Calitate procesuala

Prin sentinta civila nr.113 din 24.01.2008 Tribunalul Mures a respins exceptia inadmisibilitati actiunii;  A respins   exceptia   lipsei   calitatii   procesuale   pasive   a   paratului MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR; A admis actiunea civila, avand ca obiect un conflict de drepturi, formulata de reclamantii M. C., B. J., M. H. Z, H. S., A. A., S.C. I.,  P. M.,  A. A.,  O. G., S. F., G. D., C. M., toti cu domiciliul ales Mures, str. Justitiei, nr.l, jud. Mures, in contradictoriu cu paratii C.A TG.  MURES, cu sediul in Tg.  Mures,  str.  Justitiei,  nr.l, jud.  Mures, T. MURES, cu sediul in Tg. Mures, str. Bolyai, nr.30, jud. Mures, M. J, cu sediul in Bucuresti, str. Apollodor, nr.17, sector 5, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR cu sediul ales in Tg. Mures, str. Gh. nr.1-3, jud. Mures, cu citarea obligatorie a CONSILIULUI NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII cu sediul in Bucuresti, , nr.1-3, sector 1.A obligat paratii in solidar la calcularea si la plata in favoarea fiecarui reclamant a unei despagubiri echivalente cu diferentele de drepturi salariale reprezentand sporul de confidentialitate de 15% din salariul de baza, pe toata perioada in care fiecare reclamant a fost incadrat la instantele judecatoresti din raza paratului T. M, in perioada 26.10.2004 - 24.01.2008.S-a dispus ca sumele mai sus mentionate cuvenite reclamantilor sa  fie actualizate in functie de rata inflatiei, calculata de la data scadentei lunare a fiecarui spor neacordat in mod discriminatoriu si pana la data executarii efective a prezentei  hotarari. obligat paratul TRIBUNALUL MURES sa inscrie in carnetele de munca ale reclamantilor mentiunile corespunzatoare drepturilor banesti mai sus mentionate. A obligat   paratul   MINISTERUL  ECONOMIEI  SI   FINANTELOR  sa   aloce fondurile necesare  platii  in  favoarea  reclamantilor  a  despagubirilor  mai  mentionate.
Prin incheierea din 17.02.2008 a Tribunalului Mures s-a dispus indreptarea din oficiu a erorii materiale strecurata in dispozitivul sentintei civile nr.113/24.01.2008 pronuntata in dosarul nr.3293/102/2007 al Tribunalului Mures, (privind omiterea includerii si a numelui reclamantei J. R.), avand ca parti pe reclamantii M. C., B. J., M. H. ZZUZSANNA, H. S., A. A., S.C. I.,  P. M.,  A. A.,  O. G., S. F., G. D., C. M si CURTEA DE APEL TG. MURES, TRIBUNALUL MURES, MINISTERUL JUSTITIEI, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR, cu citarea obligatorie a CONSILIULUI NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, in sensul ca alineatul 3 din dispozitivul sentintei va avea urmatorul cuprins: "Admite actiunea civila, avand ca obiect un conflict de drepturi, formulata de M. C., B. J., M. H. ZZUZSANNA, H. S., A. A., S.C. I.,  P. M.,  A. A.,  O. G., S. F., G. D., C. M , in contradictoriu cu paratii CURTEA DE APEL TG. MURES, TRIBUNALUL MURES, MINISTERUL JUSTITIEI, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR, cu citarea obligatorie a CONSILIULUI NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII.
