Ghidul Angajatorului - MCP Cabinet avocati
InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Targu-Mures

Imobil restituit in baza Legii nr. 10/2001. Evacuare chiriasi.

(Decizie nr. 241/R din data de 25.03.2010 pronuntata de Curtea de Apel Targu-Mures)

Domeniu Chirii; Restituiri | Dosare Curtea de Apel Targu-Mures | Jurisprudenta Curtea de Apel Targu-Mures

Imobil restituit in baza Legii nr. 10/2001. Evacuare chiriasi.

Art. 7 din O.U.G. nr. 40/1999.

In speta, imobilul respectiv le-a fost restituit reclamantilor in baza Legii nr. 10/2001. La data restituirii acest imobil era locuit de parat in baza Contractului de inchiriere nr. 1985 din 6 martie 2000, incheiat cu S.C. L. S.A. Targu-Mures in temeiul O.U.G. nr. 40/1999 si a Legii nr. 114/1996, termenul de inchiriere fiind de 5 ani, respectiv pe perioada 1 mai 1999 - 1 mai 2004.
Intre reclamanti si parat s-a incheiat Contractul de inchiriere autentificat sub nr. 713 din 25 noiembrie 2003 la Biroul Notarilor Publici Asociati C.I.S. din Targu-Mures, termenul de inchiriere fiind de 3 ani, cu incepere de la data de 1 iunie 2003 si pana la data de 31 mai 2006.
Dupa expirarea perioadei de inchiriere stabilita prin contract reclamantii au solicitat evacuarea paratului, in prealabil instiintandu-l pe acesta ca nu mai doresc incheierea unui contract.
Paratul a invocat faptul ca si dupa expirarea perioadei inscrise in contract a achitat chiria si a continuat sa locuiasca in apartament, contractul fiind astfel prelungit de drept si de altfel, perioada de inchiriere trebuia sa fie de 5 ani si nu de 3 ani cum s-a stabilit prin Contractul de inchiriere autentificat sub nr. 713/2003. In aceste conditii paratul a solicitat pe calea actiunii reconventionale sa se constate ca, Contractul de inchiriere  mentionat s-a prelungit de drept pe o perioada de 5 ani.
Avand in vedere prevederile art. 7 din O.U.G. nr. 40/1999, in mod nejustificat se sustine de catre parat faptul ca la data dobandirii imobilului de catre reclamanti acestia trebuiau sa incheie un nou contract pe o perioada de 5 ani. Prin Sentinta civila nr. 4065 din 22 mai 2009, pronuntata de Judecatoria Targu-Mures in dosarul nr. 2446./320/2006, in urma rejudecarii cauzei, s-a admis cererea formulata de reclamantii, parati-reconventionali, F.O.I. si V.F.K.E., prin mandatar L.G., in contradictoriu cu paratul, reclamant-reconventional, R.M. si s-a dispus evacuarea paratului din imobilul situat in Targu-Mures, str. Nicolae Iorga, inscris in CF 90159/IV Targu-Mures, nr. top. 1848/1/1/IV, 1848/2/1/IV si 1848/3/1/IV; s-a respins ca neintemeiata cererea reconventionala formulata de reclamant-reconventional; paratul, reclamant-reconventional a fost obligat la plata catre reclamanti, parati-reconventionali, a sumei de 510 lei, cheltuieli de judecata.
