InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Onesti

furt, distrugere

(Sentinta penala nr. 75 din data de 31.01.2011 pronuntata de Judecatoria Onesti)

Domeniu Circulatie rutiera; Distrugere; Furt | Dosare Judecatoria Onesti | Jurisprudenta Judecatoria Onesti

R O M A N I A
JUDECATORIA ONESTI
JUDETUL BACAU

Dosar nr. 8064/270/2010

SENTINTA PENALA NR. 75
Sedinta publica din data de  31.01.2011
COMPLETUL DE JUDECATA FORMAT DIN:
Presedinte – …..
Grefier – ……..

Ministerul Public reprezentat de procuror –  ……
        
        Astazi a fost pe rol judecarea cauzei penale pusa in miscare prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Onesti impotriva inculpatului …..,  trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de  furt (art.208 C.p.) - furt calificat (art. 209 C.p.); distrugere (art. 217 C.p.); infractiuni privind circulatia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002).
        La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns avocat  din oficiu …., pentru inculpat si partea civila personal.
        Procedura completa.
        S-a facut referatul oral al cauzei de grefierul de sedinta, dupa care, instanta, din oficiu,  in temeiul art. 300 Cod procedura penala a procedat la verificarea regularitatii actului de sesizare constatand ca este legal investita.
        Partea vatamata arata ca se constituie parte civila cu suma de 4.500 lei.
         In baza art. 70 Cod pr. pen. instanta aduce la cunostinta inculpatului ca are dreptul sa isi angajeze aparator chiar daca i s-a numit un avocat din oficiu.
        Inculpatul nu solicita termen de aparare.
        Instanta aduce la cunostinta inculpatului prevederile art. 3201 al. 2 Cod pr. pen.
        Instanta, in temeiul art. 294 alin. 3  Cod procedura penala, permite inculpatului sa ia legatura cu aparatorul  din oficiu.
        Inculpatul declara ca recunoaste in totalitate fapta retinuta in actul de sesizare si solicita ca judecata cauzei sa aiba loc in baza probatoriului administrat la urmarirea penala, probe pe care le cunoaste si le insuseste, declaratie consemnata la dosar.
        S-a dat citire actului de sesizare al instantei si s-a adus la cunostinta inculpatului fapta pentru care a fost trimis in judecata si incadrarea juridica a acesteia.
        In baza art. 70 Cod pr. pen. instanta aduce la cunostinta inculpatului ca are dreptul sa nu dea nici o declaratie, iar daca va da aceasta poate fi folosita impotriva sa.
         Existand  consimtamantul  inculpatului  in acest sens, in baza art. 323 Cod proc. Penala, instanta a procedat la audierea inculpatului ……., declaratia  acestuia fiind consemanata si atasata la dosarul cauzei.
         In temeiul art.326 C.p.p. instanta a procedat la audierea partii vatamate ……., declaratia acestuia  fiind consemnata si atasata la  dosarul cauzei.
         Inculpatul arata ca nu contesta pretentiile civile, iar daca ar avea posibilitatea le-ar achita.
         Procurorul solicita schimbarea incadrarii juridice, din infractiunea prev. de art. 208 alin. 1, 4 -209 alin. 1 lit. e ,g,i cod penal in infractiunea prev. de art. 208 alin. 1 cu ref. la art.209 alin. 1 lit. e ,g,i cod penal, intrucat inculpatul a sustras autoturismul  in scopul insusirii pe nedrept si nu al folosirii pe nedrept, pentru a se plimba.
        Aparatorul inculpatului, solicita  schimbarea incadrarii juridice, intrucat intentia a fost de a insusi pe nedrept bunul.
        La solicitarea instantei, procurorul si aparatorul inculpatului, arata ca nu mai au alte cereri de formulat.
        Nemaifiind alte cereri de formulat, instanta declara terminata cercetarea judecatoreasca si acorda cuvantul pe fond.
        Procurorul prezinta situatia de fapt, retinuta in rechizitoriu, din care rezulta ca in noaptea de 04/05.12.2010, a sustras autoturismul “Dacia 1300”, cu nr. de  inmatriculare ….., pe care l-a condus  pana  in com.  Sanduleni, fara a poseda permis de conducere si, cu intentie , l-a adus  in stare de neintrebuintare. Probatoriul administrat dovedeste existenta faptei si vinovatia inculpatului si in consecinta, solicita condamnarea inculpatului la pedeapsa inchisorii,  pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 208 al. 1 cu ref. la art.209 alin. 1 lit. e ,g,i cod penal,  si infr. Prev. de art. 86 al. 1 O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. Art. 33 lit. a cod penal.  Sa se ia act ca inculpatul a recunoscut fapta si sa se deduca perioada starii de arest, cu obligarea la despagubiri  civile in suma de 4.500 lei.
      Aparatorul inculpatului, solicita aplicarea unei pedepse sub minimum special, avand in vedere ca acesta a recunoscut faptele savarsite si le regreta. Sa se tina cont si de situatia sa familiala, are 1 copil in intretinere.  Era in stare de ebrietate si nu si-a dat seama de urmarile produse. El a avut ca scop sa-si insuseasca bunul.  Inculpatul se poate indrepta si in stare de libertate, desi a mai fost condamnat, insa condamnarea a suferit-o in stare de minorat.
      Partea civila, arata ca isi mentine  pretentiile civile.
      Inculpatul  arata ca va achita pretentiile civile si se va stradui sa nu mai savarseasca alte fapte penale.
      Conform art. 304 al.1 Cod procedura penala, lucrarile sedintei au fost inregistrate cu mijloace tehnice audio.
      Cauza a ramas in pronuntare.
        
