Apel - constatare nulitate contracte de vanzare-cumparare imobile constructii pentru care existau notificari de restituire in natura conform Legii 10/2001; aplicabilitatea interdictiei prevazute de legea speciala. Limitele rejudecarii dupa casarea cu...

1. Prin cererea inregistrata la Judecatoria Bacau sub nr.3347/14.03.2003, reclamantii B. A. I. si B. A. Ghe. au chemat in judecata paratii SC T. SA Bacau, S.C. T. SRL Bacau si B. C., solicitand  constatarea nulitatii absolute a actului de trecere in proprietatea SC T. SA a imobilului situat in Bacau, str. Oituz, nr.32, judetul Bacau, constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.2841/2002 si constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare autentificat sub  nr.3187/2002.
In motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca sunt mostenitorii defunctului B.Ghe. care a avut in proprietate imobilul sus-mentionat ca au formulat notificare in conditiile  Legii nr.10/2001 pentru restituirea sa in natura, dar, in fraudarea legii, imobilul s-a vandut fractionat catre paratii S.C. T. SRL si B.C.
In sustinerile actiunii, reclamantii au depus la dosar acte.
La termenul din 11.04.2003 reclamantii si-au completat actiunea  solicitand si constatarea nulitatii absolute a contractului  de vanzare cumparare prin care SC T. SA a vandut o parte din imobilul in litigiu paratei SC E.B. SRL.
Prin sentinta civila nr. 4788/31.07.2003, in temeiul art.158 Cod procedura civila, vazand si dispozitiile art.3231 din Legea 99/1999 Judecatoria Bacau a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Curtii de Apel Bacau apreciind ca primul capat de cerere atrage competenta acestei instante.
2. Cauza a fost inregistrata la Curtea de Apel Bacau sub nr. 677/2004.
Prin cererea formulata la data de 13.04.2004 reclamantii au aratat ca renunta la  primul capat de cerere din actiunea introductiva – constatarea nulitatii absolute a actului de trecere in proprietatea SC T. SA  a imobilului in litigiu - intelegand sa se judece pentru celelalte  capete de cerere din actiune si completarea la actiune. In acest context, prin sentinta civila nr.177/13.04.2004 Curtea de Apel Bacau, investita ca prima instanta si-a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bacau, sectia comerciala, in temeiul art.2 pct.1 lit.a Cod procedura civila.
3.Solutionand actiunea, Tribunalul Bacau, sectia comerciala  si contencios administrativ  prin sentinta civila nr.1679/2004 a admis exceptia si a respins-o ca prescrierii dreptului la actiune, in consecinta a respins actiunea ca prescrisa.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, Tribunalul Bacau a retinut urmatoarele:
Imobilul din strada Oituz  nr.32 a apartinut  defunctului B. Ghe., a trecut in proprietatea statului prin sentinta civila nr.549/1954, avand ca temei Decretul 111/1951 art.1 lit.d, iar ca reclamantii au formulat cererea  in calitate de mostenitori ai defunctului. Imobilul a fost trecut urmare procesului de privatizare, in proprietatea paratei SC T. SA prin cumpararea pachetului de actiuni de la FPS si SIF Moldova, care la randul ei l-a instrainat celorlalti parati SC T. SA, B. C. si SC E.B. SRL.
Potrivit art.46(5) din Legea nr.10/2001, indiferent de cauza de nulitate invocata, dreptul la actiune se prescrie in termen de 1 an de la data intrarii in vigoare a acestei legi, acest termen fiind prelungit cu 6 luni, respectiv pana la data de 14 august 2002, prin OUG 109 si 145 /2001. Fata de aceste dispozitii legale, cererea reclamantei inregistrata la data de 13.03.2003 pe rolul instantei este formulata cu depasirea termenului legal, respectiv 14.august.2002, fiind prescrisa, argumentul aratat de aceasta invocand faptul ca prin OG 184/12.12.2002, termenul s-a prelungit cu 6 luni neputand fi primit, intrucat prin HG 498/18.03.2003 aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitara a dispozitiilor Legii nr.10/2001 la pct.46/2 din aceleasi norme, se prevede in mod expres ca termen limita pentru promovarea actiunilor in anulare sau constatarea nulitatii 14 august 2002 – dispozitiile art.VI din OG 184/2002, inclusiv cele referitoare la termenul de prescriptie se refera exclusiv si expres la imobilele apartinand  cultelor religioase, nefiind aplicabile cauzei de fata.
In ce priveste cererea reclamantei de repunere in termen, instanta a respins-o pentru urmatoarele considerente:
- art.19 din Legea 167/1958 privind prescriptia extinctiva creeaza cadrul legal pentru ca partea care nu a formulat o cerere in termenul legal de prescriptie sa poata fi repusa in termen prin formularea unei cereri in acest sens, in termen de 1 luna de la incetarea cauzelor care justifica depasirea termenului de prescriptie.
Fata de dispozitiile legale mentionate, se considera ca reclamanta nu a facut dovada unui motiv temeinic, care sa justifice imposibilitatea formularii actiunii in termen, afirmatia ca nici primaria  si nici ei  nu au cunoscut despre vanzarile in cauza, nefiindu-le comunicata aceasta situatie de catre Primarie sau parata SC T. SA, desi au fost notificate a fost apreciata fara relevanta, intrucat despre situatia juridica a imobilului avea posibilitatea sa ia relatii de la diverse institutii ale statului: primarie, notariat, biroul de carte funciara. Mai mult, cererea reclamantei nu indeplineste nici a doua conditie, prev. de art.19 alin.2 din D 167/1958, sa fie formulata in maxim o luna de la incetarea cauzelor care justifica depasirea termenului de prescriptie, in fapt, acestia formuland cerere de repunere in termen la circa 4 luni de la data cand a promovat actiunea, respectiv 13 martie 2003, cand au cunoscut despre aceste vanzari, asa cum rezulta din cerere, iar cererea de repunere in termen fiind facuta pe 18.07.2003.
S-a retinut ca nu sunt intrunite conditiile art.19 din Decretul nr.167/1958 pentru a fi repusa in termen, fata de faptul ca actiunea este formulata peste termenul stipulat de art.46 din Legea nr.10/2001.
4. Impotriva acestei decizii s-a formulat apel de catre reclamantii in cauza, fiind inregistrat la Curtea de Apel Bacau sub nr. 1491/2005.
La termenul din 30.06.2005 s-a invocat de catre apelanti caracterul civil al litigiului si competenta materiala a Judecatoriei Bacau in raport de  valoarea obiectului litigiului. Aceasta exceptie a fost combatuta de intimati invocandu-se sentinta prin care Curtea de Apel Bacau a stabilit competenta , natura comerciala a cauzei in raport de destinatia de fond de comert a imobilului si calitatea de comercianti a unora dintre partile contractante.
Prin decizia nr.52/30.06.2005 Curtea de Apel Bacau a admis apelul si, anuland sentinta civila nr.1679/26.11.2004 pronuntata de Tribunalul Bacau Sectia comerciala si de contencios administrativ, a trimis cauza spre judecare Tribunalului Bacau – sectia civila.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, Curtea de Apel Bacau a retinut urmatoarele;
Actiunea restransa cu solutionarea careia a fost investit tribunalul prin ( declinare) sentinta civila nr.177/2004 a Curtii de Apel Bacau, are ca obiect constatarea nulitatii unor contracte de vanzare cumparare, iar drept cauza art.46 din Legea nr.10/2001, invocandu-se incalcarea prevederilor acestei legi. Reclamantii nu au schimbat in apel cauza sau obiectul actiunii precizand expres ca „ toate cele trei contracte (….) au fost incheiate cu incalcarea prevederilor de restituire ale Legii nr.10/2001” si ca doar din punctul de vedere al prescriptiei, contractele „ies de sub  incidenta Legii nr.10/2001 si intra sub incidenta Decretului nr.167/1958”.
Asadar, prima instanta a fost investita cu solutionarea unei actiuni in constatarea nulitatii unor contracte pretins a fi incheiate cu incalcarea dispozitiilor Legii nr.10/2001; prin urmare competenta de solutionare in prima instanta revine sectiei civile a tribunalului, in a carui circumscriptie teritoriala se afla sediul unitatii detinatoare.
In ceea ce priveste prescriptia dreptului la actiune, tribunalul a facut o gresita aplicare a dispozitiilor art.46 alin.5 din Legea nr.10/2001, sanctionand cu prescriptia un drept la actiune care nu era inca nascut pentru simplul motiv ca actele a caror nulitate s-a solicitat a se constata au fost incheiate ulterior datei de 14.08.2002, cand a expirat termenul reglementat de art.46 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 ( contractele fiind incheiate in septembrie si noiembrie 2002).Prin urmare dispozitiile mentionate nu sunt aplicabile contractelor in cauza, ci numai celor incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr.10/2001.
Invocandu-se ca motive de nulitate incalcarea dispozitiilor imperative ale Legii nr.10/2001 instanta civila este cea competenta a se pronunta asupra acestor motive de nulitate, precum si asupra exceptiilor invocate de parati privind inadmisibilitatea actiunii – in raport de vocatia reclamantilor la restituirea in natura a imobilului in litigiu si de autoritatea careia trebuie sa-i fie adresata notificarea. De aceea , in baza art.297 alin.2 Cod procedura civila, curtea de apel anuland sentinta , a trimis cauza spre judecare instantei competente.
5. Recursul formulat impotriva acestei hotarari a fost respins de I.C.C.J. prin Decizia 203/20.01.2006.
6. Cauza a fost inregistrata al Tribunalul Bacau sectia civila la nr.3018/24.05.2006.
Prin sentinta civila nr.199/D/07.02.2007 pronuntata de Tribunalul Bacau in dosarul nr.2435/110/2006 s-a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii si s-a respins actiunea formulata reclamanti prin procurator R.C.
In expozitivul sentintei s-au retinut urmatoarele considerente:
O conditie a admisibilitatii unei actiuni este aceea  a interesului actual si legitim.  Reclamanta nu justifica un interes legitim intrucat prin  aceasta actiune se urmareste restituirea imobilului in natura, iar Legea nr.10/2001 exclude de la restituire in natura imobilele ce sunt incluse in  patrimoniul unei societati comerciale cu capital privat.
Prin art.27 alin.1 din Legea nr.10/2001( art.29) se prevedea in mod expres ca pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidentiate in patrimoniul unei societati comerciale privatizate cu respectarea dispozitiilor legale, persoana indreptatita are dreptul la masuri reparatorii prin echivalent, constand in bunuri ori servicii, actiuni la societati comerciale tranzactionate pe piata de capital sau titluri de valoare nominala folosite  exclusiv in procesul de privatizare, corespunzatoare valorii  imobilelor solicitate.
Analizand textul in vigoare la momentul vanzarii, instanta apreciaza ca atat timp cat la acea data bunurile intrate in patrimoniul unei societati comerciale cu capital privat erau excluse de la restituire nu exista nici o interdictie de vanzare.
De altfel si in actuala redactare a art.29 se exclude  restituirea in natura in aceeasi situatie.
7. Apelul declarat impotriva acestei solutii s-a inregistrat la Curtea de Apel Bacau sub nr. 2435/110/2006 si a fost motivat printr-un memoriu separat la 10.10.2007.
Reclamantii au criticat hotararea apelata pentru nelegalitate si netemeinicie sustinand in esenta, ca :
- prima instanta a stabilit in afara limitelor investirii faptul ca restituirea in natura nu este posibila;
- exista contradictii intre dispozitiv( inadmisibilitatea actiunii)  si considerentele hotararii care au retinut lipsa de interes;
- interesul reclamantilor rezida in faptul ca, repunerea partilor in situatia anterioara ar conduce catre posibilitatea analizarii si solutionarii notificarii formulate de reclamanti;
- prima instanta nu a avut in vedere faptul ca notificarea adresata unitatii detinatoare nu a fost solutionata nici la data  formularii apelului.
Curtea a apreciat prin decizia civila nr. 27/25.02.2008  ca apelul este  fondat  pentru urmatoarele considerente:
Reclamantii au notificat in baza Lg.10/2001 vanzatoarea SC” T.” SA Bacau cu privire la imobilele pentru  care a solicitat restituirea in natura.
Aceasta notificare nu a fost solutionata nici de Primaria Bacau si nici de intimata-parata SC” T” SA  la data formularii apelului dedus judecatii.
Prima instanta nu a fost sesizata cu solutionarea unei contestatii formulate de persoanele interesate impotriva unei decizii prin care sa se fi solutionat pe fond notificarea formulata de reclamanti, astfel ca  aceasta in mod nelegal, cu nesocotirea dispozitiilor art.129 alin.6 din C.pr.civila s-a pronuntat implicit  si asupra cererii de restituire in natura formulata de reclamanti.
Atata timp cat notificarea acestora nu a fost solutionata intr-un vreun  mod nu se poate retine ca interesul lor ar fi inexistent in formularea actiunii care face obiectul dosarului de fata. Este evident ca in aceste circumstante  interesul este legitim, personal,  nascut si actual.
Alta ar fi fost situatia in ipoteza in care anterior pronuntarii sentintei apelate reclamantilor li s-ar fi respins in mod definitiv si irevocabil cererea de restituire in natura.
Hotararea primei instante a fost considerata deci nelegala intrucat a apreciat in mod gresit ca lipseste interesul in formularea actiunii.
Fata de aceste considerente, vazand si dispozitiile art.297 alin.1 Cod procedura civila s-a admis apelul si s-a schimbat in tot sentinta apelata in sensul ca s-a respins ca nefondata exceptia inadmisibilitatii actiunii, drept consecinta:
S-a trimis cauza  pentru continuarea judecarii cauzei la aceeasi instanta.
8. Recursul declarat impotriva acestei hotarari de catre parati a fost respins de catre I.C.C.J. prin Dec. 7425/26.11.2008, pronuntata in dosarul 2435/110/2007, cu motivarea ca: 
Notificarea reclamantilor nu a fost solutionata nici de Primaria Bacau si nici de parata S.C. T. SA. pana la data declararii apelului in care a fost pronuntata hotararea atacata cu recurs.
Rezulta astfel ca prima instanta nu a fost sesizata cu solutionarea unei contestatii formulate de persoanele interesate impotriva unei decizii/dispozitii prin care sa se fi solutionat pe fond notificarea formulata de reclamanti. Mai mult prima instanta, in mod nelegal, fata de obiectul actiunii, s-a pronuntat implicit si asupra cererii de restituire in natura formulata de reclamanti.
Considerentele primei instante in sensul ca actiunea este inadmisibila intrucat lipseste interesul in promovarea acesteia sunt contradictorii si eronate, confundand conditii de exercitiu a dreptului la actiune.
Inadmisibilitatea unei cereri in justitie nu poate fi data de lipsa de interes. Accesul la justitie este permis ori de catre ori partea tinde, in limitele cadrului legal, la valorificarea unui drept subiectiv pe care pretinde ca il are.
Atata timp cat notificarea reclamantilor nu a fost solutionata in vreun mod, in mod corect instanta de apel a retinut gresita apreciere a primei instante in sensul ca interesul reclamantilor ar fi inexistent in formularea actiunii ce face obiectul acestui dosar si ca este evident, in aceste circumstante, interesul legitim, personal, nascut si actual al reclamantilor.
Prin prisma celor aratate, constatarea instantei de control judiciar ca hotararea primei instante este nelegala, aceasta apreciind gresit ca lipseste interesul in formularea actiunii si respingand actiunea ca inadmisibila este corecta.
9. In rejudecare cauza s-a inregistrat pe rolul Tribunalului Bacau sub nr. 6847/110/2009.
        Dupa dezbaterile din sedinta din 20.01.2009 s-a depus de catre reclamanti cerere precizatoare si modificatoare a actiunii (fl. 22) solicitand, in contradictoriu si cu Statul Roman prin Ministerul Finantelor:
- constatarea preluarii fara titlu valabil a imobilului constructie situat in Bacau, str. Oituz, nr. 32 in conditiile art. 2 lit.”e, h si i” din Legea 10/2001 comb. cu art. 6 din Legea 213/1998;
- constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare-cumparare autentificate sub nr. 2841/3.09.2002, 3187/30.09.2002 si 3848/15.11.2002, in conditiile art. 21 alin.5 din Legea 10/2001, art. 3 din H.G. 834/1991 rap. la art. 4 alin.2 si 4 din Legea 422/2001;
- restituirea in natura cu obligatia paratilor de a le lasa in deplina proprietate si linistita posesie imobilul, in conditiile Dec. ICCJ nr. 33/2008, art. 480 s.u. C.civ., art. 1 din Protocolul 1 la Conventia Europeana si art. 27 din Legea 10/2001 - in forma stabilita prin Dec. CCR nr. 830/2008;
- in subsidiar, obligarea la despagubiri in valoare estimata provizoriu la 100.000 lei in conditiile art. 480-481 C.civil, Dec. ICCJ nr. 33/2008 si art. 1 din I Protocol.
La termenul din 12.04.2010 instanta a respins aceasta cerere apreciind ca nu mai sunt in terme pentru a formula astfel de solicitare.
Prin Sentinta civila nr. 655 din 22.04.2010, Tribunalul Bacau a respins actiunea avand ca obiect „actiune in constatare” formulata de reclamantii B. A.-I. si B. A.-Ghe. in contradictoriu cu paratii S.C.”T.” S.A. Bacau, S.C. „T.” S.R.L. Bacau, S.C. „E.-B.” S.R.L. Bacau si B. C. ca nefondata.
Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut urmatoarele:
Este  neindoielnic ca prin cererea de anulare a contractelor de vanzare-cumparare prin care parata T. SA a instrainat imobilul ce se cere retrocedat, reclamantii urmaresc repunerea in situatia anterioara cu consecinta directa ca, o data reintrat imobilul in patrimoniul paratei T.SA, acesta va putea fi retrocedat reclamantilor in natura.
Se observa insa ca Legea 10/2001 ocroteste pe cumparatorii de buna-credinta, in sensul ca nulitatea absoluta a contractelor de instrainare va opera numai in cazul in care acesti cumparatori stiau sau puteau sa stie cu diligente minime ca aceste imobile fusesera notificate si ca in acelasi timp instrainarea lor se face in frauda solicitantilor (vechii proprietari sau mostenitorii acestora).
Pentru a fi incidenta sanctiunea nulitatii absolute prevazute de Legea 10/2001 trebuie ca mai intai sa se regaseasca ipotezele in care aceste instrainari pot fi anulate fiind considerate frauduloase. In acest sens Legea 10/2001 exclude de la aplicarea prevederilor sale acele imobile care, anterior intrarii sale in vigoare, au fost privatizate cu respectarea legilor in vigoare la data incheierii operatiunii de privatizare; pentru ca totusi eventualele privatizari frauduloase sa nu lipseasca de substanta retrocedarea in natura a imobilelor si totodata pentru a proteja securitatea juridica a acestor operatiuni, legea a prevazut ca, in termen de un an si indiferent de cauza de nulitate (relativa sau absoluta - ubi lex non distinquit nec nos distinquere debemus), nulitatea relativa sau absoluta a acestor acte de privatizare sa poata fi ceruta in maximum un an de la data aparitiei legii.
Consecinta directa a nerespectarii acestui termen este ca valabilitatea actelor de privatizare nu mai pot fi puse in discutie de catre solicitanti, indiferent daca acestia au formulat notificari in termen, pentru ca sunt termene legale diferite pentru scopuri diferite; termenul de depunere a notificarii are efectul conservarii vocatiei la retrocedare (in natura ori prin echivalent) si sanctionarea cu nulitate absoluta a actelor ulterioare de instrainare in care vanzatori sunt unitatile administrativ-teritoriale detinatoare ale imobilelor notificate , in timp ce termenul de solicitare a nulitatii actelor de privatizare are ca unic scop neprelungirea starii de incertitudine cu privire la efectele juridice generate subsecvent in patrimoniile tertilor achizitori. Rezulta deci ca prin notificarea in termen (necontestata de parati) reclamantii si-au consolidat calitatea de persoane indreptatite la retrocedare (in masura dovedirii fostei proprietati, desigur), insa prin neformularea in termen a cererii de anulare a privatizarii SC T. SA (din anul 1999) acestia au pierdut dreptul de a pune in discutie valabilitatea privatizarii si relei-credinte a paratei T. SA.
Prin urmare, prin renuntarea la primul capat de cerere (cel prin care se cerea anularea privatizarii) reclamantii au consolidat dobandirea imobilului de catre parata T. SA prin privatizare si deci imobilul a fost scos definitiv de sub incidenta Legii 10/2001 in ce priveste posibilitatea retrocedarii in natura si deci a efectelor notificarii in ce priveste instrainarea de dupa notificare a imobilului dobandit prin privatizare; din aceasta privinta, instrainarea imobilului dupa notificare nu are drept efect automat nulitatea absoluta a actului, SC T. SA nefacand parte din unitatile avute in vedere de art. 21 din Legea 10/2001, aceasta parata fiind total privatizata, astfel ca si in ipoteza anularii contractelor de instrainare, acestea s-ar intoarce in patrimoniul paratei SC T. SA, dar fara posibilitatea de a se intoarce in patrimoniul Municipiului Bacau (de la care s-ar putea obtine retrocedarea in natura), tocmai fiindca nu se mai poate cere anularea privatizarii si reintoarcerea in acest fel a imobilului in patrimoniul unitatii administrativ-teritoriale.
Anularea instrainarilor dispuse de vanzatoarea T.SA, fara posibilitatea anularii privatizarii acesteia, nu pot avea nici un efect juridic asupra reclamantilor, pentru ca numai vanzarile efectuate de unitatile administrativ-teritoriale notificate in termen si care vand imobilele notificate (aflate deci in patrimoniul statului sau unitatilor publice) sunt sanctionate cu nulitatea absoluta ca efect al notificarii, nu si cele instrainate de alte subiecte de drept (cele privatizate total).
Efectul juridic (in sensul posibilitatii retrocedarii in natura) s-ar fi putut produce fata de reclamanti numai in ipoteza in care s-ar fi anulat atat privatizarea, cat si actele ulterioare de instrainare. Cum insa problema interesului reclamantilor in anularea actelor de instrainare subsecvente privatizarii a fost transata de instantele de control in sensul existentei interesului, ramane de analizat daca in speta exista motivul de nulitate absoluta al fraudei la lege(ca specie a cauzei ilicite). Din acest punct de vedere se observa ca paratii cumparatori au cumparat de la un vanzator care era privatizat si dobandise imobilele inca din anul 1999. Aceasta privatizare nu fusese anulata, iar termenul de un an in care putea fi aceasta anulata expirase in speta, motive pentru care nu exista nici o informatie (inscriere a litigiului de anulare) care sa puna serioase indoieli asupra calitatii de adevarat proprietar al vanzatorului. Mai mult, hotararea consiliului local pe care o invoca reclamantii in sprijinul afirmatiei detinerii abuzive a imobilului de catre T. SA, fusese anulata in justitie si deci s-a considerat cu putere de lucru judecat ca imobilul era corect in administrarea paratei, element care vine sa probeze inca o data existenta unei aparente ce exclude reaua-credinta a subdobanditorilor. In fine, din actul de reorganizare a SC T. SA (din anul 1996) rezulta foarte clar ca, pentru a evita situatia vanzarii bunului altuia,  parata reorganizata va putea trece la vanzarea bunurilor care intra in patrimoniul sau privat (si nu este deci in patrimoniul public al municipiului) numai dupa aparitia hotararii de guvern care sa ateste patrimoniul public al municipiului.
Se observa ca parata SC T. SA a respectat conditiile din actul de reorganizare, din moment ce vanzarile catre tertii parati au fost efectuate dupa publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei a hotararii de guvern ce atesta proprietatea publica al municipiului si printre care nu se regaseste si imobilul a carui retrocedare se urmareste; de altfel, daca bunul ar fi in patrimoniul public al orasului Bacau, asa cum sustin reclamantii, atunci nici nu ar putea fi retrocedat, proprietatea publica fiind inalienabila, iar interesul nu ar mai fi personal, apartinand municipiului.
