InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Alba Iulia

Rectificarea actelor de stare civila

(Decizie nr. 403 din data de 04.05.2006 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia)

Domeniu Acte ale autoritatilor publice | Dosare Curtea de Apel Alba Iulia | Jurisprudenta Curtea de Apel Alba Iulia

    Rectificarea actelor de stare civila. Constatarea  judecatoreasca a existentei infierii in lipsa incuviintarii acesteia prin decizie a organului competent. Inadmisibilitate.
    
     In speta, reclamanta a solicitat instantei sa se dispuna completarea actului sau de nastere prin inscrierea la rubricile numele de familie a tatalui si prenumele tatalui  a  numelui si prenumelui tatalui infietor cu efecte depline. S-a solicitat sa se constate ca intre reclamanta si acesta a existat in fapt un raport de filiatie, consemnat in declaratie autentica si incuviintat prin decizia Consiliului Popular Suprem. Instanta a respins  actiunea cu motivarea ca defunctul presupus tata infietor nu a solicitat infierea, iar declaratia autentica de consimtire la infiere nu poate tine loc cererii sale in acest sens,  iar hotararea judecatoreasca nu poate tine locul acesteia.

Sentinta  civila – Decizia civila  nr. 403/4 mai 2006


Prin actiunea civila inregistrata la Judecatoria Sibiu sub dosar nr. 2267/2005, reclamanta O. I. G. a solicitat in contradictoriu cu parata Primaria mun. Sibiu, reprezentata de Primar, sa se dispuna completarea actului de nastere al reclamantei nr. 1618 din 23.05.1974, intocmit de Consiliul Popular al Municipiului Sibiu prin inscrierea la rubricile numele de familie al tatalui si prenumele tatalui, a numelui tatalui infietor cu efecte depline, N. A. S-a solicitat sa se constate ca intre reclamanta si defunct a existat un raport de filiatie rezultat din actul de infiere cu efecte depline consemnat in declaratie autentica sub nr. 158/8.01.1974 al Notariatului de Stat al judetului Sibiu, si incuviintat prin decizia nr. 242/10.05.1974, si inscrierea prin mentiune pe actul de stare civila a completarii privind raportul de filiatie paterna rezultat din infierea cu efecte depline.
In motivarea cererii petenta arata ca este nascuta la 6.01.1968 din parintii firesti D. D. si D. I. G. iar in anul 1974, ca urmare a actului de infiere cu efecte depline autentificat sub nr. 158/8.01.1974 si incuviintat prin decizia nr. 242/1974 a fost emis un nou act de nastere cu nr. 1618/1974. Noul act este incomplect intrucat nu cuprinde mentiunea tatalui infietor, Necula Andrei, semnatar al actului de infiere alaturi de sotia sa. Petenta sustine ca infierea si-a produs efectele, fiind crescuta de parinti infietori iar numele sau de familie a fost schimbat dupa acestia, din „D” in „N”, conform art. 78 alin. 1 – 2 raportat la art. 79 alin. 3 din codul familiei.
In drept se invoca art. 57, 58 din Legea nr. 119/1996, si dispozitiile art. 78 alin. 1 si 2, art. 79 din codul familiei.
Prin sentinta civila nr. 4151/25 mai 2005, Judecatoria Sibiu a respins aceasta actiune, retinand ca potrivit deciziei nr. 242/1997 emisa de Consiliul Popular al Mun. Sibiu, a fost incuviintata infierea cu efecte depline numai de catre N. M. Prin referatul intocmit in dosar nr. 965/1974, s-a constatat ca N. A., a suferit o condamnare penala, si nu intruneste conditiile prevazute de lege pentru infiere. Dupa intocmirea acestui referat, N. A., potrivit propriei declaratii si-a exprimat consimtamantul ca sotia lui sa o infieze pe reclamanta cu efecte depline. De aceea, s-a retinut ca nu este o omisiune sau eroare cu privire la actul de nastere al reclamantei.
Apelul declarat de reclamanta impotriva acestei sentinte a fost respins prin decizia civila nr. 30/18.01.2006, pronuntata de Tribunalul Sibiu, in dosar nr. 5306/2005, cu motivarea ca actul de incuviintare a infierii era actul administrativ individual prin care organul competent constata ca erau indeplinite conditiile pentru incheierea infierii, si potrivit art. 75 alin. 1 codul familiei, infierea isi producea efectele de la data incuviintarii ei. Or, N. A. si-a dat consimtamantul la infiere care a fost incuviintata doar fata de sotia sa, chiar daca in fapt, si el s-a preocupat de minora. Astfel, desi actul infierii a fost considerat valabil, s-a apreciat ca nu exista nici un temei legal pentru a complini lipsa actului de incuviintare a infierii.  
Impotriva acestei decizii a declarat recurs petenta, solicitand modificarea deciziei in sensul admiterii apelului, si schimbarii sentintei civile nr. 4151/2005 a Judecatoriei Sibiu, prin admiterea actiunii.
In motivarea de recurs, petenta sustine ca actiunea pe care a formulat-o are un caracter mixt, respectiv este o actiune intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 119/1996, pentru completarea actului de stare civila la rubrica numele si prenumele tatalui, si o actiune in reclamatie de stat civil, in privinta filiatiei paterne dobandita prin infierea cu efecte depline. Ambele cereri au caracter principal, vizand raporturi juridice civile diferite ca reglementare. Atat instanta de fond cat si cea de apel au ignorat aceasta dualitate de actiuni si interpretand gresit actul juridic dedus judecatii, au schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acesteia, astfel ca devin incidente prevederile punctului 8 al art. 304 cod procedura civila. Se sustine ca cele doua actiuni nu primesc o solutionare prin considerentele celor doua hotarari, astfel ca devin incidente prevederile art. 304 pct. 7 cod procedura civila.
