InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Alba Iulia

Donarea unor bunuri mobile apartinand patrimoniului cultural national mobil. Lipsa acceptarii donatiei. Efecte. Calitatea procesuala pasiva in actiunea in revendicarea acestor bunuri.

(Decizie nr. 58 din data de 18.10.2012 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia)

Domeniu Donatii | Dosare Curtea de Apel Alba Iulia | Jurisprudenta Curtea de Apel Alba Iulia

Donarea unor bunuri mobile apartinand patrimoniului cultural national mobil. Lipsa acceptarii donatiei. Efecte. Calitatea procesuala pasiva in actiunea in revendicarea acestor bunuri.

Potrivit art. 814 alin. 1 Cod civil, donatia nu produce nici un efect decat din ziua in care a fost acceptata. Confirmarea acceptarii donatiei este aceea care confera efecte donatiei, in baza alin. 2 din acelasi articol.  

Sectia I civila - Decizia civila nr. 58/18  octombrie  2012

Prin actiunea civila inregistrata la Tribunalul Brasov sub nr. 7895/62/2011 reclamanta SDE a chemat in judecata paratul  Muzeul National B Sibiu, solicitand instantei:
 - sa constate caducitatea ofertei de donatie autentificata sub nr. 5319/1976 de Notariatul de Stat Sibiu, conf. art. 814 al.2 C. civ. pentru neacceptarea in timpul vietii donatorului si necomunicarea acceptarii in timpul vietii donatorului, si
- sa se dispuna repunerea partilor in situatia anterioara prin:
- obligarea paratului la predarea catre reclamanta a 4 opere de arta (tablouri).
        In motivarea actiunii se arata ca reclamanta impreuna cu sotul sau SW au parasit Romania in anul 1976, stabilindu-se in Germania, iar la plecare au fost siliti sa doneze Muzeului B cele patru tablouri, insa oferta de donatie nu a fost urmata si de acceptare, iar sotul sau este in prezent decedat, ceea ce atrage caducitatea ofertei de donatie. Considera ca donatia nu a produs niciun efect pentru ca sotului sau nu i-a fost comunicata niciodata acceptarea donatiei si in calitate de mostenitoare a sotului sau este indreptatita la restituirea tablourilor.
     Prin intampinare si prin cererea de aratare a titularului dreptului paratul Muzeul National B Sibiu a aratat ca trebuie introdus in cauza in calitate de parat Statul Roman, prin Ministerul Culturii si Patrimoniului National sau prin Ministerul Economiei si Finantelor, ca fiind titularul dreptului de proprietate al bunurilor revendicate, invocand in drept art. 6 al. 3 din L. 182/2000. In ce priveste fondul cauzei, se solicita respingerea actiunii, cu motivarea ca acceptarea donatiei s-a produs potrivit Decretului 478/1954, prin decizia nr. 746/1976 a Consiliului Popular al Judetului Sibiu, la data de 6.12.1976.    
Prin sentinta civila nr. 443/S/2011 a Tribunalului Brasov s-a admis exceptia necompetentei teritoriale si s-a declinat competenta de solutionare a cauzei la Tribunalul Sibiu.
          Prin incheierea din 24.02.2012 a Tribunalului Sibiu a fost introdus in cauza, in baza art. 99 al. 3 din L. 182/2000, Statul Roman reprezentat prin Ministerul Culturii si Patrimoniului National, acesta dobandind calitatea de intervenient in interes propriu, conf. art. 58 C. pr. civ.
         Prin sentinta civila nr. 547/2012 pronuntata de Tribunalul Sibiu-sectia I civila a fost admisa actiunea formulata de reclamanta SDE in contradictoriu cu intervenientul in interes propriu Ministerul Culturii si Patrimoniului National si in consecinta s-a constatat caducitatea ofertei de donatie autentificata sub nr. 5319/1976 de Notariatul de Stat S. si s-a dispus repunerea partilor in situatia anterioara, prin obligarea paratului sa restituie reclamantei cele 4 tablouri. A fost admisa exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratului Muzeul National B Sibiu si in consecinta respinsa actiunea fata de acest parat. 
         Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca prin actul autentic intitulat „declaratie oferta de donatie”, autentificat sub nr.5319/6.oct. 1976 sotul reclamantei a declarat ca intelege sa doneze Muzeului B din Sibiu patru tablouri. Se mentioneaza in declaratie ca donatia s-a facut fara sarcini si cu scutire in mod expres a partii dobanditoare de comunicarea acceptarii donatiei.        Prin decizia nr. 746/6 decembrie 1976 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Judetului Sibiu, s-a autorizat acceptarea donatiei oferite de SW catre Muzeul B. Fata de prevederile art. 813, 814 alin. 1 si 2 Cod civil, s-a concluzionat ca donatia isi produce efectele doar daca consimtamantul ambelor parti este manifestat in forma autentica. Potrivit art. 1171 C. civ. actul autentic este acela care s-a facut cu solemnitatile cerute de lege, de un functionar public, care are drept de a functiona in locul in care s-a facut actul. Decretul 478/1954 nu scuteste, insa, donatia de intocmirea ei in forma autentica, adica nu prevede ca acceptarea donatiei poate fi facuta si in alta forma decat cea prev. de art. 814 C. civ., respectiv actul normativ prevede doar cine poate sa accepte donatia facuta statului si organismelor acestuia, fara a deroga de la forma autentica prevazuta de codul civil.
