Stabilirea calitatii de bun comun.

Potrivit art. 1173 alin. 1 Cod civil, "actul autentic are deplina credinta in privirea oricarei persoane despre dispozitiile si conventiile ce constata". Fiind un act valabil, care a intrat in circuitul civil si produce efecte juridice, nu se poate aprecia, peste cuprinsul unui act autentic si fara a se solicita anularea acestuia pe baza unui probatoriu amplu, pertinent si concludent, ca vointa cumparatorului ar fi fost alta decat cea inserata in cuprinsul actului autentic, respectiv ca imobilul sa devina bun comun.
Art. 31 lit. f din Codul Familiei permite inserarea in actele translative de proprietate a unor astfel de clauze, chiar daca imobilul a fost dobandit in timpul casatoriei. Nimic nu impiedica insa sotii sa convina ca un bun propriu al unuia dintre ei sa devina bun comun prin afectarea sa comunitatii de bunuri, astfel cum s-a si intamplat in cauza dedusa judecatii.

Codul familiei: art. 30 si art. 31.

Prin sentinta civila nr. 891 din 10 decembrie 2013, Judecatoria Tarnaveni a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamanta P. S. I. in contradictoriu cu paratele C. M. si T. N. D., avand ca obiect constatare si rectificare carte funciara.
Prin decizia civila nr. 255 din 6 iunie 2014, Tribunalul Mures a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta P. S. I., impotriva sus-mentionatei sentinte.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de apel a retinut ca la data de 3 februarie 2003, s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 208/2003 de catre Biroul Notarului Public R. E., intre numitii O. V. si O. G. in calitate de vanzatori ai imobilului inscris in C.F. nr. 4243 Tarnaveni nr. top. 416/2/2. In cuprinsul contractului sunt mentionati drept cumparatori defunctul C. N., tatal apelantei si fostul sot al intimatei si intimata C. M., sotia sa la acea data, ambii semnand contractul de vanzare-cumparare. La punctul 6 din contract este inserata declaratia ambilor cumparatori, deci inclusiv a defunctului C. N., prin care acestia declara ca au cumparat imobilul care devine bun comun potrivit art. 30 din Codul Familiei. Procedandu-se in acest mod, bunul cumparat a intrat in proprietatea devalmasa a sotilor, ceea ce presupune ca dreptul de proprietate asupra acestuia nu este stabilit pe cote-parti, astfel incat nimic nu o impiedica pe apelanta sa isi valorifice pretentiile cu ocazia sistarii comunitatii de bunuri, avand posibilitatea sa invoce cota de contributie majoritara a defunctului C. N. la dobandirea acestuia, avand in vedere faptul ca in prezentul dosar se discuta doar caracterul de bun propriu sau comun al imobilului, fara a fi in sarcina instantei sa stabileasca si cotele de contributie, acestea urmand a fi stabilite in cadrul partajului.
Tribunalul a apreciat ca nu sunt relevante criticile invocate de apelanta privind buna sau reaua credinta a intimatei manifestata pe parcursul procesului sau cele ce rezulta din materialul probator administrat in cauza sub aspectul provenientei sumei de bani cu care a fost cumparat imobilul si in consecinta a respins apelul reclamantei.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamanta, solicitand admiterea recursului, retinerea cauzei spre rejudecare, modificarea in totalitate a hotararii atacate, in sensul admiterii actiunii asa cum a fost formulata in fata instantei de fond. A mai solicitat si cheltuieli de judecata, in fond, apel si recurs.
In motivarea recursului a aratat ca la dosarul cauzei a depus copia de pe contractul de vanzare-cumparare al imobilului proprietate personala a defunctului, vanzare care a avut loc la data de 24.12.2002 cu pretul de 253.470.000 lei, precum si copia contractului de vanzare-cumparare al imobilului in litigiu, cumparat de defunct la data de 03.02.2003 cu pretul de 100.000 lei, existand un interval intre cele oua operatiuni de o luna si cateva zile.
Potrivit practicii judiciare, legislatia in vigoare admite ca in aplicarea principiului comunitatii de bunuri a sotilor, statuat prin dispozitiile art. 30 din Codul Familiei, in virtutea unei contributii mai mari a unuia dintre soti la dobandirea si conservarea bunurilor comune, acestuia sa i se stabileasca si o cota mai mare la partajarea acestor bunuri. In acest context trebuie avute in vedere si prevederile art. 31 din Codul Familiei.
Considera ca instanta de apel a facut o grava confuzie in analizarea motivelor invocate si ea si arata ca bunurile proprii constituie exceptie de la comunitatea de bunuri. Prin derogare de la regula ca bunurile dobandite in timpul casatoriei sunt comune, art. 31 prevede ca anumite categorii de bunuri sunt proprii, chiar daca sunt dobandite in timpul casatoriei. Astfel, potrivit art. 31 lit. f din Codul Familiei, bunul dobandit devine propriu in temeiul subrogatiei reale cu titlu universal in situatia bunului dobandit in timpul casatoriei atunci cand pretul este achitat de catre sot cu bani proprii, proveniti din vanzarea unui alt imobil proprietate personala (bun propriu). Valoarea bunului propriu (suma de bani provenita din vanzare) si incorporata intr-un bun cumparat in timpul casatoriei devine bun propriu si nu bun comun.