Petenta justifica interesul in promovarea cererii, ca fiind legitim si actual, fata de valorificarea unor drepturi succesorale fata de defunctul infietor, in sensul ca neconformitatea actului de stare civila in care nu este mentionata filiatia paterna dobandita prin actul juridic al infierii, conduce la vacanta succesiunii, in lipsa de erezi. Petenta sustine ca in privinta filiatiei materne rezultata din actul juridic al infierii beneficiaza de prezumtia absoluta a conformitatii data de noul act de nastere. Aceeasi posesie de stat, dar in privinta filiatiei paterne, se coroboreaza evident cu forma actului de infiere intocmit de parintii firesti si parintii infietori. Petenta avea anterior infierii parintii firesti, paternitatea fiind certa, rezultata din actul juridic al casatoriei parintilor, insa dupa infiere( desi aceasta s-a facut cu acordul ambilor parinti firesti si a parintilor infietori), potrivit noului act de nastere, incheiat dupa infiere, paternitatea apare ca nedecisa sau neexistenta. Noul raport de filiatie si-a produs efectele firesti, petenta fiind crescuta de familia infietoare in conditii armonioase, insa lipsa mentiunii paterne de pe actul de nastere a fost neglijata o lunga perioada de timp, pana la decesul parintilor infietori, in 14.01.1989 si respectiv tatal infietor la 11.01.1995.
Petenta arata ca actul juridic al infierii, considerat ca act de dreptul familiei este definita ca un act consensual, solemn si multilateral si fata de faptul ca ambii parinti infietori au consimtit la infiere, considera ca actiunea este admisibila asa cum a fost formulata, mai ales ca infierea a fost incuviintata prin act administrativ, fara a exista vreo dispozitie administrativa de respingere a incuviintarii infierii de catre tatal infietor. Apreciaza ca solutia de respingere a apelului si confirmarea solutiei instantei de fond este nelegala si nefondata, aducand incidenta dispozitiilor punctului 9 al art. 304 cod procedura civila. 
Verificand legalitatea hotararii atacate prin prisma motivelor de recurs, Curtea retine urmatoarele:
Asa cum corect au retinut instantele de fond si de apel, cu toate ca la data de 8 ianuarie 1974, parintii infietori si parintii firesti au dat declaratie autentificata sub nr. 158/1974, la Notariatul de Stat Judetean  Sibiu, pentru infierea cu efecte depline a minorei D. I. G., nascuta la data de 6 ianuarie 1968, prin referatul intocmit de catre Serviciul Administratiei Locale de Stat – Biroul Administratiei Locale si Autoritatii Tutelare din cadrul Consiliului Popular al Municipiului Sibiu, cu nr. 965/18.04.1974, s-a propus incuviintarea infierii cu efectele unei filiatii firesti a minorei I. G., de catre N. M., urmand ca infiata sa poarte numele de „N”. S-a retinut in continutul referatului, ca N. A. in anul 1969 a avut o condamnare penala, in urma careia a fost decazut din drepturile parintesti si nu indeplinea conditia de a fi tutore, in lipsa unei sentinte de reabilitare. In aceasta situatie N. M. a solicitat sa infieze singura minora, urmand ca N. A. sa solicite si el infierea dupa reabilitare. De altfel, N. A. a dat o declaratie scrisa in data de 13.04.1974 prin care arata ca este de acord ca sotia sa sa infieze singura minora I. G. Fata de aceasta situatie si actele depuse in dosarul de infiere, pe baza propunerii acestui serviciu, prin Decizia nr. 242/10.05.1974, a fost incuviintata infierea cu efecte depline a petentei de catre Necula Maria.
Asadar, contrar sustinerilor petentei, N. A. s-a declarat de acord ca petenta sa fie infiata doar de catre sotia sa, afirmatia ca si acesta a fost parinte infietor fiind lipsita de temei. N. A. avea posibilitatea, dupa implinirea termenului pentru reabilitarea sa, sa solicite, la randul sau, infierea petentei cu efecte depline. Lipsa vointei sale de a infia petenta nu poate fi suplinita printr-o hotarare judecatoreasca, chiar daca aceasta a locuit impreuna cu sotul mamei infietoare.
Chiar daca infierea este un act consensual, multilateral, declaratia autentica prin care se consimte la infiere, nu poate produce efecte juridice, decat dupa incuviintarea sa de catre autoritatea competenta, inscris necesar ad validitatem.
In lipsa actului prin care sa se constate paternitatea rezultata in urma infierii, respectiv a deciziei de incuviintare a infierii de catre N. A., este nefondata solicitarea de a se completa actul de nastere al petentei la rubricile numele de familie si prenumele tatalui, precum si completarea privind raportul de filiatie paterna.
    Din aceste considerente, Curtea apreciaza ca este nefondat recursul petentei, in temeiul art. 312 cod procedura civila urmeaza a-l respinge, mentinand hotararea instantei de apel ca temeinica si legala.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Acte ale autoritatilor publice

