: Principiul libertatii contractuale. Lipsa acordului paratei la incheierea actelor juridice pretinse de reclamant. Inadmisibilitate.

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Botosani - Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ si Fiscal sub nr. 6977/40/2010, reclamantul Municipiul  Botosani a chemat in judecata parata S.N. R.B.- S.D.R. Iasi solicitand ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa se dispuna obligarea acesteia sa incheie contract de concesiune pentru terenul in suprafata de 19.992 mp situat in Botosani, Soseaua Nationala nr. 10; sa achite suma de 393.377 lei, reprezentand contravaloarea redeventei pentru respectiva suprafata de teren, aferenta perioadei 1.01.2005 - 30.09.2010; sa lase in deplina proprietate si posesie suprafata de 12.226 mp. situata in Botosani, B.M.E. si sa plateasca suma de 241.891 lei, reprezentand contravaloarea redeventei pentru acest din urma teren, aferenta aceleiasi perioade.
                 In motivarea actiunii, reclamantul a aratat, in esenta,  ca este proprietarul terenului de 32.218 mp compus din cele doua segmente, care a facut parte din patrimoniul fostului CAP Botosani, aspect stabilit prin Sentinta nr. 441/2007 a Tribunalului Botosani pronuntata in dosarul nr. 140/40/2007; ca, prin Decretul prezidential nr. 76/1978, s-a schimbat categoria de folosinta a terenului, din arabil in faneata, in scopul construirii Statiei de Radiodifuziune Botosani, insa prin Ordinul Ministrului Agriculturii si Industriei Alimentare nr. 532/1976, s-a transmis definitiv catre parata S.N. R.B.- S.D.R. Iasi doar suprafata de 2430 mp, pe care este amplasata constructia statiei radio, restul de 32.218 mp, facand parte din patrimoniul fostului CAP; ca, in virtutea calitatii sale de proprietar asupra terenului, a invitat reprezentantii legali ai paratei la conciliere directa, demers ce nu a produs efectul scontat; ca, in privinta terenului in suprafata de 19.992 mp, solicitarea de incheiere a contractului de concesiune se intemeiaza pe disp. art. 119 si 123 din Legea nr. 215/2001,  iar potrivit prevederilor art. 8 alin. 2 si 3 din Legea nr. 554/2004, instanta de contencios administrativ este competenta sa solutioneze litigiile ce apar in fazele premergatoare incheierii unui contract administrativ; ca, pentru terenul in suprafata de 12.226 mp, situat in B.M.E. FN, a inscris in cartea funciara dreptul de proprietate, iar  parata il ocupa in mod abuziv, aducand in acest fel atingere atributelor posesiei si folosintei.
                    Parata a formulat intampinare, prin care a invocat exceptia de necompetenta materiala a instantei de contencios, cu referire la capetele de cerere avand ca obiect "obligatia de a face" si "revendicare", cu argumentul ca acestea sunt de competenta instantei de drept comun, precum si exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului, exceptia de nelegalitate a HCL Botosani nr. 71/2010 si exceptia prescriptiei achizitive, iar pe fond, a solicitat respingerea actiunii ca netemeinica si nelegala.
                      Prin raspunsul la intampinare, reclamantul a precizat ca primele doua si ultimul capat de cerere vizeaza colectarea unor taxe la bugetul local in valoare de pana 500.000 lei, iar cel de-al treilea capat de cerere, respectiv revendicarea, are drept obiect un teren in valoare de 1.578.132,08 lei.
                    Prin Sentinta nr. 1159/25.05.2011, Tribunalul Botosani - Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal a admis exceptia necompetentei materiale si a declinat pricina, spre solutionare, in favoarea Judecatoriei Botosani retinand, in esenta, ca obiect al primului capat de cerere il constituie un teren aflat in proprietate privata, iar cererea in revendicare a suprafetei de 12.226 mp, potrivit art. 1 pct. 1 coroborat cu art. 13 alin. 1 CPC este de competenta Judecatoriei Botosani, in absenta indicarii unei valori de peste 500.000 lei; ca, cererile de  obligare a paratei la  plata unor sume cu titlu de redeventa pentru cele doua terenuri in litigiu, sunt accesorii cererii principale, dispozitiile art. 248 si 256 din Legea nr. 571/2003 nefiind aplicabile in speta.
