InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Suceava

Fond funciar - nulitate titlu de proprietate

(Decizie nr. 1809 din data de 14.12.2010 pronuntata de Tribunalul Suceava)

Domeniu Fondul funciar | Dosare Tribunalul Suceava | Jurisprudenta Tribunalul Suceava


Prin cererea adresata Judecatoriei Falticeni si inregistrata sub nr. 2004/227/2007, reclamantul I. V. a chemat in judecata pe paratii: M. I., Comisia de fond funciar Preutesti si Comisia Jud.Suceava pentru  ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna nulitatea absoluta a titlului de proprietate nr. 1773/1996 emis pe numele M. I..
In fapt,  reclamantul a aratat ca prin titlul de proprietate a carui anulare se solicita s-a reconstituit dreptul de proprietate prim paratului, pentru suprafata de 0,36 ha teren agricol situat in tarlaua "Halm", desi aceasta tarla din punct de vedere administrativ apartine comunei Vulturesti jud. Suceava, documentatia prealabila emiterii titlului a fost intocmita si inaintata Comisiei Judetene de catre Comisia com. Preutesti, or, in cazul reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenurile din tarlaua "Halm" competenta pentru a primi cererea de reconstituire si de a intocmi documentatia necesara emiterii titlurilor de proprietate este Comisia locala de fond funciar Vulturesti.
A mai aratat ca titlul de proprietate nr. 1773/1996 emis pe numele M. I. nu respecta reglementarile in vigoare privind reconstituirea dreptului de proprietate, fapt care rezulta si din adresa de la Primaria com.Vulturesti nr. 2882/13.06.2007 in care se mentioneaza ca documentatia de reconstituire a dreptului de proprietate pentru T.P. nr. 1773/1996 a fost intocmita de Comisia de Fond Funciar Preutesti si nu de Comisia com. Vulturesti care avea competenta data prin lege.
Considera ca titlul reclamantului ca act juridic civil nu indeplineste forma ad validitatem, forma ceruta pentru valabilitatea actului juridic prin indeplinirea formalitatilor prestabilite de lege.
Astfel, prin inaintarea documentatiei catre o autoritate necompetenta si prin lipsa schitei aferenta fisei - proces verbal de punere in posesie, actul juridic civil , in speta titlul de proprietate emis pe numele prim paratului nu se poate naste in mod valabil deoarece nerespectarea formei ad validitatem atrage nulitatea absoluta a actului juridic civil.
Pentru aceste considerente a solicitat sa se constate ca titlul de proprietate nr. 1773/1996 emis pe numele M. I. este lovit de nulitate absoluta.
Prin intampinarea comunicata (f.26) Comisia Jud.Suceava a aratat ca titlurile de proprietate se emit de catre Comisia jud.Suceava si confera persoanei careia i s-a constituit sau reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafete de teren calitatea de proprietar.
La baza emiterii titlurilor de proprietate stau documentatiile primite in doua exemplare de la comisiile teritoriale in subordine , din care un exemplar se retine si se depoziteaza la arhiva OCPI Suceava.
A solicitat  ca judecarea prezentei cauze sa se faca in contradictoriu cu Comisia locala Vulturesti.
Prin cererea depusa la fila 27 dosar reclamantul si-a completat actiunea, solicitand chemarea in judecata in calitate de parata si a Comisiei de fond funciar Vulturesti, terenul aflandu-se in administratia sa teritoriala.
In cauza au fost formulate cereri de interventie in interes propriu de numitii I.V.I. si M. V.E..
In motivare s-a solicitat constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate 1773/1996, intervenientii aratand ca autorul lor este N. G. D. caruia i s-a reconstituit drept de proprietate pentru terenul in litigiu.
Intervenientii au solicitat sa se constate nulitatea absoluta a titlului pentru acelasi motive ca si cele inserate de reclamant in cererea de chemare in judecata.
