Actiune in repararea prejudiciului cauzat ca urmare a privarii de libertate in mod nelegal si ca urmare a duratei excesive a procesului penal. Cale de atac

Noul Cod de procedura penala nu mai prevede calea de atac a recursului in situatia cererilor intemeiate pe dispozitiile art. 504 - 506 Cod de procedura penala.
  Intrucat dispozitiile vechiului Cod de procedura penala au fost abrogate prin art. 108 din Legea nr. 255/2013, dispozitiile incidente in materia cailor de atac declarate in cauzele intemeiate pe prevederile art. 504-506 din vechiul Cod de procedura penala sunt cele generale cuprinse la art. 282 si 2821 alin. 1 din vechiul Cod de procedura civila si in aceste conditii caile de atac declarate in cauza au fost recalificate din recurs in apel.
In cauza, au fost respectate dispozitiile legale incidente din dreptul intern, atat la luarea masurii arestarii preventive a reclamantului, cat si la mentinerea ei pe durata procedurii judiciare in care acesta a fost implicat, fiind indeplinita si conditia existentei unei baze legale a privarii de libertate pe toata durata detentiei.
Achitarea reclamantului dispusa in procesul penal nu echivaleaza in mod automat nelegalitatea masurilor preventive luate fata de acesta, iar in cauza penala nu s-a stabilit caracterul nelegal al acestor masuri, nefiind indeplinite conditiile legale pentru admiterea pretentiilor formulate de reclamant pentru repararea prejudiciului moral pe care acesta a sustinut ca l-a suferit ca urmare a masurilor restrictive de libertate luate impotriva sa.
Prin sentinta civila nr. 2169 din 29 octombrie 2013, pronuntata de  Tribunalul Mures in dosarul nr. 254/102/2013 s-a admis in parte actiunea civila formulata de reclamantul S. F. in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice si s-a dispus obligarea paratului sa-i plateasca reclamantului suma de 675.000 lei, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a privarii sale de libertate in intervalul 17.01.2004-03.11.2005, urmata de masura interdictiei de a nu parasi tara in intervalul 31.10.2005-14.11.2012.
Pentru a pronunta aceasta hotarare Tribunalul Mures a retinut ca prin materialul probatoriu administrat in cauza, reclamantul a facut dovada privarii sale de libertate in intervalul 17.01.2004-03.11.2005, aceasta masura fiind urmata de masura interdictiei de a nu parasi tara in intervalul 31.10.2005-14.11.2012.
Prin sentinta penala nr. 45/22.04.2010 a Curtii de Apel Iasi, ramasa definitiva ca efect al respingerii recursului prin decizia penala din data de 14.11.2012, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, s-a confirmat caracterul nelegal al privarii de libertate si al restrangerii libertatii de miscare a reclamantului.
In ceea ce priveste prejudiciul moral invocat de reclamant, pentru cuantificarea despagubirilor instanta a apreciat ca trebuie avute in vedere o serie de criterii, respectiv consecintele negative suferite de reclamant pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, masura in care acestea au fost lezate, precum si intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii si modul in care a fost afectata situatia familiala, profesionala si sociala a reclamantului.
Sub acest aspect s-a retinut ca in speta M. R. si H. I. A. au confirmat faptul ca perioada arestarii a determinat indepartarea reclamantului de familie si prieteni, acesta transformandu-se intr-o persoana introvertita, iar martorul V. O. M. a relevat suferintele fizice (dureri abdominale intense) si psihice ale reclamantului pe perioada detentiei.
S-a mai retinut ca in mod cert, orice privare de libertate presupune anumite constrangeri si traume de ordin moral, aceste traume fiind amplificate prin prisma convingerii unei eventuale nevinovatii.
