulitatii relative.”
Sustinerea paratei in ceea ce priveste cererea de a solicita restituirea sumelor, conform careia interesul protejat in cauza este un interes particular astfel ca nulitatea care intervine este cea relativa, care se prescrie intr-un termen de 3 ani de zile, in conformitate cu art. 3 din Dec. nr. 167/1958 este corecta din punct de vedere teoretic insa in cauza sustin exceptia invocata deoarece parata apreciaza gresit momentul de la care se calculeaza acest termen.
Astfel, dreptul la actiune al reclamantilor avand ca obiect restituirea prestatiilor, in situatia constatarii nulitatii unui act juridic curge de la data constatarii de instanta a caracterului abuziv al clauzei si al constatarii nulitatii ei; dreptul la restituirea prestatiilor, ca aplicatie a repunerii partilor in situatia anterioara, nu poate curge inainte de a se fi constatat nulitatea clauzei, astfel ca momentul incheierii contractului, data de 06.10.2008, nu are nicio relevanta, retinand ca pe acest capat de cerere nu a operat prescriptia.
Retinand netemeinicia exceptiei prescriptiei dreptului la actiune si avand in vedere ca finalitatea constatarii caracterului abuziv al unor clauze este echivalenta cu constatarea nulitatii absolute a acestora, dand eficienta principiului potrivit caruia quod nullum est, nullum producit effectum, instanta va constata ca reclamantii nu datoreaza bancii suma de 7366.97 euro incasata cu titlu de comision de risc/administrare de la data de 06.10.2008 pana la data inregistrarii cauzei la instanta 03.11.2014.
In ceea ce priveste cuantumul sumei, desi reclamantii au solicitat in cererea lor suma de 7500 euro, fata de graficul de rambursare depus, pentru perioada retinuta, suma incasata de parata este de 7366,97 euro.
Relativ la cererea de compensare a acestei sume cu restul debitului de achitat, instanta o apreciaza ca neintemeiata deoarece compensarea presupune existenta a doua creante certe, lichide si exigibile iar in privinta sumei pe care reclamantii o datoreaza bancii se apreciaza ca aceasta nu este exigibila, fiind afectata de termen, iar conform clauzelor contractuale, in caz de plata anticipata, banca percepand si un comision.
In final, in temeiul art.6 din Legea nr.193/2000, instanta retine ca clauzele prevazute de art.5.1 lit. a din Conditiile Speciale ale Conventiei de Credit nr.0162813/06.10.2008, de sectiunea 3 pct.5 si 6 din Conditiile Generale ale Conventiei de Credit sunt abuzive si nu vor mai produce efecte asupra reclamantilor. Interpretarea teleologica a textului duce la concluzia ca, in masura in care este posibil, contractul trebuie sa ramana in fiinta cu acordul consumatorilor, esentiala fiind doar inlaturarea partii abuzive din acesta.
Pentru considerentele retinute instanta apreciaza cererea reclamantilor ca fiind intemeiata in parte, urmand sa o admita si sa constate caracterul abuziv al clauzelor prevazute de art.5, pct.5.1 lit.a din conventia de credit nr.0162813 din 06.10.2008 – conditii speciale si cele din sectiunea 3 pct.5 si6 din Conditiile generale ale conventiei, constatand totodata si nulitatea acestor clauze.
Va respinge ca neintemeiata exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru restituirea sumelor incasate cu titlu de comision de risc/administrare si va constata ca reclamantii nu datoreaza bancii suma de 7366.97 euro incasata cu titlu de comision de risc/administrare de la data 06.10.2008 si pana la inregistrarea prezentei actiuni la instanta – 03.11.2014.
Va respinge ca neintemeiata actiunea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserata in conventia de credit nr.0162813 din 06.10.2008 – conditii generale ale conventiei la sectiunea 4 „Plati” si va respinge ca neintemeiata cererea de compensare ”.
II. Impotriva acestei sentinte a declarat apel parata SC V.R.SA, solicitand admiterea apelului, schimbarea in parte a sentintei atacate in sensul respingerii integrale a cererii de chemare in judecata.
In motivare s-a aratat ca interpretarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale trebuia realizata in conformitate cu dispozitiile art.4 al.6 din Legea nr.193/2000, instan?a de fond neaplicand acest text de lege.
S-a sus?inut ca pre?ul total al contractului de credit este dat de valoarea dobanzii anuale efective - DAE si la acest aspect trebuia sa se raporteze prima instan?a in aplicarea dispozitiilor art.4 al.6 din Legea nr.193/2000.
S-a apreciat ca sustinerile conform carora apelanta - parata ar percepe doua costuri diferite pentru punerea la dispozitie a creditului nu au nicio sustinere legala.
S-a indicat ca nu se percep doua costuri, ci un singur cost, strict si clar delimitat in contract si anume DAE, cost prevazut in termeni clari si inteligibil atat in conventia de credit cat si in graficul de rambursare a creditului.
S-a invederat ca alin.6 al art.4 din Legea nr.193/2000 excepteaza de la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor contractuale pe cele ce definesc obiectul principal al contractului si pe cele ce satisfac cerintele de pret si piata, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.
S-a precizat ca acest text de lege transpune in legislatia interna intocmai dispozitia comunitara prevazuta la art.4 al.2 din Directiva nr.93/13/CE. Acest articol are in vedere 2 tipuri de clauze : cele referitoare la definirea obiectului contractului si cele referitoare la caracterul adecvat al pretului sau a remuneratiei.
In transpunerea in norma interna, cele doua categorii de clauze exceptate de la analizarea caracterului abuziv - cu conditia sa fie clar exprimate - se regasesc in cuprinsul al.6 al art.4 din Legea nr.193/2000, text ce contine chiar mentiunea, pentru prima categorie de clauze ca fiind cele referitoare la definirea obiectului principal al contractului.
S-a sus?inut ca prevederile referitoare la comisionul de risc nu intra in aceasta prima categorie posibil exceptata de art.4 al.6, ci in categoria a doua de clauze, respectiv cele ce au calitatea de a satisface cerinte de pret si de piata.
S-a men?ionat ca acest comision de risc face parte din costul total al creditului, aspect ce rezulta fara putinta de tagada atat din prevederile art.2 pct.24 din OG nr.21/1992 - costul total al creditului pentru consummator - toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractual de credit si care sunt cunoscute de creditor, cu exceptia taxelor notariale - cat si de prevederile art.3 lit.g si i din Directiva 2008/48/CE - g) - costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusive dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care simt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale si i) - dobanda anuala efectiva insemna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent annual din valoarea totala a creditului.
S-a precizat ca aceasta Directiva a fost transpusa in legislatia nationala prin adoptarea OUG nr.50/2010, ordonanta ce cuprinde aceeasi definitie a costului creditului la art.7 pct.4.
S-a mai argumentat ca la momentul incheierii contractului de credit nu exista nicio dispozi?ie legala care sa interzica perceperea unui astfel de comision de catre banca.
S-a aratat ca contraprestatia bancii pentru dobanda si comisionul incasat (deci pentru costul creditului pe care il percepe) este chiar punerea la dispozitia consumatorului a creditului acordat pentru o perioada de timp determinata.
S-a invederat ca aceste comisioane percepute pentru acordarea unui credit determina, alaturi de dobanda curenta, dobanda anuala efectiva, iar in conditiile special rezulta in mod clar atat valoarea dobanzii curente cat si valoarea DAE, diferenta dintre cele doua valori ale dobanzii mentionate expres in conditiile special ale conventiei de credit fiind determinate de comisioanele percepute de banca.
S-a indicat ca, atata timp cat pentru punerea la dispozitie a creditului banca a prevazut plata unei dobanzi anuale efective mai mari decat dobanda curenta, este evident ca plata comisionului de risc - ce determina, alaturi de alte comisioane, diferenta dintre cele doua tipuri de dobanzi - reprezinta o parte din contraprestatia pentru acordarea imprumutului. De altfel acest lucru este specificat in cuprinsul art.3.5 din conditiile generale.
S-a invederat ca pentru serviciul de punere la dispozitia consumatorului a unui credit de o anumita valoare pentru o anumita perioada de timp, banca are dreptul la contraprestatia acestuia ce consta in plata dobanzii anuale efective – DAE, iar valoarea DAE a fost prevazuta in mod expres in conventia partilor si nu a fost contestata niciodata.
S-a apreciat ca imprejurarea ca banca a propus consumatorilor, iar acestia au acceptat in mod expres, formula ca DAE sa fie constituita dintr-o dobanda curenta mai mica si o serie de comisioane nu inseamna ca nu exista o contraprestatie a bancii pentru comisioanele convenite si mentionate in conventia de credit.
S-a mai sus?inut ca modalitatea de formare a DAE tine de politica fiecarei banci, fiecare banca avand dreptul legal de a decide daca utilizeaza o dobanda curenta egala cu DAE, fara niciun comision, sau utilizeaza o dobanda curenta mai mica decat DAE, dobanda curenta la care se adauga alte comisioane.
S-a aratat ca atata timp cat clauzele cu privire la comisioane au fost clar exprimate si nu au fost ascunse de banca, iar consumatorul a avut posibilitatea sa constate ca aceste comisioane fac parte din DAE, nu se pune problema lipsei contraprestatiei bancii.
S-a concluzionat ca prevederile cu privire la comisionul de risc sunt clauze ce au calitatea de a satisfice cerintele de pret si sunt exceptate de la analiza caracterului abuziv reglementat de art.4 al.l din Legea nr.193/2000, fiind exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.
S-a men?ionat ca din modul de redactare al clauzei fata de care s-a solicitat controlul instantei de judecata, rezulta ca aceasta este exprimata intr-un limbaj usor inteligibil, fiind clara si fara echivoc.
S-a sus?inut ca, intrucat aceste prevederi clare si fara echivoc, exprimate in mod inteligibil, au fost cunoscute de intimatii reclamanti de la momentul incheierii conventiei de credit, rezulta ca aceste clauze referitoare la comisionul de risc sunt exceptate, conform art.4 al.6 din Legea nr.193/2000 raportat la art.4 al.2 din Directiva nr.93/13/CEE, de la controlul asupra caracterului abuziv din pesrpectiva art.4 al.l din Legea nr.193/2000, fiind clauze referitoare la pretul contractului, clar si inteligibil exprimate.
S-a men?ionat ca interpretarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale trebuia realizata in conformitate cu dispozitiile art.4 al.5 lit.b din Legea nr.193/2000, cat si in coroborare cu dispozitiile art.l din Legea nr.193/2000, respectiv avandu-se in vedere "toti factorii care au stat la baza incheierii conventiei", dar si imprejurarea ca la data semnarii conventiei clauzele contractului erau clare si neechivoce pentru intimatii - reclamanti.
S-a apreciat ca prima instan?a, in mod nelegal si netemeinic, nu a analizat in niciun fel sustinerea apelantei - parate in sensul ca intimatii - reclamanti mai incheiasera anterior o conventie de credit cu apelanta - parata si din acest aspect rezulta faptul ca acestia aveau cunostinta de mecanismele bancare si erau la curent, obisnuiti, informati in legatura cu clauzele contractelor de credit.
S-a indicat ca trebuie amintit motivul pentru care intimatii - reclamanti au accesat creditul de la parata, acesta fiind regasit in mod expres in art.l lit.a din conditiile speciale ale conventiei de credit acoperire cheltuieli personale curente in scopul refinantarii unui credit anterior obtinut de la parata in suma de 42.000 EURO.
S-a precizat ca suma acordata de apelanta - parata la momentul semnarii conventiei de credit a fost de 68000 EURO.
S-a sus?inut ca acest aspect este de natura a dovedi ca intimatii - reclamanti nu erau la primul contact cu o banca sau la primul contact cu realitatea juridica a unui contract de credit.
S-a apreciat ca faptul ca intimatii - reclamanti au ales inca o data conditiile de creditare oferite de SC V.R.SA (si nu alte institutii de credit de pe piata financiara), denota existenta unei negocieri intre parti in urma carora, scopul urmarit de catre intimatii - reclamanti a fost satisfacut in raport de interesele acestora de la acel moment.
S-a indicat ca reclaman?ii au recunoscut la interogatoriu ca au negociat toate clauzele contractuale cu parata.
S-a invederat ca :
- intimatii - reclamanti au acceptat integral conditiile creditului bancar oferit de apelanta – parata
- intimatii - reclamanti nu si-au exprimat niciodata, la momentul semnarii conventiei de credit, pozitia contrara fata de articolele denigrate in prezenta actiune
- intimatii - reclamanti si-au urmarit propriul interes, in deplina cunostinta de cauza, facand toate eforturile in sensul incheierii conventiei de credit astfel cum a fost semnata, intrucat doreau refinantarea, in conditii mai avantajoase, a creditului anterior acordate de apelanta – parata
- intimatii - reclamanti au ales in cunostinta de cauza creditul in EURO intrucat le permitea sa ia o suma mai mare drept imprumut.
S-a sus?inut ca, din punctul de vedere al interesului intimatilor - reclamanti si al pozitiei lor de aprobare si acceptare totala, fara nicio rezerva, a conventiilor de credit, se poate discuta in privinta propriei turpitudini a acestora in promovarea unei astfel de actiuni.
S-a invederat ca intimatii - reclamanti au urmarit in mod direct accesarea unei sume importante ca si credit, iar in acest scop au acceptat in mod expres sa semneze conventia de credit cu apelanta parata.
S-a men?ionat ca literatura de specialitate si practica juridica sunt unanime in a retine ca nimeni nu poate invoca propria turpitudine pentru a obtine anularea unor clauze dintr- un contract semnat de acea persoana.
S-a apreciat ca pozitia sustinuta de intimatii - reclamanti in speta de fata nu poate fi intrepretata decat in doua moduri:
- fie nu cunosteau dispozitiile legale - ceea ce este inadmisibil intrucat nimeni nu se poate apara sustinand ca nu cunoaste legea
- fie stiau foarte bine dispozitiile legale si, in cunostinta de cauza, putem spune cu intentie directa, au incheiat conventia de credit urmarind ulterior sa micsoreze costul creditului printr-o actiune judiciara.
