Durata rezonabila a procedurii. Consecintele incalcarii art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului sub aspectul duratei procedurii. Dreptul reclamantului la despagubiri materiale si morale. Calitatea procesual pasiva a Statului Roman.

In conditiile societatii moderne, infaptuirea justitiei este una dintre atributele statului, realizat prin intermediul serviciului public infiintat in acest scop. Raspunderea pentru indeplinirea idealului de justitie - justitie realizata in numele legii, eficienta, impartiala si egala pentru toti - revine in primul rand Statului, in calitate de garant al legalitatii activitatii judiciare, pentru organizarea acestei activitati, dar si pentru numirea si indrumarea judecatorilor si procurorilor, cei care prin munca lor realizeaza actul de justitie.
Conform Conventiei Europene a Drepturilor Omului, protectia cetateanului in fata ilegalitatilor, arbitrarului si abuzului instantelor este sintetic exprimata in sintagma “dreptul la un proces echitabil", exprimand ansamblul garantiilor procedurale care permit punerea in valoare a drepturilor  protejate prin Conventie.
Activitatea jurisdictionala este supusa normelor dreptului public, dar poate produce, prin disfunctionalitati sau prin savarsirea unor abuzuri, efecte de natura civila,  concretizate in prejudicii de natura materiala sau morala justitiabililor sau altor persoane, efecte care cad sub incidenta legii civile.
Prin urmare, statul, ca persoana responsabila, raspunde pentru consecintele pagubitoare produse in desfasurarea activitatilor specifice organelor judiciare, dar nu pentru o fapta savarsita de o alta persoana, ci in conditiile legii, in calitate de garant al legalitatii si independentei actului de justitie. Raspunderea sa va fi angajata independent de orice culpa, pe temei obiectiv. Ideea justificativa o constituie garantia obiectiva pentru riscurile pronuntarii unor hotarari sau lucrari, unor masuri nelegale abuzive, ce nu corespund exigentelor art. 6 din CEDO, de natura a prejudicia persoanele justitiabile.

Prin cererea inregistrata initial pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 5187/118/2006 reclamantul reclamantul M.G. a solicitat instantei, in contradictoriu cu paratii Ministerul Public - Parchetul de pe langa Tribunalul Braila si Ministerul Finantelor Publice, pronuntarea unei hotarari prin care paratii sa fie obligati la plata daunelor morale si materiale, cu titlu de despagubiri pentru durata foarte indelungata a proceselor penale in care a fost judecat.
La data de 27.12.2006 reclamantul a depus la dosar precizari prin care a aratat ca intelege sa se judece cu Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice in calitate de parat, care urmeaza a fi obligat la plata daunelor morale de 100.000 euro si a daunelor materiale de 20.000 Euro reprezentand cheltuieli judiciare, transport, medicamente, cazare, onorarii avocat.
Prin incheierea de sedinta din 29.01.2007 s-a luat act de renuntarea reclamantului la judecarea cauzei in contradictoriu cu paratul Parchetul de pe langa Tribunalul Braila.
In motivarea in fapt a cererii, reclamantul a sustinut faptul ca demersul judiciar de fata a fost determinat de imprejurarea ca a fost judecat o perioada indelungata de timp, iar in final s-a constatat nevinovatia sa, astfel ca cercetarea penala si judecarea cauzei au avut o durata excesiva, de natura sa ii creeze prejudicii semnificative. De asemenea, a existat un impact major asupra vietii de familie, dar si o expunere a sa in fata unei judecati publice.
In drept, au fost invocate dispozitiile Constitutiei, art.22 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art.998-999 Cod civil.
Prin sentinta civila nr.29/21.01.2008 a fost admisa exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Constanta si s-a dispus declinarea cauzei in favoarea Judecatoriei Constanta.
Prin intampinare, paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice a solicitat respingerea actiunii ca inadmisibila, sustinand ca dispozitiile art.998-999 Cod civil nu pot constitui temei pentru antrenarea raspunderii statului pentru erorile judiciare, singurul text de lege care prevede cazurile si conditiile in care statul raspunde pentru repararea daunelor morale fiind art.504 C.pr.penala.
Din analiza probelor administrate-dosarele penale atasate, inscrisuri, depozitii de martori, instanta a retinut ca prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Tribunalul Braila nr.389/1995, reclamantul din prezenta cauza a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor prevazute si pedepsite de disp. art.72 alin.1 lit.a din Legea nr.30/1978, disp. art.25 Cod penal raportat la art.72 alin.1 lit.a din Legea nr.30/1978, disp. art.25 raportat la art.292 Cod penal, disp. art.289 Cod penal.
