InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti

Somatie de plata

(Sentinta civila nr. 2474 din data de 19.03.2009 pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti)

Domeniu Contracte | Dosare Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti | Jurisprudenta Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti

Dosar nr. 1903/302/2009

Sentinta civila  nr. 2474
Sedinta publica de la 19 martie 2009
Pe rol judecarea cauzei comerciale privind pe creditoarea SC S D SRL in contradictoriu cu debitoarea  SC M T X SRL, avand ca obiect somatie de plata.
La apelul nominal facut in sedinta publica nu au raspuns partile.
Procedura legal indeplinita.
S-a expus referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care invedereaza instantei faptul ca s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa, dupa care, instanta, in temeiul  art.167 alin 1 C. proc. civ. incuviinteaza pentru creditoare proba cu inscrisuri, solicitata prin cererea de chemare in judecata, considerand-o legala, pertinenta si concludenta justei solutionari a cauzei.
Nefiind formulate alte cereri si de administrat alte probe, instanta constata cauza in stare de judecata si o retine spre solutionare.
INSTANTA
Deliberand asupra cauzei comerciale de fata,
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 5 Bucuresti la data de 23.02.2009 sub nr. 1903/302/2009, creditoarea SC SD SRL a chemat in judecata pe debitoarea  SC M T X SRL,  solicitand  instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna emiterea unei ordonante care sa contina o somatie de plata  pentru suma de  6102,55 lei reprezentand contravaloare marfa livrata si neachitata, cu cheltuieli de judecata.
In fapt, creditoarea a aratat ca a livrat debitoarei marfa in valoare de 6102,55 lei, aceasta neplatind insa bunurile livrate in mod corespunzator.
In dovedire, au fost depuse la dosar: relatii emise de ONRC, situatie debit, facturile fiscale seria SKA nr.2126832/16.12.2008 si seria SKA nr.2093814/05.12.2008.
Actiunea a fost legal timbrata.
Desi citata, debitoarea nu a depus intampinare la dosar si nici nu a formulat aparari cu privire la pretentiile creditoarei.
  Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Intre parti s-au derulat operatiuni comerciale, in temeiul carora creditoarea a livrat debitoarei produse alimentare, aceasta din urma obligandu-se a plati contravaloarea marfurilor livrate.
Ca urmare a desfasurarii raporturilor juridice comerciale existente intre creditoare si debitoare, SC S D SRL a emis facturile fiscale seria SKA nr.2126832/16.12.2008 si seria SKA nr.2093814/05.12.2008, neachitate, in suma totala de 6102,55 lei.
Potrivit dispozitiilor art.1 alin.1 – OG nr.5/2001 : „procedura somatiei de plata se desfasoara, la cererea creditorului, in scopul realizarii de bunavoie sau prin executare silita a creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii”.
Fata de situatia retinuta anterior, instanta apreciaza ca sunt intrunite in mod cumulativ cerintele aratate de art.1 alin.1 – OG nr.5/2001. Astfel, obligatia asumata de catre debitoare reiese din facturile fiscale emise ca urmare a raporturilor juridice existente intre parti, ce atesta obligatia creditoarei de livrare a marfii si a debitoarei de plata a pretului.
De asemenea, creanta este certa in sensul art. 379 alin.3 – C.pr.civ., intrucat existenta creantei privind contravaloarea facturilor rezulta din acceptarea acestora de catre delegatul debitoarei, prin semnatura si stampila.
Creanta este lichida, potrivit art. 379 alin.4 – C.pr.civ., deoarece cuantumul acestora este precis determinat prin facturile emise de catre creditoarea SC S D SRL, facturi acceptate de catre debitoare.
Creanta este, de asemenea, exigibila, scadenta obligatiei de plata a pretului mentionata explicit pe fiecare dintre facturi.
Or, avand in vedere ca debitoarea nu a achitat contravaloarea produselor livrate de catre creditoare, instanta va admite cererea in baza art.1 alin.1 – OG nr. 5/2001 raportat la art.969 – C.civ. si va dispune somarea debitoarei pentru plata sumei datorate – 6102,55 lei, reprezentand contravaloare facturi neachitate.
In baza art.6 alin.3 – OG 5/2001, termenul de plata va fi stabilit la 20 zile de la comunicare.
Vazand disp.art.274 Cpc si retinand culpa procesuala a debitoarei, instanta va dispune obligarea acesteia la plata catre creditoare a sumei de 39,3 lei, reprezentand cheltuieli de judecata, constand in taxa de timbru si timbru judiciar.
           Ordonanta va fi comunicata partilor de indata, prin scrisoare recomandata, cu confirmare de primire, potrivit art.6 alin. 4 din O.G. nr.5/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite actiunea formulata de catre creditoarea SC SD SRL, cu sediul in, in contradictoriu cu debitoarea SC M T X SRL, cu sediul in Bucuresti.
Obliga debitoarea sa plateasca creditoarei suma de 6102,55 lei, reprezentand contravaloare marfa (facturi neachitate), in termen de 20 de zile de la comunicare.
Obliga debitoarea sa plateasca creditoarei suma de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu drept de cerere in anulare in termen de 10 zile de la comunicare.



Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contracte

Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Dobanzi comerciale. Titlu executoriu. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 17/R/2010 din data de 04.01.2010
Prestari servicii apa. Necontorizat. - Decizie nr. 111/R/2010 din data de 01.02.2010
Recurs prest tab - Sentinta civila nr. 05695 din data de 25.01.2010
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 180 din data de 24.02.2016
Cerere cu valoare redusa. Cerere de restituire a unui imprumut, formulata inainte de termenul scadent. - Sentinta civila nr. 429 din data de 09.10.2014
Instrainarea si dobandirea terenurilor prin acte juridice intre vii, doar prin incheierea ad validitatem a actului in forma autentica - Decizie nr. 156 din data de 28.02.2013
Constatare a nulitatii absolute a clauzei privind onorariul de succes din contractul de asistenta juridica - Decizie nr. 755 din data de 27.09.2012
Obligare incheiere contract in forma autentica - Decizie nr. 367 din data de 18.10.2010
Despagubiri contractuale - Sentinta comerciala nr. 791/C din data de 20.04.2010
Contract de vanzare-cumparare - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
Contract de leasing - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
EFECTELE TERMENULUI DE 45 DE ZILE PREVAZUT LA ART.31 ALIN. 3 DIN LEGEA NR. 47/1992 - Decizie nr. 103 din data de 15.02.2010
Perfectare act - Sentinta civila nr. 683 din data de 12.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 688 din data de 13.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 622 din data de 05.07.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 235 din data de 07.03.2012
Revendicare - Sentinta civila nr. 54 din data de 25.01.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 76 din data de 26.01.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 1576 din data de 21.12.2011