Nu exista deci nici un element de fapt care sa dovedeasca ca la momentul cumpararii imobilului (partilor din acesta) cumparatorii ar fi stiut sau ar fi trebuit sa stie in mod rezonabil ca acest imobil este dobandit sau detinut abuziv de catre vanzator si de ca aceste instrainari urmaresc un scop ilicit, adica imposibilitatea reclamantilor de a dobandi in natura imobilul solicitat fiind facute deci in frauda lor, ci dimpotriva, toate elementele analizate mai sus dovedesc faptul ca la momentul cumpararii acestui imobil tertii cumparatori si parati aveau toate motivele sa creada ca vanzarea se face de catre un vanzator care nu face parte din unitatile administrativ-teritoriale vizate de Legea 10/2001 si ca privatizarea acestui vanzator nu mai putea fi in discutie. Nefiind dovedita deci reaua-credinta a paratilor cumparatori ori a vanzatorului, constatand si lipsa efectelor notificarii in ce priveste pe parata SC T. SA,  instanta s-a respins cererea ca nefondata.
      10.  Impotriva acestei hotarari, in termen, motivat si legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru, au formulat apel reclamantii, cauza inregistrandu-se pe rolul Curtii de Apel Bacau sub nr. 6847/110/2009.
      In sustinerea apelului s-au invocat, in rezumat, urmatoarele critici apreciate ca justificand:
I.  in principal, trimiterea spre rejudecare, pentru ca:
-  respingerea cererii precizatoare si modificatoare depusa pentru termenul din 20.01.2010 incalca disp. art. 132 C.pr.civ. - argumentatia fiind straina de lege -, dreptul de acces la justitie si principiul disponibilitatii. Astfel, s-a nesocotit faptul ca cerere nu era in intregime modificatoare, ci si precizatoare in conditiile art. 132 alin.2 pct.3 si 4 C.pr.civ.- cerand valoarea obiectului pierdut  (capatul 4 ) si inlocuirea cererii in constatare cu una in realizare (capatul 3) sau dimpotriva, cand cererea in constatare poate fi primita (capatul 1). De asemenea, s-au avut in vedere argumente contradictorii - cum ca cererea a fost depusa in termen, dar nu mai poate fi primita dupa 7 ani -, nefondate - culpa tergiversarii cauzei neapartinandu-le, ci fondandu-se pe erorile de judecata ale Tribunalului si pe abuzul de drept al intimatilor parati  - si neprevazute de lege - art. 132 nu are ca si conditie de admisibilitate celeritatea.
- s-a incalcat principiul autoritatii lucrului judecat stabilit prin hotararile anterioare, respectiv reluarea argumentelor Deciziei 199/2007 a Tribunalului Bacau cum ca restituirea in natura nu mai este posibila, desi aceasta solutie fusese desfiintata in apel;
- s-au retinut argumente contradictorii si straine de lege si de natura cauzei. Astfel, desi se constata ca vanzarea nu putea surveni mai inainte de inventarierea bunurilor apartinand domeniului public, se omite ca la pozitia 803 din H.G. 1347/2001 este mentionata tocmai imobilul din str. Oituz, nr. 32; apoi, desi constata ca restituirea nu este posibila pentru ca proprietatea publica este inalienabila, mentine ca valabile acte de transmitere a unor bunuri apartinand domeniului public al municipalitatii; nu s-a analizat aplicabilitatea art. 21 alin.5 rap. la art. 27 - forma decisa prin Dec. CC nr. 860/2008- care instituie obligativitatea restituirii in natura cand preluarea a fost realizata fara titlu valabil si nici daca prin efectul legii ar fi operat o transmitere valabila a dreptului de proprietate catre S.C. „T” SA cata vreme lipseste un act de instrainare a constructiei de la Municipiul Bacau si s-a dovedit doar o transmitere de actiuni.
II.  in subsidiar, schimbarea solutiei, prin analizarea argumentelor depuse la 20.02.2010 si retinerea ca:
- preluarea a fost fara titlu legal - S.civ. 549/1954 pronuntandu-se in raport de o persoana fara capacitate civila si nu cu mostenitorul D. B. ca achitase impozitele pana in anul 1951 cand fusese arestat.
-  vanzarile erau nule conform art. 21 alin.5 din Legea 10/2001 - survenind dupa notificare si vizand imobile notificate -, art. 11 din Legea 213/1998,136 alin.4 Constitutie, art. 4 alin.2 din Legea 422/2001, art. 122 alin.2 din Legea 215/2001 si H.G. 1347/2001 - avand ca obiect bunuri domeniu public si, totodata, declarate monument istoric inca din 1994.
- societatea privatizata ( S.C. „T”SA ) era obligata a restitui in natura imobilele preluate fara titlu valabil conform art. 27 din Legea 10/2001 - forma din Dec. CC 860/2008  -, cu atat mai mult cu cat nu le putea avea in proprietate, nefiind in patrimoniul sau la aparitia Legii 15/1990.
- in conditiile art. 294 alin.2 C.pr.civ., capatul 4 din cererea precizatoare se justifica a fi admis in conditiile Deciziei 33/2008 a I.C.C.J. - obiectul revendicarii convertindu-se intr-o pretentie de despagubiri.
  Legal citati, intimatii parati au formulat intampinare si concluzii scrise de respingere a apelului ca nefondat, sustinand, intr-un mod  asemanator, aceeasi idei cum ca:
- respingerea cererii depuse la 20.01.2010 era indreptatita in conditiile in care nu se incadra in situatia prev. de art. 132 C.pr.civ. - din moment ce schimba obiectul cauzei, temeiul juridic si impunea chemarea in judecata si a altei parti ce nu figurase in stadiile procesuale anterioare, in care se regaseau si rezolvari din recurs - si contravenea disp. art. 315 C.pr.civ. ( conform Deciziei 1403/2005 a ICCJ );
-  nu s-a incalcat autoritatea de lucru judecat, neanalizandu-se din nou interesul ori admisibilitatea, ci s-a solutionat cauza pe fond, verificandu-se in mod argumentat toate sustinerile facute pe parcursul procesului privind conditiile de valabilitate ale actelor incheiate de parati si contestate de reclamanti.