Considera ca actiunea sa este admisibila, avand natura juridica de bun propriu, fiind indeplinite conditiile art. 111 din Codul de procedura civila, in conditiile in care defunctul sau tata este singurul care a achitat pretul apartamentului din banii proprii, apartamentul dobandit in timpul casatoriei in fapt a sotilor este bunul sau propriu, actiunea formulata de acesta in temeiul art. 111 Cod procedura civila, raportat la art. 30 si 31 din Codul Familiei este intemeiata.
In drept, a invocat prevederile art. 299, art. 304 ind. 2 pct. 7 si 9 din Codul de procedura civila.
Intimata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat si in consecinta mentinerea deciziei ca temeinica si legala, cu obligarea recurentei la achitarea cheltuielilor de judecata. S-a apreciat de catre intimata ca decizia instantei de apel a fost data cu aplicarea corecta a legii, respectiv a dispozitiilor art. 30 din Codul Familiei.
Examinand recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a constatat ca acesta este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Recurenta a indicat, ca si motive de nelegalitate ale hotararii atacate si pentru care a formulat prezentul recurs, dispozitiile art. 304 pct. 7 si 9 din Codul de Procedura Civila, potrivit carora modificarea unei hotarari se poate cere cand hotararea nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau cand cuprinde motive contradictorii sau straine de natura pricinii (pct. 7) sau cand hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii (pct. 9).
In dezvoltarea motivelor de recurs nu a aratat recurenta care sunt motivele care nu au fost cuprinse in hotararea atacata si nici care motive ar fi contradictorii sau straine de natura pricinii iar instanta de recurs nu a gasit astfel de motive, care sa duca la modificarea hotararii pronuntate de instanta de apel.
Recurenta pretinde ca instanta de apel a facut o grava confuzie in analizarea motivelor invocate de ea si in aplicarea dispozitiilor din Codul Familiei referitoare la calitatea de bunuri comune sau proprii ale sotilor. Nici acest motiv de recurs nu este intemeiat, Curtea considerand ca instanta de apel a facut o corecta aplicare a dispozitiilor legale incidente in speta dedusa judecatii, la o stare de fapt corect retinuta.
Astfel, prin cererea de chemare in judecata reclamanta a solicitat instantei sa se constate ca imobilul inscris in C.F. nr. 50538-C1-U2 nr. top. 416/2/2/1 Tarnaveni, este bun propriu al defunctului si sa se dispuna rectificarea cartii funciare, in sensul radierii dreptului de proprietate al paratei C. M. si intabularea intregului imobil pe numele defunctului C. N., in cota de 1/1.
Din cuprinsul contractului de vanzare-cumparare autentificat la Biroul Notarului Public R. E. - Tarnaveni sub nr. 208/3.02.2003 s-a constatat in mod corect de catre ambele instante ca imobilul in litigiu a fost cumparat de catre defunctul C. N. si sotia C. M. (parata), mentionandu-se la pct. 6 al contractului ca imobilul devine bun comun, potrivit art. 30 din Codul Familiei.
Reclamanta nu a solicitat constatarea nulitatii absolute a acestui contract, iar potrivit art. 1173 alin. 1 Cod civil, "actul autentic are deplina credinta in privirea oricarei persoane despre dispozitiile si conventiile ce constata". Fiind un act valabil, care a intrat in circuitul civil si produce efecte juridice, nu se poate aprecia, peste cuprinsul unui act autentic si fara a se solicita anularea acestuia pe baza unui probatoriu amplu, pertinent si concludent, ca vointa cumparatorului ar fi fost alta decat cea inserata in cuprinsul actului autentic, respectiv ca acel imobil sa devina bun comun. Daca vointa defunctului C. N. ar fi fost ca imobilul in litigiu sa fie bunul sau propriu, s-ar fi facut aceasta mentiune expresa in cuprinsul contractului de vanzare-cumparare, cu specificarea provenientei banilor constituind pretul apartamentului sau ar fi figurat ca si unic proprietar al imobilului, facandu-se doar mentiunea "casatorit cu C. M.". Art. 31 lit. f din Codul Familiei permite inserarea in actele translative de proprietate a unor astfel de clauze, chiar daca imobilul a fost dobandit in timpul casatoriei. Nimic nu impiedica insa sotii sa convina ca un bun propriu al unuia dintre ei sa devina bun comun prin afectarea sa comunitatii de bunuri, astfel cum s-a si intamplat in cauza dedusa judecatii.
Fata de toate cele retinute mai sus, Curtea a apreciat ca instanta de apel a facut o corecta aplicare a dispozitiilor legale, hotararea atacata fiind ferita de orice critici. Ca atare, in baza art. 312 alin. 1 din Codul de Procedura Civila, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta.
Fiind in culpa procesuala, in baza art. 274 Cod procedura civila, recurenta a fost obligata sa plateasca intimatei C. M. suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocatial.