Revocare din functie-act unilateral de vointa – lipsa motivare decizie de revocare

Asupra recursului de fata:
Constata ca prin sentinta civila nr. 403/2013 pronuntata de Tribunalul Brasov, a fost admisa actiunea civila actiunea civila formulata de reclamantul P I in contradictoriu cu parata COMPANIA NATIONALA DE CAI FERATE „CFR” S.A. si, in consecinta:  a fost anulata Decizia nr. 1/3052 din data de 25.06.2012 si Actul aditional la contractul individual de munca nr.1/3053/25.06.2012 emise de parata. A fost obligata parata sa-l reintegreze pe reclamant in functia de director la Sucursala „Centrul Regional de Exploatare, Intretinere si Reparatii CF” B. A fost obligata parata sa calculeze si sa plateasca reclamantului diferentele de drepturi salariale intre salariul anterior primit, corespunzator functiei de director,  si cel achitat in prezent, aferent functiei de sef de serviciu I, incepand cu data de 26.06.2012 si, in continuare, pana la reintegrarea efectiva in functia de director, actualizate la zi cu indicele de inflatie al INS, la care se va calcula si dobanda legala, incepand cu data de 23.07.2012 si pana la data platii lor efective. A fost obligata parata sa rectifice toate inscrierile efectuate in baza actelor contestate in dosarul profesional al reclamantului, inclusiv in REVISAL. A fost obligata parata sa plateasca reclamantului suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta astfel instanta de fond a retinut urmatoarele:
Reclamantul P I a detinut functia de director la Sucursala „Centrul Regional de Exploatare, Intretinere si Reparatii CF” B incepand cu data de 21.05.2012 in baza Actului aditional la contractul individual de munca nr.1/2318/15.05.2012 si a Deciziei nr.1/2317/17.05.2012 emisa directorului general al Companiei Nationale de Cai Ferate „CFR” SA.
La data de 25.06.2012 directorul general al Companiei Nationale de Cai Ferate „CFR” SA emite Decizia nr.1/3052 prin care dispune revocarea reclamantului din functie  incepand cu data de 26.06.2012 si, cu aceeasi data, il numeste in functia de sef serviciu I la Divizia Tehnica – Serviciul Organizare, Tehnic, Dezvoltare din cadrul aceleiasi sucursale.
Despre aceasta masura reclamantul a luat cunostinta la data de 26.06.2012, astfel cum rezulta din mentiunea facuta pe decizie, in sensul ca nu este de acord cu aceasta si isi rezerva dreptul de a o contesta in instanta.
La data de 25.06.2012 parata a intocmit si Actul aditional nr.1/3053 prin care se modifica, in baza deciziei anterior aratate, felul muncii reclamantului, drepturile salariale si numarul de zile de concediu ale acestuia, actul aditional nefiind semnat de catre reclamant .
Instanta a retinut ca, potrivit dispozitiilor art. 41 alin 1 din Codul muncii, contractul individual de munca poate fi modificat numai prin acordul partilor , iar potrivit alin 3 pct. c, e si f al aceluiasi text de lege, modificarea felului muncii, a  salariului si a timpului de munca si timpului de odihna constituie o modificare a contractului individual de munca.
De asemenea, art. 41 alin. 2 din Codul muncii, stabileste ca modificarea unilaterala a contractului individual de munca este posibila, cu titlu de exceptie, numai in cazurile si in conditiile prevazute de Codul muncii.
In speta, prin decizia unilaterala emisa de angajator la data de 25.06.2012, ce face obiectul  prezentei actiuni, reclamantul P I a fost revocat din functia pe care a detinut-o (aceea de director), incepand cu data de 26.06.2012 si, cu aceeasi data “se numeste in functia de sef serviciu I la Divizia Tehnica – Serviciul Organizare, Tehnic, Dezvoltare din cadrul aceleiasi sucursale”.
Aceasta decizie i-a fost comunicata in ziua respectiva reclamantului, acesta a semnat de primire, facand mentiunea ca nu este de acord cu decizia si isi rezerva dreptul de a o contesta in instanta.
La data de 25.06.2012 parata a intocmit si Actul aditional nr.1/3053 prin care se modifica, in baza deciziei anterior aratate, felul muncii reclamantului, drepturile salariale si numarul de zile de concediu ale acestuia, actul aditional nefiind semnat de catre reclamant.