                   Cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Botosani sub nr. 11053/193/2011 din data de 26.07.2011.
                   Reclamantul a formulat precizari, invocand exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Botosani, in temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004, apreciind ca si prin raportare la valoarea terenului revendicat - 1.578.132,08 lei, cererea este de competenta tribunalului.
                    Parata a depus la dosar precizari la intampinare, invocand de asemenea, exceptia necompetentei materiale a judecatoriei, cu argumentul ca terenul revendicat are o valoare de peste 500.000 lei, iar pretentiile cu titlu de redeventa insumeaza 635.268 lei, valoare situata peste acelasi prag.
                   La solicitarea instantei, reclamantul a mai precizat ca valoarea contractului de concesiune pentru terenul de 19.992 mp este de 69.972 lei/an; ca, acest act se va perfecta pe durata existentei constructiei si ca, durata normala de "viata" a unei constructii cu caracter definitiv este de 49 ani.
                  Prin sentinta civila nr. 1356 din 24 februarie 2012, Judecatoria Botosani  a admis exceptia de necompetenta  materiala  si  a declinat competenta de solutionare a actiunii in favoarea Tribunalului Botosani - Sectia I civila retinand, in esenta, ca  pe de o parte, primul si al treilea capat de cerere sunt evaluate la sume de peste 500.000 lei fiecare, iar pe de alta parte, al doilea si al patrulea capat de cerere au caracter accesoriu, atragand incidenta dispozitiilor art. 17 CPC; ca, acordarea sumelor solicitate cu titlu de redeventa este conditionata de recunoasterea prealabila a indreptatirii reclamantului la incheierea unui contract de concesiune si respectiv, la recuperarea posesiei celui de-al doilea teren si numai astfel ar fi posibil a se calcula si pentru trecut, contravaloarea lipsei de folosinta a imobilelor in litigiu.; ca, potrivit art. 2 alin. 1 lit. b) CPC, tribunalul judeca in prima instanta cererile in materie civila al caror obiect are o valoare de peste 500.000 lei; ca, asa cum s-a stabilit si prin Decizia nr. 1159/25.05.2011 a Tribunalului - Sectia de Contencios, terenul in litigiu face parte din domeniul privat al municipiului Botosani, imprejurare de natura a atrage competenta instantelor civile, nu de contencios.
                  Dosarul a fost inregistrat pe rolul  Tribunalului  Botosani - Sectia I civila la data de 18.05.2012, sub nr. 3566/40/2012, partile depunand  precizari  si  raspuns la precizari, iar ulterior, s-au  solicitat si  admis probele cu inscrisuri si doua  expertize  in specialitatea topografie si radiocomunicatii, probe solicitate de societatea parata, in dovedirea cererii  reconventionale,  avand ca obiect actiune in  uzucapiune. 
                 Prin sentinta nr. 235 din 20 februarie 2014, Tribunalul Botosani - Sectia I civila a respins exceptia lipsei de competenta a Sectiei I Civila, invocata de reclamantul M.B.; a respins, ca nefondate, actiunea principala, asa cum a fost modificata, cererea reconventionala si cererea de acordare a cheltuielilor de judecata formulata de parata - reclamanta S.N R.B -D.R. Iasi si a dispus restituirea taxei de timbru achitata de reclamantul M.B. in cuantum de 19.892 lei, conform ordinului de plata nr. 4360 din 07.09.2012, ca nedatorata.
