Concedierea salariatului - sanctiune disciplinara. Neprezentarea salariatului la locul de munca, motivat de faptul ca se afla in greva foamei. Legalitatea sanctiunii disciplinare.
(Decizie nr. 258/CM/ din data de 16.08.2007 pronuntata de Curtea de Apel Constanta)Potrivit dispozitiilor art. 40 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca, greva constituie o incetare colectiva si voluntara a lucrului intr-o unitate si poate fi declansata numai pentru apararea intereselor cu caracter profesional, economic sau social ale salariatilor.
"Greva foamei" declansata de un singur salariat nu constituie o greva in sensul art. 40 din Legea nr. 168/1999, ci este asimilata unei abateri grave de la normele regulamentului de ordine interioara - absente nemotivate de la serviciu.
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. 1270/88/2006 reclamantul R.N. a formulat contestatie impotriva deciziei de concediere nr. 219 din 11 decembrie 2006 emisa de S.C. F. SA Tulcea, solicitand anularea acesteia, reintegrarea in functia detinuta anterior, obligarea angajatorului la plata de despagubiri, constand in salariile indexate, majorate sau reactualizate (inclusiv acordarea bonurilor de masa) de care ar fi beneficiat daca nu ar fi fost concediat, precum si la plata de daune morale.
In motivarea cererii, contestatorul a aratat ca este salariatul S.C. F. SA Tulcea de aproape 30 de ani, fiind incadrat ca electrician.
Pana in anul 2006 a primit numai calificative de "bine" si "f. bine", urmare realizarii impecabile a sarcinilor de serviciu, insa, ulterior, data fiind imprejurarea ca si-a depus candidatura pentru functia de lider sindical, directorul general si actualul lider de sindicat au inceput sa inventeze fel si fel de abateri disciplinare, urmarind in mod vadit inlaturarea sa din unitate printr-o desfacere disciplinara a contractului de munca. Astfel, a fost sacait, hartuit, urmarit si umilit zilnic la locul de munca, ajungand intr-o stare de disperare care l-a determinat sa declare greva foamei in perioada 20 - 30 noiembrie 2006.
Pentru a-si atinge scopul mai sus mentionat, conducerea societatii l-a sanctionat disciplinar cu "avertisment" la data de 15 noiembrie 2006 pentru o abatere inchipuita, iar la 30 noiembrie 2006 a fost sanctionat printr-o alta decizie cu "avertisment" si "reducerea salariului cu 5% pe luna noiembrie 2006", tot pentru abateri inventate.
S-a aratat ca cele doua decizii au fost contestate separat la Tribunalul Tulcea.
Contestatorul a mai aratat ca masura luata impotriva sa este nelegala si netemeinica pentru ca se bazeaza pe niste abateri disciplinare inventate special pentru a-l inlatura din societate intrucat activitatile sale de a demasca abuzurile si actiunile ilicite ale conducerii societatii, in fata organelor abilitate, l-au deranjat pe directorul general, care, in final, a luat aceasta masura abuziva impotriva sa, crezand ca astfel va reusi sa-l reduca la tacere.
Prin sentinta civila nr. 738 din 17 mai 2007 Tribunalul Tulcea a admis in parte contestatia formulata de contestatorul R.N. si a anulat decizia nr. 219 din 11 decembrie 2006 emisa de intimata SC F. SA Tulcea.
A dispus reintegrarea contestatorului pe postul detinut anterior concedierii, cu consecinta obligarii intimatei, catre contestator, la plata drepturilor banesti de care a fost lipsit incepand cu data de 12 decembrie 2006 si pana la reintegrarea efectiva.
A fost respins capatul de cerere ce viza plata daunelor morale catre contestator.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut ca absenta contestatorului de la locul de munca in perioada 20 noiembrie 2006 - 1 decembrie 2006 este justificata si nu poate constitui o abatere disciplinara, contestatorul aflandu-se in greva foamei la domiciliu.