Aplicand sablonul creionat de criteriile enuntate la persoana si conduita reclamantului, instanta a apreciat ca obligarea paratului la plata in favoarea reclamantului a sumei de 675.000 lei (aproximativ 6.800 Euro pentru fiecare luna de detentie cumulat cu consecintele ulterioare ale acesteia, inclusiv interdictia de a parasi tara), reprezinta o reparatie echitabila a prejudiciului suferit de acesta pe perioada privarii sale de libertate in intervalul 17.01.2004-03.11.2005, urmata de masura interdictiei de a nu parasi tara in intervalul 31.10.2005-14.11.2012,  caracterul echitabil al cuantumului sumei fiind relevat inclusiv prin impartirea acesteia la numarul total de luni pe care s-au intins masurile restrictive aplicate (84 luni), rezultand o suma de aproximativ 1.780 Euro lunar.
Impotriva acestei hotarari, in termen legal, au declarat recurs reclamantul S. F. si paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice Brasov - Administratia Judeteana a Finantelor Publice Mures, precum si Ministerul Public - Parchetul de pe langa Tribunalul Mures.
Reclamantul S. F., prin calea de atac declarata, a solicitat schimbarea in parte a sentin?ei atacate in sensul admiterii actiunii introductive in integralitate, cu consecinta majorarii sumei la plata careia a fost obligat paratul cu titlu de daune morale prin sentinta instantei de fond, de la 675.000 lei, cat a acordat prima instanta la 4.800.000 lei, cat s-a solicitat prin actiunea introductiva si obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea recursului reclamantul a invocat faptul ca hotararea atacata este nelegala si netemeinica si in acest sens s-a sustinut ca aceasta a fost data cu interpretarea gresita a legii, respectiv a dispozitiilor art. 505 Cod procedura penala, deoarece instanta de fond nu a individualizat in mod corect cuantumul prejudiciilor morale suferite de catre reclamant, prin raportare la intreg ansamblul materialului probator administrat in cauza, limitandu-se doar la analiza declaratiilor martorilor audiati in dosar si ignorand celelalte probe administrate in dosar.
Astfel s-a invocat faptul ca instanta de fond nu a facut nicio referire la gravitatea faptelor retinute in sarcina reclamantului si nu a tinut cont nici de atingerile grave aduse onoarei si demnitatii acestuia datorita mediatizarii accentuate a procesului, atat pe plan local, cat si national, aspecte care au produs repercusiuni negative asupra vietii private  a reclamantului, pe plan profesional si social.
De asemenea, instanta nu a analizat impactul masurilor preventive luate fata de reclamant sub aspectul relatiilor socio-profesionale ale acestuia, intrucat datorita notorietatii cauzei, acesta s-a aflat in imposibilitate de a-si gasi un loc de munca pe perioada procesului. Sub acest aspect s-a invocat si faptul ca pe perioada de 7 ani, in care a fost dispusa masura obligarii de a nu parasi tara, reclamantul avea obligatia de a se prezenta de doua ori pe saptamana la organele de urmarire penala pentru a confirma prezenta sa si in atare situatie niciun angajator nu i-a admis incadrarea in munca, iar masurile preventive luate impotriva reclamantului i-au lezat si posibilitatea prestarii muncii in strainatate.
S-a mai aratat ca nu s-a tinut cont nici de faptul ca nu s-a tinut seama nici de perioada indelungata in care reclamantului i-a fost ingradita libertatea (9 ani), instanta de fond neavand in vedere la evaluarea prejudiciului moral produs reclamantului durata nerezonabila a procesului, nesocotind dispozitiile art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Avand in vedere perioada indelungata cat a durat procesul penal si fata de consecintele inerente ale unui astfel de proces s-a invocat faptul ca reclamantului i-a fost ingradita libertatea, profesia, prestigiul si intreaga personalitate, aspecte care nu au fost analizate de instanta de fond.
Totodata s-a invocat faptul ca instanta de fond nu a analizat repercusiunile psihice produse reclamantului si prin prisma concluziilor evaluarii  psihiatrice depuse la dosar, din care rezulta ca acesta sufera de tulburari mixte afectiv-depresive, tulburari de somn etc.
Paratul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, reprezentat de Directia Regionala a Finantelor Publice Brasov - Administratia Judeteana a Finantelor Publice Mures, prin calea de atac formulata, a solicitat in principal casarea sentin?ei atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond, iar in subsidiar modificarea in parte a sentintei, cu consecinta respingerii in totalitate a actiunii reclamantului.