S-a precizat ca normele juridice sunt edictate in vederea aplicarii lor, ele apar si actioneaza in anumite conditii teritoriale, de timp si cu privire la categorii determinate de persoane.
S-a indicat ca intimatii - reclamanti trebuie sa cunoasca legile la momentul semnarii conventiei de credit, neputand fi facuta proba contrara intrucat nimeni nu poate invoca necunoa?terea legii.
S-a aratat ca trebuie luat in calcul ca incheierea conventiei de credit s-a facut cunoscand pe deplin consecintele juridice ale obligatiilor asumate intrucat :
- apelanta - parata nu a detinut la momentul incheierii conventiei de credit monopol asupra acordarii finantarii imprumutului pentru acoperire cheltuieli personale curente
- apelanta - parata nu i-a obligat in vreun fel pe intimatii - reclamanti sa semneze conventia de credit
- apelanta - parata nu a detinut nici la momentul aparitiei OUG 50/2010 monopol asupra creditului pentru acoperire cheltuieli personale curente
- intimatii - reclamanti nu au formulat niciun punct de vedere contrar la articolele denigrate in prezenta actiune, anterior sau cel mai tarziu la momentul semnarii conventiei
- in ipoteza in care intimatii - reclamanti nu agreau conditiile contractuale, aveau libertatea de a se orienta catre orice alta institutie de credit din piata pentru a incerca obtinerea sumei de bani necesara refinantarii.
S-a apreciat ca, din faptul contrar, respectiv al inexistentei eforturilor intimatilor - reclamanti de a obtine acest credit de la alte institutii de credit, rezulta doua concluzii logice :
- in primul rand conditiile de creditare oferite de apelanta - parata reprezentau la acel moment cea mai buna solutie contractuala din piata financiara
- in al doilea rand intimatii - reclamanti nu au obtinut acord de creditare din partea unei alte institutii financiare.
S-a invederat ca, ?tiind foarte bine oferta de creditare a apelantei - parate si avand posibilitatea reala de a purta o negociere cu aceasta in privinta conditiilor contractuale, intimatii - reclamanti au ales sa semneze conventia de credit nr.0162813/6.10.2008.
S-a concluzionat ca intimatii - reclamanti au avut, de la momentul semnarii conventiei de credit, prefigurarea clara atat a prestatiei apelantei – parate, cat si a propriei contraprestatii pe parcursul derularii conventiei.
S-a apreciat ca prima instan?a, in analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, trebuia sa incadreze intimatii - reclamanti in categoria de consumatori medii, astfel cum aceasta sintagma este definita in legislatie.
Plecand de la definitia data de art.2 lit.m din Legea nr.363/2007 consumatorului mediu - consumatorul considerat ca fiind rezonabil informat, atent si precaut, tinand seama de factorii sociali, culturali si lingvistic, Legea nr 193/2000 reglementeaza in chiar primul sau articol categoria contractelor care fac obiect al legii respectiv orice contract incheiat intre profesionisti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate.
Notiunea de „consumator mediu" poate sa fie avuta in vedere si in cadrul dreptului comunitar al concurentei. In cauza Yves Rocher, Curtea de Justitie a luat in considerare asteptarile unui consumator mediu, obisnuit informat, care este, in mod rezonabil, atent si avizat, subliniind legatura existenta intre asigurarea corectitudinii tranzactiilor comerciale si libera concurenta.
S-a sus?inut ca pot sa fie aduse in atentie mai multe hotarari ale CEJ care au fost pronuntate in legatura cu aspecte ce privesc protectia consumatorilor si in cuprinsul carora conotatiile notiunii de consumator sunt relevante, deopotriva, pentru dreptul comunitar al afacerilor. Astfel, dupa cum reiese din hotararile Curtii in cauzele Langguth (29 iunie 1995 C-456/93), Springenheide (16 iulie 1998 - C 210/1996 ) si Darbo (4 aprilie 2000 - C 465/98 ), consumatorul la care se raporteaza prevederile legale comunitare prin care se urmareste informarea adecvata a acestuia este un consumator mediu, obisnuit informat, in mod rezonabil atent si avizat.
S-a apreciat ca, din prisma continutului raportului existent intre cele doua parti, intimatii - reclamanti au fost foarte bine informati, foarte atenti si totodata avizati in realizarea actelor care le-au incheiat, cu atat mai mult cu cat anterior se aflasera in relatii de creditare bancara cu apelanta – parata.
In acest sens, s-a invederat :
- in primul rand, semnarea conventiei anterioare de credit cu apelanta – parata, accesandu-se un credit in suma de 42000 EURO
- in al doilea rand, solicitarea de acordare a creditului a venit in mod exclusiv, liber, din partea intimatilor – reclamanti
- in al treilea rand, prin creditul acordat de apelanta - parata s-a refinantat integral creditul anterior al intimatilor – reclamanti
- in al patrulea rand, intimatii - reclamanti au accesat un credit in moneda EURO la solicitarea lor expresa
- in al cincilea rand, creditul accesat de intimatii - reclamanti a fost superior ca valoare creditului refinantat, astfel incat acestia au obtinut sume suplimentare de utilizat in interes propriu
- in al saselea rand, trebuie mentionat ca intimatilor - reclamanti le-a fost inmanat planul de rambursare, inscris care face parte integranta din fiecare conventie de credit si in continutul caruia in mod distinct este mentionata rubrica comision de risc.
S-a men?ionat ca redactarea contractelor de credit ale SC V.R.SA a avut la baza Directiva 87/102/CE si ulterior Directiva 2008/48/CE.
S-a precizat ca, potrivit dispozitiilor regasite in Capitolul V - denumit ‘‘Informa?ii ?i drepturi privind contractele de credit" din Directiva 2008/48/CE, respectiv dispozitiile art.10 lit.g prevad obligativitatea mentionarii dobanzii anuale efective (DAE), precum si a valorii totale platibile de catre consumator, calculate la momentul incheierii contractului.
S-a indicat ca, in conformitate cu dispozitiile directivei mai sus mentionate, atat valoarea totala cat si valoarea lunara de plata ce ar fi revenit clientului era regasita in planul de rambursare, in cadrul acesteia fiind inclus alaturi de dobanda si comisionul de risc.
S-a invederat ca includerea in pretul contractului atat a comisionului de risc, cat si a dobanzii, este in conformitate cu dispozitiile art.3 lit.g din Directiva 2008/48/CE.
S-a mai sus?inut ca interpretarea caracterului abuziv nu trebuie facuta doar din prisma dispozitiilor art.4 al.l si 2 din Legea nr.193/2000, ci aceasta dispozitie trebuie completata si cu cea regasita la lit.b) din Anexa Legii nr.193/2000.
S-a men?ionat ca pentru a incadra aceste clauze in continutul lit.b) din Anexa si deci pentru a retine caracterul abuziv al clauzelor, ar fi trebuit ca intimatii - reclamanti "sa fi fost obligati" sa incheie conventia de credit.
S-a precizat ca aceasta condi?ie nu este indeplinita in cauza intrucat :
- intimatii - reclamanti au fost cei care au contactat banca in scopul acordarii creditului
- apelanta - parata nu a impus intimatilor - reclamanti aceasta varianta de creditare, ci ea a fost aleasa chiar de catre acestia
- apelanta - parata nu a impus valoarea sumele imprumutate, ci aceasta a fost aleasa de catre intimatii - reclamanti in raport cu nevoile din acel moment
- apelanta - parata nu a ales moneda (EURO), ci aceasta a fost aleasa de catre intimatii - reclamanti intrucat puteau accesa un credit de valoare mai mare
- apelanta - parata nu a ales durata in care poate fi rambursat creditul, ci tot intimatii - reclamanti au optat pentru aceasta perioada intrucat posibilitatile lor financiare nu ar fi permis rambursarea intr-un termen mai scurt a sumei imprumutate.
S-a aratat ca apelantei - parate V.R.SA ii revenea obligatia de informare in cadrul contractului bancar, obliga?ie ce a fost realizata, netrebuind insa a fi confundata cu o obligatie de sfatuire, de consiliere a clientului.
S-a men?ionat ca acest comision de risc este determinat matematic in expresie procentuala - 0,165% - aplicabil la soldul creditului, platibil lunar si determinabil aritmetic in suma fixa, astfel incat oricine stapaneste principiile de baza ale aritmeticii poate stabili cuantumul acestui comision, fiind exclusa din domeniul de aplicare a normelor de ordine publica privind clauzele abuzive in contractele de credit bancar, conform art.4 al.6 din Legea nr.193/2000.
S-a apreciat ca prevederile privind comisionul de risc sunt prevazute in mod clar si inteligibil, au fost cunoscute de intimatii - reclamanti la momentul incheierii contractului de credit, au fost detaliate separat in graficul de rambursare ce reprezinta anexa la contract, astfel incat intimatii - reclamanti au avut posibilitatea reala de a lua la cunostinta de toate conditiile contractuale, cunoscand astfel toate elementele care pot avea efect asupra intinderii obligatiilor lor. In plus, acest comision se aplica la soldul creditului si nu la totalul sumei imprumutate, astfel ca valoarea lui scade proportional cu scaderea valorii creditului.
S-a concluzionat ca prevederea inserata la art.5 lit.a nu creeaza un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, motiv pentru care, aceasta clauza nu poate fi considerate ca si abuziva.
S-a mai sus?inut ca se confunda no?iunea de ”dezechilibru semnificativ‘‘‘‘ in acceptiunea normelor comunitare, aceasta no?iune fiind interpretata eronat de prima instan?a.
S-a apreciat ca debitorul bancii suporta pretul creditului compus din cele doua componente ale acestuia (dobanda si comisioanele), iar apelantei - parate SC V.R.SA ii revine obligatia remiterii sumei imprumutate, obligatie indeplinita prin virarea sumei in contul curent al intimatilor - reclamanti.
S-a mai adaugat ca banca are ?i obliga?ia administrarii imprumutului in toata perioada de contractare si altele evidentiate in dispozitiile art.7.2 din conditiile generale.
S-a men?ionat ca trebuie sa aiba prioritate defini?ia data " dezechilibrului semnificativ" in cadrul Directivei, apelanta - parata virand integral suma de bani mentionata in contract in contul intimatilor - reclamanti la momentul semnarii conventiei de credit.
S-a apreciat ca obligatia de restituire a pretului contractual, mentionata in planul de rambursare, pe parcursul a 19 ani nu poate fi confundata cu un dezechilibru semnificativ data fiind durata foarte mare de restituire si posibilele riscuri aferente neplatii.
S-a mai precizat ca nu se poate sustine ca exista un dezechilibru semificativ intre obligatiile asumate de parti atata timp cat conditiile contractuale si modalitatea de plata a pretului contractual erau evidentiate in mod clar si inteligibil.
S-a sus?inut ca daca imprumutatii ar fi considerat ca plata comisionului de risc devine mult prea oneroasa raportat la costul creditului oferit de alte produse financiar bancare, ar fi putut sa contracteze un al mijloc de refinantare, ceea ce nu s-a intamplat.
S-a invederat ca dezechilibrul contractual trebuie cercetat prin raportare la procentul lunar, la perioada lunga de timp pentru care s-a acordat creditul si nu in ultimul rand prin prisma faptului ca un contract de credit presupune o executare succesiva a prestatiilor din partea intimatilor - reclamanti, in timp ce prestatia apelantei - parate a fost o executare uno ictu, aspecte ce trebuie luate in considerare la aprecierea echilibrului prestatiilor asumate prin contract.
S-a men?ionat ca trebuie avute in vedere si caracteristicile contractului de credit, prin modul diferit de executare a obligatiilor principale ale partilor.
S-a argumentat ca in timp ce apelanta - parata acorda imprumutul intr-o singura transa, la momentul incheierii contractului, intimatii - reclamanti isi executa obligatia de plata lunar, pe o perioada indelungata de timp, aspect ce impune anumite cheltuieli apelantei - parate in legatura cu tot ce inseamna administrarea contractului de credit pe perioada acordarii sale, cheltuieli ce se regasesc in costul creditului sub forma anumitor comisioane a caror incasare nu poate aparea ca abuziva atata timp cat au fost clar exprimate si acceptate de intimatii - reclamanti.
S-a aratat ca din indicarea faptului ca acest comision de risc se plateste pentru punerea la dispozitie a creditului si din includerea lui in valoarea DAE, rezulta ca el face parte din costul creditului, iar din indicarea expresa a cuantumului, a modului de calcul, al scadentei, al perioadei de calcul, face din aceasta clauza una clara si inteligibila.
S-a invederat ca prevederile conventiilor de credit incheiate de V.R.SA nu sunt identite, ci diferite intre ele, in raport de aptitudinea fiecarui client de a-si negocia clauzele unui contract.
S-a sus?inut ca prima instan?a, in mod netemeinic si nelegal, a retinut ca apelanta - parata nu a facut dovada existentei unor conditii diferite de cuantum si existenta a comisionului de risc in alte conventii de credit. Tocmai acest aspect, in privinta caruia apelanta - parata a administrat proba cu inscrisuri, arata posibilitatea de negociere existenta la nivelul apelantei parate cu potentialii clienti, solicitanti de credite bancare.
S-a indicat ca prin aceste inscrisuri s-a dovedit ca orice client care a dorit negocierea continutului conventiei de credit a avut posibilitatea efectiva de a realiza acest aspect. Per a contrario, acceptand in mod expres oferta apelantei - parate si semnand conventia de credit rezulta ca intimatii - reclamanti au fost interesati numai de obtinerea sumei de bani.
S-a apreciat ca intimatii – reclamanti au analizat continutul obligatiilor contractuale, au cunoscut obligatiile de plata si au acceptat in mod expres toate acestea prin semnarea conventiei de credit.
