Concediere individuala pentru motive ce nu tin de persoana salariatului. Cauza este reala si serioasa daca are un caracter obiectiv, ceea ce inseamna ca nu trebuie sa dea expresie unor motive de ordin subiectiv ale angajatorului, ci trebuie sa nu aiba leg

Constata  ca  prin sentinta civila  nr.  922/M/25 iunie 2012 Tribunalul  Brasov  a admis in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul B M A in contradictoriu cu parata S.C. H D S.R.L. astfel dupa cum a fost precizata si completata.
A obligat parata sa plateasca reclamantului suma de 390 euro, echivalent in lei la data platii, reprezentand comision aferent vanzarilor de bauturi spirtoase si vinuri din lunile septembrie si octombrie 2011.
A respins restul pretentiilor.
A redus onorariul de avocat platit de catre parata la suma de 5.000 lei.
A compensat in parte cheltuielile de judecata avansate de parti in prezenta cauza, reprezentand onorariile de avocati, iar pe cale de consecinta obliga reclamantul sa plateasca paratei suma de 4.700 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru  a pronunta aceasta   hotarare instanta a retinut  urmatoarele:
Contestatorul B M D a fost angajatul intimatei S.C. H D S.R.L. in functia de manager de zona in zona Brasov, initial in baza unui contract individual de munca pe perioada determinata, ulterior, respectiv de la data de 19.04.2008, partile incheind un contract individual de munca pe perioada nedeterminata.
Prin Decizia interna nr. 1573 din 11.11.2011 emisa de administratorul societatii intimate s-a decis desfiintarea postului de manager de zona in zona Brasov, post ocupat de contestator.
Pentru a decide astfel, s-a avut in vedere faptul ca, in zona Brasov, activitatea societatii a cunoscut o scadere semnificativa, in raport cu celelalte zone in care societatea desfasoara activitate, iar pentru rentabilizarea activitatii societatii este necesara reducerea cheltuielilor, inclusiv a cheltuielilor de personal in zona Brasov, astfel incat nu mai este necesara mentinerea postului de manager de zona in zona Brasov.
In baza acestei decizii a fost emisa Decizia nr. 1574 din 11.11.2011, prin care intimata i-a acordat contestatorului preaviz de 20 de zile lucratoare, in perioada 14.11.2011 - 12.12.2011, iar ulterior a emis Decizia nr. 1743 din 12.12.2011 prin care a dispus incetarea contractului individual de munca care nu tin de persoana salariatului, incepand cu data expirarii termenului de preaviz, respectiv 12.12.2011.
Astfel la data de 12.12.20111, raporturile de munca dintre contestator si intimata au incetat. Din analiza dispozitiilor art. 74 din Codul muncii, rezulta ca spre deosebire de situatia deciziei de concediere emisa pentru motive prevazute de art. 61 lit. a - e, care trebuie sa cuprinda, sub sanctiunea nulitatii, mai multe elemente obligatorii, in cazul deciziei de concediere pentru motive neimputabile, lipsa mentiunilor obligatorii din respectiva decizie nu atrage sanctiunea nulitatii absolute, astfel dupa cum a pretins contestatorul, legea neprevazand expres o astfel de sanctiune.
Prin urmare, lipsa unei dintre mentiunile obligatorii ale deciziei de concediere contestate poate determina cel mult o nulitate relativa, conditionata bineinteles de dovedirea unei vatamari.
Cercetand decizia de concediere nr. 1743 din 12.12.2011, emisa de intimata, instanta constata ca aceasta cuprinde toate elementele obligatorii impuse de art. 74 din codul muncii, intimata aratand in mod esential motivele pentru care a dispus aceasta masura, astfel incat chiar daca sanctiunea pentru neindeplinirea acestei obligatii ar fi nulitatea absoluta, sustinerea contestatorului in acest sens este neintemeiata.
Relativ la termenul de preaviz, instanta constata ca in conformitate cu dispozitiile art. 75 alin. 1 din Codul muncii, persoana concediata pentru motive neimputabile in temeiul art. 65 din Codul muncii, este indreptatita la acordarea unui preaviz de 20 de zile lucratoare, iar nerespectarea dreptului la preaviz sanctionandu-se cu nulitatea absoluta, potrivit art. 78 din Codul muncii. Dupa cum rezulta din decizia de concediere contestata, contestatorul a beneficiat de 19 zile lucratoare de preaviz, contrar celor anterior aratate.