S-a mai retinut ca intimata nu il putea sanctiona pe contestator pentru fapte savarsite in timpul grevei foamei cat timp aceasta greva nu a fost declarata ilegala in conditiile art. 58 din Legea nr. 168/1999.
Referitor la abaterea ce viza parasirea locului de munca si serviciului fara un motiv intemeiat si fara aprobarea prealabila a sefului ierarhic s-a retinut ca, desi este sanctionata prin art. 38 pct. 2 din Regulamentul de ordine interioara, aceasta fapta constituie o cutuma in unitate si niciun salariat nu a mai fost sanctionat pentru aceasta fapta, situatie in care contestatorului nu i se poate aplica un tratament discriminatoriu.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, au declarat recurs intimata SC F. SA Tulcea si contestatorul R.N.
Intimata SC F. SA Tulcea a criticat legalitatea hotararii pronuntate de Tribunalul Tulcea conform art. 304 pct. 9 Cod procedura civila pentru urmatoarele motive:
1. Instanta de fond a facut o gresita aplicare a dispozitiilor art. 267 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, convocarea nr. 4686 din 4 decembrie 2006 in vederea efectuarii cercetarii abaterilor disciplinare savarsite de contestator indeplinind toate conditiile legale, in sensul ca aceasta precizeaza obiectul, data, ora si locul intrevederii.
2. Instanta de fond a facut o aplicare gresita a dispozitiilor art. 40 din Legea nr. 168/1999, retinand ca absenta contestatorului de la locul de munca in perioada 20 noiembrie 2006 - 1 decembrie 2006 a fost justificata de greva foamei iar in conditiile in care greva foamei nu a fost declarata ilegala, contestatorul nu ar fi putut fi sanctionat disciplinar.
3. Referitor la fapta de parasire a locului de munca, consemnata in referatul nr. 4411 din 15 noiembrie 2006, instanta de fond, interpretand gresit probele administrate in cauza, a ajuns eronat la concluzia ca parasirea locului de munca fara aprobarea sefului ierarhic superior ar fi o cutuma printre salariatii societatii si ca ar fi acceptata implicit de conducerea societatii.
Analizand legalitatea hotararii recurate in raport cu criticile intimatei SC F. SA Tulcea se constata ca recursul este fondat pentru urmatoarele considerente:
1. Conform dispozitiilor art. 263 Codul muncii, angajatorul este cel care are prerogativa disciplinara, concedierea salariatului, ca sanctiune disciplinara, putand fi dispusa in conditiile art. 61 lit. a din Codul muncii, cand salariatul a savarsit o abatere grava de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern, sau atunci cand salariatul a savarsit abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele reglementate in regulamentul intern.
In cazul in care concedierea intervine pe motiv ca salariatul a savarsit abateri disciplinare in conditiile art. 61 lit. a Codul muncii, legea (art. 62 alin. 1 Codul muncii) prevede ca angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispozitiilor art. 263 - 268 Codul muncii, care reglementeaza procedura stabilirii raspunderii disciplinare a salariatului. Obligatia angajatorului de a efectua cercetarea prealabila, instituita de art. 63 Codul muncii, este o forma de manifestare a principiului protectiei salariatului in caz de concediere, iar absenta sau neregularitatea procedurii cercetarii prealabile determina nulitatea absoluta a masurii.
In cauza, desi prima instanta a retinut existenta unor neregularitati ale procedurii prealabile, aceasta nu le-a dat eficienta juridica procedand, pe fondul cauzei, la analizarea celor 3 fapte care au determinat desfacerea disciplinara a contractului de munca al contestatorului, situatie in care, in propria cale de atac a SC F. SA nu i se poate face acesteia o situatie mai grea, prin anularea deciziei pentru vicii de forma.