S-a sus?inut ca juste?ea acestei opinii rezulta ?i din faptul ca nu exista nicio contraoferta din partea intimatilor - reclamanti sau vreo obiectiune reala cel mai tarziu la momentul incheierii conventiei de credit.
S-a adaugat ca intima?ii – reclaman?i au recunoscut la interogatoriu ca au facut o compara?ie intre ofertele diverselor banci ?i au concluzionat ca oferta paratei era cea mai buna din pia?a bancara.
Dat fiind diferentele substantiale intre conventiile de credit incheiate de apelanta - parata cu alte persoane fizice, s-a sus?inut ca s-a facut dovada posibilita?ii reale a fiecarui client de a negocia continutul conventiei de credit si clauzele conventiei de credit.
S-a invederat ca aceasta proba este facuta prin simpla comparare a conventiei de credit incheiata de intimatii - reclamanti cu urmatoarele conventii de credit :
- in conventia de credit nr.0147486/DZ/15.04.2008 pct.5 lit.a comision de risc 0,05%
- in conventia de credit nr.0111084/30.07.2007 pct.5 lit.a comision de risc 0,1%
- in conventia de credit nr.0161562/23.09.2008 pct.5 lit.a comision de aranjament neexistand niciun comision de risc.
S-a concluzionat ca din aceste elemente rezulta doua concluzii importante :
- in primul rand, comisionul de risc a fost o clauza negociata intre partile contractante sub aspectul existentei sale
- in al doilea rand, comisionul de risc a fost o clauza negociata intre partile contractante sub aspectul cuantumului sau.
S-a argumentat ca intimatilor - reclamanti le-a fost prezentata oferta bancii, iar acestia au fost satisfacuti de conditiile propuse de banca, nesimtind nevoia unei negocieri sau a propunerii unei contraoferte. In aceste conditii este evidenta eroarea intimatilor - reclamanti in indicarea unui caracter nenegociat al conventiei, fiind binecunoscut faptul ca in situatia contractelor comerciale, oferta urmata de acceptare pura si simpla, fara a se conditiona in vreun fel semnarea contractului, reprezinta intrunirea acordului de vointa al partilor contractante, acord de vointa consfiintit prin semnarea conventiei de credit.
S-a men?ionat ca intimatii reclamanti au acceptat in mod expres oferta bancii, semnand conventia de credit, nu au solicitat bancii explicatii in legatura cu clauzele contractuale si intelesul lor, acest aspect demonstrand faptul ca au inteles termenii utilizati si clauzele contractuale la momentul incheierii contractului.
S-a precizat ca acceptarea ofertei de a contracta nu este o obligatie, dupa cum nici propunerea unei contraoferte nu este o obligatie, ci un drept pe care o parte il exercita sau nu, in functie de interesele sale la momentul precontractual.
S-a indicat ca atata timp cat nu exista nici macar un inceput de proba scrisa din partea intimatilor - reclamanti din care sa rezulte ca s-ar fi opus in vreun fel la acest comision de risc si atata timp cat s-a facut dovada posibilitatii negocierii acestui comision de risc in alte cazuri similare (contracte de credit), a fost rasturnata prezumtia simpla instituita de art.4 al.2, fiind dovedit caracterul negociat al acestei clauze.
S-a mai adaugat ca sumele solicitate de intimatii - reclamanti nu au caracter cert, nefiind facuta dovada platii integrale a acestor sume catre parata.
S-a mai sus?inut ca este nelegala ?i solutia de admitere a solicitarii intimatilor - reclamanti de a se constata caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare.
S-a invederat ca urmare a intrarii in vigoare a dispozitiilor OUG nr.50/2010, SC V.R.SA a notificat fiecare client in vederea semnarii actului aditional, ce avea ca obiect adaptarea conventiei la dispozitiile OUG nr.50/2010.
S-a indicat ca clientii aveau posibilitatea refuzului actului aditional prin comunicarea unei notificari catre banca, insa intimatii - reclamanti nu au refuzat semnarea actului aditional si nu au comunicat bancii un punct de vedere contrar fata de prevederile acestuia.
S-a sus?inut ca acest act adi?ional a intrat in vigoare in temeiul legii, aspect rezultat din chiar din continutul acestui inscris.
Pe fondul aparitiei Legii nr.288/2010, intimatii - reclamanti aveau posibilitatea de a solicita revenirea la conditiile initiale de creditare convenite de parti, insa nu au utilizat aceasta posibilitate legala.
S-a invederat ca actul aditional nr.1 prevedea, in favoarea intimatilor - reclamanti, faptul ca DAE avea valoarea de 7,89% p.a., reprezentand o micsorare in termeni reali a costurilor creditului, avand in vedere ca prin conventia initiala valoarea DAE era de 8,45% p.a.
S-a indicat ca in cuprinsul actului aditional se prevede plata de catre intimatii - reclamanti a unui singur comision si anume un comision de administrare credit in valoare de 0.165% pe luna.
S-a apreciat ca este nelegala ?i solutia de admitere a solicitarii intimatilor - reclamanti de a se constata ca nu datoreaza bancii suma de 7366,97 EURO de la 21.11.2011 si pana la 3.11.2014.
S-a men?ionat ca sunt invocate toate argumentele expuse anterior.
S-a adaugat ca, in conformitate cu dispozi?iile art.35 NCPC, acest capat de cerere era inadmisibil intrucat intimatii - reclamanti aveau posibilitatea de a cere realizarea dreptului si nu cererea de constatare a unui drept.
In drept, s-au invocat dispozi?iile art.969 si urm., art.1020, art.1021 si art.1025 Cod civil de la 1864, art.254 al.l NCPC, art.6 alin.l CEDO, art.21 si 24 din Constitutia Romaniei, art.4 al.5 lit.b si al.6, lit.b din Anexa din Legea nr.193/2000, art.2 pct.24 din OG nr.21/1992, art.3 lit.g si i din Directiva 2008/48/CE, art.7 pct.4 din OUG nr.50/2010, art.4 al.2 din Directiva nr.93/13/CEE, art.1 al.5 din Constitutia Romaniei, art.2 lit.m din Legea nr.363/2007, hotararile CEJ in cauzele Langguth(29 iunie 1995 C-456/93), Springenheide (16 iulie 1998 - C 210/1996) si Darbo (4 aprilie 2000 - C 465/98), art.263 si art.382 Cpc de la 1865, art.466 si urm. NCPC.
La data de 10.09.2015, prin Serviciul Registratura, intima?ii – reclaman?i D. I. ?i D. V au depus la dosar o cerere prin care au solicitat respingerea apelului.
In motivare s-a aratat ca apelanta – parata le-a comunicat o adresa prin care a recunoscut debitul, astfel ca apelul formulat a ramas fara obiect.
La cerere s-au ata?at inscrisuri (f.28 – 29 dosar apel).
IV. In faza apelului nu s-au administrat probe noi.
V. Analizand apelul declarat, raportat la dispozitiile art.479 – 480 din Noul Cod de procedura civila, Curtea retine urmatoarele :
1). Nu poate fi re?inut motivul de apel referitor la inciden?a dispozi?iilor art.4 al.6 din Legea nr.193/2000.
Trebuie observat ca pentru stabilirea caracterului abuziv al unor clauze contractuale trebuie avute in vedere dispozitiile Legii nr.193/2000, care transpune in dreptul intern Directiva 93/13/CEE.
Instanta nationala este obligata sa interpreteze Legea nr.193/2000 in lumina textului si a finalitatii directivei europene, tinand cont si de jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene in materie.
Potrivit art.4 al.2 din Directiva 93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului principal al contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil.
Aceasta prevedere din legislatia comunitara a fost transpusa in art.4 al.6 din Legea nr.193/2000, care prevede ca evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.
In jurisprudenta CJUE s-a aratat ca, termenii „obiect principal al contractului” si „caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, si serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte” care figureaza la art.4 al.2 din Directiva 93/13, trebuie, in mod normal, sa primeasca in intreaga Uniune Europeana o interpretare autonoma si uniforma, care trebuie stabilita tinand seama de contextul acestei prevederi si de obiectivul urmarit de reglementarea in cauza (cauza Matei, C143/13, cauza Kasler si Rabai, C-26/13).
Totodata, Curtea Europeana de Justitie a indicat ca, fiind o exceptie de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive, care este prevazut in cadrul sistemului de protectie a consumatorilor pus in aplicare prin Directiva 93/13, dispozitiile art.4 al.2 trebuie interpretate strict (cauza Matei, C143/13, cauza Kasler si Rabai, C-26/13).
Trebuie observat ca in jurisprudenta CJUE au fost formulate criterii pentru interpretarea notiunilor prevazute de art.4 al.2 din Directiva 93/13, care tin seama tocmai de obiectivul propriu al Directivei si anume cel care vizeaza obligarea statelor membre sa prevada un mecanism care sa asigure ca orice clauza contractuala care nu a facut obiectul unei negocieri individuale sa poata fi controlata pentru a aprecia eventualul sau caracter abuziv in scopul asigurarii protectiei care trebuie acordata consumatorului ca urmare a faptului ca acesta se afla intr-o situatie de inferioritate fata de vanzator sau furnizor in ceea ce priveste atat puterea de negociere, cat si nivelul de informare (cauza Matei, C143/13, cauza Kasler si Rabai, C-26/13).
Referitor la notiunea de „obiect principal al contractului”, Curtea Europeana de Justitie a statuat ca prevederile contractuale care se circumscriu acestei notiuni, in sensul art.4 al.2 din Directiva 93/13, trebuie intelese ca fiind cele care stabilesc prestatiile esentiale ale unui contract si care, ca atare, il caracterizeaza, iar clauzele care au un caracter accesoriu in raport cu cele care definesc esenta insasi a raportului contractual nu pot fi circumscrise notiunii mentionate de obiect principal al contractului (cauza Matei, C143/13, cauza K. si R., C-26/13).
Trebuie remarcat ca instantele nationale sunt cele care apreciaza, avand in vedere natura, economia generala si prevederile contractului vizat, precum si contextul juridic si factual in care se inscrie acesta, daca respectivele clauzele contestate constituie un element esential al prestatiei debitorului care consta in rambursarea sumei puse la dispozitia sa de imprumutator (cauza Matei, C143/13).
Raportand aceste consideratii din jurisprudenta CJUE la situatia din prezenta cauza, Curtea apreciaza ca nu fac parte din obiectul principal al conven?iei de credit nr.0162813/06.10.2008 comisioanele de risc / de administrare.
Trebuie obervat ca un contract poate cuprinde clauze prin care sunt stabilite prestatii esentiale, care caracterizeaza contractul si fara de care acesta nu ar putea sa existe, dar si clauze care au un caracter accesoriu, care nu sunt de esenta raportului contractual.
Stabilirea caracterului esential sau accesoriu al unei clauze contractuale trebuie realizata in urma unei interpretari stricte intrucat chiar dispozitiile art.4 al.2 din Directiva 93/13 trebuie interpretate in acest mod, asa cum rezulta din jurisprudenta CJUE (cauza M., C143/13, cauza K.r si Rabai, C-26/13).
In consecinta, in cazul unui contract de credit bancar, sunt prestatii esentiale doar acelea in lipsa carora nu s-ar mai putea considera ca avem de a face cu o astfel de conventie, aceasta nemaiputand exista in forma convenita de parti.
In aceste conditii, Curtea apreciaza ca perceperea unor comisioane de risc / de administrare nu reprezinta prestatii esentiale in cadrul unui contract de credit bancar intrucat acest tip de conventii pot exista chiar daca nu sunt percepute aceste comisioane.
In acest sens, trebuie observat ca tipurile de comisioane percepute sunt diferite de la o banca la alta, astfel ca nu se poate considera ca un anumit tip de comision solicitat de o anumita banca / anumite banci caracterizeaza toate contractele de credit, din moment ce exista alte banci care nu percep acel tip de comison.
Mai mult, in cadrul contractelor incheiate de aceeasi banca, un tip de comision este perceput in anumite perioade de timp, nefiind solicitat clientilor in alte perioade de timp.
In acest sens, apelanta – parata a depus la dosar mai multe contracte de credit din care rezulta ca a perceput comisioane de risc in diferite cuantumuri sau nu a solicitat unor clien?i acest tip de comision.
Prin urmare, din moment ce nu toate bancile percep comisioane de risc / de administrare si mai mult, chiar aceeasi banca nu solicita intotdeauna aceste tipuri de comisioane, rezulta ca prestatiile referitoare la comisioanele de risc / de administrare nu sunt esentiale pentru un contract de credit bancar, astfel de conventii putand sa existe si in lipsa unor clauze prin care se stabilesc aceste tipuri de prestatii.
Imprejurarea ca un contract de credit bancar are un caracter complex, fiind distinct de un simplu contract de imprumut nu poate conduce la alta concluzie.
Existenta unor prestatii (comisioane) suplimentare fata de conventia de imprumut este de natura sa diferentieze contractul de credit bancar de cel de imprumut.
Dar acest lucru nu inseamna ca toate prestatiile (comisioanele) suplimentare sunt esentiale pentru contractul de credit bancar si ca in lipsa acestora nu ar putea exista o astfel de conven?ie.
Asa cum a fost argumentat mai sus, un contract de credit bancar poate fi incheiat chiar daca o banca nu percepe un comision de risc / de administrare.
Imprejurarea ca aceste tipuri de comisioane sunt percepute in vederea punerii la dispozi?ie / restituirii creditului nu le transforma in prestatii esentiale.
Dimpotriva, comisioanele care nu pot avea o existenta de sine statatoare, in sensul ca nu pot fi contractate independent de prestatiile esentiale ale contractului de credit bancar, reprezinta prestatii accesorii.
Or, comisioanele de risc / de administrare nu au o existenta de sine statatoare, nefiind posibil sa existe un contract de credit bancar care sa prevada doar plata unor comisioane de risc / de administrare.
