Aspecte legate de aplicarea art. 451 alin. 2 Cod procedura civila. Reducerea onorariului avocatial.

• Cod pr. civ.:  - art. 451-453;
                       - art. 496.
Potrivit art. 451 alin. 2 Cod procedura civila, instanta poate, chiar si din oficiu, sa reduca motivat cheltuielile de judecata reprezentand onorariul avocatilor.
Curtea a avut in vedere complexitatea scazuta a litigiului, fiind vorba despre o cerere de restituire a taxei pentru emisii poluante, cauza extrem de mediatizata, atat in privinta pasilor procedurali ce trebuie urmati de contribuabil, cat ?i in privin?a ?anselor de reu?ita a cererilor, constatand si ca suma solicitata cu titlu de cheltuieli de judecata in prima instan?a se apropie de valoarea obiectului litigiului, fiind astfel gasita nerezonabila.
Deliberand asupra recursului de fata, constata ca prin Sentinta nr. 2471 din 29.5.2013 pronuntata de Tribunalul Harghita s-a admis actiunea in contencios administrativ formulata de partea reclamanta G. J., parata D. G. F. P. Harghita fiind obligata sa restituie partii reclamante suma de 2235 lei si dobanda la aceasta suma, prevazuta de art. 124 din O.G. nr. 92/2003, cu cheltuieli de judecata in suma de 1043 lei. Prin aceeasi sentinta a fost admisa cererea de chemare in garantie si obligata chemata in garantie Administratia Fondului pentru Mediu sa plateasca paratei suma la care aceasta din urma a fost obligata.
Pentru a hotari astfel, Tribunalul a constatat ca partea reclamanta a importat un autovehicul dintr-o tara membra a Uniunii Europene, unde a si fost anterior inmatriculat, iar pentru inmatricularea in Romania a fost obligata sa plateasca o taxa, in suma aratata in petitul cererii.
Tribunalul a observat ca prin Hotararea din 7 aprilie 2011, pronuntata in cauza C-402/09, Tatu/Statul roman prin Ministerul Finantelor si Economiei si altii, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit, in esenta, ca reglementarea instituita prin O.U.G. nr. 50/2008, care prevede plata taxei pe poluare, are ca efect descurajarea importului si punerii in circulatie in Romania a unor autovehicule de ocazie cumparate in alte state membre, din moment ce autovehiculele similare puse in vanzare pe piata nationala a autovehiculelor de ocazie si inmatriculate anterior intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 50/2008 nu sunt in niciun fel grevate de o astfel de sarcina fiscala. In concluzie, Tribunalul a constatat ca taxa pe care a platit-o reclamanta incalca art. 110 TFUE, actiunea principala fiind intemeiata.
S-a retinut ca intrarea in vigoare a Legii nr. 9/2012 nu schimba cu nimic lucrurile, pentru ca prin adoptarea OUG nr. 1/2012, noua reglementare nu mai contine modificari de substanta in raport de reglementarea anterioara.
Avand in vedere ca taxa platita de reclamanta a fost virata in contul chematei in garantie, s-a apreciat ca aceasta din urma trebuie sa puna la dispozitia paratei suma care trebuie restituita reclamantei cu acest titlu.
Fiind cazuta in pretentii, parata a fost obligata sa ii plateasca reclamantei, in temeiul art. 274 din Codul de procedura civila, cheltuielile de judecata suportate.
Impotriva sus-mentionatei sentinte a declarat recurs parata D. G. F. P. Harghita, solicitand casarea in tot a hotararii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante.
In sustinerea recursului s-au invocat prevederile art. 12 din OUG nr. 9/2013 potrivit carora in cazul in care taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, achitata, este mai mare decat timbrul de mediu, calculat in lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul inmatricularii sau al transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat, se pot restitui sumele reprezentand diferenta de suma platita, pe baza procedurii stabilite de normele metodologice de aplicare a legii.
S-a mai invederat ca sumele prevazute se restituie la cererea contribuabilului, adresata organului fiscal competent, in conformitate cu prevederile O.G. nr. 92/2003, sumele neputand fi restituie integral, ci doar o eventuala diferenta.
