InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Brasov

Inaplicabilitatea at.35 din Legea 33/1994 dupa intrarea in vigoare a Legii 10/2001.

(Sentinta civila nr. 396/s din data de 11.11.2011 pronuntata de Tribunalul Brasov)

Domeniu Cadastru. Intabulare | Dosare Tribunalul Brasov | Jurisprudenta Tribunalul Brasov


      R O M A N I A
TRIBUNALUL BRASOV
   SECTIA I CIVILA


SENTINTA CIVILA NR. 396/S
Sedinta publica de la 11 noiembrie 2011
Completul compus din:
PRESEDINTE – S. N. – judecator
Grefier – I. M.

Cu participarea procurorului C. U., din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Brasov
      
      Pentru astazi fiind amanata pronuntarea solutionarii cauzei civile de fata privind solutionarea cererii formulata de reclamantul S.D., in contradictoriu cu paratul STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, prin reprezentant legal, avand ca obiect „expropriere”.
      La apelul nominal facut in sedinta publica, la pronuntare, se constata lipsa partilor.
      Procedura de citare este legal indeplinita.
      Dezbaterile in cauza de fata au avut loc in sedinta publica din  1.11.2011, cand partile  prezente au pus concluzii in sensul celor consemnate in incheierea de sedinta din acea zi, care face parte integranta din prezenta, iar instanta,  avand in vedere lipsa de timp pentru deliberare, in temeiul dispozitiilor art. 260 alin. (1) Cod procedura civila, a amanat pronuntarea pentru data de 4.11.2011, iar apoi, din acelasi considerent, a amanat pronuntarea pentru prezentul termen de judecata.
      Instanta, in aceeasi compunere, in urma deliberarii, a pronuntat sentinta de mai jos.

T R I B U N A L U L,

      Constata ca prin cererea adresata acestei instante, reclamantul S.D. a chemat in judecata pe paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice solicitand sa se constate ca mentiunile din CF de sub B11 si respectiv Decretul de expropriere 87/86 si 148/1990, ce apar inscrise in CF cu referire la dezmembrarea imobilului proprietatea reclamantului, din Brasov, str. D. nr. 3, CF 15358 Brasov, nr. top 6755/11, loc de casa si teren in suprafata de 435,52 mp sunt lovite de nulitate absoluta deoarece si nu pot fi puse in executare cu opozabilitate fata de reclamant; sa se retrocedeze de drept terenul in suprafata de 170 mp, topografic 6755/11/2; sa se dispuna rectificarea de carte funciara in sensul revenirii la situatia anterioara in sensul inexistentei dezmembrarii ce nu a fost solicitata de proprietar.
      In motivarea cererii de chemare in judecata reclamantul a sustinut ca este proprietar tabular asupra imobilului din CF 153258 Brasov, casa si teren in suprafata de 435,52 mp, cu titlu de cumparare din anul 1958. pentru acesta s-au achitat toate taxele si impozitele inclusiv in anul 2011.
      Cu toate acestea, in anul 1991, in cartea funciara s-au efectuat mentiuni in sensul dezmembrarii imobilului in doua loturi, cu nr. top 6755/11/1 casa si teren de 265,52 mp si cu nr. top 6755/11/2 teren de 170 mp.
      Dezmembrarea si inscrierile in cartea funciara au fost ulterioare anului 1989, dupa ce a fost desfiintata toata legislatia contrara Conventiei drepturilor omului si Protocolului 1 aditional prin care se garanteaza dreptul de proprietate.
      La Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara nu se gasesc actele care au stat la baza dezmembrarii si in baza carora s-au facut notarile.
      In extrasul de carte funciara se mentioneaza un decret 87/1986, de expropriere, care nu a fost pus niciodata in aplicare si care nu este opozabil reclamantului deoarece nu i-a fost comunicat.
      Potrivit art. 35 din Legea 33/1994, daca imobilele expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate, fostii proprietari pot sa ceara retrocedarea lor, daca nu s-a facut o noua declarare de utilitate publica.
      Nu exista un act confirmativ al exproprierii, al unei noi exproprieri dupa 1989,1990 si nici o hotarare judecatoreasca pronuntata impotriva reclamantului care sa fi dus la expropriere.
      In drept au fost invocate prevederile art. 35 din Legea 33/1994, art. 33 din Legea 7/1991 si DL 115/1938.
      Paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii si a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive invocand prevederile art. 25 si 37 din Decretul 31/1954 si art. 36 din Legea 18/1991.
      La termenul de judecata din 4.10.2011 s-a dispus unirea exceptiei invocata cu fondul litigiului.
      In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri.
      Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
      Reclamantul a dobandit prin cumparare, in anul 1958, imobilul inscris in CF 15358 Brasov, cu nr. top 6755/11, compus loc de casa de 453,52 mp. Ulterior, in anul 1965 a fost inscrisa in cartea funciara constructia edificata pe teren.
      In baza adresei 9694/1991 emisa de RIAL Brasov si a decretului de expropriere 87/86 imobilul s-a dezmembrat in doua loturi, cu nr. top nou 6755/11/1 casa si teren in suprafata de 265,52 mp ramas in proprietatea reclamantului si cu nr. top 6755/11/2, teren in suprafata de 170 mp  trecut in proprietatea Statului Roman.
      Lotul cu nr. top 6755/11/2 a fost trecut in CF 31501 Brasov.
      Trecerea imobilului teren de 170 mp in proprietatea Statului Roman justifica legitimitatea procesuala pasiva a acestuia in prezentul litigiu, raportat la prevederile art. 25 si 37 din Decretul 31/1954, in cauza fiind contestat dreptul de proprietate al Statului Roman nu al altor organe sau institutii de stat.
      Incidenta prevederilor art. 36 din legea 18/1991 nu a fost justificata in cauza deoarece din probele administrate nu rezulta ca imobilul in litigiu s-a aflat in administrarea primariei la data aparitiei Legii 18/1991 iar in cartea funciara nu a fost inscris dreptul de proprietate al unitatii administrativ teritoriale.
      In consecinta, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman va fi respinsa.
      Din adresa C13 din 21.03.1986 rezulta ca reclamantului i s-a comunicat ca i s-a expropriat suprafata de 170 mp de teren.
      Reclamantul S.D. a formulat, in temeiul Legii 18/1991, cerere de reimproprietarire  pentru terenul de 200 mp care i-a fost expropriat si pe care s-au construit blocuri de locuinte.
      Cererea a fost respinsa in conformitate cu prevederile art. 35 si 23 din Legea 18/1991, iar reclamantul nu a formulat contestatie impotriva acestei solutii.
      Din cele mai sus expuse rezulta ca reclamantului i s-a comunicat din anul 1986 ca terenul sau in suprafata de 170 mp i-a fost expropriat ca acest teren a fost expropriat pentru construirea de blocuri si ca in prezent acesta este ocupat de aceste constructii.
      Numai inscrierea in cartea funciara a fost operata in anul 1991.
      Astfel fiind, motivele de nulitate invocate de reclamant, de necomunicare si de neutilizare a terenului conform scopului propus, nu sunt intemeiate.
      Faptul ca reclamantul plateste impozit pentru intreg imobilul nu este o justificare a dreptului de proprietate asupra acestuia ci dovedeste o neconcordanta intre evidentele fiscale si cele de carte funciara.
      Conform Deciziei LIII/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie pronuntata in procedura recursului in interesul legii, dispozitiile art. 35 din legea 33/1994 se interpreteaza in sensul ca aceste dispozitii nu se aplica in cazul actiunilor avand ca obiect imobilele expropriate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, introduse dupa intrarea in vigoare a Legii 10/2001.
      Aceasta decizie este obligatorie conform prevederilor art. 329 alin. 3 cod procedura civila.
      Cererea de retrocedare a terenului expropriat, intemeiata pe prevederile art. 35 din Legea 33/1994, urmeaza a fi respinsa.
      Rectificarea de carte funciara, in sensul de revenire la situatia anterioara si a desfiintarii dezmembrarii deoarece nu a fost solicitata de proprietar este subsecventa petitului de retrocedare a terenului, astfel ca solutia va fi tot de respingere.
In consecinta, fata ce considerentele mai sus expuse, instanta va respinge
      
