Revendicare intemeiata pe dreptul comun dupa aparitia Legii nr. 10/2001. Distinctia operata prin teza I si teza a II-a din Decizia in interesul legii nr. XXXIII/2008 a ICCJ.

    Revendicare intemeiata pe dreptul comun dupa aparitia Legii nr. 10/2001. Distinctia operata prin teza I si teza a II-a din Decizia in interesul legii nr. XXXIII/2008 a ICCJ.

     Prin decizia nr. XXXIII din 9 iunie 2008, pronuntata in recursul in interesul legii, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca in concursul dintre legea speciala si legea generala, conflictul se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca aceasta nu este prevazut expres de legea speciala.
     Alineatul 2 din decizia nr. XXXIII/2008 nu se aplica exclusiv in situatiile in care bunul este in proprietatea statului ci, cu distinctiile aratate in cuprinsul celei de-a doua categorii de considerente ale Deciziei XXXIII/2008, in acele situatii in care, in procedura de aplicare a Legii nr. 10/2001, in absenta unor prevederi de natura a asigura aplicarea efectiva si concreta a masurilor reparatorii, se poate ivi conflict cu dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1, respectiv in situatia in care reclamantul are un bun in sensul Conventiei, protejat de aceasta, se poate impune aplicarea prioritara a conventiei.

     Sectia I  civila – Decizia civila nr.132/08 martie 2012

     Prin sentinta civila nr. 213 din 12.04.2011 a Judecatoriei Agnita a fost respinsa exceptia inadmisibilitatii actiunii invocata de paratii IPJ S. si M.A.I., a fost admisa actiunea formulata de reclamantii RR, HE si HH in contradictoriu cu paratii Statul Roman prin MFP prin DGFP a Judetului S., IPJ S. si MAI, constatandu-se nevalabilitatea titlului de proprietate al Statului Roman asupra imobilului situat in A., str. 1 Decembrie 1918 (fosta 23 August), inscris in CF 100248 (fosta 942) A., nr. top 444 si 445, obligand paratii sa lase reclamantilor in deplina proprietate si linistita posesie imobilul; a fost respinsa cererea de chemare in judecata a altor persoane formulata de paratul I.P.J. S.
     Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut in esenta urmatoarele:
     In fapt, reclamantii sunt succesorii defunctului HIR, decedat la data de 17.05.1983. Aceasta a fost proprietar tabular al imobilului situat in A., str. 1 Decembrie 1918 (fosta 23 August),  inscris in CF 100248 (fosta 942) A., nr. top 444 si 445 (f. X), preluat de stat in anul 1949, in baza Legii 119/1948, in anul 1973 a fost trecut in administrarea MAI, iar in anul 2003 a fost intabulat in favoarea I.P.J. S. dreptul de administrare asupra imobilului (f. X), in prezent fiind utilizat de Politia Orasului A. Reclamantii au initiat procedura impusa de Legea 10/2001 in vederea restituirii imobilului, insa cererea lor a fost respinsa pe cale administrativa prin Dispozitia nr. 354/03.09.2004 intrucat s-a considerat ca nu s-au probat suficient calitatea reclamantilor de succesori ai fostului proprietar tabular si proprietatea acestuia asupra imobilului.
     Restituirea imobilelor preluate in mod abuziv de stat in perioada 06.03.1945-22.12.1989 face obiectul reglementarii speciale a Legii 10/2001.
     Anterior formularii prezentei actiuni, reclamantii au initiat procedura prevazuta de Legea 10/2001 insa cererea le-a fost respinsa prin Dispozitie a M.A.I. pe motivul ca nu s-a probat suficient calitatea reclamantilor de succesori ai fostului proprietar tabular si proprietatea acestuia asupra imobilului (aspecte dovedite insa de reclamanti prin probatiunea aferenta prezentei cauze). Reclamantii nu au primit comunicarea dispozitiei la domiciliul lor din strainatate.
     In concluzie, instanta a constatat ca, in cauza de fata aplicarea Legii 10/2001 in detrimentul dreptului comun ar contraveni prevederilor CEDO si jurisprudentei Curtii in materia dreptului de acces la justitie si a protectiei dreptului la proprietate prin prisma lipsei de eficienta a procedurii prevazute de Legea 10/2001 si a modului in care a fost efectuata preluarea de catre stat a imobilului in litigiu. De asemenea, aplicarea dreptului comun in materie de revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice, imobilul in litigiu fiind in continuare, de la nationalizare si pana in prezent, in proprietatea Statului. Ca urmare, a facut aplicarea regulilor stabilite de art. 480-481 C.civ. si ale actiunii in revendicare de drept comun. Instanta a constatat ca antecesorul reclamantilor a dobandit imobilul in litigiu in baza unui contract de donatie a carui valabilitate nu a fost contestata si care a fost inscris in evidentele de carte funciara iar paratul Statul Roman a dobandit imobilul in mod abuziv.
     Impotriva sentintei au declarat apel intimatii D.GF.P. S., in nume propriu si pentru Statul Roman, prin MFP si MAI, prin IPJ S.
