InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Alba Iulia

Compensatii banesti. Pensionare anticipata. Conditii de acordare.

(Decizie nr. 390/A din data de 04.09.2014 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia)

Domeniu Pensii | Dosare Curtea de Apel Alba Iulia | Jurisprudenta Curtea de Apel Alba Iulia

Compensatii banesti. Pensionare anticipata. Conditii de acordare.
 
CCM incheiat la nivelul C.N. Transelectrica SA pe anii 2012 – 2013: art.7.27.

Pentru a beneficia de aceste compensatii banesti erau necesare a fi indeplinite urmatoarele conditii: la data pensionarii sa fi avut calitatea de salariat si raporturile de munca sa inceteze ca urmare a pensionarii anticipate.
Cum motivul incetarii raportului de munca nu l-a constituit pensionare anticipata, ci acordul partilor, in mod justificat prima instanta a retinut ca reclamantul nu se incadreaza in norma contractuala pentru a fi indreptatit la plati compensatori.

Sectia pentru conflicte de munca si asigurari sociale – Decizia  civila nr. 390/A/04 septembrie  2014.

Prin actiunea in conflict individual de munca inregistrata pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr.4266/97/2013, reclamantul R.I. a chemat in judecata pe parata C.N. T.  SA Filiala-S.C. pentru Servicii de Mentenanta a Retelei Electrice de Transport „S.” SA Bucuresti solicitand instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta sa dispuna obligarea paratei la plata compensatiilor banesti in cuantum de 5 salarii de baza brute pentru pensionare anticipata, precum si cheltuieli de judecata in cuantum de 500 lei.
               In fapt, reclamantul a aratat ca a fost salariatul paratei pe functia de director economic si comercial in cadrul Suc. de Mentenanta T.  iar raporturile de munca au incetat conform art.55 lit.b) Codul muncii la data de 03.12.2012 prin Decizia nr.280/03.12.2012, ca urmare exprimarii acordului sau de incetare a contractului sau de munca. S-a mai aratat ca ulterior incetarii contractului sau de munca a fost pensionat anticipat prin decizia nr.231793/21.03.2013 emisa de Casa Judeteana de Pensii H.
              In drept, reclamantul a invocat prevederile art.56, art.268 din Codul Muncii si art.7.27 din CCM.
              Parata a depus intampinare prin care  a solicitat respingerea actiunii ca nefondata aratand ca reclamantul nu indeplineste conditiile prev. de art.7.27.din CCM aplicabil pentru acordarea compensatiilor banesti pentru pensionare anticipata.
Tribunalul Hunedoara-sectia litigii de munca si asigurari sociale, prin sentinta civila nr. 144/LM/21.01.2014 pronuntata in cauza a respins actiunea.
            Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut, in esenta cu referire la probele dosarului si dispozitiile legale incidente ca actiunea reclamantului este neintemeiata deoarece, reclamantul nu avea la data pensionarii calitatea de salariat, contractul sau de munca  incetand la data de 03.12.2012 prin acord, si nu ca urmare a pensionarii anticipate, astfel incat acesta nu poate beneficia de plata compensatiilor banesti in cuantum de 5 salarii de baza brute prevazute de art.7.27 din CCM pe anii 2012– 2013.
Impotriva acestei sentinte a declarat, in termenul legal, apel, reclamantul  R.I., solicitand admiterea apelului, modificarea sentintei in sensul admiterii actiunii asa cum a fost formulata, in sensul obligarii paratei la plata in favoarea sa a compensatiilor banesti in cuantum de 5 salarii de baza brute, in conformitate cu dispozitiile CCM al SC S.  SA in vigoare.
In expunerea de motive, apelantul sustine ca este indreptatit la compensatiile banesti solicitate in temeiul CCM, deoarece calitatea de pensionar a fost dobandita la data de 03.12.2012 cand a incetat contractul individual de munca si dupa data incetarii acestuia, dupa cum in mod eronat a retinut tribunalul.
Subliniaza faptul ca in art. 7.27 din CCM pe anii 2012-2013 nu se precizeaza ca pentru a beneficia de compensatiile banesti ai obligatia de a merge la serviciu pana la comunicarea deciziei de pensionare si nici nu a fost  informat de catre unitatea la care a fost angajat pana la data pensionarii sale anticipate ca drepturile din acest articol depinde de modul de incetarea CIM.
In conformitate cu art. 7.27 din CCM, dupa primirea deciziei de pensionare,in vederea incasarii drepturilor banesti, a prezenta-o la SC S. SA impreuna cu cererea nr.4527/25.04.2013 care i-a fost respinsa.
Intimata a depus intampinare in aceasta faza procesuala prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, reiterand apararile din fata primei instante.
Curtea, verificand, potrivit art.479 din Noul Cod de procedura civila, in limita cererii de apel, stabilirea situatie de fapt si aplicarea legii de catre prima instanta, retine urmatoarele:
Apelul este nefondat.
Conform art.7.27 din CCM pe anii 2012 – 2013  invocat de reclamant ca temei juridic al pretentiilor sale,  ”beneficiaza de compensatii banesti in cuantum de 5 salarii de baza brute salariatii care s-au pensionat anticipat, care au implinit varsta de 60 ani barbatii si 58 de ani femeile si cu o vechime in munca de minim 30 de ani barbatii si 25 de ani femeile”.
Deci, pentru a beneficia de aceste compensatii banesti erau necesare a fi indeplinite, asa cum corect a retinut prima instanta, urmatoarele conditii: la data pensionarii sa fi avut calitatea de salariat si raporturile de munca sa inceteze ca urmare a pensionarii anticipate.
In speta, in mod corect, prima instanta a retinut ca nu sunt intrunite aceste conditii, deoarece raporturile de munca au incetat intre parti de la data de 03.12.2012, prin decizia nr.280/03.12.2012, ca urmare a cererii reclamantului nr.9104/21.11.2012 in baza art.55 lit.b (acordul partilor) din Codul muncii.
Fata de temeiul juridic al incetarii raportului de munca reiesit din decizia nr.280/2012, nu are relevanta sustinerea apelantului in sensul ca a dobandit calitatea de pensionar la aceeasi data conform, decizie nr.231793 din 21.03.2013, emisa de Casa Judeteana de Pensii H.  prin care reclamantul a fost pensionat anticipat incepand cu data de 03.12.2012.
Pentru a se incadra in prevederile contractului colectiv de munca susmentionate, incetarea raportului de munca, in cauza, trebuia sa aiba ca temei juridic art.56 alin.(1) lit.c) din Codul Muncii (….la data comunicarii deciziei de pensie in cazul pensiei anticipate…), or, asa cum s-a retinut mai sus, temeiul incetarii contractului de munca l-a reprezentat acordul partilor prev. de art.55 lit.b) Codul Muncii, iar reclamantul nu a facut dovada ca ar fi contestat dupa procedura legala decizia de incetare a contractului de munca.
Asa fiind, cum motivul incetarii raportului de munca nu l-a constituit pensionare anticipata, ci acordul partilor, in mod justificat prima instanta a retinut ca reclamantul nu se incadreaza in norma contractuala pentru a fi indreptatit la plati compensatorii.
Nu poate fi primita sustinerea apelantului in sensul ca nu ar fi fost informat de angajator, despre necesitatea continuarii activitatii pana la comunicarea deciziei de pensionare si ca drepturile sale depind de modul de incetare a contractul individual de munca, deoarece, reclamantul a avut cunostinta de prevederile contractuale, precum si de conditiile de incetare a raportului de munca,  prin decizia nr.280/2012 si nimeni nu se poate prevala de necunoasterea legii.
 Fata de cele ce preced, Curtea, in baza art.480 alin.(1) din Noul Cod de procedura civila, a respins ca nefondat apelul cu care a fost investita de catre reclamant, pastrand hotararea atacata.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Pensii