In sustinerea caii de atac s-a invocat in primul rand faptul ca hotararea atacata nu este motivata conform dispozitiilor art. 261 pct. 5 Cod procedura civila, nefiind aratate motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, instanta de fond limitandu-se doar la a face referiri consecintele negative suferite de reclamant pe plan fizic si psihic.
Cu privire la admiterea capatului de cerere privind acordarea despagubirilor morale s-a invocat faptul ca aceasta solutie a fost data cu aplicarea gresita a legii si in afara cadrului legal instituit de dispozitiile art. 504 - 506 Cod procedura penala.
Referitor la cuantumul despagubirilor morale s-a sustinut ca suma de bani acordata pentru acoperirea prejudiciului moral trebuie sa fie justa si nu exagerata si totodata trebuie sa fie respectat si criteriul echitatii, insa in speta nu s-au produs suficiente dovezi care sa justifice intinderea despagubirilor acordate.
S-a sustinut, de asemenea, caracterul inadmisibil al cererii reclamantului raportat la temeiul indicat, deoarece in opinia paratului, pentru a fi incidente prevederile art. 504 Cod procedura penala, trebuie sa existe o hotarare de condamnare definitiva, care sa fie urmata de o rejudecare a cauzei si de pronuntarea unei hotarari definitive de achitare, or in speta reclamantul nu a fost niciodata condamnat definitiv.
Ministerul  Public - Parchetul de pe langa Tribunalul Mures a solicitat admiterea caii de atac declarate, invocand faptul ca suma acordata cu titlu de despagubiri morale este exagerat de mare, raportat la datele concrete ale cauzei si fara a se administra probe pertinente si concludente care sa contureze dimensiunea prejudiciului moral suferit de reclamant. Mai mult, reclamantul nu a reusit sa dovedeasca faptul ca inainte de arestare era o persoana decenta si muncitoare, iar prin arestarea abuziva a fost impiedicat sa desfasoare o viata sociala normala si ca a avut dificultati in privinta reintegrarii sale sociale datorita antecedentelor penale.
Impotriva apelurilor declarate de paratul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, reprezentat de Directia Regionala a Finantelor Publice Brasov - Administratia Judeteana a Finantelor Publice Mures si de Ministerul  Public - Parchetul de pe langa Tribunalul Mures, reclamantul a formulat intampinare solicitand respingerea acestora, ca nefondate.
In privinta cailor de atac deduse judecatii trebuie precizat ca acestea au fost declarate in cursul lunii ianuarie 2014, insa solutionarea acestor cai de atac s-a realizat dupa intrarea in vigoare a noului Cod de procedura penala, care nu mai prevede calea de atac a recursului in situatia cererilor intemeiate pe dispozitiile art. 504 - 506 Cod de procedura penala.
  Intrucat dispozitiile vechiului Cod de procedura penala au fost abrogate prin art. 108 din Legea nr. 255/2013, Curtea a apreciat ca dispozitiile incidente in materia cailor de atac declarate in cauzele intemeiate pe prevederile art. 504-506 din vechiul Cod de procedura penala sunt cele generale cuprinse la art. 282 si 2821 alin. 1 din vechiul Cod de procedura civila si in aceste conditii caile de atac declarate in cauza au fost recalificate din recurs in apel.
Examinand apelurile deduse judecatii prin prisma motivelor invocate si avand in vedere actele si lucrarile dosarului, Curtea a retinut urmatoarele:
Prin rechizitoriul din 07.05.2003, intocmit in dosarul nr. 1196/P/2003 de Parchetul de pe langa Tribunalul Cluj, s-a dispus trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv, a mai multor inculpati, printre care si reclamantul S. F., pentru savarsirea infractiunilor de "nerespectarea regimului armelor si munitiilor", "nerespectarea regimului materiilor explozive" si "complicitate la infractiunea de tentativa la omor calificat".
Cauza a fost inregistrata initial spre solutionare la Tribunalul Cluj, insa ulterior s-a dispus stramutarea judecarii acesteia la Tribunalul Iasi.