Dupa mai multe rejudecari, prin sentinta penala nr.1744/2004 pronuntata de Judecatoria Braila in dosarul nr.4375/2003 s-a dispus incetarea procesului penal pornit impotriva reclamantului pentru savarsirea infractiunilor de fals in inscrisuri sub semnatura privata si instigare la savarsirea infractiunii de fals in declaratii, ca urmare a intervenirii prescrierii raspunderii penale, achitarea reclamantului pentru savarsirea infractiunii de contrabanda si instigare la savarsirea infractiunii de contrabanda, ca urmare a dezincriminarii faptei. Aceasta hotarare a ramas definitiva ca urmare a respingerii de catre Curtea de Apel Galati a recursului formulat de Parchetul de pe langa Tribunalul Braila.
Instanta a apreciat ca in speta dedusa judecatii, reclamantul nu a facut dovada existentei unei fapte ilicite a paratului, asa cum aceasta este reglementata de dispozitiile legale.
Nu se poate angaja raspunderea civila delictuala a statului numai pentru faptul ca judecata cauzei penale a reclamantului a trenat mai mult timp pe rolul instantelor. Durata in timp a judecarii unei cauze poate fi influentata atat de complexitatea acesteia, cat si de unele modificari legislative intervenite pe parcursul solutionarii. Aceasta cu atat mai mult cu cat reclamantul a fost in final achitat ca urmare a intervenirii prescrierii raspunderii penale si a dezincriminarii faptei si nu ca urmare a stabilirii nevinovatiei acestuia.
De asemenea, nu exista nici un mijloc de proba din care sa rezulte faptul ca statul, prin Ministerul Public-Parchetul de pe langa Tribunalul Braila, a exercitat cu rea-credinta caile de atac prevazute de lege impotriva hotararilor pronuntate in cauza penala si care ar fi condus nejustificat la prelungirea in timp a solutionarii cauzei penale in care era judecat reclamantul.
Chiar daca din probele administrate in cauza rezulta faptul ca reclamantul a suferit un prejudiciu material si moral pe parcursul cercetarii penale, nu rezulta insa si indeplinirea cumulativa a celorlalte conditii prevazute de lege pentru antrenarea raspunderii civile delictuale a paratului, respectiv fapta ilicita, legatura de cauzalitate intre fapta, prejudiciu si vinovatia paratului, in sensul ca fapta ilicita i-ar fi imputabila acestuia.
In baza acestor considerente, retinand si disp. art.1169 Cod civil, instanta a respins actiunea ca nefondata.
Impotriva acestei hotarari, reclamantul a declarat in termen legal apel.
Cu privire la fondul cauzei, apelantul a sustinut ca hotararea este criticabila sub mai multe aspecte si este pronuntata cu ignorarea probelor adminisrate in cauza. Sub aspect conceptual, nu se poate retine ca statul trebuie sa raspunda doar pentru erorile judiciare ca urmare a condamnarii sau privarii de libertate in mod nedrept, in baza art.504 din Codul de procedura penala. Potrivit acestei filozofii, cetateanul onest este dator sa suporte consecintele materiale si morale ale functionarii defectuoase, intr-o anumita cauza, a unui serviciu public: infaptuirea si distribuirea dreptatii intr-o societate democratica. Sorgintea acestei filozofii nu poate fi decat totalitara, practic statul inserand in contractul social o clauza de neraspundere cu valente absolute in materia raspunderii civile delictuale. Intreaga jurisprudenta CEDO consacra necesitatea protectiei cetateanului in raport de erorile sau abuzurile statului, inteles ca un ansamblu articulat de autoritati in care este prezenta si justitia, astfel ca orice vatamare produsa prin functionarea defectuoasa a acesteia trebuie insotita in mod necesar de masuri reparatorii adecvate, atat sub aspectul daunelor materiale, cat si al celor morale.
Cuantumul daunelor trebuie apreciat in mod liber si suveran de magistrat, in raport de probele administrate, precum si in raport de ceea ce configureaza “constiinta juridica actuala" a societatii romanesti (notiunile actuale de dreptate, adevar judiciar, prejudiciu), iar in raport de toate criteriile indicate si probate sumele solicitate de reclamant sunt cat se poate de rezonabile.
Pentru solutionarea cauzei, s-a dispus atasarea dosarelor penale, respectiv : dosarele Judecatoriei Braila nr.4407/2002, nr.4375/2003-2 vol. si nr.11516/1998, dosarul Curtii de Apel Galati nr.227/2005, dosarele Tribunalului Braila nr.1991/1998, nr.784/2000 si nr.4244/2004.  