Comisia de fond funciar Vulturesti, prin intampinarea de la filele 65-66 dosar a aratat ca, motivul pentru care reclamantul contesta valabilitatea titlului de proprietate a carui anulare o solicita este faptul ca a fost intocmit prin incalcarea dispozitiilor legale in vigoare referitoare la eliberarea titlurilor de proprietate in sensul ca desi administrativ suprafata de 0,36 ha teren la locul "Gura Halmului" se afla pe teritoriul com.Vulturesti, titlul de proprietate nr. 1773/1996 a fost eliberat fara a avea la baza un proces verbal de punere in posesie eliberat de Comisia locala Vulturesti singura competenta sa puna in posesie proprietarii din aceasta parcela de teren.
La data de 29.11.2009 a intervenit decesul paratului M. I., astfel ca s-a dispus introducea in cauza a mostenitorilor.
In cauza s-a formulat cerere de interventie de catre O. P. prin care s-a aratat ca suprafata de teren in litigiu a fost dobandita de el si sotia sa in temeiul contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.1153/2009 de BNP Ioan Liuta.
Din motivele enuntate in cuprinsul cererii, instanta a apreciat-o ca fiind o cerere de interventie accesorie in interesul paratului M. G..
Prin sentinta civila nr. 737 din data de 19 martie 2010, Judecatoria Falticeni a admis cererea formulata de reclamantul I. V., in contradictoriu cu paratii: M. A., M.I.G., M. V., O. M., O. R., Comisia Comunala Preutesti de aplicare a legilor de fond funciar, Comisia Judeteana Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor si Comisia Comunala Vulturesti de aplicare a legilor de fond funciar, a admis cererea de interventie formulata de intervenientii I. V.I. si M. E., a respins cererea de interventie formulata de intervenientul O. P., ca nefondata, a constatat nulitatea absoluta a titlului de proprietate nr. 1773/1996 emis pe numele lui M. I. si a obligat paratii sa plateasca reclamantului suma de 3000 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca prin titlul de proprietate nr. 1773/1996 emis pe numele paratului M. I. s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 3600 mp extravilan pe raza com.Preutesti jud.Suceava.
Prin titlul de proprietate nr. 855/1994 s-a reconstituit autorului reclamantului si intervenientilor dreptul de proprietate pentru suprafata de 2200 mp la locul numit "Halm" extravilan pe raza com.Vulturesti sat Poiana si identificat prin anexa la raportul de expertiza  in punctele EFGH, iar din aceasta suprafata paratul si intervenientul O. P. au sustinut ca cei 3600 mp se afla amplasati in perimetrul EFMN peste terenul reclamantului si intervenientilor, astfel ca numai Comisia locala Vulturesti era indreptatita sa intocmeasca formalitatile in baza Legii nr.18/1991.
Potrivit adresei nr. 2882/2007 (f.8 dosar) a reiesit ca tarlaua "Halm" din punct de vedere administrativ se afla pe raza com.Vulturesti si, potrivit raportului de expertiza intocmit in cauza terenul se afla in perimetrul teritorial al com.Vulturesti, granituirea dintre cele  2 comune fiind stabilita inainte de 1989.
Prin adresa nr. 2825/2008 Comuna Preutesti s-a aratat ca parcela Gura Halmului este situata la hotarul dintre com.Preutesti si com.Vulturesti avand aceeasi denumire.
In aceste conditii, Comisia comunala Preutesti trebuia sa procedeze la punerea in posesie a paratului pe raza sa administrativa a acestei comun.
Potrivit art.3 alin.1 lit. a din Legea 169/1997 "sunt lovite de nulitate absoluta actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, in favoarea persoanelor fizice care nu erau indreptatite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri".
In speta punerea in posesie si intocmirea documentatiei revenea Comisia com.Vulturesti iar nu Comisiei Com. Preutesti.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs paratii Comisia Judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Suceava, M.I A., M. I. G., M. I. V., O.I. M., O. R. si intervenientul O. G. P., aducandu-i critici pe aspecte de nelegalitate si netemeinicie.