Dupa investirea Tribunalului Iasi cu solutionarea cauzei, prin sentinta penala nr. 427/05.06.2007, aceasta instanta a schimbat incadrarea juridica data faptelor prin rechizitoriu prin inlaturarea dispozitiilor referitoare la OUG nr. 141/2001 si aplicarea dispozitiilor Legii nr. 553/2004 si si-a declinat competenta in favoarea Curtii de Apel Iasi.
Prin sentinta penala nr. 45/22.04.2010, pronuntata de Curtea de Apel Iasi, Sectia penala si pentru cauze cu minori s-a dispus achitarea reclamantului, in temeiul dispozitiilor art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. c din Codul de procedura penala.
Pentru pronuntarea acestei solutii instanta, constatand persistenta indoielii in privinta nevinovatiei inculpatilor, in conditiile administrarii probelor in sprijinul invinuirii si a nedecelarii altor mijloace de proba care sa stabileasca neechivoc vinovatia sau nevinovatia acestora, a facut aplicarea regulii in dubio pro reo.
Solutia pronuntata de Curtea de Apel Iasi a fost mentinuta prin decizia penala nr. 3700/14.11.2012, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Din actele dosarului rezulta ca pe parcursul derularii procedurii judiciare mentionate, fata de reclamant si fata de ceilalti inculpati s-a luat masura arestului preventiv, reclamantul fiind arestat la data de 17.01.2004. Aceasta masura a fost ulterior prelungita succesiv si verificata sub aspectul legalitatii si temeiniciei de catre instantele de judecata penale.
Prin incheierea din 31.10.2005, pronuntata de Tribunalul Iasi, mentinuta prin decizia penala nr. 708/03.11.2005, pronuntata de Curtea de Apel Iasi s-a dispus inlocuirea masurii arestarii preventive luata fata de inculpati cu masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara, reclamantul fiind pus in libertate la data de 03.11.2005.
Pentru pronuntarea acestei solutii s-a avut in vedere faptul ca probele administrate in cursul cercetarii judecatoresti au fost de natura a atenua caracterul convingator al materialului probator administrat in faza de urmarire penala raportat la participatia inculpatilor la savarsirea faptelor imputate, iar suspiciunea ce planeaza asupra inculpatilor in legatura cu participarea lor la savarsirea infractiunilor nu mai are la baza elemente de fapt de netagaduit, retinandu-se astfel ca s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea masurii arestarii preventive. Totodata s-a avut in vedere si faptul ca in aceste conditii finalizarea cercetarii judecatoresti va presupune o perioada indelungata de timp.
In prezenta cauza, reclamantul S. F. a solicitat acordarea de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a privarii sale de libertate cu ocazia dispunerii arestarii preventive, precum si prin restrangerea libertatii de miscare prin dispunerea masurii obligarii de a nu parasi tara, reclamantul invocand atat caracterul nelegal al privarii si al restrangerii de libertate, in conditiile art. 504 alin. 3 Cod procedura penala, cat si incalcarea dreptului la un proces echitabil, prevazut de art. 6 alin.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, sustinandu-se ca in cazul reclamantului s-a adus atingere caracterului rezonabil al termenului in care trebuia sa se desfasoare procesul penal.
In ceea ce priveste despagubirile solicitate de reclamant pentru repararea prejudiciului moral suferit ca urmare masurilor restrictive de libertate care s-au luat fata de el, trebuie avut in vedere faptul ca prin art. 504 alin. 2 din Codul de procedura penala se prevede ca persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrans libertatea in mod nelegal, are dreptul la repararea pagubei.
Totodata prin art. 504 alin. 3 din Codul de procedura penala se prevede ca privarea sau restrangerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j ori prin hotarare a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarare definitiva de achitare sau prin hotarare definitiva de incetare a procesului penal pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j.
In speta, din actele dosarului rezulta ca pana la data la care s-a dispus inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara legalitatea masurii privative de libertate dispusa impotriva reclamantului a fost verificata si confirmata succesiv de catre instantele de judecata penale, iar cele statuate in acest sens se impun cu puterea lucrului judecat in fata instantei civile, aceasta nefiind abilitata a efectua verificari proprii sub acelasi aspect.