Chiar daca reclamantul a indeplinit din data de 26.06.2012 functia de sef serviciu I la Divizia Tehnica – Serviciul Organizare, Tehnic, Dezvoltare din cadrul SCREIR B nu inseamna ca si-a dat acordul, in mod tacit si a achiesat la masura dispusa de parata asa cum aceasta sustine in intampinare. Era firesc sa procedeze in acest fel pentru ca, in caz contrar, ar fi putut fi sanctionat disciplinar pentru neindeplinirea atributiilor de serviciu.
Din  probatoriul administrat in cauza, astfel cum a fost prezentat anterior,  rezulta ca reclamantul nu si-a exprimat consimtamantul nici in legatura cu modificarea felului muncii, nici cu modificarea salariului si nici cu modificarea timpului de munca si a celui de odihna.
Ori modificarea unilaterala a contractului individual de munca de catre angajator poate viza doar locul de munca prin delegarea sau detasarea salariatului intr-un alt loc de munca decat cel prevazut in contractul individual de munca situatie care nu se regaseste in speta.
Instanta a mai retinut ca prevederile cuprinse in art.41 alin.1 Codul muncii dau eficienta principiului fundamental de drept in materia contractelor, ca izvor de obligatii, potrivit caruia orice contract, ca si conventie, acord de vointa al partilor, fiind rezultatul acordului liber exprimat la incheierea lui, modificarea, suspendarea si incetarea efectelor sale se poate realiza tot prin manifestarea de vointa liber consimtita a partilor contractante.
Transpusa in planul normelor de dreptul muncii, regula expusa isi pastreaza valabilitatea de principiu, cu deosebirea ca in raporturile de munca, normele specifice acestei ramuri il situeaza pe angajator pe o pozitie superioara, determinata tocmai de parghiile pe care acesta le are la indemana, oferite de legislatia cadru in materie, de a negocia cu angajatul in procesul de exprimare a acordului de vointe. Aceasta nu inseamna insa ignorarea principiilor juridice fundamentale care se impun in caracterizarea unui contract, chiar de munca fiind.
Chiar daca parata sustine ca decizia contestata nu reprezinta decat “actul juridic simetric al deciziei prin care contestatorul a fost numit in functia de director, ambele decizii fiind emise in baza competentelor acordate prin Hotararea Guvernului nr.581/1998 (respectiv art.20(1) lit. c din anexa nr.1, “Statutul Companiei Nationale de Cai Ferate “CFR” SA, la HG nr.581/1998”, atat timp cat reclamantului i-a fost incheiat ulterior Actul aditional la contractul individual de munca pe perioada nedeterminata nr. 1/3053/25.06.2012, toate drepturile si obligatiile celor doua parti, angajat si angajator, decurg din legislatia muncii, in speta fiind aplicabile dispozitiile Legii nr. 53/2003, iar contractul individual de munca este singurul inscris prin care   s-au consfintit in fapt toate drepturile si obligatiile partilor.
Mai mult, instanta a constatat ca un statut al unei autoritati nu poate sta la baza modificarii unilaterale a unui contract de munca incheiat pe perioada nedeterminata si nici nu se poate constitui intr-o prerogativa speciala si discretionara a directorului general al Companiei Nationale de Cai Ferate „CFR” S.A.
In cauza, parata, prin actul sau unilateral, a modificat cele trei elemente esentiale ale contractului individual de munca al reclamantului, asa cum sunt definite de art. 41 alin. 3 Codul muncii, precitat, respectiv, felul muncii, salariul si timpul de munca si cel de odihna incalcand dispozitiile Codului muncii conform carora executarea contractului de munca trebuie sa fie guvernata de principiul stabilitatii in munca. Functia de conducere constituie, ca regula, o entitate de sine statatoare, postul respectiv fiind unic si, in consecinta, si contractul individual de munca aferent postului este tot unic.