Comisia Judeteana Suceava de aplicare a Legii fondului funciar a aratat ca legiuitorul a infiintat aceasta comisie ca persoana juridica, ca un organ colegial si fara un  patrimoniu propriu, situatie in care, in mod gresit a fost obligata la plata cheltuielilor de judecata in suma de 3000 lei.
In ceea ce priveste pe ceilalti parati, au sustinut in dezvoltarea motivelor lor ca instanta de judecata a fost indusa in eroare de expertiza topometrica intocmita de expert Florea Jenica, ce nu a tinut seama de actele depuse la dosar, realizand o incadrare gresita a terenului in zona, respectiv pe raza com. Vulturesti si nu pa raza com. nou infiintate Hartop.
Examinand actele si lucrarile dosarului, tribunalul constata ca recursurile formulate sunt fondate, pentru considerentele urmatoare:
Potrivit art. 129 pct. 5 Cod procedura civila " Judecatorii au indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale. Daca probele propuse nu sunt indestulatoare pentru lamurirea in intregime a procesului, instanta va dispune ca partile sa completeze probele. De asemenea, judecatorul poate, din oficiu, sa puna in discutia partilor necesitatea administrarii altor probe, pe care le poate ordona chiar daca partile se impotrivesc".
In speta, reclamantul I.V. a solicitat nulitatea absoluta a titlului de proprietate nr. 1773/1996 emis pentru M. I., intrucat suprafata de 0,36 ha teren evidentiata in titlu in tarlaua "Halm" desi apartine de com. Vulturesti, documentatia prealabila emiterii titlului a fost intocmita de Comisia de fond funciar Preutesti.
Inscrisurile depuse la f. 65-66, 93 si 127 dosar fond si la f. 7-8 dosar recurs, respectiv intampinarile celor trei Comisii Locale de aplicare a Legii fondului funicar Vulturesti, Preutesti si Hartop (desprinsa din com. Preutesti), nu au lamurit pe raza carei comune este situat terenul in litigiu, acestea comunicand instantei ca tarlaua "Halm" se afla la hotarul dintre comune si ca nu au cunostinta de documentatia prealabila emiterii acestuia, in recurs, Comisia Vulturesti, informand ca potrivit Planului Urbanistic General parcela "Gura Halmului" apartine comunei invecinate Hartop.
Este a se retine, apoi, ca desi in cauza s-a dispus efectuarea unei expertize topometrice care sa stabileasca pe raza carei autoritati administrativ-teritoriale se aflau suprafetele evidentiate in titlul de proprietate nr. 1773/1996 la data intocmirii documentatiei ce a stat la baza intocmirii acestuia, lucrarea intocmita de expert nu a adus lamuriri suplimentare, fiind efectuata potrivit consemnarilor expertului (f. 287 dosar) doar in baza discutiilor purtate de expertul Florea Jenica la Primaria com. Vulturesti cu cei in drept si in prezenta partilor.
In atare situatie, tribunalul apreciaza ca problema amplasarii terenului de 0,36 ha nu a fost in nici un mod elucidata si ca instanta de fond in virtutea rolului activ conferit de disp. art. 129 pct. 5 Cod procedura civila, avea obligatia suplimentarii probatoriului printr-o expertiza de specialitate care sa stabileasca vechiul amplasament al terenului in litigiu, functie  de inscrisurile si evidentele Primariei com. Vulturesti, pe raza carei comune: Vulturesti, Preutesti sau Hartop se afla aceasta suprafata la data intocmirii documentatiei ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate contestat (nr. 1773/1996) si pe raza carei comune este situat in prezent terenul pentru a putea concluziona, cu certitudine, daca este lovit de nulitate absoluta in conditiile art. III al. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997.
Cum prin neclarificarea acestor aspecte, fondul cauzei nu a fost practic cercetat, tribunalul retinand incidenta prev. art. 312 pct. 5 Cod procedura civila urmeaza sa admita recursurile , sa caseze sentinta si sa trimita cauza spre rejudecare primei instante, ocazie cu care instanta de trimitere va proceda la suplimentarea probatoriului cu o expertiza cadastrala care sa aiba in vedere obiectivele aratate mai sus.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Fondul funciar

Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010