                 Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut, in esenta, ca  cererea avand ca obiect  incheierea unui contract de concesiune cu  privire la un teren proprietate privata  a statului  sau  unitatii  administrativ teritoriale  nu  se  incadreaza in  sfera de reglementare a art.  2  alin.  1 lit.  c) din  Legea nr.  554/2004, competenta  fiind  instanta de drept comun, in  cazul  de fata, dupa  valoarea obiectului care depaseste suma de 500.000 lei, Tribunalul  Botosani; ca, bunul este proprietate privata, rezulta  cu  certitudine  din Hotararea Consiliului Local Botosani nr. 71/31.03.2010, prin  care  a fost  aprobata includerea in inventarul cu bunurile proprietate privata  a terenului pentru  care se solicita obligarea paratei la incheierea contractului  de concesiune; ca,  exceptiile nelegalitatii Hotararii Consiliului Local Botosani nr. 71/31.03.2010 si  respectiv, a lipsei calitatii procesuale active a reclamantului  Municipiului Botosani au fost irevocabil transate, prin  Decizia nr. 1513/08.05.2013 a Curtii  de Apel  Iasi, pronuntata in dosarul nr. 7862/99/2011, asa incat nu se mai impune  reluarea acelorasi  aspecte discutate,  deoarece s-ar  incalca autoritatea de  lucru  judecat; ca, prin  art.  VI al Decretului  prezidential  nr.  76/03.04.1978 a fost  aprobata schimbarea categoriei  de folosinta a suprafetei  de 37.629 m.p. teren, din  arabil in  faneata,  in scopul  construirii Statiei de Radiodifuziune Botosani, iar prin  Ordinul Ministerului  Agriculturii si  Industriei Alimentare nr.  532/22.11.1976 i-a fost transmis societatii parate, cu  caracter definitiv, numai terenul in  suprafata  de 2430 m.p. , pe care este amplasata  constructia statiei radio, restul suprafetei de 32.208 m.p. facand parte din patrimoniul fostului C.A.P.  Botosani; ca, incepand cu anul 1978, intreaga suprafata  de teren, respectiv 34.638 m.p. a fost  detinuta  de R.D.F. Botosani, fiind inregistrata  in  patrimoniul  acesteia si, conform concluziilor celor doua expertize administrate in  cauza, este ocupata in totalitate de componentele statiei, respectiv: cladiri autorizate, echipamente si instalatii subterane, fiind necesara pentru functionarea fireasca a statiei intreaga suprafata de teren alocata de autoritati in perioada 1976-1978, indiferent sub ce forma; ca, este adevarat ca in  fisa fostului  C.A.P. este evidentiata  parcela 412, sola 44, cu suprafata de 4,5 ha., in care este cuprinsa si suprafata aferenta segmentului din B.M.E., pe care s-a construit statia de Radiodifuziune Botosani, cu privire la suprafata de 2430 m.p. teren, eliberandu-se certificatul  de atestare a dreptului de proprietate conform H.G. 834/1991, intrucat este suprafata de teren acoperita cu obiectivul aflat deasupra terenului,  dar cu privire la suprafata de  37820 m.p., pentru care societatea parata nu poate  face dovada existentei unui drept de administrare reglementat de lege, este de observat ca pe aceasta se afla dispusa  instalatia subterana, de asemenea exploatata  de parata; ca, societatea-parata a dovedit folosinta intregii suprafete de teren, pe care are  incorporata statia de radiodifuziune,  situatie ce rezulta din documentatia ce a stat la baza emiterii decretului prezidential din 03.04.1978, in scopul construirii statiei de radiodifuziune, atat cu  privire la suprafata de 2430 m.p., cu caracter definitiv, cat si  cu privire la suprafata de 38064 m.p., cu  caracter temporar; ca, desi  instantele anterioare nu i-au  recunoscut paratei un drept de administrare, implicit s-a retinut in  favoarea acesteia un drept de folosinta pe perioada existentei  obiectivului, situatie in care chiar  daca municipiul  Botosani reclama un drept de proprietate, parata  nu poate fi  obligata  la incheierea unui contract de concesiune, intrucat, este deja  titulara unui  drept de folosinta recunoscut, acest fapt, rezultand  din  declaratiile de  impunere aflate la dosar, in care se mentioneaza ca aceasta detine  teren in folosinta  pentru care i-a fost stabilita si pentru care achita taxa de folosire teren, conform prevederilor art. 256 al. 3 din  Legea 571/2003 privind codul fiscal, in  care se arata ca pentru  terenurile proprietate publica sau privata ale statului ori ale unitatilor administrativ teritoriale, concesionate, inchiriate, date in administrare ori in folosinta, se stabileste taxa pe teren, care reprezinta sarcina fiscala a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinta,  dupa caz, in  conditii similare impozitului pe