De aceea, chiar daca trecerea unilaterala a reclamantului s-a facut dintr-o functie de conducere (director) tot intr-o functie de conducere (sef serviciu I la Divizia Tehnica), asa cum sustine parata, si s-a facut de catre persoana competenta (directorul general), aceasta masura este nelegala, intrucat trecerea intr-o alta munca, modificarea salariului si a duratei concediului de odihna fara consimtamantul salariatului poate fi facuta doar temporar si doar in conditiile dispozitiilor art. 43, 45, 162 si 145 din Codul muncii ori ca sanctiune disciplinara, situatii care, in speta, nu se regasesc. Asa incat, Decizia nr. 1/3052 din data de 25.06.2012 apare ca fiind un act unilateral, discretionar al directorului general al Companiei Nationale de Cai Ferate, sanctionat de prevederile legale mentionate.
Avand in vedere considerentele ce preced instanta va admite cererea reclamantului de anulare a deciziei de revocare din functie nr. 1/3052/25.06.2012 si a Actului aditional la contractul individual de munca nr.1/3053/25.06.2012 emise de parata, urmand sa dispuna in acest sens, cu aplicarea prevederilor art.80 Codul muncii, in sensul obligarii paratei sa-l reintegreze pe reclamant in functia de director la Sucursala „Centrul Regional de Exploatare, Intretinere si Reparatii CF” B, precum si sa calculeze si sa plateasca reclamantului diferenta de salariu intre salariul anterior primit, corespunzator functiei de director,  si cel achitat in prezent aferent functiei de sef de serviciu I, incepand cu data de 26.06.2012 si, in continuare, pana la reintegrarea efectiva in functia de director, actualizate la zi cu indicele de inflatie al INS, la care se va calcula si dobanda legala, incepand cu data de 23.07.2012 si pana la data platii lor efective.
Tinand seama de dispozitiile art.34 Codul .muncii si cele ale HG nr.500/2011, a fost obligata parata sa rectifice toate inscrierile efectuate in baza actelor contestate in dosarul profesional al reclamantului, inclusiv in REVISAL.
In temeiul art.274 Cod procedura civila,  retinand culpa procesuala a paratei, aceasta a fost obligata sa plateasca reclamantului cheltuielile de judecata efectuate in cauza constand in onorariul avocatial.
Impotriva acestei sentinte s-a declarat recurs de recurenta Compania Nationala de Cai Ferate „CFR” – SA criticandu-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In dezvoltarea motivelor de recurs se arata ca decizia prin care a fost revocat din functie, contestatorul reprezinta un act juridic simetric al deciziei prin care contestatorul a fost numit in functia respectiva, ambele decizii fiind emise in baza acelorasi competente acordate prin HG 581/1998 si care nu poate fi considerata o prerogativa speciala si discretionara a directorului general al CNCFR.
Se mai arata ca in cadrul CNCFR SA ambele functii atat cea de director cat si cea de sef de serviciu, se ocupa „prin numire” de catre directorul general. Legiuitorul prin aceste prevederi legale da dreptul angajatorului de a-si stabili obiectivul activitatii sale, ritmul de productie, mijloacele folosite, sarcinile de serviciu ale angajatilor, de a numi in functii personalul potrivit nevoilor sale si de a intocmi fisele de post. Se mai arata ca in cauza nu a avut loc o concediere iar raporturile de munca dintre parti nu au incetat.
Functia de conducere este la indemana conducerii manageriale, iar acesta in exercitiul functiei poate revoca din functiile de conducere persoanele care nu au performantele cerute.
Prin revocarea din functia de conducere, aceea de director, dreptul la munca al contestatorului nu a fost incalcat, el continuand in cadrul SCREIR CF B, tot intr-o functie de conducere si anume aceea de sef serviciu.
In concluzie se arata ca decizia de revocare din functie, care a fost contestata in prezenta cauza este un act de gestiune al conducerii CFR SA.
Examinand sentinta atacata in raport de criticile formulate instanta apreciaza ca recursul nu este intemeiat si in consecinta va fi respins in baza dispozitiilor art. 312 Cod procedura civila  pentru urmatoarele considerente:
Potrivit dispozitiilor  art. 20 alin. 1 din HG 581/1998 privind Statutul Companiei Nationale de Cai Ferate, „CFR”- SA, dispozitie preluata de altfel in Regulamentul de organizare si functionare al Companiei Nationale de Cai Ferate, directorul general are printre alte atributii si pe aceea de a numi, suspenda sau revoca directorii general adjuncti, directorul coordonator, proiecte europene si directorii executivi ai CFR si le fixeaza salariile.