Prin Decizia civila nr. 218 din 26 octombrie 2009, pronuntata de Tribunalul Mures, Sectia civila, s-a respins ca nefondat apelul declarat de R.M., impotriva sentintei sus-mentionate si s-a luat act ca intimatii nu au solicitat cheltuieli de judecata in apel.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs paratul R.M. si a solicitat modificarea in tot a hotararii atacate si in consecinta, respingerea integrala a actiunii in evacuare formulata de reclamantii F.O.I. si V.F.K.E., prin mandatar L.G. si admiterea actiunii reconventionale formulate de parat si prin urmare sa se constate faptul ca, Contractul de inchiriere autentificat sub nr. 713 din 25 noiembrie 2003 s-a prelungit de drept pe o perioada de 5 ani, in baza art. 13 alin. 1, art. 14, art. 15 din Legea nr. 10/2001 si art. 7 din O.U.G. nr. 40/1999 si prin achitarea, respectiv incasarea chiriei de catre reclamanti pana in prezent si sa se dispuna obligarea reclamantilor la reinnoirea contractului de inchiriere  pentru o noua perioada de 5 ani (1 iunie 1008 - 1 iunie 2013) cu mentinerea chiriei lunare de 126 lei in baza art. 14 din OUG nr. 40/1999, iar in caz de refuz, pronuntarea unei hotarari judecatoresti care sa tina loc de contract de inchiriere, cu cheltuieli de judecata.
In drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 8 si 9 Cod procedura civila.
In motivarea recursului s-a aratat ca paratul cu  L.G., in calitate de mandatara a proprietarilor F.O.I. si V.F.K.E., Contractul de inchiriere autentificat sub nr. 713 din 25 noiembrie 2003, avand ca obiect imobilul situat in Targu-Mures, str. Nicolae Iorga, restituit proprietarilor in baza Legii nr. 10/2001. Anterior paratul a avut calitatea de chirias in acest imobil in baza contractului de inchiriere nr. 1985 din 6 martie 2000, incheiat cu S.C. L. S.A., termenul de inchiriere fiind de 5 ani, respectiv 1 mai 1999 - 1 mai 2004. In urma restituirii imobilului, fostilor proprietari, incepand cu data de 30 mai 2003 S.C. L. S.A. a predat acestora contractul de inchiriere.
Paratul a sustinut ca, contractul de inchiriere cu reclamanta s-a incheiat contrar legislatiei in vigoare pe un termen de 3 ani, in loc de 5 ani, reclamanta comunicandu-i la data respectiva ca dupa expirarea perioadei de 3 ani va incheia cu paratul un contract nou pe o perioada de inca 2 ani.
S-a mai invocat de catre parat ca dispozitiile art. 13 alin. 1, art. 14 si art. 15 din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 7 din O.U.G. nr. 40/1999, trebuie interpretate in sensul ca chiriasii beneficiaza de un termen de inchiriere de 5 ani de la redobandirea imobilelor de catre fostii proprietari, termen care nu a fost respectat prin Contractul autentic nr. 713 din 25 noiembrie 2003. Acest termen s-ar fi incheiat la 30 mai 2008, iar dupa aceasta data in baza notificarii din 5 mai 2008, paratul a solicitat reinnoirea contractului de inchiriere in baza art. 14 din O.U.G. nr. 40/1999 pentru o noua perioada de 5 ani, respectiv 1 iunie 2008 - 1 iunie 2013, insa reclamantii nu s-au prezentat la data si ora fixata pentru incheierea noului contract.
Paratul a sustinut ca beneficiaza de dispozitiile art. 14 alin. 1 din O.U.G. nr. 40/1999,  proprietarii avand posibilitatea de a refuza reinnoirea contractului , doar in cazurile expres prevazute la art. 14 alin. 2 din ordonanta mentionata, insa in speta proprietarii nu s-au prevalat de niciunul din motivele legale de refuz.
Paratul a aratat, de asemenea, ca locuieste in apartamentul in litigiu si a achitat la termen chiria prevazuta in contractul de inchiriere ce a fost incasata chiar si dupa data expirarii perioadei prevazuta in contract, contractul prelungindu-se astfel si tacit.
S-a mai relevat ca paratul este pensionar si beneficiaza de venituri mai mici decat cele avute in vedere la data incheierii contractului, sufera de diverse afectiuni si cu toate ca a solicitat P. Municipiului Targu-Mures sa-i puna la dispozitie o alta locuinta din fondul destinat inchirierii, nu a beneficiat de dispozitiile art. 15 din OUG nr. 40/1999.