Pe de alta parte, considerentele pentru care s-a dispus inlocuirea arestului preventiv nu au avut in vedere caracterul nelegal al masurii (conditie obligatorie pentru constatarea existentei unei erori judiciare), in sensul neindeplinirii conditiilor prevazute de art. 148 din Codul de procedura penala la momentul la care aceasta a fost luata.
De asemenea, nici instanta penala care a dispus achitarea reclamantului nu a concluzionat in sensul constatarii caracterului nelegal al masurii privative de libertate a acestuia pe parcursul derularii procedurii judiciare.
In ceea ce priveste masura obligarii de a nu parasi tara, aceasta masura nu a fost contestata de reclamant pe parcursul procesului penal si nici in privinta acestei masuri prin hotararile pronuntate in cauza penala nu s-a constatat caracterul nelegal.
In consecinta, prima instanta in mod gresit a retinut ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 504 alin. 2 si 3 din Codul de procedura penala pentru admiterea cererii reclamantului de acordare de daune morale pentru prejudiciul moral pe care acesta a invocat ca l-a suferit ca urmare masurilor preventive luate fata de el, sub aspectul legislatiei nationale cererea reclamantului nefiind fondata.
Analizand cererea reclamantului de acordare de despagubiri intemeiata pe caracterul nelegal al masurilor restrictive de libertate si din perspectiva prevederilor Conventiei Europene a Drepturilor Omului, Curtea apreciaza ca nu se poate retine nici imprejurarea ca privarea de libertate a reclamantului nu ar fi fost conforma cu exigentele impuse de art. 5 paragraful 1 lit. c din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, deoarece la momentul luarii unei astfel de masuri nu se poate stabili in mod cert si in afara oricarui dubiu natura si existenta infractiunii ori vinovatia celui suspectat, iar faptele care dau nastere unor banuieli legitime nu prezinta acuratetea celor care justifica aplicarea unei pedepse coercitive, scopul masurilor preventive fiind tocmai acela de a permite continuarea si aprofundarea investigatiilor, in vederea confirmarii sau infirmarii indiciilor avute initial.
Sub acelasi aspect, instanta de apel are in vedere si imprejurarea ca potrivit dispozitiilor art. 5 paragraful 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, are dreptul la reparatii, orice persoana care este victima unei arestari sau a unei detineri in conditii contrare dispozitiilor acestui articol, insa dreptul la libertate fizica al persoanei nu poate fi interpretat ca un drept absolut, motiv pentru care acesta este susceptibil de limitari serioase.
Astfel, raportat la dispozitiile Conventiei, se constata ca aceasta impune doua conditii, care trebuie intrunite cumulativ, pentru ca privarea de libertate a unei persoane sa fie considerata licita, respectiv conformitatea masurii cu dreptul intern si obligativitatea ca masura interna sa se inscrie intr-unul dintre cazurile prevazute in Conventie, scopul instituirii acestor conditii fiind acela de a pune sub protectie libertatea si siguranta persoanei impotriva retinerii si detentiei arbitrare.
Sub acest aspect, Conventia impune ca masura autoritatilor nationale, prin care o persoana este privata de libertate, sa fie luata in conformitate cu normele legale interne, prin urmare, orice violare a regulilor legale interne, de fond sau de procedura, conduce la constatarea violarii art. 5, oricat de minora ar fi consecinta nerespectarii normelor de drept intern.
In cauza dedusa judecatii, insa, astfel cum s-a mai aratat, au fost respectate dispozitiile legale incidente din dreptul intern, atat la luarea masurii arestarii preventive a reclamantului, cat si la mentinerea ei pe durata procedurii judiciare in care acesta a fost implicat, fiind indeplinita si conditia existentei unei baze legale a privarii de libertate pe toata durata detentiei sale.
Cea de-a doua conditie impusa de Conventie, pentru ca privarea de libertate a unei persoane sa fie considerata licita, consta in aceea ca masura privativa de liberate sa se inscrie intr-unul din cele 6 cazuri limitativ prevazute de art. 5 paragraful 1 din Conventie.