- restul argumentelor sustin modificarea la actiune, deci nu prezinta relevanta in contextul in care a fost respinsa, si oricum nu pot fi primite fata de argumentele legale expuse de instanta de fond.
In apel, din oficiu, s-a pus in discutie si s-a solicitat de la S.C. „T” SA actele in baza carora s-au facut vanzarile contestate in cauza (comunicate pentru termenul din 26.01.2011 cu adresa 318/2011) si relatii de la D.J.C.P.N. Bacau privind incadrarea sau nu a constructiei pe lista monumentelor istorice (comunicate cu adresa 972/2.12.2010 - fl. 76).
Examinand apelul in raport de motivele invocate, de actele si lucrarile dosarului, precum si fata de dispozitiile art. 292 rap. la 294, 295 C.pr.civ. , Curtea a constatat caracterul sau nefondat pentru urmatoarele considerente:
I. - Instanta de fond a statuat in mod legal si temeinic ca nu poate fi primita cererea depusa la 20.01.2010 ( fl. 22-28 ), chiar daca motivarea, este perfectibila;
Astfel,  desi este adevarat ca art. 132 C.pr.civ. nu mentioneaza ca si conditie la primirea modificarii actiunii durata procesului, este de netagaduit ca scopul reglementarilor sale este de a proteja drepturile procesuale ale paratului - singurul care se poate opune la asemenea modificare  (Trib. Suprem, s.civ. dec. nr. 338/1971, nr. 1484/1960, nr. 124/1979 ) - si de a asigura celeritatea; ori in cauza paratii s-au opus respectivei modificari, iar cei 7 ani de la investirea instantei cu actiunea de fata  - in care reclamantii au beneficiat de asistenta juridica calificata - au fost apreciati ca justificand cu atat mai mult impunerea solutionarii cu celeritate a cauzei, in limitele clar stabilite prin Dec. 52/2005 a Curtii de Apel Bacau ( dosar 1491/2005 ) - mentinuta prin Dec. ICCJ 203/20.01.2006 ( dosar 3451/2005 ) - in sensul „verificarii legalitatii transmiterii dreptului de proprietate in conditiile in care se incepuse o procedura prevazuta de Legea 10/2001”;
Examinand cererea se constata ca aceasta schimba in mod substantial obiectul dedus judecatii - prin introducerea unor capete noi de cerere -, partile - prin chemarea in judecata si a Statului Roman prin Ministerul Finantelor - si temeiul juridic al actiunii,  iar a-i fi dat curs ar fi semnificat solutionarea altui obiect ce nu exista la data judecarii recursului (C.S.J., s.civ., dec. nr. 2100/29.09.1994), cu lipsirea de efecte a deciziei de casare sub aspectul limitelor rejudecarii (a se observa dispozitia de trimitere spre continuarea judecatii din Dec. 52/2008 a Curtii de Apel Bacau, mentinuta prin Dec. 7425/2008 a ICCJ ); s-ar fi incalcat astfel dispozitiile art. 315 C.pr.civ.
Mai trebuie aratat si faptul ca masura dispusa nu a incalcat dreptul reclamantilor de acces la justitie si nici nu a cenzurat principiul disponibilitatii procesuale, din moment ce acestora li s-a asigurat posibilitatea de a beneficia de toate garantiile oferite de art. 6 CEDO ( ex: de a investi o instanta, de a beneficia de aparare si de a li se asigura posibilitatea participarii acestuia in instanta si de a-si pregati apararea, de a beneficia de timp pentru stabilirea limitelor investirii, de a accede la toate probele si lucrarile dosarului, de a beneficia de scutire de taxe in conformitate cu dispozitiile Lefii 146/1997, etc.); Astfel, reclamantii au avut din plin posibilitatea de a-si stabili pozitia procesuala atat in fata Curtii de Apel Bacau in dosar 677/2004 - cand s-a discutat competenta -, in dosar 1491/2005 al Curtii de Apel Bacau - cand au precizat limitele investirii (fl. 18-19) si a carei solutie (Dec. 52/2005 ), ce stabilea din nou cadrul procesual, nu au inteles a o recura -, cat si in dosar 2435/110/2006 al Curtii de Apel Bacau cand, prin acelasi aparator, av. I., au precizat, in sustinerea apelului declarat impotriva S.civ. 199/2007 (fl. 17-18) ca nu au investit instanta decat cu o actiune in constatarea nulitatii unor contracte incheiate dupa intrarea in vigoare a Legii 10/2001 pe motiv ca imobile instrainate fusesera notificate a fi restituite in natura, nu si cu analiza posibilitatii restituirii in natura. Prin urmare, disponibilitatea procesuala a fost mai mult decat deplina, chiar excesiva si tinzand la a deveni abuziva, motiv pentru care se impunea a fi sanctionata - prin aplicarea limitarilor procesuale ale dreptului de acces la o instanta acceptate si de practica CEDO.
Se mai observa ca noua cerere nu se incadra - asa cum au sustinut apelantii - in situatia prevazuta de art. 132 alin.2 punctele 3 si 4 C.pr.civ., intrucat:
- actiunea nu viza restituirea unui bun care ar fi disparut, ci constatarea nulitatii unor contracte fata de care reclamantii aveau calitatea de terti, iar efectul unei eventuale admiteri nu l-ar fi constituit restituirea imobilelor catre reclamanti, ci intoarcerea lor la instrainator; prin urmare, in absenta unui capat de cerere prin care, in raport de S.C. T. SA, reclamantii ar fi solicitat restituirea in natura, nu s-ar fi justificat nici inlocuirea obligatiei respective cu una in dezdaunare in conditiile punctului 3 al alin.2 la art. 132 C.pr.civ. Mai mult, solicitarea de la punctul 4 din cererea din 20.01.2010 nu inlocuia o solicitare initiala cu alta, ci constituia un capat de cerere subsidiar, fapt ce excede textului analizat;
- nu exista o investire in conditiile art. 111 C.pr.civ. (neurmarindu-se constatarea existentei ori inexistentei unui drept, ci verificarea legalitatii unor contracte sub aspectul  respectarii unei conditii de validitate la incheiere - neeludarea unei dispozitii legale imperative), astfel incat nu se poate face aplicarea punctului 4 al alin.2 la art. 132 C.pr.civ.- strict limitat ca si aplicabilitate doar actiunii intemeiate pe art. 111 C.pr.civ.;
Si nu in ultimul rand, se constata ca nu poate fi primita sustinerea cum ca exista o contradictie in constatarea depunerii legale a cererii la primul termen si respingerea sa ca tardiva intrucat, in rejudecare, instanta de fond era obligata a aplica dispozitiile de procedura privind judecata in prima instanta (respectiv a discuta o cerere la prima zi de infatisare), insa cu respectarea indicatiilor instantelor de control judiciar sub aspectul viciilor de remediat si a limitelor investirii.
