partaj

Dosar nr. 5812/302/2005

            Prin sentinta civila nr. 3445 din 15.05.2006 a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, irevocabila prin decizia civila nr. 90/A a Tribunalului Bucuresti – Sectia a V-a civila si decizia civila nr. 1133 a Curtii de Apel Bucuresti -  Sectia a III – a Civila si pentru cauze cu minori si familie, s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei D. M. ,  invocata din oficiu, respingandu-se actiunea fata de aceasta parata, ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva. Totodata, s-a admis in parte cererea principala formulata de reclamantii I. G. D. si D. T. , in contradictoriu cu paratii V. A. C. si V. R. M. astfel cum a fost precizata, s-a admis in parte cererea reconventionala formulata de parata-reclamanta V. R. M. In consecinta, s-a dispus iesirea din indiviziune a partilor asupra imobilului situat in Bucuresti, str. B. nr. 10, bl. M 40, sc. 1, ap. 6, sector 5, atribuindu-se in natura imobilul mentionat mai sus paratilor V. A. C. si V. R. M.
Paratii V. A. C. si V. R. M. au fost obligati  la plata unei sulte in valoare de 17.264,43 RON catre reclamanta I. G. D.  si la plata unei sulte in valoare de 17.264,43 RON catre reclamantul D. T. si la plata catre reclamanta I. G. D. a sumei de 1084,89 euro, echivalent in lei la cursul BNR din ziua efectiva a platii, si la plata catre reclamantul D. T. a sumei de 1084,89 euro, echivalent in lei la cursul BNR din ziua efectiva a platii, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a cotelor indivize de 3/16 detinute de fiecare reclamant asupra imobilului mentionat, pe perioada decembrie 2002-decembrie 2005.
            Pentru a dispune in acest mod instanta a avut in vedere urmatoarele :
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 05.05.2005 sub nr. 5793/2005, reclamantii I. G. D.  si D. T. au chemat in judecata pe paratii D. M. , V. A. C. si V. R. M., solicitand instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna iesirea din indiviziune a partilor asupra imobilului - garsoniera situat in Bucuresti, str. B. , nr. 10, bl. M40, ap. 6, sector 5, bun imobil ce reprezinta ½ din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 6 situat in Bucuresti, str.B. , nr. 10, bl. M40, sector 5.
In motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca prin sentinta civila nr. 6678/1.10.2001 pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti in dosarul nr. 1511/2000 s-a stabilit calitatea lor de succesori legali ai autorului D. C. cat si cota succesorala, astfel incat masa succesorala  a carei indiviziune o solicita a fi sistata se compune din ½ din dreptul de proprietate al imobilului amintit. La aceasta  cota succesorala s-au stabilit cotele indivize ale fiecarui succesor, si anume D. M. cu o cota de 2/8 si I. G. D. si D. T. , fiecare cu o cota succesorala de 3/8.
Au mai aratat ca prin decizia civila a Tribunalului Bucuresti nr. 2781A/05.12.2002 definitiva si irevocabila s-au mentinut celelalte dispozitii ale sentintei apelate, fiind constatata nulitatea absoluta partiala a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 566/22.02.1999 de BNP N. I. in ceea ce priveste cota de 3/8 din dreptul  de proprietate asupra imobilului,  aceasta  cota fiind adusa in mama succesorala afectata de regimul juridic al starii de indiviziunea carei sistare se solicita  in cauza.
Reclamantii au solicitat atribuirea in deplina proprietate a imobilului fie catre reclamanta I. G. D. , cu obligarea acesteia la plata unei sulte catre ceilalti coindivizari, fie atribuirea intregului imobil in deplina proprietate si posesie paratilor care locuiesc in acest imobil, cu obligarea acestora la plata sultei conform cotei indivize de proprietate a fiecarei parti.
Reclamantii au mai solicitat si obligarea paratilor V. A. C. si V. R. M. la plata unei chirii de 100.000 lei/zi, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta pentru cota indiviza din imobil a reclamantilor, incepand cu data ramanerii definitive a deciziei civile nr. 2781A/05.12.2002 a Tribunalului Bucuresti.
In drept, actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 728 C. Civ si art. 6739 Cpc.
La termenul din data de 12.09.2005, reclamantii au precizat cuantumul pretentiilor reprezentand capatul 3 de cerere la suma de 8.800 Ron, instanta luand act de precizare acestora, la termenul din 8.05.2006, reclamantii au precizat ca aceste pretentii privind lipsa de folosinta se refera la fructele civile ale imobilului.