Prin decizia civila nr. 608/30.11.2009 Tribunalul Constanta a admis apelul promovat de reclamantul M.G. in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice si a schimbat in tot sentinta apelata in sensul admiterii actiunii. A fost obligat Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice la plata catre reclamant a sumei de 5000 Euro in echivalent in lei la data platii, cu titlu de daune morale.
A fost respinsa ca nefondata cererea de acordare a daunelor materiale. A fost obligat intimatul parat catre reclamant la plata sumei de 1904 lei cu titlu de cheltuieli de judecata constand in onorariu de avocat pentru fond si apel. S-a dispus restituirea catre reclamant a sumei de 7057 lei reprezentand taxa judiciara de timbru nedatorata, achitata cu chitantele seria TS5 nr.3562488/5.11.2008.
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de apel a retinut, in esenta, ca Legea fundamentala a Romaniei consacra in art. 21 alin. (3) dreptul partii la “solutionarea cauzei intr-un termen rezonabil", drept ce este reglementat si de art. 6 din CEDO.
Durata  excesiva a procedurii este de natura sa lezeze prevederile art. 6 alin. (1) din Conventie si sa le lipseasca de orice efect util.
Tribunalul Constanta a retinut ca prin Rechizitoriul nr. 389/P/1995 al Parchetului de pe langa Judecatoria Braila, reclamantul a fost trimis in judecata in stare de libertate, pentru savarsirea mai multor infractiuni prevazute de art. 25 Cod penal raportat la art. 72 alin. (1) lit. (a) din Legea nr. 30/1979 (Cod vamal), art. 25 Cod penal raportat la art. 292 Cod penal, art. 289 Cod penal si art. 75 alin. 1 lit. (a),(d) din Legea nr. 78/1978 cu aplicarea art. 33 Cod penal (contrabanda si instigare la contrabanda, instigare la fals, fals intelectual), iar dupa parcurgerea mai multor cicluri de judecata, pe parcursul a peste 10 ani, timp in care s-au pronuntat de catre tribunal 4 desfiintari cu trimitere la judecatorie si au existat schimbari de incadrare juridica, prin sentinta penala nr. 1744/05.07.2004 Judecatoria Braila a dispus incetarea procesului penal, intrucat a intervenit prescrierea raspunderii penale si achitarea pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 72 alin. (1) lit. (a) din Legea nr. 30/1978 intrucat fapta nu mai este prevazuta ca infractiune, aceasta constituind contraventie in baza art. 386 lit. (k) din H.G. nr. 626/1997. Hotararea a ramas definitiva prin respingerea recursului declarat de Parchet, prin decizia penala nr. 203/P/28.03.2005 pronuntata de Curtea de Apel Galati.
Desi nu se poate retine ca instrumentarea urmaririi penale si trimiterea reclamantului in judecata s-a facut in dispretul probelor existente si impotriva dispozitiilor legale ori ca Ministerul Public a exercitat in mod abuziv dreptul de a exercita caile de atac legale, Tribunalul Constanta a constatat ca durata litigiului a fost excesiva in raport de complexitatea cauzei si conduita partilor implicate in demersul judiciar, iar incalcarea dreptului  reclamantului la un proces echitabil sub aspectul duratei nerezonabile a procedurii, se impunea a fi sanctionata, Statul Roman fiind raspunzator, in temeiul dispozitiilor art. 998-999 Cod civil si art. 6 din Conventie, pentru prejudiciul moral suferit de reclamant.
Instanta de apel a retinut ca un cuantum de 5000 Euro al daunelor morale este rezonabil, in raport de dreptul fundamental incalcat, dar si de jurisprudenta CEDO care a manifestat o pozitie  moderata prin sumele rezonabile acordate cu titlu de daune morale.
Referitor la solicitarea reclamantului de acordarea daunelor materiale - reprezentand cheltuieli judiciare, transport, medicatie, cazare, onorariu avocat, tribunalul Constanta a retinut ca suma de 20.000 Euro pretinsa de reclamant este excesiva, iar pe de alta parte nu s-a probat efectuarea acestora, conform art. 1169 Cod civil.
Impotriva acestei decizii in termen legal au declarat recurs paratul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice si reclamantul M.G.