teren; ca, societatea-parata  este parte a  unei  conventii de dare in folosinta a terenului pe perioada existentei investitiei, iar  cererea reclamantului, de obligare la incheierea unui contract de concesiune se grefeaza peste existenta unui drept de folosinta pe care parata il are si care este recunoscut de dispozitiile legale si de altfel, unitatilor administrative teritoriale le-a fost recunoscuta posibilitatea  de a ceda in acest mod unul din atributele dreptului de  proprietate, care este folosinta, contractele de concesiune nefiind  prevazute  in mod exclusiv; ca, parata nu poate fi  obligata la incheierea unui contract de concesiune cu reclamantul, intrucat a primit terenul in folosinta pe intreaga durata a investitiei,  folosinta poate fi si gratuita, iar acest drept recunoscut intr-un anumit context  social, chiar si peste schimbarile survenite, nu poate permite reclamantului sa nu respecte conventiile valabil incheiate sub imperiul legilor anterioare; ca, terenul folosit de parata are o situatie speciala, este acoperit cu  echipament si  instalatii ce se impune a fi protejate, modalitatea de transmitere fiind deja stabilita  si nu  se  impune in mod obligatoriu doar concesiunea, in  acest sens fiind si dispozitiile art. 124 din  Legea nr.  215/2001.
            Cu privire la cererea reconventionala  formulata  de  societatea parata,  avand ca obiect recunoasterea unui drept de proprietate, prin intervenirea uzucapiunii de 30 de ani, asupra terenului aferent statiei de radiodifuziune Botosani, tribunalul a constatat ca pentru solutionarea favorabila  a unor astfel de actiuni este imperios necesar ca posesia sa indeplineasca anumite conditii, respectiv, ca cel ce invoca  dobandirea acestui drept real  sa nu  fie  doar un detentor precar, cum  este cazul de fata, intrucat precaritatea, inseamna mai mult decat un viciu al posesiei,  semnifica  chiar absenta acesteia, or, parata-reclamanta nu s-a comportat ca un  proprietar   asupra terenului, ci dimpotriva, in 2007 a solicitat recunoasterea unui  drept de administrare ce i-a fost  respins  in mod irevocabil si  care denota lipsa elementului psihologic de a stapani bunul ca si proprietar, ea insasi pretinzand  dreptul de a folosi  terenul, doar fara a  plati  redeventa intr-o conventie de concesiune; ca, s-a aparat prin invocarea uzucapiunii doar in raport de cererea principala a reclamantului, fiind evident ca nu  a  posedat niciodata  sub nume de  proprietar si prin urmare, nu poate sa  schimbe calitatea acestei  posesiuni,  care i-a fost  cedata in mod benevol si fara ca statul sa renunte la dreptul de proprietate.
          Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat apel reclamantul M.B., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, reiterand exceptia lipsei competentei materiale a Sectiei civile a Tribunalului Botosani, invocata la instanta de fond si motivarea acesteia din precizari.
          In dezvoltarea motivelor de apel, apelantul a aratat, in esenta, ca in mod gresit a apreciat tribunalul ca paratei-intimate i s-ar fi acordat un drept de folosinta exclusiva pe perioada existentei obiectivului, deoarece din inscrisurile depuse la dosar rezulta ca autoritatile au manifestat vointa de a permite temporar folosirea terenului pe perioada montarii instalatiei subterane, cu obligarea acesteia la redarea terenului spre folosinta proprietarului CAP Botosani, pentru a nu-l impiedica in exercitarea tuturor prerogativelor dreptului de proprietate; ca, fata de disp. art. 18 alin. 2 si art. 31 alin. 2 din  Legea nr. 18/1991, societatii-parate nu-i poate fi recunoscut un drept de folosinta asupra terenului in litigiu decat in baza unui drept de administrare legal constituit; ca, in mod eronat tribunalul a considerat ca parata este parte a unei conventii de dare in folosinta a terenului pe perioada existentei investitiei, intrucat, asa cum si instanta suprema a retinut, aceasta nu a facut dovada existentei niciunui document care sa ateste dreptul sau de administrare; ca, in mod neintemeiat, prima instanta a retinut ca parata nu poate fi obligata la incheierea unui contract de concesiune, intrucat este deja titulara unui drept de folosinta pentru care achita taxa de folosire teren, din motivarea hotararii reiesind ca judecatorul fondului a stabilit in mod gresit faptul ca taxa de folosire teren exclude posibilitatea obligarii intimatei-parate la plata unei redevente in baza unui contract de concesiune, aceasta opinie fiind contrara disp. art. 256 alin.3 din Legea nr. 571/2003.
