InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Bucuresti

Contract de furnizare servicii de televiziune prin cablu

(Decizie nr. 322/07.03.2011 din data de 07.03.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti)

Domeniu Contracte | Dosare Tribunalul Bucuresti | Jurisprudenta Tribunalul Bucuresti

 Tribunalul Bucuresti                                          
Sectia  a VI a Comerciala

Decizia relevanta trimestrul II 2011


1. Contract de furnizare servicii de televiziune prin cablu.

 -  Cod civil – art. 998-999; Cod  procedura civila – art. 129, 312  alin. 5

In baza principiului rolului activ instanta trebuia sa ceara lamuriri cu privire la temeiul juridic  al cererii si sa  puna in discutie calificarea juridica a acesteia, nefiind tinuta de temeiul juridic indicat de parte.

(TRIBUNALUL BUCURESTI – SECTIA A VI A COMERCIALA,
DECIZIA COMERCIALA NR. 322 din 07.03.2011)

Prin cererea inregistrata sub nr. 28343/299/2009 la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, reclamantul B.C.  a chemat in judecata pe parata SC U., solicitand instantei ca, prin hotararea ce va pronunta, sa constate ca este inca in fiinta contractul nr. 97257/23.01.2008 incheiat cu parata, sa o oblige pe parata sa reia furnizarea serviciilor de televiziune prin cablu, pentru o perioada de 6 luni, pe cheltuiala acesteia, sa fie obligata parata sa ii plateasca suma de 50 Euro, in echivalent lei, pentru fiecare zi de intarziere, din momentul incetarii furnizarii serviciilor si pana la reluarea acestora, sa ii achite daune cominatorii de 500 lei, pe zi de intarziere, de la data pronuntarii hotararii si pana la executarea efectiva a obligatiei, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca a incheiat cu parata contractul nr. 97257/23.01.2008, prin care aceasta se obliga sa ii furnizeze servicii de televiziune prin cablu, pe o perioada de 2 ani, in schimbul sumei de 15 lei/luna, perioada pentru care pretul urma sa ramana neschimbat.
Ulterior, in luna iunie 2009, a primit de la parata o notificare, prin care era anuntat ca, incepand cu data de 01 iulie, urma sa se schimbe tariful practicat de catre parata, varianta prevazuta pentru neacceptarea noului tarif fiind posibilitatea abonatului de a denunta contractul, incalcandu-se dispozitiile contractuale.
Prin corespondenta purtata cu parata, reclamantul si-a exprimat dezacordul cu privire la modificarea tarifului si intentia sa de a beneficia in continuare de serviciile acesteia, in conditiile asumate prin contract.
Cu toate acestea, parata a incetat furnizarea serviciilor de televiziune prin cablu catre reclamant, incepand cu data de 17.08.2009, aceasta masura fiind considerata abuziva si producatoare de prejudicii.
In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 998-999 C. civ. si OG nr. 21/1992.
Parata, legal citata, nu a formulat intampinare.
In dovedirea cererii sale, reclamantul a depus la dosar inscrisuri (f. 4-12, 24-32).
Prin sentinta pronuntata Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a respins cererea privind pe reclamantul B. C.,  si pe parata SC U., ca neintemeiata.
Pentru a se pronunta astfel instanta a retinut ca in speta, se pune problema unei raspunderi contractuale, iar nu delictuale, aceasta din urma fiind indicata de catre reclamant drept cauza a cererii de chemare in judecata si cum raspunderea contractuala este speciala fata de raspunderea civila delictuala, in speta este aplicabil principiul specialia generalibus derogant, care nu permite analizarea culpei paratei pe taram delictual (instanta neputand califica, din oficiu, cererea, ca fiind intemeiata pe raspunderea contractuala, intrucat ar schimba cauza actiunii insasi, cu incalcarea principiului disponibilitatii), cererea de chemare in judecata a reclamantului, fondata pe acest tip de raspundere, a fost  respinsa de catre instanta, ca neintemeiata.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul criticand-o pentru netemeinice si nelegalitate.
In motivare a aratat ca instanta de fond nu a analizat cererea sa de chemare in judecata in ansamblul sau, din analizarea in intregime a cererii introductive rezultand in mod evident faptul ca temeiul juridic al actiunii este raspunderea contractuala.
Recursul este fondat.
Din analizarea cererii de chemare in judecata formulata de reclamant rezulta fara nici un dubiu ca pretentiile reclamantului se intemeiaza pe contractul nr. 97257/23.01.2008 incheiat cu parata, in cuprinsul cererii facandu-se trimitere la clauzele acestui contract.
Este adevarat ca in cerere se face trimitere si la disp. art 998-999 Cod Civil insa daca avea dubii in privinta temeiului juridic, instanta de fond, in baza principiului rolului activ instituit de art 129 Cod de proc civ trebuia sa ceara reclamantului lamuriri reclamantului cu privire la acest aspect.
Mai mult, in baza principiului rolului activ instanta avea posibilitatea sa puna in discutia partilor calificarea juridica a cererii, nefiind tinuta de temeiul juridic indicat de parte.
In raport de aceste considerente, Tribunalul in baza art 312 alin. 5 Cod de proc. civ. va casa sentinta si va trimite cauza spre rejudecare la aceeasi instanta, urmand ca in rejudecare, instanta cerceteze fondul cauzei in raport de temeiul juridic indicat de reclamant.


Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contracte

Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Dobanzi comerciale. Titlu executoriu. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 17/R/2010 din data de 04.01.2010
Prestari servicii apa. Necontorizat. - Decizie nr. 111/R/2010 din data de 01.02.2010
Recurs prest tab - Sentinta civila nr. 05695 din data de 25.01.2010
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 180 din data de 24.02.2016
Cerere cu valoare redusa. Cerere de restituire a unui imprumut, formulata inainte de termenul scadent. - Sentinta civila nr. 429 din data de 09.10.2014
Instrainarea si dobandirea terenurilor prin acte juridice intre vii, doar prin incheierea ad validitatem a actului in forma autentica - Decizie nr. 156 din data de 28.02.2013
Constatare a nulitatii absolute a clauzei privind onorariul de succes din contractul de asistenta juridica - Decizie nr. 755 din data de 27.09.2012
Obligare incheiere contract in forma autentica - Decizie nr. 367 din data de 18.10.2010
Despagubiri contractuale - Sentinta comerciala nr. 791/C din data de 20.04.2010
Contract de vanzare-cumparare - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
Contract de leasing - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
EFECTELE TERMENULUI DE 45 DE ZILE PREVAZUT LA ART.31 ALIN. 3 DIN LEGEA NR. 47/1992 - Decizie nr. 103 din data de 15.02.2010
Perfectare act - Sentinta civila nr. 683 din data de 12.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 688 din data de 13.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 622 din data de 05.07.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 235 din data de 07.03.2012
Revendicare - Sentinta civila nr. 54 din data de 25.01.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 76 din data de 26.01.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 1576 din data de 21.12.2011