I. Paratul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice a criticat legalitatea hotararii Tribunalului Constanta sub aspectul art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, apreciind ca hotararea a fost pronuntata cu incalcarea/aplicarea gresita a legii respectiv a dispozitiilor art. 998-999 Cod civil si a dispozitiilor art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Recurentul parat a sustinut ca dispozitiile art. 998-999 Cod civil nu pot constitui temei pentru antrenarea raspunderii statului, aceasta fiind o raspundere directa ce apartine dreptului public si care are aplicatie limitata - numai pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale. In conditiile in care s-a retinut ca instrumentarea dosarului penal - urmarirea penala si trimiterea in judecata - a avut un caracter licit, incetarea procesului penal avand loc ca urmare a intervenirii prescriptiei raspunderii penale si respectiv a intervenirii unei legi mai favorabile (dezincriminarea faptei) nu se poate retine in sarcina paratului savarsirea unei fapte ilicite, care sa antreneze, pentru acoperirea prejudiciului moral, raspunderea Statului conform art. 998 Cod civil.
II. La randul sau, reclamantul M.G. a criticat legalitatea hotararii pronuntate de Tribunalul Constanta conform art. 304 pct. 7 si 9 Cod procedura civila sub urmatoarele aspecte:
 - Considerentele hotararii atacate sunt straine de cauza in partea care cuprinde comparatii cu alte cauze solutionate de CEDO. Instanta de apel trimite la o serie de hotararii care sanctioneaza arestarea sau detentia nelegala in cursul unor proceduri penale, fara sa observe insa ca potrivit legislatiei nationale, repararea unor astfel de prejudicii se afla sub imperiul art. 504 Cod procedura penala, iar ceea ce a acordat instanta de contencios european este independent de ceea ce instantele nationale urmeaza sa reparare.
- Instanta de apel a retinut in mod eronat faptul ca in cauza penala s-a dispus incetarea procedurii penale ca urmare a intervenirii prescriptiei raspunderii penale si ca urmare a intervenirii unei legi mai favorabile care a dezincriminat una dintre faptele deduse judecatii.
In realitate, prin sentinta penala  nr. 1744/5.07.2004 Tribunalul Braila a retinut necomiterea de catre inculpat a faptei de trecere peste frontiera a bunurilor prin alte puncte decat cele destinate controlului vamal, si numai in subsidiar, si in masura in care procesul penal ar fi continuat s-ar fi constatat dezincriminarea faptei.
Chiar si sub acest aspect, durata procedurilor nu este sub nicio forma imputabila reclamantului, astfel ca orice evolutie legislativa pretins favorabila acestuia nu a avut efectele scontate datorita utilizarii abuzive a cailor de atac de catre Ministerul Public.
- In mod gresit nu au fost acordate reclamantului daune materiale in valoarea
de 20.000 Euro, desi reclamantul s-a prezentat la aproape toate termenele de judecata timp de 10 ani, in fata unor instante cu sediul in alte localitati decat cea de domiciliu, a fost asistat de avocat desi si chiar in absenta unor domcumente de plata pentru combustibil, onorarii avocat, cazare, instanta putea estima costurile ocazionate de procesul care s-a derulat pe o perioada de 10 ani.
- Sustinerea instantei de apel conform careia nu sunt justificate obligatiile reclamantului referitoare la daunele suferite ca urmare a divortului, nu poate fi primita, in conditiile in care motivul real al ruperii relatiilor matrimoniale a fost clar precizat de martori si este strans legat de procedurile penale in care a fost implicat reclamantul.
- Instanta de apel nu s-a  pronuntat cu privire la prejudiciul moral suferit prin mediazizarea procesului penal, cand reclamantul a fost infatisat opiniei publice ca un infractor.
- In mod gresit a retinut instanta de apel ca nu este necesara cercetarea obligatiilor reclamantului referitoare la incalcarea dreptului la libera alegere a muncii conform pregatirii profesionale (comandant de nava), la ingradirea timpului de odihna si timpului liber, a dreptului la viata privata si a dreptului la onoare si demnitate. 
 - In mod nefondat a retinut instanta de apel ca deschiderea si derularea procedurilor penale nu ar fi avut drept rezultat impunerea unei sarcini intolerabile pentru reclamant intrucat tragerea la raspundere penala ar avea un caracter licit.