In consecinta, Curtea apreciaza ca nu fac parte din obiectul principal al conven?iei de credit nr.0162813/06.10.2008 prestatiile referitoare la comisioanele de risc / de administrare.
Referitor la a doua categorie de excluderi prevazute de art.4 al.2 din Directiva 93/13, in jurisprudenta CJUE s-a stabilit ca aceasta excep?ie are un domeniu de aplicare restrans intrucat aprecierea nu prive?te decat caracterul adecvat al pre?ului sau al remunera?iei prevazute fa?a de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, aceasta excludere explicandu se prin faptul ca nu exista niciun barem sau criteriu juridic care sa poata incadra ?i ghida controlul acestui caracter adecvat (cauza Matei, C143/13, cauza K. si R., C-26/13).
Clauzele referitoare la contrapresta?ia datorata de consumator creditorului sau care au un efect asupra pre?ului efectiv ce trebuie platit acestuia din urma de catre consumator nu intra, in principiu, in aceasta a doua categorie de clauze, cu excep?ia chestiunii daca valoarea contrapresta?iei sau a pre?ului prevazut in contract este adecvata fa?a de serviciul furnizat in schimb de creditor (cauza Matei, C143/13, cauza K. si R., C-26/13).
In acest context, in jurisprudenta CJUE s-a invederat ca nu s-ar pune in discutie caracterul adecvat al pretului fata de serviciul furnizat atunci cand se sustine faptul ca nu se furnizeaza nicio prestatie efectiva care sa poata constitui contrapartida unui comision perceput, astfel ca nu se poate pune problema caracterului adecvat al comisionului respectiv (cauza Matei, C143/13, cauza K. si R., C-26/13).
Curtea constata ca aceasta este situatia si in speta de fata intrucat intima?ii – reclaman?ii pretind ca nu beneficieaza de nicio contraprestatie din partea bancii in schimbul comisioanelor de risc / de administrare.
Trebuie observat ca, din punctul de vedere al incidentei celei de a doua categorii de excluderi prevazute de art.4 al.2 din Directiva 93/13, nu prezinta relevanta justetea sustinerilor intima?ilor – reclaman?i referitoare la lipsa contraprestatiei bancii intrucat aceasta problema urmeaza a fi verificata de catre Curtea atunci cand va efectua controlul de fond al caracterului abuziv al clauzelor referitoare la comisioanele de risc / de administrare.
Prin urmare, nu se invoca o inadecvare a pretului fata de serviciile furnizate, ci o lipsa totala a contraprestatiei, astfel ca nu este incidenta nici a doua categorie de excluderi prevazute de art.4 al.2 din Directiva 93/13 si art.4 al.6 din Legea nr.193/2000.
Imprejurarea ca valoarea comisoanelor de risc / de administrare ar reprezenta remuneratii pentru serviciile prestate de banca, fiind incluse in costul total al creditului (DAE), este lipsita de relevanta pentru aprecierea aspectului daca clauzele contractuale care prevad aceste comisioane definesc „caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, si serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte” intrucat, a?a cum a fost men?ionat mai sus, intima?ii – reclaman?i pretind ca nu exista un serviciu / bun care sa fie furnizat de catre apelanta – parata ?i cu care sa poata fi comparat cuantumul comisioanelor percepute.
Totodata, faptul ca la momentul incheierii conven?iei de credit nu exista o dispozi?ie legala care sa interzica perceperea unor comisioane de risc / administrare nu poate conduce la concluzia ca prevederile contractuale care stabilesc aceste comisioane sunt excluse de la analiza caracterului abuziv in baza art.4 al.6 din Legea nr.193/2000.
Mai mult, a?a cum rezulta din art.4 al.2 din Directiva 93/13/CEE ?i art.4 al.6 din Legea nr.193/2000, in situatia in care clauza nu este definita, este neclara, echivoca sau exprimata intr-un limbaj neinteligibil poate fi supusa analizei din perspectiva caracterului abuziv.
Obligatia de transparenta presupune utilizarea unor clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate.
Cerinta privind transparenta clauzelor contractuale nu poate fi redusa numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal si gramatical, prezentand o importanta esentiala pentru respectarea cerintei privind transparenta si posibilitatea ca un consumator informat sa poata sa prevada, pe baza unor criterii clare si inteligibile, consecintele economice care rezulta din clauzele contractuale in ceea ce il priveste (cauza Matei, C143/13, cauza Kasler si Rabai, C-26/13).
Or, clauzele privind comisioanele de risc / de administrare nu sunt exprimate clar si inteligibil in sensul art.4 al.2 din Directiva 93/13/CEE ?i art.4 al.6 din Legea nr.193/2000.
Din modul de redactare a acestor clauze rezulta ca banca a perceput comisionul de risc pentru punerea la dispozitie la creditului, situatia fiind similara cu cea reglementata de art.3.1.1 din conditiile generale cu privire la dobanda curenta, ceea ce induce ideea ca pentru acelasi
Dobanzi comerciale. Titlu executoriu. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 17/R/2010 din data de 04.01.2010
Prestari servicii apa. Necontorizat. - Decizie nr. 111/R/2010 din data de 01.02.2010
Recurs prest tab - Sentinta civila nr. 05695 din data de 25.01.2010
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 180 din data de 24.02.2016
Cerere cu valoare redusa. Cerere de restituire a unui imprumut, formulata inainte de termenul scadent. - Sentinta civila nr. 429 din data de 09.10.2014
Instrainarea si dobandirea terenurilor prin acte juridice intre vii, doar prin incheierea ad validitatem a actului in forma autentica - Decizie nr. 156 din data de 28.02.2013
Constatare a nulitatii absolute a clauzei privind onorariul de succes din contractul de asistenta juridica - Decizie nr. 755 din data de 27.09.2012
Obligare incheiere contract in forma autentica - Decizie nr. 367 din data de 18.10.2010
Despagubiri contractuale - Sentinta comerciala nr. 791/C din data de 20.04.2010
Contract de vanzare-cumparare - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
Contract de leasing - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
EFECTELE TERMENULUI DE 45 DE ZILE PREVAZUT LA ART.31 ALIN. 3 DIN LEGEA NR. 47/1992 - Decizie nr. 103 din data de 15.02.2010
Perfectare act - Sentinta civila nr. 683 din data de 12.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 688 din data de 13.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 622 din data de 05.07.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 235 din data de 07.03.2012
Revendicare - Sentinta civila nr. 54 din data de 25.01.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 76 din data de 26.01.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 1576 din data de 21.12.2011
Contracte de credit bancar. Notiunea de obiect principal al contractului. Jurisprudenta instantelor nationale in considerarea jurisprudentei CJUE cu privire la comisionul de risc/administrare.
Referitor la notiunea de „ obiect principal al contractului” CJUE a stabilit ca prevederile contractuale care se circumscriu acestei notiuni in sensul articolului 4 alin. 2 din Directiva 93/13 trebuie intelese ca fiind cele care stabilesc prestatiile esentiale ale unui contract si care il caracterizeaza, iar clauzele care au un caracter accesoriu nu pot fi circumscrise notiunii de obiect principal al contractului (cauza Matei, C143/13, cauza Kasler si Rabi C 26/13).
In lumina acestor consideratii in cazul unui contract de credit Bancar, Curtea, a apreciat ca perceperea unor comisioane de risc/de administrare nu reprezinta prestatii esentiale in cadrul unui contract de credit bancar intrucat acest tip de conventii pot exista chiar daca nu sunt percepute aceste comisioane.
- Directiva 93/13 CEE articolului 4 alin. 2;
- Legea 93/200:
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A V-A CIVILA,
DECIZIA CIVILA NR.1352 din 24.09.2015)
Prin Sentinta civila nr.451F/24.03.2015 pronuntata de Tribunalul Ialomita – Sec?ia Civila in dosarul nr.2353/98/2014 s-a admis in parte actiunea formulata de catre reclamantii D. I. si D. V. in contradictoriu cu SC V.R.SA, s-a constatat ca fiind abuzive clauzele prevazute de art.5 pct.5.1 lit.a din conventia de credit nr.0162813 din 06.10.2008 – conditii speciale si cele din sectiunea 3 pct.5 si 6 din Conditiile generale ale conventiei, s-a constatat nulitatea absoluta a acestor clauze, s-a respins ca neintemeiata exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru restituirea sumelor incasate cu titlu de comision de risc/administrare, s-a constatat ca reclamantii nu datoreaza bancii suma de 7366.97 euro incasata cu titlu de comision de risc/administrare de la data 21.11.2011 si pana la inregistrarea prezentei actiuni la instanta – 03.11.2014, s-a respins ca neintemeiata actiunea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserata in conventia de credit nr.0162813 din 06.10.2008 – conditii generale ale conventiei la sectiunea 4 „Plati” ?i s-a respins ca neintemeiata cererea de compensare.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele :
„In data de 06.10.2008 reclamantii au incheiat cu parata Conventia de Credit nr.0162813 in baza careia banca le-a acordat un credit de nevoi personale in valoare de 68.000 CHF, pe o perioada de 228 luni, cu o dobanda curenta de 5,95 % pe an (DAE 8,45 %).
In ceea ce priveste plata, conform sectiunii a 4-a din conditiile generale de credit „orice plata efectuata in baza Conventiei se va face in moneda creditului, cu exceptia cazurilor mentionate expres in Conditiile speciale si/sau in conditiile generale, conform scadentarului, stabilind totodata si suportarea riscului valutar.
Conform conditiilor speciale ale conventiei, la pct.5.1 lit.a, pentru acordarea creditului s-a prevazut un comision de risc de 0.165% aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a conventiei de credit, clauze in legatura cu acest comision de risc regasindu-se si in conditiile generale ale conventiei de credit, la sectiunea 3 pct.5 in care se arata ca „pentru punerea la dispozitie a creditului, Imprumutatul datoreaza Bancii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plateste lunar, pe toata perioada creditului; modul de calcul si scadenta/scadentele platii acestuia se stabilesc in Conditiile Speciale.
Ulterior, prin adresa inregistrata sub nr.1147 din 28.09.2010, banca aducea la cunostinta imprumutatilor principalele modificari ce urma sa fie aduse contractului de credit, printre acestea fiind si cea referitoare la comisionul de risc, care in considerarea prevederilor OUG nr.50/2010 urma sa fie redenumit „comision de administrare credit”, urmand a fi datorat in continuare bancii, in aceeasi valoare procentuala. Se mai mentiona ca acest comision reprezinta costul pentru administrarea de catre banca a creditului din perspectiva riscurilor asumate de catre banca prin punerea la dispozitie a imprumutului.
Pct.6 al sectiunii 3 din conditiile generale se refera la comisionul de administrare si arata ca „pentru monitorizarea de catre Banca a utilizarii/rambursarii creditului acordat, precum si a indeplinirii oricaror alte obligatii asumate de parti in baza conventiei, Imprumutatul datoreaza Bancii un comision; modul de clacul si scadenta/scadentele platii acestuia se stabilesc in Conditiile Speciale.”
Contractului i-a fost atasat un grafic de rambursare, in care partile au prevazut suma de plata lunara pe care imprumutatii erau obligati sa o achite catre banca.
Pentru obtinerea acestui credit reclamantii au garantat cu un imobil, situat in Slobozia, str. Primaverii, nr.14, compus din casa de locuit si teren aferent in suprafata de 246 m.p., intabulat in C.F. nr.12036, avand numar cadastral 2295/1 si terenul in suprafata de 474 m.p., avand numar cadastral 2295/2/2, inscris in cartea funciara nr.12125, banca constituind o ipoteca de prim rang asupra acestor imobile.
Pentru imobilele ipotecate este incheiat un contract de asigurare anual cu societatea de asigurari desemnata de catre banca.
Conventia de credit reprezinta un contract de credit bancar, ale carei clauze intra sub incidenta Legii nr.193/2000, privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, intrucat parata are calitatea de comerciant, iar imprumutatii au calitatea de consumatori.
Dispozitiile Legii nr.193/2000 transpun prevederile Directivei Consiliului European nr.93/13/CEE din 05.04.1993, privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
Potrivit dispozitiilor art.4 din Legea nr.193/2000 „(1) o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerate abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. (2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca acesta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei , cum ar fi contractele standard pre-formulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului activ. (3) Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens. (4) Lista cuprinsa in anexa care face parte integranta din prezenta lege reda , cu titlu de exemplu , clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fara a incalca prevederile prezentei legi, natura abuziva a unei clauze contractuale se evalueaza in functie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia; b) toti factorii care au determinat incheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata , pe de o parte , nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil”.
Pentru a retine existenta unei clauze abuzive, trebuie verificat daca: clauza contractuala nu a fost negociata, clauza prin ea insasi creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor; dezechilibrul creat este in detrimentul consumatorului, nefiind respectata cerinta bunei-credinte.
De asemenea, trebuie sa se aiba in vedere natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia; toti factorii care au determinat incheierea contractului, precum si alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
Cu privire la primul capat de cerere, privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind riscul valutar, instanta retine ca potrivit prevederilor art.1584 cod civil 1864 (aplicabil in temeiul art. 3 si art. 102 din Legea 71/2011), obliga?ia principala a imprumutatului este aceea de a restitui la scaden?a lucruri de acela?i gen, aceea?i cantitate si de aceea?i calitate, indiferent de eventuala sporire sau scadere a valorii lucrurilor dintre momentul incheierii contractului si acela al pla?ii.
Prin urmare, intrucat creditul a fost acordat in moneda euro, la scaden?a trebuie sa fie restituita suma imprumutata indiferent de scaderea sau sporirea valorii monedei (principiul nominalismului monetar consacrat expres de art. 1578 Cod civil vechi ).
Contractul de credit in valuta contine, asadar, un element de risc valutar, insa acesta nu il transforma automat intr-un contract abuziv.