In dovedirea actiunii, instanta a incuviintat reclamantilor proba cu inscrisuri si  expertiza tehnica constructii, raportul de  expertiza  efectuat in cauza  de expert B. N. fiind depus la dosarul cauzei la data de 12.12.2005 (filele 65-73 dosar). In cadrul probei cu inscrisuri reclamantii au depus la dosarul cauzei urmatoarele: sentinta civila nr. 6678/1.10.2001 pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti in dosarul nr. 1511/2000 si dovada comunicarii acesteia catre I. G. D. , notificarea nr. 832/16.06.2004 emisa de BEJ S. si N. , notificarea nr. 876/01.04.2003 emisa de BEJ V. P. , decizia civila nr. 2781A/05.12.2002 pronuntata de Tribunalului Bucuresti in dosarul nr. 937/2002 si dovada comunicarii acesteia catre D. T. , relatii privind cuantumul chiriei practicate pe piata imobiliara  in zona in care se afla  imobilul.
Prin intampinarea formulata la data de 10.10.2005, parata V. R. M. a aratat ca  este de acord cu sistarea starii de indiviziune, solicitand sa-i fie atribuita garsoniera si obligarea paratei D. M. , care a incasat pretul integral, la plata sultei catre reclamanti. Parata V. R. M. a depus la dosar urmatoarele inscrisuri: copia sentintei nr. 561/10.02.2003 pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti in dosarul nr. 379/2003 si contractul de vanzare  cumparare autentificat sub nr. 566/22.02.1999 de BNP N. I.
In sedinta publica din 30.01.2006, instanta, dupa punerea in discutie, a calificat intampinarea formulata de parata V. R. M. ca avand caracter de cerere reconventionala.
La termenul din data de 12.09.2005, parata D. M. a aratat ca nu este de acord cu iesirea din indiviziune si nu a solicitat probe in aparare.
La termenul din data de 27.02.2006, paratul V. A. C. a aratat ca nu are pretentii in prezentul dosar si nu solicita probe in aparare.
In sedinta publica din 8.05.2006, instanta a luat interogatorii din oficiu paratilor V. A. C. si V. R. M. , acestia aratand ca nu au partajat intre ei imobilul in litigiu.
Din examinarea probelor administrate in cauza, instanta a retinut urmatoarele:
Prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 566/1999 de BNP N. I. , parata D. M. a vandut paratilor-soti V. A. C. si V. R. M. imobilul in litigiu, situat in Bucuresti, str. B. nr. 10, bl. M 40, ap. 6, sector 5. Parata D. M. detinea acest apartament, cota de ½ prin mostenire, in baza certificatului de mostenitor nr. 25/1999, si cota de ½, in baza contractului de vanzare-cumparare nr. 1529/1998.
Certificatul de mostenitor nr. 25/1999 autentificat de BNP N. I. , in baza caruia parata D. M. detinea cota de ½ din imobilul in litigiu, a fost insa anulat prin sentinta civila nr. 6678/1.10.2001 pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti in dosarul nr. 1511/2000. Prin aceeasi sentinta civila, a fost constatata si nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 566/1999 de BNP N. I. De asemenea, a fost dezbatuta succesiunea defunctului D. C. , sotul paratei D. M. , si instanta a constatat ca de pe urma acestui defunct au ramas ca mostenitori legali sotia acestuia, D. M. , cu o cota de 2/8 din masa succesorala, si reclamantii I. G. D. si D. T., in calitate de fii, fiecare cu cate o cota succesorala de 3/8. Cu privire la masa succesorala, instanta a constatat prin sentinta aratata, ca aceasta se compune din din ½ din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 6 situat in Bucuresti, str. B. nr. 10, bl. M 40, sector 5.
Sentinta civila citata anterior a fost insa schimbata in parte, prin decizia civila nr. 2781 A/2002 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV a Civila, in sensul ca a fost constatata nulitatea absoluta partiala a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 566/1999 de BNP N. I. , in privinta cotei de 3/8 din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 6 situat in Bucuresti, str. B. nr. 10, bl. M 40, sector 5, mentinandu-se celelalte dispozitii ale sentintei civile apelate.