Astfel, dispozitiile art. 5 paragraful 1 lit. c din Conventie  permit statelor sa dispuna privarea de libertate a unei persoane suspectate de comiterea unei infractiuni in cadrul unei proceduri penale, o atare masura fiind justificata de necesitatea prezentarii suspectului in fata unei instante care sa decida asupra fondului acuzatiei penale indreptate impotriva sa. Aceasta nu inseamna, insa, ca orice arestare preventiva trebuie sa conduca, in mod necesar, la declansarea unui proces penal si la condamnarea celui arestat, pentru a fi compatibila cu prevederile art. 5 din Conventie.
Din aceasta perspectiva, Curtea Europeana a refuzat sa constate o violare a art. 5 paragraful 1 lit. c din Conventie,  rezultata din simplul fapt ca o persoana arestata nu a fost ulterior condamnata penal pentru fapta care a condus la arestarea sa (cauzele Brogan impotriva Marii Britanii,  Murray impotriva Marii Britanii).
De asemenea, probele existente la momentul luarii masurii arestarii preventive nu trebuie sa fie in masura sa justifice o solutie de condamnare, dar trebuie sa fie suficiente pentru a crea o suspiciune intemeiata obiectiv, deoarece instanta care dispune arestarea unei persoane nu poate sa se pronunte asupra culpabilitatii acesteia, ci doar sa verifice existenta unor motive rezonabile de a crede ca persoana respectiva a comis infractiunea de care este suspectata.
Or, in speta la momentul arestarii existau indicii in masura sa justifice presupunerea rezonabila ca reclamantul a savarsit faptele de care era acuzat, iar prin incheierile penale care au avut ca obiect verificarea legalitatii masurii arestarii preventive au fost analizate aceste indicii.
Avand in vedere considerentele aratate, Curtea a apreciat ca in speta ne aflam in situatia de exceptie reglementata de art. 5 paragraful 1 lit. c din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, astfel ca nu se poate retine caracterul nelegal al masurii privative de libertate dispusa impotriva reclamantului.
In consecinta, in conditiile in care achitarea reclamantului dispusa in procesul penal nu echivaleaza in mod automat nelegalitatea masurilor preventive luate fata de el, iar in cauza penala nu s-a stabilit caracterul nelegal al acestor masuri, in mod gresit a retinut prima instanta ca in speta sunt indeplinite conditiile legale pentru admiterea pretentiilor formulate de reclamant pentru repararea prejudiciului moral pe care acesta a sustinut ca l-a suferit ca urmare a masurilor restrictive de libertate luate impotriva lui. Ca atare, motivele de apel invocate de reclamant referitoare la gresita individualizare a cuantumului daunelor morale acordate pentru repararea prejudiciului mentionat, respectiv la majorarea acestui cuantum nu se mai impun a fi analizate.
In acest context s-au apreciat ca fiind fondate motivele de apel invocate de paratul Statul Roman, care au vizat neindeplinirea conditiilor de admitere a actiunii introductive pe motiv ca nu a fost stabilit caracterul nelegal al masurilor preventive luate fata de reclamant.
In ceea ce priveste pretentiile formulate de reclamant, acesta a solicitat acordarea de daune morale si ca urmare a duratei procedurii penale, pe motiv ca in conditiile in care procesul penal a durat aproximativ 9 ani s-a adus atingere caracterului rezonabil al termenului in care trebuie sa se desfasoare procesul penal, fiind incalcate astfel prevederile art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Prin art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului se prevede ca orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale intr-un termen rezonabil.
Sub acest aspect, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca in cazul duratei unei proceduri caracterul rezonabil al acesteia se analizeaza in functie de circumstantele cauzei si avand in vedere criteriile consacrate in jurisprudenta Curtii, in special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului si cel al autoritatilor competente, iar in materie penala dreptul de a fi judecat intr-un termen rezonabil are, in special, drept obiectiv, evitarea "ca o persoana inculpata sa ramana prea mult timp intr-o stare de incertitudine cu privire la soarta sa" (cauza Stoianova si Nedelcu impotriva Romaniei).
