InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Alba Iulia

Suspendarea hotararilor AGA atacate cu actiune in anulare pe calea dreptului comun. Conditii.

(Decizie nr. 869 din data de 04.08.2011 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia)

Domeniu Societati comerciale | Dosare Curtea de Apel Alba Iulia | Jurisprudenta Curtea de Apel Alba Iulia

Suspendarea hotararilor AGA atacate  cu actiune  in anulare  pe calea  dreptului comun. Conditii.

In  contextul  art.581 Cod  procedura civila,  la care  face trimitere  art.133 alin.1 din Legea  nr.31/1990 republicata, exista urgenta ori de cate  ori pastrarea  unui drept  sau  prevenirea  unei pagube iminente  nu  s-ar  realiza  in mod adecvat pe calea dreptului comun. In ambele  situatii, insa se  impune a se face  dovada  dreptului  ce urmeaza a  se proteja ori paguba a carei  producere urmeaza a fi impiedicata prin luarea  masurii  pe calea ordonantei.  Ambele situatii  se impun,  insa a exista  in realitate,  iar nu  doar  in mod  ipotetic.
In speta, nu s-a facut dovada vreunui drept in patrimoniul reclamantilor care sa necesite a fi protejat prin suspendarea executarii hotararilor adoptate de catre societatea parata. Posibilitatea ca hotararile adoptate sa fie supuse cenzurii si respectiv validarii de catre CNVM precum si eventualitatea atacarii in instanta de contencios administrativ a deciziilor CNVM nu poate constitui un drept in acest sens, necesar a fi protejat ci, cel mult o eventualitate care scapa protectiei textului de lege mentionat.
Nici existenta unei pagube iminente a carei producere sa fie impiedicata prin suspendarea executarii hotararilor atacate nu a fost dovedita in cauza. O paguba iminenta este aceea aflata pe punctul de a se produce, individualizata ca atare atat in ce priveste existenta cat si intinderea sa, tocmai de aceea posibil de dovedit. Simpla afirmare a eventualitatii producerii unor  prejudicii, chiar de natura financiara, fara ca acestea  sa fie individualizate in continutul lor, doar ca o formulare generala, nu satisface exigentele conditiei urgentei din textul de lege mentionat, legiuitorul  instituind prin textul art.581 Cod procedura civila posibilitatea luarii unor masuri concrete pentru situatii si imprejurari concrete si care in desfasurarea lor produc in mod efectiv prejudiciile a caror inlaturare nu poate astepta finalizarea pe fond a procesului, ceea ce exclude ab initio orice prejudicii eventuale si ipotetice.
In cauza nu s-a facut dovada unor nelegalitati evidente in adoptarea hotararilor AGA a caror nulitate se cere, de natura sa provoace o serioasa indoiala in privinta executarii lor. Reclamantii s-au limitat la aceleasi formulari generale in aceasta privinta fara a indica in concret nerespectarea unor norme imperative procedurale ori de fond, de  natura sa afecteze in mod serios prezumtia de legalitate de care se bucura respectivele hotarari pana la momentul solutionarii lor in cadrul actiunilor in anulare.