Analizand legalitatea hotararii recurate in raport de criticile partilor, Curtea retine urmatoarele:
I. Recursul Statului Roman prin Ministerul Finatelor Publice se retine a fi vadit nefondat pentru urmatoarele considerente:
In conditiile societatii moderne, infaptuirea justitiei este una dintre atributele statului, realizat prin intermediul serviciului public infiintat in acest scop. Raspunderea pentru indeplinirea idealului de justitie - justitie realizata in numele legii, eficienta, impartiala si egala pentru toti - revine in primul rand Statului, in calitate de garant al legalitatii activitatii judiciare, pentru organizarea acestei activitati, dar si pentru numirea si indrumarea judecatorilor si procurorilor, cei care prin munca lor realizeaza actul de justitie.
Conform Conventiei Europene a Drepturilor Omului, protectia cetateanului in fata ilegalitatilor, arbitrarului si abuzului instantelor este sintetic exprimata in sintagma “dreptul la un proces echitabil", exprimand ansamblul garantiilor procedurale care permit punerea in valoare a drepturilor  protejate prin Conventie.
Potrivit art. 6 din CEDO, orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta  independenta si impartiala care va hotara fie asupra (...) incalcarii dreptului si obligatiilor cu caracter civil", fie asupra “temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptata impotriva sa". Incalcarea unuia dintre aceste drepturi de catre autoritatile statale confera titularului acestora un “(...) drept de recurs efectiv in fata instantelor nationale", conform prevederilor art. 13 din Conventie.
Potrivit art. 20 din Constitutia Romaniei, Conventia face parte din dreptul nostru intern, are o aplicabilitate directa si trebuie respectata cu prioritate, in cazul in care impune un standard mai ridicat de protectie a drepturilor omului.
Art. 13 din Conventie da expresia directa a principiului subsidiaritatii, consacrat de art. 1 din Conventie, potrivit caruia protectia drepturilor omului este in primul rand, responsabilitatea sistemului juridic national.
De asemenea, art. 13 impune statelor sa prevada o cale de atac interna pentru a face fata substantei unei “plangeri" discutabile, conform Conventiei, si sa acorde reparatii corespunzatoare, sub forma de compensatii, accelerare si/sau alte forme de despagubiri, pentru orice incalcare  constatata.
Tinand cont de Recomandarile Comitetului de Ministri, Rec.6(2004) privind imbunatatirile cailor de atac interne si Rec. 3(2010) privind caile de atac eficiente pentru durata excesiva a procedurilor, CEDO a reamintit ca toate constatarile sale referitoare la incalcari impun o obligatie legala autoritatilor de stat competente sa adopte fara intarziere masuri generale de prevenire a incalcarilor similare si ca necesitatea unor astfel de masuri, inclusiv furnizarea unor cai de atac interne eficiente este cu atat mai urgenta in cazul incalcarilor repetate ce pun in lumina probleme structurale (cauza Kudla contra Poloniei, hot.din 26.10.2000).
Reclamantul se plange de durata procedurii penale indreptate impotriva sa si in cadrul careia a fost acuzat de savarsirea infractiunilor prevazute de fals, uz de fals si contrabanda, invocand dispozitiile art. 6 alin. (1) din Conventie.
In acord cu jurisprudenta CEDO, instanta de recurs retine ca in materie penala “termenul rezonabil" prevazut de art. 6 alin. (1) din Conventie incepe sa curga de la data la care o persoana este “pusa sub acuzare". Punerea sub acuzare in sensul art. 6 alin. (1) din partea autoritatii competente, a invinuirii de a fi savarsit o infractiune, idee care corespunde si notiunii de “consecinte importante asupra situatiei persoanei “suspencte" (Cauza Reinhardt si Slimane - Kaid contra Frantei, hot. Din 31 martie 1998, Culegere de hot. Si decizii 1903II, p.660, paragraf 3).
Instanta constata ca au existat repercusiuni importante asupra situatiei reclamantului incepand de la data de la care parchetul a dispus, prin reghizitoriul din data de 02.02.1996 trimiterea in judecata a inculpatului M.G., iar intreaga procedura s-a finalizat, dupa mai multe cicluri procesuale la data de 28.03.2005 (prin decizia penala nr. 203/R/2005 a Curtii de Apel Galati), dupa un parcurs de-a lungul a 10 ani.
Caracterul “rezonabil" al procedurii urmeaza a fi apreciat tinand seama de circumstantele cauzei si criteriile consacrate in jurisprudenta CEDO, in special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului si cel al autoritatilor competente (cauza Pelissier si Sassi contra Frantei, hot. Nr. 2544/94, poz. 67).
Tribunalul Constanta a retinut in mod judicios ca desi cauza a prezentat o anumita complexitate, iar actele de procedura s-au desfasurat la intervale rezonabile si regulate, atat in faza de urmarire penala, cat si in faza de judecata, totusi procedura judiciara in care a fost angrenat reclamantul a durat 10 ani, termen nerezonabil, care a fost de natura sa afecteze grav interesele reclamantului.