In cazul creditelor acordate in valuta nu suntem in prezenta niciunei clauze abuzive, pentru ca nu banca a instituit printr-o clauza in contract regula nominalismului, ci insusi legiuitorul.
Pe de alta parte, reclamantii invoca faptul ca banca nu i-a informat in mod corect si precis asupra produsului oferit insa aceasta imprejurare nu poate fi retinuta deoarece din probele administrate, prin raspunsurile la interogatoriu date de reclamanti, banca a dovedit ca in ceea ce priveste moneda in care se va acorda imprumutul, avantajele acesteia, dobanda si conditiile de garantie, partile au purtat discutii, banca oferind relatiile necesare pentru ca reclamantii sa-si asume obligatiile contractuale in cunostinta de cauza, sens in care au avut loc mai multe intalniri tocmai pentru a da reclamantilor posibilitatea prospectarii pietei si evaluarea cat mai precisa a produsului oferit.
Astfel, in raport cu momentul incheierii contractului de credit si cu perceptia consumatorului asupra “pretului contractului”, inclusiv din perspectiva posibilitatilor financiare de rambursare, ca urmare a negocierii contractului in aceasta privinta, nu se poate vorbi de un dezechilibru semnificativ in raport cu momentul incheierii contractului, pentru a fi in prezenta unei clauze abuzive.
Pentru considerentele retinute si in raport de motivele invocate, instanta apreciaza ca in speta, clauza privitoare la riscul valutar nu are caracter abuziv.
Analizand in continuare clauzele care reglementeaza comisionul de risc si cel de administrare, instanta retine din nou ca alin.3 al art.4 din Legea nr.193/2000 instituie o prezumtie relativa a caracterului abuziv al clauzelor in cazul contractelor prestabilite ce contin clauze standard, preformulate, prezumtie ce poate fi inlaturata doar prin dovada scrisa, facuta de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia, ceea ce nu este cazul in speta dedusa judecatii.
De altfel, nici legea nationala si nici Directiva nr. 93/13 nu exclud, de principiu, posibilitatea existentei unor clauze abuzive in ipoteza in care anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una din clauze a fost negociata direct cu consumatorul.
In acest sens, se constata ca banca nu a probat ca a negociat efectiv si direct cu consumatorul clauza privind comisionul de risc sau de administrare, a caror nulitate s-a solicitat, desi aceasta proba ii incumba, conform art.4 alin.3 din Lege, prezumtia relativa instituita de lege nefiind rasturnata.
In aceste conditii, se retine ca este vorba de un contract de credit preformulat de banca, standardizat, in care consumatorii nu au avut posibilitatea sa intervina, putand doar sa adere sau nu la el.
Prin probele administrate, inclusiv interogatoriul luat reclamantilor, parata a dovedit ca a negociat si a avut discutii cu reclamantii in privinta cuantumului creditului, monedei in care sa se acorde, dobanzii, conditiilor de garantie dar nu si asupra comisionului de risc sau a celui de administrare.
In ceea ce priveste clauza cuprinsa la art.5.1lit.a din Conditiile Speciale ale Conventiei de Credit nr.0162813/06.10.2008, privind comisionul de risc, redenumit ulterior comision de administrare, instanta o apreciaza ca fiind abuziva si pentru ca aceasta clauza este excesiva, creand un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Astfel, se retine ca potrivit art.5.1 lit.a din conditiile speciale comisionul de risc este de 0,165% aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a Conventiei de credit iar in art.3.5 din conditiile generale ale conventiei se arata ca pentru punerea la dispozitie a creditului, imprumutatul datoreaza bancii un comision de risc aplicat la soldul creditului, care se plateste lunar, pe toata perioada creditului, modul de calcul si scadenta/scadentele platii acestuia se stabilesc in conditiile speciale ale conventiei. Pct.6 al sectiunii 3 din conditiile generale se refera la comisionul de administrare si arata ca „pentru monitorizarea de catre Banca a utilizarii/rambursarii creditului acordat, precum si a indeplinirii oricaror alte obligatii asumate de parti in baza conventiei, Imprumutatul datoreaza Bancii un comision; modul de clacul si scadenta/scadentele platii acestuia se stabilesc in Conditiile Speciale.”
Se constata ca prin clauzele mentionate comisionul de risc/administrare nu este definit, consecinta fiind aceea ca nu se poate aprecia asupra motivatiei perceperii acestuia in conditiile in care acest comision se percepe lunar pe toata perioada de derulare a contractului de credit, iar imprumutatii au garantat imprumutul acordat de banca cu doua imobile, banca constituind o ipoteca de prim rang asupra acestor imobile, parata obligandu-i totodata pe imprumutati sa incheie si asigurare cu un asigurator agreat de banca, fiind astfel acoperite toate riscurile de neplata.
Instanta mai retine si ca in conventia de credit sunt prevazute o serie de dobanzi penalizatoare, comisioane, penalitati, garantii si asigurari, toate prevazute in sarcina imprumutatilor, care sunt menite sa acopere riscul de neplata si eventualul prejudiciul adus creditoarei.
In concluzie, avand in vedere ca prin aceste clauze s-a incalcat buna-credinta prin stabilirea unui comision de risc/administrare in conditiile in care creditul acordat este unul cu garantie imobiliara, fiind incheiata si o asigurare, riscurile fiind practic acoperite, precum si faptul ca s-a creat un dezechilibru semnificativ in ceea ce-i priveste pe consumatori, comisionul de risc/administrare ridicandu-se la o suma considerabila, fara o obligatie corelativa din partea bancii, instanta urmeaza sa constate ca clauza cuprinsa la art.5.1 lit.a din Conditiile Speciale ale Conventiei de Credit nr.0162813/06.10.2008 si cea din sectiunea 3 pct.5 si 6 din Conditiile generale ale conventiei reprezinta clauze abuzive, in sensul art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 si, in baza prevederilor art.13 alin.1 din Legea nr.193/2000, va constata nulitatea acestor clauze.
In ceea ce priveste constatarea sumei nedatorate ca urmare a anularii clauzei privind comisionul de risc, instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune, invocata de parata, din analiza probelor administrate retinand urmatoarele:
Cererea reclamantilor are ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze din conventia de credit avand ca temei de drept Legea nr.193/2000. Constatarea caracterului abuziv are drept consecinta juridica constatarea nulitatii absolute a acestora, actiunea fiind imprescriptibila extinctiv, iar capatul de cerere avand ca obiect restituirea sumelor incasate cu titlu de comision de risc este prescriptibila, insa dreptul la actiune conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958 ce se coroboreaza cu art. 2 din Legea nr. 193/2000 se naste de la data constatarii caracterului abuziv al clauzelor si nu de la un moment anterior.
In acest sens este si practica ICCJ care in Decizia nr. 2875/2013, data in dosarul nr.105/99/2012, pronuntandu-se asupra prescriptiei dreptului imprumutatilor de a solicita restituirea sumelor incasate de banca in baza clauzei privind comisionul de risc, declarata abuziva, a retinut ca „Legea nr. 193/2000, care reprezinta transpunerea in legislatia romaneasca a Directivei nr. 93/13/ CEE, nu prevede ca sanctiune anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora in raport cu consumatorul, dar dispozitiile acestei directive sunt de ordine publica, iar regimul juridic al acestei sanctiuni este practic identic cu al nulitatii absolute, acest lucru decurgand din practica Curtii de Justitie a Uniunii Europene.
Consecinta constatarii caracterului abuziv al unor clauze este echivalenta cu constatarea nulitatii absolute a acestora, nefiind aplicabila sanctiunea existenta in cazul nulitatii relative.”
Sustinerea paratei in ceea ce priveste cererea de a solicita restituirea sumelor, conform careia interesul protejat in cauza este un interes particular astfel ca nulitatea care intervine este cea relativa, care se prescrie intr-un termen de 3 ani de zile, in conformitate cu art. 3 din Dec. nr. 167/1958 este corecta din punct de vedere teoretic insa in cauza sustin exceptia invocata deoarece parata apreciaza gresit momentul de la care se calculeaza acest termen.
Astfel, dreptul la actiune al reclamantilor avand ca obiect restituirea prestatiilor, in situatia constatarii nulitatii unui act juridic curge de la data constatarii de instanta a caracterului abuziv al clauzei si al constatarii nulitatii ei; dreptul la restituirea prestatiilor, ca aplicatie a repunerii partilor in situatia anterioara, nu poate curge inainte de a se fi constatat nulitatea clauzei, astfel ca momentul incheierii contractului, data de 06.10.2008, nu are nicio relevanta, retinand ca pe acest capat de cerere nu a operat prescriptia.
Retinand netemeinicia exceptiei prescriptiei dreptului la actiune si avand in vedere ca finalitatea constatarii caracterului abuziv al unor clauze este echivalenta cu constatarea nulitatii absolute a acestora, dand eficienta principiului potrivit caruia quod nullum est, nullum producit effectum, instanta va constata ca reclamantii nu datoreaza bancii suma de 7366.97 euro incasata cu titlu de comision de risc/administrare de la data de 06.10.2008 pana la data inregistrarii cauzei la instanta 03.11.2014.
In ceea ce priveste cuantumul sumei, desi reclamantii au solicitat in cererea lor suma de 7500 euro, fata de graficul de rambursare depus, pentru perioada retinuta, suma incasata de parata este de 7366,97 euro.
Relativ la cererea de compensare a acestei sume cu restul debitului de achitat, instanta o apreciaza ca neintemeiata deoarece compensarea presupune existenta a doua creante certe, lichide si exigibile iar in privinta sumei pe care reclamantii o datoreaza bancii se apreciaza ca aceasta nu este exigibila, fiind afectata de termen, iar conform clauzelor contractuale, in caz de plata anticipata, banca percepand si un comision.
In final, in temeiul art.6 din Legea nr.193/2000, instanta retine ca clauzele prevazute de art.5.1 lit. a din Conditiile Speciale ale Conventiei de Credit nr.0162813/06.10.2008, de sectiunea 3 pct.5 si 6 din Conditiile Generale ale Conventiei de Credit sunt abuzive si nu vor mai produce efecte asupra reclamantilor. Interpretarea teleologica a textului duce la concluzia ca, in masura in care este posibil, contractul trebuie sa ramana in fiinta cu acordul consumatorilor, esentiala fiind doar inlaturarea partii abuzive din acesta.
Pentru considerentele retinute instanta apreciaza cererea reclamantilor ca fiind intemeiata in parte, urmand sa o admita si sa constate caracterul abuziv al clauzelor prevazute de art.5, pct.5.1 lit.a din conventia de credit nr.0162813 din 06.10.2008 – conditii speciale si cele din sectiunea 3 pct.5 si6 din Conditiile generale ale conventiei, constatand totodata si nulitatea acestor clauze.
Va respinge ca neintemeiata exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru restituirea sumelor incasate cu titlu de comision de risc/administrare si va constata ca reclamantii nu datoreaza bancii suma de 7366.97 euro incasata cu titlu de comision de risc/administrare de la data 06.10.2008 si pana la inregistrarea prezentei actiuni la instanta – 03.11.2014.
Va respinge ca neintemeiata actiunea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserata in conventia de credit nr.0162813 din 06.10.2008 – conditii generale ale conventiei la sectiunea 4 „Plati” si va respinge ca neintemeiata cererea de compensare ”.
II. Impotriva acestei sentinte a declarat apel parata SC V.R.SA, solicitand admiterea apelului, schimbarea in parte a sentintei atacate in sensul respingerii integrale a cererii de chemare in judecata.
In motivare s-a aratat ca interpretarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale trebuia realizata in conformitate cu dispozitiile art.4 al.6 din Legea nr.193/2000, instan?a de fond neaplicand acest text de lege.
S-a sus?inut ca pre?ul total al contractului de credit este dat de valoarea dobanzii anuale efective - DAE si la acest aspect trebuia sa se raporteze prima instan?a in aplicarea dispozitiilor art.4 al.6 din Legea nr.193/2000.
S-a apreciat ca sustinerile conform carora apelanta - parata ar percepe doua costuri diferite pentru punerea la dispozitie a creditului nu au nicio sustinere legala.
S-a indicat ca nu se percep doua costuri, ci un singur cost, strict si clar delimitat in contract si anume DAE, cost prevazut in termeni clari si inteligibil atat in conventia de credit cat si in graficul de rambursare a creditului.
S-a invederat ca alin.6 al art.4 din Legea nr.193/2000 excepteaza de la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor contractuale pe cele ce definesc obiectul principal al contractului si pe cele ce satisfac cerintele de pret si piata, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.
S-a precizat ca acest text de lege transpune in legislatia interna intocmai dispozitia comunitara prevazuta la art.4 al.2 din Directiva nr.93/13/CE. Acest articol are in vedere 2 tipuri de clauze : cele referitoare la definirea obiectului contractului si cele referitoare la caracterul adecvat al pretului sau a remuneratiei.
In transpunerea in norma interna, cele doua categorii de clauze exceptate de la analizarea caracterului abuziv - cu conditia sa fie clar exprimate - se regasesc in cuprinsul al.6 al art.4 din Legea nr.193/2000, text ce contine chiar mentiunea, pentru prima categorie de clauze ca fiind cele referitoare la definirea obiectului principal al contractului.
S-a sus?inut ca prevederile referitoare la comisionul de risc nu intra in aceasta prima categorie posibil exceptata de art.4 al.6, ci in categoria a doua de clauze, respectiv cele ce au calitatea de a satisface cerinte de pret si de piata.
S-a men?ionat ca acest comision de risc face parte din costul total al creditului, aspect ce rezulta fara putinta de tagada atat din prevederile art.2 pct.24 din OG nr.21/1992 - costul total al creditului pentru consummator - toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractual de credit si care sunt cunoscute de creditor, cu exceptia taxelor notariale - cat si de prevederile art.3 lit.g si i din Directiva 2008/48/CE - g) - costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusive dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care simt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale si i) - dobanda anuala efectiva insemna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent annual din valoarea totala a creditului.