Prin sentinta civila nr.692/22.04.2008 a Tribunalului Mures s-a respins exceptia inadmisibilitati actiunii, s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR; s-a  admis cererea de completare a sentintei civile nr.ll3/24.01.2008 pronuntata de Tribunalul Mures in dosarul nr.3293/102/2007, formulata de reclamantii M. C., B. J., M. H. Z, H. S., A. A., S.C. I.,  P. M.,  A. A.,  O. G., S. F., G. D., C. M, in contradictoriu cu paratii CURTEA DE APEL TG. MURES, TRIBUNALUL MURES, MINISTERUL JUSTITIEI, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR prin  Directia Generala a Finantelor Publice Mures, cu citarea obligatorie a CONSILIULUI NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII; au fost obligati paratii in solidar la calcularea si la plata in favoarea fiecarui reclamant a unei despagubiri echivalente cu diferentele de drepturi salariale reprezentand sporul de confidentialitate de 15% din salariul de baza, pe toata perioada in care fiecare reclamant a fost incadrat la instantele judecatoresti din raza paratului TRIBUNALUL MURES, in perioada 26.10.2004 - 24.01.2008; s-a dispus ca sumele mai sus mentionate cuvenite reclamantilor sa fie actualizate in functie de rata inflatiei, calculata de la data scadentei lunare a fiecarui spor neacordat in mod discriminatoriu si pana la data executarii efective a prezentei hotarari; a fost obligat paratul TRIBUNALUL MURES sa inscrie in carnetele de munca ale reclamantilor mentiunile corespunzatoare drepturilor banesti mai sus mentionate; a fost obligat paratul MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR sa aloce fondurile necesare platii in favoarea reclamantilor a despagubirilor mai sus mentionate.
S-a completat sentinta civila nr.113/24.01.2008 pronuntata de Tribunalul Mures in dosarul nr.3293/102/2007 in sensul ca:
Au fost obligati paratii in solidar la calcularea si la plata in favoarea fiecarui reclamant a unei despagubiri echivalente cu diferentele de drepturi salariale reprezentand sporul de confidentialitate de 15% din salariul de baza, pe toata perioada in care fiecare reclamant a fost incadrat la instantele judecatoresti din raza paratului TRIBUNALUL MURES, incepand cu data de 25.01.2008 si in continuare, pana la incetarea starii de discriminare a reclamantilor.
S-a dispus ca sumele mai sus mentionate cuvenite reclamantilor sa fie actualizate in functie de rata inflatiei, calculata de la data scadentei lunare a fiecarui spor neacordat in mod discriminatoriu si pana la data executarii efective a prezentei hotarari.
A fost obligat paratul TRIBUNALUL MURES sa inscrie in carnetele de munca ale reclamantilor mentiunile corespunzatoare drepturilor banesti mai sus mentionate.
A fost obligat paratul MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR sa aloce fondurile necesare platii in favoarea reclamantilor a despagubirilor mai sus mentionate.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs in termen legal paratii  Directia Generala a Finantelor Publice Mures in numele Ministerului Economiei si Finantelor si Ministerul Justitiei si reclamantele M. C., B. J., M. H. Z, H. S., A. A., S.C. I.,  P. M.,  A. A.,  O. G., S. F., G. D., C. M.
Parata  Directia Generala a Finantelor Publice Mures a solicitat, in principal, respingerea cererii de chemare in judecata ca fiind inadmisibila, datorita lipsei calitatii procesuale pasive a acesteia si in subsidiar, ca nefondata.
In motivarea cererii s-a aratat ca in materia litigiilor de munca o cerere de chemare in judecata a Ministerului Economiei si Finantelor intrucat nu exista raporturi juridice de munca iar potrivit OG nr.19/2006 si OG nr.6/2007 de aceste dispozitii legale beneficiaza alte categorii de personal.
In drept, s-au invocat disp.art.304 pct.9 Cod procedura civila.
Paratul Ministerul Justitiei a aratat ca in cauza sunt incidente disp. art.304 alin.4 Cod procedura civila, ca nu exista temei legal pentru acordarea sporului de confidentialitate.
S-a aratat ca OG  nr.137/2000 se refera la modul de aplicare a unor dispozitii legale iar nu la examinarea solutiilor  legislative alese de catre legiuitor.
Hotararea este data si cu incalcarea art.304 pct.9 Cod procedura civila, deoarece nu exista nicio norma legala care sa prevada sporul de confidentialitate pentru aceasta categorie de personal si in mod eronat s-a retinut existenta unei stari de discriminare in raport de prev. art. 1 alin.3 din OG nr.137/2000.
