Legea nr. 10/2001. Teren concesionat nelegal in perioada indisponibilizarii imobilului prin notificarea formulata de persoana indreptatita, conform Legii nr. 10/2001. Actiune in restituire a contravalorii folosintei terenului concesionat. Prescriptie.
(Decizie nr. 92/C din data de 06.02.2013 pronuntata de Curtea de Apel Constanta)In speta reclamantul a solicitat instantei de fond angajarea raspunderii civile delictuale a partilor care, cu incalcarea dispozitiilor art. 21 al (5) din Legea nr. 10/2001, au incheiat doua contracte de concesiune cu privire la o suprafata de teren ce facea obiectul Legii nr. 10/2001, urmare a notificarii formulata de reclamant, solicitand anularea contractelor de concesiune si obligarea paratilor vinovati la plata contravalorii folosintei terenului de care a fost privat reclamantul.
Pentru a ocroti dreptul victimei legiuitorul a detasat momentul inceperii curgerii prescriptiei de momentul nasterii dreptului subiectiv la repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicita (delict civil) si implicit, al nasterii dreptului la actiune, luand in considerare momentul subiectiv al cunoasterii pagubei si a celui raspunzator de repararea ei, stabilind astfel ca prescriptia incepe sa curga numai de la data cand victima a cunoscut atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea.
In jurisprudenta sa instanta de contencios european a drepturilor omului a stabilit ca valoarea de piata a unor proprietati nu se stabileste in functie de "conditii ipotetice", iar potentialul de dezvoltare trebuie sa fie unul concret realizabil si sustenabil de probare (ex: "un proiect de exploatare economica a proprietatii care incepuse sa se realizeze"- Cauza Papanichopulos s.a. contra Greciei, hotararea din 31 octombrie 1995 sau existente unui "certificat prealabil de urbanism_ pentru construirea unui antrepozit si a unor birouri" -cauza Pine Valley Development Ltd. s.a. contra Irlandei, hotararea din 9 februarie 1993).
Art. 14 din Legea nr. 10/2001
Art. 8 din Decretul nr. 167/1958
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 6597/118/20.05.2011 reclamantul C.T. a chemat in judecata pe paratii SC A. GNL SRL, Consiliul Local al orasului Eforie Sud, Orasul Eforie Sud prin Primar si Primarul Orasului Eforie Sud solicitand ca prin hotarare judecatoreasca:
1. sa se constate nulitatea absoluta a contractelor de concesiune nr.86/14.08.2001 si nr.87/14.08.2001 incheiate intre parati
2. sa se dispuna evacuarea SC A. GNL SRL de pe terenul proprietatea reclamantului;
3. sa fie obligata parata SC A. GNL SRL sa ridice toate constructiile aflate pe terenul proprietatea reclamantului sau sa fie autorizat reclamantul sa le desfiinteze pe cheltuiala paratilor;
4. sa fie obligati paratii la plata sumei estimata provizoriu la 2000 lei cu titlul de daune produse prin lipsirea de folosinta terenului in suprafata de 262,5 mp in perioada 22.08.2005-15.03.2011 si cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii se arata ca urmare a pronuntarii sentintei civile nr.1055/30.06.2005 a Tribunalului Constanta a fost emisa Dispozitia nr.416/22.08.2005 a Primarului Orasului Eforie Sud prin care s-a restituit reclamantului in natura terenul in suprafata de 600 mp, lotul 970 din parcelarea Movila Techirghiol insa grevat de o serie de contracte de concesiune, notificarea reclamantului fiind inregistrata la Primaria orasului Eforie sub nr.156/16.07.2001.
Sustine reclamantul ca desi s-a realizat predarea in fapt a posesiei prin procesul verbal intocmit la data de 18.04.2006, reclamantul a luat la cunostinta de continutul contractelor de concesiune abia cu ocazia intocmirii documentatiei cadastrale in 2008. Reclamantul a aflat, cand primaria a predat expertului cadastrist contractele, ca cele doua contracte de concesiune au fost incheiate de fapt dupa data la care fusese notificat terenul in baza Legii 10/2001.
Chiar si in conditiile in care reclamantul a luat la cunostinta de modalitatea nelegala de incheiere a contractelor, a inteles sa notifice paratii pentru identificarea persoanelor care au edificat constructia provizorie pe lotul 6, nespecificata in Dispozitia de restituire, pentru a lua masurile legale iar societatea comerciala pentru a incheia contract legal cu noul proprietar; paratii nu au inteles sa dea curs notificarii.
In aceste conditii, sustine reclamantul, sunt incidente disp. art.21 alin.5 din Legea nr.10/2001 care prevad ca "Sub sanctiunea nulitatii absolute, pana la solutionarea procedurilor administrative si, dupa caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisa instrainarea, concesionarea, locatia de gestiune, asocierea in participatiune, ipotecarea, locatiunea, precum si orice inchiriere sau subinchiriere in beneficiul unui nou chirias, schimbarea destinatiei, grevarea sub orice forma a bunurilor imobile - terenuri si/sau constructii notificate potrivit prevederilor prezentei legi."
Fiind vorba de o nulitate absoluta, nici una din parti nu se poate prevala de buna credinta, mai mult cu cat in conformitate cu disp. art.11 din Legea nr.50/1991 aveau obligatia de a solicita date cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului si daca face obiectul Legii nr.10/2001.
Culpa in edificarea constructiei provizorii apartine unitatii administrative care a permis concesionarea dupa notificarea restituirii terenului.
Cu privire la ultimul capat de cerere, reclamantul invoca disp. art.33 din Legea 10/2001, apreciind ca paratii trebuie sa raspunda pentru prejudiciul cauzat de lipsa de folosinta a terenului, in conditiile art.1073 c.civ., sustinand ca se fac impreuna responsabili, unitatea detinatoare pentru incasarea redeventei iar societatea parata pentru folosinta terenului reclamantului, solidaritatea raspunderii izvorand din coniventa frauduloasa a acestora.
In dovedirea actiunii a inteles sa se foloseasca de proba cu inscrisuri, interogatorii, expertiza.
Paratii nu au formulat intampinare.
La termenul de judecata din 02.06.2011, paratii Consiliul Local al orasului Eforie Sud, Orasul Eforie Sud prin Primar si Primarul Orasului Eforie Sud au invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune avand ca obiect obligarea la despagubiri pentru perioada 22.08.2005-20.04.2008, exceptie asupra careia instanta s-a pronuntat prin incheierea de sedinta din acea data, in temeiul art.137 al.1 C.p.c., in sensul ca a admis exceptia pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 1 din Decretul nr.167/1958 - Dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege iar conform art.3 din acelasi act normativ - Termenul prescriptiei este de 3 ani, iar in raporturile dintre organizatiile socialiste, de 18 luni.
Dreptul reclamantului de a cere despagubiri pentru lipsa de folosinta a imobilului sau restituit in temeiul Legii nr.10/2001, s-a nascut la data de 22.08.2005 data emiterii Dispozitiei de restituire nr.416 in care reclamantul este instiintat ca imobilul este grevat de contracte de concesiune, respectiv si cele cu nr.86 si 87 din 14.08.2001.
Asadar la data intrarii imobilului in proprietatea sa, 22.08.2005 s-a nascut si dreptul reclamantului de a cere despagubiri pentru lipsa de folosinta, drept de creanta care se prescrie in termenul stabilit de art.3 din decretul sus mentionat, respectiv 3 ani. Intrucat reclamantul a introdus actiunea in instanta la data de 20.04.2011, se constata ca pentru perioada 22.08.2005-20.04.2008, dreptul la actiune este prescris.
Procedand la solutionarea in fond a cauzei, instanta a administrat proba cu inscrisuri precum si expertiza judiciara avand ca obiectiv stabilirea contravalorii lipsei de folosinta a terenului in suprafata de 262,50 mp pentru perioada 20.04.2008-15.03.2011. Paratul Orasul Eforie a raspuns la interogatoriul formulat de reclamant, parata SC A. GNL SRL nu a raspuns la interogatoriu, atitudinea sa procesuala urmand a fi interpretata de instanta drept un inceput de dovada in favoarea reclamantului, potrivit art.225 c.p.c.
Prin sentinta civila nr. 2225/26.04.2012 Tribunalul Constanta a admis in parte cererea reclamantului C.T. si a constatat nulitatea contractului de concesiune nr. 86/14.08.2001 si nr. 87/14.08.2001, incheiate intre Consiliul Local Eforie si S.C. A. GNL S.R.L.
A dispus evacuarea paratului S.C. A. GNL S.R.L. din imobilul proprietatea reclamantului, situat in Eforie Sud, str. I.M., lot nr.4 in suprafata de 82,5 mp si lot nr.5 in suprafata de 127,5 mp.
A obligat paratul S.C. A. GNL S.R.L. sa ridice toate constructiile aflate pe terenul proprietatea reclamantului in termen de 60 de zile de la comunicarea prezentei hotarari sau in caz contrar autorizeaza reclamantul sa ridice constructiile pe cheltuiala paratului.
A obligat paratii Consiliul Local Eforie, Orasul Eforie prin Primar si Primarul Orasului Eforie, in solidar, la plata sumei de 16.208 euro reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a terenului pentru perioada 20.04.2008-15.03.2012.
A obligat in solidar, toti paratii, la plata sumei de 2276,59 lei cu titlul de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta solutie Tribunalul Constanta a retinut in esenta ca reclamantul a notificat Orasul Eforie la data de 16 iulie 2001 in vederea restituirii in natura a terenului in suprafata de 600 mp, lotul 970 din parcelarea Movila Techirghiol, Eforie Sud, iar prin Dispozitia nr. 416/22.08.2005 Primarul Orasului Eforie a dispus restituirea in natura a terenului notificat, cu mentiunea ca terenul este grevat in parte de urmatoarele contracte de concesiune: nr. 208/1999, nr. 83/2001, nr. 84/2001, nr. 80/2001, nr. 86/2001 (82,5 mp) si nr. 87/2001 (127,5 mp) conform art. 7, 9, 23 al. (1) si (3) si art. 14 al.(2) din Legea nr. 10/2001.
Obiectul sesizarii primei instante l-a constituit anularea a doua contracte de concesiune, contractul nr. 86/14.08.2001 si nr. 87/14.08.2001 incheiate intre Orasul Eforie si Consiliul Local Eforie prin Primar in calitate de concedent si S.C. A. GNR S.R.L. in calitate de concesionar, cu obligarea paratilor la plata daunelor produse prin lipsirea de folosinta a terenului in suprafata de 262,50 mp in perioada 22 august 2005-15 martie 2011.
Tribunalul Constanta a retinut ca cele doua contracte de concesiune au fost incheiate cu incalcarea dispozitiilor art. 21 al. (5) din Legea nr. 10/2001, in perioada in care bunul era indisponibilizat in procedura Legii nr. 10/2001 declansata prin notificarea reclamantului situatie in care actele de concesiune sunt lovite de nulitate.
Urmare a constatarii nulitatii celor doua contracte ce grevau terenul, in temeiul art. 480 Cod civil reclamantul este indreptatit sa beneficieze de toate prerogativele dreptului de proprietate, inclusiv de folosinta ternului ce a facut obiectul concesiunii, situatie in care s-a dispus obligarea paratei S.C. A. GNR S.R.L. de a-si ridica toate constructiile realizate pe ternul concesiona si de a lasa acest teren liber la dispozitia reclamantului.
