Partajarea bunurilor comune ale sotilor in timpul casatoriei

Tribunalul a interpretat gresit dispozitiile art. 33 din Codul familiei, considerand ca imposibilitatea desfasurarii unei executari silite asupra bunurilor personale ale debitorului nu poate rezulta decat dintr-un dosar executional pornit in baza aceluiasi titlu executoriu pe care se intemeiata si actiunea de partajare a bunurilor comune. Aceasta interpretare este una restrictiva, deoarece trecerea la executarea bunurilor comune ale sotilor pentru datoria unuia dintre acestia poate avea loc atunci cand nu pot fi urmarite bunurile proprii ale debitorului, indiferent de imprejurarea in care acest ultim aspect a fost dovedit.
Prin cererea inregistrata la Judecatoria Targu-Mures, reclamantul H. I.-A. a solicitat instantei sa dispuna obligarea paratului S. N. la plata pretului neachitat si a imprumutului nerambursat. Totodata, reclamantul a solicitat partajarea bunurilor comune ale paratului S. N. si a sotiei acestuia, S. E.
  Prin sentinta civila nr. 2072 din 17.03.2009 a Judecatoriei Targu-Mures s-a declinat competenta de solutionare a cererii in favoarea Tribunalului Mures.
  Cele doua petite din cererea reclamantului au fost disjunse, actiunea de partaj a bunurilor comune fiind inregistrata sub nr. 1238/102/2009. In acest dosar nou format, cererea de partaj a fost suspendata pana la solutionarea capatului de cerere avand ca obiect pretentii. Ulterior, dupa repunerea pe rol, Tribunalul Mures si-a declinat competenta in favoarea Judecatoriei Targu-Mures.
  Curtea de Apel Targu-Mures, in regulator de competenta, a trimis cauza spre solutionare Judecatoriei Targu-Mures.
  La data de 18.06.2012, domnul H. M. a formulat o cerere de interventie in interes propriu, prin care a solicitat obligarea paratului Suciu Nicolae la plata sumei de 44.900 euro, echivalentul a 188.580 lei.
  Reclamantul si-a precizat cererea de chemare in judecata la data de 08.10.2012, solicitand obligarea paratului la plata sumei de 547.560 lei cu titlu de pret neachitat si partajarea imobilului, proprietatea paratilor, imobil inscris in CF xxx, nr. cadastral xxx.
  Reclamantul si-a motivat cererea aratand ca, in baza unei procuri, l-a imputernicit pe paratul de randul 1 ca, in numele lui si pentru el, sa realizeze toate demersurile necesare in vederea dezmembrarii si vanzarii cotei parti pe care o detine din imobilul inscris in CF xxx, nr. cadastral xxx. Paratul de randul 1 a vandut pentru reclamant, dupa dezmembrare, partea din imobilul mai sus identificat si, de asemenea, printr-o declaratie autentica, s-a angajat sa-i achite reclamantului partea din pretul obtinut aferenta cotei pe care a detinut-o.
  Paratul a recunoscut, printr-un contract de imprumut sub semnatura privata, ca trebuie sa-i plateasca reclamantului suma de 40.000 euro cu titlu de imprumut.
  Toate aceste obligatii nu au fost respectate de parat, astfel incat suma datorata este de 547.560 lei.
  Judecatoria Targu-Mures, prin sentinta civila nr. 7224 din 15.10.2012, a respins actiunea de partaj formulata si precizata de reclamant in contradictoriu cu paratii S. N. si sotia E. si a anulat ca netimbrata cererea de interventie formulata in interes propriu de domnul H. M.
  In motivarea hotararii instanta a aratat ca datoria invocata de reclamant este una personala a paratului S. N. si in raport cu dispozitiile art. 33 alin. 1 si 2 din Codul familiei, urmarirea bunurilor comune ale sotilor se poate realiza doar daca bunurile personale ale sotului debitor nu sunt in masura sa acopere aceasta datorie. Cum, in cauza, reclamantul nu a facut dovada initierii unei executari a bunurilor proprii ale paratului S.N., partajarea bunurilor comune, ca parte a executarii bunurilor comune, nu poate avea loc.
  Impotriva acestei hotarari a declarat apel reclamantul, solicitand schimbarea in parte a hotararii atacate, admiterea cererii de partaj si notarea procesului in cartea funciara.