Curtea retine ca prelungirea procedurii in mod nerezonabil se datoreaza si deficientelor autoritatilor in conditiile in care litigiul a suferit mai multe cicluri procesuale, iar Tribunalul Braila a constatat o serie de greseli de procedura in desfasurarea procesului in prima instanta - ce vizeau incalcarea dreptului la aparare al inculpatului, omisiunea de a pune in discutia partilor schimbarea incadrarii juridice din infractiunea prevazuta de art. 289 Cod penal in cea prevazuta de art. 290 Cod penal.
Tinand cont de comportamentul autoritatilor competente,  instanta de recurs constata ca in mod judicios instanta de apel a retinut ca nu s-ar putea aprecia ca “rezonabila" o durata de 10 ani a procedurii judiciare in care a fost implicat reclamantul.
Statul este obligat sa raspunda pentru consecintele prejudiciabile ale propriei activitati juridice, pe care o organizeaza si o conduce in conformitate cu prevederile constitutionale si cele legale.
Activitatea jurisdictionala este supusa normelor dreptului public, dar poate produce, prin disfunctionalitati sau prin savarsirea unor abuzuri, efecte de natura civila,  concretizate in prejudicii de natura materiala sau morala justitiabililor sau altor persoane, efecte care cad sub incidenta legii civile.
Prin urmare, statul, ca persoana responsabila, raspunde pentru consecintele pagubitoare produse in desfasurarea activitatilor specifice organelor judiciare, dar nu pentru o fapta savarsita de o alta persoana, ci in conditiile legii, in calitate de garant al legalitatii si independentei actului de justitie. Raspunderea sa va fi angajata independent de orice culpa, pe temei obiectiv. Ideea justificativa o constituie garantia obiectiva pentru riscurile pronuntarii unor hotarari sau lucrari, unor masuri nelegale abuzive, ce nu corespund exigentelor art. 6 din CEDO, de natura a prejudicia persoanele justitiabile.
In raport de aceste considerente se constata ca instanta de apel a retinut in mod judicios ca in cauza se impune angajarea  raspunderii statului pentru prejudiciul suferit de reclamant, urmare a duratei nerezonabile a procedurilor jurisdictionale desfasurate fata de reclamant.
Conform art. 312 Cod procedura civila se va respinge recursul Statului Roman prin Ministerul Finantelor Publice ca nefondat.
II. Cu privire la recursul formulat de reclamantul M.G., Curtea retine urmatoarele:
Recursul fiind o cale de atac extraordinara, instanta de recurs nu are dreptul de a face un control complet al hotararii, ci unul limitat la nelegalitate, pentru motivele invocate expres, legiuitorul intelegand sa excluda din atributiile instantei de recurs controlul oricarei netemeinicii, hotararea pronuntandu-se fara posibilitatea readministrarii probelor si fara o noua judecata de fond.
Critica recurentului reclamant, bazata pe dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, sub aspectul cuantumului daunelor morale si al criteriilor de stabilire a daunelor, acordate de instanta de apel, nu este gasita intemeiata, Tribunalul Constanta avand in vedere, cu ocazia determinarii acestui cuantum toate efectele negative generate de prelungirea in timp a procedurilor judiciare desfasurate fata de reclamant si anume: prejudiciul de imagine, ca urmare a mediatizarii excesive a procesului, expunerea la dispretul public si sentimentul de frustrare accentuata, determinat de prezenta sa in incinta instantelor si a parchetului, in mod repetat, timp de 10 ani, grava afectare a prestigiului sau profesional.
Nu se poate retine ca fondata sustinerea recurentului in sensul ca instanta de apel nu a avut in vedere la evaluarea prejudiciului moral toate efectele negative reclamate de parte si care vizau afectarea dreptului la odihna si timp liber, dreptul la viata privata, dreptul la imagine si la un nivel de viata corespunzator, dreptul la libera alegere a muncii.
Din analiza hotararii recurate se retine ca Tribunalul Constanta a retinut in mod judicios ca in materie de daune morale, Curtea Europeana a admis ca punct de plecare “prezumtia solida desi uneori refragabila" conform careia “durata excesiva a unei proceduri determina un prejudiciu moral". Prin urmare, valorificand o astfel de prezumtie, instanta de apel a retinut ca desfasurarea unei proceduri judiciare pe o perioada de 10 ani a antrenat un cortegiu de efecte negative asupra vietii publice si private a reclamantului, nefiind necesar sa se analizeze si sa se probeze in concret fiecare incalcare adusa dreptului reclamantului la bunastare, la viata privata, la libera dezvoltare a personalitatii, dreptul de a participa la viata culturala etc.