II. -  Nu poate fi apreciat ca s-a incalcat principiul autoritatii lucrului judecat - sub nici una din cele doua aspecte invocate - atat timp cat solutia dispusa nu reia dezlegari inlaturate de instantele de control si nici nu s-a intemeiat pe reluarea unor argumente apreciate de catre instanta de control ca nelegale - si devenite astfel probleme de drept dezlegate si obligatorii conform art. 315 alin.1 C.pr.civ. -, ci pe analiza tuturor sustinerilor partilor prin raportarea situatiei de fapt la normele Legii 10/2001 ce reglementeaza nulitatea pentru actele de instrainare avand ca obiect imobile notificate; astfel, s-a examinat, punctual, in ce masura imobilul se regasea printre cele vizate de interdictia la vanzare, daca sanctiunea nulitatii invocata se aplica sau nu vanzatorului, respectiv cumparatorului, si in ce masura era incidenta spetei, fara a se conchide ca ar lipsi interesul reclamantilor ori ar fi inadmisibila actiunea.
III. -    Nici sustinerea contradictorialitatii motivarii nu poate fi primita (astfel cum a fost expusa la punctul 2 alin. 7 si 9 - fl.16 d.apel) intrucat argumentele enumerate nu vin sa sustina temeinicia pretentiilor, in timp ce restul considerentelor o inlatura; de altfel, se observa ca in mod real nu se imputa o contradictorialitate, ci o omisiune in retinerea afirmatiei sale cum ca imobilul era in domeniul public al municipalitatii conform H.G.1347/2001; insa sub acest aspect se constata ca prima instanta a avut in vedere respectiva situatie, apreciind ca  imobilul nu se regaseste printre cele mentionate in actul respectiv (ultimul alin. din pagina 3 a sentintei - fl. 154 d. fond).  Legalitatea acestei constatari insa va fi examinata o data cu analizarea fondului.
IV. -  In ceea ce priveste nelegalitatea si netemeinicia solutiei invocate - prin raportare stricta la limitele investirii (deci cu excluderea cererii din 20.01.2010, dar cu analiza tuturor cauzelor de nulitate absoluta invocate ) - se observa ca aceste neregularitati nu sunt incidente intrucat:
Nulitatea pentru instrainarea dupa trimiterea notificarii (nr. 63/16.08.2001 - fl. 27 d. 3374/2003 al Judecatoriei Bacau) nu era reglementata de Legea 10/2001 in forma din  momentul formularii actiunii, insa a fost introdusa de Legea 247/2005 sub forma alin.4/1 al art.20 din Legea 10/2001, fiind astfel in vigoare in momentul confirmarii cadrului procesual de catre ICCJ prin Dec. 203/1006, precum si in prezent sub forma art. 21 alin.5.
In aceste imprejurari, avand in vedere si sustinerile reclamantilor de incalcare a dispozitiilor Legii 15/1990, H.G.4/1995, H.G. 834/2001 si Legii 422/2001 (fl. 39-41 d. 3018/2006 a Tribunalului Bacau, concluzii d. fond fl. 150) analiza facuta de prima instanta a acoperit atat verificarea nulitatii prin prisma acestui text, cat si a celui existent la data formularii actiunii, respectiv  46 din Legea 10/2001 - devenit art. 50 la prima republicare si art. 45 in prezent.
A)   Astfel, sub aspectul primei norme - conform careia „Sub sanctiunea nulitatii absolute, pana la solutionarea procedurilor administrative si, dupa caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisa instrainarea(---) imobilelor - terenuri si/sau constructii notificate potrivit prevederilor prezentei legi”  -, printr-o interpretare sistematica, s-a desprins in mod adecvat concluzia ca  aceasta viza doar actele de instrainare a imobilelor detinute (---) de o regie autonoma, o societate sau companie nationala, o societate comerciala la care statul sau o autoritate a administratiei publice centrale sau locale este actionar ori asociat majoritar, de o organizatie cooperatista sau de orice alta persoana juridica de drept public, conform alin.1 al art. 20 (actual 21); In acest sens sunt a se observa dispozitiile  21.1. din H.G.250/2007 (in vigoare si in prezent ) conform carora „Prevederea alin. (1) al art. 21 din lege are semnificatii juridice multiple, respectiv:
a) statueaza indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevazuta de lege cu privire la orice alte proceduri legale care tind sa instraineze imobilul respectiv catre alte persoane, altele decat cele indreptatite potrivit legii;
c) indisponibilizarea acestor bunuri are drept scop primordial indeplinirea obligatiei de restituire in natura catre adevaratul proprietar;
e) societatile comerciale privatizate integral sau cele constituite din initiativa privata, care au dobandit astfel de bunuri dupa privatizare sau, dupa caz, dupa infiintarea lor, nu sunt entitati investite cu solutionarea notificarilor.
Ori cum  in cauza, la data aparitiei Legii 10/2001, imobilele instrainate nu erau detinute de o astfel de persoana juridica, ci de o societate integral privatizata (conform contract BC /33/7.09.1999 - fl. 47 d. 3347/2003 ) - aspect necontestat de nici una din celelalte parti -, societate ce nu avea obligatia solutionarii notificarii, nu opera nici interdictia analizata. In atare imprejurari, legalitatea vanzarilor nu putea fi examinata prin prisma acestui text.