Examinand sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs invocate si in raport de  prevederile art. 306 alin. 2 Cod procedura civila si avand in vedere actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin actiunea introductiva formulata de reclamantii F.O.I. si V.F.K.E., prin mandatar L.G. s-a solicitat evacuarea paratului R.M. din apartamentul nr. 4/b situat in  Targu-Mures, str. Nicolae Iorga, nr. 2, judetul Mures.
Imobilul respectiv le-a fost restituit reclamantilor in baza Legii nr. 10/2001. La data restituirii acest imobil era locuit de paratul R.M. in baza Contractului de inchiriere nr. 1985 din 6 martie 2000, incheiat cu S.C. L. S.A. Targu-Mures in temeiul O.U.G. nr. 40/1999 si a Legii nr. 114/1996, termenul de inchiriere fiind de 5 ani, respectiv pe perioada 1 mai 1999 - 1 mai 2004.
Ulterior restituirii imobilului, prin Adresa nr. 1756/2003, S.C. L. S.A. l-a instiintat pe chirias ca, incepand cu data de 30 mai 2003 contractul de inchiriere sus-mentionat a fost predat noilor proprietari, chiriasul avand dreptul sa incheie contract de inchiriere cu acestia.
Intre reclamanti si parat s-a incheiat Contractul de inchiriere autentificat sub nr. 713 din 25 noiembrie 2003 la Biroul Notarilor Publici Asociati C.I.S. din Targu-Mures, termenul de inchiriere fiind de 3 ani, cu incepere de la data de 1 iunie 2003 si pana la data de 31 mai 2006.
Dupa expirarea perioadei de inchiriere stabilita prin contract reclamantii au solicitat evacuarea paratului, in prealabil instiintandu-l pe acesta ca nu mai doresc incheierea unui contract.
Paratul a invocat faptul ca si dupa expirarea perioadei inscrise in contract a achitat chiria si a continuat sa locuiasca in apartament, contractul fiind astfel prelungit de drept si de altfel, perioada de inchiriere trebuia sa fie de 5 ani si nu de 3 ani cum s-a stabilit prin Contractul de inchiriere autentificat sub nr. 713/2003. In aceste conditii paratul a solicitat pe calea actiunii reconventionale sa se constate ca, Contractul de inchiriere  mentionat s-a prelungit de drept pe o perioada de 5 ani. Cu ocazia rejudecarii cauzei paratul si-a precizat actiunea reconventionala (fila 10 dosar judecatorie) si a solicitat obligarea reclamantilor la reinnoirea contractului de inchiriere pentru o perioada de 5 ani, respectiv pe perioada 1 iunie 2008 - 1 iunie 2013, iar in caz de refuz pronuntarea unei hotarari judecatoresti care sa tina loc de contract. Cu referire la aceasta solicitare, paratul a sustinut ca, Contractul de inchiriere nr. 713/2003 s-a prelungit de drept pana la 30 mai 2008, in conditiile prevazute de O.U.G. nr. 40/1999. Paratul a mai precizat ca in luna mai 2008 reclamantii au fost notificati cu privire la intentia sa de a prelungi contractul de inchiriere pentru perioada 1 iunie 2008 - 1 iunie 2013, insa nu au raspuns acestei notificari, paratul apreciind ca lipsa raspunsului la notificare reprezinta acceptarea tacita a proprietarilor privind reinnoirea contractului, fiind aplicabile prevederile  art. 14 alin. 1 si 2 din O.U.G. nr. 40/1999.