S-a precizat ca aceasta Directiva a fost transpusa in legislatia nationala prin adoptarea OUG nr.50/2010, ordonanta ce cuprinde aceeasi definitie a costului creditului la art.7 pct.4.
S-a mai argumentat ca la momentul incheierii contractului de credit nu exista nicio dispozi?ie legala care sa interzica perceperea unui astfel de comision de catre banca.
S-a aratat ca contraprestatia bancii pentru dobanda si comisionul incasat (deci pentru costul creditului pe care il percepe) este chiar punerea la dispozitia consumatorului a creditului acordat pentru o perioada de timp determinata.
S-a invederat ca aceste comisioane percepute pentru acordarea unui credit determina, alaturi de dobanda curenta, dobanda anuala efectiva, iar in conditiile special rezulta in mod clar atat valoarea dobanzii curente cat si valoarea DAE, diferenta dintre cele doua valori ale dobanzii mentionate expres in conditiile special ale conventiei de credit fiind determinate de comisioanele percepute de banca.
S-a indicat ca, atata timp cat pentru punerea la dispozitie a creditului banca a prevazut plata unei dobanzi anuale efective mai mari decat dobanda curenta, este evident ca plata comisionului de risc - ce determina, alaturi de alte comisioane, diferenta dintre cele doua tipuri de dobanzi - reprezinta o parte din contraprestatia pentru acordarea imprumutului. De altfel acest lucru este specificat in cuprinsul art.3.5 din conditiile generale.
S-a invederat ca pentru serviciul de punere la dispozitia consumatorului a unui credit de o anumita valoare pentru o anumita perioada de timp, banca are dreptul la contraprestatia acestuia ce consta in plata dobanzii anuale efective – DAE, iar valoarea DAE a fost prevazuta in mod expres in conventia partilor si nu a fost contestata niciodata.
S-a apreciat ca imprejurarea ca banca a propus consumatorilor, iar acestia au acceptat in mod expres, formula ca DAE sa fie constituita dintr-o dobanda curenta mai mica si o serie de comisioane nu inseamna ca nu exista o contraprestatie a bancii pentru comisioanele convenite si mentionate in conventia de credit.
S-a mai sus?inut ca modalitatea de formare a DAE tine de politica fiecarei banci, fiecare banca avand dreptul legal de a decide daca utilizeaza o dobanda curenta egala cu DAE, fara niciun comision, sau utilizeaza o dobanda curenta mai mica decat DAE, dobanda curenta la care se adauga alte comisioane.
S-a aratat ca atata timp cat clauzele cu privire la comisioane au fost clar exprimate si nu au fost ascunse de banca, iar consumatorul a avut posibilitatea sa constate ca aceste comisioane fac parte din DAE, nu se pune problema lipsei contraprestatiei bancii.
S-a concluzionat ca prevederile cu privire la comisionul de risc sunt clauze ce au calitatea de a satisfice cerintele de pret si sunt exceptate de la analiza caracterului abuziv reglementat de art.4 al.l din Legea nr.193/2000, fiind exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.
S-a men?ionat ca din modul de redactare al clauzei fata de care s-a solicitat controlul instantei de judecata, rezulta ca aceasta este exprimata intr-un limbaj usor inteligibil, fiind clara si fara echivoc.
S-a sus?inut ca, intrucat aceste prevederi clare si fara echivoc, exprimate in mod inteligibil, au fost cunoscute de intimatii reclamanti de la momentul incheierii conventiei de credit, rezulta ca aceste clauze referitoare la comisionul de risc sunt exceptate, conform art.4 al.6 din Legea nr.193/2000 raportat la art.4 al.2 din Directiva nr.93/13/CEE, de la controlul asupra caracterului abuziv din pesrpectiva art.4 al.l din Legea nr.193/2000, fiind clauze referitoare la pretul contractului, clar si inteligibil exprimate.
S-a men?ionat ca interpretarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale trebuia realizata in conformitate cu dispozitiile art.4 al.5 lit.b din Legea nr.193/2000, cat si in coroborare cu dispozitiile art.l din Legea nr.193/2000, respectiv avandu-se in vedere "toti factorii care au stat la baza incheierii conventiei", dar si imprejurarea ca la data semnarii conventiei clauzele contractului erau clare si neechivoce pentru intimatii - reclamanti.
S-a apreciat ca prima instan?a, in mod nelegal si netemeinic, nu a analizat in niciun fel sustinerea apelantei - parate in sensul ca intimatii - reclamanti mai incheiasera anterior o conventie de credit cu apelanta - parata si din acest aspect rezulta faptul ca acestia aveau cunostinta de mecanismele bancare si erau la curent, obisnuiti, informati in legatura cu clauzele contractelor de credit.
S-a indicat ca trebuie amintit motivul pentru care intimatii - reclamanti au accesat creditul de la parata, acesta fiind regasit in mod expres in art.l lit.a din conditiile speciale ale conventiei de credit acoperire cheltuieli personale curente in scopul refinantarii unui credit anterior obtinut de la parata in suma de 42.000 EURO.
S-a precizat ca suma acordata de apelanta - parata la momentul semnarii conventiei de credit a fost de 68000 EURO.
S-a sus?inut ca acest aspect este de natura a dovedi ca intimatii - reclamanti nu erau la primul contact cu o banca sau la primul contact cu realitatea juridica a unui contract de credit.
S-a apreciat ca faptul ca intimatii - reclamanti au ales inca o data conditiile de creditare oferite de SC V.R.SA (si nu alte institutii de credit de pe piata financiara), denota existenta unei negocieri intre parti in urma carora, scopul urmarit de catre intimatii - reclamanti a fost satisfacut in raport de interesele acestora de la acel moment.
S-a indicat ca reclaman?ii au recunoscut la interogatoriu ca au negociat toate clauzele contractuale cu parata.
S-a invederat ca :
- intimatii - reclamanti au acceptat integral conditiile creditului bancar oferit de apelanta – parata
- intimatii - reclamanti nu si-au exprimat niciodata, la momentul semnarii conventiei de credit, pozitia contrara fata de articolele denigrate in prezenta actiune
- intimatii - reclamanti si-au urmarit propriul interes, in deplina cunostinta de cauza, facand toate eforturile in sensul incheierii conventiei de credit astfel cum a fost semnata, intrucat doreau refinantarea, in conditii mai avantajoase, a creditului anterior acordate de apelanta – parata
- intimatii - reclamanti au ales in cunostinta de cauza creditul in EURO intrucat le permitea sa ia o suma mai mare drept imprumut.
S-a sus?inut ca, din punctul de vedere al interesului intimatilor - reclamanti si al pozitiei lor de aprobare si acceptare totala, fara nicio rezerva, a conventiilor de credit, se poate discuta in privinta propriei turpitudini a acestora in promovarea unei astfel de actiuni.
S-a invederat ca intimatii - reclamanti au urmarit in mod direct accesarea unei sume importante ca si credit, iar in acest scop au acceptat in mod expres sa semneze conventia de credit cu apelanta parata.
S-a men?ionat ca literatura de specialitate si practica juridica sunt unanime in a retine ca nimeni nu poate invoca propria turpitudine pentru a obtine anularea unor clauze dintr- un contract semnat de acea persoana.
S-a apreciat ca pozitia sustinuta de intimatii - reclamanti in speta de fata nu poate fi intrepretata decat in doua moduri:
- fie nu cunosteau dispozitiile legale - ceea ce este inadmisibil intrucat nimeni nu se poate apara sustinand ca nu cunoaste legea
- fie stiau foarte bine dispozitiile legale si, in cunostinta de cauza, putem spune cu intentie directa, au incheiat conventia de credit urmarind ulterior sa micsoreze costul creditului printr-o actiune judiciara.
S-a precizat ca normele juridice sunt edictate in vederea aplicarii lor, ele apar si actioneaza in anumite conditii teritoriale, de timp si cu privire la categorii determinate de persoane.
S-a indicat ca intimatii - reclamanti trebuie sa cunoasca legile la momentul semnarii conventiei de credit, neputand fi facuta proba contrara intrucat nimeni nu poate invoca necunoa?terea legii.
S-a aratat ca trebuie luat in calcul ca incheierea conventiei de credit s-a facut cunoscand pe deplin consecintele juridice ale obligatiilor asumate intrucat :
- apelanta - parata nu a detinut la momentul incheierii conventiei de credit monopol asupra acordarii finantarii imprumutului pentru acoperire cheltuieli personale curente
- apelanta - parata nu i-a obligat in vreun fel pe intimatii - reclamanti sa semneze conventia de credit
- apelanta - parata nu a detinut nici la momentul aparitiei OUG 50/2010 monopol asupra creditului pentru acoperire cheltuieli personale curente
- intimatii - reclamanti nu au formulat niciun punct de vedere contrar la articolele denigrate in prezenta actiune, anterior sau cel mai tarziu la momentul semnarii conventiei
- in ipoteza in care intimatii - reclamanti nu agreau conditiile contractuale, aveau libertatea de a se orienta catre orice alta institutie de credit din piata pentru a incerca obtinerea sumei de bani necesara refinantarii.
S-a apreciat ca, din faptul contrar, respectiv al inexistentei eforturilor intimatilor - reclamanti de a obtine acest credit de la alte institutii de credit, rezulta doua concluzii logice :
- in primul rand conditiile de creditare oferite de apelanta - parata reprezentau la acel moment cea mai buna solutie contractuala din piata financiara
- in al doilea rand intimatii - reclamanti nu au obtinut acord de creditare din partea unei alte institutii financiare.
S-a invederat ca, ?tiind foarte bine oferta de creditare a apelantei - parate si avand posibilitatea reala de a purta o negociere cu aceasta in privinta conditiilor contractuale, intimatii - reclamanti au ales sa semneze conventia de credit nr.0162813/6.10.2008.
S-a concluzionat ca intimatii - reclamanti au avut, de la momentul semnarii conventiei de credit, prefigurarea clara atat a prestatiei apelantei – parate, cat si a propriei contraprestatii pe parcursul derularii conventiei.
S-a apreciat ca prima instan?a, in analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, trebuia sa incadreze intimatii - reclamanti in categoria de consumatori medii, astfel cum aceasta sintagma este definita in legislatie.
Plecand de la definitia data de art.2 lit.m din Legea nr.363/2007 consumatorului mediu - consumatorul considerat ca fiind rezonabil informat, atent si precaut, tinand seama de factorii sociali, culturali si lingvistic, Legea nr 193/2000 reglementeaza in chiar primul sau articol categoria contractelor care fac obiect al legii respectiv orice contract incheiat intre profesionisti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate.
Notiunea de „consumator mediu" poate sa fie avuta in vedere si in cadrul dreptului comunitar al concurentei. In cauza Yves Rocher, Curtea de Justitie a luat in considerare asteptarile unui consumator mediu, obisnuit informat, care este, in mod rezonabil, atent si avizat, subliniind legatura existenta intre asigurarea corectitudinii tranzactiilor comerciale si libera concurenta.
S-a sus?inut ca pot sa fie aduse in atentie mai multe hotarari ale CEJ care au fost pronuntate in legatura cu aspecte ce privesc protectia consumatorilor si in cuprinsul carora conotatiile notiunii de consumator sunt relevante, deopotriva, pentru dreptul comunitar al afacerilor. Astfel, dupa cum reiese din hotararile Curtii in cauzele Langguth (29 iunie 1995 C-456/93), Springenheide (16 iulie 1998 - C 210/1996 ) si Darbo (4 aprilie 2000 - C 465/98 ), consumatorul la care se raporteaza prevederile legale comunitare prin care se urmareste informarea adecvata a acestuia este un consumator mediu, obisnuit informat, in mod rezonabil atent si avizat.
S-a apreciat ca, din prisma continutului raportului existent intre cele doua parti, intimatii - reclamanti au fost foarte bine informati, foarte atenti si totodata avizati in realizarea actelor care le-au incheiat, cu atat mai mult cu cat anterior se aflasera in relatii de creditare bancara cu apelanta – parata.
In acest sens, s-a invederat :
- in primul rand, semnarea conventiei anterioare de credit cu apelanta – parata, accesandu-se un credit in suma de 42000 EURO
- in al doilea rand, solicitarea de acordare a creditului a venit in mod exclusiv, liber, din partea intimatilor – reclamanti
- in al treilea rand, prin creditul acordat de apelanta - parata s-a refinantat integral creditul anterior al intimatilor – reclamanti
- in al patrulea rand, intimatii - reclamanti au accesat un credit in moneda EURO la solicitarea lor expresa
- in al cincilea rand, creditul accesat de intimatii - reclamanti a fost superior ca valoare creditului refinantat, astfel incat acestia au obtinut sume suplimentare de utilizat in interes propriu
- in al saselea rand, trebuie mentionat ca intimatilor - reclamanti le-a fost inmanat planul de rambursare, inscris care face parte integranta din fiecare conventie de credit si in continutul caruia in mod distinct este mentionata rubrica comision de risc.
S-a men?ionat ca redactarea contractelor de credit ale SC V.R.SA a avut la baza Directiva 87/102/CE si ulterior Directiva 2008/48/CE.
S-a precizat ca, potrivit dispozitiilor regasite in Capitolul V - denumit ‘‘Informa?ii ?i drepturi privind contractele de credit" din Directiva 2008/48/CE, respectiv dispozitiile art.10 lit.g prevad obligativitatea mentionarii dobanzii anuale efective (DAE), precum si a valorii totale platibile de catre consumator, calculate la momentul incheierii contractului.
S-a indicat ca, in conformitate cu dispozitiile directivei mai sus mentionate, atat valoarea totala cat si valoarea lunara de plata ce ar fi revenit clientului era regasita in planul de rambursare, in cadrul acesteia fiind inclus alaturi de dobanda si comisionul de risc.
S-a invederat ca includerea in pretul contractului atat a comisionului de risc, cat si a dobanzii, este in conformitate cu dispozitiile art.3 lit.g din Directiva 2008/48/CE.