Totodata, instanta de fond in mod gresit a admis capatul de cerere avand ca obiect actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflatie, contrar prev. art.1088 Cod civil.
Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate si din oficiu, in limitele prev.de art.3041 si art.306 alin.2 Cod pr.civila, instanta constata ca recursurile declarate sunt nefondate din urmatoarele considerente:
Instanta de fond, a retinut ca, reclamantii fac parte din categoria personalului din unitatile de justitie si prin neacordarea sporului de confidentialitate din indemnizatia de incadrare bruta lunara  prevazuta pentru salariatii unitatilor bugetare, prin actele normative enumerate, respectiv art.13 din O.U.G. nr.57/2000, art.30 alin.3 din O.G. nr.137/2000, art.3 din O.G. nr.38/2003, art.13 alin.1 din O.U.G. nr.123/2003, art.3 din O.G. nr.19/2006, art.15 alin.1 din O.U.G. nr.6/2007, art.20 alin.3 din Legea  nr.656/2002, art.15 din O.G. nr.64/2006, art.13 din O.G. nr.10/2007, acestia sunt discriminati , in conditiile in care se afla in aceeasi situatie juridica si faptica, situatie care fundamenteaza si genereaza adaosul salarial mentionat si pentru reclamanti.
Sustinerile recurentilor in sensul ca, reglementarea prin lege, a unor drepturi excede cadrului legal stabilit prin O.G. nr.137/2000, se apreciaza a fi nefondate.
Actul normativ are ca obiect de reglementare, prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare.
Pentru ca o fapta sa fie calificata ca fiind fapta de discriminare in sensul O.U.G. nr.137/2000 trebuie sa indeplineasca cumulativ mai multe conditii, respectiv existenta unui tratament diferentiat manifestat prin deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, existenta unui criteriu de discriminare potrivit art.2 alin.1 din O.G. nr.137/2000 - in cauza de fata, fiind incident dispozitia referitoare la "orice alt criteriu care are ca scop
sau efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege_" si acest tratament sa nu fie justificat obiectiv de un scop legitim.
In speta de fata, reclamantii au invocat faptul ca se afla intr-o situatie identica cu restul personalului unitatilor bugetare, care au obligatia de confidentialitate si dreptul corelativ la sporul de confidentialitate, prevazut de actele normative mai sus aratate si in conditiile in care, celor doua categorii de persoane li se aplica un tratament diferentiat, acestia sunt discriminati. In cazul de fata, criteriul care a stat la baza tratamentului diferentiat aplicat personalului din unitatile de justitie, il constituie categoria socio-profesionala, cu consecinte asupra sistemului de salarizare, desi pentru aceeasi munca se cuvine un salariu egal.
Iar dreptul recunoscut de lege este principiul egalitatii de tratament in sistemul de salarizare - art.154 din Codul muncii si cel al diferentierii salariilor, numai in raport cu felul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea si cantitatea muncii, respectiv conditiile de munca.
Avand in vedere aceste aspecte, instanta de recurs, apreciaza ca faptele invocate de reclamanti se incadreaza in categoria celor avute in vedere prin dispozitiile O.G. nr.137/2000 si prin urmare, instantele sunt abilitate sa analizeze daca exista o stare de discriminare, daca s-a produs un prejudiciu si restabilirea situatiei anterioare discriminarii sau anularea situatiei create prin discriminare, potrivit prevederilor actului normativ mai sus aratat.
In ceea ce priveste  fondul cauzei, curtea retine ca potrivit art.13 din O.U.G. nr.57/2000, pentru pastrarea confidentialitatii in legatura cu faptele, informatiile sau documentele de care iau cunostinta in exercitarea functiei, personalul din aparatul Consiliului, primeste lunar un spor de confidentialitate de pana la 20% calculat la salariul de baza brut.