In temeiul art. 137 alin. 1 C.p.c., instanta se va pronunta cu prioritate pe exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei D. M. , invocate din oficiu. Instanta a apreciat ca este intemeiata aceasta exceptie, motiv pentru care urmeaza sa o admita si, pe cale de consecinta, sa respinga actiunea reclamantilor in contradictoriu cu aceasta parata, ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva. A avut in vedere instanta urmatoarele argumente:
Este de principiu ca legitimarea, calitatea procesuala pasiva presupune intr-o cauza civila, existenta unei identitati intre persoana paratului si cel care este subiect pasiv al raportului juridic dedus judecatii, cu alte cuvinte titularul obligatiei deduse judecatii. De asemenea, din interpretarea coroborata a disp. art. 112 C.p.c. cu art. 82 C.p.c., rezulta ca reclamantii, fiind cei care pornesc actiunea, trebuie sa justifice inclusiv calitatea procesuala pasiva, prin indicarea obiectului cererii si a motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiaza pretentia lor, iar instanta de judecata, in paralel, este obligata sa verifice, chiar din oficiu, indeplinirea acestei conditii obligatorii.
In fapt, in speta dedusa judecatii, instanta a retinut ca parata D. M. a vandut paratilor V. A. C. si V. R. M. , prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 566/1999 de BNP N. I. , dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu, situat in Bucuresti, str. B. nr. 10, bl. M 40, ap. 6, sector 5. Desi anulat initial in integralitatea sa de instanta de judecata, acesta a ramas valabil in ceea ce priveste cota de 5/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului. Aceasta inseamna ca a fost validata, prin decizie judecatoreasca irevocabila si cu autoritate de lucru judecat, instrainarea de catre parata D. M. a cotei sale de 5/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului in discutie. Cu alte cuvinte, la data solutionarii prezentei cereri de chemare in judecata, parata D. M. nu mai are nici un fel de drept asupra imobilului asupra caruia se cere iesirea din indiviziune, deoarece a instrainat in mod valabil si definitiv acest drept, printr-un contract de vanzare-cumparare. Ca atare, parata nemaifiind proprietara vreunei cote parti din imobilul in litigiu, reclamantii nu mai prezinta nici un interes sa solicite instantei de judecata sistarea starii de coproprietate asupra imobilului, in contradictoriu cu aceasta parata si in conditiile art. 728 cod civil. Este evident ca aceasta din urma dispozitie legala este aplicabila numai copartasilor sau coindivizarilor, calitate pe care parata D. M. nu o mai are, dupa cum s-a expus anterior. Imprejurarea ca aceasta parata a figurat ca parte in sentinta civila nr. 6678/1.10.2001 pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti in dosarul nr. 1511/2000, in calitate de mostenitoare legala a defunctului a carui succesiune a fost dezbatuta prin invocata hotarare judecatoreasca, este irelevanta in discutia privind calitatea procesuala pasiva a acesteia in prezentul dosar, date fiind obiectele total diferite a acestor dosare, care, consecutiv, pun in discutie in mod diferit legitimarea procesuala. Desi la momentul pronuntarii mai sus amintitei sentinte civile, parata se afla intr-adevar in indiviziune, mai exact in stare de coproprietate cu descendentii sai de gradul 1, asupra imobilului mostenit de la defunct, ulterior acelui moment, a fost validat actul de instrainare a cotei sale parti, printr-o decizie irevocabila, care marcheaza, implicit, si sistarea oricarei stari de coproprietate a paratei cu ceilalti coproprietari ai imobilului. Nici argumentul paratei V. R. M. , prin aparatorul sau, nu este fondat, fiind fara relevanta ca parata D. M. figureaza in contractul de vanzare-cumparare si ca a incasat pretul imobilului, ca urmare a instrainarii lui.
Pentru toate argumentele expuse, instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei D. M.
Pe fondul cauzei, instanta a apreciat ca atat cererea principala, cat si cea reconventionala sunt intemeiate in parte, astfel ca le-a admis ca atare.
Astfel, vazand ca nimeni nu este obligat sa ramana in indiviziune, in temeiul art. 728 Cod civil, instanta urmeaza sa dispuna iesirea din indiviziune a partilor asupra imobilului situat in Bucuresti, str. B. nr. 10, bl. M 40, sc. 1, ap. 6, sector 5. Din situatia de fapt expusa si retinuta anterior, instanta constata ca reclamantii I. G. D. si D. T. detin fiecare o cota de 3/16 (3/8 din ½ din imobil, astfel cum, cu autoritate de lucru judecat, au decis si instantele de judecata) din imobilul in litigiu, in vreme ce paratii V. A. C. si V. R. M. sunt titularii unei cote de 5/8 din dreptul de proprietate asupra aceluiasi imobil, cota ce le-a fost vanduta, dupa cum s-a aratat mai sus, de parata D. M. Fiind in stare de coproprietate, instanta a dispus iesirea lor din aceasta stare, avand in vedere cele mai sus aratate.