            Examinand legalitatea si temeinicia sentintei atacate, prin prisma  actelor si lucrarilor dosarului si a criticilor invocate, Curtea constata ca apelul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
In ceea ce priveste primul motiv de apel, referitor la necompetenta Sectiei civile a Tribunalului Botosani in solutionarea fondului litigiului care, in opinia reclamantului-apelant ar fi revenit Sectiei de contencios administrativ si fiscal a aceleiasi instante, Curtea apreciaza ca necompetenta functionala a sectiilor instantei este una de ordine privata in acceptiunea art. 159 VCod de proc. civ., care, in conformitate cu prev. art. 1591 alin. 3 din acelasi act normativ, putea fi invocata doar de catre parat, prin intampinare. Per a contrario, invocarea acesteia de catre reclamant apare ca inadmisibila, imprejurare in care, instanta de apel va mentine solutia de respingere a exceptiei necompetentei Sectiei civile a Tribunalului Botosani in solutionarea litigiului, cu substituirea motivarii in sensul celor ce preced.
Cu referire la fondul cauzei, Curtea apreciaza ca solutionarea raportului juridic litigios trebuie subordonata modului de interpretare si aplicare a principiului libertatii contractuale.
Doctrina si jurisprudenta in materie sunt cvasiunanime in statuarea ideii ca, factorul esential al unui contract este acordul de vointa al partilor - vointa lor juridica - fundamentul fortei obligatorii a contractului.
Altfel spus, teoria autonomiei de vointa reprezinta sursa ideologica a trei principii elementare ale contractului: principiul libertatii contractuale (libertatea de a se obliga contractual si de a stabili continutul contractului), principiul consensualismului (care reprezinta urmarea imediata a libertatii contractuale si care se traduce in realitate, prin libertatea de forma) si principiul fortei obligatorii a contractului (care, la randul sau, este urmarea primelor doua principii).
Este cunoscut faptul ca, pentru validitatea unui contract, este necesara o vointa juridica valabila sub toate aspectele sale, respectiv o manifestare de vointa reala, serioasa, constienta, neviciata, ferma, neechivoca, precisa, completa si cu intentia de a angaja din punct de vedere juridic.
Astfel, in absenta acordului paratei la incheierea contractelor pretinse de reclamant, recurgerea acestuia din urma la concursul fortei coercitive a statului, care sa acopere lipsa manifestarii de vointa a celei dintai in sensul dorit, prin obligarea acesteia la incheierea contractelor, este de natura sa incalce principiul libertatii contractuale, ceea ce nu poate fi primit.
Fata de cele ce preced, Curtea va mentine solutia de respingere a pretentiilor reclamantului (principale si accesorii), cu substituirea motivarii primei instante circumscrisa recunoasterii in patrimoniul paratei a unui drept de folosinta asupra terenului in litigiu, aspect neesential din perspectiva obiectului litigiului.
Invocarea de catre reclamant a calitatii sale de proprietar asupra respectivei suprafete de teren este de asemenea lipsita de relevanta, in prezentul cadru procesual, precizat in afara oricaror ambivalente in fata instantei de fond (obligare incheiere contracte de concesiune, precum si la plata redeventelor aferente).
In consecinta, constatand legalitatea sentintei atacate pentru motivele mentionate care exclud, totodata, cercetarea celorlalte critici invocate, Curtea, vazand ca nici din oficiu nu sunt date motive de nulitate, in temeiul art. 296 VCod de proc.civ., va respinge apelul ca nefondat, mentinand hotararea tribunalului cu substituirea motivarii in sensul celor aratate in considerentele prezentei decizii.