In ceea ce priveste cererea de acordare a despagubirilor materiale constand in contravaloarea lipsei de folosinta reclamata in actiune, Tribunalul Constanta a retinut ca prin actiunea paratilor semnatari ai contractului de concesiune lovit de nulitate reclamantul a fost lipsit de folosinta unei parti din imobilul sau - teren in suprafata de 206,40 mp, existenta si marimea prejudiciului urmand a fi raportata la aceasta suprafata de teren. Instanta si-a insusit concluziile raportului de expertiza intocmit de ing. G.M., in sensul ca valoarea despagubirilor aferente perioadei 20 aprilie 2008-15 martie 2011 pentru terenul in suprafata de 206,40 mp este de 13.136,95 euro, inlaturand pretentiile reclamantului in sensul ca aceste despagubiri sa fie calculate prin raportare la contractul de inchiriere pentru terenul limitrof incheiat de reclamant cu un tert. Instanta de fond a statuat ca nu se poate aprecia in abstract ca, un posibil contract de inchiriere incheiat pentru terenul in litigiu, in urma negocierii partilor interesate, s-ar situa exact in aceleasi coordonate cu cel deja incheiat, aceste despagubiri pretinse de reclamant avand un caracter pur speculativ, nefondat probator.
Impotriva hotararilor Tribunalului Constanta, in termen legal au declarat recurs atat reclamantul C.T., cat si paratii Consiliul Local Eforie prin Primar si Primarul Orasului Eforie.
I. Reclamantul C.T. a criticat legalitatea incheierii din 2 iunie 2011 si a sentintei civile nr. 2225/26.04.2012 pronuntata de Tribunalul Constanta conform art. 304 pct. 7 si 9 Cod procedura civila sub urmatoarele aspecte:
1. In mod gresit prin incheierea din 2 iunie 2011 Tribunalul Constanta a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada 22 august 2005- 20 aprilie 2008, hotararea fiind pronuntata cu incalcarea art. 8 din Decretul nr. 167/1958.
Determinand ca termen de incepere a cursului prescriptiei data emiterii Dispozitiei de restituire a terenului 22 august 2005, instanta a facut o gresita aplicare in cauza a dispozitiilor art. 8 al. (2) din Decretul Lege nr. 167/1958, intrucat la acel moment recurentul nu avea cum sa cunoasca paguba, intinderea pagubei si persoanele care ar fi fost raspunzatoare de aceasta paguba, in conditiile in care Orasul Eforie nu a comunicat reclamantului continutul contractului de concesiune si numele concesionarilor.
In egala masura instanta a omis sa analizeze notificarea reclamantului din 15 octombrie 2008 prin care acesta cere unitatii administrativ teritoriale sa indice numele persoanei care ocupa abuziv proprietatea sa, notificare la care nu s-a raspuns niciodata.
2. Instanta de fond, in solutionarea capatului 4 din cerere = obligarea paratei unitatea administrativ teritoriala sa plateasca reclamantului contravaloarea lipsei de folosinta a terenului - s-a bazat pe concluziile unei expertize care nu a avut niciodata ca obiectiv masurarea terenului ocupat de parata S.C. A. GNR S.R.L.
Instanta de fond s-a raportat numai la suprafata de teren de 206,4 mp, desi reclamantul a fost lipsit de folosinta unui teren de 262,5 mp, iar pentru stabilirea despagubirilor s-a raportat la o valoare inferioara celei pretinse de reclamant, omologand o expertiza care si-a depasit limitele competentelor si a obiectivelor stabilite prin incheierea din 2 iunie 2011.
Limitand judecarea cauzei numai la actele anulate care vizau o suprafata de teren de 206,4 mp instanta de judecata a refuzat sa acorde despagubiri pentru impiedicarea folosirii celor 62,5 mp de catre aceeasi concesionara, dar fara a avea acte pentru diferenta de 62,5 mp.
Intrucat reclamantul a facut dovada existentei unui contract de inchiriere pentru o alta portiune din terenul restituit in natura si pentru care s-a probat ca a incasat in anul 2010 - 2011 un pret de 1,79 euro/mp se impunea ca la stabilirea cuantumului despagubirilor sa fie avuta in vedere aceasta valoare, iar nu valoare de piata a chiriilor de 1,24 euro/mp retinuta prin expertiza, contrara chiar notei de completare nr. 1 la raportul de expertiza tehnica.
II. La randul lor, recurentii parati Consiliul Local Eforie, Orasul Eforie prin Primar si Primarul Orasului Eforie au criticat legalitatea hotararii Tribunalului Constanta conform art. 304 pct. 3 si 9 Cod procedura civila pentru urmatoarele motive:
1. In mod gresit instanta de fond a constatat nulitatea absoluta a contractelor de concesiune nr. 86/2001 si nr. 87/2001, in conditiile in care cele doua contracte de concesiune au fost incheiate ca urmare a HCL nr. 136 din 31 mai 2001, anterior formularii notificarii de catre reclamant.
Cum notificarea reclamantului a fost formulata la data de 16 iulie 2001, deci dupa aprobarea incheierii celor doua contracte, nu se poate retine in mod judicios ca terenul nu putea face obiectul contractului de concesiune nr. 86 din 14 august 2001 si nr. 87 din 14 august 2001.
Mai mult, niciodata nu s-a putut identifica suprafata de 262,5 mp din suprafata totala de 600 mp restituiti in natura reclamantului pentru a se stabili daca intr-adevar obiectele celor doua contracte de concesiune afecteaza sau nu proprietatea reclamantului, intrucat recurentii parati nu detin un plan de situatie intocmit de o persoana autorizata A.N.E.P.I.
2. In mod nelegal prima instanta a dispus obligarea celor trei parati la plata despagubirilor reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta pentru terenul concesionat, intrucat pe de o parte paratii nu au calitate procesuala pasiva in acest capat de cerere, intrucat prin Dispozitia nr. 416/22.08.2005 s-a dispus restituirea in natura a intregului teren de 600 mp fostului proprietar -reclamantul in litigiu, iar pe de ala parte reclamantul avea posibilitatea sa se subroge in drepturile concedentului conform art. 14 din Legea nr. 10/2001.
Starea de pasivitate a reclamantului nu poate fi imputata recurentilor parati cat timp din propria culpa reclamantul nu a depus diligente imediat dupa restituirea terenului de a incheia un nou contract de concesiune cu concesionarul terenului in litigiu.
3. Hotararea Tribunalului Constanta a fost pronuntata cu incalcarea dispozitiilor art. 2 Cod procedura civila referitoare la competenta materiala a tribunalului, in raport de obiectul cererii si in valoarea sa, competenta apartinand in prima instanta judecatoriei, in speta fiind incidente dispozitiile art. 304 pct. 3 Cod procedura civila.
Analizand legalitatea hotararii Tribunalului Constanta in raport de criticile recurentilor constata urmatoarele:
I. In referire la recursul formulat de recurentul reclamant C.T., Curtea constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
1. Critica recurentului reclamant ce vizeaza solutionarea gresita a exceptiei prescrierii dreptului la actiune cu privire la cererea de acordare a contravalorii lipsei de folosinta a terenului pentru perioada 22 august 2005- 20 aprilie 2008 se retine a fi nefondata.
In cazul actiunii in raspundere pentru paguba cauzata prin fapta ilicita si in cazurile asimilate, prescriptia incepe se curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca paguba si pe cel care raspunde de ea.
In acest sens art. 8 din Decretul nr. 167/1958 prevede "Prescriptia dreptului la actiunea in repararea pagubei pricinuita prin fapta ilicita incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea.
Dispozitiile alineatului precedent se aplica prin asemanare si in cazul imbogatirii fara just temei.
In speta reclamantul a solicitat instantei de fond angajarea raspunderii civile delictuale a partilor care, cu incalcarea dispozitiilor art. 21 al (5) din Legea nr. 10/2001, au incheiat doua contracte de concesiune cu privire la o suprafata de teren ce facea obiectul Legii nr. 10/2001, urmare a notificarii formulata de reclamant, solicitand anularea contractelor de concesiune si obligarea paratilor vinovati la plata contravalorii folosintei terenului de care a fost privat reclamantul.
Prin urmare, in raport de obiectul actiunii deduse judecatii in referire la capatul de cerere nr. 4, (ce viza acordarea de despagubiri pentru lipsa de folosinta a terenului concesionat), in speta sunt deplin aplicabile dispozitiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958.
Aceasta regula speciala de determinare a inceputului prescriptiei extinctive, cuprinsa in art. 8 din decret, se distinge prin stabilirea alternativ a doua momente de la care prescriptia incepe sa curga: - fie momentul subiectiv al cunoasterii pagubei si pe cel care raspunde de ea, fie de la momentul obiectiv al datei la care trebuia, dupa imprejurari, sa cunoasca acele elemente.
Pentru a ocroti dreptul victimei legiuitorul a detasat momentul inceperii curgerii prescriptiei de momentul nasterii dreptului subiectiv la repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicita (delict civil) si implicit, al nasterii dreptului la actiune, luand in considerare momentul subiectiv al cunoasterii pagubei si a celui raspunzator de repararea ei, stabilind astfel ca prescriptia incepe sa curga numai de la data cand victima a cunoscut atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea.
Pe de alta parte, solicitarea inceperii cursului prescriptiei dreptului la actiune in reparatie pentru prejudiciile cauzate prin fapte ilicite, de la data cand cel pagubit a cunoscut paguba si pe cel care raspunde de ea reprezinta neajunsul de a amana in unele cazuri, data inceperii cursului prescriptiei un timp prea indelungat, ceea ce ar contraveni scopurilor urmarite de legiuitor prin institutia prescriptiei extinctive: limpezirea - in timp scurt - a raporturilor juridice. De aceea, pentru a inlatura acest inconvenient legiuitorul s-a vazut nevoit sa stabileasca un al doilea moment - obiectiv, - de la care incepe sa curga prescriptie dreptului la actiune pentru repararea pagubei pricinuita prin fapta ilicita, data cand pagubitul trebuia sa cunoasca atat paguba cat si pe cel care raspunde de ea. Stabilirea momentului obiectiv de la care incepe sa curga prescriptia se intemeiaza pe ideea culpei prezumate a victimei de a nu fi depus toate diligentele necesare pentru descoperirea pagubei si a celui chemat sa raspunda de ea; in felul acesta, titularul dreptului la actiune caruia i s-a cauzat un prejudiciu, este indemnat sa staruie in aflarea elementelor care sa-i permita sa inainteze actiunea in raspundere civila.
In speta se retine ca reclamantul a sustinut ca a fost prejudiciat prin incheierea contractului de concesiune nr. 86 din 14 august 2001 si nr. 87 din 14 august 2001 incheiate intre Consiliul Local Eforie prin Primar in calitate de concedent si S.C. A. GNR S.R.L. in calitate de concesionar, acte incheiate in perioada in care terenul concesionat era indisponibilizat ca urmare a procedurilor declansate in temeiul Legii nr. 10/2001.
In raport de dispozitiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la actiune pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a lipsirii reclamantului de folosinta terenului concesionat s-a nascut nu de la data incheierii contractelor lovite de nulitate, ci de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca paguba si pe cel care raspunde de ea.
In acest sens se constata ca, in mod judicios, Tribunalul Constanta a retinut ca data de la care a inceput sa curga termenul de prescriptie de trei ani a fost data de 22 mai 2005, data la care reclamantul a luat cunostinta de Dispozitia nr. 416/22.08.2005 de restituire in natura a terenului in suprafata de 600 mp.
In cadrul acestei dispozitii se mentioneaza in mod expres ca terenul restituit reclamantului face obiectul contractelor de concesiune nr. 86 din 14 august 2001 si nr. 87 din 14 august 2001, fiind mentionata expres si suprafata de teren afectata de concesiune.