Cu privire la atribuirea bunului, instanta a avut in vedere, in drept, dispozitiile art. 6739 C.pr.civ, potrivit carora „ la formarea si atribuirea loturilor, instanta va tine seama, dupa caz, si de acordul partilor, marimea cotei-parti ce se cuvine fiecareia ori masa bunurilor de impartit, natura bunurilor, domiciliul si ocupatia partilor, faptul ca unii dintre coproprietari, inainte de a se cere imparteala, au facut constructii, imbunatatiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea”.
In fapt, instanta a avut in vedere mai multe imprejurari. Astfel, in primul rand, instanta a luat in considerare constatarile si concluziile raportului de expertiza tehnica imobiliara intocmit in cauza, potrivit carora imobilul in litigiu este compus dintr-o singura camera de locuit, astfel ca acesta nu este comod partajabil in natura. In al doilea rand, instanta a luat in calcul la atribuirea bunului imprejurarea ca paratii V. A. C. si V. R. M. detin o cota majorata, de 5/8 asupra imobilului in litigiu, ceea ce-i indreptateste sa le fie atribuit cu prioritate. In al treilea rand, instanta a mai retinut, din coroborarea raspunsurilor la interogatoriile din oficiu ale paratilor V. , cu recunoasterile implicite ale reclamantilor si cu constatarile expertului numit in cauza, ca paratii V. au avut posesia acestui imobil de la data cumpararii acestuia, in 1999, si pana in anul 2002, paratul V. A. C. , si respectiv pana in prezent, parata V. R. M. , in vreme ce nici unul din reclamantii din cauza nu s-a dovedit ca ar fi posedat acest imobil. Nu in ultimul rand, instanta a mai avut in vedere la atribuirea bunului si pozitia procesuala adoptata de reclamanti cu privire la acest aspect, exprimata atat prin cererea de chemare in judecata cat si prin concluziile la dezbaterea in fond a cauzei. Din pozitia procesuala a reclamantilor, instanta a desprins concluzia ca acestia din urma sunt de acord cu varianta atribuirii bunului paratilor V.
Pentru toate argumentele expuse mai sus, instanta urmeaza sa atribuie in natura imobilul situat in Bucuresti, str. B.  nr. 10, bl. M 40, sc. 1, ap. 6, sector 5 paratilor V. A. C. si V. R. M.
Mai este de subliniat cu privire la aceasta cerere ca, desi paratii V. A. C. si V. R. M. au divortat inca din anul 2003, astfel cum rezulta din sentinta civila nr. 561/2003 pronuntata de Judecatoria sectorului 5 Bucuresti, acestia, dupa cum chiar ei au recunoscut la interogatoriul luat din oficiu de instanta, nu au partajat niciodata imobilul pe care, impreuna, l-au dobandit in timpul casatoriei lor, prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 566/1999 de BNP I. N. Or, din actele dosarului rezulta prezumtia de comunitate a celor doi parati V. asupra imobilului in litigiu, in ciuda recunoasterii paratului V. A. a imprejurarii ca nu a avut nici o contributie la dobandirea acestui bun. Orice chestiune, legata de cota de contributie a fostilor soti-paratii V. la dobandirea bunului comun, nu poate fi discutata in prezentul proces, respectiv in cadrul procesual fixat prin cererea de chemare in judecata de reclamanti, avand in vedere ca nici unul din paratii V. nu a formulat o cerere distincta in dosarul dedus judecatii, care sa aiba ca obiect partajarea intre ei a acestui imobil. De aceea, instanta a atribuit imobilul ambilor parati V. , a caror stare de coproprietate asupra bunului atribuit persista la data solutionarii cauzei.
Pe cale de consecinta, instanta a obligat paratii V. A. C. si V. R. M. la plata unei sulte in valoare de 17.264,43 RON catre reclamanta I. G. D. si la plata unei sulte in valoare de 17.264,43 RON catre reclamantul D. T.
In drept, instanta a avut in vedere dispozitiile art. 742 cod civil prin raportare la art. 67310 C.p.c.. In fapt, instanta a avut in vedere, pe de o parte, valoarea de circulatie a imobilului atribuit, astfel cum aceasta a fost stabilita prin raportul de expertiza intocmit in cauza (si necontestat de nici una din parti), iar pe de alta parte, cota de 3/16 ce revine fiecarui reclamant din dreptul de proprietate asupra imobilului. Raportand astfel cota cuvenita fiecarui reclamant la valoarea de circulatie a bunului, instanta a retinut ca paratii V. datoreaza fiecarui reclamant o sulta in valoare de 17.264,43 RON.