Contestatorul a fost numit in  functia de director al Sucursalei „Centrul Regional de Exploatare, Intretinere si Reparatii CF B, pe perioada determinata, prin decizia nr. 2317/17.05.2012 emisa de Directorul General al Companiei, in exercitarea atributiilor prevazute de dispozitiile  art. 20 alin. 1 din HG 581/1998.
Potrivit principiului simetriei actelor juridice, daca numirea in functie se face prin decizie emisa de directorul general si revocarea din functie se va face in aceiasi maniera, prin act administrativ  emis de acelasi for decizional.
In speta de fata contestatorul a fost numit in functia de director prin decizia susmentionata, iar prin decizia 3052/25.06.2012 emisa de acelasi director general, este revocat din functie.
Potrivit dispozitiilor art.41 alin. 2 din codul muncii, cu titlu de exceptie, modificarea unilaterala a contractului individual de munca este posibila numai in cazurile si conditiile prevazute de prezentul cod.
Prin decizia nr. 532/2008 pronuntata de Curtea Constitutionala, s-a retinut ca sunt situatii in care angajatorul poate dispune unilateral modificarea contractului individual de munca sau chiar si incetarea raporturilor de munca, dar aceste situatii si motivele pentru care pot fi dispuse asemenea masuri, motive legate sau nu de persoana salariatului, sunt riguros si limitativ prevazute de legislatia muncii”.
Prin urmare, masura revocarii din functie a contestatorului isi gaseste reglementarea juridica  in temeiul de drept mai sus aratat, respectiv dispozitiile  art. 22 alin. 1 din HG 581/1998, potrivit caruia directorul general numeste si revoca directorii executivi al CFR.  Sub acest aspect rationamentul instantei de fond este unul eronat, considerentele sentintei atacate fiind substituite cu prezentele considerente.
In ceea ce priveste decizia de revocare, acesta insa trebuie temeinic motivata, tocmai pentru a nu da posibilitatea ca masura sa fie una discretionara si abuziva, care ar lasa loc arbitrariului si subiectivismului.
Daca temeiul de drept care justifica o astfel de masura a fost aratat mai inainte, pentru ca decizia sa fie una temeinica, emitentul, trebuie sa o motiveze, sa individualizeze  cauzele pentru s-a adoptat o astfel de solutie asa incat instanta de judecata sa poata analiza in mod judicios, daca se impunea sau nu revocarea din functie.
In lipsa oricarei motivari, instanta de judecata nu poate analiza respectarea cerintelor de legalitate si temeinicie.
Se face referire in cuprinsul motivelor de recurs, la faptul ca nu au fost respectate performantele cerute contestatorului, in exercitarea atributiilor de conducere. Ori, din cuprinsul deciziei de revocare din functie, nu rezulta ca nu au fost respectate criteriile de performanta si nici nu au fost indicare atributiile de serviciu care nu au fost indeplinite sau care  au fost indeplinite defectuos. Din inscrisurile depuse la dosarul de fond, rezulta ca la ultima evaluare, contestatorul a obtinut calificativul „foarte bine”, astfel ca si acest lucru ar fi impus ca masura revocarii sa fie justificata.
Atata timp cat orice persoana are posibilitatea ca in temeiul dispozitiilor  art. 211 din Legea nr. 62/2011 sa conteste masurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau incetare a contractului individual de munca, se impune ca masura respectiva sa fie motivata, pentru a se asigura posibilitatea partilor si a instantei de judecata sa analizeze legalitatea si temeinicia masurii, in caz contrar s-ar aduce o grava atingere a  dreptului de aparare.
In lipsa oricaror elemente care sa justifice adoptarea  masurii de revocare din functie a contestatorului, instanta apreciaza ca decizia este una  abuziva si subiectiva.
Pentru aceste considerente, criticile din recurs sunt nefondate si in consecinta vor fi respinse iar sentinta primei instante va fi mentinuta ca legala si temeinica.
In baza dispozitiilor art. 274 din Cod procedura civila, instanta va obliga recurenta, la plata cheltuielilor de judecata din recurs.