In ceea ce priveste postul de manager de zona, zona Brasov, ocupat de catre contestator, desfiintarea acestuia incepand cu data concedierii acestuia, a fost efectiva, astfel dupa cum rezulta din organigrama societatii pentru anul 2012, comparativ cu organigrama aceleiasi societati pentru anul 2011, din care reiese in mod indubitabil ca postul de manager de zona, zona Brasov, nu mai apare in structura functionala a intimatei.
Totodata, desfiintarea postului ocupat de catre contestator a fost reala si serioasa, fiind impusa de ratiuni care priveau eficientizare si rentabilizarea activitatii societatii, ceea ce a determinat adoptarea mai multor masuri in acest sens la nivelul general al activitatii societatii, dar si in particular in particular in zona de activitate Brasov, dupa cum reiese din inscrisurile depuse la dosar.
Aspectele legate de oportunitatea luarii masurilor de organizare si eficientizare a activitatii societatii, sunt atributul exclusiv al agentului economic angajator, reprezentantii acestuia fiind singurii in masura sa stabileasca masurile necesare care se impun a fi adoptate, instanta de judecata neputand cenzura sub aspectul oportunitatii respectivele masuri.
Imprejurarea ca ulterior concedierii contestatorului, intimata a publicat pe site-ul eJobs, anunturi privind angajarea unui merchandiser, nu inseamna ca dispozitia privind desfiintarea postului ocupat de contestator nu a fost reala si serioasa, deoarece postul de manager de zona este diferit de cel de merchandiser, astfel incat nu se poate retine faptul ca incetarea raporturilor de munca cu contestatorul a fost urmata de angajarea unei alte persoane pe acelasi post.
Mai mult decat atat, si aceasta chestiune priveste modul de organizare a societatii, aspect care nu poate fi cenzurat de catre instanta de judecata.   
Pe cale de consecinta, sustinerile contestatorului referitoare la nelegalitatea deciziei de concediere pentru considerente legate lipsa de realitate si seriozitate a masurii concedierii nu vor fi primite, cererea acestuia privind anularea deciziei de concediere urmand a fi respinsa.
 Relativ la pretentia contestatorului privind obligarea paratei la plata bonusurilor aferente target-ului de vanzari, instanta constata ca la nivelul societatii intimate, pentru realizarea si depasirea target-ului de vanzari se acordau anumite bonusuri in bani, aspect recunoscut de catre intimata, atat prin intampinare cat si prin inscrisurile depuse la dosar.
In perioada septembrie - octombrie 2011, a realizat si depasit target-ul la anumite sortimente de bauturi alcoolice, dupa cum rezulta din inscrisurile depuse la dosar (volumul II filele 1 - 4 si  76 - 77), pentru aceste realizari contestatorul fiind indreptatit sa incaseze suma de 390 euro, echivalent in lei.
Intimata nu a facut dovada platii catre contestator a sumei de 390 de euro, datorate cu titlu de bonus, conform art. 168 alin. 1 din Codul muncii, si nici nu a probat faptul ca acesta nu este indreptatit la acordarea acestor bonusuri, dupa cum a invederat prin intampinarea depusa la dosar.
Prin urmare, in raport cu cele expuse, vazand si dispozitiile art. 158 alin. 2, art. 159 alin. 2, art. 169 alin. 1 si art. 166 alin. 4 din Codul muncii, intimata va fi obligata la plata catre contestator a sumei de 390 de euro, reprezentand comision aferent vanzarilor de bauturi spirtoase si vinuri din lunile septembrie si octombrie 2011.
In ceea ce priveste diferenta pana la suma de 900 euro, pretinsa de contestator cu titlu de bonus aferent vanzarilor de bauturi si tigari, instanta de fond a constatat ca este neintemeiata.
In ceea ce priveste pretentia contestatorului privind obligarea intimatei la plata sumei de 900 lei, reprezentand suma retinuta de intimata cu titlu de garantie, instanta a constatat ca, dupa introducerea cererii de chemare in judecata, intimata i-a restituit contestatorului, conform mentiunilor facute de contestator la termenul de judecata de la data de 16.03.2012 si consemnate in incheierea de sedinta de la acel termen, motiv pentru care pretentia contestatorului a fost respinsa.