Prin urmare, toate elementele cerute de art. 8 din Decretul nr. 167/1958 au fost cunoscute de reclamant de la data emiterii deciziei nr. 416/22.08.2005 si anume: existenta unor contracte de concesiune incheiate in anul 2001, in perioada in care terenul era indisponibilizat ca urmare a procedurii declansata de reclamant conform Legii nr. 10/2001- (aceste contracte lovite de nulitate fiind izvorul raspunderii delictuale a unitatii administrativ teritoriale) si persoana ce se face raspunzatoare de acest prejudiciu - in speta unitatea administrativ teritoriala prin organele sale deliberative - Consiliul Local Eforie si Primarul Orasului Eforie, care au hotarat si ulterior au perfectat actul cauzator de prejudicii.
Imprejurarea ca beneficiarul concesiunii nu a fost mentionat in dispozitia de restituire in natura a terenului nu este de natura sa determine un alt moment al debutului cursului prescriptiei, cat timp reclamantul a cunoscut ca unitatea administrativ teritoriala in calitate de unitate detinatoare a bunului notificat se face vinovata de grevarea nelegala a terenului cu aceste contracte de concesiune, si a avut posibilitatea ca in termenul reglementat de art. 25 din Legea nr. 10/201 sa conteste dispozitia, solicitand anularea contractelor de concesiune nelegal incheiate.
Pe de alta parte se retine ca reclamantul avea posibilitatea, imediat dupa comunicarea dispozitiei sau cu ocazia punerii in posesia terenului, sa solicite Primariei Eforie, in temeiul Legii nr. 10/2001 sa ii comunice numele beneficiarului concesiunii, in masura in care intentia sa ar fi fost sa se subroge in drepturile concedentului si sa continue contractul de concesiune cu S.C. A. GNR S.R.L.
Solicitarea de comunicare a titularului concesiunii s-a realizat abia la data de 15 octombrie 2008, dupa implinirea termenului de prescriptie.
Starea de pasivitate a reclamantilor, care nu au inteles sa actioneze in termenul legal de prescriptie pentru a solicita repararea prejudiciului cauzat prin lipsirea lor de folosinta terenului concesionat de catre paratii Consiliul Local Eforie si Orasul Eforie in temeiul unor contracte lovite de nulitate nu este imputabila paratilor, situatiei in care in mod judicios Tribunalul Constanta a solutionat exceptiei prescrierii dreptului la actiune al reclamantului pentru lipsa de folosinta a terenului aferenta perioadei 22 mai 2005-22 mai 2008.
2. Nici cea de a doua critica formulata de recurentul reclamant nu poate fi retinuta, instanta de fond stabilind in mod judicios contravaloarea lipsei de folosinta datorata reclamantului de paratii Orasul eforie, Consiliul Local Eforie prin Primarul Orasului Eforie.
In primul rand se impune a se sublinia faptul ca instanta de fond s-a raportat in mod corect la suprafata de teren de 206,4 mp, iar nu la o suprafata de 262,5 mp cum gresit pretinde recurentul intrucat numai suprafata de 206,4 mp a facut obiectul contractelor de concesiune a caror nulitate s-a solicitat in instanta, repunerea partilor in situatia anterioara in urma anularii acelor contracte vizand numai terenul concesionat, iar nu si alte suprafete de teren ocupate abuziv de catre terti.
Conform dispozitiilor art. 129 alin. (6) Cod procedura civila "In toate cazurile, judecatorii hotarasc numai asupra cererii deduse judecatii".
In speta reclamantul a dedus judecatii verificarea legalitatii contractelor de concesiune nr. 86 si nr. 87/2001 incheiate intre parti si a solicitat, urmare a anularii acestor contracte, repunerea partilor in situatia anterioara si repararea prejudiciului cauzat reclamantului prin lipsirea sa de folosinta terenului ce a facut obiectul celor doua contracte de concesiune.
In raport de obiectul actiunii reclamantului, in mod judicios Tribunalul Constanta s-a pronuntat in limitele investirii, statuand asupra efectelor nulitatii acestor contracte de concesiune si dispunand repararea prejudiciului cauzat reclamantului in limitele produse de aceste contracte nelegale.
Imprejurarea potrivit careia concesionarul S.C. A. GNR S.R.L., dupa perfectarea celor doua contracte de concesiune pentru o suprafata de teren de 206,4 mp, a ocupat abuziv si o alta suprafata de teren, ce facea parte din lotul de 600 mp restituit reclamantului in temeiul Legii nr. 10/2001, nu impunea instantei nicio obligatie de a se pronunta cu privire la aceasta suprafata de teren, cat timp reclamantul nu a inteles sa formuleze in contradictoriu cu parata S.C. A. GNR S.R.L. si o actiune in revendicare, intemeiata pe dispozitiile art. 480 Cod civil si in care se impunea compararea titlurilor exhibate de fiecare parte pentru terenul de 62,5 mp ce nu intra sub incidenta contractelor de concesiune.
Investita exclusiv cu o actiune in nulitatea actelor de concesiune, instanta s-a pronuntat judicios numai asupra repunerii partilor in situatia anterioara perfectarii actelor juridice lovite de nulitate in conditiile art. 21 al. (5) din Legea nr. 10/2001.
Nici criticile recurentului reclamant ce vizeaza cuantumul despagubiri acordate de prima instanta cu titlu de lipsa de folosinta nu pot fi retinute ca fondate.
Potrivit art. 483 Cod civil "Fructele naturale sau industriale ale pamantului, fructele civile, sporul animalelor (prasila), se cuvin proprietarul in puterea dreptului de accesiune.
Proprietatea, ca suma a celor trei atribute ale proprietarului - de a folosi bunul, de a-i culege fructele si de a dispune de bun include deci dreptul proprietarului de a se folosi de bunul sau, ceea ce inseamna ca acesta hotaraste asupra posesiei, iar in situatia in care proprietarul este lipsit de atributul folosintei, ca urmare a unor acte nelegale incheiate de terti, el este indreptatit sa beneficieze de repararea pagubei, constand in contravaloarea lipsei folosintei bunului.
In speta instanta de fond in mod judicios a stabilit aceasta contravaloare a folosintei prin raportare la valoarea chiriilor pe piata libera, avand in vedere metoda de evaluare a comparatiei directe; din expertiza efectuata de inginer G.M. rezultand ca pentru perioada 20 aprilie 2008-15 martie 2011 (data expertizei), lipsa de folosinta a terenului in suprafata de 206,40 mp ocupat de concesionar, in temeiul celor doua contracte anulate s-a cuantificat la suma de 13.136,65 euro (1,24 euro/mp teren). La aceasta suma s-a adaugat si suma de 3.071 lei ce reprezinta contravaloarea chiriei pentru intervalul situat intre data efectuarii expertizei si pana la pronuntarea hotararii judecatoresti.
In jurisprudenta sa instanta de contencios european a drepturilor omului a stabilit ca valoarea de piata a unor proprietati nu se stabileste in functie de "conditii ipotetice", iar potentialul de dezvoltare trebuie sa fie unul concret realizabil si sustenabil de probare (ex: "un proiect de exploatare economica a proprietatii care incepuse sa se realizeze"- Cauza Papanichopulos s.a. contra Greciei, hotararea din 31 octombrie 1995 sau existente unui "certificat prealabil de urbanism_ pentru construirea unui antrepozit si a unor birouri" - cauza Pine Valley Development Ltd. s.a. contra Irlandei, hotararea din 9 februarie 1993).
Prin urmare CEDO considera ca daunele materiale nu pot acoperi sume a caror acordare ar ascunde un caracter speculativ si a caror determinare este in functie de mai multe variante (cauza Radu contra Romaniei, speta in care Curtea a mai aratat ca valoarea se stabileste in functie de bunuri similare, raportata la piata imobiliara). Curtea are drept principiu de despagubire "varsarea unei sume rezonabile in raport cu valoarea bunului". (Ex. cauza Lithcwou s.a. contra Regatului Unit), totusi valoarea despagubirilor nu se poate compune decat din paguba rezultata din pierderea bunului si din privarea de folosinta" conform destinatiei sale "pierderi efectiv suportate" (cauza S. Taunb contra Romaniei) care sa fie justificate pe diferite probe (Cauza Cernea si altii contra Romaniei.
Or, in speta reclamantul nu a facut dovada ca pentru terenul in litigiu a avut oferte de inchiriere la un pret superior valorii practicate pe piata libera retinuta de expertul evaluator, si nici ca a initiat un proiect de dezvoltare imobiliara etc. pe acest teren, si datorita folosirii ilegale de catre parati i-a fost imposibil sa implementeze acest proiect, pierderea fiind superioara lipsei de folosinta stabilita de prima instanta.
In ceea ce priveste contractul de inchiriere depus la dosar de catre recurent si in temeiul caruia acesta a incasat un pret de 11,79 euro/mp pentru inchirierea unui teren alaturat terenul in litigiu, Curtea constata ca acesta nu este relevant pentru stabilirea contravalorii lipsei de folosinta a terenului in prezenta cauza. Recurentul a incheiat acest contract cu unul dintre titularii contractului de concesiune mentionati in Dispozitia nr. 416/22.08.2005 emisa in temeiul Legii nr. 10/2001, concesionar interesat in dezvoltarea proiectului sau economic, pretul fiind negociat cu reclamantul in calitate de persoana ce s-a subrogat in dreptul concedentului Consiliul Local Eforie, si s-a raportat la investitiile efectuate de concesionar pe teren si la profitul pe care concesionarul este interesat sa il obtina prin continuarea activitatii sale economice in spatiile comerciale edificate pe terenul inchiriat.
In ceea ce priveste terenul in litigiu parata S.C. A. GNR S.R.L. a refuzat stabilirea unor raporturi contractuale cu reclamantul, iar acesta din urma nu a dovedit ca terenul in litigiu a fost solicitat spre inchiriere de catre alti agenti economici , sau de alte persoane fizice si nici nu a dovedit ca ocuparea acestuia de constructiile provizorii ale fostului concesionar l-au impiedicat sa dezvolte anumite proiecte noi, in raport de care ar fi obtinut venituri superioare valorii de piata a chiriei avuta in vedere de expertul evaluator pentru perioada 2008-2001. In raport de aceasta situatie se retine ca pretentiile recurentului reclamant au un caracter pur speculativ, hotararea Tribunalului Constanta fiind legala si sub acest aspect.
II. Analizand legalitatea hotararii Tribunalului Constanta in raport de criticile paratilor Consiliul Local Eforie, Orasul Eforie si Primarul Orasului Eforie, instanta de recurs constata ca aceste critici sunt nefondate pentru urmatoarele considerente:
1. Motivul de recurs intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 3 Cod procedura civila - hotararea a fost pronuntata cu incalcarea competentei altei instante nu este incident in cauza, in conditiile in care exceptia de necompetenta materiala a Tribunalului Constanta in solutionarea actiunii nu a fost invocata in conditiile art. 159 al. (2) Cod procedura civila.
2. Nici critica recurentilor parati ce vizeaza solutia de constare a nulitatii contractului de concesiune nr. 86/2001 si nr. 87/2001 nu se retine a fi fondata.
In acest sens art. 304 pct. 3 Cod procedura civila prevede ca reprezinta motiv de casare a hotararii recurate pronuntarea unei hotarari cu incalcarea competentei de ordine publica a altei instante, invocata in conditiile legii.
La randul sau art. 159 al. (2) Cod procedura civila prevede ca "Necompetenta materiala si teritoriala de ordine publica poate fi invocata de parti si de catre judecator la prima zi de infatisare in fata primei instante, dar nu mai tarziu de inceperea dezbaterilor asupra fondului".
Cum in cauza paratii nu au invocat exceptia de necompetenta materiala a Tribunalului Constanta in fata primei instante de judecata la prima zi de infatisare, ci direct in recurs, Curtea constata ca in speta nu sunt incidente dispozitiile art. 304 pct. 3 Cod procedura civila, exceptia necompentetei materiale a Tribunalului Constanta nefiind invocata "in conditiile legii" pentru a determina casarea hotararii atacate.