Recurenta a solicitat, fata de incidenta prevederilor OUG nr. 9/2013, trimiterea cauzei la instanta de fond pentru ca aceasta sa procedeze la aplicarea corecta a legii, iar in cazul in care instanta de recurs apreciaza ca este competenta sa judece cauza pe fond, sa se constate ca nu se poate dispune decat restituirea unei eventuale diferente, restituire ce poate fi dispusa numai de organul fiscal, astfel ca cererea de chemare in judecata trebuie considerata ca inadmisibila.
Recurenta a mai criticat cuantumul onorariului de avocat acordat integral de prima instan?a, aratand ca acesta nu se justifica fa?a de efortul intelectual ?i logistic depus, impunandu-se a fi redus ?i fa?a practica Cur?ii Europene a Drepturilor Omului care acorda cheltuieli de judecata doar in limita unui cuantum rezonabil.
Intimatul-parat G. J. a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata, subliniind ca cuantumul onorariului se justifica fa?a activita?ile ?i demersurile pe care le-a intreprins avocatul ales pentru a ob?ine ca?tig de cauza, fiind de luat in seama ?i faptul ca aproape jumatate din onorariul achitat se intoarce la Stat sub forma de impozite ?i contribu?ii sociale.
Examinand actele si lucrarile dosarului din perspectiva criticilor de recurs formulate si a motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. 1 Cod procedura civila, Curtea l-a gasit intemeiat recursul pentru considerentele care urmeaza.
Curtea a retinut mai intai ca prin recursul declarat nu s-au formulat critici cu privire la solutia pronuntata in privinta cererii de chemare in garantie ori a petitului vizand acordarea dobanzilor, astfel ca instanta a fost investita cu realizarea controlului asupra dezlegarii date fondului cererii principale. In acelasi timp, Curtea a mai observat ca recurenta nu a invocat niciun argument fata de rationamentul care a fundamentat solutia primei instante, aducand in discutie aparitia OUG nr. 9/2013, care ar determina fie respingerea cererii, fie rejudecarea acesteia cu luarea in considerare a noului act normativ.
Nu poate fi retinuta in cauza aplicabilitatea OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, intrata in vigoare la 15.3.2013, din moment ce taxa a fost achitata, iar actiunea a fost introdusa inaintea aparitiei normei invocate, momente in functie de care prima instanta a procedat la analiza legalitatii si conformitatii cu normele Uniunii Europene a taxei pentru emisiile poluante. In acelasi timp, aparitia noului act normativ, prin care se reglementeaza o procedura administrativa de restituire partiala, in cazul intrunirii anumitor conditii, a taxei achitate, nu schimba analiza pe care instantele investite cu actiunea partii reclamante trebuie sa o realizeze, in conditiile in care s-a solicitat constatarea caracterului discriminatoriu si contrar art. 110 TFUE al normelor interne in vigoare la data achitarii taxei pentru emisiile poluante, moment in care s-a nascut, in opinia partii reclamante, dreptul la restituirea creantei sale.
Prima instanta a observat in mod judicios ca si prin Legea nr. 9/2012 legiuitorul a impus un tratament fiscal diferit aplicabil vehiculelor de ocazie importate din alte tari membre ale Uniunii Europene, cu ocazia punerii lor in circulatie, fata de cel aplicabil vehiculelor de ocazie aflate deja pe piata interna, pentru care nu era perceputa taxa pentru emisiile poluante. Cum prin OUG nr. 1/2012 au fost suspendate, pana la 1 ianuarie 2013, prevederile art. 2 lit. i, ale art. 4 alin. 2 si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate cuprinse in art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/2012 si pentru autovehiculele de ocazie de pe piata interna, cu ocazia primului transfer al dreptului de proprietate realizat dupa intrarea in vigoare a legii, dispozitiile Legii nr. 9/2012, in perioada in care partea reclamanta a achitat taxa a carei restituire o solicita, nu au avut un continut distinct fata de modul de reglementare a taxei percepute in temeiul OUG nr. 50/2008, fiind, prin urmare, incidente si concluziile Curtii de Justitie a Uniunii Europene in cauzele Tatu si Nisipeanu.