De asemenea O.G. nr.137/2000, in art.30 alin.3 prevede ca pentru pastrarea confidentialitatii in legatura cu faptele, informatiile sau documentele de care iau cunostinta in exercitarea functiei, personalul din aparatul Consiliului, primeste lunar un spor de confidentialitate de 15%, calculat la salariul de baza brut.
Art.13 din O.G. nr.123/2003 stipuleaza ca, sporul de confidentialitate se acorda personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului in cuantum de pana la 15% , precum si

personalului contractual din institutiile si autoritatile publice, pentru care, prin acte normative specifice se prevede acordarea acestui spor.
In acest sens sunt si prev.art.13 din O.G.  nr.10/2007.
Aceste acte normative nu fac referire la informatii clasificate reglementate de Legea nr.182/2002.
Dar si reclamantii, care fac pare din unitatile de justitie, le-a fost impusa prin lege, o obligatie profesionala imperativa, de confidentialitate : art.99 lit.d din  Legea nr.303/2004 si art.4 alin.1 din Legea nr.302/2004 rap.la art.15 din Codul deontologic, art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 si art.9 din Codul deontologic, art.2 alin.4 si 5 din Legea nr.677/2001, art.18 lit.c din Legea nr.108/1999.
Cum in mod corect a retinut si prima instanta, unitatile de justitie fac parte din categoria unitatilor bugetare.
Insa celorlalte categorii socio-profesionale, faptului indeplinirii obligatiei de confidentialitate i-a fost recunoscut si dreptul corelativ salarial.
Persoane plasate in situatii analoage sau comparabile, in speta de fata, chiar identic, beneficiaza de un tratament preferential si aceasta distinctie nu-si gaseste nicio justificare obiectiva sau rezonabila.
Reclamantii desi sunt salariati ai unei unitati de justitie, unitati bugetare, avand obligatie de confidentialitate, are un tratament mai putin favorabil decat personalul din alte unitati bugetare, cu aceeasi obligatie de confidentialitate, criteriul discriminator fiind apartenenta la o categorie socio-profesionala.
Aceasta distinctie nu-si gaseste nicio justificare obiectiva si rezonabila, deoarece elementul generator al sporului de confidentialitate este obligatia de confidentialitate si nu statutul diferitelor categorii socio-profesionale.
In alta ordine de idei, art.4 si art.16 din Constitutia Romaniei, consacra principiul egalitatii intre cetateni, prin excluderea privilegiilor si discriminarii.
Art.20 din Legea fundamentala a statului, stipuleaza ca dispozitiile constitutionale privind drepturile si privilegiile cetatenilor trebuie interpretate si aplicate in concordanta cu declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si celelalte tratate la care Romania este parte, ori art.23 din declaratie, prevede ca tuturor salariatilor care presteaza o munca le sunt recunoscute dreptul la plata egala pentru munca egala.
In acest sens, sunt si disp.art.6 alin.3 din Codul muncii, in conformitate cu care, pentru munca egala sau de valoare egala, este interzisa orice discriminare.
Acest principiu este reluat si de art.1 alin.2 lit.i din O.G. nr.137/2000, aprobata prin Legea nr.48/2002, modificata prin Legea nr.27/2004, Legea nr.324/2006, care garanteaza egalitatea intre cetateni, prin excluderea privilegiilor si discriminarii, subliniindu-se dreptul al un salariu egal pentru munca egala.
Potrivit art.2 alin.1 din O.G. nr.137/2000 prin discriminare se intelege orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenta la o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu, care are ca scop sau efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditiile de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vietii publice, iar conform alin.2 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile  aparent neutre, care dezavantajeaza anumite persoane, pe baza criteriilor prev. la alin.1, fata de alte persoane, in afara cazului in care, aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare. In speta, nu s-a invocat si nici nu s-a dovedit existenta unui scop legitim, care sa infirme aceasta discriminare.
Actul normativ comunitar in materie, il reprezinta Directiva Consiliului 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000, pentru crearea unui cadru general in favoarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea fortei de munca. Acest act juridic cunoscut sub numele de "directiva cadru in domeniul discriminarii la locul de munca" interzice orice fel de discriminare si are un domeniu de aplicare vast, inclusiv remunerarea.