Recurentii parati au sustinut ca incheierea celor doua contracte de concesiune a fost precedata de adoptarea H.C.L. nr. 136 din 31 mai 2001, prin care s-a hotarat concesionarea terenurilor in suprafata de 82,5 mp si respectiv de 127,5 mp. La data adoptarii HCL Eforie nr. 136/31.05.2001 reclamantul nu inregistrase la unitatea administrativ-teritoriala nicio notificare cu privire la aceste terenuri, situatie in care nu se poate retine sustinerea recurentilor ca perfectarea acestor contracte s-a realizat cu incalcarea art. 21 al. (5) din Legea nr. 10/2001, bunul nefiind indisponibilizat in temeiul legii speciale la momentul grevarii lui cu cele doua contracte de concesiune.
Aceste critici ale recurentilor parati ce vizeaza aplicarea gresita in speta a dispozitiilor art. 21 al. (5) din Legea nr. 10/2001 nu pot fi retinute ca fondate de instanta de recurs pentru urmatoarele considerente:
Art. 21 al. (5) din Legea nr. 10/2001 modificata prin Legea nr. 247/2005 reglementeaza in terminis (nulitate expresa) sanctiunea nulitatii absolute a actelor de instrainare, concesionare, locatie de gestiune, asocierea in participatiune, ipotecarea, locatiunea, precum si orice inchiriere cu privire la imobilele notificate ce intra sub incidenta Legii nr. 10/2001, acte incheiate pana la solutionarea procedurilor administrative declansate conform Legii nr. 10/2001.
Anterior adoptarii Legii nr. 274/2005, aceasta sanctiune era reglementata sub forma unei nulitati virtuale impusa de un interes public superior - repararea pagubelor pricinuite fostilor proprietari de fostul regim totalitar si de realizarea principiului esential al legii speciale, - restituirea in natura a imobilelor preluate abuziv in perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
In literatura de specialitate s-a retinut ca prin nulitate virtuala se desemneaza acea nulitate care nu este expres prevazuta de lege, dar care rezulta neindoielnic din modul in care este reglementata o anumita conditie de validitate a actului juridic civil sau, sanctiunea nulitatii trebuie aplicata pentru ca scopul dispozitiei legale incalcate sa fie atins. In functie de interesul protejat sau de scopul dispozitiei legale incalcate, nulitatea virtuala poate fi la randul ei absoluta sau relativa.
In speta, se retine ca la data formularii notificarii din 16 iulie 2001, art.7 si art.9 alin.(1) din Legea nr. 10/2001 reglementau in mod expres principiul restituirii in natura a imobilelor notificate si stabileau persoanele juridice - in calitate de unitati detinatoare - obligate prin lege sa restituie in natura "in starea in care se afla la data cererii de restituire" bunurile notificate.
Astfel art.9 alin.(1) din Legea nr. 10/2001 dispunea ca "Imobilele preluate in mod abuziv, indiferent in posesia cui se afla in prezent, se restituie in natura in starea in care se afla la data cereri de restituire si libere de orice sarcini".
Conform art. 9.1 din H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 (in vigoare la data incheierii procesului verbal de adjudecare nr. 54/2004 si a antecontractului de vanzare-cumparare nr. 4 din 20.09.2004). Sintagma "indiferent in posesia cui se afla in prezent" are semnificatia, pe de o parte, ca incidenta legii este stabilita erga omnes, indiferent de calitatea detinatorului (minister, institutie publica, etc.) si, pe de alta parte, are semnificatia stabilirii momentului in functie de care se face calificarea unitatii detinatoare, respectiv cel care detinea imobilul respectiv la data intrarii in vigoare a legii".
De asemenea, pct.20 alin.(1) din Legea nr. 10/2001 (devenit art.21 alin.(1) dupa republicare), prevedea ca "imobilele terenuri si constructii care intra in domeniul de aplicare al acestui act normativ si sunt detinute la data intrarii in vigoare de regii autonome, societati sau companii nationale, societati comerciale, cooperatiste sau de orice alte persoane juridice - se restituie persoanei indreptatite in natura".
Dispozitiile au caracter imperativ, legiuitorul stabilind in sarcina unitatii detinatoare enumerate mai sus obligatia de restituire in natura a imobilelor notificate si care intra in domeniul de aplicare al legii speciale, sanctiunea nerespectarii acestei obligatii fiind nulitatea virtuala absoluta.
Aplicarea dispozitiei mentionate, care constituie regula si totodata esenta si scopul Legii nr. 10/2001 implica, cum de altfel s-a statuat in mod explicit prin art. 20.1 din H.G. nr. 498/2003 indisponibilizarea imobilelor restituibile si suspendarea oricaror proceduri legale de instrainare catre alte persoane decat cele indreptatite in temeiul legii speciale, cu incepere de la data intrarii sale in vigoare, pana la solutionarea notificarii.
In raport de aceste considerente Curtea constata ca instanta de fond a retinut in mod judicios ca grevarea terenului in litigiu cu cele doua contracte de concesiune s-a realizat in perioada in care terenul fusese indisponibilizat conform dispozitiilor legii speciale, situatie in care cele doua contracte de concesiune cad sub incidenta art. 21 alin. (5) din lege.
Nu poate fi retinuta ca fondata nici sustinerea recurentilor parati ce vizeaza imposibilitate identificarii terenului concesionat, in conditiile in care contractele de concesiune mentioneaza in mod expres suprafata de teren supusa concesionarii, si contin schite cu privire la terenul concesionat, teren ce face parte integranta din fostul lot nr. 970 in suprafata totala de 600 mp, astfel cum rezulta din Dispozitie nr. 416/2005 de restituire in natura a terenului catre reclamant.
3. Nici critica recurentilor parati ce vizeaza gresita lor obligare la plata despagubirii in cuantum de 16.208 euro, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a terenului concesionat nu poate fi retinuta ca fiind fondata.
Izvorul raspunderii partilor il reprezinta fapta ilicita ce consta in concesionarea terenului in litigiu cu incalcarea dispozitiilor art. 21 al. (5) din Legea nr. 10/2001, paratii actionand in aceste contracte in calitate de concedenti, respectiv persoane juridice detinatoare ce aveau obligatia de a restitui terenul notificat in natura reclamantului in situatia in care acesta se afla la data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001- in speta liber de orice sarcini.
Legiuitorul roman a prevazut posibilitatea restituirii in natura a unor imobile grevate de contracte de concesiune, caz in care "noul proprietar se va subroga in drepturile statului sau ale persoanei juridice detinatoare cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, daca aceste contracte au fost incheiate potrivit legii"- art. 14 din Legea nr. 10/2001. Or in speta, pentru considerentele expuse anterior si pe care nu le vom mai relua - s-a retinut judicios ca actele de concesiune au fost incheiate cu incalcarea legii - art. 21 al. (5) din Legea nr. 10/2001, fiind lovite de nulitate, sanctiune stabilita de prima instanta si confirmata in recurs.
Esenta efectelor nulitatii este exprimata in chiar definitia nulitatii : lipsirea actului juridic civil de efectele construirii normelor edictate pentru incheierea sa valabila. Unul dintre principiile ce guverneaza efectele nulitatii actului juridic civil este efectul retroactivitatii potrivit caruia nulitatea nu produce efecte numai pentru viitor- ex nunc, ci pentru trecut, - ex tunc, adica aceste efecte se suie pana la momentul incheierii contractului. In temeiul retroactivitatii efectelor nulitatii se ajunge in situatia in care partile n-ar fi incheiat actul juridic. Art. 485 Cod civil (in vigoare la data perfectarii contractului de concesiune) reglementeaza o exceptie de la principiul neretroactivitatii nulitatii si anume pastrarea fructelor culese anterior anularii. In acest caz neretroactivitatea efectelor nulitatii se intemeiaza pe ideea de protectie a posesorului de buna credinta.
O problema ce se impune a fi clarificata este aceea daca recurentii parati, in calitate de concedenti ai terenului au fost de buna-credinta in perioada cuprinsa intre momentul incheierii contractului de concesiune si data promovarii actiunii in nulitatea contractelor de concesiune, intrucat dupa momentul formularii actiunii in anularea contractului de concesiune, nu se mai pune problema bunei-credinte a partilor contractului de concesiune, acestea luand cunostinta de viciile titlului, respectiv de incalcarea dispozitiilor art. 21 al. (5) din Legea nr. 10/2001 la data perfectarii contractului de concesiune.
In speta in raport de conditiile in care s-a incheiat contractul de concesiune si de imprejurarea ca terenul concesionat era indisponibilizat in temeiul Legii nr. 10/2001, anterior perfectarii acestor contracte, pentru considerentele expuse anterior si pe care nu le vom relua, Curtea constata ca recurentii parati nu au fost de buna-credinta neputand pastra fructele civile (redeventa) pe care au incasat-o sau care ar fi trebuit sa o incaseze pe perioada derularii contractului de concesiune, pana la data anularii lor.
Reclamantului, in calitate de proprietar al terenului concesionat in mod nelegal, nu ii incumba obligatia de a se subroga in drepturile concedentului si de a continua un raport juridic lovit de nulitate, ci in virtutea acestei calitati de proprietar are dreptul de a se bucura de toate prerogativele acestui drept, inclusiv de acela de a se folosi de bun si de a-i culege fructele naturale sau civile, iar persoanele vinovate de lipsirea reclamantului de folosinta bunurilor sale raman responsabile de acoperirea prejudiciului.
Cum recurentii parati si-au incalcat obligatia legala de a restitui reclamantului in natura terenul notificat, care era liber de orice sarcini la data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001 si cu incalcarea art. 21 al. (5) din Legea nr. 10/2001 au incheiat contracte de concesiune pentru acest teren, acestora le incumba obligatia de a repara prejudiciul suferit de reclamant ca urmare a lipsirii de folosinta bunului proprietatea sa in perioada 2008-2012, criticile recurentilor parati sub acest aspect fiind nefondate.
Pentru considerentele expuse, in baza art. 312 Cod procedura civila se va respinge recursul paratilor ca nefondat.
Pentru a ocroti dreptul victimei legiuitorul a detasat momentul inceperii curgerii prescriptiei de momentul nasterii dreptului subiectiv la repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicita (delict civil) si implicit, al nasterii dreptului la actiune, luand in considerare momentul subiectiv al cunoasterii pagubei si a celui raspunzator de repararea ei, stabilind astfel ca prescriptia incepe sa curga numai de la data cand victima a cunoscut atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea.
In jurisprudenta sa instanta de contencios european a drepturilor omului a stabilit ca valoarea de piata a unor proprietati nu se stabileste in functie de "conditii ipotetice", iar potentialul de dezvoltare trebuie sa fie unul concret realizabil si sustenabil de probare (ex: "un proiect de exploatare economica a proprietatii care incepuse sa se realizeze"- Cauza Papanichopulos s.a. contra Greciei, hotararea din 31 octombrie 1995 sau existente unui "certificat prealabil de urbanism_ pentru construirea unui antrepozit si a unor birouri" -cauza Pine Valley Development Ltd. s.a. contra Irlandei, hotararea din 9 februarie 1993).
