Control vamal ulterior. Stabilire valoare in vama.

    Control vamal ulterior. Stabilire valoare in vama.
     
Valoarea in vama se declara de catre importator (prin comisionar vamal), care este obligat sa depuna la biroul vamal o declaratie pentru valoarea in vama, insotita de facturi sau de alte documente de plata a marfii si a cheltuielilor pe parcurs extern, aferente acesteia asa cum prevede art. 58 alin. 1 din Codul vamal al Romaniei.
Asadar, la momentul la care importatorul a completat declaratia vamala de punere in libera circulatie el era obligat, potrivit normelor mai sus indicate si anexei 25 la  Regulamentul vamal 2454/93, sa completeze la caseta 46 valoarea statistica, respectiv valoarea in vama compusa din pretul de cumparare si 70% din cheltuielile de transport  asa cum acestea rezultau din actele invocate de organul vamal in procesul verbal de control ulterior.
Or analiza declaratiilor aflate la dosar nu releva faptul ca aceste dispozitii ar fi fost respectate, context in care informatiile comunicate prin aceste declaratii se dovedesc inexacte si ca atare, autoritatea vamala avea dreptul de a efectua control ulterior si sa procedeze la regularizarea situatiei in conditiile art. 100 alin. 1 si 3 din Codul vamal al Romaniei.

     Sectia de contencios administrativ si fiscal - Decizia nr.2294/14 septembrie 2011
     
     Prin Decizia nr. 2294/2011 pronuntata in dosar nr. 5672/97/2010 la data de 14 Septembrie 2011, Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal a Curtii de apel Alba Iulia a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC E.D.H.S. SA impotriva sentintei nr.328/CA/2011 pronuntata de Tribunalul Hunedoara – Sectia comerciala si de contencios administrativ in dosarul nr.5672/97/2010.
     S-a retinut ca prin actiunea formulata reclamanta a solicitat urmatoarele:
I. anularea Deciziei nr.161/10.09.2010 a DGFP Hunedoara,
     II. anularea Deciziei pentru regularizare nr.388/21.05.2010 si a Procesului-verbal de control nr.2205/27.05.2010 emise de DRAOV Timisoara.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat, in esenta, ca prin actele respective s-au stabilit in sarcina sa taxe vamale de 2286 lei si majorari de intarziere si TVA de 8680 lei si majorari de intarziere. Acestea se refera la mai multe importuri din China si au rezultat in urma aplicarii unei taxe vamale in procent mai mic decat cel prevazut pentru aceasta tara, respectiv de 70%. Apreciaza ca pentru acest calcul gresit se face vinovat exclusiv organul vamal, nu reclamanta intrucat aceasta a pus la dispozitie toate informatiile necesare inca de la momentul completarii declaratiilor vamale. Arata ca a achitat diferentele de taxe vamale si TVA din decizia de regularizare, insa nu este de acord cu plata majorarilor, ce solicita a-i fi restituite.
Sustine ca potrivit art.90 din Codul vamal datoria vamala, TVA si majorarile de intarziere trebuie calculate la data depunerii declaratiei vamale, ori aceasta a fost depusa in 2007, iar majorarile au fost calculate pana in 2010. Intrucat obligatia privind plata regularizarii a devenit scadenta la 20.06.2010, potrivit art.111 C.pr.fiscala, nu este legala aplicarea de majorari si dobanzi compensatorii.
Parata DGFP Hunedoara, in nume propriu si pentru ANAF, a formulat intampinare prin care invoca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei ANAF, iar pe fond solicita respingerea actiunii ca neintemeiata.
Arata ca potrivit art.209 al.1 lit.a din O.G. nr.92/2003 competenta solutionarii contestatiilor impotriva actelor administrative fiscale revine directiilor generale judetene, ca structuri ale ANAF, care nu are nicio calitate in prezenta cauza.