S-a mai sus?inut ca interpretarea caracterului abuziv nu trebuie facuta doar din prisma dispozitiilor art.4 al.l si 2 din Legea nr.193/2000, ci aceasta dispozitie trebuie completata si cu cea regasita la lit.b) din Anexa Legii nr.193/2000.
S-a men?ionat ca pentru a incadra aceste clauze in continutul lit.b) din Anexa si deci pentru a retine caracterul abuziv al clauzelor, ar fi trebuit ca intimatii - reclamanti "sa fi fost obligati" sa incheie conventia de credit.
S-a precizat ca aceasta condi?ie nu este indeplinita in cauza intrucat :
- intimatii - reclamanti au fost cei care au contactat banca in scopul acordarii creditului
- apelanta - parata nu a impus intimatilor - reclamanti aceasta varianta de creditare, ci ea a fost aleasa chiar de catre acestia
- apelanta - parata nu a impus valoarea sumele imprumutate, ci aceasta a fost aleasa de catre intimatii - reclamanti in raport cu nevoile din acel moment
- apelanta - parata nu a ales moneda (EURO), ci aceasta a fost aleasa de catre intimatii - reclamanti intrucat puteau accesa un credit de valoare mai mare
- apelanta - parata nu a ales durata in care poate fi rambursat creditul, ci tot intimatii - reclamanti au optat pentru aceasta perioada intrucat posibilitatile lor financiare nu ar fi permis rambursarea intr-un termen mai scurt a sumei imprumutate.
S-a aratat ca apelantei - parate V.R.SA ii revenea obligatia de informare in cadrul contractului bancar, obliga?ie ce a fost realizata, netrebuind insa a fi confundata cu o obligatie de sfatuire, de consiliere a clientului.
S-a men?ionat ca acest comision de risc este determinat matematic in expresie procentuala - 0,165% - aplicabil la soldul creditului, platibil lunar si determinabil aritmetic in suma fixa, astfel incat oricine stapaneste principiile de baza ale aritmeticii poate stabili cuantumul acestui comision, fiind exclusa din domeniul de aplicare a normelor de ordine publica privind clauzele abuzive in contractele de credit bancar, conform art.4 al.6 din Legea nr.193/2000.
S-a apreciat ca prevederile privind comisionul de risc sunt prevazute in mod clar si inteligibil, au fost cunoscute de intimatii - reclamanti la momentul incheierii contractului de credit, au fost detaliate separat in graficul de rambursare ce reprezinta anexa la contract, astfel incat intimatii - reclamanti au avut posibilitatea reala de a lua la cunostinta de toate conditiile contractuale, cunoscand astfel toate elementele care pot avea efect asupra intinderii obligatiilor lor. In plus, acest comision se aplica la soldul creditului si nu la totalul sumei imprumutate, astfel ca valoarea lui scade proportional cu scaderea valorii creditului.
S-a concluzionat ca prevederea inserata la art.5 lit.a nu creeaza un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, motiv pentru care, aceasta clauza nu poate fi considerate ca si abuziva.
S-a mai sus?inut ca se confunda no?iunea de ”dezechilibru semnificativ‘‘‘‘ in acceptiunea normelor comunitare, aceasta no?iune fiind interpretata eronat de prima instan?a.
S-a apreciat ca debitorul bancii suporta pretul creditului compus din cele doua componente ale acestuia (dobanda si comisioanele), iar apelantei - parate SC V.R.SA ii revine obligatia remiterii sumei imprumutate, obligatie indeplinita prin virarea sumei in contul curent al intimatilor - reclamanti.
S-a mai adaugat ca banca are ?i obliga?ia administrarii imprumutului in toata perioada de contractare si altele evidentiate in dispozitiile art.7.2 din conditiile generale.
S-a men?ionat ca trebuie sa aiba prioritate defini?ia data " dezechilibrului semnificativ" in cadrul Directivei, apelanta - parata virand integral suma de bani mentionata in contract in contul intimatilor - reclamanti la momentul semnarii conventiei de credit.
S-a apreciat ca obligatia de restituire a pretului contractual, mentionata in planul de rambursare, pe parcursul a 19 ani nu poate fi confundata cu un dezechilibru semnificativ data fiind durata foarte mare de restituire si posibilele riscuri aferente neplatii.
S-a mai precizat ca nu se poate sustine ca exista un dezechilibru semificativ intre obligatiile asumate de parti atata timp cat conditiile contractuale si modalitatea de plata a pretului contractual erau evidentiate in mod clar si inteligibil.
S-a sus?inut ca daca imprumutatii ar fi considerat ca plata comisionului de risc devine mult prea oneroasa raportat la costul creditului oferit de alte produse financiar bancare, ar fi putut sa contracteze un al mijloc de refinantare, ceea ce nu s-a intamplat.
S-a invederat ca dezechilibrul contractual trebuie cercetat prin raportare la procentul lunar, la perioada lunga de timp pentru care s-a acordat creditul si nu in ultimul rand prin prisma faptului ca un contract de credit presupune o executare succesiva a prestatiilor din partea intimatilor - reclamanti, in timp ce prestatia apelantei - parate a fost o executare uno ictu, aspecte ce trebuie luate in considerare la aprecierea echilibrului prestatiilor asumate prin contract.
S-a men?ionat ca trebuie avute in vedere si caracteristicile contractului de credit, prin modul diferit de executare a obligatiilor principale ale partilor.
S-a argumentat ca in timp ce apelanta - parata acorda imprumutul intr-o singura transa, la momentul incheierii contractului, intimatii - reclamanti isi executa obligatia de plata lunar, pe o perioada indelungata de timp, aspect ce impune anumite cheltuieli apelantei - parate in legatura cu tot ce inseamna administrarea contractului de credit pe perioada acordarii sale, cheltuieli ce se regasesc in costul creditului sub forma anumitor comisioane a caror incasare nu poate aparea ca abuziva atata timp cat au fost clar exprimate si acceptate de intimatii - reclamanti.
S-a aratat ca din indicarea faptului ca acest comision de risc se plateste pentru punerea la dispozitie a creditului si din includerea lui in valoarea DAE, rezulta ca el face parte din costul creditului, iar din indicarea expresa a cuantumului, a modului de calcul, al scadentei, al perioadei de calcul, face din aceasta clauza una clara si inteligibila.
S-a invederat ca prevederile conventiilor de credit incheiate de V.R.SA nu sunt identite, ci diferite intre ele, in raport de aptitudinea fiecarui client de a-si negocia clauzele unui contract.
S-a sus?inut ca prima instan?a, in mod netemeinic si nelegal, a retinut ca apelanta - parata nu a facut dovada existentei unor conditii diferite de cuantum si existenta a comisionului de risc in alte conventii de credit. Tocmai acest aspect, in privinta caruia apelanta - parata a administrat proba cu inscrisuri, arata posibilitatea de negociere existenta la nivelul apelantei parate cu potentialii clienti, solicitanti de credite bancare.
S-a indicat ca prin aceste inscrisuri s-a dovedit ca orice client care a dorit negocierea continutului conventiei de credit a avut posibilitatea efectiva de a realiza acest aspect. Per a contrario, acceptand in mod expres oferta apelantei - parate si semnand conventia de credit rezulta ca intimatii - reclamanti au fost interesati numai de obtinerea sumei de bani.
S-a apreciat ca intimatii – reclamanti au analizat continutul obligatiilor contractuale, au cunoscut obligatiile de plata si au acceptat in mod expres toate acestea prin semnarea conventiei de credit.
S-a sus?inut ca juste?ea acestei opinii rezulta ?i din faptul ca nu exista nicio contraoferta din partea intimatilor - reclamanti sau vreo obiectiune reala cel mai tarziu la momentul incheierii conventiei de credit.
S-a adaugat ca intima?ii – reclaman?i au recunoscut la interogatoriu ca au facut o compara?ie intre ofertele diverselor banci ?i au concluzionat ca oferta paratei era cea mai buna din pia?a bancara.
Dat fiind diferentele substantiale intre conventiile de credit incheiate de apelanta - parata cu alte persoane fizice, s-a sus?inut ca s-a facut dovada posibilita?ii reale a fiecarui client de a negocia continutul conventiei de credit si clauzele conventiei de credit.
S-a invederat ca aceasta proba este facuta prin simpla comparare a conventiei de credit incheiata de intimatii - reclamanti cu urmatoarele conventii de credit :
- in conventia de credit nr.0147486/DZ/15.04.2008 pct.5 lit.a comision de risc 0,05%
- in conventia de credit nr.0111084/30.07.2007 pct.5 lit.a comision de risc 0,1%
- in conventia de credit nr.0161562/23.09.2008 pct.5 lit.a comision de aranjament neexistand niciun comision de risc.
S-a concluzionat ca din aceste elemente rezulta doua concluzii importante :
- in primul rand, comisionul de risc a fost o clauza negociata intre partile contractante sub aspectul existentei sale
- in al doilea rand, comisionul de risc a fost o clauza negociata intre partile contractante sub aspectul cuantumului sau.
S-a argumentat ca intimatilor - reclamanti le-a fost prezentata oferta bancii, iar acestia au fost satisfacuti de conditiile propuse de banca, nesimtind nevoia unei negocieri sau a propunerii unei contraoferte. In aceste conditii este evidenta eroarea intimatilor - reclamanti in indicarea unui caracter nenegociat al conventiei, fiind binecunoscut faptul ca in situatia contractelor comerciale, oferta urmata de acceptare pura si simpla, fara a se conditiona in vreun fel semnarea contractului, reprezinta intrunirea acordului de vointa al partilor contractante, acord de vointa consfiintit prin semnarea conventiei de credit.
S-a men?ionat ca intimatii reclamanti au acceptat in mod expres oferta bancii, semnand conventia de credit, nu au solicitat bancii explicatii in legatura cu clauzele contractuale si intelesul lor, acest aspect demonstrand faptul ca au inteles termenii utilizati si clauzele contractuale la momentul incheierii contractului.
S-a precizat ca acceptarea ofertei de a contracta nu este o obligatie, dupa cum nici propunerea unei contraoferte nu este o obligatie, ci un drept pe care o parte il exercita sau nu, in functie de interesele sale la momentul precontractual.
S-a indicat ca atata timp cat nu exista nici macar un inceput de proba scrisa din partea intimatilor - reclamanti din care sa rezulte ca s-ar fi opus in vreun fel la acest comision de risc si atata timp cat s-a facut dovada posibilitatii negocierii acestui comision de risc in alte cazuri similare (contracte de credit), a fost rasturnata prezumtia simpla instituita de art.4 al.2, fiind dovedit caracterul negociat al acestei clauze.
S-a mai adaugat ca sumele solicitate de intimatii - reclamanti nu au caracter cert, nefiind facuta dovada platii integrale a acestor sume catre parata.
S-a mai sus?inut ca este nelegala ?i solutia de admitere a solicitarii intimatilor - reclamanti de a se constata caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare.
S-a invederat ca urmare a intrarii in vigoare a dispozitiilor OUG nr.50/2010, SC V.R.SA a notificat fiecare client in vederea semnarii actului aditional, ce avea ca obiect adaptarea conventiei la dispozitiile OUG nr.50/2010.
S-a indicat ca clientii aveau posibilitatea refuzului actului aditional prin comunicarea unei notificari catre banca, insa intimatii - reclamanti nu au refuzat semnarea actului aditional si nu au comunicat bancii un punct de vedere contrar fata de prevederile acestuia.
S-a sus?inut ca acest act adi?ional a intrat in vigoare in temeiul legii, aspect rezultat din chiar din continutul acestui inscris.
Pe fondul aparitiei Legii nr.288/2010, intimatii - reclamanti aveau posibilitatea de a solicita revenirea la conditiile initiale de creditare convenite de parti, insa nu au utilizat aceasta posibilitate legala.
S-a invederat ca actul aditional nr.1 prevedea, in favoarea intimatilor - reclamanti, faptul ca DAE avea valoarea de 7,89% p.a., reprezentand o micsorare in termeni reali a costurilor creditului, avand in vedere ca prin conventia initiala valoarea DAE era de 8,45% p.a.
S-a indicat ca in cuprinsul actului aditional se prevede plata de catre intimatii - reclamanti a unui singur comision si anume un comision de administrare credit in valoare de 0.165% pe luna.
S-a apreciat ca este nelegala ?i solutia de admitere a solicitarii intimatilor - reclamanti de a se constata ca nu datoreaza bancii suma de 7366,97 EURO de la 21.11.2011 si pana la 3.11.2014.
S-a men?ionat ca sunt invocate toate argumentele expuse anterior.
S-a adaugat ca, in conformitate cu dispozi?iile art.35 NCPC, acest capat de cerere era inadmisibil intrucat intimatii - reclamanti aveau posibilitatea de a cere realizarea dreptului si nu cererea de constatare a unui drept.
In drept, s-au invocat dispozi?iile art.969 si urm., art.1020, art.1021 si art.1025 Cod civil de la 1864, art.254 al.l NCPC, art.6 alin.l CEDO, art.21 si 24 din Constitutia Romaniei, art.4 al.5 lit.b si al.6, lit.b din Anexa din Legea nr.193/2000, art.2 pct.24 din OG nr.21/1992, art.3 lit.g si i din Directiva 2008/48/CE, art.7 pct.4 din OUG nr.50/2010, art.4 al.2 din Directiva nr.93/13/CEE, art.1 al.5 din Constitutia Romaniei, art.2 lit.m din Legea nr.363/2007, hotararile CEJ in cauzele Langguth(29 iunie 1995 C-456/93), Springenheide (16 iulie 1998 - C 210/1996) si Darbo (4 aprilie 2000 - C 465/98), art.263 si art.382 Cpc de la 1865, art.466 si urm. NCPC.
La data de 10.09.2015, prin Serviciul Registratura, intima?ii – reclaman?i D. I. ?i D. V au depus la dosar o cerere prin care au solicitat respingerea apelului.