Art. 14 din Legea nr. 10/2001
Art. 8 din Decretul nr. 167/1958
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 6597/118/20.05.2011 reclamantul C.T. a chemat in judecata pe paratii SC A. GNL SRL, Consiliul Local al orasului Eforie Sud, Orasul Eforie Sud prin Primar si Primarul Orasului Eforie Sud solicitand ca prin hotarare judecatoreasca:
1. sa se constate nulitatea absoluta a contractelor de concesiune nr.86/14.08.2001 si nr.87/14.08.2001 incheiate intre parati
2. sa se dispuna evacuarea SC A. GNL SRL de pe terenul proprietatea reclamantului;
3. sa fie obligata parata SC A. GNL SRL sa ridice toate constructiile aflate pe terenul proprietatea reclamantului sau sa fie autorizat reclamantul sa le desfiinteze pe cheltuiala paratilor;
4. sa fie obligati paratii la plata sumei estimata provizoriu la 2000 lei cu titlul de daune produse prin lipsirea de folosinta terenului in suprafata de 262,5 mp in perioada 22.08.2005-15.03.2011 si cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii se arata ca urmare a pronuntarii sentintei civile nr.1055/30.06.2005 a Tribunalului Constanta a fost emisa Dispozitia nr.416/22.08.2005 a Primarului Orasului Eforie Sud prin care s-a restituit reclamantului in natura terenul in suprafata de 600 mp, lotul 970 din parcelarea Movila Techirghiol insa grevat de o serie de contracte de concesiune, notificarea reclamantului fiind inregistrata la Primaria orasului Eforie sub nr.156/16.07.2001.
Sustine reclamantul ca desi s-a realizat predarea in fapt a posesiei prin procesul verbal intocmit la data de 18.04.2006, reclamantul a luat la cunostinta de continutul contractelor de concesiune abia cu ocazia intocmirii documentatiei cadastrale in 2008. Reclamantul a aflat, cand primaria a predat expertului cadastrist contractele, ca cele doua contracte de concesiune au fost incheiate de fapt dupa data la care fusese notificat terenul in baza Legii 10/2001.
Chiar si in conditiile in care reclamantul a luat la cunostinta de modalitatea nelegala de incheiere a contractelor, a inteles sa notifice paratii pentru identificarea persoanelor care au edificat constructia provizorie pe lotul 6, nespecificata in Dispozitia de restituire, pentru a lua masurile legale iar societatea comerciala pentru a incheia contract legal cu noul proprietar; paratii nu au inteles sa dea curs notificarii.
In aceste conditii, sustine reclamantul, sunt incidente disp. art.21 alin.5 din Legea nr.10/2001 care prevad ca "Sub sanctiunea nulitatii absolute, pana la solutionarea procedurilor administrative si, dupa caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisa instrainarea, concesionarea, locatia de gestiune, asocierea in participatiune, ipotecarea, locatiunea, precum si orice inchiriere sau subinchiriere in beneficiul unui nou chirias, schimbarea destinatiei, grevarea sub orice forma a bunurilor imobile - terenuri si/sau constructii notificate potrivit prevederilor prezentei legi."
Fiind vorba de o nulitate absoluta, nici una din parti nu se poate prevala de buna credinta, mai mult cu cat in conformitate cu disp. art.11 din Legea nr.50/1991 aveau obligatia de a solicita date cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului si daca face obiectul Legii nr.10/2001.
Culpa in edificarea constructiei provizorii apartine unitatii administrative care a permis concesionarea dupa notificarea restituirii terenului.
Cu privire la ultimul capat de cerere, reclamantul invoca disp. art.33 din Legea 10/2001, apreciind ca paratii trebuie sa raspunda pentru prejudiciul cauzat de lipsa de folosinta a terenului, in conditiile art.1073 c.civ., sustinand ca se fac impreuna responsabili, unitatea detinatoare pentru incasarea redeventei iar societatea parata pentru folosinta terenului reclamantului, solidaritatea raspunderii izvorand din coniventa frauduloasa a acestora.
In dovedirea actiunii a inteles sa se foloseasca de proba cu inscrisuri, interogatorii, expertiza.
Paratii nu au formulat intampinare.
La termenul de judecata din 02.06.2011, paratii Consiliul Local al orasului Eforie Sud, Orasul Eforie Sud prin Primar si Primarul Orasului Eforie Sud au invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune avand ca obiect obligarea la despagubiri pentru perioada 22.08.2005-20.04.2008, exceptie asupra careia instanta s-a pronuntat prin incheierea de sedinta din acea data, in temeiul art.137 al.1 C.p.c., in sensul ca a admis exceptia pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 1 din Decretul nr.167/1958 - Dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege iar conform art.3 din acelasi act normativ - Termenul prescriptiei este de 3 ani, iar in raporturile dintre organizatiile socialiste, de 18 luni.
Dreptul reclamantului de a cere despagubiri pentru lipsa de folosinta a imobilului sau restituit in temeiul Legii nr.10/2001, s-a nascut la data de 22.08.2005 data emiterii Dispozitiei de restituire nr.416 in care reclamantul este instiintat ca imobilul este grevat de contracte de concesiune, respectiv si cele cu nr.86 si 87 din 14.08.2001.
Asadar la data intrarii imobilului in proprietatea sa, 22.08.2005 s-a nascut si dreptul reclamantului de a cere despagubiri pentru lipsa de folosinta, drept de creanta care se prescrie in termenul stabilit de art.3 din decretul sus mentionat, respectiv 3 ani. Intrucat reclamantul a introdus actiunea in instanta la data de 20.04.2011, se constata ca pentru perioada 22.08.2005-20.04.2008, dreptul la actiune este prescris.
Procedand la solutionarea in fond a cauzei, instanta a administrat proba cu inscrisuri precum si expertiza judiciara avand ca obiectiv stabilirea contravalorii lipsei de folosinta a terenului in suprafata de 262,50 mp pentru perioada 20.04.2008-15.03.2011. Paratul Orasul Eforie a raspuns la interogatoriul formulat de reclamant, parata SC A. GNL SRL nu a raspuns la interogatoriu, atitudinea sa procesuala urmand a fi interpretata de instanta drept un inceput de dovada in favoarea reclamantului, potrivit art.225 c.p.c.
Prin sentinta civila nr. 2225/26.04.2012 Tribunalul Constanta a admis in parte cererea reclamantului C.T. si a constatat nulitatea contractului de concesiune nr. 86/14.08.2001 si nr. 87/14.08.2001, incheiate intre Consiliul Local Eforie si S.C. A. GNL S.R.L.
A dispus evacuarea paratului S.C. A. GNL S.R.L. din imobilul proprietatea reclamantului, situat in Eforie Sud, str. I.M., lot nr.4 in suprafata de 82,5 mp si lot nr.5 in suprafata de 127,5 mp.
A obligat paratul S.C. A. GNL S.R.L. sa ridice toate constructiile aflate pe terenul proprietatea reclamantului in termen de 60 de zile de la comunicarea prezentei hotarari sau in caz contrar autorizeaza reclamantul sa ridice constructiile pe cheltuiala paratului.
A obligat paratii Consiliul Local Eforie, Orasul Eforie prin Primar si Primarul Orasului Eforie, in solidar, la plata sumei de 16.208 euro reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a terenului pentru perioada 20.04.2008-15.03.2012.
A obligat in solidar, toti paratii, la plata sumei de 2276,59 lei cu titlul de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta solutie Tribunalul Constanta a retinut in esenta ca reclamantul a notificat Orasul Eforie la data de 16 iulie 2001 in vederea restituirii in natura a terenului in suprafata de 600 mp, lotul 970 din parcelarea Movila Techirghiol, Eforie Sud, iar prin Dispozitia nr. 416/22.08.2005 Primarul Orasului Eforie a dispus restituirea in natura a terenului notificat, cu mentiunea ca terenul este grevat in parte de urmatoarele contracte de concesiune: nr. 208/1999, nr. 83/2001, nr. 84/2001, nr. 80/2001, nr. 86/2001 (82,5 mp) si nr. 87/2001 (127,5 mp) conform art. 7, 9, 23 al. (1) si (3) si art. 14 al.(2) din Legea nr. 10/2001.
Obiectul sesizarii primei instante l-a constituit anularea a doua contracte de concesiune, contractul nr. 86/14.08.2001 si nr. 87/14.08.2001 incheiate intre Orasul Eforie si Consiliul Local Eforie prin Primar in calitate de concedent si S.C. A. GNR S.R.L. in calitate de concesionar, cu obligarea paratilor la plata daunelor produse prin lipsirea de folosinta a terenului in suprafata de 262,50 mp in perioada 22 august 2005-15 martie 2011.
Tribunalul Constanta a retinut ca cele doua contracte de concesiune au fost incheiate cu incalcarea dispozitiilor art. 21 al. (5) din Legea nr. 10/2001, in perioada in care bunul era indisponibilizat in procedura Legii nr. 10/2001 declansata prin notificarea reclamantului situatie in care actele de concesiune sunt lovite de nulitate.
Urmare a constatarii nulitatii celor doua contracte ce grevau terenul, in temeiul art. 480 Cod civil reclamantul este indreptatit sa beneficieze de toate prerogativele dreptului de proprietate, inclusiv de folosinta ternului ce a facut obiectul concesiunii, situatie in care s-a dispus obligarea paratei S.C. A. GNR S.R.L. de a-si ridica toate constructiile realizate pe ternul concesiona si de a lasa acest teren liber la dispozitia reclamantului.
In ceea ce priveste cererea de acordare a despagubirilor materiale constand in contravaloarea lipsei de folosinta reclamata in actiune, Tribunalul Constanta a retinut ca prin actiunea paratilor semnatari ai contractului de concesiune lovit de nulitate reclamantul a fost lipsit de folosinta unei parti din imobilul sau - teren in suprafata de 206,40 mp, existenta si marimea prejudiciului urmand a fi raportata la aceasta suprafata de teren. Instanta si-a insusit concluziile raportului de expertiza intocmit de ing. G.M., in sensul ca valoarea despagubirilor aferente perioadei 20 aprilie 2008-15 martie 2011 pentru terenul in suprafata de 206,40 mp este de 13.136,95 euro, inlaturand pretentiile reclamantului in sensul ca aceste despagubiri sa fie calculate prin raportare la contractul de inchiriere pentru terenul limitrof incheiat de reclamant cu un tert. Instanta de fond a statuat ca nu se poate aprecia in abstract ca, un posibil contract de inchiriere incheiat pentru terenul in litigiu, in urma negocierii partilor interesate, s-ar situa exact in aceleasi coordonate cu cel deja incheiat, aceste despagubiri pretinse de reclamant avand un caracter pur speculativ, nefondat probator.
Impotriva hotararilor Tribunalului Constanta, in termen legal au declarat recurs atat reclamantul C.T., cat si paratii Consiliul Local Eforie prin Primar si Primarul Orasului Eforie.
I. Reclamantul C.T. a criticat legalitatea incheierii din 2 iunie 2011 si a sentintei civile nr. 2225/26.04.2012 pronuntata de Tribunalul Constanta conform art. 304 pct. 7 si 9 Cod procedura civila sub urmatoarele aspecte:
1. In mod gresit prin incheierea din 2 iunie 2011 Tribunalul Constanta a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada 22 august 2005- 20 aprilie 2008, hotararea fiind pronuntata cu incalcarea art. 8 din Decretul nr. 167/1958.
Determinand ca termen de incepere a cursului prescriptiei data emiterii Dispozitiei de restituire a terenului 22 august 2005, instanta a facut o gresita aplicare in cauza a dispozitiilor art. 8 al. (2) din Decretul Lege nr. 167/1958, intrucat la acel moment recurentul nu avea cum sa cunoasca paguba, intinderea pagubei si persoanele care ar fi fost raspunzatoare de aceasta paguba, in conditiile in care Orasul Eforie nu a comunicat reclamantului continutul contractului de concesiune si numele concesionarilor.
In egala masura instanta a omis sa analizeze notificarea reclamantului din 15 octombrie 2008 prin care acesta cere unitatii administrativ teritoriale sa indice numele persoanei care ocupa abuziv proprietatea sa, notificare la care nu s-a raspuns niciodata.
2. Instanta de fond, in solutionarea capatului 4 din cerere = obligarea paratei unitatea administrativ teritoriala sa plateasca reclamantului contravaloarea lipsei de folosinta a terenului - s-a bazat pe concluziile unei expertize care nu a avut niciodata ca obiectiv masurarea terenului ocupat de parata S.C. A. GNR S.R.L.