In ceea ce priveste al doilea capat de cerere, avand ca obiect contravaloarea lipsei de folosinta, instanta a retinut, in fapt, ca reclamantilor li s-a recunoscut calitatea de mostenitori legali ai defunctului lor tata si, implicit, calitatea de titulari ai cotei de 3/16, fiecare, din dreptul de proprietate asupra imobilului mostenit de la acesta, in mod definitiv si irevocabil, prin decizia civila nr. 2781 A/5.12.2002 pronuntata de Tribunalul Bucuresti-Sectia a IV a Civila. Desi reclamantii au dobandit, prin mostenire legala, dreptul de proprietate, in cote de 3/16 fiecare, asupra imobilului in litigiu, inca de la decesul autorului lor defunct, in anul 1998, principiul disponibilitatii (exprimat, in speta, prin petitul capatului al doilea de cerere, tradus mai exact, prin perioada pentru care reclamantii pretind contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului) ce guverneaza procesul civil si termenul general de prescriptie obliga instanta de judecata sa ia in considerare calitatea reclamantilor de proprietari ai imobilului, numai din decembrie 2002, data pronuntarii deciziei civile nr. 2781 A/5.12.2002 pronuntata de Tribunalul Bucuresti-Sectia a IV a Civila.
In calitatea lor de proprietari ai imobilului, in cote de 3/16 fiecare, reclamantii au dreptul, in temeiul art. 480 cod civil, proportional cu cota detinuta, sa se bucure si sa dispuna, in limitele legii, de acest imobil, cu toate prerogativele derivand din acest drept de proprietate, respectiv posesie, folosinta si dispozitie. Dreptul de proprietate presupune asadar si prerogativa fructus, ceea ce inseamna ca proprietarul bunului este indrituit sa retina pentru sine fructele produse de acesta. In temeiul art. 483 cod civil, fructele civile se cuvin proprietarului in puterea dreptului de accesiune, iar potrivit art. 485 cod civil, posesorul de buna credinta castiga proprietatea fructelor. Interpretarea per a contrario a acestei din urma dispozitii legale duce la concluzia ca posesorul de rea credinta nu poate castiga proprietatea asupra fructelor bunului posedat, acestea revenind proprietarului bunului frugifer. In conformitate cu art. 486 cod civil, „ posesorul este de buna credinta cand poseda ca proprietar in puterea unui titlu translativ ale carui vicii nu-i sunt cunoscute”. Prin cererea avand ca obiect contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului, reclamantii tind la exercitarea si recunoasterea dreptului lor de a culege fructele imobilului detinut in calitatea lor de coproprietari ai cotei de 3/8 din imobil. Din situatia de fapt retinuta in speta, instanta constata ca, la momentul pronuntarii deciziei civile nr. 2781 A/5.12.2002 de catre Tribunalul Bucuresti-Sectia a IV a Civila, opozabila paratilor V. , in calitatea lor de parti in acel dosar, acestora din urma le-a fost desfiintat in mod irevocabil titlul de proprietate asupra cotei de 3/8 din imobil, astfel incat de la acel moment paratii V. nu au mai fost posesori de buna credinta ai cotei de 3/8 din imobil, din moment ce nu pot invoca necunoasterea deciziei Tribunalului, cu alte cuvinte necunoasterea viciilor titlului lor de proprietate. Ca atare, instanta apreciaza ca paratii s-au bucurat in mod nepermis de posesia cotei de 3/8 din imobil, pe perioada decembrie 2002-decembrie 2005, in dauna drepturilor reclamantilor.
Din probele dosarului coroborate inclusiv cu recunoasterile partilor, instanta a retinut ca cei doi reclamanti au fost lipsiti de dreptul lor de a se folosi si a culege fructele imobilului in discutie, pe perioada decembrie 2002-decembrie 2005. Altfel spus, pe perioada aratata, reclamantii nu au stapanit efectiv cotele cuvenite din imobil, dupa cum nu si-au exercitat dreptul de a-si pune aceste cote din bun in valoare, prin exploatarea lor, fiind lipsiti de posibilitatea de a culege derivatele acestora, de pilda prin inchirierea imobilului. De aceea, ei sunt indreptatiti la contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului, fiecare reclamant proportional cu cota de proprietate detinuta din imobil. Prin raportul de expertiza intocmit in cauza, necontestat nici din acest punct de vedere, a fost calculat un venit net anual din exploatarea imobilului in litigiu, ca fiind de 1928,70 euro, iar pe perioada 5.12.2002-5.12.2005, contravaloarea lipsei de folosinta a acestuia a fost stabilita de expertul numit in cauza la suma de 5.786,10 euro. 