                                                                 I N S T A N T A
        
        Asupra cauzei penale de fata,
        Constata ca prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Onesti, inregistrat la aceasta instanta sub nr.8064/270/2010, s-a dispus trimiterea in judecata in stare de arest preventiv a inculpatului ……  pentru comiterea infractiunilor de furt calificat  prev. de art.208 alin. 1, 4 -209 alin. 1 lit. e ,g,i cod penal , distrugere prev. de art. 217 alin. 1 cod penal si conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana fara a poseda permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 , modificata prin Legea nr. 49/2006 . cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal, constand in aceea ca , in noaptea de 04/05.12.2010 a sustras autoturismul marca Dacia 1300 cu nr. de inmatriculare ….. , parcat pe str. Perchiului nr. 8 din Onesti , apartinand lui ….. , pe care l-a condus pana in comuna Sanduleni , fara a poseda permis de conducere si cu intentie l-a adus in stare de neintrebuintare .
           La termenul de judecata din data de 31.01.2011, inainte de inceperea cercetarii judecatoresti ,  inculpatul a solicitat personal ca judecata sa aiba loc in baza probelor administrate in faza de urmarire penala , pe care le cunoaste si le insuseste .
            A declarat ca recunoaste in totalitate faptele  retinute in actul de sesizare , pe care le regreta .
         In faza de urmarire penala a fost administrat urmatorul probatoriu : plangere si declaratie parte vatamata,  proces verbal de constatare  si planse foto , process verbal de reconstituire , declaratiile martorilor ….. , ……  , declaratiile inculpatului .
  In faza judecatii s-au luat declaratii incupatului si partii civile.
         Situatia de fapt retinuta in rechizitoriu  a rezultat din coroborarea probelor administrate in faza de urmarire penala .
         Examinand ansamblul materialului probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
         In noaptea de 04/05.12.2010, in jurul orei 01.00- 01.30, inculpatul  ...... a plecat  din discoteca “Baby Star” din Onesti, cu intentia de a ajunge  la domiciliul  din com. ....., sens in care s-a deplasat  in partea  de nord a orasului, pentru a gasi un mijloc de transport.  Acesta a asteptat o perioada de timp,  nu a gasit  ocazie  si s-a deplasat  la un magazin din zona, de unde si-a cumparat  tigari si o bere, pe care a consumat-o.  Apoi,  s-a deplasat  pe str. Perchiului din Onesti, cu intentia de  a sustrage un autoturism  cu care  sa se deplaseze spre domiciliu.
         Cand a ajuns in fata imobilelor cu nr. 6-8, a vazut  autoturismul “Dacia 1310” cu nr. ........ si prin spargerea geamului lateral stanga al autoturismului, a patruns  in interior si l-a  pornit pe direct, conducandu-l pe traseul Onesti- Sanduleni, respectiv  pe o distanta de  circa 30 km, desi nu poseda permis de conducere.
      A parcat autoturismul  pe o ulita din ....., situata la o distanta de 500 m de locuinta sa si in cursul  aceleiasi  zile,  in jurul orelor 18.00, l-a parcat  in curtea locuintei.
       Pentru  a nu fi descoperit de catre  organele  de politie, inculpatul  s-a folosit de un polidisc, cu care a inceput sa  dezmembreze  autoturismul, cu intentia de a-l  valorifica  la un  centru  de colectare a fierului vechi.
        A doua zi a fost depistat de catre organele  de politie,  constatandu-se  ca acesta  nu figureaza  in evidentele  I.P.J. Bacau ca posesor de permis  de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
            In drept , fapta inculpatului de a sustrage autoturismul partii vatamate in conditiile mai sus aratate , intruneste elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 cu ref. la art.209 alin. 1 lit. e ,g,i cod penal savarsita cu forma de vinovatie a intentiei directe .
             Avand in vedere activitatea ulterioara a inculpatului, in sensul ca a transportat autoturismul la domiciliul sau unde l-a dezmembrat pt. a-l valorifica, comportandu-se fata de acesta ca un proprietar , se retine ca  sustragerea s-a realizat in scopul insusirii pe nedrept si nu a folosirii pe nedrept.
              In consecinta, se va dispune schimbarea incadrarii juridice, din infractiunea prev. de art. 208 alin. 1, 4 -209 alin. 1 lit. e ,g,i cod penal in infractiunea prev. de art. 208 alin. 1 cu ref. la art.209 alin. 1 lit. e ,g,i cod penal .