Instanta de fond s-a raportat numai la suprafata de teren de 206,4 mp, desi reclamantul a fost lipsit de folosinta unui teren de 262,5 mp, iar pentru stabilirea despagubirilor s-a raportat la o valoare inferioara celei pretinse de reclamant, omologand o expertiza care si-a depasit limitele competentelor si a obiectivelor stabilite prin incheierea din 2 iunie 2011.
Limitand judecarea cauzei numai la actele anulate care vizau o suprafata de teren de 206,4 mp instanta de judecata a refuzat sa acorde despagubiri pentru impiedicarea folosirii celor 62,5 mp de catre aceeasi concesionara, dar fara a avea acte pentru diferenta de 62,5 mp.
Intrucat reclamantul a facut dovada existentei unui contract de inchiriere pentru o alta portiune din terenul restituit in natura si pentru care s-a probat ca a incasat in anul 2010 - 2011 un pret de 1,79 euro/mp se impunea ca la stabilirea cuantumului despagubirilor sa fie avuta in vedere aceasta valoare, iar nu valoare de piata a chiriilor de 1,24 euro/mp retinuta prin expertiza, contrara chiar notei de completare nr. 1 la raportul de expertiza tehnica.
II. La randul lor, recurentii parati Consiliul Local Eforie, Orasul Eforie prin Primar si Primarul Orasului Eforie au criticat legalitatea hotararii Tribunalului Constanta conform art. 304 pct. 3 si 9 Cod procedura civila pentru urmatoarele motive:
1. In mod gresit instanta de fond a constatat nulitatea absoluta a contractelor de concesiune nr. 86/2001 si nr. 87/2001, in conditiile in care cele doua contracte de concesiune au fost incheiate ca urmare a HCL nr. 136 din 31 mai 2001, anterior formularii notificarii de catre reclamant.
Cum notificarea reclamantului a fost formulata la data de 16 iulie 2001, deci dupa aprobarea incheierii celor doua contracte, nu se poate retine in mod judicios ca terenul nu putea face obiectul contractului de concesiune nr. 86 din 14 august 2001 si nr. 87 din 14 august 2001.
Mai mult, niciodata nu s-a putut identifica suprafata de 262,5 mp din suprafata totala de 600 mp restituiti in natura reclamantului pentru a se stabili daca intr-adevar obiectele celor doua contracte de concesiune afecteaza sau nu proprietatea reclamantului, intrucat recurentii parati nu detin un plan de situatie intocmit de o persoana autorizata A.N.E.P.I.
2. In mod nelegal prima instanta a dispus obligarea celor trei parati la plata despagubirilor reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta pentru terenul concesionat, intrucat pe de o parte paratii nu au calitate procesuala pasiva in acest capat de cerere, intrucat prin Dispozitia nr. 416/22.08.2005 s-a dispus restituirea in natura a intregului teren de 600 mp fostului proprietar -reclamantul in litigiu, iar pe de ala parte reclamantul avea posibilitatea sa se subroge in drepturile concedentului conform art. 14 din Legea nr. 10/2001.
Starea de pasivitate a reclamantului nu poate fi imputata recurentilor parati cat timp din propria culpa reclamantul nu a depus diligente imediat dupa restituirea terenului de a incheia un nou contract de concesiune cu concesionarul terenului in litigiu.
3. Hotararea Tribunalului Constanta a fost pronuntata cu incalcarea dispozitiilor art. 2 Cod procedura civila referitoare la competenta materiala a tribunalului, in raport de obiectul cererii si in valoarea sa, competenta apartinand in prima instanta judecatoriei, in speta fiind incidente dispozitiile art. 304 pct. 3 Cod procedura civila.
Analizand legalitatea hotararii Tribunalului Constanta in raport de criticile recurentilor constata urmatoarele:
I. In referire la recursul formulat de recurentul reclamant C.T., Curtea constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
1. Critica recurentului reclamant ce vizeaza solutionarea gresita a exceptiei prescrierii dreptului la actiune cu privire la cererea de acordare a contravalorii lipsei de folosinta a terenului pentru perioada 22 august 2005- 20 aprilie 2008 se retine a fi nefondata.
In cazul actiunii in raspundere pentru paguba cauzata prin fapta ilicita si in cazurile asimilate, prescriptia incepe se curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca paguba si pe cel care raspunde de ea.
In acest sens art. 8 din Decretul nr. 167/1958 prevede "Prescriptia dreptului la actiunea in repararea pagubei pricinuita prin fapta ilicita incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea.
Dispozitiile alineatului precedent se aplica prin asemanare si in cazul imbogatirii fara just temei.
In speta reclamantul a solicitat instantei de fond angajarea raspunderii civile delictuale a partilor care, cu incalcarea dispozitiilor art. 21 al (5) din Legea nr. 10/2001, au incheiat doua contracte de concesiune cu privire la o suprafata de teren ce facea obiectul Legii nr. 10/2001, urmare a notificarii formulata de reclamant, solicitand anularea contractelor de concesiune si obligarea paratilor vinovati la plata contravalorii folosintei terenului de care a fost privat reclamantul.
Prin urmare, in raport de obiectul actiunii deduse judecatii in referire la capatul de cerere nr. 4, (ce viza acordarea de despagubiri pentru lipsa de folosinta a terenului concesionat), in speta sunt deplin aplicabile dispozitiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958.
Aceasta regula speciala de determinare a inceputului prescriptiei extinctive, cuprinsa in art. 8 din decret, se distinge prin stabilirea alternativ a doua momente de la care prescriptia incepe sa curga: - fie momentul subiectiv al cunoasterii pagubei si pe cel care raspunde de ea, fie de la momentul obiectiv al datei la care trebuia, dupa imprejurari, sa cunoasca acele elemente.
Pentru a ocroti dreptul victimei legiuitorul a detasat momentul inceperii curgerii prescriptiei de momentul nasterii dreptului subiectiv la repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicita (delict civil) si implicit, al nasterii dreptului la actiune, luand in considerare momentul subiectiv al cunoasterii pagubei si a celui raspunzator de repararea ei, stabilind astfel ca prescriptia incepe sa curga numai de la data cand victima a cunoscut atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea.
Pe de alta parte, solicitarea inceperii cursului prescriptiei dreptului la actiune in reparatie pentru prejudiciile cauzate prin fapte ilicite, de la data cand cel pagubit a cunoscut paguba si pe cel care raspunde de ea reprezinta neajunsul de a amana in unele cazuri, data inceperii cursului prescriptiei un timp prea indelungat, ceea ce ar contraveni scopurilor urmarite de legiuitor prin institutia prescriptiei extinctive: limpezirea - in timp scurt - a raporturilor juridice. De aceea, pentru a inlatura acest inconvenient legiuitorul s-a vazut nevoit sa stabileasca un al doilea moment - obiectiv, - de la care incepe sa curga prescriptie dreptului la actiune pentru repararea pagubei pricinuita prin fapta ilicita, data cand pagubitul trebuia sa cunoasca atat paguba cat si pe cel care raspunde de ea. Stabilirea momentului obiectiv de la care incepe sa curga prescriptia se intemeiaza pe ideea culpei prezumate a victimei de a nu fi depus toate diligentele necesare pentru descoperirea pagubei si a celui chemat sa raspunda de ea; in felul acesta, titularul dreptului la actiune caruia i s-a cauzat un prejudiciu, este indemnat sa staruie in aflarea elementelor care sa-i permita sa inainteze actiunea in raspundere civila.
In speta se retine ca reclamantul a sustinut ca a fost prejudiciat prin incheierea contractului de concesiune nr. 86 din 14 august 2001 si nr. 87 din 14 august 2001 incheiate intre Consiliul Local Eforie prin Primar in calitate de concedent si S.C. A. GNR S.R.L. in calitate de concesionar, acte incheiate in perioada in care terenul concesionat era indisponibilizat ca urmare a procedurilor declansate in temeiul Legii nr. 10/2001.
In raport de dispozitiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la actiune pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a lipsirii reclamantului de folosinta terenului concesionat s-a nascut nu de la data incheierii contractelor lovite de nulitate, ci de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca paguba si pe cel care raspunde de ea.
In acest sens se constata ca, in mod judicios, Tribunalul Constanta a retinut ca data de la care a inceput sa curga termenul de prescriptie de trei ani a fost data de 22 mai 2005, data la care reclamantul a luat cunostinta de Dispozitia nr. 416/22.08.2005 de restituire in natura a terenului in suprafata de 600 mp.
In cadrul acestei dispozitii se mentioneaza in mod expres ca terenul restituit reclamantului face obiectul contractelor de concesiune nr. 86 din 14 august 2001 si nr. 87 din 14 august 2001, fiind mentionata expres si suprafata de teren afectata de concesiune.
Prin urmare, toate elementele cerute de art. 8 din Decretul nr. 167/1958 au fost cunoscute de reclamant de la data emiterii deciziei nr. 416/22.08.2005 si anume: existenta unor contracte de concesiune incheiate in anul 2001, in perioada in care terenul era indisponibilizat ca urmare a procedurii declansata de reclamant conform Legii nr. 10/2001- (aceste contracte lovite de nulitate fiind izvorul raspunderii delictuale a unitatii administrativ teritoriale) si persoana ce se face raspunzatoare de acest prejudiciu - in speta unitatea administrativ teritoriala prin organele sale deliberative - Consiliul Local Eforie si Primarul Orasului Eforie, care au hotarat si ulterior au perfectat actul cauzator de prejudicii.
Imprejurarea ca beneficiarul concesiunii nu a fost mentionat in dispozitia de restituire in natura a terenului nu este de natura sa determine un alt moment al debutului cursului prescriptiei, cat timp reclamantul a cunoscut ca unitatea administrativ teritoriala in calitate de unitate detinatoare a bunului notificat se face vinovata de grevarea nelegala a terenului cu aceste contracte de concesiune, si a avut posibilitatea ca in termenul reglementat de art. 25 din Legea nr. 10/201 sa conteste dispozitia, solicitand anularea contractelor de concesiune nelegal incheiate.
Pe de alta parte se retine ca reclamantul avea posibilitatea, imediat dupa comunicarea dispozitiei sau cu ocazia punerii in posesia terenului, sa solicite Primariei Eforie, in temeiul Legii nr. 10/2001 sa ii comunice numele beneficiarului concesiunii, in masura in care intentia sa ar fi fost sa se subroge in drepturile concedentului si sa continue contractul de concesiune cu S.C. A. GNR S.R.L.
Solicitarea de comunicare a titularului concesiunii s-a realizat abia la data de 15 octombrie 2008, dupa implinirea termenului de prescriptie.
Starea de pasivitate a reclamantilor, care nu au inteles sa actioneze in termenul legal de prescriptie pentru a solicita repararea prejudiciului cauzat prin lipsirea lor de folosinta terenului concesionat de catre paratii Consiliul Local Eforie si Orasul Eforie in temeiul unor contracte lovite de nulitate nu este imputabila paratilor, situatiei in care in mod judicios Tribunalul Constanta a solutionat exceptiei prescrierii dreptului la actiune al reclamantului pentru lipsa de folosinta a terenului aferenta perioadei 22 mai 2005-22 mai 2008.
2. Nici cea de a doua critica formulata de recurentul reclamant nu poate fi retinuta, instanta de fond stabilind in mod judicios contravaloarea lipsei de folosinta datorata reclamantului de paratii Orasul eforie, Consiliul Local Eforie prin Primarul Orasului Eforie.
In primul rand se impune a se sublinia faptul ca instanta de fond s-a raportat in mod corect la suprafata de teren de 206,4 mp, iar nu la o suprafata de 262,5 mp cum gresit pretinde recurentul intrucat numai suprafata de 206,4 mp a facut obiectul contractelor de concesiune a caror nulitate s-a solicitat in instanta, repunerea partilor in situatia anterioara in urma anularii acelor contracte vizand numai terenul concesionat, iar nu si alte suprafete de teren ocupate abuziv de catre terti.