Trebuie precizat ca la intrarea in vigoare a O.U.G. nr. 40/1999 paratul a beneficiat in temeiul acestui act normativ de prelungirea de drept a contractului de inchiriere cu privire la imobilul in  litigiu, pentru o perioada de 5 ani, sens in care a fost incheiat contractul de inchiriere cu S.C. L. S.A., pe perioada 1 mai 1999 - 1 mai 2004. Ca urmare a restituirii imobilului, noilor proprietari le revenea obligatia de a respecta termenul de inchiriere sus-mentionat in conformitate cu prevederile art. 7 din O.U.G. nr. 40/1999, care prevede ca prelungirea contractelor de inchiriere ramane valabila si in cazul redobandirii imobilelor de catre fostii proprietari sau de mostenitorii  acestora, dupa intrarea in vigoare a  ordonantei de urgenta mentionate. Ca atare, astfel cum s-a retinut si in fazele procesuale anterioare, noilor proprietari  le era opozabil contractul de inchiriere incheiat de parat cu S.C. L. S.A. pana la expirarea termenului de 5 ani stabilit prin acest contract.
Avand in vedere prevederile art. 7 din OUG nr. 40/1999, in mod nejustificat se sustine de catre parat faptul ca la data dobandirii imobilului de catre reclamanti acestia trebuiau sa incheie un nou contract pe o perioada de 5 ani.
Desi reclamantii erau tinuti sa respecte contractul de inchiriere incheiat cu S.C. L. S.A. doar pana la expirarea duratei acestuia, totusi au incheiat cu paratul un contract de inchiriere pentru o perioada mai indelungata, respectiv pentru perioada 1 iunie 2003 - 31 mai 2006, iar la expirarea acestui termen l-au instiintat pe chirias ca nu mai doresc prelungirea contractului. Pe de alta parte, in conditiile introducerii actiunii prin care s-a solicitat evacuarea paratului, nu se poate invoca si nu poate opera tacita relocatiune.
Referitor la sustinerile paratului, in sensul ca prin prisma prevederilor art. 13-15 din Legea nr. 10/2001 raportat la art. 14 din O.U.G. nr. 40/1999 ar fi fost indreptatit la reinnoirea contractului pana in anul 2013, instanta de recurs apreciaza ca aceste sustineri nu pot fi primite in contextul in care actiunea reclamantilor trebuie analizata nu doar prin prisma acestor prevederi legale, ci si in raport de prevederile art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care protejeaza dreptul de proprietate, raportat la art. 30 din Constitutia Romaniei si art. 480 Cod civil, precum si prin prisma jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului.
In spete similare (cauza Cleja si Mihalcea contra Romaniei - Hotararea CEDO din 8 februarie 2007 si cauza Radovici si Stanescu contra Romaniei - Hotararea CEDO din 2 noiembrie 2006), Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat ca prin restrictiile impuse proprietarilor prin O.U.G. nr. 40/1999 s-a ajuns la o disproportie intre interesul general al chiriasilor si protectia dreptului individual la respectarea proprietatii, aducandu-se atingere principiului respectarii proprietatii consacrat prin art. 1 din Protocolul aditional nr. 1. De asemenea, tot in legatura cu O.U.G. nr. 40/1999, Curtea Europeana a Drepturilor Omului  a subliniat ca intervenind intr-un domeniu legat de art. 1 din Protocolul nr. 1, legiuitorul national trebuie sa asigure un "just echilibru" intre interesele divergente in cauza si in acelasi timp sa permita jurisdictiilor sa faca o aplicare efectiva a acestui principiu, insa O.U.G. nr. 40/1999 duce la o protectie disproportionala a interesului chiriasilor in detrimentul proprietarilor.
In consecinta, instanta de recurs apreciaza ca in mod corect a retinut instanta de apel ca actiunea introductiva formulata de reclamanti pentru evacuarea paratului este fondata si ca acesta nu este indreptatit sa se prevaleze de reinnoirea de drept a contractului de inchiriere si nu poate justifica un titlu care sa-l indreptateasca sa ocupe imobilul in litigiu.