B-1)    Sub aspectul celui de-al doilea text, respectiv art. 46 ( indicat de altfel si in actiune) cu cele doua prevederi din aliniatele 1 si 2, conform carora:
„Actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile care cad sub incidenta prevederilor prezentei legi, sunt valabile daca au fost incheiate cu respectarea legilor in vigoare la data instrainarii.
Actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile preluate fara titlu valabil, sunt lovite de nulitate absoluta, in afara de cazul in care actul a fost incheiat cu buna-credinta”.
S-a  analizat initial respectarea sau nu a legislatiei in vigoare la data instrainarii, sens in care s-a constatat, temeinic, ca:
-  legalitatea infiintarii S.C. T. S.A nu mai poate fi pusa in discutie in acest moment, fata de necontestarea actului sau de privatizare;
-  modul de constituire a patrimoniului sau - intrand aici si constructiile in litigiu  (conform sustinerilor acestei parti - fl. 36, 69 d. 3347/2003, fl.48 d. 3987/2004 al Tribunalului Bacau, fl. 28-29 d. fond  - necontestate de reclamantii carora le era cunoscuta situatia din data de 15.08.2001- conform relatiilor de la fl. 27 d. 3374/2003 - si confirmate de adresa  nr. 10/445/6.02.2003 a Primariei Mun. Bacau - fl. 79 d. 3347/2003- si inscrisurile inaintate cu adresa 318/24.01.2011 in acest apel - fl. 79-88) - nu mai putea fi contestat cu succes fata de dispozitiile S.civ. 2450/1997 a Judecatoriei Bacau (fl. 37 d. 3347/2003)  ce a statuat ca spatiile respective nu puteau fi trecute in administrarea Consiliului Local Bacau intrucat faceau parte din capitalul privat al societatii.
-  instrainarea respectase dispozitiile art. 3 alin.2 din H.G. 4/1995, in sensul ca survenise dupa stabilirea domeniului public si privat a mun. Bacau ( prin H.G, 1347/9.05.2002 - fl.56 d.2435/110/2006 al Curtii de Apel Bacau ), iar imobilele nu se regaseau printre cele atestate ca fiind domeniu public;
In acest moment al analizei este de aratat ca nu putea fi primita sustinerea reclamantilor cum ca imobilul constructie de la pozitia 803 din H.G. 1347/2002 este acelasi cu cel aflat in patrimoniul S.C. „T.”SA si instrainat paratilor S.C.”T”SRL, S.C. „ E. B.” si B. C., fata de situatia rezultata din coroborarea adresei nr. 10/445/16.12.2002  (fl. 59, 84 2435/110/2006 al Curtii de Apel Bacau) - prin care Primaria inainta, dupa atestarea domeniului sau public, spre solutionare notificarea pentru constructiile din patrimoniul S.C. „T” SA acestei institutii, pe motiv ca erau in patrimoniul sau - cu  adresa din 6.02.2003 ( fl.70 d. 3347/2003 ) - prin care aceeasi institutie incunostinta procuratorul reclamantilor ca nu poate solutiona notificarea pentru constructii intrucat nu este in patrimoniul sau, ci al S.C. „T.”SA careia i-a si inaintat-o spre solutionare (nesolutionata inca - fl. 80 d. 2435/110/2006 al Curtii de Apel Bacau), cumulativ cu neadministrarea de catre acestia, in conditiile art. 1169 C.civ., a vreunei probe contrare ori macar cu o contestare a respectivelor constatari ( a se vedea ca in dosarul privind solutionarea notificarii adresate Primariei Bacau, nu au contestat si nesolutionarea pretentiilor pentru constructii - Dec. civ. 351/2007 a Curtii de Apel Bacau, fl. 50-55 d. 2435/110/2006 a Curtii de Apel Bacau). 
Si nu in ultimul rand este de observat ca, in raport de relatiile comunicate in aceasta faza procesuala de Directia Judeteana pentru Cultura si Patrimoniul National cu adresa 972/2010, se inlatura si critica imposibilitatii instrainarii constructiilor pentru calificarea lor ca monument istoric, intrucat un astfel de statut nu a fost  acordat nici pana in prezent, cu toate ca au existat propuneri. De altfel, S.C.”T.” SA a verificat acest aspect anterior vanzarilor contestate in cauza, conform adresei 1324/26.08.2002 de la fl. 115 d. 6847/110/2009 al Tribunalului Bacau.
B-2)  Prin prisma celui de-al doilea alin. al art. 46 s-au facut referiri asupra conduitei semnatarilor celor trei acte de instrainare contestate, excluzandu-se argumentat o eventuala       rea-credinta din partea acestora, singura care ar fi justificat primirea actiunii si aplicarea sanctiunii nulitatii.
Insa, sub acest aspect, se constata de catre prezenta instanta ca nu s-au formulat critici in apel, motiv pentru care se vor respecta limitele impuse de art. 295 alin.1 C.pr.civ.; totodata se va remarca si ca buna-credinta se prezuma pana la dovada contrara, proba ce nu a fost produsa nici la fond nici in apel, fapt ce ar impiedica retinerea altei situatii de catre prezenta instanta.
V. -  In ceea ce priveste posibilitatea ori nu de restituire a constructiei in natura de catre S.C. T. SA in temeiul interpretarii date ICCJ dupa declararea de catre C.C. prin Dec. 860/2008 a neconstitutionalitatii  art. 29 Legea 10/2001  republ., aceste aspecte exced analizei limitelor investirii si, oricum, vor putea fi, eventual, analizate in solutionarea notificarii inaintate de Primaria Bacau catre S.C. T.SA
VI. -  Capatul 4 din cererea precizatoare nu poate fi examinat in apel pentru intaia data, nici macar prin prisma art. 294 alin.2 C.pr.civ. intrucat nu suntem in prezenta situatiei invocate (de solicitare a despagubirilor ivite dupa pronuntarea hotararii apelate).
Fata de toate cele expuse, s-a apreciat ca apelul nu este intemeiat, motiv pentru care s-a  respins.