Dispozitiile directivei vin sa completeze legislatia comunitara in domeniul egalitatii de tratament, in domeniul dreptului muncii, si potrivit acesteia, sunt interzise toate formele de discriminare: discriminarea directa si indirecta.
Conform directivei, discriminarea presupune un tratament mai putin favorabil, o situatie comparabila si existenta unei legaturi directe si stranse intre tratamentul mai putin favorabil si temeiurile de nediscriminare. Dupa cum s-a aratat mai sus, toate cele trei conditii sunt indeplinite in speta de fata.
In literatura de specialitate s-a sustinut ca dreptul recunoscut de art.14 din C.E.D.O., poate fi calificat a fi un drept la egalitate, deoarece egalitatea si nediscriminarea sunt notiuni echivalente, exprimand ideea de egalitate intr-o forma negativa, dreptul la nediscriminare protejeaza persoanele fizice si persoanele juridice aflate in situatii asemanatoare, impotriva aplicarii unui tratament diferit.
Interpretand literal textul Conventiei, art.14 nu ar avea o existenta independenta.
In jurisprudenta sa, insa, Curtea, a respins teoria potrivit careia, nu poate exista o violare a art.14 fara incalcarea altui articol.
Una din cauzele de referinta in aceasta materie este Inze & Austriei (1987), in care Curtea, a decis existenta unei violari a art.14 fara a retine insa si incalcarea art.1 al Protocolului nr.1 , invocata de reclamant.
Curtea Europeana s-a pronuntat ferm, transformand obligatia negativa a statelor de a nu discrimina, intr-o obligatie pozitiva, de a asigura egalitatea de tratament.
Efectul unei astfel de interpretari ar fi subordonarea permanenta a protectiei impotriva discriminarii fata de drepturile substantiale. S-a stabilit ca incalcarea art.14 este cel putin la fel de importanta ca si violarea unui drept substantial.
Textul art. 14 a fost completat in anul 2000 prin aparitia Protocolului nr.12 la Conventie, (intrat in vigoare la  01.04.2005). Art.1 paragraf 1 al acestuia, prevede interdictia generala a discriminarii : beneficiul unui drept prevazut de lege va fi asigurat fara discriminare pe niciun criteriu ca:  sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau de alta natura, origine nationala sau sociala, asociere cu o minoritate nationala, avere, nastere sau alt statut.  Acest text este menit a inlatura dependenta art.14 de celelalte texte ale Conventiei, care garanteaza alte drepturi, intarind protectia individului impotriva discriminarii, toate persoanele aflate sub jurisdictia statelor contractante vor putea invoca in fata Curtii Europene, incalcarea principiului nondiscriminarii,  nu numai cu privire la  drepturile si libertatile prevazute de Conventie, ci si la orice drept prevazut de dreptul intern al statului respectiv.
In ceea ce priveste decizia nr.437/2007 a Consiliului Director al C.N.C.D., acesta nu are caracter obligatoriu, intrucat instantele judecatoresti se supun numai legii si sunt independente, imprejurare confirmata si de art.27 din O.G. nr.137/2000.
In aceste conditii, Curtea, a apreciat ca fiind discriminatoriu criteriul de diferentiere a acordarii sporului de confidentialitate personalului din unitatile bugetare in raport de categoria socio-profesionala, in conditiile existentei unei situatii identice, aceea a obligatiei de confidentialitate.
Referitor la dispozitia primei instante, vizand actualizarea cu indicii de inflatie, la data platii, a sumelor acordate prin hotararea pronuntata, Curtea de apel releva, de asemenea, justetea unei astfel de solutii, data fiind lipsirea reclamantei de beneficiul utilizarii respectivelor drepturi banesti la momentul la care acestea ar fi trebuit sa-i fie acordate si avand in vedere efectele devalorizarii in timp a monedei nationale.
