InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Constanta

Infractiuni contra patrimoniului. Tentativa la infractiunea de furt - talharie. Absorbtie.

(Decizie nr. 53/MP/ din data de 22.08.2008 pronuntata de Curtea de Apel Constanta)

Domeniu Infractiuni; Tentative | Dosare Curtea de Apel Constanta | Jurisprudenta Curtea de Apel Constanta

Cod penal, art.208 alin.4 - 209 alin.1 lit.a, e, g si i

In cazul actelor materiale diferite exercitate la intervale scurte de timp, materializate prin faptul ca inculpatul se asigura de lipsa proprietarului locuintei, iar ulterior isi procura instrumentele specifice de a deschide fereastra, iar dupa ce constata prezenta partii vatamate in casa, apeleaza la ajutor pentru a finaliza planul infractional, realizat prin amenintari si loviri provocate partii vatamate, ne aflam in prezenta unei singure infractiuni complexe de talharie, deoarece actele pregatitoare se absorb in mod natural in continutul acestei infractiuni.

Prin sentinta penala nr.383/16 aprilie 2008, pronuntata de Judecatoria Tulcea, judetul Tulcea s-a hotarat:
I. A respins cererile privind schimbarea incadrarilor juridice date faptelor prin rechizitoriu ca neintemeiate.
In baza art.208 al.4-209 al.1 lit.a, e, g si i cu aplicarea art.33 lit.a raportat la art.75 lit.c si cu aplicarea art.37 lit.a din C.penal:
A condamnat pe inculpatul B.G., nascut la data de 17.10.1980 in Tulcea, domiciliat in Tulcea, cetatean roman, 8 clase, fara ocupatie, recidivist, in prezent detinut in Penitenciarul Tulcea, la pedeapsa de 4 ani inchisoare.
In baza art.86 al.1 din OUG nr.195/2002-republicata, cu aplicarea art.33 lit.a, art.75 lit.c si art.37 lit.a din C.penal:
A condamnat pe acelasi inculpat la o pedeapsa de 1 an inchisoare.
In baza art.20-208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.a, g si i cu aplicarea art.75 lit.c, art.33 lit.a si art.37 lit.a din C.penal:
A condamnat pe inculpatul B.G. la pedeapsa inchisorii de 2 ani.
In baza art.211 al.1 raportat la art.211 al.2 lit.b-211 al.2/1 lit.a si c cu aplicarea art.33 lit.a, art.75 lit.c si art.37 lit.a din C.penal:
A condamnat pe inculpatul B.G. la pedeapsa inchisorii de 8 ani.
In baza art.61 din C.penal:
A revocat liberarea conditionata din executarea pedepsei de 4 ani si 6 luni aplicata prin sentinta penala nr.1297/21.08.2006 a Judecatoriei Tulcea, din care a mai ramas de executat un rest de 690 zile.
In baza art.34 (1) lit.b din C.penal:
A contopit pedepsele aplicate inculpatului B.G. cu restul de 690 zile ramase neexecutate de acesta din pedeapsa de 4 ani si 6 luni, spre a executa pedeapsa cea mai grea de 8 ani inchisoare.
II. In baza art.211 al.1 - art.211 al.2 lit.b raportat la  art.211 al.2/1 lit.a si c cu aplicarea art.37 lit.a din C.penal:
A condamnat pe inculpatul C.V., nascut la 19.01.1975 in Constanta, domiciliat in Tulcea, cetatean roman, 10 clase, fara ocupatie, recidivist, in prezent detinut in Penitenciarul Tulcea, la 9 ani inchisoare.
In baza art.61 din C.penal:
A revocat liberarea conditionata a inculpatului, din executarea pedepsei de 9 ani si 6 luni aplicata prin sentinta penala nr.1604/2005 a Judecatoriei Tulcea, si contopeste restul de 866 de zile ramas neexecutat, cu pedeapsa de 9 ani, spre a executa 9 ani inchisoare.