  In motivarea apelului s-a aratat ca hotararea Judecatoriei Targu-Mures este nelegala si netemeinica, intrucat instanta nu a staruit prin toate mijloacele legale - administrarea tuturor probelor - la descoperirea sau la aflarea adevarului, la stabilirea situatiei de fapt si la aplicarea corecta a legii.
  In continuare, reclamantul a reluat motivele invocate in cererea de chemare in judecata, precum si in precizarea formulata ulterior, sustinand ca imobilul a carui partajare a solicitat-o este bun comun al celor doi soti parati si actele emise de executorul judecatoresc dovedesc faptul ca paratul debitor S. N. nu detine alte bunuri proprii care sa acopere creanta existenta.
  Tribunalul Mures, prin decizia civila nr. 172 din 09.09.2013, a respins apelul reclamantului ca nefondat.
  In motivarea deciziei, Tribunalul a retinut urmatoarele:
  Este indubitabil faptul ca prin sentinta civila nr. 1261/2009, pronuntata de Tribunalul Mures in dosarul nr. 5363/320/2008, paratul S. N. a fost obligat sa plateasca reclamantului H. A. echivalentul in lei a sumei de 100.000 euro, cu dobanzi aferente. La baza acestei obligatii a stat contractul de mandat si cel de imprumut incheiat intre reclamant si paratul de randul 1. Asadar, este de necontestat caracterul personal al datoriei paratului S. N.. In aceasta situatie sunt aplicabile dispozitiile art. 33 alin. 1 si 2 din Codul familiei, care stabilesc caracterul subsidiar al urmaririi bunurilor comune ale sotilor pentru datoria unuia dintre acestia, creditorul avand obligatia de a urmari, in prealabil, bunurile personale ale debitorului.
  Aceasta conditie nu a fost indeplinita de catre reclamant. Este adevarat ca in dosar s-a facut dovada faptului ca s-a pornit executarea silita impotriva paratului debitor, in acest sens constituindu-se dosarul executional nr. 65/2008 al BEJ S.-P., insa datele ce rezulta din actele depuse la dosar conduc la concluzia ca in acea executare silita se urmareste realizarea unui alt drept de creanta si nu cea constatata prin sentinta civila nr. 1261/2009 a Tribunalului Mures. Articolul 33 alin. 2 din Codul familiei conditioneaza existenta unei corespondente intre dreptul de creanta a carui executare se urmareste si dreptul in temeiul caruia se cere partajarea bunurilor comune. Cata vreme reclamantul nu a facut dovada ca a incercat executarea hotararii judecatoresti invocate mai sus, nu se justifica executarea silita a bunurilor comune a celor doi soti.
  In alta ordine de idei, chiar si in cazul unei abordari mai putin formaliste a acestei probleme deduse judecatii, s-a apreciat ca actiunea reclamantului ar fi tot neintemeiata. Astfel, depunerea la dosarul de apel a proceselor-verbale din datele de 02.04.2008 si 05.05.2008, intocmite in dosarul executional nr. 65/2008 al BEJ S.-P., nu reprezinta o dovada suficienta a faptului ca reclamantul creditor a incercat urmarirea bunurilor proprii ale sotului debitor inainte de a trece la executarea bunurilor comune.
  Critica principala a acestor inscrisuri vizeaza vechimea considerabila a inscrisurilor prezentate, acestea datand din prima parte a anului 2008, in conditiile in care dreptul de creanta pus in discutie in acest proces a fost recunoscut irevocabil printr-o hotarare care dateaza de la sfarsitul anului 2009. Depunerea acestor inscrisuri la dosarul de apel la inceputul anului 2013 creeaza prezumtia ca, pana la aceasta data, de la inceputul anului 2008, nu s-au facut niciun fel de demersuri suplimentare pentru a se stabili daca debitorul detine in proprietate exclusiva bunuri mobile sau imobile. Aceeasi concluzie se poate deduce si din modul in care este redactata adresa din data de 04.04.2013, emisa in acelasi dosar executional sus-mentionat, in care executorul judecatoresc, la cererea reprezentantei reclamantului, face un rezumat al actelor de executare intocmite pana la data curenta. Mai mult decat atat, informatiile furnizate de procesele-verbale din anul 2008, la care s-a facut referire, potrivit carora sotul debitor nu ar avea alte proprietati exclusive apte sa fie supuse executarii silite, provin chiar de la debitor si de la sotia acestuia, nefiind rezultatul unor verificari amanuntite efectuate de organul insarcinat cu executarea.