     Apelantul 1 critica sentinta pentru neobservarea faptului ca actiunea este tardiv formulata, fata de data cand trebuia cunoscuta paguba (22.12.1989), este inadmisibila, fata de prevederile art.6 din Legea 213/1998 si art.2 din Legea nr.10/2001, instanta nu si-a exercitat rolul activ.
      Apelantul 2 critica solutia pentru gresita respingere a exceptiei inadmisibilitatii, caci actiunea intemeiata pe art. 480 C.civ. a fost inaintata dupa aparitia Legii nr.10/2001, in conditiile in care dosarul de retrocedare al reclamantilor a fost defectuos, ei nu au formulat contestatie, astfel ca situatia lor nu acorda prioritate normei speciale, in termenii ICCJ.
     Prin decizia civila nr. 497/31.10.2011, Tribunalul Sibiu a admis apelurile declarate de paratii MAI, DGFP  S. in numele si pentru Statul Roman prin MFP si IPJ S. impotriva sentintei civile  nr. 213/12.04.2011, pronuntata de Judecatoria Agnita, care a fost schimbata in parte, in sensul ca s-a respins in totalitate actiunea civila formulata de reclamantii RR, HE si HH.
Au fost pastrate celelalte dispozitii ale sentintei atacate.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de apel a retinut si motivat urmatoarele:
Reclamantii au uzat de procedura Legii nr.10/2001, dar demersul lor a fost incomplet sustinut, astfel ca solutia pe care au primit-o a fost cea de respingere si, ca urmare, au ales sa actioneze in scopul redobandirii dreptului pe calea dreptului comun.
     Dupa intrarea in vigoare a Legii 10/2001 toate actiunile intemeiate pe art. 480 C.civ. au fost respinse ca inadmisibile, din moment ce fostii proprietari au avut la indemana calea legii speciale, prin intermediul careia aveau posibilitatea de a obtine masuri reparatorii pentru imobilul notificat.
Faptul ca Legea 10/2001 prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative prealabile nu conduce la privarea acelor persoane de dreptul la un tribunal, pentru ca, impotriva dispozitiei sau deciziei emise in procedura administrativa legea prevede calea contestatiei in instanta (art.26), careia i se confera o jurisdictie deplina.
Reclamantilor li se poate imputa starea de pasivitate, intrucat nu au efectuat demersurile utile si necesare in vederea restituirii imobilului, astfel ca nu au uzat de fapt de prevederile Legii 10/2001, desi aparitia acestui act normativ a fost de notorietate si a instituit o procedura relativ rapida de redobandire a dreptului.
Impotriva acestei ultime hotarari au declarat recurs reclamantii, invocand in drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
In expunerea criticilor, dupa prezentarea starii de fapt, se arata, in esenta, urmatoarele:
Instanta de apel a ignorat decizia nr. XXXIII a I.C.C.J., respectiv distinctia operata in dispozitivul acestei decizii. Sunt intrunite conditiile necesare pentru aplicarea Tezei a II-a a dispozitivului deciziei XXXIII. Gresit a retinut instanta ca dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 toate actiunile intemeiate pe dispozitiile art. 480 C. civ. sunt inadmisibile, intrucat decizia XXXIII a ICCJ nu consacra exclusiv legea speciala, ci consacra si varianta exceptiei actiunii in revendicare bazata pe dreptul comun atunci cand imobilul este in proprietatea Statului.
Examinand decizia atacata prin prisma criticilor formulate, Curtea a constatat recursul nefondat pentru urmatoarele:
Imobilul in litigiu a fost nationalizat de Stat in baza Legii nr. 119/1948 in anul 1948, iar in anul 1973 a fost trecut in administrarea MAI, in prezent fiind intabulat in favoarea IPJ S. dreptul de administrare, fiind utilizat de Politia Orasului A.
Prin Legea nr. 10/2001 s-a reglementat o procedura de reparatie, de imediata aplicare, in folosul tuturor categoriilor de proprietari care au fost abuziv deposedati de bunurile imobile in perioada de referinta.
Dupa aparitia Legii nr. 10/2001, singura cale pentru obtinerea restituirii imobilelor preluate in perioada de referinta este cea prevazuta de dispozitiile art. 21 si urmatoarele din aceste act normativ, neputand fi primite cererile formulate in baza dreptului comun.
Raportul intre legea speciala si dreptul comun a fost transat de catre instanta suprema prin mai multe decizii in interesul legii – 53/2007,  37/2008 (pe deplin aplicabile in speta), in sensul ca, in principiu, nu exista posibilitatea de a opta intre legea speciala si dreptul comun in materia revendicarii, caci ar insemna sa se incalce principiul „specialia generalibus derogant”.
Astfel, prin decizia nr. XXXIII din 9 iunie 2008, pronuntata in recursul in interesul legii, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca in concursul dintre legea speciala si legea generala, conflictul se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca aceasta nu este prevazut expres de legea speciala.
Reclamantii nu contesta aplicabilitatea legii speciale in detrimentul normelor de drept comun, insa acestia aduc o interpretare proprie deciziei sus precitate, interpretare ce nu poate fi primita.