Pe fond, arata ca in urma controlului ulterior s-au identificat la reclamanta o serie de documente de transport aerian, cu privire la care, potrivit anexei 25 din Regulamentul vamal 2454/93, la valoarea in vama trebuia adaugat un procent de 70%. Fata de aceste constatari s-a procedat la regularizarea taxelor vamale, TVA cu majorari si dobanzi compensatorii. Ca potrivit art.223 al.2 coroborat cu art.90 al.2  din Legea 86/2006, scadenta datoriei vamale este la data nasterii datoriei vamale, adica momentul acceptarii declaratiei vamale in cauza. Ca potrivit art.120 al.1 si 2 din OG 92/2003, pentru diferentele suplimentare de creante fiscale rezultate din modificarea unei decizii de impunere, majorarile de intarziere se datoreaza incepand cu ziua imediat urmatoare scadentei creantei fiscale pentru care s-a stabilit diferenta si pana la stingerea acesteia inclusiv. Ca potrivit art.100 din Legea nr.86/2006 autoritatea vamala are dreptul de a regulariza creanta vamala in cazul in care ulterior constata ca datoria vamala a fost stabilita pe baza unor informatii inexacte sau incomplete.
Prin intampinare parata DRAOV Timisoara, in numele ANV, solicita respingerea actiunii ca neintemeiata, intrucat datoria vamala s-a stabilit initial pe baza unor informatii inexacte sau incomplete, iar majorarile de intarziere se datoreaza de la data scadentei debitului principal, adica data depunerii declaratiei vamale.
     Prin sentinta nr.328/CA/2011 tribunalul a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata A.N.A.F., prin D.G.F.P. Hunedoara, iar pe fond a respins actiunea formulata de reclamanta SC E.D. SA, impotriva paratelor A.N.A.F., prin DGFP Hunedoara, si A.N.V., prin D.R.A.O.V. Timisoara.
     Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de fond a retinut in esenta ca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei A.N.A.F., prin D.G.F.P. Hunedoara, este neintemeiata fata de dispozitiile art. 17 alin. 1 si 3 din OG nr.92/2003 si in conditiile in care dispozitiile art. 209 din OG nr.92/2003 sunt norme de procedura ce privesc doar competenta solutionarii contestatiilor impotriva actelor administrative fiscale, nu si raportul de drept material fiscal. 
     Actiunea reclamantei a fost gasita nefondata intrucat parata de ordinul 2 era indreptatita a efectua controlul ulterior acceptarii declaratiei vamale intocmita de reclamanta, constatand cu aceasta ocazie existenta unor documente care nu au fost avute in vedere la data acceptarii declaratiei vamale si stabilirii drepturilor vamale. In consecinta in mod corect a procedat la regularizarea acestora, raportat la tarifele vamale de la data depunerii si acceptarii declaratiilor vamale in cauza. De altfel reclamanta a si recunoscut debitul principal, taxe vamale si TVA, insa nu si majorarile.
Referitor la aceste majorari se constata ca datoriei vamale ii sunt aplicabile in materie de penalitati de intarziere dispozitiile art. 119 si 120 din O.G. nr. 92/2003, care coroborate cu art.223 al.3 din Legea nr.86/2006, nu poate fi interpretata decat in sensul ca declarantul care a dat la depunerea declaratiei vamale informatii nereale sau incomplete, este obligat nu doar la plata diferentei neincasate de organul vamal, ci si la majorari de intarziere aferente calculate retroactiv de la data cand ar fi fost scadenta intreaga datorie daca ea ar fi fost corect stabilita, dat fiind ca a avut cunostinta de aplicarea gresita a regimului vamal la data acceptarii declaratiei vamale.
Nu a fost primita sustinerea reclamantei in sensul ca organului vamal ii revine in exclusivitate culpa pentru aplicarea gresita a regimului vamal, pe de o parte, pentru ca la data intocmirii si depunerii declaratiilor vamale reclamanta cunostea starea de fapt si drept, provenienta bunurilor si modul de transportare, iar pe de alta parte organul vamal a luat cunostinta de documentele de transport abia la data controlului ulterior.
     Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In expunerea motivelor se arata ca instanta de fond a pornit de la o interpretare eronata a dispozitiilor art. 100 alin. 3 din Legea nr.86/2006 in conditiile in care reclamanta a comunicat toate datele necesare stabilirii in mod corect a taxelor vamale inca de la inceput.
Din intreaga motivare a sentintei nu rezulta cu ce sunt eronate sau incomplete declaratiile vamale depuse de recurenta, astfel ca nu se justifica obligarea la plata de penalitati.