Impotriva sentintei de mai sus a formulat  recurs contestatorul  B  M A   iar  prin motivele de recurs, intemeiate  pe dispozitiile art. 304 pct. 9  coroborate cu cele ale art. 304 1Cod procedura civila solutia atacata  este criticata pentru  urmatoarele considerente:
Avand in vedere ca decizia de desfacere a contractului de munca are caracterul unui act juridic, analiza respectarii conditiilor de forma si de fond se raporteaza la momentul emiterii acesteia, in speta 12.12.2011, or, in cazul de fata, este incontestabil ca la data emiterii, decizia de concediere nr.1743 nu indeplinea toate cerintele legale, respectiv nu cuprindea o motivare in fapt a masurii adoptate. Fiind vorba de o nulitate absoluta, aceasta nu poate fi acoperita prin confirmare, astfel incat sunt lipsite de relevanta juridica, in acest moment, toate argumentele de fapt invocate prin intampinare si sustinute oral, in fata instantei de fond, in cursul litigiului, cu privire la motivele de fapt, in masura sa determine rentabilizarea activitatii societatii si care se pretinde ca au avut ca si consecinta, adoptarea masurii de desfiintare a nostului de Manager zona (Brasov), din cadrul intimatei. De altfel, nu poate fi ignorata dispozitia imperativa reglementata de art.79 din Codul muncii republicat, potrivit careia, "in caz de conflict de munca, angajatorul nu poate invoca in fata instantei, alte motive de fapt sau de drept, decat cele precizate in decizia de concediere," or, in speta de fata, niciun fel de astfel de motiv de fapt NU a fost invocat in decizia de concediere
Recurentul-contestator apreciaza ca intimata nu a fost in masura, nici chiar tardiv, in fata instantei de judecata, sa faca dovada caracterului real si serios al adoptarii masurii de concediere individuala a salariatului B M A, ca urmare a desfiintarii postului Manager zona (Brasov), ocupat de acesta, limitandu-se la sustineri teoretice, referitoare la caracterul real si serios al desfiintarii unui post si la invocarea unor argumente de fapt care, sunt neintemeiate.
In schimb, recurentul a demonstrat, prin situatiile centralizatoare depuse la termenul de judecata din data de 11.05.2012 si care au avut la baza datele furnizate de intimata, cu privire la toate produsele de tipul bauturi spirtoase si vinuri, comercializate in cadrul societatii, intocmite in baza situatiei cantitative a target-ului stabilit pe toate zonele de vanzare si a situatiei cantitative a vanzarilor realizate pe toate zonele de vanzare din cadrul intimatului H D S.R.L., in perioada 01.01.2011 - 31.10.2011, pentru produsele de tip bauturi spirtoase si vinuri, ca in zona Brasov s-au realizat in perioada anterior amintita (perioada din anul 2011 in care contestatorul a fost angajatul intimatei, pe postul de Manger zona Brasov), vanzari de 25.685,05 L (fiind a 3-a zona dupa Bucuresti)- 34.116,15 L (zona care are oricum acoperire si potential mult mai mare decat celelalte zone) si Constanta (27.420.20 L) si cu mult peste Iasi (10.878,25 L). Timisoara (18.068.90 L) si Cluj (20.557,90 L), rezultand astfel ca era imposibil ca in aceasta zona sa se realizeze cele mai scazute venituri din cadrul intimatei.
Procentul, vanzarile realizate in zona Brasov, au reprezentat, in perioada ian.-oct.2011 -   perioada care ar fi trebuit sa reprezinte perioada de referinta pentru adoptarea deciziei de desfiintare a postului contestatorului - 19% din totalul vanzarilor realizate in cadrul intimatei H D S.R.L. (mai mult decat in zonele Iasi - 8%, Timisoara - 13% si Cluj - 15%).
In ciuda acestor aspecte de ordin economic, care nu au fost contestate de intimata, societatea angajatoare a ales in mod paradoxal, sa desfiinteze un post de Manager zona, aferent unei zone foarte profitabile si sa mentina alte trei zone de vanzari, in care a obtinut volume de vanzari mai mici, aspect de fapt care ridica serioase semne de intrebare cu privire la caracterul real al concedierii individuale, dispuse in cauza.
