Sanctionarea disciplinara a salariatului. Convocarea la cercetarea disciplinara prealabila. Continutul deciziei de sanctionare disciplinara sub aspectul descrierii faptei ce constituie abatere disciplinara

- Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicata: art. 251 alin. (2) si art. 252 alin. (2) lit. a)

In situatia in care convocarea pentru efectuarea cercetarii disciplinare prealabile nu cuprinde obiectul cercetarii disciplinare, rezumandu-se a informa salariatul cu privire la data si locul realizarii cercetarii disciplinare, insa ea este comunicata salariatului impreuna cu referatul de sesizare a faptelor cu privire la care urmeaza sa fie realizata cercetarea disciplinara, sunt indeplinite cerintele art. 251 alin. (2) din Codul muncii. Intr-o astfel de imprejurare, salariatul are cunostinta, la momentul efectuarii cercetarii disciplinare, de faptele cu privire la care comisia de disciplina efectueaza verificari, fiind respectata finalitatea dispozitiilor art. 251 alin. (2) din Codul muncii.
Simpla mentionare a dispozitiilor din regulamentul de ordine interioara  incalcate de catre salariat nu echivaleaza cu descrierea faptei care constituie abatere disciplinara, dat fiind ca precizarea acestora constituie o cerinta distincta, reglementata de prevederile art. 252 alin. (2) lit. b) din Codul muncii.
Probatiunea efectuata in cauza vine sa confirme mentiunile din decizia de sanctionare si nu sa completeze omisiunile de la momentul emiterii deciziei, neprezentand relevanta faptul ca inscrisurile de care se prevaleaza angajatorul au fost intocmite anterior emiterii deciziei de sanctionare.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale,
Decizia civila nr. 549 din 20 martie 2013

Prin Sentinta civila nr. 2867/25.10.2012 pronuntata de Tribunalul Timis in Dosarul nr. 6530/30/2012, a fost admisa in parte contestatia formulata de reclamantul I.L. T. in contradictoriu cu parata SC N.C. SRL Timisoara.
A constatat nulitatea Deciziei nr. 2/19.06.2012, emisa de parata si a dispus repunerea partilor in situatia anterioara emiterii acesteia, in sensul reintegrarii reclamantului pe functia detinuta anterior concedierii.
A obligat parata sa plateasca reclamantului, cu titlu de despagubiri, o suma egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, incepand cu data concedierii, 19.06.2012  si pana la data reintegrarii efective a reclamantului.
A respins in rest contestatia.
A obligat parata sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata in suma de  3500 lei.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut, in esenta, ca reclamantul a fost angajatul paratei, in baza contractului individual de munca incheiat pe perioada nedeterminata si inregistrat la ITM Timis  sub nr. 5142071/20.11.2009, ocupand functia de asistent relatii cu publicul si comunicare, incepand cu data de 02.11.2009 .
La data de 12.06.2012, reclamantului i s-a comunicat "convocarea" nr.  399/12.06.2012, emisa  de  parata, prin care era invitat in data de 19.06.2012, orele 11:30, la sediul din Str. [_],  pentru efectuarea cercetarii disciplinare.
Angajatorul nu a dispozitiile art. 251 alin. (2) din Codul muncii, dat fiind ca nu a precizat obiectul cercetarii disciplinare prealabile.
Sustinerea paratei ca in data de 12.06.2012, la comunicarea convocatorului, reclamantului i-a fost inmanat si Referatul 471/11.06.2012, care continea abaterea disciplinara: "a parasit in mod repetat statia de lucru, nefiind pontat la pauza", astfel ca reclamantul avea cunostinta de abaterea savarsita, nu este de natura a acoperi lipsa indicarii obiectului cercetarii disciplinare in convocatorul scris ce i s-a comunicat salariatului, intrucat art. 251 alin. (2) din Codul muncii,  prevede aceasta obligativitate in actul de convocare, iar nu in referate sau alte acte interne ale angajatorului.
In data de 19.06.2012, s-a  efectuat  cercetarea disciplinara.
Parata a emis Decizia de concediere nr. 2/19.06.2012, comunicata reclamantului la data de 25.06.2012, prin care s-a dispus incetarea contractului de munca al reclamantului, incepand cu data de 19.06.2012, in temeiul art. 61 lit. a) din Codul muncii.
Pentru a preveni eventualele comportari abuzive ale angajatorilor, prin care s-ar leza drepturile si interesele legitime ale salariatilor, legiuitorul a inteles sa reglementeze in mod expres conditiile de fond si de forma in care angajatorul poate dispune cu privire la sanctionarea disciplinara.
Instituirea acestor obligatii de ordin formal, in sarcina angajatorului, reflecta expresia principiului statului social si al dreptatii, instituit prin dispozitiile art. 1 alin. (3) din Constitutia Romaniei, principiu care se oglindeste si in dispozitiile art. 8 din Codul muncii.