Astfel, reclamantii sustin ca in speta le sunt aplicabile dispozitiile alineatului 2 din decizia 33/2008 intrucat imobilul, in prezent, se afla in proprietatea Statului, deci nu se aduce atingere nici unui alt drept de proprietate, fiind admisibila actiunea in revendicare.
Aceasta interpretare nu este in concordanta cu Decizia nr. XXXIII/2008 si nu poate fi primita.
Spetei de fata ii sunt aplicabile prevederile punctului 1 al deciziei, coroborate, prevederi cu care, de altfel, reclamantii sunt de acord (insa sustin ca nu sunt aplicabile imobilului lor).
In considerentele Deciziei nr. 33/2008 se arata ca, raportat si la decizia LIII/2007, „ ….persoanele carora le sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta intre calea prevazuta de acest act normativ si aplicarea dreptului comun in materia revendicarii, respectiv art. 480 Cod civil.”
De asemenea, s-a precizat ca numai persoanele, exceptate de la procedura acestui act normativ, si cele care, din motive independente de vointa lor, nu au putut sa utilizeze aceasta procedura in termenele legale, au deschisa calea actiunii in revendicare/retrocedarea bunului in litigiu.
Astfel, actiunea in revendicare pe calea dreptului comun, este inadmisibila atunci cand, din probele administrate, rezulta ca imobilul formeaza obiect de reglementare al Legii 10/2001, ca acesta se mai afla inca la Stat sau la unitatea detinatoare.
Este adevarat ca in considerentele deciziei nr. 33/2008 se arata ca nu se poate aprecia ca existenta legii speciale exclude, in toate situatiile, posibilitatea de a recurge la actiunea in revendicare, in masura in care reclamantul, intr-o atare actiune, se prevaleaza de unu bun in sensul normei europene, sens in care trebuie sa i se asigure accesul la justitie.
Prin urmare, alineatul 2 din decizia nr. XXXIII/2008 nu se aplica exclusiv in situatiile in care bunul este in proprietatea statului, contrar celor sustinute de reclamanti ci, cu distinctiile aratate in cuprinsul celei de-a doua categorii de considerente ale Deciziei XXXIII/2008, in acele situatii in care, in procedura de aplicare a Legii nr. 10/2001, in absenta unor prevederi de natura a asigura aplicarea efectiva si concreta a masurilor reparatorii, se poate ivi conflict cu dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1, respectiv in situatia in care reclamantul are un bun in sensul Conventiei, protejat de aceasta, se poate impune aplicarea prioritara a conventiei.
Rezulta asadar ca, in masura in care reclamantul se prevaleaza de un „bun” in sensul art. 1 din Protocolul Nr. 1 la Conventia Europeana, nu numai ca actiune in revendicare formulata ulterior intrarii in vigoare a Legii 10/2001 este admisibila, insa obliga instanta de judecata la analiza existentei unui anume drept de proprietate in patrimoniul reclamantilor si, in caz afirmativ, la compararea titlurilor opuse.
Prin mecanismul aratat, Conventia Europeana aduce protectie doar asupra bunurilor actuale, deja dobandite, si, in consecinta, nu garanteaza  dreptul de a le dobandi printr-un mod sau altul.
Speranta dobandirii unui bun, respectiv dreptul la restituirea unor imobile preluate inainte de ratificarea Conventiei de catre Romania, nu constituie un „bun actual” in sensul Conventiei Europene si nu poate fi protejat prin prisma conventiei (cazurile Eufrosina, Caras, Lungoci contra Statului Roman).
Astfel, conform principiilor ce se degaja din jurisprudenta CEDO, pentru protectia conferita de catre Protocolul 1 Aditional la Conventie, bunul actual presupune existenta unei decizii administrative sau judecatoresti definitive prin care sa se recunoasca dreptul de proprietate.
La momentul sesizarii instantei de judecata cu prezenta actiune in revendicare, intemeiata pe dispozitiile art. 480 Cod civil, reclamantii nu aveau un bun actual pentru ca nu exista o decizie administrativa sau judecatoreasca definitiva prin care sa li se recunoasca direct sau indirect dreptul de proprietate, si, astfel, actiunea in revendicare intemeiata pe dreptul comun corect a retinut instanta de apel ca este de neprimit.
Prin urmare, Curtea a constatat ca instanta de apel a dat o interpretare corecta dispozitiilor legale incidente, respectiv dispozitivului deciziei nr. 33/2008 si a stabilit, in mod legal, in acord cu principiul specialia generalibus derogant, ca dispozitiile speciale ale Legii nr. 10/2001 in concurs cu normele dreptului comun, se aplica in mod prioritar, astfel ca, dupa adoptarea legii de reparatie nu mai exista posibilitatea optiunii intre a uza de procedura Legii 10/2001 si a recurge in continuare la dreptul comun, respectiv promovarea unei actiuni intemeiate pe codul civil.
Pentru considerentele expuse, intrucat in cauza nu este incident motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., in temeiul dispozitiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea a respins ca nefondat prezentul recurs.