De asemenea, se invedereaza instantei de control judiciar ca un alt aspect care ridica serioase semne de intrebare cu privire la caracterul real al reorganizarii societatii H D S.R.L. respectiv cu privire la rentabilizarea activitatii societatii prin reducerea inclusiv a cheltuielilor de personal, consta in faptul ca incepand cu data de 20.12.2011 si pana la data de 20.01.2012, intimata a lansat pe site-ul de recrutare eJobs, anunturi privind efectuarea de angajari pe 10 posturi de merchandiser, pentru zonele Constanta, Craiova, Iasi, Ploiesti, Timisoara, Bacau, Brasov, Cluj-Napoca, Oradea si Targu-Mures, ceea ce ar fi presupus in mod evident, efectuarea unor cheltuieli de personal mult mai mari decat cele care ar fi fost determinate de mentinerea postului recurentului-contestator B  M A - chiar daca salariile pentru un astfel de post erau mai mici, avand in vedere ca totusi era vorba de salariile aferente a 10 angajati si nu doar a unuia singur.
Instanta de fond a respins nemotivat, pretentia recurentului de obligare a intimatei la plata bonusului in cuantum de 450 euro, aferent vanzarilor de tigari, cu toate ca niciodata in cursul judecarii cauzei, angajatorul nu a negat realizarea de catre fostul salariat a target-ului de vanzari si pentru "tigari" si nici nu a facut probe in acest sens. Astfel, in consecinta, este intemeiata cererea recurentului-contestator cu privire la acordarea bonusului aferent vanzarilor de "tigari", avand in vedere ca intr-un litigiu de munca, unde, potrivit art. 272 din Codul muncii republicat, sarcina probei revine angajatorului, care este obligat ca pana la prima zi de infatisare, sa depuna toate dovezile in apararea sa.
In mod paradoxal, desi recurentul - contestator a inteles ca pentru termenul de judecata din data de 16.03.2012, sa-si modifice actiunea, in sensul de a nu mai solicita instantei de judecata sa dispuna, prin hotararea pe care o va pronunta obligarea intimatei S.C. H D S.R.L. "la plata sumei de 900 lei, reprezentand suma totala retinuta cu titlu de garantie, salariatului B M A, lunar, incepand cu data de 01.02.2008 pe o perioada de 18 luni (50 lei / luna X18 luni)" - capatul nr.5 de cerere din actiunea introductiva de instanta - motivat de faptul ca intimata a procedat la virarea acestei sume in contul contestatorului, ulterior introducerii cererii de chemare in judecata, totusi tribunalul a nesocotit principiul disponibilitatii partilor, respingand acest capat de cerere ca ramas fara obiect.
 In ceea ce priveste cererea formulata de recurent, de reducere a cheltuielilor de judecata solicitate de intimata, prima instanta a dat curs acesteia si a facut aplicarea dispozitiilor art.274 alin.3 Cod procedura civila, insa in mod aleatoriu, pentru ca nu a motivat si detaliat reducerea onorariului avocatial de la suma de 29.677,61 lei, la suma de 5.000 lei, recurentul-contestator apreciind in continuare, ca in cauza, acestor cheltuieli le lipseste cuantumul rezonabil., in raport cu activitatea prestata si timpul alocat acesteia. Astfel, onorariul de avocat este deturnat de la finalitatea sa fireasca, fiind utilizat, prin cuantumul sau, impotriva recurentului-contestator.
Analizand recursul formulat, instanta constata ca este fondat.
 Motivele de recurs referitoare la nulitatea deciziei de concediere pentru nemotivarea acesteia sunt nefondate, intrucat decizia de concediere ce face obiectul prezentei contestatii  cuprinde in mod  explicit  motivele de fapt si de drept ce au  stat  la  baza concedierii, respectiv „desfiintarea locului de munca de manager zona (zona Brasov) ca urmare a rentabilizarii   activitatii societatii prin reducerea cheltuielilor, inclusiv a cheltuielilor  de personal in zona Brasov”. Prin  urmare, in mod  corect  prima instanta  a retinut ca  decizia de concediere cuprinde elemente obligatorii impuse de art. 74 Codul muncii, iar  faptul ca  decizia nu cuprinde descrierea modului in care se face reorganizarea, dificultatile economice ce au determinat aceasta  reorganizare precum si  in  ce fel  concedierea reclamantului  a dus la rentabilizarea activitatii nu atrage nulitatea deciziei de concediere, aceste aspecte tinand de dovada caracterului real si  efectiv al  desfiintarii postului  detinut   de contestator.