Potrivit art. 78 din Codul muncii, concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevazute de lege este lovita de nulitate absoluta.
Dispozitiile cu caracter imperativ ale art. 252 alin. (2) din Codul muncii, referitoare la necesitatea respectarii cerintelor obligatorii de continut ale deciziei de sanctionare, urmaresc punerea la adapost a angajatului de eventualele actiuni abuzive sau nejustificate ale angajatorului, precum si viceversa.
Art. 252 alin. (2)  lit. a) din Codul muncii impune angajatorului sa mentioneze, in cuprinsul actului de sanctionare, descrierea faptei care constituie abatere disciplinara.
Descrierea faptei presupune nu doar mentionarea ca angajatul a incalcat Regulamentul intern, avand in vedere Referatul nr. 471/11.06.2011 si procesul-verbal nr. 493/19.06.2012, ci aceasta trebuie descrisa in concret si sa se arate data savarsirii ei, intrucat  art. 79 din Codul muncii prevede ca, in caz de conflict de munca, angajatorul nu poate invoca in fata instantei alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate in decizia de concediere.
Totodata, necesitatea descrierii apararilor formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile, precum si aratarea motivelor pentru care aceste aparari au fost inlaturate, impusa prin art. 252 alin. (2) lit. c)  din Codul muncii, are in vedere descrierea amanuntita si detaliata a ratiunii pentru care nu au fost luate in considerare, pentru a se aprecia in concret, circumstantiat si riguros asupra legalitatii masurii de sanctionare.
Parata, in decizia contestata, nu a indicat motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile, limitandu-se a preciza ca angajatul nu a adus argumente exoneratoare de raspundere, incalcand astfel prevederile art. 252 alin. (2) lit. c)  din Codul muncii.
In concluzie, instanta de fond a retinut ca modalitatea in care angajatorul a inteles sa-l  sanctioneze pe salariatul presupus ca ar fi comis o abatere disciplinara s-a concretizat intr-un act abuziv, emis cu incalcarea dispozitiilor legale prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute, context in care s-a impus constatarea nulitatii deciziei de sanctionare.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata, solicitand admiterea recursului asa cum a fost formulat si modificarea in tot a hotararii recurate, in sensul respingerii in intregime a actiunii.
In motivarea recursului s-a aratat ca in data de 12.06.2012, respectiv la momentul in care intimatului i-a fost inmanat convocatorul la cercetarea disciplinara prealabila, semnat personal de catre acesta, i-a fost inmanat si referatul nr. 19/471/11.06.2012, care continea abaterile disciplinare ce au constituit obiectul cercetarii administrative si motivul concedierii sale, respectiv faptul ca "a parasit in mod repetat statia de lucru, nefiind pontat la pauza" si ca "a incalcat in mod repetat regulamentul intern".
Prima instanta a dat o interpretare excesiva prevederilor art. 252 alin. (2) lit. a) din Codul muncii, cata vreme, in decizia de concediere, sunt indicate prevederile din regulamentul intern ce au fost incalcate in mod repetat de catre intimat, respectiv art. 11, art. 19, art. 28 si art. 53. In decizie nu sunt descrise in mod amanuntit faptele savarsite de catre intimat, dar acestea rezulta, fara putinta de tagada, atat din referatele de abatere disciplinara intocmite acestuia de catre sefii sai directi, cat si din procesul verbal privind desfasurarea procedurii cercetarii disciplinare prealabile, acte care se regasesc la dosarul instantei.
Avand in vedere ca in aceste acte, care au stat la baza emiterii deciziei de concediere, sunt descrise in amanunt faptele savarsite de catre intimat, recurenta nu considera ca decizia de concediere ar fi lovita de nulitate absoluta ca urmare a faptului ca, in cuprinsul ei, nu au fost reluate in amanunt cele consemnate in actele mentionate mai sus, ci au fost doar indicate articolele din regulamentul intern ce au fost incalcate de catre acesta.
Instanta de judecata era datoare sa cerceteze intreg probatoriul administrat in cauza si sa pronunte o hotarare care sa reflecte acest aspect. In speta, prima instanta nu a procedat in acest fel, multumindu-se sa constate nulitatea deciziei de concediere pornind de la imprejurarea ca, in aceasta, nu este descrisa fapta in amanunt, ignorand faptul ca din coroborarea probatoriului administrat, respectiv referatul nr. 19/47i/n.06.2012, procesul verbal de cercetare din data de 19.06.2012 si decizia de concediere, rezulta deosebit de clar atat fapta, cat si descrierea acesteia, astfel ca sunt respectate intrutotul dispozitiile art. 79 si art. 247 alin. (2) din Codul muncii.