In motivare s-a aratat ca apelanta – parata le-a comunicat o adresa prin care a recunoscut debitul, astfel ca apelul formulat a ramas fara obiect.
La cerere s-au ata?at inscrisuri (f.28 – 29 dosar apel).
IV. In faza apelului nu s-au administrat probe noi.
V. Analizand apelul declarat, raportat la dispozitiile art.479 – 480 din Noul Cod de procedura civila, Curtea retine urmatoarele :
1). Nu poate fi re?inut motivul de apel referitor la inciden?a dispozi?iilor art.4 al.6 din Legea nr.193/2000.
Trebuie observat ca pentru stabilirea caracterului abuziv al unor clauze contractuale trebuie avute in vedere dispozitiile Legii nr.193/2000, care transpune in dreptul intern Directiva 93/13/CEE.
Instanta nationala este obligata sa interpreteze Legea nr.193/2000 in lumina textului si a finalitatii directivei europene, tinand cont si de jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene in materie.
Potrivit art.4 al.2 din Directiva 93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului principal al contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil.
Aceasta prevedere din legislatia comunitara a fost transpusa in art.4 al.6 din Legea nr.193/2000, care prevede ca evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.
In jurisprudenta CJUE s-a aratat ca, termenii „obiect principal al contractului” si „caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, si serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte” care figureaza la art.4 al.2 din Directiva 93/13, trebuie, in mod normal, sa primeasca in intreaga Uniune Europeana o interpretare autonoma si uniforma, care trebuie stabilita tinand seama de contextul acestei prevederi si de obiectivul urmarit de reglementarea in cauza (cauza Matei, C143/13, cauza Kasler si Rabai, C-26/13).
Totodata, Curtea Europeana de Justitie a indicat ca, fiind o exceptie de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive, care este prevazut in cadrul sistemului de protectie a consumatorilor pus in aplicare prin Directiva 93/13, dispozitiile art.4 al.2 trebuie interpretate strict (cauza Matei, C143/13, cauza Kasler si Rabai, C-26/13).
Trebuie observat ca in jurisprudenta CJUE au fost formulate criterii pentru interpretarea notiunilor prevazute de art.4 al.2 din Directiva 93/13, care tin seama tocmai de obiectivul propriu al Directivei si anume cel care vizeaza obligarea statelor membre sa prevada un mecanism care sa asigure ca orice clauza contractuala care nu a facut obiectul unei negocieri individuale sa poata fi controlata pentru a aprecia eventualul sau caracter abuziv in scopul asigurarii protectiei care trebuie acordata consumatorului ca urmare a faptului ca acesta se afla intr-o situatie de inferioritate fata de vanzator sau furnizor in ceea ce priveste atat puterea de negociere, cat si nivelul de informare (cauza Matei, C143/13, cauza Kasler si Rabai, C-26/13).
Referitor la notiunea de „obiect principal al contractului”, Curtea Europeana de Justitie a statuat ca prevederile contractuale care se circumscriu acestei notiuni, in sensul art.4 al.2 din Directiva 93/13, trebuie intelese ca fiind cele care stabilesc prestatiile esentiale ale unui contract si care, ca atare, il caracterizeaza, iar clauzele care au un caracter accesoriu in raport cu cele care definesc esenta insasi a raportului contractual nu pot fi circumscrise notiunii mentionate de obiect principal al contractului (cauza Matei, C143/13, cauza K. si R., C-26/13).
Trebuie remarcat ca instantele nationale sunt cele care apreciaza, avand in vedere natura, economia generala si prevederile contractului vizat, precum si contextul juridic si factual in care se inscrie acesta, daca respectivele clauzele contestate constituie un element esential al prestatiei debitorului care consta in rambursarea sumei puse la dispozitia sa de imprumutator (cauza Matei, C143/13).
Raportand aceste consideratii din jurisprudenta CJUE la situatia din prezenta cauza, Curtea apreciaza ca nu fac parte din obiectul principal al conven?iei de credit nr.0162813/06.10.2008 comisioanele de risc / de administrare.
Trebuie obervat ca un contract poate cuprinde clauze prin care sunt stabilite prestatii esentiale, care caracterizeaza contractul si fara de care acesta nu ar putea sa existe, dar si clauze care au un caracter accesoriu, care nu sunt de esenta raportului contractual.
Stabilirea caracterului esential sau accesoriu al unei clauze contractuale trebuie realizata in urma unei interpretari stricte intrucat chiar dispozitiile art.4 al.2 din Directiva 93/13 trebuie interpretate in acest mod, asa cum rezulta din jurisprudenta CJUE (cauza M., C143/13, cauza K.r si Rabai, C-26/13).
In consecinta, in cazul unui contract de credit bancar, sunt prestatii esentiale doar acelea in lipsa carora nu s-ar mai putea considera ca avem de a face cu o astfel de conventie, aceasta nemaiputand exista in forma convenita de parti.
In aceste conditii, Curtea apreciaza ca perceperea unor comisioane de risc / de administrare nu reprezinta prestatii esentiale in cadrul unui contract de credit bancar intrucat acest tip de conventii pot exista chiar daca nu sunt percepute aceste comisioane.
In acest sens, trebuie observat ca tipurile de comisioane percepute sunt diferite de la o banca la alta, astfel ca nu se poate considera ca un anumit tip de comision solicitat de o anumita banca / anumite banci caracterizeaza toate contractele de credit, din moment ce exista alte banci care nu percep acel tip de comison.
Mai mult, in cadrul contractelor incheiate de aceeasi banca, un tip de comision este perceput in anumite perioade de timp, nefiind solicitat clientilor in alte perioade de timp.
In acest sens, apelanta – parata a depus la dosar mai multe contracte de credit din care rezulta ca a perceput comisioane de risc in diferite cuantumuri sau nu a solicitat unor clien?i acest tip de comision.
Prin urmare, din moment ce nu toate bancile percep comisioane de risc / de administrare si mai mult, chiar aceeasi banca nu solicita intotdeauna aceste tipuri de comisioane, rezulta ca prestatiile referitoare la comisioanele de risc / de administrare nu sunt esentiale pentru un contract de credit bancar, astfel de conventii putand sa existe si in lipsa unor clauze prin care se stabilesc aceste tipuri de prestatii.
Imprejurarea ca un contract de credit bancar are un caracter complex, fiind distinct de un simplu contract de imprumut nu poate conduce la alta concluzie.
Existenta unor prestatii (comisioane) suplimentare fata de conventia de imprumut este de natura sa diferentieze contractul de credit bancar de cel de imprumut.
Dar acest lucru nu inseamna ca toate prestatiile (comisioanele) suplimentare sunt esentiale pentru contractul de credit bancar si ca in lipsa acestora nu ar putea exista o astfel de conven?ie.
Asa cum a fost argumentat mai sus, un contract de credit bancar poate fi incheiat chiar daca o banca nu percepe un comision de risc / de administrare.
Imprejurarea ca aceste tipuri de comisioane sunt percepute in vederea punerii la dispozi?ie / restituirii creditului nu le transforma in prestatii esentiale.
Dimpotriva, comisioanele care nu pot avea o existenta de sine statatoare, in sensul ca nu pot fi contractate independent de prestatiile esentiale ale contractului de credit bancar, reprezinta prestatii accesorii.
Or, comisioanele de risc / de administrare nu au o existenta de sine statatoare, nefiind posibil sa existe un contract de credit bancar care sa prevada doar plata unor comisioane de risc / de administrare.
In consecinta, Curtea apreciaza ca nu fac parte din obiectul principal al conven?iei de credit nr.0162813/06.10.2008 prestatiile referitoare la comisioanele de risc / de administrare.
Referitor la a doua categorie de excluderi prevazute de art.4 al.2 din Directiva 93/13, in jurisprudenta CJUE s-a stabilit ca aceasta excep?ie are un domeniu de aplicare restrans intrucat aprecierea nu prive?te decat caracterul adecvat al pre?ului sau al remunera?iei prevazute fa?a de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, aceasta excludere explicandu se prin faptul ca nu exista niciun barem sau criteriu juridic care sa poata incadra ?i ghida controlul acestui caracter adecvat (cauza Matei, C143/13, cauza K. si R., C-26/13).
Clauzele referitoare la contrapresta?ia datorata de consumator creditorului sau care au un efect asupra pre?ului efectiv ce trebuie platit acestuia din urma de catre consumator nu intra, in principiu, in aceasta a doua categorie de clauze, cu excep?ia chestiunii daca valoarea contrapresta?iei sau a pre?ului prevazut in contract este adecvata fa?a de serviciul furnizat in schimb de creditor (cauza Matei, C143/13, cauza K. si R., C-26/13).
In acest context, in jurisprudenta CJUE s-a invederat ca nu s-ar pune in discutie caracterul adecvat al pretului fata de serviciul furnizat atunci cand se sustine faptul ca nu se furnizeaza nicio prestatie efectiva care sa poata constitui contrapartida unui comision perceput, astfel ca nu se poate pune problema caracterului adecvat al comisionului respectiv (cauza Matei, C143/13, cauza K. si R., C-26/13).
Curtea constata ca aceasta este situatia si in speta de fata intrucat intima?ii – reclaman?ii pretind ca nu beneficieaza de nicio contraprestatie din partea bancii in schimbul comisioanelor de risc / de administrare.
Trebuie observat ca, din punctul de vedere al incidentei celei de a doua categorii de excluderi prevazute de art.4 al.2 din Directiva 93/13, nu prezinta relevanta justetea sustinerilor intima?ilor – reclaman?i referitoare la lipsa contraprestatiei bancii intrucat aceasta problema urmeaza a fi verificata de catre Curtea atunci cand va efectua controlul de fond al caracterului abuziv al clauzelor referitoare la comisioanele de risc / de administrare.
Prin urmare, nu se invoca o inadecvare a pretului fata de serviciile furnizate, ci o lipsa totala a contraprestatiei, astfel ca nu este incidenta nici a doua categorie de excluderi prevazute de art.4 al.2 din Directiva 93/13 si art.4 al.6 din Legea nr.193/2000.
Imprejurarea ca valoarea comisoanelor de risc / de administrare ar reprezenta remuneratii pentru serviciile prestate de banca, fiind incluse in costul total al creditului (DAE), este lipsita de relevanta pentru aprecierea aspectului daca clauzele contractuale care prevad aceste comisioane definesc „caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, si serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte” intrucat, a?a cum a fost men?ionat mai sus, intima?ii – reclaman?i pretind ca nu exista un serviciu / bun care sa fie furnizat de catre apelanta – parata ?i cu care sa poata fi comparat cuantumul comisioanelor percepute.
Totodata, faptul ca la momentul incheierii conven?iei de credit nu exista o dispozi?ie legala care sa interzica perceperea unor comisioane de risc / administrare nu poate conduce la concluzia ca prevederile contractuale care stabilesc aceste comisioane sunt excluse de la analiza caracterului abuziv in baza art.4 al.6 din Legea nr.193/2000.
Mai mult, a?a cum rezulta din art.4 al.2 din Directiva 93/13/CEE ?i art.4 al.6 din Legea nr.193/2000, in situatia in care clauza nu este definita, este neclara, echivoca sau exprimata intr-un limbaj neinteligibil poate fi supusa analizei din perspectiva caracterului abuziv.
Obligatia de transparenta presupune utilizarea unor clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate.
Cerinta privind transparenta clauzelor contractuale nu poate fi redusa numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal si gramatical, prezentand o importanta esentiala pentru respectarea cerintei privind transparenta si posibilitatea ca un consumator informat sa poata sa prevada, pe baza unor criterii clare si inteligibile, consecintele economice care rezulta din clauzele contractuale in ceea ce il priveste (cauza Matei, C143/13, cauza Kasler si Rabai, C-26/13).
Or, clauzele privind comisioanele de risc / de administrare nu sunt exprimate clar si inteligibil in sensul art.4 al.2 din Directiva 93/13/CEE ?i art.4 al.6 din Legea nr.193/2000.
Din modul de redactare a acestor clauze rezulta ca banca a perceput comisionul de risc pentru punerea la dispozitie la creditului, situatia fiind similara cu cea reglementata de art.3.1.1 din conditiile generale cu privire la dobanda curenta, ceea ce induce ideea ca pentru acelasi
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Contracte
Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017Dobanzi comerciale. Titlu executoriu. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 17/R/2010 din data de 04.01.2010
Prestari servicii apa. Necontorizat. - Decizie nr. 111/R/2010 din data de 01.02.2010
Recurs prest tab - Sentinta civila nr. 05695 din data de 25.01.2010
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 180 din data de 24.02.2016
Cerere cu valoare redusa. Cerere de restituire a unui imprumut, formulata inainte de termenul scadent. - Sentinta civila nr. 429 din data de 09.10.2014
Instrainarea si dobandirea terenurilor prin acte juridice intre vii, doar prin incheierea ad validitatem a actului in forma autentica - Decizie nr. 156 din data de 28.02.2013
Constatare a nulitatii absolute a clauzei privind onorariul de succes din contractul de asistenta juridica - Decizie nr. 755 din data de 27.09.2012
Obligare incheiere contract in forma autentica - Decizie nr. 367 din data de 18.10.2010
Despagubiri contractuale - Sentinta comerciala nr. 791/C din data de 20.04.2010
Contract de vanzare-cumparare - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
Contract de leasing - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
EFECTELE TERMENULUI DE 45 DE ZILE PREVAZUT LA ART.31 ALIN. 3 DIN LEGEA NR. 47/1992 - Decizie nr. 103 din data de 15.02.2010
Perfectare act - Sentinta civila nr. 683 din data de 12.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 688 din data de 13.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 622 din data de 05.07.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 235 din data de 07.03.2012
Revendicare - Sentinta civila nr. 54 din data de 25.01.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 76 din data de 26.01.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 1576 din data de 21.12.2011