Mai mult, prima instanta a retinut in mod gresit in considerentele sentintei ca procedura convocarii contestatorului pentru cercetarea disciplinara nu s-a realizat cu respectarea dispozitiilor art. 267 Codul muncii.
Desi, initial, contestatorul a fost convocat pentru data de 4 decembrie 2006 ora 15,00, prin adresa nr. 4674 din 30 noiembrie 2006, pentru a da explicatii in legatura cu cele doua fapte de parasire a locului de munca fara aprobarea prealabila a sefului ierarhic, in urma refuzului acestuia de a se prezenta motivat de faptul ca nu i s-a adus la cunostinta documentatia intocmita de unitate, ulterior, cu adresa nr. 4686 din 4 decembrie 2006, contestatorul a fost convocat pentru cercetarea disciplinara la data de 7 decembrie 2006, in notificare fiind mentionate toate faptele ce i se imputa si asupra carora urmeaza sa dea explicatii, inclusiv despre absenta nejustificata de la locul de munca in perioada 20 noiembrie 2006 - 1 decembrie 2006.
Aceasta comunicare intruneste toate conditiile impuse de art. 267 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, in sensul ca aceasta precizeaza obiectul, data, ora si locul intrevederii.
Comisia de cercetare a abaterilor disciplinare nu era tinuta sa se pronunte numai asupra abaterilor consemnate in referatele nr. 4410 si 4411 din 15 noiembrie 2006, de vreme ce fusese investita si cu cercetarea abaterii consemnate in referatul nr. 4678 din 30 noiembrie 2006 si atata timp cat convocarea nr. 4686 din 4 decembrie 2006 preciza clar care este obiectul cercetarii, iar contestatorul fusese informat si putea sa isi formuleze aparari pertinente cu privire la toate cele trei abateri ce i se imputau.
2. Pe fondul cauzei se retine ca prima instanta a facut o gresita aplicare a dispozitiilor art. 40 din Legea nr. 168/1999, retinand ca absenta contestatorului de la locul de munca a fost legal justificata prin faptul ca s-a aflat in greva foamei.
Potrivit art. 40 din Legea nr. 168/1999, privind solutionarea conflictelor de munca, greva constituie o incetare colectiva si voluntara a lucrului intr-o unitate si poate fi declarata pe durata desfasurarii conflictelor de interese, in conditiile legii, ea putand fi declarata numai pentru apararea intereselor cu caracter profesional, economic sau social ale salariatilor si numai dupa epuizarea posibilitatilor de solutionare a conflictelor de interese prevazute de lege.
Potrivit reglementarii in vigoare, grevele pot fi de avertisment, de solidaritate si greve propriu-zise (art. 43).
Legea nu contine dispozitii cu privire la alte categorii de greve cum ar fi greva "perlata", greva "de zel", greva "buson" sau grava foamei. Aceste tipuri de greve, reglementate in alte legislatii, nu pot fi considerate licite potrivit legii romane deoarece nu presupun incetarea colectiva a lucrului si, prin urmare, nu se incadreaza in definitia legala a grevei. Ele se inscriu in notiunea de executare necorespunzatoare a prevederilor contractului individual de munca si unitatea angajatoare poate dispune masuri disciplinare in functie de gravitatea faptei.
In speta se retine ca "greva foamei" declansata de contestator la data de 20 noiembrie 2006 nu constituie o greva in sensul art. 40 din Legea nr. 168/1999, ci este asimilata unei abateri grave de la normele Regulamentului de ordine interioara, astfel cum este reglementata de art. 38 pct. 1 - absente nemotivate de la serviciu.
In conditiile in care neprezentarea contestatorului la locul de munca in perioada 20 noiembrie 2006 - 1 decembrie 2006 nu este justificata, greva foamei declarata de acesta nefiind o cauza legala de incetare a muncii, se constata ca in mod corect recurenta a retinut in sarcina contestatorului abaterea disciplinara reglementata de art. 38 pct. 1 din Regulamentul de ordine interioara.