         Coroborand aceste dispozitii legale si aplicandu-le la cauza de fata, s-a constatat ca prin decizia nr.746/1976 s-a autorizat acceptarea donatiei, fara ca aceasta sa mai fie facuta. Aceasta decizie nu reprezinta o acceptare valabila a donatiei. In aceste conditii, declaratia de oferta de donatie a ramas fara efecte, intrucat nu a fost acceptata in forma autentica, devenind astfel, caduca.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel intervenientul Ministerul Culturii si Patrimoniului National, solicitand schimbarea in tot a sentintei apelate si retinand cauza spre rejudecare sa fie respinsa actiunea reclamantei si cererea de aratare a titularului dreptului formulata de Muzeul National B. Sibiu fata de apelanta. Se solicita respingerea actiunii reclamantei ca nefondata, sustinand ca oferta de donatie autentificata sub nr. 5319/1976 de Notariatul de Stat Sibiu si-a produs efectul prin Decizia nr. 746/06.12.1976 emisa de Comitetul Executiv al consiliului Popular al judetului Sibiu, care a avut ca efect transmiterea dreptului de proprietate asupra tablourilor, de la acea data statului. Potrivit art. 1171 Cod civil in vigoare la acel moment raportat la Decretul 478/1954 si Legii 57/1968 privind organizarea si functionarea consiliilor populare, decizia de acceptare a comitetul executiv a consiliului popular are valoarea unui act autentic, indeplinind conditia de forma prevazuta de art. 813 si 814 cod civil pentru valabilitatea acceptarii donatiei. Aceste bunuri au iesit din patrimoniul sotului reclamantei in timpul vietui acestuia, astfel ca reclamanta nu poate avea calitatea de proprietar al acestora.
Pe calea aderarii la apel, reclamanta a solicitat schimbarea sentintei civile nr. 547/2012 pronuntata de Tribunalul Sibiu in sensul respingerii exceptiei   lipsei calitatii procesual pasive invocate de paratul Muzeul B si admiterea actiunii si in contradictoriu cu acest parat.
Analizand legalitatea si temeinicia sentintei atacate, din oficiu si prin prisma motivelor de apel, Curtea a constatat urmatoarele:
Potrivit art. 814 alin. 1 Cod civil, donatia nu produce niciun efect decat din ziua in care a fost acceptata. Confirmarea acceptarii donatiei este aceea care confera efecte donatiei, in baza alin. 2 din acelasi articol.  
Consiliul Popular al Judetului Sibiu, prin decizia nr. 746/6.12.1976, a decis autorizarea acceptarii donatiei oferite de SW catre Muzeul B Sibiu, constand intr-un numar de 4 tablouri.
Acceptarea donatiei se putea face, potrivit art. 3 alin. 2 din Decretul 478/1954, de conducatorii institutiei careia i-a fost oferita donatia, cu autorizarea prealabila a comitetului executiv al Sfatului popular regional.
Din economia acestor texte de lege rezulta ca pentru ca donatia sa-si fi produs efectele, trebuia sa fi fost acceptata. Or, consiliul popular judetean doar a incuviintat acceptarea donatiei, care urma sa fie facuta de conducatorul muzeului, ceea ce nu s-a mai intamplat. Fiind o prevedere expresa a legii, donatorul nu putea deroga de la ea, nici sa scuteasca donatarul de indeplinirea unei formalitati impuse imperativ de art. 814 Cod civil. Ca urmare, in mod corect, instanta de fond a constatat caducitatea donatiei facute de SW catre Muzeul B si a dispus restituirea bunurilor care au facut obiectul donatiei.
Pe de alta parte, donatia nefiind acceptata, tablourile nu au iesit niciodata din patrimoniul defunctului SW, ceea ce confera calitate mostenitoarei sale de a le cere de la oricine le detine fara drept.
In ce priveste calitatea procesual pasiva a intervenientului Ministerul Culturii si Patrimoniului National, potrivit art. 6 alin. 1 din Legea 182/2000, acest minister coordoneaza activitatile specifice din domeniul patrimoniului cultural national mobil si reprezinta Statul Roman in relatiile interne si internationale care au ca obiect patrimoniul cultural national mobil.  
Or, tablourile revendicate fac parte din patrimoniul cultural mobil, au fost preluate abuziv de autoritatile statului. Fiind o autoritatea centrala, reprezentant al statului in baza legii,  care coordoneaza activitatile legate de aceasta categorie de bunuri, intervenientul are calitate procesual pasiva. Ca urmare, a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesual pasive a intervenientului, ca nefondata.
 Avand in vedere toate aceste argumente de fapt si de drept, Curtea in temeiul art. 296 Cod procedura civila, a admis aderarea la apel a reclamantei si a respins apelul declarat de intervenientul Ministerul Culturii si Patrimoniului National impotriva sentintei civile nr. 547/2012 pronuntata de Tribunalul Sibiu. Rejudecand cauza, constatand ca tribunalul a interpretat gresit prevederile legale, a schimbat sentinta atacata in sensul respingerii exceptiei lipsei calitatii procesual pasive a paratului, care a fost obligat sa restituie reclamantei cele 4 tablouri identificate in actiune. 