Apelul declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria Tulcea impotriva sentintei penale de mai sus a fost admis de catre Tribunalul Tulcea prin decizia penala nr.79 din 15 iulie 2008, astfel:
A admis ca fondat apelul declarat de PARCHETUL DE PE LANGA JUDECATORIA TULCEA impotriva sentintei penale nr. 383 din 16 aprilie 2008 a Judecatoriei Tulcea.
A desfiintat in parte hotararea atacata numai cu privire la gresita retinere a circumstantei agravante prevazuta de art. 75 lit. c Cod penal in incadrarea juridica prevazuta de art. 86 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 savarsita de inculpatul B.G. si cu privire la gresita obligare a partilor responsabile civilmente in solidar cu inculpatii minori la plata despagubirilor pentru daune morale.
Rejudecand cauza, a dispuns inlaturarea din incadrarea juridica a infractiunii prevazuta de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 a circumstantei agravante prevazuta de art. 75 lit. c Cod penal in ceea ce-l priveste pe inculpatul B.G.
A mentinut condamnarea inculpatului B.G. la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii prevazuta de art. 86 al. 1 din O.U.G., nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal precum si dispozitiile referitoare la contopirea pedepselor in pedeapsa ce a mai grea de 8 ani inchisoare.
A dedus din pedeapsa de 8 ani inchisoare durata arestului preventiv de la 17 decembrie 2007 si pana la ramanerea definitiva a prezentei hotarari.
Apelurile declarate de inculpati au fost respinse ca nefondate.
Impotriva sentintei penale si a deciziei penale declara recurs inculpatii B.G. si C.V. nemotivat, in termen.
Apelantul inculpat B.G. sustine gresita incadrare juridica data faptelor si solicita schimbarea acestora intr-o singura infractiune prevazuta de art.211 alin.2 litera b - art.211 alin.21 litera a si c cod penal, cu inlocuirea agravantei prevazuta de art.75 litera c,  deoarece nu a cunoscut ca inculpatul D.F. era minor. Se solicita reducerea pedepsei aplicate.
Pentru inculpatul C.V. se solicita reducerea pedepsei aplicate, pe care o considera a fi disproportionata fata de fapta comisa si datele ce caracterizeaza pe inculpat.
Din examinarea din oficiu, motivele de recurs sustinute de aparatorii inculpatilor, in raport de probele administrate in ambele faze ale procesului penal, constata:
Ca situatie de fapt, s-au retinut urmatoarele:
1- In seara zilei de 5 decembrie 2007, in jurul orei 21, inculpatii B.G., S.M. si D.F. s-au intalnit si s-au hotarat sa fure un autoturism cu care sa se plimbe pe strazile municipiului Tulcea. Au identificat, in acest sens un autoturism Dacia 1310 - proprietatea p.v. S.I. B.G. si-a pus manusi pe maini, iar ceilalti doi ciorapi, pentru a nu lasa urme papilare. B.G. cu o cheie potrivita a deschis portiera autoturismului, in timp ce S.M. si D.F. pazeau locul faptei, dupa care impreuna s-au plimbat pe strazile orasului, cu autoturismul furat care a fost condus de B.G., fara a poseda permis de conducere.
