Recurs declarat de partea vatamata impotriva incheierii prin care s-a respins cererea de arestare preventiva a inculpatilor. Inadmisibilitate.

Cod procedura penala, art. 141

Recursul partii vatamate declarat impotriva hotararii prin care s-a respins cererea de arestare preventiva a inculpatilor este inadmisibil, intrucat potrivit art. 141 Cod procedura penala. Titularii dreptului de recurs in aceasta situatie sunt exclusiv procurorul si inculpatul.

Asupra recursului declarat de partea vatamata R. I.
Prin incheierea penala pronuntata la data de 30 decembrie 2008 in dosarul nr. 104/102/2008 al Tribunalului Mures, in temeiul art. 160 indice a, alin.1 Cod procedura penala, s-a respins ca neintemeiata cererea formulata de partea vatamata R. I, avand ca obiect luarea masurii arestarii preventive fata de inculpatii O. D. si P. I. M.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut faptul ca, prin cererea formulata in fata instantei de judecata la termenul din data de 12.09.2008, partea vatamata R. I. a solicitat luarea masurii arestarii preventive fata de inculpatii O. D., trimis in judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Tribunalul Mures, intocmit la data de 17.01.2008, pentru savarsirea infractiunilor prev. de art. 250 alin.1 si 5 Cod penal, si prev. de art.192 alin.1, 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal si P. I. M., trimis in judecata prin acelasi act de sesizare pentru savarsirea infractiunilor prev. de art. 182 alin.1 Cod penal si 192 alin.1 si 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Instanta de fond a respins ca neintemeiata cererea partii vatamate, aratand ca aceasta nu a inteles sa indice nici verbal si  nici inscris temeiul de drept pe care intelege sa-si fundamenteze cererea formulata. S-a precizat ca, din oficiu, nu s-a identificat nici un temei concret care ar fi incident in cauza analizata si ca procesul penal se poate desfasura in bune conditii cu cei doi inculpati aflati in stare de libertate.
Impotriva incheierii mentionate a declarat recurs partea vatamata R. I.
In motivarea cererii de recurs formulate, partea vatamata a criticat hotararea instantei de fond sub aspectul nelegalitatii, aratand ca se justifica in cauza arestarea inculpatilor.
 La termenul de solutionare a recursului din data de 7 ianuarie 2009, instanta a pus in discutie, din oficiu, exceptia inadmisibilitatii caii de atac promovate de partea vatamata.
Analizand recursul declarat, in raport de exceptia invocata din oficiu de catre instanta si in raport de  limitele investirii instantei de recurs, astfel cum sunt determinate de art. 385 indice 6, 385 indice 8 si 385 indice 9 Cod procedura penala, se constata urmatoarele:
Obiectul recursului declarat in prezenta cauza vizeaza incheierea instantei prin care s-a respins cererea de luare a masurii arestarii preventive a inculpatilor, cerere formulata in cauza de partea vatamata.
Potrivit dispozitiilor art. 141 Cod procedura penala, care reglementeaza calea de atac impotriva incheierii pronuntate de instanta in cursul judecatii privind masurile preventive, titularii dreptului de recurs sunt exclusiv procurorul si inculpatul.
Reglementarea continuta in textul de lege mentionat mai sus reprezinta o concretizare a garantiei "habeas corpus" instituita prin art. 5 paragraful 4 din Conventia Europeana, respectiv dreptul recunoscut persoanei de a exercita o cale de atac impotriva unei decizii de arestare sau detinere si respectiv posibilitatea exercitarii controlului judiciar al legalitatii detentiei persoanei private de libertate, astfel ca determinarea sferei titularilor dreptului la un recurs astfel cum este reglementat de art. 141 Cod procedura penala este esentiala, conditionand insasi valabilitatea controlului de legalitate al detentiei.
Valabilitatea sesizarii instantei competente a solutiona recursul impotriva incheierilor pronuntate in cursul judecatii privind masurile preventive este strict conditionata de calitatea de titular al dreptului la recurs, efectul devolutiv al recursului fiind limitat si in raport de calitatea procesuala pe care o are persoana care declara recurs, conform art. 385 indice 6 alin.1 Cod procedura penala, intrucat efectele declaratiei de recurs impotriva incheierilor pronuntate in cursul judecatii privind masurile preventive produc efecte nemijlocite sub aspectul privarii de libertate.
Astfel, relevanta determinarii sferei titularilor dreptului la recursul consacrat de art. 141 Cod procedura penala, din perspectiva garantiei instituite prin art. 5 paragraful 4 din Conventie, rezida si in faptul ca exercitarea acestui control de legalitate se realizeaza prin raportare la cerintele de fond si de procedura necesare pentru a dispune o asemenea masura, atat din perspectiva dreptului intern cat si prin raportare la prevederile Conventiei Europene. ( in acest sens Hotararea CEDO din 13 februarie 2001, cauza Lietzow contra Germaniei, paragraful 44; Hotararea CEDO din 15 noiembrie 2005, cauza Reinprecht contra Austriei, paragraful 31).