     Apreciaza ca datoriile au luat nastere la data de 27.05.2010, prin decizia de regularizare, termenul de achitare fiind 20.06.2010, potrivit art. 111 din Codul de procedura fiscala, astfel ca achitand datoria in acest termen nu se justifica plata accesoriilor.
     Culpa organelor vamale rezulta si din imprejurarea ca acestea aveau obligatia calcularii drepturilor vamale potrivit art. 90 din Codul vamal iar dupa calcularea lor acestea au fost achitate de catre reclamanta recurenta.
      In drept  se invoca dispozitiile art. 304 pct. 7,8,9 din Codul de procedura civila.
     D.G.F.P. Hunedoara a depus intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizand recursul formulat prin prisma motivelor invocate dar si al dispozitiilor art. 304 indice 1 din Codul de procedura civila Curtea a constat ca acesta este neintemeiat pentru urmatoarele considerente:
Urmare a controlului efectuat de DRAOV Timisoara la societatea reclamanta potrivit procesului-verbal de control nr.2205/21.05.2010, s-au identificat documentele de transport Air Waybill nr.507-10928875, nr.205-54958562, nr.114-36116500, nr.406-25919213, nr.507-11003904, nr.005-10880450, nr.999-54312215, pentru care s-au intocmit declaratii vamale de punere in libera circulatie la data de 18.05.2007, 21.03.2008, 5.11.2008, 15.06.2007, 24.04.2008, 9.05.2008, fara a se fi adaugat valorii in vama procentul de 70% potrivit anexei 25 la Regulamentul vamal 2454/93.
Ca urmare s-au stabilit taxe vamale suplimentare in valoare de 2286 lei, TVA suplimentar in suma de 8680 lei, precum si  majorari de intarziere aferente acestor sume de la data punerii in libera circulatie a marfurilor respective, in total suma de 20509 lei prin decizia de regularizare nr.388/21.05.2010 emisa de DRAOV Timisoara.
Prin Decizia nr.161/10.09.2010 parata DGFP Hunedoara a respins ca neintemeiata contestatia reclamantei pentru suma de 9543 lei, majorari de intarziere aferente taxelor vamale si TVA, retinand in considerente ca documentele de transport au fost identificate in timpul controlului paratei 2, ca, potrivit art.90 al.2 din Legea nr.86/2006, data declaratiei vamale acceptate determina stabilirea si aplicarea tuturor dispozitiilor privind regimul vamal iar potrivit art.120 al.1 si 2 din OG nr.92/2003, pentru diferentele suplimentare de creante fiscale rezultate din modificarea unei decizii de impunere, majorarile de intarziere se datoreaza incepand cu ziua imediat urmatoare scadentei creantei fiscale pentru care s-a stabilit diferenta si pana la stingerea acesteia inclusiv. Prin urmare reclamanta ar fi trebuit sa achite datoria vamala integral la data acceptarii declaratiilor vamale, nu dupa emiterea deciziei de regularizare, intrucat potrivit art.130 al.1 din Codul vamal, reclamanta raspunde pentru corectitudinea celor cuprinse in declaratia vamala.
Conflictul juridic dedus judecatii nu vizeaza stabilirea obligatiei recurentei de a achita taxe vamale si TVA suplimentar intrucat aceasta obligatie este recunoscuta iar debitul a fost achitat ci stabilirea culpei pentru calcularea cu intarziere a acestor drepturi.
In acest sens, daca in speta este incident cazul prevazut de art. 100 din Legea nr.86/2006, adica daca reclamanta a furnizat informatii  inexacte sau incomplete, atunci organul vamal era indreptatit sa stabileasca, retroactiv, drepturile restante si sa calculeze accesorii in conditiile art. 119 alin. 1 si art. 120 din Codul de procedura fiscala.
     In caz contrar, in ipoteza in care recurenta a furnizat, ab initio, la momentul depunerii declaratiei vamale, toate informatiile necesare iar stabilirea drepturilor s-a realizat din culpa exclusiva a organelor vamale nu pot fi incidente dispozitiile art. 223 alin. 3 raportat la art. 100 alin. 3 din Legea 86/2006.  