Fata de cele ce preced, pentru considerentele aratate, in temeiul art. 312 Cod procedura civila recursul  declarat de parat  va fi respins ca nefondat.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Chirii; Restituiri

Anulare act administrativ. Decizie de imputare - prejudiciu constand in decontarea sumelor cuprinse in prescrip?iile medicale eliberate unor pacien?i interna?i intr-o unitate spitaliceasca militara. - Sentinta civila nr. 102 din data de 26.09.2014
Insolven?a. Suspendare provizorie a executarii hotararii prin care s-a dispus intrarea debitoarei in faliment. - Hotarare nr. 34/CC din data de 10.03.2015
Insolven?a. Contesta?ie impotriva hotararii adunarii generale a creditorilor prin care a fost confirmat administratorul judiciar (desemnat provizoriu de judecatorul sindic). - Decizie nr. 396/A din data de 29.09.2014
Insolven?a. Confirmare plan de reorganizare judiciara. - Decizie nr. 606/A din data de 10.11.2014
Anulare act administrativ-fiscal. Contribu?ia la Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate (F.N.U.A.S.S.). - Decizie nr. 4332/R din data de 10.09.2014
Anulare act administrativ-fiscal. Restituire taxa pe poluare ?i plata dobanda. Decizie de impunere pentru "dobanda necuvenita". - Decizie nr. 5817/R din data de 13.11.2014
Anulare act administrativ. Decizie de excludere la plata emisa de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura - Decizie nr. 6160/R din data de 17.12.2014
Contencios administrativ. Taxa de poluare - Decizie nr. 7669/R din data de 15.11.2013
Consecintele juridice ale inchiderii procedurii falimentului societatii debitoare asupra cauzelor aflate pe rolul instantelor in care respectiva societate este parte. Lipsa calitatii procesuale - Decizie nr. 8516/R din data de 10.12.2013
Faliment. Contestatie la tabelul preliminar de creante. Creantele supuse procedurii de verificare si exceptiile reglementate de lege - Decizie nr. 8517/R din data de 12.12.2013
Aspecte legate de Legea nr. 85/2006 privind solutionarea contestatiilor formulate impotriva masurilor luate de practicianul in insolventa - Decizie nr. 8521/R din data de 12.12.2013
Faliment. Aspecte legate de solutionarea cererii de angajare a raspunderii personale materiale a persoanelor culpabile de ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa. - Decizie nr. 8524/R din data de 12.12.2013
Faliment. Contestatie impotriva tabelului definitiv de creante. Consecinta modificarii tabelului definitiv de creante asupra planului de distribuire - Decizie nr. 7631/R din data de 14.11.2013
Faliment. Notificarea creditorilor. Procedura de notificare. Repunerea creditorului in termenul de depunere a declaratiei de creante. - Decizie nr. 7637/R din data de 14.11.2013
Faliment. Aspecte legate de constituirea cautiunii, ca si forma de reducere a riscurilor la care este supus furnizorul fortat de aplicarea art. 38 din Legea nr. 85/2006. - Decizie nr. 7639/R din data de 14.11.2013
Contencios administrativ. Clauze ale contractului colectiv de munca in care au fost negociate drepturi materiale acordate salariatilor, functionari publici, personal platit din fondurile publice - Decizie nr. 7656/R din data de 15.11.2013
Drepturi acordate salariatilor in baza unui contract colectiv de munca. Limitele negocierii drepturilor materiale in privinta personalului bugetar, platit din fondurile publice - Decizie nr. 6315/R din data de 10.10.2013
Obligatia de plata a contributiei la FNUASS, pentru veniturile suplimentare realizate de pensionari - Decizie nr. 6330/R din data de 10.10.2013
Aspecte legate de procedura de contestare a actelor administrativ fiscale reglementata de O.G. nr. 92/2003 rep - Decizie nr. 6328/R din data de 10.10.2013
Hotararea Consiliului Local - procedura de autorizare a transportului masei lemnoase pe drumurile forestiere aflata in domeniul public al comunei; aprobare formular model al autorizatiei de transport - Decizie nr. 6326/R din data de 10.10.2013