Temeiul legal al acordarii acestor sume il constituie  prev.art.1082, 1084 Cod civil si art.161 alin.4 Codul muncii.
Fiind intrunite cerintele prevazute de aceste texte de lege rezulta ca respectiva cheltuiala are la baza legala, dupa cum are baza legala, potrivit celor aratate mai sus si acordarea drepturilor banesti solicitate, dreptul reclamantului neputand fi conditionat de sumele alocate paratei prin Legea bugetului de stat.
Instanta este competenta material sa solutioneze cauza, deoarece conform  art.21 alin.1 din OG nr.137/2000, in calitatea reclamantilor de persoane discriminate, acestia au dreptul sa pretinda despagubiri proportional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Avand in vedere ca faptele de  discriminare directa sunt savarsite de institutiile la care sunt incadrate in munca, in cadrul raporturilor de munca despagubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii (in acest sens s-a pronuntat in mod unanim doctrina juridica si practica judiciara: S.Beligradeaniu, in "Dreptul nr1/2001 - P.23-30).
In acest sens sunt si dispozitiile imperative ale art.1  alin.2 si art.295 alin.1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii in raporturile de munca ale reclamantului), precum si ale art.5 din Codul muncii, care interzic discriminarile in raporturile de munca.
In ceea ce priveste recursul declarat de D.G.F.P. Harghita, in nume propriu si in numele M.E.F., sustinerile recurentului ca nu are calitate procesuala in cauza,  sunt nefondate.
Sub acest aspect trebuie precizat ca in virtutea prev.art. 42 alin.1 din Legea nr.511/2004 si a art.26 alin.1 din Legea nr.379/2005, potrivit carora, cheltuielile privind despagubirile, inclusiv cele provenite din aplicarea legislatiei privind creantele fiscale administrate de Ministerul Economiei si Finantelor si Agentia Nationala de Administrare fiscala, alte daune stabilite ca fiind datorate de M.E.F. si de Agentia nationala de Administrare fiscala, in nume propriu sau in reprezentarea intereselor statului, pe baza hotararilor definitive ale instantelor judecatoresti... .se acopera de catre M.E.F.
In aceeasi ordine de idei, Curtea a mai retinut ca, potrivit dispozitiilor art.19 din Legea 500/2002 rolul Ministerului Economiei si Finantelor , nu se rezuma la controlul executiei bugetare, ci are in vedere o serie de alte atributii, respectiv de a analiza propunerile de buget si etapele de elaborare a bugetului de catre ordonatorii de credite; de a asigura monitorizarea executiei bugetare, iar in cazul in care, constata abateri ale veniturilor si cheltuielilor de la nivelurile autorizate propune Guvernului masuri pentru reglementarea situatiei etc.
De asemenea, ministerul in virtutea dispozitiilor art.1 din OG nr.22/2002 aprobata prin Legea nr.288/2002,  raspunde de executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, in temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli.
Recurentul a fost obligat sa aloce fondurile necesare platii diferentelor de drepturi salariale nu in virtutea unui raport de munca, ci in baza atributiilor ce revin ministerului, atributii ce decurg din legea sa de organizare si functionare. Una dintre aceste atributii este aceea de a asigura institutiilor bugetare, care nu au venituri proprii, sursele financiare necesare pentru desfasurarea corespunzatoare a activitatii, surse prevazute fie prin bugetele anuale, fie prin rectificarile bugetare.
Prin urmare, in mod nejustificat se sustine ca M.E.F., nu are calitatea procesuala pasiva in cauza.
In acest sens, trebuie avut in vedere si faptul ca prin art.6 alin.1 din C.E.D.O., se instituie dreptul la un proces echitabil, drept ce presupune printre altele, ca procesul sa se finalizeze printr-o punere in executare intr-o perioada rezonabila, or cererea de chemare in judecata a M.E.F., are menirea de a asigura punerea in executare in cel mai scurt timp, a obligatiei de plata a drepturilor banesti, stabilita in sarcina ordonatorilor de credite.