Faptele savarsite in aceste conditii de inculpati au fost incadrate in disp. art:
- pentru B.G. - furt calificat prev. de art. 208 al.4- 209 al. 1 lit. a, e, g, i si conducere fara permis a unui autovehicul, infractiune prev de art.86 al.1 di O.U.G nr.195/2002, cu aplic. art.75 lit. c, art. 33 lit.a si art. 37 lit.a din C.penal
- pentru D.F. (minor)- furt calificat, prev. de art.208 al 4-209 al 1 lit a, e, g, i din C.penal, cu aplic art .99 si urmatoarele si
- pentru S.M. - furt calificat prev. de art.208 alin. 4 lit a, e ,g, i din C.penal cu aplic. art.99 din C.penal
2- Dupa abandonarea autoturismului, B.G. le-a propus celor doi inculpati minori sa mearga pe str. Babadag, din mun. Tulcea si sa fure bani dintr-un apartament de la parterul unui bloc. Au batut la gemul apartamentului partii vatamate B.V., si pentru ca nu le-a raspuns nimeni si-au pus planul in aplicare. Au mers la domiciliul lui C.V. de unde au luat o ranga, si toti trei au revenit la geamul acelui apartament. B.G. s-a urcat pe spatele inculpatului minor D.F. si cu ranga a fortat incuietoarea gemului, a reusit sa-l deschida, si a intrat in bucataria apartamentului, dupa care a intrat si inculpatul minor S.M.. Pentru a nu fi identificati, si a nu lasa urme, cei doi si-au tras glugile de la hanorace peste ochi, B.G. si-a pus manusi in maini, iar S.M. ciorapi. B.G., cand a ajuns la usa unui dormitor a sesizat existenta unei persoane in pat si s-a speriat, l-a atentionat pe S.M., care deja cauta prin dulapurile din sufragerie. In aceste imprejurari B.G. a scapat o bricheta, care ulterior a fost gasita de partea vatamata.
Speriati, cei doi au parasit apartamentul si impreuna cu D.F., care a ramas sa pazeasca locul faptei, au plecat la domiciliul lui C.V., pe care B.G. il cunostea din penitenciar.
Prin rechizitoriu, s-a dat urmatoarea incadrare juridica a acestor fapte :
- pentru B.G. - tentativa la furt calificat, prev .de art. 20-art.208 al.1-209 lit.a, g, i cu aplic. art. 75 lit.c, art. 33 lit. a si art.37 lit. a din codul penal;
- pentru inculpatul minor D.F., complicitate, complicitate la tentativa la furt calificat - art.26-20- 208 al. 1 -209 al. 1 lit.a,g,i cu aplic.art. 33 lit. a si art. 99 din codul penal;
- pentru S.M. - tentativa la furt calificat prev. de art.20-208 al. 1-209 alin 1 lit.a.g,i cu aplicarea art. 33 lit. a din C.penal
3- Ajunsi la locuinta inculpatului C.V., unde se afla si G.M.I., fara participarea acestuia din urma, au hotarat sa revina la locuinta unde incercasera sa fure bani si sa-si duca planul la finalizare, cu participarea si a lui C.V. caruia i-au relatat despre existenta acelei persoane in locuinta si care a acceptat sa-i ajute.
Inculpatii B.G., C.V. si inculpatii minori D.F. si S.M. s-au deplasat la locuinta partii vatamate B.V., unde incuietoarea gemului de la bucatarie fusese distrusa de B.G., anterior.
B.G. si D.F. au ramas sa asigure paza locului faptei.
D.F. s-a asezat langa peretele exterior al apartamentului si pe spatele lui s-au urcat si au patruns in bucatarie C.V. si S.M.
Ambii inculpati aveau trase glugile de la hanorace peste ochi si purtau in maini ciorapi, pentru a nu fi recunoscuti si a nu lasa urme papilare.
Inculpatii au intrat in dormitorul unde se afla acea persoana. De pe o noptiera din dormitor, C.V. a luat un telefon mobil Nokia, S.M. s-a apropiat de patul unde dormea partea vatamata B.N., pe care a trezit-o brusc din somn, si cu un briceag a amenintat-o ca o omoara daca nu-i spune unde sunt banii. In acest timp C.V. gasind un pistol -jucarie a amenintat-o pe femeie, care si-a dat seama ca pistolul ii apartine si nu prezinta pericol. C.V. a iesit din dormitor, pe hol a gasit un portmoneu din care a luat suma de 160 lei si o legatura cu chei, dupa care s-a dus in sufragerie unde a inceput sa scotoceasca prin dulapuri. S.M. sub amenintarea partii vatamate, a aflat de la acesta ca banii sunt in sufragerie.