In solutionarea acestui conflict trebuie pornit de la premisa ca valoarea in vama este cea care sta la baza stabilirii drepturilor vamale. Valoarea in vama este compusa din pretul de achizitie la care se adauga si alte sume expres prevazute, in speta fiind vorba despre cheltuielile de transport al marfurilor importate pana la frontiera romana, potrivit art. 57 alin. 2 lit. a) din Codul vamal al Romaniei.
In acelasi sens au fost si dispozitiile art. 32 pct. 1 lit. e din Regulamentul (CEE) Nr. 2913 din 12 octombrie 1992 privind instituirea Codului Vamal Comunitar (in vigoare pana la data de 23.06.2008 si deci aplicabil declaratiilor vamale, mai putin celei intocmite la 05.11.2008), conform caruia  la stabilirea valorii in vama conform articolului 29, se adauga la pretul efectiv platit sau de platit pentru marfurile importate (…) si cheltuielile de transport si asigurare a marfurilor importate.
Valoarea in vama se declara de catre importator (in speta de catre recurenta prin comisionar vamal), care este obligat sa depuna la biroul vamal o declaratie pentru valoarea in vama, insotita de facturi sau de alte documente de plata a marfii si a cheltuielilor pe parcurs extern, aferente acesteia asa cum prevede art. 58 alin. 1 din Codul vamal al Romaniei.
In ceea ce priveste modul de evidentiere al acestei valori in cuprinsul declaratiei vamale de punere in libera circulatie se constata ca, potrivit pct. c din Cap. 3 al Anexei 2 la Ordinul  nr. 9.988/ 2006 pentru aprobarea normelor tehnice de completare, utilizare si tiparire a declaratiei sumare si a documentului administrativ unic emis de vicepresedintele A.N.A.F., caseta 46 vizeaza valoarea statistica, concept care reprezinta valoarea marfurilor la locul si momentul in care intra pe teritoriul tarii. Ea se exprima in moneda nationala si se determina prin transformarea in lei a monedei facturate, conform prevederilor legale, se calculeaza pe baza sumei facturate pentru marfuri si trebuie sa includa numai elementele constitutive (transport si asigurare etc.) referitoare la acea parte a transportului care, in cazul marfurilor importate, are loc in afara teritoriului tarii.
Asadar, la momentul la care importatorul a completat declaratia vamala de punere in libera circulatie el era obligat, potrivit normelor mai sus indicate si anexei 25 la  Regulamentul vamal 2454/93, sa completeze la caseta 46 valoarea statistica, respectiv valoarea in vama compusa din pretul de cumparare si 70% din cheltuielile de transport  asa cum acestea rezultau din actele invocate de organul vamal in procesul verbal de control ulterior.
Or analiza declaratiilor aflate la dosar nu releva faptul ca aceste dispozitii ar fi fost respectate, context in care informatiile comunicate prin aceste declaratii se dovedesc inexacte si ca atare, autoritatea vamala avea dreptul de a efectua control ulterior si sa procedeze la regularizarea situatiei in conditiile art. 100 alin. 1 si 3 din Codul vamal al Romaniei.
In acest context in mod corect a decis prima instanta ca, fata de dispozitiile art. 119 alin. 1 si art. 120 alin. 1 si 2 din Codul de procedura fiscala coroborate cu art.223 al.3 din Legea nr.86/2006, declarantul care a dat la depunerea declaratiei vamale informatii nereale sau incomplete, este obligat nu doar la plata diferentei neincasate de organul vamal, ci si la majorari de intarziere aferente calculate retroactiv de la data cand ar fi fost scadenta intreaga datorie daca ea ar fi fost corect stabilita, dat fiind ca a avut cunostinta de aplicarea gresita a regimului vamal la data acceptarii declaratiei vamale.
Recurenta sustine in mod eronat ca datoria a luat nastere la data comunicarii deciziei de regularizare in conditiile in care, momentul la care datoria vamala a luat nastere este doar unul singur, respectiv cel la care declaratia vamala este acceptata, potrivit art. 223 alin. 2 din Legea nr.86/2006. Regularizarea situatiei nu da nastere unei noi datorii ci tinde la corectarea uneia stabilita in mod gresit, caz in care momentul initial nu se schimba.
Fata de aceste imprejurari s-a constat ca recursul reclamantei este neintemeiat, solutia pronuntata de instanta de fond fiind legala si temeinica, motiv pentru care acesta a fost respins conform art. 312 din Codul de procedura civila .