Conform dispozitiilor art. 129 alin. (6) Cod procedura civila "In toate cazurile, judecatorii hotarasc numai asupra cererii deduse judecatii".
In speta reclamantul a dedus judecatii verificarea legalitatii contractelor de concesiune nr. 86 si nr. 87/2001 incheiate intre parti si a solicitat, urmare a anularii acestor contracte, repunerea partilor in situatia anterioara si repararea prejudiciului cauzat reclamantului prin lipsirea sa de folosinta terenului ce a facut obiectul celor doua contracte de concesiune.
In raport de obiectul actiunii reclamantului, in mod judicios Tribunalul Constanta s-a pronuntat in limitele investirii, statuand asupra efectelor nulitatii acestor contracte de concesiune si dispunand repararea prejudiciului cauzat reclamantului in limitele produse de aceste contracte nelegale.
Imprejurarea potrivit careia concesionarul S.C. A. GNR S.R.L., dupa perfectarea celor doua contracte de concesiune pentru o suprafata de teren de 206,4 mp, a ocupat abuziv si o alta suprafata de teren, ce facea parte din lotul de 600 mp restituit reclamantului in temeiul Legii nr. 10/2001, nu impunea instantei nicio obligatie de a se pronunta cu privire la aceasta suprafata de teren, cat timp reclamantul nu a inteles sa formuleze in contradictoriu cu parata S.C. A. GNR S.R.L. si o actiune in revendicare, intemeiata pe dispozitiile art. 480 Cod civil si in care se impunea compararea titlurilor exhibate de fiecare parte pentru terenul de 62,5 mp ce nu intra sub incidenta contractelor de concesiune.
Investita exclusiv cu o actiune in nulitatea actelor de concesiune, instanta s-a pronuntat judicios numai asupra repunerii partilor in situatia anterioara perfectarii actelor juridice lovite de nulitate in conditiile art. 21 al. (5) din Legea nr. 10/2001.
Nici criticile recurentului reclamant ce vizeaza cuantumul despagubiri acordate de prima instanta cu titlu de lipsa de folosinta nu pot fi retinute ca fondate.
Potrivit art. 483 Cod civil "Fructele naturale sau industriale ale pamantului, fructele civile, sporul animalelor (prasila), se cuvin proprietarul in puterea dreptului de accesiune.
Proprietatea, ca suma a celor trei atribute ale proprietarului - de a folosi bunul, de a-i culege fructele si de a dispune de bun include deci dreptul proprietarului de a se folosi de bunul sau, ceea ce inseamna ca acesta hotaraste asupra posesiei, iar in situatia in care proprietarul este lipsit de atributul folosintei, ca urmare a unor acte nelegale incheiate de terti, el este indreptatit sa beneficieze de repararea pagubei, constand in contravaloarea lipsei folosintei bunului.
In speta instanta de fond in mod judicios a stabilit aceasta contravaloare a folosintei prin raportare la valoarea chiriilor pe piata libera, avand in vedere metoda de evaluare a comparatiei directe; din expertiza efectuata de inginer G.M. rezultand ca pentru perioada 20 aprilie 2008-15 martie 2011 (data expertizei), lipsa de folosinta a terenului in suprafata de 206,40 mp ocupat de concesionar, in temeiul celor doua contracte anulate s-a cuantificat la suma de 13.136,65 euro (1,24 euro/mp teren). La aceasta suma s-a adaugat si suma de 3.071 lei ce reprezinta contravaloarea chiriei pentru intervalul situat intre data efectuarii expertizei si pana la pronuntarea hotararii judecatoresti.
In jurisprudenta sa instanta de contencios european a drepturilor omului a stabilit ca valoarea de piata a unor proprietati nu se stabileste in functie de "conditii ipotetice", iar potentialul de dezvoltare trebuie sa fie unul concret realizabil si sustenabil de probare (ex: "un proiect de exploatare economica a proprietatii care incepuse sa se realizeze"- Cauza Papanichopulos s.a. contra Greciei, hotararea din 31 octombrie 1995 sau existente unui "certificat prealabil de urbanism_ pentru construirea unui antrepozit si a unor birouri" - cauza Pine Valley Development Ltd. s.a. contra Irlandei, hotararea din 9 februarie 1993).
Prin urmare CEDO considera ca daunele materiale nu pot acoperi sume a caror acordare ar ascunde un caracter speculativ si a caror determinare este in functie de mai multe variante (cauza Radu contra Romaniei, speta in care Curtea a mai aratat ca valoarea se stabileste in functie de bunuri similare, raportata la piata imobiliara). Curtea are drept principiu de despagubire "varsarea unei sume rezonabile in raport cu valoarea bunului". (Ex. cauza Lithcwou s.a. contra Regatului Unit), totusi valoarea despagubirilor nu se poate compune decat din paguba rezultata din pierderea bunului si din privarea de folosinta" conform destinatiei sale "pierderi efectiv suportate" (cauza S. Taunb contra Romaniei) care sa fie justificate pe diferite probe (Cauza Cernea si altii contra Romaniei.
Or, in speta reclamantul nu a facut dovada ca pentru terenul in litigiu a avut oferte de inchiriere la un pret superior valorii practicate pe piata libera retinuta de expertul evaluator, si nici ca a initiat un proiect de dezvoltare imobiliara etc. pe acest teren, si datorita folosirii ilegale de catre parati i-a fost imposibil sa implementeze acest proiect, pierderea fiind superioara lipsei de folosinta stabilita de prima instanta.
In ceea ce priveste contractul de inchiriere depus la dosar de catre recurent si in temeiul caruia acesta a incasat un pret de 11,79 euro/mp pentru inchirierea unui teren alaturat terenul in litigiu, Curtea constata ca acesta nu este relevant pentru stabilirea contravalorii lipsei de folosinta a terenului in prezenta cauza. Recurentul a incheiat acest contract cu unul dintre titularii contractului de concesiune mentionati in Dispozitia nr. 416/22.08.2005 emisa in temeiul Legii nr. 10/2001, concesionar interesat in dezvoltarea proiectului sau economic, pretul fiind negociat cu reclamantul in calitate de persoana ce s-a subrogat in dreptul concedentului Consiliul Local Eforie, si s-a raportat la investitiile efectuate de concesionar pe teren si la profitul pe care concesionarul este interesat sa il obtina prin continuarea activitatii sale economice in spatiile comerciale edificate pe terenul inchiriat.
In ceea ce priveste terenul in litigiu parata S.C. A. GNR S.R.L. a refuzat stabilirea unor raporturi contractuale cu reclamantul, iar acesta din urma nu a dovedit ca terenul in litigiu a fost solicitat spre inchiriere de catre alti agenti economici , sau de alte persoane fizice si nici nu a dovedit ca ocuparea acestuia de constructiile provizorii ale fostului concesionar l-au impiedicat sa dezvolte anumite proiecte noi, in raport de care ar fi obtinut venituri superioare valorii de piata a chiriei avuta in vedere de expertul evaluator pentru perioada 2008-2001. In raport de aceasta situatie se retine ca pretentiile recurentului reclamant au un caracter pur speculativ, hotararea Tribunalului Constanta fiind legala si sub acest aspect.
II. Analizand legalitatea hotararii Tribunalului Constanta in raport de criticile paratilor Consiliul Local Eforie, Orasul Eforie si Primarul Orasului Eforie, instanta de recurs constata ca aceste critici sunt nefondate pentru urmatoarele considerente:
1. Motivul de recurs intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 3 Cod procedura civila - hotararea a fost pronuntata cu incalcarea competentei altei instante nu este incident in cauza, in conditiile in care exceptia de necompetenta materiala a Tribunalului Constanta in solutionarea actiunii nu a fost invocata in conditiile art. 159 al. (2) Cod procedura civila.
2. Nici critica recurentilor parati ce vizeaza solutia de constare a nulitatii contractului de concesiune nr. 86/2001 si nr. 87/2001 nu se retine a fi fondata.
In acest sens art. 304 pct. 3 Cod procedura civila prevede ca reprezinta motiv de casare a hotararii recurate pronuntarea unei hotarari cu incalcarea competentei de ordine publica a altei instante, invocata in conditiile legii.
La randul sau art. 159 al. (2) Cod procedura civila prevede ca "Necompetenta materiala si teritoriala de ordine publica poate fi invocata de parti si de catre judecator la prima zi de infatisare in fata primei instante, dar nu mai tarziu de inceperea dezbaterilor asupra fondului".
Cum in cauza paratii nu au invocat exceptia de necompetenta materiala a Tribunalului Constanta in fata primei instante de judecata la prima zi de infatisare, ci direct in recurs, Curtea constata ca in speta nu sunt incidente dispozitiile art. 304 pct. 3 Cod procedura civila, exceptia necompentetei materiale a Tribunalului Constanta nefiind invocata "in conditiile legii" pentru a determina casarea hotararii atacate.
Recurentii parati au sustinut ca incheierea celor doua contracte de concesiune a fost precedata de adoptarea H.C.L. nr. 136 din 31 mai 2001, prin care s-a hotarat concesionarea terenurilor in suprafata de 82,5 mp si respectiv de 127,5 mp. La data adoptarii HCL Eforie nr. 136/31.05.2001 reclamantul nu inregistrase la unitatea administrativ-teritoriala nicio notificare cu privire la aceste terenuri, situatie in care nu se poate retine sustinerea recurentilor ca perfectarea acestor contracte s-a realizat cu incalcarea art. 21 al. (5) din Legea nr. 10/2001, bunul nefiind indisponibilizat in temeiul legii speciale la momentul grevarii lui cu cele doua contracte de concesiune.
Aceste critici ale recurentilor parati ce vizeaza aplicarea gresita in speta a dispozitiilor art. 21 al. (5) din Legea nr. 10/2001 nu pot fi retinute ca fondate de instanta de recurs pentru urmatoarele considerente:
Art. 21 al. (5) din Legea nr. 10/2001 modificata prin Legea nr. 247/2005 reglementeaza in terminis (nulitate expresa) sanctiunea nulitatii absolute a actelor de instrainare, concesionare, locatie de gestiune, asocierea in participatiune, ipotecarea, locatiunea, precum si orice inchiriere cu privire la imobilele notificate ce intra sub incidenta Legii nr. 10/2001, acte incheiate pana la solutionarea procedurilor administrative declansate conform Legii nr. 10/2001.
Anterior adoptarii Legii nr. 274/2005, aceasta sanctiune era reglementata sub forma unei nulitati virtuale impusa de un interes public superior - repararea pagubelor pricinuite fostilor proprietari de fostul regim totalitar si de realizarea principiului esential al legii speciale, - restituirea in natura a imobilelor preluate abuziv in perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
In literatura de specialitate s-a retinut ca prin nulitate virtuala se desemneaza acea nulitate care nu este expres prevazuta de lege, dar care rezulta neindoielnic din modul in care este reglementata o anumita conditie de validitate a actului juridic civil sau, sanctiunea nulitatii trebuie aplicata pentru ca scopul dispozitiei legale incalcate sa fie atins. In functie de interesul protejat sau de scopul dispozitiei legale incalcate, nulitatea virtuala poate fi la randul ei absoluta sau relativa.
In speta, se retine ca la data formularii notificarii din 16 iulie 2001, art.7 si art.9 alin.(1) din Legea nr. 10/2001 reglementau in mod expres principiul restituirii in natura a imobilelor notificate si stabileau persoanele juridice - in calitate de unitati detinatoare - obligate prin lege sa restituie in natura "in starea in care se afla la data cererii de restituire" bunurile notificate.