  Si impotriva acestei decizii reclamantul a formulat recurs, solicitand modificarea hotararii atacate, rejudecarea cauzei si admiterea actiunii asa cum a fost ea formulata si precizata.
  In motivarea recursului s-au aratat urmatoarele:
  Reclamantul a solicitat instantelor de judecata partajarea bunului comun al paratului S. N. si al sotiei acestuia, S. E., evaluat printr-o expertiza extrajudiciara la 1.143.370 lei. Partajarea acestui bun a fost solicitata ca urmare a faptului ca paratul S. N. datoreaza reclamantului o suma importanta.
  Reclamantul l-a imputernicit pe parat sa dezmembreze un teren si apoi sa-l vanda, urmand sa-i plateasca pretul vanzarii. Terenul a fost vandut si, printr-o declaratie facuta in fata unui notar public, paratul s-a obligat sa-i plateasca reclamantului cota ce i-ar reveni din pretul vanzarii, adica suma de 547.560 lei. Pe langa aceasta obligatie, paratul s-a obligat in baza unui contract de imprumut sa restituie suma de 40.000 euro, echivalentul a 144.000 lei, la data de 06.02.2008. Ulterior, paratul s-a obligat din nou, in anul 2007, printr-o declaratie autentificata, sa plateasca reclamantului suma de 547.560 lei.
  Intrucat obligatiile asumate nu au fost executate voluntar de catre parat si pentru ca principalul bun aflat in patrimoniul paratului este imobilul inscris in CF xxx, in temeiul art. 36 alin. 2 din Codul familiei, s-a solicitat partajarea acestuia in conditiile in care bunul se afla in coproprietatea devalmasa a paratului debitor, precum si a sotiei acestuia.
  Adresele emise la data de 30.09.2013 in dosarul executional nr. 65/2008 de catre Primaria Targu-Mures si ITM Targu-Mures fac dovada ca paratul debitor nu are alte bunuri mobile a caror executare silita sa duca la acoperirea creantei. Aceste adrese dovedesc ca executorul judecatoresc a facut demersuri in vederea identificarii bunurilor personale ale paratului debitor. Pe de alta parte, pe tot parcursul judecatii cauzei, paratul S. N. a recunoscut creanta datorata, precum si cota parte pe care acesta o are din bunul supus partajarii.
  Probele administrate in cauza dovedesc faptul ca sunt indeplinite conditiile inceperii executarii silite a bunurilor comune ale celor doi soti si ca paratul nu are bunuri proprii care sa faca posibila recuperarea debitului.
  Paratul S. N. a formulat intampinare, solicitand, pe de o parte, anularea cererii ca netimbrata, iar, pe de alta parte, respingerea recursului ca nefondat.
  In ceea ce priveste exceptia netimbrarii, paratul S. N. a aratat ca cererea de recurs formulata de reclamant nu indeplineste conditiile prevazute de art. 20 alin. 1 si 2 din Legea nr. 146/1997 si, prin urmare, nu poate fi solutionata pe fond.
  Pe de alta parte, paratul a aratat ca recursul reclamantului este nefondat pentru ca nu a fost indeplinita conditia prevazuta de art. 33 alin. 1 din Codul familiei, care stabileste caracterul subsidiar al procedurii executarii silite a bunurilor comune pentru un debit al unuia dintre soti.
  De altfel, paratul a aratat ca, recent, l-a contactat pe reclamant in vederea achitarii in rate a debitului, propunerea formulata de parat fiind respinsa de reclamant.
  In alta ordine de idei, chiar si probele depuse de reclamant in dosar nu sunt suficiente sa faca convingerea ca executarea silita a bunurilor proprii ale debitorului nu a fost posibila. De altfel, inscrisurile depuse cu ocazia judecarii apelului sunt vechi, dateaza din anul 2008.
  In drept au fost invocate motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 8 si 9 Cod procedura civila.
  Verificand hotararea atacata, Curtea a constatat ca recursul este fondat pentru urmatoarele considerente:
  In fapt, reclamantul, dupa ce si-a precizat cererea de chemare in judecata, a solicitat instantei sa dispuna partajarea bunurilor comune ale paratilor, sotii S. N. si E., in vederea recuperarii datoriei pe care unul dintre cei doi soti, respectiv S. N., o are fata de reclamant.