              Nu poate fi retinuta sustinerea reprezentantului parchetului in sensul ca infractiunea de distrugere intra in continutul formei calificate a infractiunii de furt din urmatoarele considerente :
              Efractia care consta in inlaturarea prin violenta a oricarui obiect sau dispozitiv care are menirea de impiedica patrunderea intr-un  anumit loc . De regula efractia duce la degradarea sau distrugerea obiectului sau dispozitivului asupra caruia se actioneaza .
             Or, in cauza, sustragerea autoturismului s-a realizat prin spargerea geamului si in mod corect s-a retinut forma calificata incriminata la lit.i a art. 209.
              Infractiunea de furt calificat s-a consumat in momentul in care inculpatul a intrat in stapanirea bunului .
               Actiunea de demontare a autoturismului apartinand partii vatamate, a inceput ulterior consumarii furtului, astfel incat, in drept, aceasta  fapta a inculpatului intruneste elementele constitutive ale infractiunii de distrugere prev. de art. 217 al. 1 cod penal .
              Pentru aceste motive , se va respinge cererea privind schimbarea incadrarii juridice .
              In drept, fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice autoturismul sustras fara a poseda permis de conducere , intruneste elementele constitutive ale infractiunii prev. de art.86 alin. 1 din OUG 195/2002 , modificata prin Legea nr. 49/2006 .
          Retinand vinovatia, se va dispune in baza textelor  de lege mentionate condamnarea inculpatului la pedepsele  inchisorii .
         La individualizarea in concret a pedepselor, data fiind manifestarea de vointa a inculpatului in sensul recunoasterii in totalitate a faptelor, se va da eficienta si dispozitiilor art. 321/1 al 7 cod procedura penala , in sensul reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsa.
             Conform dispozitiilor art.72 Cod penal, se va avea in vedere si pericolul social concret al faptelor, infractiuni  de prejudiciu si de pericol,  valoarea prejudiciului nerecuperat  cat si persoana inculpatului .
             Este tanar si pe  parcursul procesului penal a manifestat sinceritate .
             Din fisa cazier judiciar rezulta ca in perioada minoritatii a fost sanctionat cu masura educativa a internarii intr-un centru de reeducare iar ulterior a  suferit numeroase condamnari la pedeapsa inchisorii , ultima condamnare fiind la pedeapsa de 6 luni inchisoare , fiind arestat la data de 19.01.2009 si liberat conditionat la data de 02.06.2009 cu un rest de pedeapsa ramas neexecutat de 48 zile .
        In raport de aceste imprejurari , instanta se va orienta spre aplicarea unor pedepse privative .
        Infractiunile fiind comise inainte sa fi intervenit o condamnare definitiva pentru vreuna dintre ele , se vor aplica si dispozitiile art. 3 lit. a , 34 lit. b cod penal referitoare la concursul real de infractiuni .
              In baza art. 71 cod penal se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevazute de art.64 litera a teza a-II-a si lit.b cod penal.          
              Inculpatul a fost retinut la data de 06.dec. 2010 iar la data de 07.dec.2010 s-a luat masura arestarii preventive , pe o durata de 29 de zile, masura mentinuta de instanta prin incheierea din data de 29.12.2010 .
              Data fiind hotararea de condamnare , in temeiul art. 350 cod proc.pen. se va mentine starea de arest a inculpatului, iar in baza art. 88 cod penal se va computa din durata pedepsei perioada executata .
        Sub aspectul laturii civile, este de precizat ca partea vatamata, s-a constituit parte civila cu suma de 4500 lei reprezentand contravaloarea autoturismului sustras si distrus prin dezmembrare .
        Inculpatul a achiesat la aceste pretentii civile .
            Asa fiind, dand eficienta principiului disponibilitatii, se constata ca prejudiciul cauzat partii civile este consecinta directa a faptei inculpatului, in cauza fiind indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale .
             In consecinta ,  in temeiul art. 14 , 346 al 1 cod procedura penala, art. 998 cod civil , va fi obligat la plata sumei de  4500 lei  catre partea civila .     
             In baza art. 189 cod procedura penala se va dispune plata din fondurile Ministerului de Justitie a onorariilor pentru avocatii desemnati din oficiu la instanta si urmarirea penala .
             In baza art. 191 al. 1 Cod procedura penala inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare catre stat.
                                                            