Instanta de fond a interpretat in mod eronat dispozitiile art. 252 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, cata vreme acestea nu indica obligativitatea descrierii amanuntite si detaliate a motivelor pentru care apararile angajatului nu au fost luate in considerare, ci doar se refera la obligativitatea de a mentiona motivul, obligatie legala pe care angajatorul a indeplinit-o prin utilizarea sintagmei "nu aduce argumente exoneratoare de raspundere".
In ceea ce priveste fondul deciziei de concediere, recurenta a solicitat sa fie avut in vedere faptul ca aceasta este nu numai legal intocmita, cat si motivata de comportamentul neadecvat al intimatului Ia locul de munca, avand la baza o cauza reala si serioasa.
Prin intampinarea formulata, reclamantul-intimat a solicitat respingerea recursului.
Examinand recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate in cauza si a dispozitiilor art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, Curtea a constatat ca este neintemeiat pentru urmatoarele considerente:
Convocarea pentru efectuarea cercetarii nu cuprinde obiectul cercetarii disciplinare, rezumandu-se a informa salariatul cu privire la data si locul realizarii cercetarii disciplinare, cu mentiunea ca neprezentarea salariatului, nu influenteaza aplicarea prevederilor Codului muncii. Insa, in aceeasi zi, 12.06.2012, cand a fost comunicata convocarea, reclamantului i-a fost inmanat si Referatul nr. 18/11.06.2012, in care erau mentionate faptele cu privire la care urma sa fie realizata cercetarea disciplinara. Astfel, salariatul a avut cunostinta, la momentul efectuarii cercetarii disciplinare, de faptele cu privire la care comisia de disciplina urma sa efectueze verificari, fiind respectata finalitatea dispozitiilor art. 251 alin. (2) din Codul muncii.
In mod corect instanta de fond a retinut nerespectarea dispozitiilor art. 252 alin. (2) din Codul muncii pentru nedescrierea faptei. Simpla mentionare a dispozitiilor din regulament incalcate nu echivaleaza cu descrierea faptei care constituie abatere disciplinara, dat fiind ca precizarea dispozitiilor nerespectate constituie o cerinta distincta, reglementata de prevederile art. 252 alin. (2) lit. b) din Codul muncii.
Necesitatea descrierii faptei se justifica prin faptul ca salariatul trebuie sa aiba cunostinta de abaterea disciplinara retinuta si sanctionata de angajator, pentru a avea posibilitatea sa isi formuleze contestatia, iar instanta de judecata sa aiba posibilitatea sa verifice existenta faptelor, vinovatia salariatului, prejudiciul produs, imprejurarile in care  faptele au fost savarsite, cu consecintele pe care le produc in ceea ce priveste individualizarea sanctiunii.
Probatiunea efectuata in cauza vine sa confirme mentiunile din decizia de sanctionare si nu sa completeze omisiunile de la momentul emiterii deciziei, neprezentand relevanta faptul ca inscrisurile de care s-a prevalat angajatorul au fost intocmite anterior emiterii deciziei de sanctionare.
Spre deosebire de convocarea pentru efectuarea cercetarii disciplinare, in situatia deciziei de concediere,  legiuitorul a instituit, printr-o norma expresa, si anume art. 79 din Codul muncii, interdictia ca, in situatia conflictului de munca, angajatorul sa poata invoca alte motive de fapt si de drept decat cele precizate in decizia de concediere.
Asadar, in conformitate cu prevederile art. 252 alin. (2) lit. a) din Codul muncii, cauza de nulitate a deciziei de sanctionare se priveste a fi intemeiata, sanctiunea constand in nulitatea absoluta a deciziei contestate.
Avand in vedere considerentele de fapt si de drept expuse anterior, in conformitate cu prevederile art. 312 Cod procedura civila, retinand legalitatea si temeinicia sentintei civile recurate, Curtea a respins recursul formulat de parata, ca neintemeiat.
Ca urmare a respingerii recursului, parata-recurenta fiind in culpa procesuala, in temeiul art. 274 Cod procedura civila, a fost obligata sa plateasca reclamantului-intimat suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata partiale, reprezentand contravaloarea onorariului avocatial, achitat conform chitantei nr. 0054/19.03.2013. Instanta de recurs a procedat la diminuarea onorariului avocatial, potrivit prevederilor art. 274 alin. (3) Cod procedura civila, avand in vedere ca in intampinare au fost detaliate motivele expuse in sustinerea cererii de chemare in judecata, ca recursul a fost solutionat la primul termen de judecata, precum si imprejurarea ca solutionarea cauzei nu a presupus analizarea fondului, ci a motivelor de nelegalitate de ordin formal, ceea ce a determinat reducerea gradului de complexitate a cauzei in recurs.