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Donatii

Revizuire. Inscrisuri doveditoare. - Decizie nr. 106 din data de 20.06.2018
Revizuire. Existenta unor hotarari potrivnice. - Decizie nr. 405 din data de 25.04.2018
Personal bugetar. Salarizare. Sporuri. - Decizie nr. 716 din data de 27.06.2018
Expropriere. Termenul de emitere a hotararilor de stabilire a cuantumului despagubirilor de catre expropriator - Decizie nr. 522 din data de 16.05.2018
Concediere. Desfiintare post. Cauza reala si serioasa. - Decizie nr. 433 din data de 25.04.2018
Amnistie potrivit Legii nr.125/2014. Neincludere indemnizatie aferenta stabilirii domiciliului obligatoriu. - Decizie nr. 435 din data de 25.04.2018
Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Salarizare. Existenta unor hotararii judecatoresti irevocabile prin care s-a stabilit dreptul de a avea inclus in indemnizatie indexarile prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 10/2007. - Decizie nr. 219 din data de 07.03.2018
Competenta materiala. Aplicarea Deciziei (RIL) nr. 18/2016 a Inaltei Cur?ii de Casa?ie ?i Justi?ie. - Sentinta civila nr. 34 din data de 13.02.2018
Salarizare. Situatia in care se pastreaza salariul de baza aferent lunii iulie 2016. - Decizie nr. 13 din data de 09.02.2018
Actiune in constatare. Competenta materiala. - Sentinta civila nr. 32 din data de 08.02.2018
Legalitatea ordinului prefectului avand ca obiect cuantumul sporului pentru condi?ii vatamatoare acordat func?ionarilor publici in baza art. 3^1 alin. 1 din OUG 57/2015. - Decizie nr. 4718 din data de 27.11.2017
Limitele dreptului de apreciere al organului fiscal in stabilirea cuantumului onorariului de avocat. - Decizie nr. 3313 din data de 13.10.2017
Recunoa?terea dreptului de deducere cu privire la cheltuielile aferente edificarii imobilelor care au facut obiectul unor tranzac?ii. Importan?a folosirii imobilului ca locuin?a personala. - Decizie nr. 3385 din data de 18.10.2017
Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Modificare documenta?ie de urbanism vs. indreptare eroare materiala. - Decizie nr. 2746 din data de 26.09.2017
Masurile de remediere luate de autoritatea contractanta in conf. cu art.3 din Legea nr.101/2016. Posibilitatea de revenire asupra raportului procedurii aprobat de conducatorul acesteia. - Decizie nr. 2295 din data de 23.08.2017
Obliga?ia ter?ului poprit de a plati penalita?i de intarziere. Momentul datorarii acestora. - Decizie nr. 2288 din data de 09.08.2017
Timbrul de mediu achitat pentru transcrierea unui autoturism cumparat din Romania. Legalitatea refuzului de restituire. - Hotarare nr. 1883 din data de 14.06.2017
Posibilitatea emitentului procesului - verbal de contraven?ie de a solicita instan?ei de contencios administrativ anularea acestuia. Inadmisibilitatea ac?iunii intemeiata pe prevederile art.1 alin. 6 din Legea nr.554/2004. - Hotarare nr. 1489 din data de 19.05.2017