  Paratul S. N. a recunoscut existenta acestui debit, in acest sens fiind pronuntata si o hotarare judecatoreasca, a recunoscut, de asemenea, ca este coproprietarul imobilului supus a fi partajat, aspecte ce rezulta din raspunsul la interogatoriul solicitat in cursul judecarii fondului cauzei. De asemenea, au fost depuse si hotararile judecatoresti prin care paratul S. N. a fost obligat la plata sumei de 100.000 euro.
  Instanta de fond a respins actiunea reclamantului constatand ca nu a fost indeplinita una dintre conditiile admiterii cererii de partajarea a bunurilor comune si anume aceea prevazuta de art. 33 alin. 2 din Codul familiei, reclamantul nedovedind faptul ca a incercat in prealabil executarea bunurilor proprii ale sotului debitor.
  In apel, reclamantul a depus inscrisuri care, sustine el, fac dovada imposibilitatii recuperarii datoriei in urma executarii bunurilor proprii ale paratului.
  Curtea apreciaza ca Tribunalul Mures a facut o gresita aplicare a dispozitiilor art. 33 din Codul familiei, precum si ale art. 169, 171-175 Cod civil.
  Astfel, desi intr-un act emis de catre un executor judecatoresc, act ce imbraca forma unui inscris autentic in intelesul prevederilor art. 1171 Cod civil, se constata ca sotia debitorului, adica parata S. E., afirma ca paratul nu are bunuri mobile care sa asigure recuperarea debitului, instanta a constatat ca nu a fost indeplinita etapa prealabila, cea a executarii bunurilor proprii ale debitorului si, deci, nu poate avea loc trecerea la executarea bunurilor comune.
  Trebuie spus ca aceasta declaratie nu este una simpla, facuta de o persoana care nu are legatura cu debitorul, ci este facuta chiar de sotia acestuia in fata unui agent al statului. Fara a aprecia asupra puterii doveditoare a acestei probe, Curtea remarca faptul ca instanta de apel a aplicat gresit dispozitiile art. 1171 si urmatoarele din Codul civil.
  Pe de alta parte, Curtea a constatat ca Tribunalul a interpretat gresit si dispozitiile art. 33 din Codul familiei, considerand ca imposibilitatea desfasurarii unei executari silite asupra bunurilor personale ale debitorului nu poate rezulta decat dintr-un dosar executional pornit in baza aceluiasi titlu executoriu pe care se intemeiata si actiunea de partajare a bunurilor comune. Aceasta interpretare este una restrictiva, deoarece trecerea la executarea bunurilor comune ale sotilor pentru datoria unuia dintre acestia poate avea loc atunci cand nu pot fi urmarite bunurile proprii ale debitorului, indiferent de imprejurarea in care acest ultim aspect a fost dovedit.
  Prin urmare, fiind depuse in apel dovezi suficiente din care rezulta imposibilitatea unei executari asupra bunurilor personale ale debitorului, Tribunalul trebuia sa desfiinteze hotararea atacata si sa trimita cauza spre rejudecare. Aceasta concluzie se desprinde din faptul ca instanta de fond nu a administrat toate probele ce se impun intr-o actiune de partaj, constatand ca nu a fost indeplinita una dintre conditiile prevazute de art. 33 din Codul familiei.
  Fata de cele retinute, constatand ca este incident unul dintre motivele de recurs invocate si fara a mai fi necesara analizarea celui de al doilea motiv de recurs, Curtea, in temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, a admis recursul, a modificat decizia atacata in sensul admiterii apelului si, in conformitate cu prevederile art. 297 alin. 1 Cod procedura civila, a desfiintat hotararea instantei de fond trimitand cauza, spre continuarea judecatii, la Judecatoria Targu-Mures.
  In rejudecarea fondului, Judecatoria va administra toate probele necesare in vederea solutionarii actiunii de partaj a reclamantului si tinand cont de probele deja existente, va aprecia daca se impune administrarea altor probe pentru a determina cota parte pe care cei doi parati o detin din imobilul a carui partaj se solicita, valoarea acestui imobil si modul in care urmeaza sa fie efectuata partajarea imobilului.
  Toate cheltuielile de judecata suportate de parti pana la aceasta faza procesuala vor fi avute in vedere cu ocazia rejudecarii pe fond a cauzei.