Sectia  comerciala – Decizia  comerciala  nr. 869/ 04 august 2011

Prin sentinta comerciala nr.590/C/2011 pronuntata de Tribunalul Sibiu in dosarul nr.2335/85/2011 s-a dispus, pe calea ordonantei presedintiale, suspendarea executarii Hotararilor Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor SC S. – S.S.E. SA nr. I; II; III; IV; V; VI si VII din data de 29.04.2011 pana la solutionarea irevocabila a dosarului nr. 2336/85/2011 si a  Hotararilor Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor SC S.– S.S.E. SA nr. I; II; III; IV; V; VI si VII din data de 29.04.2011 pana la solutionarea irevocabila a dosarului nr. 2336/85/2011 la cererea  reclamantilor SC W.K.G. SRL Sibiu, SC I.E. SRL cu sediul in comuna C., jud. D. si V.N.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut ca pe rolul Tribunalului Sibiu s-a inregistrat dosarul nr. 2336/85/2011 avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a Hotararilor Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor SC S. – S.S.E. SA nr. I; II; III; IV; V; VI si VII si a Hotararilor Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor SC S.– S.S.E. SA nr. I; II; III; IV; V; VI; VII; VIII, IX; X si XI din data de 29.04.2011 si mentionarea in Registrul Comertului a hotararii.
     In ce priveste urgenta masurii suspendarii, s-a retinut ca societatea parata are calitatea de  operator de piata reglementata de instrumente financiare si acela de administrator al Bursei financiar-monetare din Sibiu si ca potrivit dispozitiilor Legii nr.294/2006 R dar si prin Regulamentele emise de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM), atat pentru obtinerea cat si pentru mentinerea autorizatiei speciale de functionare, o astfel de societate trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute de art. 126 din lege, iar adoptarea tuturor hotararilor societatii trebuie sa fie facute cu respectarea dispozitiilor Regulamentului CNVM nr. 6/2009 si a dispozitiilor generale ale Legii nr. 31/1990 R.
     S-a mai retinut ca hotararile AGA atacate de catre reclamanti vizeaza elemente esentiale ale bunei functionari a societatii parate – denuntarea conducerii societatii – respectiv revocarea Consiliului de Administratie, tribunalul apreciind ca este indeplinita si cerinta urgentei. Mai mult, in conformitate cu dispozitiile art. 130 alin. (1) din Legea nr.297/2006 privind piata de capital, membrii consiliului de administratie al operatorului de piata sunt validati individual de CNVM inainte de inceperea exercitarii mandatului de catre acestia.
     De asemenea, s-a retinut ca hotararile atacate sunt supuse, cel putin cele care vizeaza fuziunea, modificarea actului constitutiv al societatii si schimbarea Consiliului de administratie, cenzurii si respectiv validarii de catre CNVM, iar o eventuala admitere a actiunii in nulitate ar duce la obligativitatea   atacarii   deciziilor  CNVM   in   instanta   de   contencios administrativ,potrivit legislatiei speciale privind piata de capital precum si faptul ca orice schimbare provizorie in desfasurarea activitatii societatii, inclusiv privitoare la o eventuala instabilitate a conducerii acesteia, ar putea afecta in mod grav credibilitatea societatii ca operator si administrator al pietei de capital, cauzand astfel serioase prejudicii de natura financiara, atat societatii cat si jucatorilor de pe piata.
     In cauza au formulat cereri de interventie, in interesul paratei, intervenientii M.P.G.si S.C., cereri respinse in principiu in  partea introductiva a aceleiasi sentinte.
     Impotriva acestei sentinte au declarat recurs atat societatea parata, cat si intervenientii.
     In recursul societatii parate se arata ca in cauza nu sunt indeplinite conditiile legale pentru admiterea cererii de suspendare pe calea ordonantei presedintiale prevazuta de art.581 Cod procedura civila, respectiv conditia urgentei luarii masurii si nici aceea privind prejudecarea fondului a carei aparenta de legalitate este in favoarea paratei iar nu in favoarea sustinerilor reclamantilor.
Cat priveste urgenta masurii de suspendare solicitata se arata ca in cauza nu s-au dovedit fapte care sa o justifice, simple presupuneri sau invocarea unor eventualitati nefiind suficiente. In realitate, se arata in motivare, nu exista o obligativitate de atacare a deciziilor CNVM in instanta de contencios administrativ in caz de anulare a hotararilor AGA atacate, si nici nu se poate retine ca ar afecta credibilitatea societatii de natura a-i provoca prejudicii financiare.
Intervenientii, in recursul lor, arata ca prima instanta nu le-a analizat si nu s-a pronuntat asupra admiterii in principiu a cererilor de interventie formulate in  interesul paratei.
Desi legal citati, reclamantii intimati nu au formulat intampinare.
Verificand legalitatea si temeinicia sentintei atacate se constata urmatoarele :
Cu privire la cererea principala, prin care s-a solicitat, pe calea ordonantei presedintiale, reglementata de art.581 Cod procedura civila, in contextul art.133 din Legea nr.31/1990 republicata, suspendarea hotararilor atacate cu actiunea in anulare pe calea dreptului comun, se constata ca pe aceasta cale se pot lua masuri vremelnice in cazuri grabnice ceea ce conduce la concluzia ca urgenta masurii constituie ratiunea si conditia sa esentiala.