In contextul in care judecarea procesului intr-un termen rezonabil are ca scop inlaturarea incertitudinii in care se gasesc partile prin restabilirea cat mai curand posibil a drepturilor incalcate si prin reinstaurarea legalitatii, instanta de apel apreciaza ca in cazul reclamantului desfasurarea procesului pe parcursul a aproximativ 9 ani nu poate fi considerata rezonabila.
In cazul reclamantului trebuie avute in vedere efectele negative ale prelungirii in timp a procedurilor judiciare, respectiv excluderea sociala datorata existentei procesului penal si mediatizarii acestuia si ingradirea libertatii de miscare, reclamantul fiind pus in situatia de a refuza ofertele de munca in strainatate datorita imposibilitatii de a parasi teritoriul tarii, la care se adauga repercursiunile asupra starii de sanatate, fiind afectata stabilitatea psihica si emotionala a reclamantului.
Fara a se  nega complexitatea procesului penal, avand in vedere perioada in care s-au derulat procedurile judiciare, nu se poate sustine ca durata acestuia a fost rezonabila si prin urmare fata de consecintele suferite de reclamant si de valorile morale lezate, Curtea a apreciat ca este justificata cererea reclamantului de acordare de daune morale pentru prejudiciul moral suferit de acesta ca urmare a duratei procedurii.
Prin urmare in speta sunt aplicabile dispozitiile art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, fiind justificata angajarea raspunderii paratului exclusiv pentru incalcarea dreptului reclamantului la o procedura echitabila sub aspectul duratei excesive, aspect cu privire la care paratul nu a formulat aparari in cauza.
Prima instanta nu a analizat in mod separat aspectele invocate de reclamant referitoare la caracterul nelegal al masurilor preventive, respectiv la durata procedurii, insa la stabilirea  despagubirilor a apreciat  ca suma acordata pentru repararea prejudiciului datorat caracterului nelegal al masurilor restrictive de libertate acopera si durata pe care s-au intins aceste masuri.
Din perspectiva celor aratate si retinand incidenta in cauza a prevederilor art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care garanteaza dreptul la un proces intr-un termen rezonabil, in ceea ce priveste intinderea daunelor morale, statuand in echitate, Curtea a apreciat ca acordarea in favoarea reclamantului a sumei de 40.050 lei, reprezentand echivalentul a 9.000 de euro (1.000 de euro/an), reprezinta o reparatie justa si echitabila.
In consecinta, sub acest aspect s-a impus reducerea cuantumului daunelor morale acordate prin sentinta atacata de la 675.000 lei la 40.050 lei, cu precizarea ca daunele morale privesc doar raspunderea paratului pentru incalcarea art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, din aceasta perspectiva a reducerii cuantumului despagubirilor urmand a fi admise apelurile declarate de  paratul Statul Roman si de Ministerul  Public - Parchetul de pe langa Tribunalul Mures.
Apelul declarat de Ministerul  Public - Parchetul de pe langa Tribunalul Mures a vizat doar cuantumul despagubirilor acordate de prima instanta.
In ceea ce priveste apelul declarat de paratul Statul Roman, dupa cum s-a mai precizat, sunt fondate motivele care au vizat neindeplinirea conditiilor de admitere a actiunii introductive pe motiv ca nu a fost stabilit caracterul nelegal al masurilor preventive luate fata de reclamant.
Paratul a mai invocat faptul ca hotararea atacata nu este motivata conform art. 261 pct. 5 Cod procedura civila, insa analizand considerentele acestei hotarari se constata ca aceasta cuprinde atat motivele de fapt, cat si cele de drept care au format convingerea instantei si ca atare acest motiv de apel este nefondat.
Fata de cele ce preced, pentru considerentele aratate, in temeiul art. 296 Cod procedura civila, Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant si totodata a admis apelurile declarate de paratul Statul Roman si de Ministerul  Public- Parchetul de pe langa Tribunalul Mures si a schimbat in parte sentinta atacata in sensul ca a obligat paratul la plata in favoarea reclamantului a sumei de 40.050 lei, cu titlu de daune morale.