Astfel art.9 alin.(1) din Legea nr. 10/2001 dispunea ca "Imobilele preluate in mod abuziv, indiferent in posesia cui se afla in prezent, se restituie in natura in starea in care se afla la data cereri de restituire si libere de orice sarcini".
Conform art. 9.1 din H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 (in vigoare la data incheierii procesului verbal de adjudecare nr. 54/2004 si a antecontractului de vanzare-cumparare nr. 4 din 20.09.2004). Sintagma "indiferent in posesia cui se afla in prezent" are semnificatia, pe de o parte, ca incidenta legii este stabilita erga omnes, indiferent de calitatea detinatorului (minister, institutie publica, etc.) si, pe de alta parte, are semnificatia stabilirii momentului in functie de care se face calificarea unitatii detinatoare, respectiv cel care detinea imobilul respectiv la data intrarii in vigoare a legii".
De asemenea, pct.20 alin.(1) din Legea nr. 10/2001 (devenit art.21 alin.(1) dupa republicare), prevedea ca "imobilele terenuri si constructii care intra in domeniul de aplicare al acestui act normativ si sunt detinute la data intrarii in vigoare de regii autonome, societati sau companii nationale, societati comerciale, cooperatiste sau de orice alte persoane juridice - se restituie persoanei indreptatite in natura".
Dispozitiile au caracter imperativ, legiuitorul stabilind in sarcina unitatii detinatoare enumerate mai sus obligatia de restituire in natura a imobilelor notificate si care intra in domeniul de aplicare al legii speciale, sanctiunea nerespectarii acestei obligatii fiind nulitatea virtuala absoluta.
Aplicarea dispozitiei mentionate, care constituie regula si totodata esenta si scopul Legii nr. 10/2001 implica, cum de altfel s-a statuat in mod explicit prin art. 20.1 din H.G. nr. 498/2003 indisponibilizarea imobilelor restituibile si suspendarea oricaror proceduri legale de instrainare catre alte persoane decat cele indreptatite in temeiul legii speciale, cu incepere de la data intrarii sale in vigoare, pana la solutionarea notificarii.
In raport de aceste considerente Curtea constata ca instanta de fond a retinut in mod judicios ca grevarea terenului in litigiu cu cele doua contracte de concesiune s-a realizat in perioada in care terenul fusese indisponibilizat conform dispozitiilor legii speciale, situatie in care cele doua contracte de concesiune cad sub incidenta art. 21 alin. (5) din lege.
Nu poate fi retinuta ca fondata nici sustinerea recurentilor parati ce vizeaza imposibilitate identificarii terenului concesionat, in conditiile in care contractele de concesiune mentioneaza in mod expres suprafata de teren supusa concesionarii, si contin schite cu privire la terenul concesionat, teren ce face parte integranta din fostul lot nr. 970 in suprafata totala de 600 mp, astfel cum rezulta din Dispozitie nr. 416/2005 de restituire in natura a terenului catre reclamant.
3. Nici critica recurentilor parati ce vizeaza gresita lor obligare la plata despagubirii in cuantum de 16.208 euro, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a terenului concesionat nu poate fi retinuta ca fiind fondata.
Izvorul raspunderii partilor il reprezinta fapta ilicita ce consta in concesionarea terenului in litigiu cu incalcarea dispozitiilor art. 21 al. (5) din Legea nr. 10/2001, paratii actionand in aceste contracte in calitate de concedenti, respectiv persoane juridice detinatoare ce aveau obligatia de a restitui terenul notificat in natura reclamantului in situatia in care acesta se afla la data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001- in speta liber de orice sarcini.
Legiuitorul roman a prevazut posibilitatea restituirii in natura a unor imobile grevate de contracte de concesiune, caz in care "noul proprietar se va subroga in drepturile statului sau ale persoanei juridice detinatoare cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, daca aceste contracte au fost incheiate potrivit legii"- art. 14 din Legea nr. 10/2001. Or in speta, pentru considerentele expuse anterior si pe care nu le vom mai relua - s-a retinut judicios ca actele de concesiune au fost incheiate cu incalcarea legii - art. 21 al. (5) din Legea nr. 10/2001, fiind lovite de nulitate, sanctiune stabilita de prima instanta si confirmata in recurs.
Esenta efectelor nulitatii este exprimata in chiar definitia nulitatii : lipsirea actului juridic civil de efectele construirii normelor edictate pentru incheierea sa valabila. Unul dintre principiile ce guverneaza efectele nulitatii actului juridic civil este efectul retroactivitatii potrivit caruia nulitatea nu produce efecte numai pentru viitor- ex nunc, ci pentru trecut, - ex tunc, adica aceste efecte se suie pana la momentul incheierii contractului. In temeiul retroactivitatii efectelor nulitatii se ajunge in situatia in care partile n-ar fi incheiat actul juridic. Art. 485 Cod civil (in vigoare la data perfectarii contractului de concesiune) reglementeaza o exceptie de la principiul neretroactivitatii nulitatii si anume pastrarea fructelor culese anterior anularii. In acest caz neretroactivitatea efectelor nulitatii se intemeiaza pe ideea de protectie a posesorului de buna credinta.
O problema ce se impune a fi clarificata este aceea daca recurentii parati, in calitate de concedenti ai terenului au fost de buna-credinta in perioada cuprinsa intre momentul incheierii contractului de concesiune si data promovarii actiunii in nulitatea contractelor de concesiune, intrucat dupa momentul formularii actiunii in anularea contractului de concesiune, nu se mai pune problema bunei-credinte a partilor contractului de concesiune, acestea luand cunostinta de viciile titlului, respectiv de incalcarea dispozitiilor art. 21 al. (5) din Legea nr. 10/2001 la data perfectarii contractului de concesiune.
In speta in raport de conditiile in care s-a incheiat contractul de concesiune si de imprejurarea ca terenul concesionat era indisponibilizat in temeiul Legii nr. 10/2001, anterior perfectarii acestor contracte, pentru considerentele expuse anterior si pe care nu le vom relua, Curtea constata ca recurentii parati nu au fost de buna-credinta neputand pastra fructele civile (redeventa) pe care au incasat-o sau care ar fi trebuit sa o incaseze pe perioada derularii contractului de concesiune, pana la data anularii lor.
Reclamantului, in calitate de proprietar al terenului concesionat in mod nelegal, nu ii incumba obligatia de a se subroga in drepturile concedentului si de a continua un raport juridic lovit de nulitate, ci in virtutea acestei calitati de proprietar are dreptul de a se bucura de toate prerogativele acestui drept, inclusiv de acela de a se folosi de bun si de a-i culege fructele naturale sau civile, iar persoanele vinovate de lipsirea reclamantului de folosinta bunurilor sale raman responsabile de acoperirea prejudiciului.
Cum recurentii parati si-au incalcat obligatia legala de a restitui reclamantului in natura terenul notificat, care era liber de orice sarcini la data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001 si cu incalcarea art. 21 al. (5) din Legea nr. 10/2001 au incheiat contracte de concesiune pentru acest teren, acestora le incumba obligatia de a repara prejudiciul suferit de reclamant ca urmare a lipsirii de folosinta bunului proprietatea sa in perioada 2008-2012, criticile recurentilor parati sub acest aspect fiind nefondate.
Pentru considerentele expuse, in baza art. 312 Cod procedura civila se va respinge recursul paratilor ca nefondat.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Prescriptii; Raspundere civila delictuala
Prescriptie extinctiva - inceput termen - art.8 din Decretul nr.167/1958 - luare la cunostinta a faptei Raspundere civil-delictuala - raspunderea comitentului pentru prepus - caracterul cert al prejudiciului - prejudiciu moral - incalcarea vietii de... - Sentinta civila nr. 11946 din data de 10.06.2009Contestatie formulata impotriva unei hotarari emise in procedura administrativa de contestare a deciziilor de pensie. Obligatia instantei de a proceda la un examen efectiv al sustinerilor reclamantului. - Hotarare nr. 70/AS din data de 08.04.2014
Contestatie decizie de pensionare. Interzicerea cumulului pensiei de stat cu veniturile de natura salariala provenite de la bugetul de stat daca nivelul acesteia depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie. - Hotarare nr. 113/AS din data de 30.09.2014
Contestatie decizie de pensionare. Recuperarea debitului rezultat in urma recalcularii drepturilor de pensie cuvenite reclamantei prin revizuirea stagiului de cotizare realizat de aceasta. - Hotarare nr. 128/AS din data de 10.06.2014
Conditionarea dreptului de a obtine recalcularea sau revizuirea pensiei de efectuarea unui demers administrativ: contestatie, cerere de revizuire sau de recalculare. - Hotarare nr. 13/AS din data de 04.02.2014
Aplicarea indicelui de corectie prevazut de art. 170 din Legea nr. 263/2010 si art. IV alin. 1 din OUG nr. 1/2014 persoanelor pensionate pentru limita de varsta in perioada 1 ianuarie 2011 - 22 ianuarie 2013, care anterior anului 2011 au beneficiat de pen - Hotarare nr. 179/AS din data de 12.11.2014
Aplicabilitatea art. 149 - 151 din Legea nr. 263/2010 numai in cazul contestatiilor impotriva deciziilor caselor teritoriale si sectoriale de pensii - Hotarare nr. 17/AS din data de 24.02.2014
Raspunderea patrimoniala a salariatilor. Incasarea unor drepturi salariale necuvenite raportat la criteriile stabilite in contractul colectiv de munca pentru acordarea lor. - Decizie nr. 262/CM din data de 24.06.2014
Protectia drepturilor salariatelor care efectueaza concediul pentru cresterea copilului in varsta de pana la doi ani. Situatia gradatiei de merit acordate in invatamantul preuniversitar. - Decizie nr. 203/CM din data de 27.05.2014
Necesitatea reinfiintarii postului desfiintat in cazul unei concedieri efectuate in baza art. 65 Codul muncii, care a fost anulata. - Decizie nr. 386/CM din data de 14.10.2014
Inlocuirea sanctiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de munca cu alta sanctiune. Prerogativa disciplinara a angajatorului de a aplica sanctiunea in temeiul art. 247 Codul muncii, dar cu respectarea criteriilor prevazute de art. 250 - Decizie nr. 286/CM din data de 09.09.2014
Incetare contract de munca. Contestatie decizie de concediere. Reorganizare activitate societate. - Decizie nr. 234/CM din data de 17.06.2014
Imposibilitatea reintegrarii in postul detinut anterior concedierii, cand intre timp a intervenit un caz de incetare de drept a contractului individual de munca. - Decizie nr. 97/CM din data de 18.03.2014
Descrierea faptei care constituie abatere disciplinara. - Decizie nr. 280/CM din data de 20.08.2014
Contestatie in anulare formulata pentru motivul incalcarii normelor referitoare la alcatuirea instantei. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 188/CM din data de 13.05.2014
Contestatie decizie de concediere. Reintegrarea contestatorilor pe posturile de?inute anterior. Plata de despagubiri pana la reintegrarea efectiva. Stabilirea criteriilor de individualizare. - Decizie nr. 144/CM din data de 09.04.2014
Concediere disciplinara. Director de agentie al unei societati de asigurari. - Decizie nr. 282/CM din data de 02.09.2014
Concediere colectiva. Modul de indeplinire a procedurii de informare si consultare prealabila in cazul existentei unor organizatii sindicale nereprezentative. - Decizie nr. 260/CM din data de 24.06.2014
Concediere pentru desfiintarea locului de munca. Conditii. Inexistenta unei cauze reale si serioase. - Decizie nr. 19/CM din data de 21.01.2014
Competenta generala a instantelor romane. Termenul de recurs. Identificarea, in cazul muncii pe platforme petroliere mobile, a locului "in care angajatul isi desfasoara in mod obisnuit activitatea", la care se refera art. 19 pct. 2 lit. a) din Regulamentu - Decizie nr. 181/CM din data de 10.06.2014