In contextul aceluiasi art.581 Cod procedura civila, la care face trimitere art.133 alin.1 din Legea nr.31/1990 republicata, exista urgenta ori de cate ori pastrarea unui drept sau prevenirea unei pagube iminente nu s-ar realiza in mod adecvat pe calea dreptului comun.
In ambele situatii insa, se impune a se face dovada  dreptului ce urmeaza a se proteja ori paguba a carei producere urmeaza a fi impiedicata prin luarea masurii pe calea ordonantei. Ambele situatii se impun insa a exista in realitate, iar nu doar ipotetic.
In speta, nu s-a facut dovada vreunui drept in patrimoniul reclamantilor care sa necesite a fi protejat prin suspendarea executarii hotararilor adoptate de catre societatea parata. Posibilitatea ca hotararile adoptate sa fie supuse cenzurii si respectiv validarii de catre CNVM precum si eventualitatea atacarii in instanta de contencios administrativ a deciziilor CNVM nu poate constitui un drept in acest sens, necesar a fi protejat ci, cel mult o eventualitate care scapa protectiei textului de lege mentionat.
Mai mult, previzionarea de catre reclamanti a unei  alte situatii ipotetice, respectiv a  unei actiuni in contencios administrativ prin care sa se solicite anularea hotararii CNVM de validare a consiliului de administratie ales prin hotararile atacate in cazul in care, tot atat de probabil, s-ar anula pe calea dreptului comun respectivele hotarari, diminueaza inclusiv din caracterul eventual al producerii acestor evenimente, conferind prin aceasta sustinerilor reclamantilor un caracter speculativ care nu poate fi protejat pe calea dreptului.
Pe de alta parte, asa cum se sustine de catre recurenta, validarea administratorilor de catre CNVM este o conditie a inceperii executarii mandatului de catre persoanele numite in functia de administrator iar in cazul in care hotararea adunarii generale de numire a acestora este anulata actul de validare ramane fara obiect, fara a fi nevoie de invalidarea sa pe calea contenciosului administrativ asa cum se sustine.
Nici existenta unei pagube iminente a carei producere sa fie impiedicata prin suspendarea executarii hotararilor atacate nu a fost dovedita in cauza. O paguba iminenta este aceea aflata pe punctul de a se produce, individualizata ca atare atat in ce priveste existenta cat si intinderea sa, tocmai de aceea posibil de dovedit. Simpla afirmare a eventualitatii producerii unor  prejudicii, chiar de natura financiara, fara ca acestea  sa fie individualizate in continutul lor, doar ca o formulare generala, nu satisface exigentele conditiei urgentei din textul de lege mentionat, legiuitorul  instituind prin textul art.581 Cod procedura civila posibilitatea luarii unor masuri concrete pentru situatii si imprejurari concrete si care in desfasurarea lor produc in mod efectiv prejudiciile a caror inlaturare nu poate astepta finalizarea pe fond a procesului, ceea ce exclude ab initio orice prejudicii eventuale si ipotetice.
Pe de alta parte, chiar daca am avea in vedere, asemenea primei instante, faptul ca o conducere provizorie a societatii parate ( provizorie, in eventualitatea anularii hotararii de schimbare a acesteia) este de natura a afecta credibilitatea societatii ca operator si administrator al pietei de capital, nu mai putin adevarat ca si suspendarea conducerii numite prin actele atacate este in masura sa produca aceeasi incertitudine in perceptia tertelor persoane implicate in activitatea societatii, inclusiv in relatia cu CNVM asa incat nici sub acest aspect masura suspendarii executarii hotararilor atacate aferente nu se justifica.
Desi neindeplinirea in cauza a conditiei urgentei luarii masurii suspendarii executarii hotararilor atacate este suficienta pentru respingerea unei astfel de cereri, conditiile privind admisibilitatea unei cereri de ordonanta presedintiala pe temeiul art.581 Cod procedura civila trebuind a fi indeplinite cumulativ, examinarea conditiei neprejudicierii fondului invocata de recurenta conduce inspre aceeasi solutie.
Intr-adevar, in cauza nu s-a facut dovada unor nelegalitati evidente in adoptarea hotararilor AGA a caror nulitate se cere, de natura sa provoace o serioasa indoiala in privinta executarii lor. Reclamantii s-au limitat la aceleasi formulari generale in aceasta privinta fara a indica in concret nerespectarea unor norme imperative procedurale ori de fond, de  natura sa afecteze in mod serios prezumtia de legalitate de care se bucura respectivele hotarari pana la momentul solutionarii lor in cadrul actiunilor in anulare.
Asa fiind, fata de cele mentionate, se constata ca nu se impune luarea masurii suspendarii hotararilor atacate, motiv pentru care pe temeiul art.312 Cod procedura civila  a fost admis  prezentul recurs, cu consecinta modificarii in tot a sentintei atacate in sensul respingerii cererii reclamantilor.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Societati comerciale