Aceasta nu inseamna ca instanta de apel nu a avut in vedere caracterul complex al prejudiciului suferit de reclamant - prejudiciu psihic de netagaduit, un prejudiciu de imagine multiplu si complex si un prejudiciu de familie in sensul art. 8 din CEDO, prejudiciu in raport de care a retinut ca simpla constatare a incalcarii dreptului reclamantului la un proces echitabil sub aspectul asigurarii unei durate rezonabile a procedurii judiciare, nu este suficienta, reclamantul fiind indreptatit si la acordarea unor despagubiri banesti.
Despagubirea baneasca acordata pentru repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie sa reflecte o concordanta valorica exacta intre cuantumul sau si gravitatea prejudiciului la a carui reparare este destinat sa contribuie.
Pentru determinarea cuantumului despagubirilor morale se impune a se avea in vedere principiul repararii integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicita, iar cum restabilirea situatiei anterioare producerii prejudiciului, in ceea ce priveste prejudiciul moral, este aproape imposibila, se impune ca prin despagubirile acordate sa se asigure o usurare a suferintelor reclamantului si obtinerea unor anumite satisfactii de catre acesta.
In ceea ce priveste intinderea daunelor morale acordate reclamantului statuand in echitate, instanta de apel, printr-o apreciere pertinenta a elementelor relevate mai sus, a conturat o  evaluare adecvata a daunelor morale compensatoare la 5000 Euro.
Aceasta suma este in acord cu jurisprudenta CEDO, care intr-o cauza similara ce a vizat derularea unei proceduri penale pe o perioada de 10 ani (29 septembrie 1994 - 29 iulie 2004), constatand violarea art. 6 din CEDO, sub aspectul duratei nerezonabile a procedurii, a condamnat Statul Roman la plata unor daune morale de 3200 Euro (Cauza Balint contra Romaniei, hot. din 26 ianuarie 2010).
De altfel se constata ca si instanta de apel a subliniat pozitia moderata a instantei de contencios european in acordarea de daune morale, atunci cand constata incalcarea unor drepturi fundamentale, reglementate de Conventia Europeana. In acest sens trebuie interpretate trimiterile la jurisprudenta CEDO inserate in considerentele deciziei recurate, instanta de apel incercand sa sublinieze faptzl ca politica CEDO cu privire la acordarea de daune morale indiferent de drepturile fundamentale incalcate (dreptul de proprietate, dreptul la un proces echitabil sau detentie si interceptari nelegale) este moderata, daunele morale acordate variind intre 1000 si 5000 Euro.
In raport de aceste considerente se retine a fi nefondata si critica intemeiata pe dispozitiile art. 304 pct. 7 Cod procedura civila, considerentele hotararii recurate nefiind strainede cauza, ci sustin in totalitate solutia de obligare a Statului Roman la plata unor despagubiri morale catre reclamant ca urmare a incalcarii dreptului acestuia la un proces echitabil, conform art. 6 din CEDO, sub aspectul duratei nerezonabile a procedurii penale.
In aprecierea caracterului rezonabil al despagubirii acordate, Curtea retine pe de o parte faptul ca in speta angajarea raspunderii Statului se realizeaza exclusiv pentru incalcarea dreptului reclamantului la o procedura echitabila sub aspectul  duratei excesive, iar nu si pentru alte incalcari ale unor drepturi fundamentale (nu se pune problema unei detentii nelegale sau a raspunderii Statului pentru erori judiciare conform art. 504 Cod procedura penala sau conform art. 3 din CEDO), iar pe de alta parte nu trebuie neglijata jurisprudenta CEDO, care in cauze similare a acordat despagubiri inferioare sumei de 5000 Euro pentru incalcarea art. 6 din CEDO, sub aspectul duratei excesive a procedurii (cauza Balint contra Romaniei, hot. Din 26.01.2010; cauza Bursuc impotriva Romaniei, hot. din 12.10.2004; cauza Pantea impotriva Romaniei, hot. din 03.06.2003).
Instanta de apel a retinut in mod judicios ca derularea procedurilor judiciare pe o perioada de 10 ani nu poate fi retinuta ca fiind cauza ce a determinat divortul reclamantului.