Potrivit acestei jurisprudente, "articolul 110 TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor inmatriculari in acest stat membru daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit incat descurajeaza punerea in circulatie in statul membru mentionat a unor vehicule de ocazie cumparate din alte state membre, fara insa a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie avand aceeasi vechime si aceeasi uzura de pe piata nationala".
In ambele cauze in care Curtea de Justitie a Uniunii Europene a fost chemata sa se pronunte cu privire la interpretarea art. 110 TFUE, s-a observat ca OUG nr. 50/2008, in versiunea initiala, dar si cu toate modificarile succesive aduse prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 si OUG nr. 117/2009 (cauza Nisipeanu, punctul 27) - neexistand diferenta relevanta nici in reglementarea in baza careia si partea reclamanta a fost obligata la plata sumelor a caror restituire o solicita in prezentul cadru - "mentin un regim de impozitare care descurajeaza inmatricularea in Romania a unor autovehicule de ocazie cumparate din alte state membre si care se caracterizeaza printr o uzura si o vechime importante, in timp ce vehiculele similare puse in vanzare pe piata nationala a vehiculelor de ocazie nu sunt in niciun fel grevate de o asemenea sarcina fiscala.
Cu alte cuvinte, modul de calcul al taxei pe emisii poluante are ca efect favorizarea vanzarii autoturismelor de ocazie deja inmatriculate in tara si descurajarea, in acest fel, a importului de vehicule de ocazie similare deja inmatriculate intr-un stat membru prin influentarea alegerii consumatorului, mentinand astfel o discriminare incompatibila cu art. 110 TFUE.
In consecinta, fata de imprejurarea ca dispozitiile art. 110 TFUE au caracter neconditionat si, prin urmare, efect direct, tinand cont si de caracterul obligatoriu al hotararii preliminare si aplicarea sa retroactiva (in Cauza Nisipeanu solicitarea Guvernului Romaniei, de a limita efectele hotararii in timp a fost respinsa, punctul 48 din hotarare) si, deopotriva, de art. 1 alin. 5 din Constitutie privind obligativitatea respectarii Legii fundamentale si de art. 148 alin. 2 din Constitutie care consacra principiul aplicarii prioritare a dreptului european fata de dispozitiile contrare din legile interne, Tribunalul a inlaturat in mod judicios de la aplicare reglementarea nationala ca reprezentand un obstacol in calea liberei circulatii a marfurilor in cadrul Uniunii Europene, dispunand restituirea taxei achitate.
Cu privire la modul de solutionare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecata, cata vreme recurenta-parata a cazut in pretentii in cererea principala, se impunea obligarea acestei la suportarea cheltuielilor de judecata, in condi?iile art. 453 alin. 1 Cod procedura civila.
In ceea ce prive?te intinderea obliga?iei de plata, Curtea a retinut ca fiind corecta sus?inerea recurentei cu privire la inciden?a art. 451 alin. 2 Cod procedura civila, potrivit caruia "Instanta poate, chiar si din oficiu, sa reduca motivat partea din cheltuielile de judecata reprezentand onorariul avocatilor, atunci cand acesta este vadit disproportionat in raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfasurata de avocat, tinand seama si de circumstantele cauzei". Curtea a avut in vedere in acest sens obiectul cauzei, respectiv complexitatea scazuta a litigiului, fiind vorba de o cerere de restituire a taxei pentru emisii poluante, tip de cauza extrem de mediatizata, atat in privinta pasilor care trebuia urmati de contribuabil, cat ?i in privin?a ?anselor de reu?ita a cererilor. In acelasi timp, nu poate fi ignorata nici imprejurarea ca suma solicitata cu titlu de cheltuieli de judecata in prima instan?a se apropie de valoarea obiectului litigiului, fiind gasita nerezonabila de catre instanta.
Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 496 alin. 1 Cod procedura civila, recursul dedus judecatii a fost admis, cu consecin?a casarii in parte a sentin?ei atacate, in ceea ce prive?te modul de solu?ionare a cererii de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata. Drept consecin?a, in urma rejudecarii cererii aratate, in temeiul art. 498 alin. 1 Cod procedura civila, Curtea a obligat parata sa plateasca partii reclamante cheltuieli de judecata partiale in suma de 543,3 lei.