Sub acest aspect, Curtea retine ca, din compararea coroborata  a organigramelor societatii anterioare si  ulterioare concedierii  reclamantului  rezulta suprimarea efectiva a postului ocupat   de acesta din structura angajatorului. 
Cu  toate acestea desfiintarea postului contestatorului nu a avut o cauza reala  si  serioasa, motivele de recurs invocate sub acest  aspect  fiind fondate.
Insasi  hotararea instantei  de fond  este contradictorie in ceea ce priveste argumentarea unei concedieri reale si serioase. Astfel,  instanta de fond a oferit  argumente pentru  justificarea acordarii  target-ului de vanzari  in perioada  septembrie - octombrie 2011, anterioara concedierii, retinand ca pentru  aceasta perioada, contestatorul a realizat si depasit target-ul si a depus si dovezi in acest sens. Sunt contrazise astfel argumentele angajatorului insusite initial de instanta de fond, conform carora, in aceeasi perioada  septembrie - noiembrie societatea „a cunoscut o scadere semnificativa  la activitatea de vanzare pe Brasov  in raport  cu celelalte zone”.
Instanta de recurs constata  ca, raportat la inscrisurile depuse in probatiune la fond, emanand chiar de la intimata parata, reprezentand situatiile realizarilor target-ului pe parcursul anului  2011 pe zone, la  toate  produsele – fila 1 – 78 vol. II fond – criticile recurentului sunt fondate. Sub target-ul  impus, sau  cu  un target  mai  mic decat  cel  realizat  de recurent  pe zona Brasov  s-au  aflat  reprezentantii  altor zone. Prin urmare, se poate retine ca, in speta, concedierea in temeiul  art. 65 a vizat  „persoana” si  nu   „postul”.
Art.65 aplicat de intimata parata ca temei al concedierii individuale exclude posibilitatea angajatorului de a dispune concedierea salariatului  pe baza selectiei   in functie  de competenta. 
„Daca angajatorul va face o selectie pe criterii de performanta profesionala   intre salariatii  care ocupa  posturi  de aceeasi  natura , pentru  a decide care dintre salariati  urmeaza   a fi  concediat  ca urmare a desfiintarii  unui  post , suntem  in prezenta unei  concedieri   pentru  motive care  tin de persoana salariatului   - necorespunderea profesionala” – Revista romana  de dreptul muncii  nr. 4/2003 pag. 7- 71.
In speta  angajatorul  si-a condus apararile in acest  scop, invocand faptul ca  nu  s-a  atins target-ul  pe zona Brasov, ca  era mai  mic  in comparatie  cu alte zone, ca recurentul   contestator  avea facturi neincasate si  de aceea  nu  primea comisionul din vanzari. Aceste aparari nu  justifica  o  concediere dispusa  din  motive  economice.
Nici  argumentele  referitoare la reducerea costurilor prin reducerea chiriilor pe spatiile inchiriate nu sunt  fondate, in masura in care aceste spatii  au  fost  suplimentate atragand plata de chirie intr-un cuantum care ar  echivala costurilor anterioare.
Pe de alta parte, chiar aceasta masura a extinderii spatiilor inchiriate ar dovedi o  „prosperitate” a activitatii   comerciale.
Cauza este reala si serioasa daca are un caracter obiectiv, ceea ce inseamna ca nu trebuie sa dea expresie unor motive de ordin subiectiv ale angajatorului, ci trebuie sa nu aiba legatura cu persoana salariatului. De asemenea, cauza este reala si serioasa daca este precisa si exacta, adica daca exprima adevarul, fara a camufla un alt motiv care determina concedierea salariatului. Cauza este serioasa daca prezinta o anumita gravitate proportionala cu importanta masurii adoptate. Seriozitatea cauzei trebuie raportata atat la situatia angajatorului, in sensul de a se stabili interesul sau legitim pentru concedierea salariatului, fata de imprejurarile de fapt, cat si la situatia personala a salariatului, pentru a se stabili daca sunt sau nu posibile si alte solutii in afara concedierii.
Desi angajatorul este singurul indreptatit sa aprecieze existenta dificultatilor economice sau oportunitatea transformarilor tehnologice sau a reorganizarii activitatii, totusi instanta de judecata poate cenzura legalitatea masurii de concediere pentru aceste motive.