C.V. a aprins lumina in sufragerie, timp in care si inculpatul B.G. s-a hotarat sa intre in apartament, si pe spatele lui D.F. a procedat la fel ca ceilalti doi inculpati. In timp ce inculpatul C.V. scotocea prin dulapurile din sufragerie a cazut un obiect si a facut zgomot. Partea vatamata B.V. s-a trezit si a iesit pe hol, crezand ca este fiul sau, pe cale l-a strigat, insa s-a intalnit cu C.V., care iesise din sufragerie. C.V. a incercat sa scape si l-a lovit pe proprietar in fata provocandu-i leziuni pentru a caror vindecare au fost necesare 5-6 zile de ingrijiri medicale. In timp ce inculpatul C.V. se lupta cu partea vatamata, B.G. fara a fi observat de victima, a fugit si a sarit peste geamul bucatariei in strada. Prin fata lui B.V., dupa ce C.V. a fugit pe geam, a trecut in fuga si S.M., care a parasit apartamentul.
Ulterior, telefonul mobil a fost vandut de B.G. lui D.I., cu 15 lei, iar banii i-au impartit.
Intreaga activitate materiala desfasurata de inculpati, nu poate fi despartita in mai multe fragmente, deoarece are la baza o singura idee infractionala, aceea de a sustrage bunuri si bani din locuinta.
Pentru a realiza aceeasi hotarare infractionala, inculpatii au patruns in prealabil in apartamentul partii vatamate si, constatand prezenta ei in casa, inculpatul B.G. a apelat la ajutorul inculpatului C.V., pe care-l cunostea din penitenciar. Inculpatii si-au impartit rolurile de paza si de actiune, dar in final au patruns cu totii in locuinta partii vatamate pentru a scotoci printre bunurile acesteia.
Inculpatii au realizat de la inceput ca, deposedarea victimei se va face prin violenta, s-au imbracat cu haine ce aveau gluga pentru a fi trase pe fata, manusi pe maini, vazand si auzind comportamentul inculpatului C.V. fata de partea vatamata care era amenintata si lovita, lasand-o sa actioneze dupa vointa lui.
In speta exista o singura actiune compusa din mai multe acte materiale, savarsite in mod neintrerupt pentru inculpatul B.G., constand din crearea conditiilor favorabile de a sustrage banii si bunurile prin spargerea geamului escaladat in locuinta si asigurarea ca pot actiona si cel de-al doilea moment, cand s-a materializat activitatea de sustragere prin violenta a telefonului mobil si a banilor.
Fiind in fata unei unitati materiale de infractiune, constata ca, din acest punct de vedere, recursul declarat de inculpat este intemeiat, urmand a-l admite ca fondat, dupa desfiintarea in parte a sentintei si deciziei penale.
In baza art. 334 cod pr. penala urmeaza a se schimba incadrarea juridica din cele doua infractiuni de tentativa la furt si talharie, intr-o singura infractiune de talharie, prev. de art. 211 alin. 1 rap. la art. 211 alin. 2 lit. b cod penal, art. 211 alin. 21 lit. a si c cod penal, cu aplic. art. 75 lit. "c" si aplic. art. 37 lit. "a" cod penal.
Recursul declarat de inculpatul C.V. urmeaza a fi respins ca nefondat, avand in vedere ca, la individualizarea pedepsei, s-au avut in vedere toate criteriile prev. de art. 72 cod penal, raportat la activitatea desfasurata de inculpat, care se inscrie in latura obiectiva a infractiunii de talharie, condamnarile anterioare de aceeasi natura, ce-i atrag starea de recidiva si, desi este liberat conditionat, nu a dat dovada de indreptare.