Din aceasta perspectiva semnificatia calitatii de titular al recursului impotriva incheierilor pronuntate de instanta in cursul judecatii privind masurile preventive este majora sub aspectul legalitati detentiei preventive si implicit al respectarii dreptului recunoscut de art. 5 paragraful 4 din Conventie - conceptul de legalitate din paragraful 4 avand acelasi inteles cu cel din paragraful 1 - intrucat conditioneaza insasi valabilitatea sesizarii instantei de recurs, cu toate consecintele care decurg din acest fapt si respectiv legalitatea arestarii preventive.
Legiuitorul in continutul art. 141 Cod procedura penala a realizat o determinare expresa a titularilor dreptului la recurs facand referire la  procuror si respectiv la inculpat, sistemul aplicat in continutul acestui text de lege pentru determinarea sferei titularilor dreptului la recurs fiind cel al determinarii speciale, sistem conform caruia titularii dreptului de recurs pot ataca numai hotararile penale pe cale legea nu le exclude de la dreptul lor de recurs si numai in limitele prevazute de lege. ( Traian Pop - Drept procesual penal, volumul IV, Cluj 1948, pagina 344).
Se realizeaza de catre legiuitor astfel in reglementarea continuta de art. 141 Cod procedura penala o restrictionare a titularilor dreptului la recurs impotriva incheierilor privind masurile preventive exclusiv la inculpat si procuror in considerarea caracterului masurii arestarii preventive care are o natura procesual penala, neputand fi dispusa decat in scopul asigurarii bunei desfasurari a procesului penal.
 In conditiile in care, prin proces penal se intelege  activitatea reglementata de lege pe care o desfasoara autoritatile publice, anume desemnate, ( Grigore Teodoru - Tratat de drept procesual penal, Editura Hamangiu 2007, paragraful 4),  cu participarea activa a persoanelor interesate ca titulare de drepturi si obligatii, in scopul constatarii la timp si in mod complet a faptelor care constituie infractiuni, obligatia asigurarii bunei desfasurari a procesului penal revine exclusiv autoritatilor judiciare, acestea avand competente specifice in raport de faza de desfasurare a procesului penal.
Este irelevant "interesul" eventual demonstrat de partile din proces, la care face referire textul articolului 362 alin.1 lit. f Cod procedura penala, in exercitarea recursului reglementat de art. 141 Cod procedura penala, in conditiile in care, acestea nu au insasi dreptul substantial in aceasta materie, neavand prerogative in sensul asigurarii bunei desfasurari a procesului penal. Precizarea din cuprinsul art. 141 Cod procedura penala, a titularilor dreptului de recurs impotriva incheierilor pronuntate de instanta in cursul judecatii privind masurile preventive, evidentiaza tocmai inexistenta unei suprapuneri a drepturilor subiective recunoscute persoanelor specificate de art. 362  alin. 1 Cod procedura penala, cu dreptul de a exercita calea de atac recunoscuta de lege in materia masurilor preventive, justificata de scopul si natura acestora. Ori, recunoasterea dreptului la recurs impotriva incheierilor pronuntate de instanta in cursul judecatii privind luarea masurii arestarii preventive altor titulari decat cei determinati in continutul art. 141 Cod procedura penala, in conditiile inexistentei  unui drept subiectiv al acestora consacrat prin lege ar reprezenta  o incalcare la exercitarea controlului de legalitate prevazut de art. 5 paragraful 4 din CEDO, conferind un caracter nelegitim masurii arestarii preventive, intrucat ar presupune luarea acestei masuri in alt scop decat cel prevazut de art. 5 paragraful 1 lit. c din Conventia Europeana, respectiv aducerea persoanei in fata autoritatilor judiciare competente.
Partea vatamata nefiind inclusa de legiuitor in categoria expres determinata a titularilor dreptului de recurs impotriva incheierilor pronuntate de instanta in cursul judecatii privind masurile preventive astfel cum sunt enuntati in continutul textului art. 141 Cod procedura penala, recursul declarat de aceasta este  inadmisibil, astfel ca analiza caii de atac exercitate in cauza din perspectiva conditiilor de fond care ar justifica luarea masurii arestarii preventive a inculpatilor nu se impune intrucat contravine  controlului de legalitate al detentiei impus de art. 5 paragraful 4 din Conventia Europeana, si respectiv scopului restrictiilor privind libertatea persoanei pe care le autorizeaza art. 5 paragraful 1 din Norma Conventionala la care s-a facut referire mai sus. (Hotararea CEDO din 29 noiembrie 1988, cauza Brogan si altii contra Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 65; Hotararea CEDO din 14 decembrie 2006 cauza Filip contra Romaniei, paragraful 73).
In raport de considerentele enuntate mai sus recursul declarat de partea vatamata impotriva incheierii pronuntate de instanta de fond prin care s-a respins propunerea de luare a masurii arestarii preventive este inadmisibil si urmeaza a fi respins conform art. 385 indice 15 pct. 1 lit. a Cod procedura penala.
In baza art. 192 alin. 2 Cod procedura penala,  se va dispune obligarea partii vatamate recurente la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare catre stat in recurs.