Nu are relevanta contextul in care a fost declansata greva foamei si nici raporturile contestatorului cu sindicatul, instanta de fond retinand gresit imprejurarea ca intimatul contestator nu a avut posibilitatea organizarii unei alte forme de protest fata de modalitatea de alegere a liderului de sindicat, acest aspect justificand absenta salariatului de la locul de munca.
3. In ceea ce priveste fapta de parasire a locului de munca, fara acordul prealabil al sefului ierarhic, desi prima instanta a retinut existenta acesteia cat si faptul ca ea era reglementata ca abatere disciplinara in Regulamentul de ordine interioara, in mod gresit a retinut ca aceasta era scuzabila intrucat toti salariatii unitatii procedau in aceasta modalitate si nu au fost sanctionati.
Din probatoriul administrat in cauza rezulta ca la data de 14 noiembrie 2006 salariatul si-a parasit locul de munca, fara aprobarea sefului ierarhic, de doua ori, desi avea cunostinta ca potrivit Regulamentului de ordine interioara parasirea locului de munca reprezinta o abatere grava, avand in vedere riscul producerii de accidente grave.
Imprejurarea ca si alti salariati din unitate procedeaza de aceeasi maniera nu este de natura sa il exonereze pe contestator de raspundere, norma interna putand fi modificata numai in conditiile legii, iar nu printr-o cutuma a salariatilor.
Pentru considerentele expuse, retinandu-se ca salariatul R.N. a savarsit abaterile disciplinare retinute in sarcina sa prin Decizia nr. 219 din 11 decembrie 2006, in baza art. 312 Cod procedura civila se va admite recursul intimatei SC F. SA Tulcea. Modifica in parte hotararea recurata in sensul respingerii capatului de cerere ce vizeaza anularea deciziei nr. 219/2006 si reintegrarea in munca a contestatorului, cu plata drepturilor salariale.
La randul sau a declarat recurs contestatorul R.N., care a criticat legalitatea hotararii pronuntate de Tribunalul Tulcea sub aspectul solutionarii cererii sale de obligare a angajatorului la plata daunelor morale.
Recurentul a sustinut ca instanta de fond nu a analizat intregul material probator administrat in cauza, si din care rezulta cu prisosinta ca prin desfacerea abuziva a contractului de munca unitatea angajatoare i-a creat grave prejudicii morale. In acest context a fost lipsit de mijloace de subzistenta, a acumulat multe datorii iar sanatatea sa a fost afectata.
Analizand legalitatea hotararii recurate in raport cu aceasta critica se retine ca recursul este nefondat.
Pentru considerentele mentionate mai sus si pe care nu le vom relua, instanta de recurs a retinut ca sanctiunea disciplinara - concedierea recurentului pentru abateri disciplinare - s-a realizat cu respectarea dispozitiilor art. 61 lit. a din Codul muncii, Decizia nr. 219 din 11 decembrie 2006 emisa de SC F. SA Tulcea este legala si temeinica, situatie in care unitatea angajatoare nu este raspunzatoare de producerea vreunui prejudiciu moral contestatorului.