Revizuire. Inscrisuri doveditoare. - Decizie nr. 106 din data de 20.06.2018
Revizuire. Existenta unor hotarari potrivnice. - Decizie nr. 405 din data de 25.04.2018
Personal bugetar. Salarizare. Sporuri. - Decizie nr. 716 din data de 27.06.2018
Expropriere. Termenul de emitere a hotararilor de stabilire a cuantumului despagubirilor de catre expropriator - Decizie nr. 522 din data de 16.05.2018
Concediere. Desfiintare post. Cauza reala si serioasa. - Decizie nr. 433 din data de 25.04.2018
Amnistie potrivit Legii nr.125/2014. Neincludere indemnizatie aferenta stabilirii domiciliului obligatoriu. - Decizie nr. 435 din data de 25.04.2018
Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Salarizare. Existenta unor hotararii judecatoresti irevocabile prin care s-a stabilit dreptul de a avea inclus in indemnizatie indexarile prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 10/2007. - Decizie nr. 219 din data de 07.03.2018
Competenta materiala. Aplicarea Deciziei (RIL) nr. 18/2016 a Inaltei Cur?ii de Casa?ie ?i Justi?ie. - Sentinta civila nr. 34 din data de 13.02.2018
Salarizare. Situatia in care se pastreaza salariul de baza aferent lunii iulie 2016. - Decizie nr. 13 din data de 09.02.2018
Actiune in constatare. Competenta materiala. - Sentinta civila nr. 32 din data de 08.02.2018
Legalitatea ordinului prefectului avand ca obiect cuantumul sporului pentru condi?ii vatamatoare acordat func?ionarilor publici in baza art. 3^1 alin. 1 din OUG 57/2015. - Decizie nr. 4718 din data de 27.11.2017
Limitele dreptului de apreciere al organului fiscal in stabilirea cuantumului onorariului de avocat. - Decizie nr. 3313 din data de 13.10.2017
Recunoa?terea dreptului de deducere cu privire la cheltuielile aferente edificarii imobilelor care au facut obiectul unor tranzac?ii. Importan?a folosirii imobilului ca locuin?a personala. - Decizie nr. 3385 din data de 18.10.2017
Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Modificare documenta?ie de urbanism vs. indreptare eroare materiala. - Decizie nr. 2746 din data de 26.09.2017
Masurile de remediere luate de autoritatea contractanta in conf. cu art.3 din Legea nr.101/2016. Posibilitatea de revenire asupra raportului procedurii aprobat de conducatorul acesteia. - Decizie nr. 2295 din data de 23.08.2017
Obliga?ia ter?ului poprit de a plati penalita?i de intarziere. Momentul datorarii acestora. - Decizie nr. 2288 din data de 09.08.2017
Timbrul de mediu achitat pentru transcrierea unui autoturism cumparat din Romania. Legalitatea refuzului de restituire. - Hotarare nr. 1883 din data de 14.06.2017
Posibilitatea emitentului procesului - verbal de contraven?ie de a solicita instan?ei de contencios administrativ anularea acestuia. Inadmisibilitatea ac?iunii intemeiata pe prevederile art.1 alin. 6 din Legea nr.554/2004. - Hotarare nr. 1489 din data de 19.05.2017