Nu exista nicio legatura de cauzalitate intre procesul penal si divortul reclamantului, in conditiile in care initiativa divortului a apartinut chiar reclamantului, iar desfacerea casatoriei s-a realizat prin acordul partilor, ceea ce presupune ca sotii au recunoscut ca fiecare are o culpa proprie in degradarea relatiilor de familie.
In acest context, chiar daca martora T.R. a sustinut ca motivul desfacerii casatoriei l-a constituit atitudinea celei de a doua sotii a reclamantului fata de imposibilitatea reclamantului de a mai naviga si de a-i asigura un anumit standard economic, nu poate fi angajata raspunderea statului pentru desfacerea casatoriei reclamantului, stiut fiind ca una din obligatiile sotilor este de sprijin reciproc moral.
In literatura de specialitate s-a retinut ca obligatia de sprijin moral are un caracter juridic, iar sprijinul moral poate consta de exemplu, intr-o incurajare plina de solicitudine pentru depasirea unei situatii critice sau pentru ca actiunile sau proiectele profesionale sau de viata ale fiecaruia dintre soti sa se transforme in tot atatea impliniri, o grija atenta si devotata a sotului suferind sau in sfarsit, o permanenta stimulare pentru ca sotul  sau sotia sa se poata afirma pe diferite planuri (Otilia Calmuschi, “Incheierea casatoriei si efectele ei", p.59-60)
Intrucat in cauza s-a reclamant numai existenta unei proceduri neechitabile, sub aspectul duratei procesului, la stabilirea daunelor morale, nu este relevanta imprejurarea conform careia, la finalul procedurii nu s-a dovedit vinovatia  sau nevinovatia reclamantului, acest aspect fiind important numai in cererea de acordare a cheltuielilor de judecata reprezentand onorariu de avocat in procesul penal.
Acordarea cheltuielilor de judecata, constand in onorariul avocatului inculpatului este determinata de culpa procesuala. Cum in cauza a intervenit incetarea procesului impotriva inculpatului pentru savarsirea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata (art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal), ca urmare a prescrierii raspunderii penale, iar inculpatul nu a solicitat continuarea procedurii in vederea stabilirii nevinovatiei sale, se retine ca cererea de acordarea cheltuielilor de judecata constand in onorariu de avocat nu are fundament legal si urmeaza a fi respinsa.
 Rationamentul isi sustine valabilitatea si in referire la cercetarea inculpatului pentru savarsirea infractiunilor de contrabanda si de instigare la contrabanda, acesta fiind achitat ca urmare a dezincriminarii faptelor conform art. 11 pct. 2 lit. (a) Cod procedura penala sau la art. 10 lit. (b) Cod procedura penala cu aplicarea art. 12 Cod penal.
Se retine a fi fondata insa critica sa ce vizeaza gresita respingere a daunelor materiale constand in cheltuieli de deplasare si cazare a reclamantului pe parcursul derularii procedurilor judiciare la sediul instantelor din Braila si Galati.
Este incontestabil faptul ca necesitatea de a participa la numeroasele acte de cercetare,  la audieri la Parchet si in fata instantelor de judecata pe parcursul celor 10 ani a implicat o serie de cheltuieli pentru deplasarea si cazarea reclamantului in alte localitati decat cea de domiciliu, aceste cheltuieli reprezentand o consecinta directa a duratei excesive a procedurii judiciare.
Chiar in absenta inscrisurilor care sa dovedeasca aceste cheltuieli, avandu-se in vedere ca din incheierile de sedinta din dosarele penale rezulta participarea personala a reclamantului la sedintele de judecata, instanta de recurs examinand cererea de satisfactie echitabila a reclamantului in lumina principiilor jurisprudentei CEDO (hotararea Nokolov contra Bulgariei, cererea nr. 31195/1996; cauza Ozturk contra Turciei, cererea nr. 22479/1993; cauza Pantea contra Romaniei, cererea nr. 33343/1996), statuand in echitate, considera necesar a acorda reclamantului suma de 1500 Euro, in echivalent in lei la data platii, cu titlu de despagubiri materiale.
Fata de considerentele expuse, in baza art. 312 Cod procedura civila se va admite recursul reclamantului M.G. si se va modifica in parte decizia recurata, in sensul obligarii Statului Roman prin Ministerul Finantelor Publice la plata catre reclamant a sumei de 1500 Euro, in echivalent in lei la data platii, reprezentand daune materiale.
Vor fi mentinute celelalte dispozitii ale deciziei recurate.
In baza art. 274 Cod procedura civila obliga intimatul parat Statul Roman catre recurentul reclamant la plata sumei de 833 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.