SOCIETATI COMERCIALE - Sentinta civila nr. 2593 din data de 20.09.2017
Revizuire. Inscrisuri doveditoare. - Decizie nr. 106 din data de 20.06.2018
Revizuire. Existenta unor hotarari potrivnice. - Decizie nr. 405 din data de 25.04.2018
Personal bugetar. Salarizare. Sporuri. - Decizie nr. 716 din data de 27.06.2018
Expropriere. Termenul de emitere a hotararilor de stabilire a cuantumului despagubirilor de catre expropriator - Decizie nr. 522 din data de 16.05.2018
Concediere. Desfiintare post. Cauza reala si serioasa. - Decizie nr. 433 din data de 25.04.2018
Amnistie potrivit Legii nr.125/2014. Neincludere indemnizatie aferenta stabilirii domiciliului obligatoriu. - Decizie nr. 435 din data de 25.04.2018
Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Salarizare. Existenta unor hotararii judecatoresti irevocabile prin care s-a stabilit dreptul de a avea inclus in indemnizatie indexarile prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 10/2007. - Decizie nr. 219 din data de 07.03.2018
Competenta materiala. Aplicarea Deciziei (RIL) nr. 18/2016 a Inaltei Cur?ii de Casa?ie ?i Justi?ie. - Sentinta civila nr. 34 din data de 13.02.2018
Salarizare. Situatia in care se pastreaza salariul de baza aferent lunii iulie 2016. - Decizie nr. 13 din data de 09.02.2018
Actiune in constatare. Competenta materiala. - Sentinta civila nr. 32 din data de 08.02.2018
Legalitatea ordinului prefectului avand ca obiect cuantumul sporului pentru condi?ii vatamatoare acordat func?ionarilor publici in baza art. 3^1 alin. 1 din OUG 57/2015. - Decizie nr. 4718 din data de 27.11.2017
Limitele dreptului de apreciere al organului fiscal in stabilirea cuantumului onorariului de avocat. - Decizie nr. 3313 din data de 13.10.2017
Recunoa?terea dreptului de deducere cu privire la cheltuielile aferente edificarii imobilelor care au facut obiectul unor tranzac?ii. Importan?a folosirii imobilului ca locuin?a personala. - Decizie nr. 3385 din data de 18.10.2017
Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Modificare documenta?ie de urbanism vs. indreptare eroare materiala. - Decizie nr. 2746 din data de 26.09.2017
Masurile de remediere luate de autoritatea contractanta in conf. cu art.3 din Legea nr.101/2016. Posibilitatea de revenire asupra raportului procedurii aprobat de conducatorul acesteia. - Decizie nr. 2295 din data de 23.08.2017
Obliga?ia ter?ului poprit de a plati penalita?i de intarziere. Momentul datorarii acestora. - Decizie nr. 2288 din data de 09.08.2017
Timbrul de mediu achitat pentru transcrierea unui autoturism cumparat din Romania. Legalitatea refuzului de restituire. - Hotarare nr. 1883 din data de 14.06.2017