Nefiind intrunite dispozitiile art. 998 - 999 Cod civil pentru angajarea raspunderii angajatorului, se constata ca recursul este nefondat si urmeaza a fi respins ca atare.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Desfacerea contractului de munca; Raporturi de munca
Decizie de concediere disciplinara. Continutul convocarii salariatului la cercetarea disciplinara prealabila - Decizie nr. 2109 din data de 11.09.2013Contestatie formulata impotriva unei hotarari emise in procedura administrativa de contestare a deciziilor de pensie. Obligatia instantei de a proceda la un examen efectiv al sustinerilor reclamantului. - Hotarare nr. 70/AS din data de 08.04.2014
Contestatie decizie de pensionare. Interzicerea cumulului pensiei de stat cu veniturile de natura salariala provenite de la bugetul de stat daca nivelul acesteia depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie. - Hotarare nr. 113/AS din data de 30.09.2014
Contestatie decizie de pensionare. Recuperarea debitului rezultat in urma recalcularii drepturilor de pensie cuvenite reclamantei prin revizuirea stagiului de cotizare realizat de aceasta. - Hotarare nr. 128/AS din data de 10.06.2014
Conditionarea dreptului de a obtine recalcularea sau revizuirea pensiei de efectuarea unui demers administrativ: contestatie, cerere de revizuire sau de recalculare. - Hotarare nr. 13/AS din data de 04.02.2014
Aplicarea indicelui de corectie prevazut de art. 170 din Legea nr. 263/2010 si art. IV alin. 1 din OUG nr. 1/2014 persoanelor pensionate pentru limita de varsta in perioada 1 ianuarie 2011 - 22 ianuarie 2013, care anterior anului 2011 au beneficiat de pen - Hotarare nr. 179/AS din data de 12.11.2014
Aplicabilitatea art. 149 - 151 din Legea nr. 263/2010 numai in cazul contestatiilor impotriva deciziilor caselor teritoriale si sectoriale de pensii - Hotarare nr. 17/AS din data de 24.02.2014
Raspunderea patrimoniala a salariatilor. Incasarea unor drepturi salariale necuvenite raportat la criteriile stabilite in contractul colectiv de munca pentru acordarea lor. - Decizie nr. 262/CM din data de 24.06.2014
Protectia drepturilor salariatelor care efectueaza concediul pentru cresterea copilului in varsta de pana la doi ani. Situatia gradatiei de merit acordate in invatamantul preuniversitar. - Decizie nr. 203/CM din data de 27.05.2014
Necesitatea reinfiintarii postului desfiintat in cazul unei concedieri efectuate in baza art. 65 Codul muncii, care a fost anulata. - Decizie nr. 386/CM din data de 14.10.2014
Inlocuirea sanctiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de munca cu alta sanctiune. Prerogativa disciplinara a angajatorului de a aplica sanctiunea in temeiul art. 247 Codul muncii, dar cu respectarea criteriilor prevazute de art. 250 - Decizie nr. 286/CM din data de 09.09.2014
Incetare contract de munca. Contestatie decizie de concediere. Reorganizare activitate societate. - Decizie nr. 234/CM din data de 17.06.2014
Imposibilitatea reintegrarii in postul detinut anterior concedierii, cand intre timp a intervenit un caz de incetare de drept a contractului individual de munca. - Decizie nr. 97/CM din data de 18.03.2014
Descrierea faptei care constituie abatere disciplinara. - Decizie nr. 280/CM din data de 20.08.2014
Contestatie in anulare formulata pentru motivul incalcarii normelor referitoare la alcatuirea instantei. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 188/CM din data de 13.05.2014
Contestatie decizie de concediere. Reintegrarea contestatorilor pe posturile de?inute anterior. Plata de despagubiri pana la reintegrarea efectiva. Stabilirea criteriilor de individualizare. - Decizie nr. 144/CM din data de 09.04.2014
Concediere disciplinara. Director de agentie al unei societati de asigurari. - Decizie nr. 282/CM din data de 02.09.2014
Concediere colectiva. Modul de indeplinire a procedurii de informare si consultare prealabila in cazul existentei unor organizatii sindicale nereprezentative. - Decizie nr. 260/CM din data de 24.06.2014
Concediere pentru desfiintarea locului de munca. Conditii. Inexistenta unei cauze reale si serioase. - Decizie nr. 19/CM din data de 21.01.2014
Competenta generala a instantelor romane. Termenul de recurs. Identificarea, in cazul muncii pe platforme petroliere mobile, a locului "in care angajatul isi desfasoara in mod obisnuit activitatea", la care se refera art. 19 pct. 2 lit. a) din Regulamentu - Decizie nr. 181/CM din data de 10.06.2014