O.G.75/2008 prevede esalonarea platii sumelor prevazute in titluri executorii, ceea ce contravine art.6 alin.1 din CEDO, asa cum s-a aratat mai sus, deoarece statul are obligatia de a executa din oficiu, intr-un termen rezonabil hotararile judecatoresti pronuntate impotriva sa si de a crea un remediu efectiv in caz contrar (C.Burdov vs.Rusia - nr.33509/04).
Actiunea dedusa judecatii este admisibila si prin prisma  deciziilor Curtii Constitutionale  nr. 818/2008,  nr. 819/2008, nr. 820/2008 si nr. 821/2008, deoarece prin aceasta actiune s-a solicitat acordarea unor despagubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. Deci nu s-a solicitat instantei: sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege si nici sa le inlocuiasca cu alte norme. Prin actiune s-au cerut despagubiri potrivit dreptului comun al muncii ( art. 269 raportat la art. 295 alin. 2  si art. 1 din Codul muncii, conform  art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constitutie. Deci, dreptul la actiunea in despagubiri nu poate fi ingradit de nici o decizie a Curtii Constitutionale
Aceasta, cu atat mai mult cu cat instantele romane sunt obligate  in mod imperativ sa faca aplicarea prioritara si peremptorie a dispozitiilor Protocolului nr.12 la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, cu respectarea art.20 din Constitutie, in sensul verificarii existentei unui act de discriminare, indiferent de natura lui. Subliniem ca, in cauza de fata, actele de discriminare s-au produs prin acte unilaterale interne de salarizare.
  In concluzie, actiunea dedusa judecatii este admisibila, mai ales prin prisma dispozitiilor art. 6 paragraful 1 al Conventiei europene pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, care garanteaza "dreptul la acces la instanta". Deci instanta romana trebuie sa dea dovada de o jurisdictie deplina, fiind obligata sa aplice competenta sa de a analiza toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei ( in acest sens Hotararile Terra Woningen B.V. contra Olandei si Rotaru contra Romaniei ).
Trebuie subliniat faptul ca acelasi rationament judiciar, ca si cel expus anterior, a fost consacrat recent, cu forta obligatorie dispusa de art.329 alin.3 Cod procedura civila, prin Decizia nr.XXXVI/7 mai 2007, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, in situatia similara a dreptului complementar la sporul de vechime. Este foarte important de remarcat faptul ca, in considerentele acestei hotarari judecatoresti, a fost retinuta existenta unei decizii a Curtii Constitutionale prin care s-a considerat nediscriminatorie eliminarea sporului de vechime, in raport de dispozitiile art.16 alin.1 din Constitutie (Decizia nr. 284/2001). Si totusi instanta suprema a statuat in sensul existentei si inlaturarii discriminarii, intemeindu-se direct pe dispozitiile Codului muncii (lege organica) si ale Conventiei pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale. Intr-adevar, conform art.124 din Constitutie, instantele judecatoresti sunt independente in stabilirea starii de fapt si aplicarea legii in cauzele deduse judecatii, existenta sau inexistenta unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lasata de lege la suverana apreciere a instantelor de judecata. De asemenea, instantele de judecata sunt independente in aplicarea dispozitiilor art.5, art.1 alin.2 si art.295 alin.1 din Codul muncii, ale art.14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale si ale Protocolului nr.12 la aceasta conventie, acestea din urma avand prioritate fata de legile interne (inclusiv fata de deciziile Curtii Constitutionale), conform art.11 si art.20 din Constitutie.
In ceea ce priveste pe reclamantii R. J., G.D, acestia au calitatea de personal conex si nu desfasoara activitate care sa presupuna gestionarea de informatii cu caracter confidential, iar reclamanta S. C. a avut contractul de munca suspendat in perioada 13.02.2006 si 01.12.2007.
Prin cererea inregistrata la 24.06.2008 reclamantii au renuntat la recursul declarat, astfel incat instanta, in baza art.246 Cod procedura civila a luat act de renuntarea la judecarea recursului.