                                                             Pentru aceste motive,
        In numele legii,
        H O T A R A S T E:
        
            Admite in parte cererea privind schimbarea incadrarii juridice.
           1)In baza art.208 al. 1, cu ref. la art.209 alin. 1 , lit. e , g ,   cod penal,  cu aplicarea, art. 320/1 al.1 , 7 cod proc. penala ,  pentru comiterea infractiunii de furt calificat  , prin schimbarea incadrarii juridice din infractiunea prev. de art. 208 al. 1, 4 cu ref. la art. 209 alin. 1 , lit. e , g ,   cod penal condamna pe inculpatul ….. , fiul lui ….. si .. , nascut la data de ….. in ….. , domiciliat in …. , studii …. , fara ocupatie , … , cunoscut cu antecedente penale , arestat , aflat in Penitenciarul Bacau, la o pedeapsa de 2 (doi) ani inchisoare .
          2)In baza art. 217 alin. 1 cod penal cu aplicarea , art. 320/1 al.1 , 7 cod proc. penala,  pentru comiterea infractiunii de distrugere, condamna inculpatul la o pedeapsa de o luna inchisoare .
            3) In baza art. 86 al. 1 din O. U. G. nr. 195/2002 modificata prin Legea nr. 49/2006, cu aplicarea art. 320/1 al.1, 7 cod procedura penala, pentru comiterea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana fara a poseda permis de conducere , condamna inculpatul la o pedeapsa de 9(noua) luni inchisoare .
           In baza art. 33 lit. a , 34 lit. b cod penal , aplica pedeapsa cea mai grea.
           Executa pedeapsa de 2 (doi) ani inchisoare .
           In baza art. 71 cod penal aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevazute de art.64 litera a teza aII-a si lit.b cod penal.
           In baza art. 350 cod procedura penala , mentine starea de arest a inculpatului iar in baza art. 88 cod penal deduce din durata pedepsei perioada executata prin arest preventiv si o zi retinere , incepand cu 06.12.2010.
          In baza art. 14 , 346 al 1 cod procedura penala , art. 998 cod civil obliga
inculpatul la plata sumei de 4500 lei , reprezentand despagubiri civile catre partea civila ….
          In baza art. 189 cod procedura penala , dispune plata din fondurile Ministerului de Justitie a onorariilor pentru avocatii desemnati din oficiu , in suma de cate 200 lei la urmarirea penala pt. av. ……   si in suma de cate 200 lei pentru av. ….. la instanta .
         In baza art. 191 al 1 cod procedura penala obliga inculpatul  la 600 lei cheltuieli judiciare catre stat .
          Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronuntare pentru partea civila si de la comunicare pentru inculpat .
          Pronuntata in sedinta publica, azi 31.01.2011 .
        
 PRESEDINTE                                                                                     GREFIER
        
        
        


Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Circulatie rutiera; Distrugere; Furt

actiune oblica/partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 589 din data de 15.03.2017
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 528 din data de 10.03.2017
actiune in anulare - Sentinta civila nr. 542 din data de 09.03.2017
actiune pauliana - Sentinta civila nr. 678 din data de 28.03.2017
recunoastere reciproca a sanctiunilor financiare - Sentinta penala nr. 240 din data de 14.03.2017
anulare partiala decizie de impunere si obligatia de a face - Sentinta civila nr. 576 din data de 15.03.2017
pretentii - Sentinta civila nr. 457 din data de 01.03.2017
contestatie la executare - Sentinta civila nr. 608 din data de 21.03.2017
divort - Sentinta civila nr. 525 din data de 08.03.2017
exercitare autoritate parinteasca - Sentinta civila nr. 532 din data de 27.03.2017
art. 383 al. 2 din Cod penal - Sentinta penala nr. 255 din data de 20.03.2017
inselaciune, fals material - Sentinta penala nr. 303 din data de 30.03.2017
ordonanta presedintiala - Sentinta civila nr. 704 din data de 29.03.2017
contopire pedepse - Sentinta penala nr. 230 din data de 13.03.2017
contestatie la executare - Sentinta civila nr. 2942 din data de 21.12.2016
ordin de protectie - Sentinta civila nr. 3828 C din data de 28.12.2016
ordonanta presedintiala - Sentinta civila nr. 2816 din data de 06.12.2016
clauze abuzive - Sentinta civila nr. 2923 din data de 15.12.2016
validare proprire - Sentinta civila nr. 2835 din data de 07.12.2016
violare de domiciliu - Sentinta penala nr. 916 din data de 21.12.2016