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
H O T A R A S T E :
      
      Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice .
      Respinge actiunea formulata de reclamantul S.D. in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice.
      Cu drept de apel in termen de 15 zile de la comunicare.
      Pronuntata in sedinta publica azi 11.11.2011.


PRESEDINTE, Grefier,
    S. N.      I. M.






















Red. S.N.- 21.11.2011
Tehnored. I.M.- 21.11.2011
5 ex.

   

1
   

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Cadastru. Intabulare

Cadastru, Intabulare - Decizie nr. 251 din data de 29.03.2011
Servitute - Sentinta civila nr. 634 din data de 02.08.2012
Propunere arestare preventiva – respingere - Sentinta penala nr. I N C H E I E R E A NR. 4 din data de 30.01.2013
Esalonare amenda penala art. 425 alin.2 din Codul de procedura penala - Sentinta penala nr. 93/S din data de 28.03.2012
REVIZUIRE, ART. 3201 Cod Procedura Penala, INADMISIBILITATE - Sentinta penala nr. 76/S din data de 19.03.2013
Fals si uz de fals - Sentinta penala nr. 154/S din data de 04.06.2013
OMOR DEOSEBIT DE GRAV - CONDAMNARE - Sentinta penala nr. 96/S din data de 01.04.2013
Inselaciune rejudecare 5221 Cod procedura penala - Sentinta penala nr. 138/S din data de 24.05.2013
LIBERARE PROVIZORIE SUB CONTROL JUDICIARE - ADMITERE - Sentinta penala nr. IN C H E I E R E din data de 24.05.2013
PLANGERE ORDONANTA PROCUROR, ADMITERE - Sentinta penala nr. Sedinta Camerei de Consiliu din data de 16.05.2013
INFRACTIUNEA DE OMOR, SOLUTIE DE CONDAMNARE - Sentinta penala nr. 81/S din data de 19.03.2013
Plangere contraventionala - Decizie nr. 188/R din data de 15.02.2013
Contracte - Decizie nr. 212/R din data de 23.03.2012
Contractul de concesiune - Decizie nr. 517/R din data de 08.06.2012
Contestatie la tabelul preliminar de creante - Sentinta civila nr. 105/sind din data de 24.01.2012
Tabelului preliminar rectificativ al creantelor debitoarei - Sentinta civila nr. 856/sind din data de 10.04.2012
Creditori-debitori - Sentinta civila nr. 40/CC din data de 21.02.2012
Creante - Sentinta civila nr. 384/SIND din data de 21.02.2012
Tabel creante - Sentinta civila nr. 855/sind din data de 10.04.2012
Despagubiri civile - Decizie nr. 217/R din data de 23.03.2012