Fata de motivele expuse, instanta urmeaza sa oblige paratii V. A. C. si V. R. M. la plata catre reclamanta I. G. D. a sumei de 1084,89 euro, echivalent in lei la cursul BNR din ziua efectiva a platii, si la plata catre reclamantul D. T. a sumei de 1084,89 euro, echivalent in lei la cursul BNR din ziua efectiva a platii, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a cotelor indivize de 3/16 detinute de fiecare reclamant asupra imobilului mentionat, pe perioada decembrie 2002-decembrie 2005.
Instanta a admis in parte cererea principala, avand in vedere ca reclamantii au solicitat instantei, in principal, atribuirea imobilului reclamantei I. G. D. , iar instanta a atribuit bunul paratilor V. , cum s-a aratat mai sus. De asemenea, instanta a admis in parte cererea reconventionala, avand in vedere ca prin aceasta din urma cerere, V. R. M. a solicitat sa-i fie atribuit bunul numai ei, iar instanta a atribuit acest bun, in coproprietate paratilor V. , pe de o parte, iar pe de alta parte, avand in vedere ca parata-reclamanta a solicitat obligarea paratei D. M. la plata sultei catre reclamanti. Cu privire la aceasta din urma pretentie din cererea reconventionala, instanta subliniaza urmatoarele : dincolo de calea procesuala eronat aleasa (intitulata impropriu „ intampinare”), instanta considera ca cererea paratei-reclamante, de a fi obligata parata D. M. la plata sultei catre reclamanti, pe motiv ca aceasta ar fi incasat integral pretul imobilului, este nefondata, instanta argumentand pe larg criteriile avute in vedere la atribuirea bunului. Imprejurarea ca titlul de proprietate al paratei reclamante V. R. M , constand in contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 566/1999 de BNP I. N. , a fost anulat partial, poate fi valorificata de cumparatoarea evinsa, intr-un proces pornit impotriva vanzatorului si intemeiat pe contractul de vanzare-cumparare aratat. Obligatia de garantie contra evictiunii este una din obligatiile principale ale vanzatorului, in speta ale paratei- vanzatoare, D. M. , fata de parata- reclamanta-cumparatoare V. R. M. , ce deriva din incheierea contractului de vanzare-cumparare. In aceste conditii, parata- reclamanta-cumparatoare V. R. M. nu poate confunda obligatia sa de plata a sultei, ce deriva din atribuirea in natura a imobilului in patrimoniul sau si al fostului sau sot, cu obligatia de garantie contra evictiunii a paratei-vanzatoare D. M. , ce are alt izvor, respectiv contractul de vanzare-cumparare mentionat. Faptul ca parata-reclamanta nu a inteles sa-si exercite pe cale separata, drepturile sale de cumparator evins, impotriva vanzatoarei, pentru restituirea pretului platit acesteia, proportional cu evictiunea consumata, nu inseamna ca ea va fi exonerata de plata sultei, in urma atribuirii bunului. De aceea, obligatia de plata a sultei subzista in sarcina paratei-reclamante, urmand ca aceasta din urma sa-si valorifice dreptul eventual de cumparator evins, intr-un proces separat.
Cu privire la plata cheltuielilor de judecata, instanta are in vedere, in fapt, ca ambele cereri, principala si reconventionala, au fost admise in parte, ca atat reclamantii, cat si parata-reclamanta au solicitat cheltuieli de judecata, ca ambii parati au cazut in pretentii, in sensul avut in vedere de art. 274 C.p.c., iar in drept, instanta are in vedere art. 276 C.p.c. raportat la art. 274 alin. 1 C.p.c.. Ca atare, instanta urmeaza sa compenseze in parte cheltuielile de judecata si sa oblige paratii V. A. C. si V. R. M. la plata catre reclamanti a sumei de 1089,21 RON, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariul de expertiza platit de reclamanti, in suma de 550 Ron, si taxa judiciara de timbru si timbru judiciar, platite conform chitantelor de la dosar, proportional cu pretentiile admise.