Avand in vedere ca legea impune conditia cauzei reale si serioase pentru desfiintarea postului, rezulta ca instanta este obligata sa cerceteze toate aspectele legate de desfiintarea postului, cu consecinta ca nu este valabila, din aceasta perspectiva, afirmatia ca angajatorul este singurul indreptatit sa aprecieze oportunitatea desfiintarii locului de munca al salariatului, in raport cu dificultatile economice, transformarile tehnologice si reorganizarea activitatii. Asadar, fara a se substitui angajatorului in ceea ce priveste alegerea posturilor ce trebuie desfiintate, instanta are dreptul sa cerceteze situatia economica a angajatorului, in conditiile in care acesta este motivul invocat de angajator pentru desfiintarea postului contestatorului. Conditia cauzei reale presupune caracterul obiectiv al desfiintarii postului, ca urmare a dificultatilor economice sau transformarilor tehnologice. De asemenea, din probatoriul analizat – inscrisurile reprezentand target-ul de vanzari la bauturi in perioada anterioara concedierii – filele 187-200 vol. I dosar fond sau din inscrisurile depuse in scopul dovedirii contractelor de inchiriere spatiu comercial,  nu rezulta nici iminenta unei degradari a situatiei economice a fostului angajator.
Pentru aceste considerente, instanta va inlatura apararile intimatei care sustine imposibilitatea instantelor de a interveni in scopul verificarii masurii concedierii pentru considerente de ordin economic, retinand ca, pentru a dispune cu privire la caracterul real si serios al concedierii, instantele pot face astfel de verificari ce tin de legalitatea concedierii.
Pentru  toate aceste considerente retinand criticile recurentului fondate doar  sub aspectul sustinerii  unei concedieri  nereale si neserioase, instanta va admite recursul  si  va modifica sentinta in baza art. 3o4 pct. 9  Cod procedura  civila  raportat  la  art. 3o41 Cod procedura  civila, in parte conform celor  din dispozitivul  prezente . 
Deoarece masura anularii deciziei de concediere presupune repunere in situatia anterioara si  acordarea drepturilor cuvenite salariatului pe perioada in care a operat  concedierea nelegala, se impune acordarea drepturilor cerute de contestator, mai  putin comisionul din vanzari pe perioada cuprinsa intre concediere si pana  la  reintegrarea efectiva, deoarece aceasta presupune desfasurarea  efectiva de activitate, fiind conditionat  de volumul  de produse vandute.
In ceea ce priveste plata contravalorii  tichetelor  de masa  cerute pe perioada cuprinsa  de la data concederii pana la reincadrarea efectiva, plata contravalorii acestora, nefiind conditionate de realizarea unui  procent  de vanzari  ca si  comisioanele din vanzari, ci ele, avand un cuantum cert, conform art. 5 din Legea nr. 142/1998, fiind  influentat  de numarul de zile lucratoare pentru  luna in care se face distribuirea, se impune acordarea acestora catre contestator, fiind urmarea aplicarii consecintelor reincadrarii  si  repunerii  in situatia anterioara  unei  concedieri   considerata  nelegala   conform art.8o  alin1 din Codul  muncii. 
Conditionarea acordarii tichetelor de masa pe perioada de la concediere pana la reintegrarea efectiva  de prezenta la lucru  in unitate nu  trebuie  facuta  in acest  caz, deoarece  incetarea raporturilor de munca, deci  impiedicarea „prezentei  la locul  de munca”  nu  este din vina angajatului,  ci  din vina  angajatorului  a carui   masura  de concediere  a fost  anulata.
Restul dispozitiilor  sentintei, privitoare la plata comisionului  din vanzari  in cuantum de 390 euro si cele referitoare la respingerea restului pretentiilor privind acordarea acestui  comision pe restul  lunilor din 2011, cat si  cele referitoare la plata sumei  cu  titlu  de garantie  vor fi mentinute, solutia instantei de fond raportat la criticile din recurs si la probele  administrate fiind corecta. 
In baza art. 274 Cod procedura  civila va obliga  intimata la plata cheltuielilor de judecata  la fond si  recurs, reprezentand onorariu  partial  la fond 1000 lei  conform art. 276 din totalul   de 1500 lei  si   1000  lei   onorar  avocat  pentru  recurs.