Cum din oficiu nu se constata alte motive de recurs care sa fie invocate in favoarea inculpatului, urmeaza a respinge ca nefondat recursul declarat.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Infractiuni; Tentative

Tentativa la omor - Sentinta penala nr. 4 din data de 22.01.2015
Lasarea fara ajutor a unei persoane aflata in dificultate – art. 203 alin. 1 Cod penal. Achitare in temeiul art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedura penala. - Sentinta penala nr. 9/P din data de 02.02.2017
Contestatie formulata impotriva unei hotarari emise in procedura administrativa de contestare a deciziilor de pensie. Obligatia instantei de a proceda la un examen efectiv al sustinerilor reclamantului. - Hotarare nr. 70/AS din data de 08.04.2014
Contestatie decizie de pensionare. Interzicerea cumulului pensiei de stat cu veniturile de natura salariala provenite de la bugetul de stat daca nivelul acesteia depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie. - Hotarare nr. 113/AS din data de 30.09.2014
Contestatie decizie de pensionare. Recuperarea debitului rezultat in urma recalcularii drepturilor de pensie cuvenite reclamantei prin revizuirea stagiului de cotizare realizat de aceasta. - Hotarare nr. 128/AS din data de 10.06.2014
Conditionarea dreptului de a obtine recalcularea sau revizuirea pensiei de efectuarea unui demers administrativ: contestatie, cerere de revizuire sau de recalculare. - Hotarare nr. 13/AS din data de 04.02.2014
Aplicarea indicelui de corectie prevazut de art. 170 din Legea nr. 263/2010 si art. IV alin. 1 din OUG nr. 1/2014 persoanelor pensionate pentru limita de varsta in perioada 1 ianuarie 2011 - 22 ianuarie 2013, care anterior anului 2011 au beneficiat de pen - Hotarare nr. 179/AS din data de 12.11.2014
Aplicabilitatea art. 149 - 151 din Legea nr. 263/2010 numai in cazul contestatiilor impotriva deciziilor caselor teritoriale si sectoriale de pensii - Hotarare nr. 17/AS din data de 24.02.2014
Raspunderea patrimoniala a salariatilor. Incasarea unor drepturi salariale necuvenite raportat la criteriile stabilite in contractul colectiv de munca pentru acordarea lor. - Decizie nr. 262/CM din data de 24.06.2014
Protectia drepturilor salariatelor care efectueaza concediul pentru cresterea copilului in varsta de pana la doi ani. Situatia gradatiei de merit acordate in invatamantul preuniversitar. - Decizie nr. 203/CM din data de 27.05.2014
Necesitatea reinfiintarii postului desfiintat in cazul unei concedieri efectuate in baza art. 65 Codul muncii, care a fost anulata. - Decizie nr. 386/CM din data de 14.10.2014
Inlocuirea sanctiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de munca cu alta sanctiune. Prerogativa disciplinara a angajatorului de a aplica sanctiunea in temeiul art. 247 Codul muncii, dar cu respectarea criteriilor prevazute de art. 250 - Decizie nr. 286/CM din data de 09.09.2014
Incetare contract de munca. Contestatie decizie de concediere. Reorganizare activitate societate. - Decizie nr. 234/CM din data de 17.06.2014
Imposibilitatea reintegrarii in postul detinut anterior concedierii, cand intre timp a intervenit un caz de incetare de drept a contractului individual de munca. - Decizie nr. 97/CM din data de 18.03.2014
Descrierea faptei care constituie abatere disciplinara. - Decizie nr. 280/CM din data de 20.08.2014
Contestatie in anulare formulata pentru motivul incalcarii normelor referitoare la alcatuirea instantei. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 188/CM din data de 13.05.2014
Contestatie decizie de concediere. Reintegrarea contestatorilor pe posturile de?inute anterior. Plata de despagubiri pana la reintegrarea efectiva. Stabilirea criteriilor de individualizare. - Decizie nr. 144/CM din data de 09.04.2014
Concediere disciplinara. Director de agentie al unei societati de asigurari. - Decizie nr. 282/CM din data de 02.09.2014
Concediere colectiva. Modul de indeplinire a procedurii de informare si consultare prealabila in cazul existentei unor organizatii sindicale nereprezentative. - Decizie nr. 260/CM din data de 24.06.2014
Concediere pentru desfiintarea locului de munca. Conditii. Inexistenta unei cauze reale si serioase. - Decizie nr. 19/CM din data de 21.01.2014