Revizuire. Inscrisuri doveditoare. - Decizie nr. 106 din data de 20.06.2018
Revizuire. Existenta unor hotarari potrivnice. - Decizie nr. 405 din data de 25.04.2018
Personal bugetar. Salarizare. Sporuri. - Decizie nr. 716 din data de 27.06.2018
Expropriere. Termenul de emitere a hotararilor de stabilire a cuantumului despagubirilor de catre expropriator - Decizie nr. 522 din data de 16.05.2018
Concediere. Desfiintare post. Cauza reala si serioasa. - Decizie nr. 433 din data de 25.04.2018
Amnistie potrivit Legii nr.125/2014. Neincludere indemnizatie aferenta stabilirii domiciliului obligatoriu. - Decizie nr. 435 din data de 25.04.2018
Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Salarizare. Existenta unor hotararii judecatoresti irevocabile prin care s-a stabilit dreptul de a avea inclus in indemnizatie indexarile prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 10/2007. - Decizie nr. 219 din data de 07.03.2018
Competenta materiala. Aplicarea Deciziei (RIL) nr. 18/2016 a Inaltei Cur?ii de Casa?ie ?i Justi?ie. - Sentinta civila nr. 34 din data de 13.02.2018
Salarizare. Situatia in care se pastreaza salariul de baza aferent lunii iulie 2016. - Decizie nr. 13 din data de 09.02.2018
Actiune in constatare. Competenta materiala. - Sentinta civila nr. 32 din data de 08.02.2018
Legalitatea ordinului prefectului avand ca obiect cuantumul sporului pentru condi?ii vatamatoare acordat func?ionarilor publici in baza art. 3^1 alin. 1 din OUG 57/2015. - Decizie nr. 4718 din data de 27.11.2017
Limitele dreptului de apreciere al organului fiscal in stabilirea cuantumului onorariului de avocat. - Decizie nr. 3313 din data de 13.10.2017
Recunoa?terea dreptului de deducere cu privire la cheltuielile aferente edificarii imobilelor care au facut obiectul unor tranzac?ii. Importan?a folosirii imobilului ca locuin?a personala. - Decizie nr. 3385 din data de 18.10.2017
Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Modificare documenta?ie de urbanism vs. indreptare eroare materiala. - Decizie nr. 2746 din data de 26.09.2017
Masurile de remediere luate de autoritatea contractanta in conf. cu art.3 din Legea nr.101/2016. Posibilitatea de revenire asupra raportului procedurii aprobat de conducatorul acesteia. - Decizie nr. 2295 din data de 23.08.2017
Obliga?ia ter?ului poprit de a plati penalita?i de intarziere. Momentul datorarii acestora. - Decizie nr. 2288 din data de 09.08.2017
Timbrul de mediu achitat pentru transcrierea unui autoturism cumparat din Romania. Legalitatea refuzului de restituire. - Hotarare nr. 1883 din data de 14.06.2017
Posibilitatea emitentului procesului - verbal de contraven?ie de a solicita instan?ei de contencios administrativ anularea acestuia. Inadmisibilitatea ac?iunii intemeiata pe prevederile art.1 alin. 6 din Legea nr.554/2004. - Hotarare nr. 1489 din data de 19.05.2017